Iepurii. De James Dietrich
Probabil că nu a fost greu să ghicești al cărui animal a fost piciorul de săptămâna trecută. Iepurii sunt animale pe care le iubim cu toții. Poate că ai văzut iepuri de câmp pe afară sau poate i-ai mângâiat într-un magazin de animale.
Știai că, în afară de iepurii obișnuiți, există și iepuri de câmp? Iepurii de câmp sunt asemănători cu iepurii de casă în multe privințe, dar nu sunt la fel. De cele mai multe ori, iepurii de casă sunt mai mici decât iepurii de câmp, iar iepurii de câmp de obicei au urechi mai mari.
Iepurii de casă și iepurii de câmp diferă cel mai mult atunci când se nasc. Atunci când se nasc iepurașii de casă, ochii lor sunt închiși și au foarte puțin păr sau chiar deloc. Mămica lor are grijă de ei timp de câteva săptămâni, până când sunt în stare să-și poarte de grijă singuri.
Însă iepurașii de câmp sunt destul de diferiți atunci când se nasc. Ochii lor sunt deschiși și ei pot vedea. Au și păr, iar la foarte scurt timp ei sunt gata să-și părăsească vizuina și să-și poarte singuri de grijă.
Atât iepurilor de casă, cât și iepurilor de câmp le place să mănânce aceleași lucruri, cum ar fi iarbă, flori, frunze, muguri, scoarță și ramuri mici. Data viitoare când vezi un iepure, să te uiți la felul cum mănâncă. Poți să îți dai seama ce fel de mâncare mănâncă?
Ai încercat vreodată să te apropii de un iepure de casă sau de câmp? Este greu, nu-i așa? Oare de ce? Fiindcă au urechi cu care aud foarte bine și ochi cu care văd foarte bine. Așa că pot să te vadă și să te audă chiar înainte să fii foarte aproape de ei. Acesta este un lucru bun. Iepurii au mulți dușmani și faptul că pot vedea și auzi atât de bine îi ajută să fie în siguranță.
Însă nu e suficient doar să știe că există pericole. Dacă nu sunt la adăpost, iepurii trebuie să alerge foarte repede la adăpost. Chiar dacă nu sunt animale foarte mari, iepurii domestici și cei de câmp au picioare lungi în spate; acest lucru îi ajută să alerge foarte repede.
Putem învăța multe lucruri importante de aici. Atunci când suntem în necaz și Satana ne ispitește să facem ceva greșit, este foarte important să-I cerem imediat ajutorul lui Isus. Noi nu suntem destul de puternici sau înțelepți pentru a-l birui singuri pe Satana. Dar Isus este, iar El ne va ajuta întotdeauna, dacă noi Îi vom cere.