Cain și moștenirea lăsată de el

Text de memorat

Text de memorat: „Nu-i așa? ____vei fi bine primit, dar, ___ păcatul pândește la ușă; dorința lui se ține după tine, ___” (Geneza 4:7).

Ceea ce urmează în Geneza imediat după cădere și după alungarea lui Adam și a Evei din grădină sunt, în principal, nașteri și morți, o împlinire a profețiilor lui Dumnezeu din capitolul precedent. Fiind capitole paralele, Geneza 3 și 4 conțin multe teme și cuvinte comune: descrieri ale păcatului (Geneza 3:6-8; compară cu Geneza 4:8), blesteme legate de ′adamah, „pământ” (Geneza 3:17; compară cu Geneza 4:11) și alungarea din Grădina Edenului (Geneza 3:24;
compară cu Geneza 4:12,16).

Scopul acestor paralele este acela de a evidenția împlinirea celor exprimate, a profețiilor și a prezicerilor comunicate de Dumnezeu lui Adam și Evei după cădere. Primul eveniment după izgonirea lor din grădină este unul dătător de speranță: nașterea primului lor fiu, un eveniment pe care Eva îl vede ca împlinire a făgăduinței pe care a auzit-o în profeția mesianică (Geneza 3:15). Cu alte cuvinte, ea a crezut că băiatul putea fi Mesia cel promis. Următoarele evenimente: crima lui Cain, crima lui Lameh, scurtarea duratei vieții și înmulțirea nelegiuirii, toate constituie o împlinire a blestemului rostit în Geneza 3.

Dar, chiar și așa, speranța nu e pierdută!

9–16 aprilie – Săptămâna Libertăţii Religioase
16 aprilie – Ziua Libertăţii Religioase (colectă)

Comentariu EGW

Hristos era temelia întregului sistem religios iudaic. Moartea lui Abel a fost o consecință a refuzului lui Cain de a accepta planul lui Dumnezeu în școala ascultării, a planului de a fi salvat prin sângele lui Isus Hristos, reprezentat în mod simbolic prin jertfele care arătau spre Hristos. Cain a refuzat jertfa de sânge, care simboliza sângele lui Hristos care avea să fie vărsat pentru lume. Această întreagă ceremonie a fost pregătită de Dumnezeu, și Hristos a devenit temelia întregului sistem. Acesta era un sistem de învățare prin care omul păcătos era făcut să înțeleagă și să prețuiască lucrarea lui Hristos.

Toți cei care aveau legătură cu lucrarea de la sanctuar trebuiau să fie învățați continuu despre intervenția lui Hristos în favoarea omenirii. Serviciul de la sanctuar avea ca scop să facă să ia naștere în inima fiecărui om iubirea față de Legea lui Dumnezeu, care este legea Împărăției Sale. Jertfele aduse trebuiau să fie niște parabole ale iubirii lui Dumnezeu care este descoperită în Isus Hristos – jertfa suferindă care a murit pentru că a luat asupra Sa vina păcatelor omului, Cel nevinovat care S-a făcut păcat ca să ne salveze pe noi. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 6, p. 1109

Încă de când i s-a spus șarpelui în Eden: „Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânţa ta și sămânţa ei” (Geneza 3:15), Satana a știut că nu are o stăpânire absolută asupra lumii. Se vedea că în oameni lucrează o putere împotriva stăpânirii lui. Cu un interes profund, el a urmărit jertfele aduse de Adam și de fiii lui. În ceremoniile acestea, el a întrezărit simbolul unei legături între pământ și cer. S-a hotărât să se interpună în această legătură și să o rupă. El a prezentat în mod fals atât pe Dumnezeu, cât și formele care îi duceau pe oameni la Mântuitorul. El i-a făcut pe oameni să le fie frică de Dumnezeu ca de unul care ar avea plăcere să-i distrugă. Jertfele care ar fi trebuit să descopere iubirea Sa erau aduse numai ca să potolească mânia Lui. Satana îi aţâţa pe oameni la patimi urâte, ca astfel să-i poată stăpâni mai bine. Când s-a dat Cuvântul scris al lui Dumnezeu, Satana a studiat profeţiile cu privire la venirea Mântuitorului. Din generaţie în generaţie, el a lucrat ca să-i orbească pe oameni faţă de aceste profeţii și ei să-L lepede pe Hristos la venirea Lui. – Hristos, Lumina lumii, p. 115

Fariseul și vameșul reprezintă două mari clase de oameni în care se împart cei ce vin să I se închine lui Dumnezeu. Primii reprezentanți ai acestor clase sunt chiar primii doi copii născuți în lume. Cain a crezut despre sine că este neprihănit și a venit înaintea lui Dumnezeu doar cu o jertfă de mulțumire. El nu a făcut nicio mărturisire a păcatului și nu a simțit nicio nevoie de milă. Dar Abel a venit cu o jertfă de sânge, care Îl simboliza pe Mielul lui Dumnezeu. El a venit ca un păcătos, considerându-se pierdut. Singura lui speranță era iubirea nemeritată a lui Dumnezeu. Domnul a apreciat jertfa lui, dar nu a privit cu aceeași plăcere spre jertfa lui Cain. Simțământul nevoii, recunoașterea sărăciei și a păcatului nostru constituie primele condiții ca să fim primiţi de Dumnezeu. „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția cerurilor” (Matei 5:3). – Parabolele Domnului Hristos, p. 152

1. Ce aflăm din versetele următoare despre nașterea și ocupația celor doi băieți? Geneza 4:1,2

Primul eveniment consemnat de autorul biblic imediat după izgonirea lui Adam din Grădina Edenului este o naștere. În formularea ebraică din Geneza 4:1, cuvântul „Domnului” (YHWH) este direct legat de cuvântul „un om”, după cum o arată traducerea literală: „Am primit un bărbat, chiar Domnul Însuși.” În traducerea ISV a Bibliei în limba engleză, acest text este redat: „Am dat naștere unui copil de parte bărbătească – Domnul.”

Această traducere literală sugerează că Eva și-a amintit de profeția mesianică din Geneza 3:15 și a crezut că a dat naștere Mântuitorului ei, Domnul. „Venirea Mântuitorului a fost prevestită în Eden. Când au auzit prima dată făgăduința, Adam și Eva așteptau să se împlinească în foarte scurt timp. Ei l-au primit cu mare bucurie pe primul lor născut, sperând că el ar putea fi Eliberatorul” (Ellen G. White, Viața lui Iisus/Hristos, Lumina lumii, p. 31).

Mare parte din acest pasaj este despre Cain. El nu doar că este primul născut, un fiu căruia părinții aproape că i s-au „închinat”, ci este și singurul fiu despre care vorbește Eva în textul biblic. Apoi, în timp ce comentează foarte încântată despre nașterea lui Cain, Eva nu spune nimic la nașterea lui Abel, cel puțin nimic care să fie consemnat în text, spre deosebire de nașterea lui Cain. Naratorul doar notează că ea „a mai născut” (Geneza 4:2).

Însuși numele „Cain” derivă din verbul ebraic qanah, care înseamnă „a dobândi/ obține/achiziționa” și are sensul de dobândire, deținere a ceva prețios și puternic. Pe de altă parte, numele ebraic Hebel, Abel, înseamnă „suflare” (Psalmii 62:9; 144:4) sau abur și denotă ideea de lucru nedefinit, de goliciune, de lipsă de substanță; același cuvânt, hebel (Abel), este folosit de multe ori în Eclesiastul pentru a exprima ideea de „deșertăciune”. Deși nu vrem să forțăm textul și să citim mai mult decât este scris în el, poate că ideea transmisă este că Adam și Eva și-au pus speranța doar în Cain, deoarece credeau că el era Mesia cel promis, nu fratele lui.

Sunt unele lucruri în viață pe care noi le-am tratat ca și când ar valora mai mult decât merită, dar pandemia ne-a arătat că în realitate acele lucruri sunt habel. De ce este important să știm diferența dintre ceea ce contează și ceea ce nu contează?

Comentariu EGW

Venirea Mântuitorului a fost prevestită în Eden. Când au auzit prima dată făgăduinţa, Adam și Eva așteptau să se împlinească în foarte scurt timp. Ei l-au primit cu mare bucurie pe primul lor născut, sperând că el ar putea fi Eliberatorul. Dar împlinirea făgăduinţei a întârziat. Cei care au primit-o pentru prima dată au murit fără să-i vadă împlinirea. …

Dar, ca și stelele în vastul circuit al drumului rânduit lor, planurile lui Dumnezeu nu cunosc nici grabă și nici întârziere. … Tot astfel fusese hotărât în sfatul ceresc ceasul primei veniri a Domnului Hristos. Când marele orologiu al vremii a indicat ceasul acela, Isus S-a născut în Betleem. – Hristos, Lumina lumii, pp. 31–32

Cain și Abel, fiii lui Adam, se deosebeau foarte mult în caracter. Abel avea un duh de credincioșie față de Dumnezeu; el vedea dreptate și milă în purtarea Creatorului față de neamul omenesc căzut în păcat și, plin de recunoștință, a primit nădejdea răscumpărării. Dar Cain nutrea sentimente de revoltă și a murmurat împotriva lui Dumnezeu pentru blestemul rostit asupra pământului și asupra neamului omenesc, din cauza păcatului lui Adam. El a îngăduit ca mintea lui să alerge pe aceleași căi care l-au dus pe Satana la cădere, cultivând dorința de înălțare de sine și punând la îndoială dreptatea și autoritatea divină. – Patriarhi și profeți, p. 71

Încurajarea iubirii de distracții înseamnă descurajarea iubirii față de preocupările religioase, pentru că inima ajunge atât de plină de lucruri de nimic, lucruri care plac inimii firești, încât nu mai rămâne loc pentru Isus.…

Pentru a putea înțelege gândurile lui Dumnezeu, este nevoie de acea credință care lucrează prin fapte și curățește sufletul. Sunt unii care cred în Hristos, ei nu Îl consideră un impostor, ei cred că Biblia este o revelație a caracterului Lui divin. Ei apreciază doctrinele sfinte ale Scripturii și respectă Numele, acel singur Nume dat sub cer prin care oamenii pot fi mântuiți, și totuși, deși au toate aceste cunoștințe, ei pot să fie la fel de ignoranți cu privire la harul lui Dumnezeu ca păcătosul cel mai mare dintre păcătoși. Ei nu și-au deschis inima ca să-L primească pe Isus în ea. – That I May Know Him, p. 307

Nu este departe vremea când copiii lui Dumnezeu vor fi chemați să dea mărturie înaintea conducătorilor pământului. Nici unul din douăzeci nu își dă seama cu ce pași repezi ne îndreptăm spre cea mai mare criză din istoria noastră. … Nu este vreme pentru vanitate, pentru lucruri de nimic, pentru a ne angaja mintea în chestiuni neimportante. …

Acum ai ocazia de a atinge cea mai înaltă cotă a puterii intelectuale prin studiul Cuvântului lui Dumnezeu. Dar, dacă ești indolent, dacă nu faci eforturi să sapi adânc în mina adevărului, nu vei fi pregătit pentru criza care va veni în curând peste noi. O, ce bine ar fi dacă ai putea să-ți dai seama că fiecare clipă este de aur! Dacă vei trăi prin orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, nu vei fi găsit nepregătit. – Our High Calling, p. 355

Contrastul dintre Cain și Abel, așa cum se reflectă în numele lor, nu a avut legătură doar cu personalitatea lor, ci și cu ocupația pe care o aveau. În timp ce „Cain era plugar” (Geneza 4:2), o îndeletnicire care cerea muncă fizică grea, „Abel era cioban” (Geneza 4:2), o ocupație care presupunea sensibilitate și compasiune.

Cain era cel ce aducea roade, pe când Abel era păzitorul oilor. Aceste două ocupații nu doar că explică natura celor două jertfe (roadele pământului de la Cain și un miel de la Abel), dar și lămuresc și cele două atitudini și mentalități diferite asociate cu jertfele: Cain muncea pentru a „dobândi/obține” roadele pe care le aducea, în timp ce Abel avea grijă să „păzească” oile pe care le primise.

2. De ce Dumnezeu a acceptat jertfa lui Abel și a respins-o pe cea a lui Cain? Cum trebuie să înțelegem ce s-a întâmplat în pasajele de mai jos?
Geneza 4:1-5
Evrei 11:4

„Fără vărsare de sânge nu putea fi iertare de păcat, iar ei [Cain și Abel] trebuiau să-și demonstreze credința în sângele lui Hristos ca ispășirea promisă, aducând jertfă întâii născuți din turma lor. În plus, mai trebuiau aduse înaintea Domnului, ca dar de mulțumire, primele roade ale pământului” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 71).

În timp ce Abel a respectat instrucțiunile lui Dumnezeu și a adus o jertfă vegetală pe lângă jertfa animală ca ardere-de-tot, Cain nu a făcut același lucru. El nu a adus un animal pe care să-l sacrifice, ci doar o jertfă din „roadele pământului”. A fost un act de neascultare fățișă, în contrast cu atitudinea fratelui său. Acest episod a fost deseori privit ca un caz clasic de mântuire prin credință (Abel și jertfa lui care a implicat vărsare de sânge), spre deosebire de strădania de câștigare a mântuirii prin fapte (Cain și roadele pământului).

Deși trebuie să fi avut o semnificație spirituală, aceste jertfe nu aveau nicio valoare magică în sine. Ele au fost dintotdeauna doar niște simboluri, imagini, care arătau spre Dumnezeul care îi oferea păcătosului nu doar mijloacele de existență, ci și răscumpărarea.

Citește Mica 6:7 și Isaia 1:11. Cum putem aplica principiile din aceste texte la viața și la închinarea noastră?

Comentariu EGW

Acești frați au fost puși la încercare la fel cum fusese pus la încercare Adam, mai înainte, pentru a se dovedi dacă vor crede și vor asculta de cuvântul lui Dumnezeu. Ei cunoșteau măsurile luate pentru mântuirea omului și înțelegeau sistemul jertfelor pe care le rânduise Dumnezeu. Ei știau că, prin aceste jertfe, trebuiau să-și exprime credința în Mântuitorul preînchipuit de ele și, în același timp, să recunoască totala lor dependență de El în ce privește iertarea; ei știau că, prin ascultare de planul divin pentru mântuirea lor, dădeau dovadă de ascultare de voința lui Dumnezeu. Fără vărsare de sânge nu putea fi iertare de păcat, iar ei trebuiau să-și demonstreze credința în sângele lui Hristos ca fiind ispășirea făgăduită, aducând ca dar de jertfă pe întâii născuți ai turmelor lor. În afară de aceasta, mai trebuiau să fie aduse înaintea Domnului, ca dar de mulțumire, primele roade ale pământului. – Patriarhi și profeți, p. 71

Cain și-a adus jertfa înaintea Domnului având în inimă nemulțumire și necredință cu privire la marea Jertfă făgăduită. El nu era dispus să urmeze cu strictețe planul care arăta supunerea lui și să obțină un miel pe care să-l aducă jertfă împreună cu roadele pământului. El a luat doar din roadele pământului și a desconsiderat cerința lui Dumnezeu, care îi spusese lui Adam că, fără vărsare de sânge, nu putea să aibă loc nicio iertare a păcatului. Cain nu a avut grijă să aducă nici măcar cele mai bune dintre roadele pământului. Abel l-a avertizat pe fratele lui să nu vină înaintea Domnului fără sângele unei jertfe. Pentru că era fratele mai mare, Cain nu a vrut să-l asculte pe Abel. El i-a disprețuit sfatul și și-a adus darul murmurând și îndoindu-se cu privire la necesitatea jertfelor ceremoniale. Dumnezeu nu a acceptat jertfa lui.

Abel a adus o jertfă din mieii cei mai grași, întâii născuți în turma lui, așa cum poruncise Dumnezeu, cu o credință deplină în Mesia care va veni și și-a prezentat darul cu un respect plin de umilință. Dumnezeu a apreciat jertfa lui. Un fulger din cer a coborât și a mistuit darul lui Abel. Cain nu a văzut nicio manifestare care să arate că darul lui a fost primit. El s-a mâniat pe Domnul și pe fratele lui. – Istoria mântuirii, pp. 52–53

Acela care încearcă să ajungă la cer prin propriile fapte de respectare a Legii încearcă o imposibilitate. Omul nu poate să fie mântuit fără ascultare, dar faptele lui nu vin de la el. Hristos este acela care lucrează în el şi voinţa, şi înfăptuirea, după buna Sa plăcere. Dacă ar putea să se mântuiască prin faptele sale, omul ar avea cu ce să se laude. Efortul pe care îl face omul prin puterea proprie, pentru a obţine mântuirea, este reprezentat prin jertfa lui Cain. Tot ce poate să facă omul fără Hristos este întinat de egoism şi de păcat, dar tot ce este făcut prin credinţă este bine primit de Dumnezeu. Când căutăm să obţinem cerul prin meritele lui Hristos, sufletul progresează. Dacă privim la Isus, Căpetenia și Desăvârșirea (în engl.: Autorul şi Desăvârșitorul) credinţei noastre, noi putem să creştem în putere şi să înaintăm din biruinţă în biruinţă, pentru că harul lui Dumnezeu a realizat prin Hristos mântuirea noastră deplină. – Solii alese, cartea 1, p. 64

3. Cum a ajuns Cain să-l omoare pe fratele său? Care au fost etapele?
Geneza 4:3-8
1 Ioan 3:12

Reacția lui Cain are două faze: „Cain s-a mâniat foarte tare și i s-a posomorât fața” (Geneza 4:5). Se pare că mânia lui Cain era îndreptată spre Dumnezeu și spre Abel. Cain s-a înfuriat pe Dumnezeu pentru că se considera victima unei nedreptăți, iar pe Abel pentru că era invidios pe fratele său. De ce invidios? Doar din cauza jertfei? Cu siguranță s-au derulat mai multe în culise decât ne este descoperit în aceste câteva texte. Oricare ar fi fost problema, Cain era demoralizat, deprimat, că jertfa lui nu fusese acceptată.

Cele două întrebări ale lui Dumnezeu din Geneza 4:6 sunt corelate cu cele două stări ale lui Cain. Este de notat că Dumnezeu nu îl acuză pe Cain. Ca în cazul lui Adam, Dumnezeu pune întrebări nu pentru că nu știe răspunsurile, ci pentru că vrea ca cel furios, Cain, să privească în el însuși și să înțeleagă motivul pentru starea pe care o are. Ca întotdeauna, Domnul caută să-Și răscumpere copiii căzuți, chiar și atunci când aceștia Îl dezamăgesc cumplit.

În primul rând, Dumnezeu îl îndeamnă pe Cain să „[facă] bine” (vers. 7), să se comporte corect. Este o chemare la pocăință și la schimbarea atitudinii. Dumnezeu îi promite lui Cain că va fi „primit” și iertat. Într-un anumit sens, Dumnezeu îi spune lui Cain că poate găsi acceptare la El, dar totul trebuie să se desfășoare cum consideră Dumnezeu, nu Cain.

Pe de altă parte, „dacă faci rău, păcatul pândește la ușă; dorința lui se ține după tine, dar tu să-l stăpânești” (Geneza 4:7). Sfatul lui Dumnezeu a scos la iveală rădăcina păcatului, iar aceasta este chiar în Cain. Cel de-al doilea sfat al lui Dumnezeu este cu privire la atitudinea potrivită față de păcat, care pândește la ușă și a cărui dorință „se ține după tine”. Dumnezeu îndeamnă la autocontrol: „tu să-l stăpânești”. Același principiu se regăsește în Epistola lui Iacov, care lămurește că „fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuși și momit” (Iacov 1:14). Evanghelia ne oferă promisiunea nu doar a iertării păcatului, ci și a biruinței asupra lui (vezi 1 Corinteni 10:13). În final, Cain nu a avut pe cine altcineva să dea vina pentru păcatul lui decât pe el însuși. Nu se întâmplă în general și cu noi așa?

Suntem în Săptămâna Libertății Religioase. Ce lecție învățăm, din această întâmplare nefericită cu Cain, despre atitudinea adecvată față de persoanele care nu doresc să aibă nicio religie?

Comentariu EGW

Unii susțin că omenirea are nevoie nu de răscumpărare, ci de dezvoltare, că ea poate să se rafineze, să ajungă mai elevată și să se regenereze prin propriile puteri. Așa cum Cain a crezut că își putea asigura bunăvoința lui Dumnezeu printr-o jertfă din care lipsea sângele ispășitor, și aceștia se așteaptă să poată ridica omenirea la standardul divin și fără ispășire. Istoria lui Cain ne arată urmarea. Ne arată ce ajunge omul când se desparte de Hristos. Omenirea nu are puterea de a se regenera prin ea însăși. Ea nu are tendința de a se ridica, de a se îndrepta spre cele divine, ci de a merge în jos, spre cele ale lui Satana. Hristos este singura noastră speranță. – Conflict and Courage, p. 25

Cain nu s-a pocăit. În loc de a primi mustrarea și de a simți repulsie față de propria necredință, el a continuat să se plângă de nedreptatea și părtinirea lui Dumnezeu. În gelozia și ura lui, el s-a certat cu Abel și i-a adus reproșuri. Abel i-a arătat cu blândețe fratelui său greșeala și i-a dovedit că era greșit. Însă Cain l-a urât pe fratele lui încă din clipa când Dumnezeu Și-a manifestat față de el dovada acceptării Sale. Fratele lui, Abel, a căutat să-i liniștească mânia, vorbindu-i despre mila arătată de Dumnezeu prin faptul că a salvat viața părinților lor, deși ar fi putut să aducă asupra lor o moarte imediată. El i-a spus lui Cain că Dumnezeu îi iubea, altfel nu L-ar fi dat pe Fiul Său, nevinovat și sfânt, pentru a suporta mânia pe care omul merita să o suporte, din cauza neascultării. În timp ce Abel îndreptățea planul lui Dumnezeu, Cain a ajuns să fie cuprins de furie, iar mânia lui împotriva lui Abel creștea și fierbea, până când l-a ucis. Dumnezeu l-a întrebat pe Cain despre fratele lui, iar Cain a rostit o minciună: „Nu știu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?” Dumnezeu i-a spus lui Cain … : „Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine. Acum, blestemat ești tu, izgonit din ogorul acesta, care și-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău! Când vei lucra pământul, să nu-ți mai dea bogăția lui. Pribeag și fugar să fii pe pământ.” – Spiritual Gifts, vol. 3, pp. 49–50

Nu suntem deloc în siguranță dacă ne permitem să contemplăm avantajele care ar putea fi obținute prin acceptarea sugestiilor lui Satana. Păcatul înseamnă dezastru și dezonoare pentru orice suflet care se complace în păcat. Prin natura lui, păcatul orbește și amăgește și ne va ademeni, prezentându-ne perspective încântătoare. Dacă ne aventurăm pe terenul lui Satana, nu avem nicio asigurare a protecției față de puterea lui. În măsura în care depinde de noi, trebuie să închidem orice cale prin care ar putea să pătrundă ispititorul. …

Unica posibilitate de a fi în siguranță împotriva răului este locuirea lui Hristos în inimă, prin credința în neprihănirea Lui. Ispita are putere asupra noastră din cauza egoismului care există în inimă. Dar, când contemplăm marea iubire a lui Dumnezeu, egoismul ni se înfățișează în caracterul lui hidos și respingător și dorim să fie alungat din suflet. Când Duhul Sfânt Îl proslăvește pe Hristos, inima noastră este sensibilizată și cucerită, ispita își pierde puterea, iar harul lui Hristos ne transformă caracterul. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 118

4. De ce întreabă Dumnezeu: „Unde este fratele tău Abel?” Care este legătura dintre păcatul lui Cain și faptul că a devenit „pribeag și fugar [...] pe pământ”
(Geneza 4:12)?
Geneza 4:9-16

Întrebarea adresată de Dumnezeu lui Cain este un ecou al întrebării adresate lui Adam în Eden: „Unde ești?” Acest ecou sugerează că există o legătură între păcatul din Eden și acest păcat prezent: păcatul lui Cain a fost urmarea păcatului lui Adam.

Cain totuși nu-și recunoaște păcatul. Îl neagă, lucru pe care Adam nu l-a făcut, chiar dacă a încercat să dea vina pe altcineva. În schimb, Cain Îl sfidează fățiș pe Dumnezeu, care îl confruntă imediat pe Cain în legătură cu crima sa. Când pune a treia întrebare: „Ce ai făcut?”, Dumnezeu nici măcar nu mai așteaptă un răspuns. Îi reamintește lui Cain că El știe totul, fiindcă glasul sângelui lui Abel a ajuns până la El din pământ (Geneza 4:10), o imagine care transmite că Dumnezeu știe despre crimă și va lua atitudine. Abel este în pământ – o legătură directă cu căderea în păcat și cu ce a zis Domnul că avea să i se întâmple lui Adam (vezi Geneza 3:19).

5. Ce înseamnă cuvintele lui Cain: „eu va trebui să mă ascund de Fața Ta”?
Geneza 4:14

Fiindcă sângele lui Abel fusese vărsat pe pământ, pământul era acum blestemat, din nou (Geneza 4:12). Drept urmare, Cain este condamnat să devină un refugiat, un pribeag, departe de Dumnezeu. Doar atunci când a auzit sentința lui Dumnezeu și-a dat seama Cain de semnificația prezenței lui Dumnezeu, căci, fără această prezență, el se teme pentru viața lui. Totuși, chiar și după uciderea cu sânge rece a fratelui său și după atitudinea sfidătoare manifestată ulterior, Domnul încă îi arată milă. Deși „Cain a ieșit din Fața Domnului” (Geneza 4:16), Domnul încă i-a mai asigurat o oarecare protecție. Exact care a fost acel „semn” nu ni se spune, dar, oricare ar fi fost, acesta i-a fost dat doar datorită harului pe care Dumnezeu l-a manifestat față de el.

„Unde este fratele tău?” În cursul zilei de azi inițiază un apel telefonic către o persoană care a părăsit de mult biserica. Oferă-i timp și afecțiune într-un mod necondiționat.

Dumnezeu i-a dat lui Cain prilejul să-și mărturisească păcatul. … El cunoștea bine grozăvia faptei pe care o săvârșise și a minciunii pe care o rostise pentru a o ascunde, dar era tot revoltat și sentința nu a mai fost amânată. …

Cu toate că, din cauza crimei sale, Cain merita condamnarea la moarte, Creatorul milostiv i-a cruțat viața și i-a mai dat ocazia să se pocăiască. Dar Cain a trăit numai pentru a-și împietri inima, pentru a încuraja răzvrătirea împotriva autorității divine și pentru a ajunge căpetenia unui șir de păcătoși îndrăzneți și decăzuți. Acest singur apostat, stăpânit și condus de Satana, a ajuns un ispititor al altora; iar pilda și exemplul lui și-au exercitat influența lor demoralizatoare, până când pământul a devenit atât de corupt și plin de violență, încât se impunea nimicirea lui. …

După ce blestemul lui Dumnezeu a fost rostit asupra lui, Cain s-a retras din căminul tatălui său. … El a fugit departe de prezența lui Dumnezeu, lepădând promisiunea divină de a restaura Edenul pierdut, în favoarea căutării de bogății și plăceri pe pământul aflat sub blestemul păcatului, așezându-se astfel în fruntea acelei mari clase de oameni care se închinau dumnezeului acestei lumi. Urmașii săi s-au distins prin progres material și pământesc. Dar ei nu țineau seama de Dumnezeu și erau în opoziție cu planurile Sale pentru om. – Conflict and Courage, p. 27

Cruţând viaţa lui Cain, ucigașul, Dumnezeu a dat lumii un exemplu despre ce înseamnă să-i îngădui unui păcătos să trăiască, pentru a-și continua calea de nelegiuire fără frâu. Prin influenţa învăţăturii și a exemplului lui Cain, mulţi dintre urmașii lui au fost duși la păcat, până când „răutatea (în engl.: nelegiuirea) omului era mare pe pământ și ... toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.” „Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie” (Geneza 6:5,11). – Tragedia veacurilor, p. 543

Dumnezeu i-a încredințat fiecărui om o lucrare a sa și, dacă omul întoarce spatele lucrării pe care i-a dat-o Dumnezeu de făcut, pentru a face lucrarea lui Satana, distrugându-și corpul sau ducându-l pe altul la păcat, lucrarea acestui om este blestemată și asupra lui este pus semnul lui Cain. Victimele pe care el le-a dus la ruină vor striga către Domnul la fel ca sângele lui Abel.

Fiecare om … care încearcă să forțeze conștiința sau să controleze mintea altui om devine un agent al lui Satana, care face lucrarea lui și, înaintea universului ceresc, el poartă semnul lui Cain. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 1, p.1807

Răutatea oamenilor

6. Care a fost moștenirea pe care a lăsat-o Cain? Cum a deschis crima lui drumul pentru înmulțirea răutății oamenilor?
Geneza 4:17-24

Nepotul lui Cain, Lameh, face referire la crima lui Cain în contextul propriei crime comise. Această comparație între crima lui Cain și crima lui Lameh este plină de învățăminte. În timp ce Cain păstrează tăcerea asupra singurei sale crime consemnate, Lameh pare să se laude cu crima comisă de el, exprimând-o prin versurile unei cântări (Geneza 4:23,24). În timp ce Cain cere îndurare de la Dumnezeu, despre Lameh nu este scris că ar fi cerut-o. Pe când Cain este răzbunat de șapte ori, Lameh crede că el va fi răzbunat de 70 de ori câte 7 (vezi Geneza 4:24), un indiciu că el este foarte conștient de vinovăția lui.

De asemenea, Cain este monogam (Geneza 4:17); Lameh introduce poligamia, fiindcă Scriptura precizează că el „și-a luat două neveste” (Geneza 4:19). Această intensificare și dezvoltare a răului avea să influențeze categoric următoarea generație de urmași ai lui Cain.

Imediat după acest episod de răutate din familia lui Cain, textul biblic consemnează un nou eveniment, care este opus „direcției urmașilor lui Cain”. „Adam s-a împreunat iarăși cu nevastă-sa” (Geneza 4:25), iar rezultatul este nașterea lui Set, al cărui nume este dat de Eva ca să arate că Dumnezeu pusese „o altă sămânță” în locul lui Abel.

De fapt, istoria numelui „Set” se întinde dincolo de Abel. „Set” derivă din verbul ebraic ′așit, „[eu] voi pune” (Geneza 3:15), cu care începe profeția mesianică. Urmașul mesianic se va naște din Set. Așadar, textul biblic consemnează linia genealogică a lui Mesia începând cu Set (Geneza 5:3), care îi include pe Enoh (Geneza 5:24), pe Metusala și se încheie cu Noe (Geneza 6:8). Expresia „fiii lui Dumnezeu” (Geneza 6:2) se referă la succesiunea de urmași ai lui Set, pentru că lor li s-a încredințat misiunea de a păstra chipul lui Dumnezeu (Geneza 5:1,4). Pe de altă parte, expresia „fetele oamenilor” (Geneza 6:2) pare să aibă o conotație negativă, creând un contrast între urmașii celor după chipul lui Dumnezeu și ai celor după chipul oamenilor. Sub influența acestor fete ale oamenilor, fiii lui Dumnezeu „și-au luat de neveste pe acelea pe care și le-au ales” (Geneza 6:2), arătând direcția greșită în care se îndrepta omenirea.

Vorbește astăzi cu un voluntar al Asociației Serviciul Umanitar pentru Penitenciare și susține-l în activitatea de a dezrădăcina păcatul din viața unor infractori cu care este în contact.

Comentariu EGW

Lui Adam i-a fost dat un alt fiu care să fie moștenitorul făgăduinței divine, moștenitor al dreptului spiritual de întâi născut. Numele Set, dat fiului său, înseamnă „rânduit” sau „în locul”, „căci”, zicea mama: „Dumnezeu mi-a dat o altă sămânță în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain” (Geneza 4:25). Set avea o înfățișare mult mai nobilă decât aceea a lui Cain sau Abel și semăna mai mult cu Adam decât cu ceilalți frați ai săi. Avea un caracter valoros, pășind pe urmele lui Abel. Cu toate acestea, el nu moștenise o mai mare bunătate naturală decât avea Cain. Cu privire la crearea lui Adam se spune că a fost „făcut după chipul lui Dumnezeu” (Geneza 1:27), dar, după cădere, omul „a născut un fiu după chipul și asemănarea lui” (Geneza 5:3). În timp ce Adam a fost creat fără păcat, după chipul lui Dumnezeu, Set, ca și Cain, a moștenit natura căzută a părinților săi. Dar el a mai primit și cunoștințe cu privire la Răscumpărătorul, cum și învățătura despre îndreptățire. Prin harul divin, el L-a servit și L-a onorat pe Dumnezeu; el a lucrat așa cum ar fi făcut și Abel dacă ar fi trăit, ca să întoarcă mintea celor păcătoși la respect și ascultare de Creatorul lor. – Patriarhi și profeți, p. 80

La păcatul uciderii, al cărei drum îl deschisese Cain, Lameh, al cincilea descendent, a adăugat poligamia și, fiind un batjocoritor trufaș, el L-a recunoscut pe Dumnezeu, dar numai pentru ca din răzbunarea lui Cain să obțină asigurarea propriei siguranțe. Abel dusese o viață de păstor, locuind în corturi sau colibe, iar descendenții lui Set au urmat același drum, socotindu-se „străini și călători pe pământ”, căutând „o patrie mai bună, adică o patrie cerească” (Evrei 11:13,16).

Pentru un timp, cele două clase au rămas separate. Neamul lui Cain, răspândindu-se din locul primei sale așezări, s-a întins peste câmpiile și văile unde locuiseră fiii lui Set, dar aceștia, pentru a scăpa de influența lor molipsitoare, s-au retras spre munți și acolo și-au făcut sălașurile. Cât timp a ținut această despărțire, ei au păstrat închinarea la Dumnezeu în toată curăția ei. Dar, cu trecerea timpului, ei s-au încumetat, puțin câte puțin, să se amestece cu locuitorii văilor. Această asociere a avut drept urmare rezultatele cele mai rele. „Fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase” (Geneza 6:2). Fiii lui Set, atrași de frumusețea fiicelor urmașilor lui Cain, s-au făcut urâți Domnului, căsătorindu-se cu ele. Mulți dintre închinătorii lui Dumnezeu au fost târâți în păcat de ispitele care erau acum mereu înaintea lor și și-au pierdut caracterul lor deosebit, sfânt. Amestecându-se cu cei depravați, ei au ajuns asemenea lor în spirit și fapte; restricțiile poruncii a șaptea au fost nesocotite și ei „și-au luat neveste pe acelea pe care și le-au ales” (Geneza 6:2). Copiii lui Set au urmat „calea lui Cain” (Iuda, vers. 11); ei și-au fixat gândul la belșugul și petrecerile lumești și au neglijat poruncile lui Dumnezeu. Oamenii „măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu..., ci s-au dedat la gânduri deșarte și inima lor fără pricepere s-a întunecat” (Romani 1:21). De aceea, „Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate” (vers. 28). Păcatul s-a întins pe fața pământului asemenea unei lepre ucigătoare. – Patriarhi și profeți, pp. 81–82

Expresia care se repetă: „Enoh a umblat cu Dumnezeu” (Geneza 5:22,24) înseamnă o relație de tovărășie apropiată și zilnică cu Dumnezeu. Relația personală a lui Enoh cu Dumnezeu a fost atât de specială, încât „l-a luat Dumnezeu” (Geneza 5:24). Această expresie este unică în genealogia lui Adam și nu susține ideea unei vieți imediate după moarte în rai pentru cei care „a[u] umblat cu Dumnezeu”. Să observăm că și Noe a umblat cu Dumnezeu (Geneza 6:9) și el a murit la fel ca toți ceilalți oameni, inclusiv ca Adam și Metusala. De asemenea, este interesant de notat că nu este oferit niciun element care să justifice acest har special. „Enoh a devenit un predicator al neprihănirii, făcând cunoscut oamenilor ceea ce îi descoperise Dumnezeu. Aceia care s-au temut de Dumnezeu l-au căutat pe acest om sfânt pentru a se împărtăși din sfaturile și rugăciunile sale. El a lucrat și public, ducând solia lui Dumnezeu tuturor acelora care doreau să audă cuvintele lui de avertizare. Lucrarea lui nu se limita la urmașii lui Set. În locul în care Cain căutase să fugă de prezența divină, profetul lui Dumnezeu a făcut cunoscute scenele minunate ce îi fuseseră prezentate în viziune. «Iată», a declarat el, «că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor și să încredințeze pe toți cei nelegiuiți de toate faptele nelegiuite» (Iuda 14,15)” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 86).

Studiu la rând
Exodul 30

Exodul 31

Exodul 32

Exodul 33

Exodul 34

Exodul 35

Exodul 36
Evanghelizare, subcapitolul „Societățile secrete”

1. De la ce vârstă se numărau bărbații din popor?

2. Cum se numeau meșterii aleși de Dumnezeu pentru construirea cortului întâlnirii?

3. Pe ce parte erau scrise tablele mărturiei?

4. După apelul de a dărui pentru sanctuar, ce au adus fruntașii poporului?

5. Care este atitudinea potrivită față de Loja Masonilor Liberi și față de societățile secrete?

Text-cheie: Geneza 4:7
Pasaje în studiu: Geneza 4; Evrei 11:4; Apocalipsa 6:9


I. Privire generală
Introducere: Geneza 4, următorul capitol din istoria omenirii, tratează prima naștere care vestește salvarea pe care o va aduce Mesia și primul act de violență și moarte. Evenimentele ne oferă o perspectivă asupra existenței omului după cădere, și anume un amestec de viață și moarte. Nașterea și crima sunt întrețesute. Structura capitolului 4 transmite această tensiune printr-un chiasm, alternând nașterea cu crima:

A. Naștere din Adam și Eva: Cain și Abel
B. Crimă: Cain
C. Naștere: Urmașii lui Cain și Lameh
B1. Crimă: Lameh
A1. Naștere din Adam și Eva: Set
Din structura capitolului 4 din Geneza derivă mai multe lecții. Salvarea lui Dumnezeu răzbate printr-o serie de diferențe între Cain și Abel, vizibile în numele, în comportamentul și în jertfele lor, diferențe existente chiar și între Cain și Lameh. Deși crima lui Cain și cea a lui Lameh acoperă tot capitolul, acesta este încadrat de speranță: începe și se termină cu făgăduința mesianică. Se începe cu nașterea lui Cain și se termină cu nașterea lui Set. În timp ce nașterea lui Cain duce la eșec și are un orizont limitat, alcătuit din realizări omenești și violență, ce va avea ca urmare potopul, nașterea lui Set drege eșecul de dinainte și restaurează planul de salvare alcătuit de Dumnezeu, ce va avea ca urmare supraviețuirea omenirii și salvarea ei.

II. Comentariu

Nașterea lui Cain
Eva asociază nașterea lui Cain cu prezența lui Iehova (YHWH). Femeia este prima persoană care menționează numele Domnului (YHWH). Ea a crezut că Dumnezeu Însuși Se coborâse și devenise chiar cel căruia ea îi dăduse naștere: „Am dat naștere unui copil de parte bărbătească – Domnul” (Geneza 4:1, engl. ISV). Această traducere literală este justificată gramatical, deoarece numele lui Dumnezeu (YHWH) este precedat de același cuvânt, ′et, care precedă numele lui Cain. De fapt, toate numele de persoane din acest verset, Eva, Cain și YHWH sunt precedate de această particulă. În plus, expresia ′et qayin („Cain”) este paralelă cu expresia ′et YHWH („Domnul”). Aceste două expresii apar în același loc, adică la finalul propoziției din care fac parte, și rezonează astfel una cu cealaltă. Mai mult, utilizarea lui ′et înainte de „Domnul” accentuează puternic termenul „Domnul”.

Această identificare este doar un indiciu cu privire la ce trebuie să fi simțit Adam și Eva. Aducându-și aminte de făgăduința din Geneza 3:15, Eva poate s-a gândit că dăduse naștere Răscumpărătorului ei. Ellen G. White interpretează astfel acest pasaj: „Când au auzit prima dată făgăduința, Adam și Eva așteptau să se împlinească în foarte scurt timp. Ei l-au primit cu mare bucurie pe primul lor născut, sperând că el ar putea fi Eliberatorul” (Viața lui Iisus/Hristos, Lumina lumii, p. 31).

Citiți Geneza 4:1,2. Discutați despre semnificația deosebirilor dintre cei doi frați. Cain era întâiul născut, Abel era al doilea. Numele „Cain” înseamnă „a căpăta/a dobândi”, „a deține”, pe când „Abel” înseamnă „abur”, „efemer”, „deșertăciune”. Cain vorbește, pe când Abel niciodată nu ia cuvântul.
Comparați și jertfele aduse de ei (vezi mai jos).

Jertfa lui Cain (Geneza 4:3,4)
În timp ce Cain a ales să aducă o jertfă doar din „roadele pământului” (Geneza 4:3), Abel „a adus și el” o jertfă (Geneza 4:4). Dar, spre deosebire de jertfa lui Cain, jertfa adusă de Abel a fost în conformitate cu legea care cerea „o jertfă mistuită de foc de un miros plăcut Domnului” (Exodul 29:39-41). Așadar, Abel s-a conformat instrucțiunilor divine, în timp ce Cain a ales să le ignore. De asemenea, compararea celor două jertfe dezvăluie încă o diferență: în timp ce „Cain a adus Domnului o jertfă”, „Abel a adus și el o jertfă” și atât. Menționarea „Domnului” este absentă din descrierea jertfei lui Abel.

Această mică diferență are o profundă semnificație, deoarece reflectă două perspective asupra închinării fundamental diferite. În timp ce Cain își consideră jertfa un dar pentru Dumnezeu, Abel își înțelege jertfa drept un semn de aducere-aminte a darului lui Dumnezeu pentru el. În timp ce Cain își vede propria religie ca o deplasare în sus, către Dumnezeu, Abel o trăiește ca pe o deplasare în jos, de la Dumnezeu. Această mentalitate contrastantă poate să mai explice o altă diferență care privește modul în care au fost alese cele două jertfe. În sine, jertfa lui Abel nu a fost mai bună decât a lui Cain. De fapt, roadele lui Cain trebuie să fi fost chiar mai bune calitativ decât oaia jertfită de Abel. Diferența totuși a constat în faptul că Abel a ales din bekorot, din „pârga celor dintâi roade”, cea mai valoroasă recoltă din respectivul sezon, potrivit legislației mozaice (Exodul 23:19), în timp ce Cain a luat niște roade oarecare ale pământului. Pe fundalul capitolelor precedente, cele două jertfe evocă altceva. Jertfa din roadele pământului (′adamah) arată spre Geneza 3:19, care este asociată cu efortul uman și cu perspectiva morții. Jertfirea unui animal, pe de altă parte, arată spre Geneza 3:21 și transmite promisiunea protecției divine și a perspectivei vieții. Jertfa lui Cain a fost o expresie a efortului omenesc de a ajunge la Dumnezeu; jertfa lui Abel a fost o expresie a nevoii omenirii de salvarea oferită de Dumnezeu. De asemenea, jertfa lui Abel se corela cu făgăduința despre Mielul mesianic din Geneza 3:15, care avea să fie sacrificat pentru salvarea lumii, în timp ce jertfa lui Cain a fost un ritual gol, lipsit de esență. Să observăm același contrast și în privința hainelor: haine făcute de om (Geneza 3:7), din elemente vegetale, frunze de smochin, versus haine făcute de Dumnezeu, din piele de animal și care implică vărsare de sânge (Geneza 3:21).

Crima lui Cain
Utilizarea expresiei wayyo′mer qayin, „Însă Cain a zis”, care face trimitere la expresia wayyo′mer YHWH ′el qayin, „Și Domnul a zis lui Cain” (Geneza 4:6), arată că el, Cain, trebuia să-I răspundă lui Dumnezeu. Dar, în loc să-I răspundă lui Dumnezeu prin credință, Cain se duce la fratele lui și îl omoară (Geneza 4:8). Este semnificativ că fapta criminală a lui Cain are loc imediat după această schimbare a direcției dialogului: de la dialogul eșuat pe verticală la dialogul pe orizontală. Ni se sugerează astfel care este mecanismul primei crime din motive religioase. Faptele celor plini de zel nu sunt comise pentru că ei consideră că au dreptate, ci crimele înfăptuite din fanatism și intoleranță religioasă, dimpotrivă, rezultă din eșecul de a răspunde adecvat la cuvântul lui Dumnezeu. Când credința este înlocuită de opera și de controlul omului, va urma crima. Cain și-a ucis fratele nu pentru că ar fi considerat că el avea dreptate și Abel, nu, ci, dimpotrivă, pentru că el era rău și fratele său, Abel, era neprihănit (vezi 1 Ioan 3:12).

Crima lui Lameh
Există o diferență și între crima lui Cain și cea a lui Lameh. Spre deosebire de Cain, Lameh a mers și mai departe cu fapta lui. Lameh și-a prezentat fapta de omucidere ca pe un act demn de laudă și valoros, practic, s-a mândrit cu ea. În timp ce Cain a ales să păstreze tăcerea, Lameh a scris și o cântare. În timp ce Cain Îi cere lui Dumnezeu îndurare (Geneza 4:13,14), Lameh Îl ignoră pe Dumnezeu și, în schimb, își pune soțiile să-i asculte litania despre propria bravadă și despre fapta-i criminală ca pe un act care merita să fie aprobat.

Aceeași schimbare de paradigmă pe care am văzut-o odată cu crima lui Cain se poate urmări și aici: eșecul din relația pe verticală (Dumnezeu-om) are drept urmare întoarcerea violentă împotriva semenului. De fapt, Lameh merge spre opusul iertării. El vorbește despre răzbunare, făcând aluzie la alte crime din viitor. Chiar și răzbunarea lui se intensifică semnificativ. În timp ce Cain este răzbunat de 7 ori, Lameh cere să fie răzbunat de 70 de ori câte 7 (Geneza 4:24). Este demn de remarcat faptul că Isus face același joc de cuvinte în ce privește înmulțirea numărului șapte pentru a îndemna la iertare (Matei 18:21,22).

Nașterea lui Set
Repetarea expresiei referitoare la nașterea primului copil, Cain (Geneza 4:1), sugerează o revenire la început. În plus, cuvântul „iarăși” legat de nașterea lui Set evocă expresia „a mai născut” asociată cu nașterea lui Abel (Geneza 4:2). Astfel, termenul „iarăși” reînnoadă firul istoriei întrerupt în acest punct: Set îl înlocuiește pe Abel. Această idee este atestată și prin numele noului fiu, Set, care înseamnă „înlocuit”, după cum comentează Eva. De asemenea, verbul ebraic șat, „a dat”, care Îl arată pe Dumnezeu dându-i Evei sau punând în ea o „sămânță”, este același verb care Îl descrie pe Dumnezeu „punând”, șat, „vrăjmășie” între șarpe și femeie (Geneza 3:15). Prin această aluzie la Geneza 3:15, autorul biblic indică profetic evenimentul salvării așa cum s-a manifestat
în întruparea lui Isus Hristos.
De discutat și de meditat: Cum face trimitere la Isus evenimentul nașterii lui Set?

III. Aplicație
Cain și Abel: Ce lecții despre caracter putem învăța din diferențele dintre Cain și Abel? Cain vorbește, în timp ce Abel rămâne tăcut. Cain este primul, Abel, al doilea. Cain este violent, Abel este victima. Cu cine vă identificați și de ce? De ce Abel îi reprezintă pe martirii lui Dumnezeu (Apocalipsa 6:9; 20:4)?

Jertfele aduse lui Dumnezeu: Ce lecții despre religie putem învăța din compararea jertfei lui Cain cu jertfa lui Abel? Ce este mai important: ce primim de la Dumnezeu sau ce Îi oferim? De ce darul lui Dumnezeu este singura cale prin care suntem salvați?

Mânia lui Cain (de citit Geneza 4:6,7 și Matei 5:21-26): De ce s-a mâniat
Cain? Aduceți-vă aminte când v-ați înfuriat ultima dată și gândiți-vă la mânie punându-vă următoarele întrebări: În ce fel mânia pregătește inima omului pentru crimă? În ce fel eșecul din viața religioasă a lui Cain se leagă de eșecul lui în relaționarea cu fratele său? De ce zelul religios are deseori drept urmare crima? Ce lecție despre autocontrol putem extrage din porunca lui Dumnezeu adresată lui Cain?

Crima lui Lameh: Comparați crima lui Cain cu cea a lui Lameh. În ce fel sunt similare în ce privește degradarea morală? Cum se deosebesc în ce privește proporțiile? Ce lecție putem învăța din înclinația lui Lameh spre frumusețea poeziei și din aplecarea fiilor săi spre muzică? Pregătirea în artele frumoase ne apără de răutate/nelegiuire? Discutați. Ce exemple din istorie arată contrariul?

Nașterea lui Set: După ce Cain l-a omorât pe Abel, Dumnezeu a ridicat o altă sămânță neprihănită, pe Set, prin care să-Și poată împlini planul de răscumpărare a lumii. Ce lecție ne învață această schimbare de planuri despre perseverența lui Dumnezeu de a salva și despre bunăvoința Lui de a lucra cu materialul omului, marcat de slăbiciune și eșec?