Privire generală
Suntem invitați să conștientizăm și să proclamăm dreptatea lui Dumnezeu și intențiile Sale iubitoare față de poporul Său.
Teme
1. Trebuie să recunoaștem dreptatea lui Dumnezeu – Suntem încurajați să conștientizăm că Dumnezeu este drept. În parabola vierilor, dreptatea lui Dumnezeu este afirmată și recunoscută implicit de ascultători. Isus relatează parabola astfel încât ascultătorii să recunoască legitimitatea acțiunilor moșierului în contrast cu cele ale viticultorilor.
2.
Trebuie să recunoaștem intențiile iubitoare ale lui Dumnezeu – În
Matei 21:33-41, ascultătorii recunosc că stăpânul a făcut tot ce i-a stat în putință înainte de a aduce judecata. De asemenea, în
Isaia 5, Dumnezeu Însuși subliniază faptul că a făcut tot ce a putut pentru poporul Său. Întrebarea: „Ce aș mai fi putut face viei Mele și nu i-am făcut?” este un apel la recunoașterea intențiilor și acțiunilor iubitoare ale lui Dumnezeu pentru poporul Său (Isaia 5:4).
3.
Trebuie să proclamăm dreptatea și intențiile iubitoare ale lui Dumnezeu – Biblia ne invită nu numai să recunoaștem dreptatea lui Dumnezeu și acțiunile Sale iubitoare, ci și să proclamăm că Dumnezeu este pe deplin drept și neprihănit. În
Apocalipsa 15:3, sfinții cântă și proclamă: „Mari și minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte și adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!”
Aplicație:Cum putem recunoaște și proclama dreptatea lui Dumnezeu și intențiile Sale iubitoare în viața noastră de zi cu zi și în conversațiile noastre despre Dumnezeu?
Comentariu
Trebuie să recunoaștem dreptatea lui Dumnezeu
Potrivit Scripturii, noi, ca ființe slabe și limitate, nu suntem în măsură să judecăm căile lui Dumnezeu (vezi cuvântarea lui Dumnezeu de la finalul cărții Iov, capitolele 38 – 42; vezi și
Romani 9:20). În același timp, suntem invitați să recunoaștem că Dumnezeu este drept.
Romani 3:26 indică faptul că sângele lui Hristos este o demonstrare (gr.
endeixis) a dreptății lui Dumnezeu, deoarece, în răbdarea Lui, El nu ținuse cont de „păcatele [de] dinainte” (
Romani 3:25). Prin urmare, sângele lui Hristos arată că Dumnezeu nu doar iartă (îndreptățește), ci este și drept. Este demn de observat că substantivul grecesc
endeixis, care este tradus în limba română cu verbul „să-Și arate” (VDC), „să-Și dovedească ” (EDCR, NTR), transmite sensul de „ceva care obligă la acceptarea mintală sau emoțională a unui lucru,
demonstrație, dovadă” (Frederick W. Danker,
A Greek-English Lexicon of the New Testament…, 2000, p. 332).
Prin urmare, folosirea în limba greacă a acestui substantiv în
Romani 3:26 scoate în evidență nu doar că Dumnezeu este drept, dar că El și intenționează să ne demonstreze, să ne arate, să ne dovedească faptul că este drept. Thomas Schreiner susține că în acest pasaj găsim „dorința lui Dumnezeu de a-Și demonstra dreptatea. […]. Demonstrându-Și dreptatea salvatoare și judecătoare, Dumnezeu Își îndreptățește/reabilitează numele înaintea lumii” (
Romans:
Baker Exegetical Commentary of the New Testament, 1998, p. 198, 199).
În pilda vierilor (
Matei 21:33-41; vezi și
Marcu 12:1-12; Luca 20:9-19), dreptatea lui Dumnezeu se afirmă implicit și prin urmare este recunoscută de ascultători. În secvența narativă a parabolei, Isus prezintă o succesiune de decizii rezonabile luate de un stăpân de vie ca reacție la atitudinile nerezonabile ale viticultorilor cărora le-a arendat via. Pentru că moșierul plecase într-o țară îndepărtată, avea logică să-și trimită slujitorii să primească roadele viei, aproape de vremea recoltei. Absurd a fost faptul că vierii i-au agresat pe slujitori de două ori și chiar l-au ucis pe unul dintre ei. Din nou, avea sens ca proprietarul să-și trimită în cele din urmă fiul, presupunând că îngrijitorii viei aveau să îi arate respect. Dar, într-o reacție și mai absurdă, arendașii l-au ucis, incredibil, și pe fiu, pentru a-i fura moștenirea. Isus spune această parabolă în așa fel încât ascultătorii să urmărească și treptat să recunoască legitimitatea acțiunilor stăpânului, în contrast cu nebunia îngrijitorilor viei. Isus poate chiar să preia concluzia pildei direct de pe buzele ascultătorilor. El îi întreabă: „«Acum, când va veni stăpânul viei, ce va face el vierilor acelora?» Ei I-au răspuns: «Pe ticăloşii aceia, ticălos îi va pierde, şi via o va da altor vieri, care-i vor da roadele la vremea lor»” (
Matei 21:40,41).
Prin urmare, ascultătorii parabolei sunt capabili să tragă concluzia că stăpânul nu mai putea face nimic. După cum admit în mod clar, acesta a făcut tot ce a putut pentru a se comporta cu vierii așa cum trebuie. Astfel, el este considerat drept, corect în ochii ascultătorilor în ceea ce privește pedeapsa stabilită pentru arendașii răi. Având în vedere că această parabolă este o lecție metaforică despre dreptatea lui Dumnezeu, El nu numai că este drept, dar este și perceput ca atare. Această percepție pare să și fie intenția Domnului Isus, după cum observăm din modul interactiv în care încheie parabola. Faptul că ascultătorii au înțeles dreptatea lui Dumnezeu rezultă din conștientizarea că moșierul făcuse tot posibilul să mențină o relație bună cu cei care se purtau rău, înainte de a fi nevoit să-i judece distructiv.
Trebuie să recunoaștem intențiile iubitoare ale lui Dumnezeu
Dacă în parabola vierilor, spusă de Domnul în
Matei 21:33-41, concluzia ascultătorilor implică faptul că ei recunosc că stăpânul a făcut tot posibilul înainte de a aduce judecata, în „cântarea Preaiubitului meu despre via Lui”, din
Isaia 5, Dumnezeu Însuși afirmă că făcuse tot ce I-a stat în putință pentru poporul Său. În timp ce în pilda spusă de Isus problema era cu vierii, o referire metaforică la „preoții cei mai de seamă și fariseii” (
Matei 21:45), în cântarea din
Isaia 5 problema este cu via însăși, care reprezintă figurat „casa lui Israel” (
Isaia 5:7), „bărbații lui Iuda” (
Isaia 5:3,7).
Asemenea stăpânului din parabolă, care făcuse tot posibilul să mențină o relație corectă cu viticultorii, Preaiubitul din cântare a făcut tot ce i-a stat în putință pentru ca via să producă struguri buni. Mai precis, a ales „o câmpie foarte mănoasă” (
Isaia 5:1), „i-a săpat pământul, l-a curățit de pietre”, „a sădit în el vițele cele mai alese”, „a zidit un turn în mijlocul ei” și „a săpat și un teasc” (
Isaia 5:2). Toate aceste acțiuni pregătitoare au fost făcute cu speranța că via „are să-I facă struguri buni”, dar, din păcate, „a făcut struguri sălbatici” (
Isaia 5:2). Concret, Dumnezeu „Se aștepta la judecată dreaptă” (NTR) în rândul poporului Său, dar ce a văzut a fost asuprire. El a căutat „dreptate”, dar ce a auzit au fost „strigăte de apăsare” (
Isaia 5:7).
În timp ce Domnul Isus le cere ascultătorilor Săi să spună cum ar fi trebuit să reacționeze moșierul după tot ceea ce făcuse, Dumnezeu, în cartea Isaia, îi invită pe cei din Iuda să judece între El și via Sa (
Isaia 5:3). Această judecată ar trebui să țină cont de următoarea întrebare: „Ce aș mai fi putut face viei Mele și nu i-am făcut?” (
Isaia 5:4) – o întrebare retorică ce ar trebui să ducă la concluzia că Dumnezeu a făcut tot posibilul ca poporul Său să aibă „roade bune”, ca să spunem așa. Prin urmare, această întrebare este o invitație la a recunoaște toate intențiile, acțiunile și așteptările iubitoare pe care Dumnezeu le are pentru poporul Său.
Mai mult, Dumnezeu nu numai că Își iubește poporul, așa cum afirmă
Romani 5:8, dar și demonstrează această dragoste. Ceea ce este demonstrat poate fi mai ușor de acceptat sau de recunoscut de către noi. Așa cum în
Romani 3:26 se folosește un termen care sugerează ideea de demonstrație (
endeixis) pentru a se afirma că Dumnezeu este drept, pe temeiul sângelui lui Hristos, tot așa, în
Romani 5:8, se folosește un cuvânt cu trimitere la moartea lui Hristos pentru noi, mai precis verbul
synístēmi, pentru a afirma că Dumnezeu ne iubește. Acest verb grecesc are sensul de a oferi, „prin acțiune, dovada unei caracteristici sau afirmații personale,
a demonstra, a arăta, a clarifica” (
A Greek-English Lexicon of the New Testament…, p. 973). Diferitele traduceri ale Bibliei transmit această idee folosind cuvinte similare: „Dumnezeu Își arată dragostea față de noi” (VDC), „Dumnezeu Și-a dovedit dragostea față de noi” (NTR), „Dumnezeu Își demonstrează dragostea pe care o are față de noi” (BVA).
Trebuie să proclamăm dreptatea și intențiile iubitoare ale lui Dumnezeu
Biblia nu ne invită doar să conștientizăm sau să recunoaștem dreptatea lui Dumnezeu și intențiile Sale iubitoare față de poporul Său. Trebuie să și proclamăm ceea ce conștientizăm sau recunoaștem la Dumnezeu. De exemplu, acest tip de proclamare o găsim cântată de sfinții din Apocalipsa: „Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!” (
Apocalipsa 15:3). De asemenea, în
Apocalipsa 19:2, o gloată mare din cer spune cu glas tare: „Pentru că judecăţile Lui sunt adevărate şi drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pământul cu curvia ei, şi a răzbunat sângele robilor Săi din mâna ei.”
Aplicație
Romani 3:26 evidențiază faptul că Dumnezeu nu numai că este drept, dar și intenționează să demonstreze, să arate sau să dovedească faptul că este drept. Ținând cont de această idee, discutați în cadrul grupei următoarele întrebări:
1. Cât de încurajator este să știi că Dumnezeu face totul pentru a-Și demonstra neprihănirea și dreptatea față de poporul Său? Ce sentimente îți provoacă acest lucru față de Dumnezeu?
2. În ce mod ne influențează faptul că recunoaștem dreptatea lui Dumnezeu și intențiile Sale iubitoare față de poporul Lui, atunci când proclamăm dreptatea Sa? Cum poate deveni vizibilă această conștientizare când predicăm Evanghelia?
3. Cum să demonstrăm iubirea pe care o avem pentru Dumnezeu, chiar și în vremuri de suferință?