„Ce aș mai fi putut face?”

Text de memorat

De memorat: „«Atunci, un __ tot eşti!» I-a zis Pilat. «Da», a răspuns Isus. «Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să ___despre ___. Oricine este din adevăr ___ glasul Meu»” (Ioan 18:37).


Cu câțiva ani în urmă a apărut în revista Guide o povestire ingenioasă pentru copii despre un băiat pe nume Denis – un orfan care fusese adoptat de o familie din epoca medievală. Denis îl ura cu patimă pe regele țării sale pentru că, atunci când părinții lui s-au îmbolnăvit, soldații regelui l-au separat de ei și el nu i-a mai văzut niciodată. Numai după multă vreme Denis a aflat că regele îl luase de lângă părinți pentru a-i scuti pe cei vii de grozăviile ciumei negre. Adevărul despre rege l-a eliberat pe Denis de ura pe care o hrănise aproape întreaga viață. Regele acționase întotdeauna și în fiecare caz din iubire pentru poporul lui.

Mulți oameni de azi Îl percep pe Dumnezeu cam ca Denis pe rege. Răul la care au fost martori sau de care au avut parte îi face să Îl urască sau să Îl respingă pe Dumnezeu. Unde este Dumnezeu când există suferință? Dacă Dumnezeu este bun, de ce există atât de mult rău? Conflictul cosmic pune în lumină această problemă crucială, dar multe întrebări rămân. Totuși, atunci când toate încercările noastre de răspuns dau greș, putem privi la Domnul Isus răstignit și putem vedea în El că Dumnezeu este demn de încredere, în ciuda tuturor întrebărilor care rămân deocamdată fără răspuns.

 
15 – 22 martie: Săptămâna de Rugăciune a Tineretului
Comentariu EGW
Domnul Hristos a pus propriul mod de a lucra în contrast cu metodele acuzatorilor Săi. Prinderea Lui în miez de noapte de către o gloată de oameni, batjocura crudă și abuzurile comise asupra Lui mai înainte de a fi condamnat erau modul lor de a lucra, și nu al Lui. El Și-a făcut lucrarea pe față, înaintea tuturor. El nu a avut nimic de ascuns în doctrinele Sale. Astfel, El a mustrat poziția lor și a dezvăluit ipocrizia saducheilor.
Adevărul nu a lâncezit niciodată pe buzele Sale, nu a suferit niciodată în mâinile Sale din lipsa unei supuneri totale față de cerințele lui. „Eu pentru aceasta M-am născut”, a declarat Hristos, „şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr”. Și puternicele principii ale adevărului au curs de pe buzele Lui cu prospețimea unei noi revelații. Adevărul a fost rostit de El cu o seriozitate proporțională cu importanța lui nemărginită și cu rezultatele care depind de succesul său. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 5, p. 1148

Asupra Domnului Hristos, ca înlocuitor și garant al nostru, a fost așezată nelegiuirea noastră, a tuturor. El a fost așezat în rândul celor fărădelege, ca să ne poată răscumpăra de sub condamnarea legii. Vinovăția fiecărui urmaș al lui Adam apăsa asupra inimii Sale. Mânia lui Dumnezeu față de păcat și manifestarea teribilă a neplăcerii Sale față de nelegiuire umpleau inima Fiului Său de groază. În toată viața Sa, Domnul Hristos vestise unei lumi căzute vestea cea bună a îndurării și a iubirii iertătoare a Tatălui. Tema Sa era mântuirea pentru păcătosul cel mai mare. Dar acum, sub povara teribilă a vinovăției ce apăsa asupra Sa, nu putea vedea fața dătătoare de pace a Tatălui. Retragerea prezenței divine de la Mântuitorul în această oră a supremei dureri a străpuns inima Sa cu o întristare ce nu va putea niciodată să fie înțeleasă de către om. Atât de mare a fost chinul acesta, încât durerea fizică de-abia mai era simțită. – Hristos, Lumina lumii, p. 753

Suntem în siguranță numai dacă mergem pe calea pe care ne conduce Hristos. Calea va deveni din ce în ce mai luminoasă și strălucirea ei va merge crescând și va ajunge ca aceea de la miezul zilei.
Datoria omului este să lucreze în cooperare cu Dumnezeu. Singur, îi vor aluneca picioarele, chiar pe calea ce pare a fi cea mai sigură. Nu putem face un pas în siguranță dacă ne bizuim doar pe înțelepciunea umană. Ca să mergem fără teamă, trebuie să știm că mâna lui Isus Hristos o ține strâns pe a noastră. Și noi putem ști asta doar cercetând Cuvântul Dumnezeului celui viu.
Dumnezeu dorește ca oamenii să-și simtă dependența de El și să se încreadă în Mâna care poate mântui în mod desăvârșit, în acea Inimă care vibrează ca răspuns la apelurile omenirii suferinde. Nu trebuie să avem încredere în om sau în brațul nostru de carne. Încrederea noastră trebuie să fie pusă în Mână caldă, plină de viață și în Inima care freamătă de dragoste pentru cei lipsiți de ajutor. – In Heavenly Places, p. 258


Deși este activ un inamic pe care Hristos Însuși îl numește „stăpânitorul lumii acesteia” (prin uzurpare), adevăratul împărat al universului este Isus Hristos. Isus obține victoria în locul nostru și, prin El, putem ieși învingători, chiar și în mijlocul încercărilor și al suferinței. Categoric lucrarea lui Hristos se opune vrăjmașului la orice pas. Am văzut că Scriptura îl descrie pe diavolul ca:

(1)   înșelătorul întregii lumi de la început (Apocalipsa 12:9; Matei 4:3; Ioan 8:44; 2 Corinteni 11:3; 1 Ioan 3:8);

(2)  calomniatorul și acuzatorul la adresa lui Dumnezeu și a poporului Său, în cer (Apocalipsa 12:10; Apocalipsa 13:6; Iov 1; 2; Zaharia 3:1,2; Iuda 9);

1. Ce îți spune
Ioan 18:37 despre lucrarea lui Hristos de a combate amăgirile vrăjmașului? Ce înseamnă faptul că Isus este Împărat?
În timp ce susține că Satana este cel mai mare amăgitor, calomniator, acuzator și uzurpator din această lume, Scriptura ne învață și că Domnul Isus îl înfrânge pe Satana în toate felurile.

(1)   Isus a „venit în lume ca să mărturise[ască] despre adevăr” (Ioan 18:37);

(2)  Prin jertfa de pe cruce, Isus a demonstrat la modul suprem dreptatea și iubirea desăvârșită a lui Dumnezeu (Romani 3:25,26; Romani 5:8), infirmând astfel acuzațiile calomniatoare ale diavolului (Apocalipsa 12:10,11);

(3)  Domnul Isus va distruge în cele din urmă împărăția diavolului, care „ştie că are puţină vreme” (Apocalipsa 12:12, compară cu Romani 16:20) și Hristos „va împărăți în vecii vecilor” (Apocalipsa 11:15).

În definitiv, orice ar face, Satana este un dușman deja învins, iar soluția pentru noi este să solicităm în dreptul nostru victoria lui Hristos, în fiecare zi, clipă de clipă, și în același timp să cerem și împlinirea promisiunilor pe care ni le-a oferit jertfa Domnului Isus.
În marea luptă, știm ce parte învinge. În ce fel alegerile noastre zilnice influențează în ce tabără vom ajunge? Cum ne asigurăm că suntem în tabăra câștigătoare chiar și acum?

Comentariu EGW
Satana ... îi ispitește pe oameni să nu se încreadă în iubirea lui Dumnezeu și să se îndoiască de înțelepciunea Lui. El caută continuu să trezească un spirit de curiozitate nesfântă, o dorință nepotolită și plină de curiozitate de a pătrunde în tainele înțelepciunii și puterii divine. În eforturile lor de a descoperi ceea ce Dumnezeu a binevoit să păstreze ascuns, mulți pierd din vedere adevărurile pe care El le-a descoperit și care sunt esențiale pentru mântuire. Satana îi ispitește pe oameni la neascultare, făcându-i să creadă că în acest fel ei pătrund într-un minunat câmp al cunoașterii. Dar toate acestea nu sunt decât o înșelăciune. Plini de ideile lor despre progres, călcând în picioare cerințele lui Dumnezeu, merg pe drumul ce duce la degradare și moarte. – Patriarhi și profeți, p. 54

Această Fiinţă slăvită l-a iubit pe sărmanul păcătos şi a luat chip de rob ca să sufere şi să moară în locul omului. Isus ar fi putut să rămână la dreapta Tatălui Său, să poarte coroana şi hainele Sale regale. Dar El a ales să schimbe toate bogăţiile, onoarea şi slava cerului pentru sărăcia omenirii şi poziţia Sa, de înaltă comandă, pentru groaza din Ghetsimani şi pentru umilinţa şi agonia de pe Golgota. A devenit un om al durerii şi obişnuit cu suferinţa pentru ca, prin botezul suferinţei şi al sângelui, cu care a fost botezat, să poată curăţi şi răscumpăra o lume vinovată. ...
… Aşa a suferit şi Hristos, în afara porţilor Ierusalimului, pentru că Golgota era în afara zidurilor cetăţii. Aceasta trebuia să arate că Hristos nu a murit doar pentru evrei, ci pentru întreaga omenire. El le spune locuitorilor unei lumi căzute că a venit să fie Răscumpărătorul lor şi îi îndeamnă stăruitor să accepte mântuirea pe care le-o oferă. ... „Şi, fiindcă avem un Mare-Preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată.” – Mărturii, vol. 4, p. 121

Conducerea lui Dumnezeu nu se bazează pe o supunere oarbă, pe un control lipsit de raţiune, aşa cum ar vrea Satana să se înţeleagă. Ci ea apelează la raţiune şi conştiinţă. „Veniţi totuşi să ne judecăm”, sună invitaţia Creatorului adresată fiinţelor create de El (Isaia 1:18). Dumnezeu nu forţează voinţa ființelor pe care le-a creat. El nu poate primi o închinare care nu este adusă de bună voie şi în mod inteligent. O supunere forţată ar fi o piedică în calea unei adevărate dezvoltări a minţii şi a caracterului, ceea ce ar face din om un simplu automat. Nu acesta este scopul Creatorului cu noi. El doreşte ca omul, coroana puterii Sale creatoare, să atingă cele mai înalte culmi posibile ale dezvoltării. El aşează înaintea noastră binecuvântările cele mai înalte la care doreşte să ajungem prin harul Său. El ne invită să ne predăm cu totul Lui, pentru ca să poată lucra în noi, după toată voinţa Sa. Rămâne ca noi să alegem dacă vrem să fim liberi de robia păcatului şi să ne bucurăm de glorioasa libertate a fiilor lui Dumnezeu. – Calea către Hristos, p. 43

La fiecare pas, lucrarea lui Hristos anulează lucrarea diavolului. Și, conform cu 1 Ioan 3:8, Isus „S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului” (1 Ioan 3:8) și să îl „nimicească pe cel ce are puterea morții, adică pe diavolul” (Evrei 2:14). Cu toate acestea, înfrângerea totală a stăpânirii diavolului are loc în două etape. În primul rând, prin lucrarea de la Golgota, Hristos dovedește că sunt false acuzațiile calomniatoare ale lui Satana. Și, ulterior, Satana și împărăția lui vor avea parte de distrugere.
2. Cum combate Hristos acuzațiile diavolului, potrivit cu Romani 3:23-26 și Romani 5:8?

După cum am văzut, inamicul pretinde că Dumnezeu nu este pe deplin drept și iubitor. Dar Dumnezeu, prin Hristos, Și-a manifestat în mod suprem dreptatea și iubirea, făcând lucrul acesta prin cele întâmplate la Golgota. După moartea Domnului Isus, „Satana a văzut că masca i-a fost smulsă. Guvernarea lui fusese demascată înaintea îngerilor necăzuţi şi înaintea universului ceresc. El se dăduse de gol ca ucigaş. Vărsând sângele Fiului lui Dumnezeu, el se rupsese cu totul de afecțiunea fiinţelor cereşti” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 761).
3. Citește Apocalipsa 12:10-12 în lumina textului din Geneza 3:15. Care a fost importanța cosmică a biruinței lui Hristos la cruce?
Istoria mântuirii ne oferă numeroase dovezi că putem avea încredere că Dumnezeu acționează întotdeauna spre binele final al tuturor celor implicați. Dumnezeul Scripturii face întotdeauna ceea ce este bine și de preferat, ținând cont de mijloacele pe care le are la dispoziție în marea luptă (Deuteronomul 32:4; 1 Samuel 3:8; Psalmii 145:17; Daniel 4:37; Habacuc 1:13; Apocalipsa 15:3; Geneza 18:25).
De ce este atât de importantă demonstrarea dreptății și iubirii lui Dumnezeu în conflictul cosmic? Când meditezi la răstignirea Domnului și la etapele planului de răscumpărare, ai încredere în iubirea Lui, chiar și în mijlocul încercărilor!

Comentariu EGW
Ispășirea lui Hristos nu este doar o cale de a ne fi iertate păcatele, este un remediu divin pentru vindecarea nelegiuirii și refacerea sănătății spirituale. Este mijlocul rânduit de Cer prin care neprihănirea lui Hristos poate fi nu numai o manta pusă peste noi, ci poate fi și în inimile și în caracterele noastre. Hristos a venit în această lume pentru a ne arăta ce poate face Dumnezeu și ce putem face noi în cooperare cu Dumnezeu. Când era în trup omenesc, a fost dus în pustie pentru a fi ispitit de vrăjmaș. El știe ce înseamnă foamea și setea. El cunoaște slăbiciunea și neputințele firii omenești. El a fost ispitit în toate lucrurile ca și noi.
Răscumpărarea noastră a fost plătită de Mântuitorul nostru. Nimeni nu trebuie să fie înrobit de Satana. Hristos stă în fața noastră ca Exemplul nostru divin, Ajutorul nostru atotputernic. Am fost cumpărați cu un preț care este imposibil de calculat. Cine poate măsura bunătatea și mila iubirii răscumpărătoare? – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 6, p. 1074

Dovezile abundente dată de Dumnezeu că El dorește mântuirea tuturor vor constitui condamnarea celor care refuză darul cerului. În ziua cea mare a sfârșitului, când toți vor fi răsplătiți sau pedepsiți în funcție de supunerea sau neascultarea lor, crucea Golgotei va apărea clar înaintea celor care stau în fața Judecătorului întregului pământ pentru a primi sentința pentru veșnicie. …

Cerul urmărește conflictul dintre bine și rău cu mare atenție. Nimeni în afară de cei ascultători nu poate să intre pe porțile cetății lui Dumnezeu. Pentru cei care aleg să continue să calce Legea lui Dumnezeu, în cele din urmă va fi rostită condamnarea la moarte. Pământul va fi curățit de păcatele lor, de atitudinea lor de sfidare față de Dumnezeu.
Legea lui Dumnezeu este transcrierea caracterului Său. … Regulile de viață pe care le-a dat Domnul îi vor face pe oameni curați, fericiți și sfinți. Numai aceia care se supun acestor reguli pot auzi de pe buzele lui Hristos cuvintele: „Vino mai sus!” – In Heavenly Places, p. 361

Fiecare manifestare a puterii lui Dumnezeu pentru cei ce fac parte din poporul Său stârnește vrăjmășia lui Satana. De fiecare dată când Dumnezeu lucrează în favoarea lor, Satana cu îngerii lui acționează cu forțe noi, străduindu-se să-i distrugă. ... Satana se străduiește să-i înspăimânte pe oameni cu gândul că situația lor este lipsită de speranță și că întinarea lor nu mai poate fi spălată niciodată. În felul acesta, el speră să le distrugă credința, astfel încât să cedeze întru totul ispitelor lui și să rupă legământul lor cu Dumnezeu.

Copiii lui Dumnezeu nu sunt capabili să răspundă singuri la acuzațiile lui Satana. Când privesc la ei înșiși, ajung în pragul disperării. Dar ei apelează la Apărătorul divin, invocând meritele Răscumpărătorului lor. Dumnezeu poate să fie „neprihănit și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus” (Romani 3:26). Cu încredere, copiii lui Dumnezeu strigă către El, implorându-L să aducă la tăcere acuzațiile lui Satana și să facă fără efect planurile lui. ... Domnul Hristos prezintă marele argument al crucii, aducându-l la tăcere pe acuzatorul îndrăzneț. – Parabolele Domnului Hristos, p. 168

În moduri incredibile, Dumnezeu Și-a manifestat iubirea și dreptatea în cadrul conflictului cosmic. Cu toate acestea, unii s-ar putea întreba: Ar fi trebuit Dumnezeu să fi făcut mai multe decât a făcut pentru a preveni și/sau a înlătura răul? Am văzut planul general al conflictului cosmic care indică faptul că Dumnezeu a acționat astfel încât să respecte voința liberă necesară pentru dezvoltarea deplină a relației de iubire dintre El și omenire. Mai mult, El a acționat aparent în cadrul unor constrângeri morale, sau reguli de luptă, în contextul unei dispute cosmice cu privire la caracterul Său, dispută care poate fi soluționată numai prin demonstrarea iubirii Sale.
4. Cine vorbește și despre cine în Isaia 5:1-4? Pe cine reprezintă via și stăpânul viei? Ce înseamnă acțiunile stăpânului și care este rezultatul?
În aceste versete, Isaia cântă un cântec despre via Preaiubitului său. Stăpânul viei este Dumnezeu Însuși, iar via reprezintă poporul lui Dumnezeu (vezi, de exemplu, Isaia 1:8; Ieremia 2:21). Dar implicațiile de aici pot fi în același timp extinse în raport cu lucrarea mai amplă a lui Dumnezeu în această lume. Potrivit acestor versete, stăpânul viei (Dumnezeu) a făcut tot ce ar fi fost rezonabil de așteptat de la El pentru a asigura prosperarea viei Sale. Ea ar fi trebuit să producă struguri buni, dar a produs numai „struguri sălbatici”, pe care alte traduceri îi numesc „lipsiți de valoare”. Într-adevăr, expresia ebraică de aici ar putea fi tradusă literal cu „fruct puturos”. Via lui Dumnezeu produce struguri putreziți.

Isaia 5:3 trece la Dumnezeu Însuși, care vorbește, invitând poporul să „judece” între El și via Lui. Iar în Isaia 5:4, Dumnezeu Însuși pune cea mai importantă întrebare: „Ce aș mai fi putut face viei Mele și nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă așteptam să facă struguri buni?” Ce-ar mai fi putut face? Cât de fascinant este faptul că El le cere chiar și altora să judece ceea ce a făcut!
Când privești la Domnul Isus răstignit, când Dumnezeu S-a adus pe Sine Însuși jertfă pentru toate păcatele noastre, întrebarea – „Ce aș mai fi putut face viei Mele și nu i-am făcut?” – capătă o semnificație cu totul uimitoare!

Comentariu EGW
Prin Fiul Său, Dumnezeu căutase roade, dar nu găsise deloc. Poporul Israel era o povară inutilă pentru pământ. Însăși existența lui era un blestem, deoarece, în locul pe care îl ocupa în vie, ar fi putut crește un pom roditor. El jefuia lumea de binecuvântările pe care Dumnezeu plănuise să le ofere prin intermediul lui. Israeliții L-au reprezentat greșit pe Dumnezeu printre popoare. Ei nu erau doar nefolositori, ci o piedică evidentă. Religia lor îi deruta pe oameni într-o mare măsură și, în locul mântuirii, le aducea ruină.
În parabolă, îngrijitorul viei nu pune la îndoială decizia că, dacă rămâne neroditor, pomul trebuie să fie tăiat, dar el cunoaște și împărtășește interesul proprietarului față de acel pom fără roade. Nimic nu i-ar putea face o bucurie mai mare decât să vadă că pomul crește și aduce rod. El răspunde dorinței proprietarului, spunând: „Mai lăsă-l și anul acesta, am să-l sap de jur împrejur și am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face rod” (Luca 13:8,9).

Grădinarul nu refuză să se ocupe de o plantă atât de nepromițătoare. El este gata să-i acorde o îngrijire chiar și mai mare. El îi va asigura condițiile cele mai favorabile și îi va acorda cu prisosință toată atenția. – Parabolele Domnului Hristos, p. 216
Părintele ceresc sădise această viță de soi bun pe dealurile Palestinei și El Însuși fusese vierul. Mulți erau atrași de frumusețea acestei Vițe și recunoscuseră obârșia ei dumnezeiască. Dar, pentru conducătorii lui Israel, era ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. Au luat Vița, au zdrobit-o și au călcat-o în picioarele lor nesfinte. Gândul lor era să o nimicească pentru totdeauna. Dar Vierul ceresc niciodată nu pierduse din vedere Vița Sa. După ce oamenii ajunseseră să creadă că au nimicit-o, El a luat-o și a răsădit-o de cealaltă parte a zidului. Tulpina de viță nu se mai vedea. Ea era ascunsă de atacurile crude ale oamenilor. Dar mlădițele ei atârnau peste zid. Ele trebuiau să facă Vița cunoscută. Prin ele se mai puteau altoi și alte ramuri în Viță. Din ele a ieșit rod. Roadele lor îmbelșugate au fost culese de trecători. – Hristos, Lumina lumii, p. 675

Oare putea Dumnezeu să ne dea vreo dovadă mai mare a iubirii Sale, decât aceasta, de a-L da pe Fiul Său să treacă prin această scenă a suferinţei? Şi aşa cum darul lui Dumnezeu pentru om a fost fără plată, cum dragostea Sa este infinită, la fel şi cerinţele pe care le are Dumnezeu din partea noastră – încredere, ascultare, toată inima şi toată dragostea noastră – sunt infinite. El cere tot ce poate omul să dea. Supunerea din partea noastră trebuie să fie proporţională cu darul lui Dumnezeu, trebuie să fie completă, să nu-i lipsească nimic. Noi toţi Îi suntem datori lui Dumnezeu. El are asupra noastră pretenţii pe care nu le putem satisface fără să ne dăm pe noi înşine ca jertfă, pe deplin şi de bunăvoie. El cere o ascultare promptă şi de bunăvoie şi nu va accepta nimic mai puţin decât atât. – Mărturii, vol. 3, p. 369

În parabola despre stăpânul viei, din Matei 21, Isus continuă de unde a rămas Isaia 5, făcând mai multă lumină asupra caracterului și acțiunilor Stăpânului viei pentru via Lui.
5. Citește Matei 21:33-39 având în minte în mod special întrebarea din Isaia 5:4. Ce ar mai fi putut face gospodarul viei și nu a făcut?
Prima parte a parabolei lui Hristos citează direct din cântarea din Isaia 5 despre stăpânul viei și via lui. Apoi Domnul Isus adaugă că stăpânul viei „a dat-o unor vieri și a plecat în altă țară” (Matei 21:33). Dar când Stăpânul viei Și-a trimis de două ori slujitorii (profeții) să adune recolta, cei care au arendat via de la El I-au bătut și ucis slujitorii (Matei 21:34-36). În cele din urmă Și-a trimis Fiul (Isus), spunând: „Vor primi cu cinste pe fiul meu” (Matei 21:37). Dar ei L-au ucis și pe Fiul Lui, spunând: „«Iată moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui.» Şi au pus mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât” (Matei 21:38,39).

Ce-ar mai fi putut face? Tatăl ne-a iubit atât de mult încât L-a dat pe Fiul Său preaiubit (Ioan 3:16). Conflictul cosmic nu ar fi putut fi rezolvat prematur prin exercitarea puterii divine, ci necesita mai întâi o demonstrare publică a caracterului lui Dumnezeu. Această demonstrare s-a produs în cadrul lucrării lui Hristos (Romani 3:25,26; Romani 5:8). Ce am putea cere mai mult decât ca Dumnezeu (prin Hristos) să Se dea pe Sine la moarte pentru noi, pentru a ne putea îndreptăți fără a-Și compromite în vreun fel dreptatea și dragostea desăvârșită?

Evenimentul crucii demonstrează că Dumnezeu a făcut tot ce se putea face pentru a diminua și elimina răul, dar fără a distruge mediul propice dezvoltării iubirii adevărate. Dacă ar fi avut la dispoziție vreo altă cale de preferat, Dumnezeu nu ar fi ales-o? Deși oamenii suferă profund în acest conflict cosmic, Dumnezeu Însuși suferă cel mai mult. Când privim la Calvar, putem într-adevăr vedea ce suferință I-a provocat păcatul lui Dumnezeu Însuși. Cu toate acestea, atât de sfântă era libertatea inerentă iubirii încât Hristos a fost dispus să îndure toate acestea pentru noi.
Citește Isaia 53:4. Ale cui „suferințe” și „dureri” le-a purtat Hristos pe cruce? Ce a făcut Dumnezeu pentru tine și care a fost prețul plătit pentru salvarea ta?

Comentariu EGW
Această parabolă [a viei Domnului] este de mare importanță pentru toți cei cărora li se încredințează responsabilități în slujirea Domnului. Dumnezeu a ales un popor care să fie învățat de Hristos. El i-a adus pe israeliți în pustie ca să fie instruiți pentru serviciul Său și acolo le-a dat cel mai înalt cod de moralitate – Legea Sa sfântă. Lor le-a fost încredințată cartea cu lecțiile date de Dumnezeu, Scripturile Vechiului Testament. Învăluit în stâlpul de nor, Hristos i-a condus când au umblat prin pustiu. Prin puterea Sa, El a transplantat vița sălbatică din Egipt în via Sa. De aceea Dumnezeu a fost îndreptățit să întrebe: „Ce aş mai fi putut face viei Mele, şi nu i-am făcut?” (Isaia 5:4).

Istoria copiilor lui Israel este scrisă ca îndemn, pentru învățătura noastră a celor peste care au venit sfârșiturile veacurilor. Cei care vor rămâne fermi în credință în aceste zile din urmă și, în final, vor putea să intre în Canaanul ceresc, trebuie să asculte cuvintele de avertizare rostite de Isus Hristos pentru israeliți. Aceste lecții i-au fost date bisericii din pustie pentru a fi învățate și ascultate de copiii lui Dumnezeu de-a lungul generațiilor, pentru totdeauna. Experiența poporului lui Dumnezeu din pustiu va fi experiența poporului Său în acest veac. Adevărul este o garanție în toate timpurile pentru cei care vor păstra credința dată sfinților o dată pentru totdeauna. – The Upward Look, p. 232

Poporul evreu s-ar fi putut pocăi, dacă ar fi vrut, dar era îmbrăcat cu hainele propriei neprihăniri. Iudeii au pretins că sunt descendenții lui Avraam și au considerat fiecare făgăduință făcută lui Israel ca fiind doar a lor. Dar Israelul lui Dumnezeu sunt cei care s-au convertit, nu cei care sunt descendenții direcți ai lui Avraam. – The Upward Look, p. 80

Îngerii priveau cu uimire la iubirea nemărginită a Domnului Hristos, care, suferind cea mai grozavă agonie în corp și suflet, Se gândea numai la alții, încurajând sufletul pocăit să creadă. În umilința Sa, El, ca profet, Se adresase fiicelor Ierusalimului; ca Preot și Apărător, El mijlocise înaintea Tatălui pentru iertarea omorâtorilor Săi; ca Mântuitor iubitor, El iertase păcatele tâlharului pocăit. …

Și acum, Domnul slavei era pe moarte, o jertfă de răscumpărare pentru neamul omenesc. În jertfirea prețioasei Sale vieți, Domnul Hristos nu era susținut de o bucurie a biruinței. Totul era un întuneric apăsător. Nu frica de moarte apăsa greu asupra Lui. Nu durerea și ocara crucii I-au provocat chinul de nedescris. Domnul Hristos a fost prințul celor ce au suferit, dar suferința Sa provenea din faptul că era conștient de răutatea păcatului, de faptul că, prin familiarizarea cu răul, omul devine orb față de grozăvia lui. Domnul Hristos a văzut cât de înrădăcinată este puterea păcatului în inima omenească și cât de puțini vor fi binevoitori să se rupă de sub puterea lui. El știa că, fără ajutorul lui Dumnezeu, omenirea avea să piară și vedea mulțimile pierind, deși aveau la îndemână un ajutor îmbelșugat. – Hristos, Lumina lumii, p. 752

În final, numele lui Dumnezeu este reabilitat în toate privințele. Prin lucrarea Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt în planul de răscumpărare, dreptatea și iubirea desăvârșită a lui Dumnezeu se manifestă dincolo de orice îndoială rezonabilă (vezi Romani 3:25,26; Romani 5:8).
6. Citește Romani 3:1-4 în relație cu Isaia 5:3,4. Cum este Dumnezeu Însuși dezvinovățit în conflictul cosmic?
În Romani 3 și în Isaia 5 vedem că Dumnezeu (într-un sens limitat) invită mai multe ființe să Îi judece caracterul, deși nu avem niciun drept și nu suntem în poziția de a face lucrul acesta. La sfârșit, când se deschid toate „cărțile”, vom vedea dovada că Dumnezeu este pe deplin drept și neprihănit. Dumnezeu Se va dezvinovăți înaintea întregii creații inteligente.
7. Cum prezintă Apocalipsa 15:3 și Apocalipsa 19:1-6 reabilitarea numelui lui Dumnezeu la final?
În întreaga Scriptură, Dumnezeu este preocupat de numele Său. De ce? Nu poți avea o relație profundă de iubire cu cineva al cărui caracter îl detești sau în care nu ai încredere. Dacă cineva i-ar spune partenerului tău de viață sau viitorului tău partener de viață niște minciuni oribile cu privire la caracterul tău, ai face tot posibilul să combați astfel de afirmații, pentru că, dacă ar fi crezute, aceste afirmații v-ar distruge relația de iubire.
Într-un final, Dumnezeu este dezvinovățit la cruce și prin întreg planul de răscumpărare. La judecata anterioară revenirii lui Isus (preadventă), Dumnezeu este reabilitat înaintea universului spectator. Apoi, la judecata de după revenirea lui Isus (postadventă), în timpul căreia cei răscumpărați vor „judeca pe îngeri” chiar (1 Corinteni 6:2,3), Dumnezeu este reabilitat pentru că cei răscumpărați au șansa de a revizui consemnările și a vedea singuri de ce Dumnezeu a acționat așa cum a acționat și că toate judecățile Lui au fost întotdeauna și întru totul drepte și iubitoare. Care dintre noi nu are o mulțime de întrebări care necesită răspuns? Înainte de sfârșitul tuturor lucrurilor, vom avea răspuns la acele întrebări (vezi 1 Corinteni 4:5).
În cele din urmă, orice genunchi se va pleca și orice limbă va da mărturie că Isus este Domnul (Filipeni 2:10,11). Toate acestea fac parte din procesul de dezvinovățire a caracterului lui Dumnezeu.
Comentariu EGW
În întreaga Scriptură, Dumnezeu este preocupat de numele Său. De ce? Nu poți avea o relație profundă de iubire cu cineva al cărui caracter îl detești sau în care nu ai încredere. Dacă cineva i-ar spune partenerului tău de viață sau viitorului tău partener de viață niște minciuni oribile cu privire la caracterul tău, ai face tot posibilul să combați astfel de afirmații, pentru că, dacă ar fi crezute, aceste afirmații v-ar distruge relația de iubire.

Într-un final, Dumnezeu este dezvinovățit la cruce și prin întreg planul de răscumpărare. La judecata anterioară revenirii lui Isus (preadventă), Dumnezeu este reabilitat înaintea universului spectator. Apoi, la judecata de după revenirea lui Isus (postadventă), în timpul căreia cei răscumpărați vor „judeca pe îngeri” chiar (1 Corinteni 6:2,3), Dumnezeu este reabilitat pentru că cei răscumpărați au șansa de a revizui consemnările și a vedea singuri de ce Dumnezeu a acționat așa cum a acționat și că toate judecățile Lui au fost întotdeauna și întru totul drepte și iubitoare. Care dintre noi nu are o mulțime de întrebări care necesită răspuns? Înainte de sfârșitul tuturor lucrurilor, vom avea răspuns la acele întrebări (vezi 1 Corinteni 4:5).
În cele din urmă, orice genunchi se va pleca și orice limbă va da mărturie că Isus este Domnul (Filipeni 2:10,11). Toate acestea fac parte din procesul de dezvinovățire a caracterului lui Dumnezeu.

Suplimentar: Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 9, secț. 8, „Răsplata efortului stăruitor”
„Tot ceea ce ne-a nedumerit din acțiunile providențiale va fi lămurit în lumea viitoare. Lucrurile greu de înțeles își vor găsi atunci explicația. Tainele harului se vor desfășura înaintea noastră. Acolo unde mintea noastră limitată nu a văzut decât confuzie și promisiuni încălcate, vom vedea cea mai desăvârșită și mai frumoasă armonie. Vom ști atunci că dragostea infinită a hotărât acele experiențe care păreau cel mai greu de îndurat. Când ne vom da seama de grija plină de duioșie a Aceluia care face ca toate lucrurile să lucreze împreună pentru binele nostru, ne vom bucura cu o bucurie negrăită și plină de slavă” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 9, p. 286).

Zilnic:
Evrei 11
Evrei 12
Evrei 13
Iacov 1
Iacov 2
Iacov 3
Iacov 4 
Ellen G. White, Faptele apostolilor, cap. 11
1. Ce a disprețuit Domnul Isus?

2. Ce sfat dădea apostolul privind relația cu „mai-marii voștri”? 
3. Cine a fost numit „prietenul lui Dumnezeu”?

4. Ce fel de laudă este rea? 

5. Ce i s-a încredințat oricui a primit Evanghelia?

Comentariu EGW
Faptele apostolilor, cap. 1, „ Planul lui Dumnezeu cu biserica Sa”, partea a doua (p. 14–16).


Privire generală
Suntem invitați să conștientizăm și să proclamăm dreptatea lui Dumnezeu și intențiile Sale iubitoare față de poporul Său.

Teme

1. Trebuie să recunoaștem dreptatea lui Dumnezeu – Suntem încurajați să conștientizăm că Dumnezeu este drept. În parabola vierilor, dreptatea lui Dumnezeu este afirmată și recunoscută implicit de ascultători. Isus relatează parabola astfel încât ascultătorii să recunoască legitimitatea acțiunilor moșierului în contrast cu cele ale viticultorilor.

2. Trebuie să recunoaștem intențiile iubitoare ale lui Dumnezeu – În Matei 21:33-41, ascultătorii recunosc că stăpânul a făcut tot ce i-a stat în putință înainte de a aduce judecata. De asemenea, în Isaia 5, Dumnezeu Însuși subliniază faptul că a făcut tot ce a putut pentru poporul Său. Întrebarea: „Ce aș mai fi putut face viei Mele și nu i-am făcut?” este un apel la recunoașterea intențiilor și acțiunilor iubitoare ale lui Dumnezeu pentru poporul Său (Isaia 5:4).

3. Trebuie să proclamăm dreptatea și intențiile iubitoare ale lui Dumnezeu – Biblia ne invită nu numai să recunoaștem dreptatea lui Dumnezeu și acțiunile Sale iubitoare, ci și să proclamăm că Dumnezeu este pe deplin drept și neprihănit. În Apocalipsa 15:3, sfinții cântă și proclamă: „Mari și minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte și adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!”

Aplicație:
Cum putem recunoaște și proclama dreptatea lui Dumnezeu și intențiile Sale iubitoare în viața noastră de zi cu zi și în conversațiile noastre despre Dumnezeu?

Comentariu
Trebuie să recunoaștem dreptatea lui Dumnezeu

Potrivit Scripturii, noi, ca ființe slabe și limitate, nu suntem în măsură să judecăm căile lui Dumnezeu (vezi cuvântarea lui Dumnezeu de la finalul cărții Iov, capitolele 38 – 42; vezi și Romani 9:20). În același timp, suntem invitați să recunoaștem că Dumnezeu este drept. Romani 3:26 indică faptul că sângele lui Hristos este o demonstrare (gr. endeixis) a dreptății lui Dumnezeu, deoarece, în răbdarea Lui, El nu ținuse cont de „păcatele [de] dinainte” (Romani 3:25). Prin urmare, sângele lui Hristos arată că Dumnezeu nu doar iartă (îndreptățește), ci este și drept. Este demn de observat că substantivul grecesc endeixis, care este tradus în limba română cu verbul „să-Și arate” (VDC), „să-Și dovedească ” (EDCR, NTR), transmite sensul de „ceva care obligă la acceptarea mintală sau emoțională a unui lucru, demonstrație, dovadă” (Frederick W. Danker, A Greek-English Lexicon of the New Testament…, 2000, p. 332).
Prin urmare, folosirea în limba greacă a acestui substantiv în Romani 3:26 scoate în evidență nu doar că Dumnezeu este drept, dar că El și intenționează să ne demonstreze, să ne arate, să ne dovedească faptul că este drept. Thomas Schreiner susține că în acest pasaj găsim „dorința lui Dumnezeu de a-Și demonstra dreptatea. […]. Demonstrându-Și dreptatea salvatoare și judecătoare, Dumnezeu Își îndreptățește/reabilitează numele înaintea lumii” (Romans: Baker Exegetical Commentary of the New Testament, 1998, p. 198, 199).

În pilda vierilor (Matei 21:33-41; vezi și Marcu 12:1-12; Luca 20:9-19), dreptatea lui Dumnezeu se afirmă implicit și prin urmare este recunoscută de ascultători. În secvența narativă a parabolei, Isus prezintă o succesiune de decizii rezonabile luate de un stăpân de vie ca reacție la atitudinile nerezonabile ale viticultorilor cărora le-a arendat via. Pentru că moșierul plecase într-o țară îndepărtată, avea logică să-și trimită slujitorii să primească roadele viei, aproape de vremea recoltei. Absurd a fost faptul că vierii i-au agresat pe slujitori de două ori și chiar l-au ucis pe unul dintre ei. Din nou, avea sens ca proprietarul să-și trimită în cele din urmă fiul, presupunând că îngrijitorii viei aveau să îi arate respect. Dar, într-o reacție și mai absurdă, arendașii l-au ucis, incredibil, și pe fiu, pentru a-i fura moștenirea. Isus spune această parabolă în așa fel încât ascultătorii să urmărească și treptat să recunoască legitimitatea acțiunilor stăpânului, în contrast cu nebunia îngrijitorilor viei. Isus poate chiar să preia concluzia pildei direct de pe buzele ascultătorilor. El îi întreabă: „«Acum, când va veni stăpânul viei, ce va face el vierilor acelora?» Ei I-au răspuns: «Pe ticăloşii aceia, ticălos îi va pierde, şi via o va da altor vieri, care-i vor da roadele la vremea lor»” (Matei 21:40,41).

Prin urmare, ascultătorii parabolei sunt capabili să tragă concluzia că stăpânul nu mai putea face nimic. După cum admit în mod clar, acesta a făcut tot ce a putut pentru a se comporta cu vierii așa cum trebuie. Astfel, el este considerat drept, corect în ochii ascultătorilor în ceea ce privește pedeapsa stabilită pentru arendașii răi. Având în vedere că această parabolă este o lecție metaforică despre dreptatea lui Dumnezeu, El nu numai că este drept, dar este și perceput ca atare. Această percepție pare să și fie intenția Domnului Isus, după cum observăm din modul interactiv în care încheie parabola. Faptul că ascultătorii au înțeles dreptatea lui Dumnezeu rezultă din conștientizarea că moșierul făcuse tot posibilul să mențină o relație bună cu cei care se purtau rău, înainte de a fi nevoit să-i judece distructiv.

Trebuie să recunoaștem intențiile iubitoare ale lui Dumnezeu

Dacă în parabola vierilor, spusă de Domnul în Matei 21:33-41, concluzia ascultătorilor implică faptul că ei recunosc că stăpânul a făcut tot posibilul înainte de a aduce judecata, în „cântarea Preaiubitului meu despre via Lui”, din Isaia 5, Dumnezeu Însuși afirmă că făcuse tot ce I-a stat în putință pentru poporul Său. În timp ce în pilda spusă de Isus problema era cu vierii, o referire metaforică la „preoții cei mai de seamă și fariseii” (Matei 21:45), în cântarea din Isaia 5 problema este cu via însăși, care reprezintă figurat „casa lui Israel” (Isaia 5:7), „bărbații lui Iuda” (Isaia 5:3,7).
Asemenea stăpânului din parabolă, care făcuse tot posibilul să mențină o relație corectă cu viticultorii, Preaiubitul din cântare a făcut tot ce i-a stat în putință pentru ca via să producă struguri buni. Mai precis, a ales „o câmpie foarte mănoasă” (Isaia 5:1), „i-a săpat pământul, l-a curățit de pietre”, „a sădit în el vițele cele mai alese”, „a zidit un turn în mijlocul ei” și „a săpat și un teasc” (Isaia 5:2). Toate aceste acțiuni pregătitoare au fost făcute cu speranța că via „are să-I facă struguri buni”, dar, din păcate, „a făcut struguri sălbatici” (Isaia 5:2). Concret, Dumnezeu „Se aștepta la judecată dreaptă” (NTR) în rândul poporului Său, dar ce a văzut a fost asuprire. El a căutat „dreptate”, dar ce a auzit au fost „strigăte de apăsare” (Isaia 5:7).

În timp ce Domnul Isus le cere ascultătorilor Săi să spună cum ar fi trebuit să reacționeze moșierul după tot ceea ce făcuse, Dumnezeu, în cartea Isaia, îi invită pe cei din Iuda să judece între El și via Sa (Isaia 5:3). Această judecată ar trebui să țină cont de următoarea întrebare: „Ce aș mai fi putut face viei Mele și nu i-am făcut?” (Isaia 5:4) – o întrebare retorică ce ar trebui să ducă la concluzia că Dumnezeu a făcut tot posibilul ca poporul Său să aibă „roade bune”, ca să spunem așa. Prin urmare, această întrebare este o invitație la a recunoaște toate intențiile, acțiunile și așteptările iubitoare pe care Dumnezeu le are pentru poporul Său.

Mai mult, Dumnezeu nu numai că Își iubește poporul, așa cum afirmă Romani 5:8, dar și demonstrează această dragoste. Ceea ce este demonstrat poate fi mai ușor de acceptat sau de recunoscut de către noi. Așa cum în Romani 3:26 se folosește un termen care sugerează ideea de demonstrație (endeixis) pentru a se afirma că Dumnezeu este drept, pe temeiul sângelui lui Hristos, tot așa, în Romani 5:8, se folosește un cuvânt cu trimitere la moartea lui Hristos pentru noi, mai precis verbul synístēmi, pentru a afirma că Dumnezeu ne iubește. Acest verb grecesc are sensul de a oferi, „prin acțiune, dovada unei caracteristici sau afirmații personale, a demonstra, a arăta, a clarifica” (A Greek-English Lexicon of the New Testament…, p. 973). Diferitele traduceri ale Bibliei transmit această idee folosind cuvinte similare: „Dumnezeu Își arată dragostea față de noi” (VDC), „Dumnezeu Și-a dovedit dragostea față de noi” (NTR), „Dumnezeu Își demonstrează dragostea pe care o are față de noi” (BVA).

Trebuie să proclamăm dreptatea și intențiile iubitoare ale lui Dumnezeu

Biblia nu ne invită doar să conștientizăm sau să recunoaștem dreptatea lui Dumnezeu și intențiile Sale iubitoare față de poporul Său. Trebuie să și proclamăm ceea ce conștientizăm sau recunoaștem la Dumnezeu. De exemplu, acest tip de proclamare o găsim cântată de sfinții din Apocalipsa: „Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!” (Apocalipsa 15:3). De asemenea, în Apocalipsa 19:2, o gloată mare din cer spune cu glas tare: „Pentru că judecăţile Lui sunt adevărate şi drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pământul cu curvia ei, şi a răzbunat sângele robilor Săi din mâna ei.”

Aplicație
Romani 3:26 evidențiază faptul că Dumnezeu nu numai că este drept, dar și intenționează să demonstreze, să arate sau să dovedească faptul că este drept. Ținând cont de această idee, discutați în cadrul grupei următoarele întrebări:

1. Cât de încurajator este să știi că Dumnezeu face totul pentru a-Și demonstra neprihănirea și dreptatea față de poporul Său? Ce sentimente îți provoacă acest lucru față de Dumnezeu?


2. În ce mod ne influențează faptul că recunoaștem dreptatea lui Dumnezeu și intențiile Sale iubitoare față de poporul Lui, atunci când proclamăm dreptatea Sa? Cum poate deveni vizibilă această conștientizare când predicăm Evanghelia?


3. Cum să demonstrăm iubirea pe care o avem pentru Dumnezeu, chiar și în vremuri de suferință?