Iubirea pecetluită prin legământ

Multora li s-a spus că termenul grecesc agape redă o dragoste care Îi este specifică numai lui Dumnezeu, în timp ce alți termeni, cum ar fi phileo, transmit alte tipuri de iubire, inferioare celei agape. Unii susțin și că agape redă o iubire unilaterală, care doar oferă, dar nu primește niciodată, o iubire complet independentă de răspunsul omului. Dar studiul atent asupra iubirii divine din Biblie arată că aceste idei, deși des întâlnite, sunt greșite. Iată de ce:
(1) Agape face referire nu doar la iubirea lui Dumnezeu, ci și la iubirea umană, uneori chiar și la iubirea umană greșit investită (2 Timotei 4:10).
(2) În toată Biblia sunt mulți alți termeni în afară de agape care fac referire la iubirea lui Dumnezeu. De exemplu, Isus a spus: „Tatăl Însuși vă iubește [phileo], pentru că M-ați iubit [phileo]” (Ioan 16:27). Prin urmare, phileo nu face referire la un tip inferior de iubire, ci inclusiv la dragostea lui Dumnezeu.

Scriptura ne învață și că iubirea lui Dumnezeu nu este unilaterală, ci profund relațională, în ideea că pentru Dumnezeu contează enorm dacă oamenii reflectă sau nu dragostea Lui în raport cu El și cu alți oameni.

10 ianuarie: Sabatul Bibliei
 

Comentariu EGW

Dumnezeu are o dragoste profundă și fierbinte pentru fiecare membru al familiei omenești; nimeni nu este uitat, nimeni nu este lăsat fără ajutor și amăgit pentru a fi biruit de vrăjmașul. Și, dacă își vor pune întreaga armură a lui Dumnezeu și o vor purta, cei care s-au înrolat în oștirea lui Hristos vor fi pregătiți împotriva tuturor atacurilor vrăjmașului. Cei care doresc cu adevărat să fie învățați de Dumnezeu și să meargă pe calea Lui au făgăduința sigură că, dacă simt că le lipsește înțelepciunea și o cer de la Dumnezeu, El le-o va da cu mână largă și fără mustrare. Apostolul spune: „Dar s-o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc, pentru că cine se îndoiește seamănă cu valul mării, tulburat și împins de vânt încoace și încolo.” … Dumnezeu Își ține fiecare făgăduință și nu Îl putem dezonora mai mult decât punând acest lucru sub semnul întrebării și ezitând, cerând fără să credem că primim și exprimându-ne îndoiala în cuvinte. … Credeți, credeți că Dumnezeu va face exact ce a promis!

Continuați să vă înălțați cererile și vegheați, lucrați și așteptați! Luptați lupta cea bună a credinței! Spuneți în inima voastră: „Dumnezeu m-a invitat să vin. El mi-a ascultat rugăciunea. El Și-a dat cuvântul că mă va primi și Își va îndeplini făgăduința. Mă pot încrede în Dumnezeu, pentru că El m-a iubit atât de mult, că a dat pe singurul Său Fiu să moară pentru mine. Fiul lui Dumnezeu este Mântuitorul meu.” – Principiile fundamentale ale educației creștine, p. 299, 230

Dumnezeu ni L-a dat pe Domnul Isus, iar El este descoperirea Tatălui. Răscumpărătorul nostru spune: „Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el și vom locui împreună cu el.” „Ce ați auzit de la început, aceea să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ce ați auzit de la început și voi veți rămâne în Fiul și în Tatăl.” Dacă Îi cunoaștem pe Dumnezeu și pe Isus Hristos pe care L-a trimis El, sufletul nostru se va umple de o fericire nespusă. Oh, cât de mare este nevoia noastră de Prezența divină! – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 169

Binele pe care Dumnezeu ni l-a făcut nouă nu are limite. Tronul de har este, el însuși, cea mai mare atracție, pentru că pe el stă Acela care ne dă voie să-L numim Tată. Dar Iehova n-a considerat complet planul de mântuire, investind în el doar dragostea Lui. El a pus la altarul Său un Avocat îmbrăcat în natura Sa. Ca mijlocitor al nostru, lucrarea lui Hristos este aceea de a ne prezenta lui Dumnezeu drept fii și fiice ale Sale. El mijlocește în favoarea celor care Îl primesc. Cu propriul sânge, El a plătit răscumpărarea lor. În virtutea propriilor merite, El le dă dreptul să devină membri ai familiei regale, copii ai Împăratului ceresc. Iar Tatăl Își demonstrează infinita dragoste pentru Hristos, primindu-i și spunându-le bun-venit ca unor prieteni ai Lui, pe prietenii lui Hristos. El este satisfăcut de ispășirea făcută. Dumnezeu este slăvit prin întruparea, viața, moartea și mijlocirea Fiului Său. – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, p. 14
 

Scriptura este clară: Dumnezeu iubește pe toată lumea. Cel mai cunoscut verset din Scriptură, Ioan 3:16, proclamă acest adevăr. Recitește-l sau spune-l din memorie!

1. Citește Psalmii 33:5 și Psalmii 145:9. Ce ne învață aceste versete despre cât de mari sunt bunătatea și compasiunea lui Dumnezeu?

S-ar putea ca unii să creadă că nu sunt demni de iubire sau că Dumnezeu poate iubi pe oricine altcineva, dar nu și pe ei. Dar Biblia proclamă constant că fiecare persoană este iubită de Dumnezeu. Nu există niciun om pe care Dumnezeu să nu îl iubească. Și, pentru că iubește pe toată lumea, Dumnezeu dorește și ca toți să fie mântuiți.

2. Studiază 2 Petru 3:9; 1 Timotei 2:4 și Ezechiel 33:11. Care este dorința lui Dumnezeu pentru toți oamenii?

Versetul de după Ioan 3:16 adaugă: „Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El” (Ioan 3:17). Dacă ar depinde numai de Dumnezeu, fiecare ființă umană I-ar accepta iubirea și ar fi salvată. Dar Dumnezeu nu va forța pe nimeni să primească această iubire. Oamenii sunt liberi să o accepte sau să o respingă. Și, deși unii o resping, Dumnezeu nu încetează niciodată să îi iubească. În Ieremia 31:3, El îi declară poporului Său: „Te iubesc cu o iubire veșnică, de aceea îți păstrez bunătatea Mea.” Și în alte părți Biblia susține că iubirea lui Dumnezeu persistă pentru totdeauna (vezi, de exemplu, Psalmul 136). Dragostea lui Dumnezeu nu se termină niciodată. Este eternă. Nouă ne este greu să înțelegem lucrul acesta pentru că adesea ne este ușor să nu îi iubim pe alții, nu-i așa? Totuși, dacă fiecare dintre noi ar putea învăța să beneficieze de realitatea acelei iubiri – adică să cunoască personal iubirea lui Dumnezeu –, cât de diferit am trăi și i-am trata pe alții!

Dacă Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii, înseamnă că trebuie să iubească niște oameni destul de ticăloși, pentru că în lume sunt unii (destul de mulți, de fapt) de-a dreptul nemernici. Ce ar trebui să ne învețe iubirea lui Dumnezeu pentru acești oameni despre modul în care să încercăm să relaționăm și noi cu ei?
 

Comentariu EGW

Planul de mântuire al Cerului este destul de larg ca să cuprindă lumea întreagă. Dumnezeu dorește să insufle în natura omenească smerită suflarea de viață. El nu va îngădui să fie dezamăgit vreun suflet care este sincer în dorința lui după ceva mai înalt și mai nobil decât tot ce poate oferi lumea. El îi trimite continuu pe îngerii Săi la aceia care, prinși de împrejurările cele mai descurajatoare, se roagă în credință ca o putere mai înaltă decât ei să-i ia în stăpânire și să le aducă eliberare și pace. Dumnezeu li Se va descoperi pe diferite căi și intervențiile Sale providențiale vor întări încrederea lor în Acela care S-a dat pe Sine ca răscumpărare pentru toți, pentru ca „să-și pună încrederea în Dumnezeu și să nu uite lucrările lui Dumnezeu și să păzească poruncile Lui” (Psalmii 78:7). ...

… Dumnezeu a spus: „Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povățui pe cărări neștiute de ei; voi preface întunericul în lumină înaintea lor și locurile strâmbe, în locuri netede: iată ce voi face și nu-i voi părăsi” (Isaia 42:16). – Profeți și regi, p. 377, 378
Dumnezeul nostru are cerul şi pământul sub porunca Lui şi ştie exact de ce avem nevoie. Noi nu putem vedea decât puţin înaintea noastră, dar „totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face” (Evrei 4:13). El stă şi tronează mai presus de frământările pământului, toate sunt descoperite privirii Sale divine şi, din marea şi liniştita Sa veşnicie, El porunceşte ceea ce providenţa Lui vede că este cel mai bine.

Nici măcar o vrabie nu cade la pământ fără ştirea Tatălui. Ura împotriva lui Dumnezeu îl determină pe Satana să găsească plăcere în a distruge chiar şi creaturile necuvântătoare. Doar prin grija protectoare a lui Dumnezeu sunt păstrate păsările, ca să ne înveselească prin cântecele lor pline de bucurie. Dar El nu uită nici măcar vrăbiile. „Deci să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii” (Matei 10:31). – Mărturii, vol. 8, p. 273, 274

Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să aibă un efect sfințitor asupra relațiilor noastre cu fiecare membru al familiei omenești. Aluatul adevărului nu va da naștere unui spirit de rivalitate, ambiției sau dorinței de a fi pe primul loc. Iubirea adevărată, de origine cerească, nu este instabilă și egoistă. Ea nu depinde de laudele oamenilor. Inima celui care primește harul lui Dumnezeu este întru totul plină de dragoste față de Dumnezeu și față de aceia pentru care a murit Domnul Hristos. Eul său nu luptă pentru a fi apreciat și recunoscut. Un asemenea credincios nu-i iubește pe semenii lui doar pentru că aceștia îl iubesc și îi împlinesc dorințele sau pentru că îi apreciază meritele, ci pentru că sunt proprietatea răscumpărată a lui Hristos. Dacă motivele, cuvintele sau faptele lui sunt înțelese sau interpretate greșit, el nu se supără, ci continuă să se comporte la fel. El este bun, atent și serios, are o părere smerită despre sine, și totuși este plin de speranță, încrezându-se întotdeauna în mila și în dragostea lui Dumnezeu. – Parabolele Domnului Hristos, p. 101, 102
 

Biblia descrie adesea relația specială de iubire dintre Dumnezeu și noi folosind metafore legate de familie și legături de rudenie, în mod special metafora iubirii maritale sau materne. Acestea sunt folosite mai ales pentru a descrie relația dintre Dumnezeu și poporul cu care a încheiat un legământ. Este o relație de iubire pecetluită prin legământ, care implică nu numai dragostea lui Dumnezeu pentru poporul Său, ci și așteptarea ca poporul să accepte această iubire și să Îl iubească, la rândul lui, pe Dumnezeu (și pe alții).

3. Ce stă la baza legământului dintre Dumnezeu și popor, conform explicației din Deuteronomul 7:6-9?

Deuteronomul 7:9 descrie un tip special de iubire pe care Dumnezeu o manifestă față de cei din poporul cu care a făcut un legământ, o relație care depinde parțial de fidelitatea sau lipsa lor de fidelitate. Iubirea lui Dumnezeu nu este condiționată, dar relația de legământ cu poporul Său este. Cuvântul tradus prin „îndurare” în Deuteronomul 7:9, ḥesed, redă exact aspectul de legământ al iubirii divine (și nu numai). Ḥesed este deseori folosit pentru a descrie măreția milei, bunătății și iubirii lui Dumnezeu. Printre altele, ḥesed face referire la blândețea sau la dragostea statornică față de o persoană în cadrul unei relații existente de iubire reciprocă. De asemenea, descrie un sentiment care inițiază o astfel de relație, cu speranța că cealaltă parte va manifesta la rândul ei această bunătate iubitoare. Ḥesed-ul lui Dumnezeu arată că îndurarea Lui iubitoare este total demnă de încredere, consecventă și persistentă. Totuși, în același timp, primirea privilegiilor care vin odată cu ḥesed este condiționată, depinde de disponibilitatea poporului Său de a asculta și de a se achita de partea din relație (vezi 2 Samuel 22:26; 1 Împărați 8:23; Psalmii 25:10; Psalmii 32:10; 2 Cronici 6:14).

Iubirea statornică a lui Dumnezeu este baza tuturor relațiilor de iubire, iar noi nu am putea niciodată egala acea iubire. Dumnezeu nu doar că ne-a adus la existență din proprie inițiativă, dar, prin Hristos, S-a dat pe Sine de bunăvoie pentru noi. Citește Ioan 15:13. Fără îndoială, expresia supremă a iubirii lui Dumnezeu este faptul că Domnul „S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce” (Filipeni 2:8).

Cum poți păstra constant în gândurile tale realitatea iubirii lui Dumnezeu? De ce este important să faci lucrul acesta?

Comentariu EGW

Testul pentru un creștin autentic este dat în Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul Isus spune: „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.” „Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește și cine Mă iubește va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi și Mă voi arăta lui. ... Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el și vom locui împreună cu el. Cine nu Mă iubește nu păzește cuvintele Mele. Și cuvântul pe care-l auziți nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimis.”

Acestea sunt condițiile pe baza cărora sufletele vor fi alese pentru viața veșnică. Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu va constitui dovada că ai dreptul la o moștenire împreună cu sfinții în lumină. Dumnezeu cere desăvârșirea caracterului și oricine dorește aceasta, prin harul lui Hristos, trebuie să atingă standardul cerinței Sale și va avea intrare liberă în împărăția slavei. Toți cei care vor să atingă acest standard în ceea ce privește caracterul vor trebui să-și folosească mijloacele pe care le au de la Dumnezeu pentru acest scop. Dacă vreți să moșteniți odihna care rămâne pentru copiii lui Dumnezeu, trebuie să deveniți împreună-lucrători cu Dumnezeu. Trebuie să duceți jugul lui Hristos – să purtați povara Lui, crucea Lui. Trebuie să fiți perseverenți pentru a vă întări „chemarea și alegerea voastră”. Cercetați Scripturile și veți vedea că niciun fiu sau fiică a lui Adam nu este mântuit dacă nu ascultă de Legea lui Dumnezeu. Lumea nu ține cont de Legea lui Dumnezeu, însă creștinii sunt chemați să se sfințească prin ascultarea de adevăr. Dacă vor să poarte cununa, ei trebuie să ducă crucea. – Principiile fundamentale ale educației creștine, p. 125

Când priveşte înălţimea, adâncimea şi lărgimea iubirii Tatălui faţă de rasa umană care piere, Ioan este plin de admiraţie şi de respect sfânt. El nu poate găsi un limbaj potrivit pentru a exprima această dragoste, ci cheamă lumea să privească: „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” Ce valoare îi este astfel acordată omului! Prin păcat, fiii oamenilor au devenit supuşi ai lui Satana. Prin jertfa infinită a lui Hristos şi prin credinţa în Numele Său, fiii lui Adam devin fii ai lui Dumnezeu. Luând asupra Sa natura umană, Hristos înalţă neamul omenesc. Oamenilor căzuţi li se garantează o altă şansă, un alt test, fiind aduşi în starea în care, prin legătura cu Hristos, să se poată educa, dezvolta şi înnobila, ca să poată deveni cu adevărat demni de a purta numele de „copii ai lui Dumnezeu”.

O astfel de dragoste este fără egal. Isus cere ca aceia care au fost cumpăraţi cu preţul vieţii Lui să folosească în modul cel mai eficient talanţii care le-au fost încredinţaţi. Ei trebuie să crească în cunoaşterea voinţei divine şi să-şi dezvolte continuu capacităţile intelectuale şi morale până când vor ajunge la o desăvârşire a caracterului doar cu puţin mai prejos decât cea a îngerilor. – Mărturii, vol. 4, p. 563
 

Dumnezeu invită fiecare persoană la o relație strânsă de iubire cu El (vezi Matei 22:1-14). Răspunsul adecvat la această chemare implică ascultarea de porunca lui Dumnezeu de a-L iubi pe El și pe semenii noștri (vezi Matei 22:37-39). Va avea parte de beneficiile acestei relații cu Dumnezeu doar omul care decide de bunăvoie să-I accepte iubirea.

4. Studiază Osea 9:15; Ieremia 16:5; Romani 11:22 și Iuda 21 și meditează la posibilitatea ca privilegiile iubirii lui Dumnezeu să fie respinse și chiar pierdute.

În aceste texte și în altele, bucuria de a avea parte de privilegiile unei relații de iubire cu Dumnezeu este condiționată de răspunsul omului la iubirea Lui. Cu toate acestea, nu ar trebui să facem greșeala de a crede că Dumnezeu Se oprește vreodată din a iubi pe cineva. După cum am văzut, dragostea lui Dumnezeu este veșnică și, deși în Osea 9:15 Dumnezeu spune despre cei din poporul Său: „Nu-i mai pot iubi”, este important să nu uităm că ulterior în aceeași carte Dumnezeu declară: „Îi voi iubi cu adevărat” (Osea 14:4). Osea 9:15 nu poate însemna că Dumnezeu nu Își mai iubește deloc poporul, ci cel mai probabil se referă la caracterul condiționat al unui aspect sau privilegiu din cadrul relației cu Dumnezeu. Iar modul în care răspundem la iubirea Lui este esențial pentru continuarea acestei relații. „Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte şi cine Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui” (Ioan 14:21). „Căci Tatăl Însuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu” (Ioan 16:27).

Aceste texte și altele ne învață că păstrarea privilegiilor unei relații mântuitoare cu Dumnezeu depinde de acceptarea de către noi a iubirii lui Dumnezeu (care implică dispoziția de a fi canale ale acelei iubiri). Din nou, lucrul acesta nu înseamnă că iubirea lui Dumnezeu dispare vreodată. Așa cum nu putem opri soarele să lumineze, dar ne putem feri de razele lui, nu putem opri iubirea eternă a lui Dumnezeu, dar putem respinge definitiv o relație cu El, renunțând astfel la ceea ce oferă ea, în mod special la perspectiva vieții veșnice.

Cum pot oamenii vedea și simți realitatea iubirii lui Dumnezeu, fie că răspund sau nu la ea? De exemplu, cum transmite natura, chiar și după păcat, dragostea Lui?

Comentariu EGW

A ne baza pe Hristos ca fiind singurul nostru izvor de putere, prezentând dragostea Sa inegalabilă, manifestată prin faptul că a luat asupra Sa vinovăţia şi păcatele oamenilor şi le-a atribuit neprihănirea Sa, nu anulează în niciun fel Legea, nici nu îi micşorează demnitatea. În schimb, o pune într-un loc în care lumina străluceşte asupra ei şi o slăveşte. Acest lucru este realizat numai prin lumina reflectată de pe crucea Golgotei. Legea este desăvârşită în marele plan de mântuire numai dacă este prezentată în lumina care străluceşte de la Mântuitorul cel răstignit şi înviat. Aceasta poate fi înţeleasă numai duhovniceşte. Ea aprinde în inima privitorului credinţa arzătoare, nădejdea şi bucuria faptului că Hristos este neprihănirea lui. Bucuria aceasta este numai pentru aceia care iubesc şi păzesc cuvintele lui Isus, care sunt cuvintele lui Dumnezeu. – Solii alese, cartea 3, p. 176

Va fi cel mai mare mister pentru [cel credincios] faptul că Isus a făcut un sacrificiu atât de mare pentru a-l răscumpăra. El va exclama, cu o mare smerenie și cu buzele tremurânde: „El m-a iubit. El S-a dăruit pe sine pentru mine. El a devenit sărac pentru ca, prin sărăcia Lui, eu să mă îmbogățesc. Omul durerilor nu m-a disprețuit, ci Și-a revărsat iubirea lui inepuizabilă și răscumpărătoare pentru ca inima mea să fie curată și El m-a adus înapoi la credincioșie și supunere față de toate poruncile Sale. Mila Sa față de noi, umilința Sa, răstignirea Sa sunt miracolele supreme din minunata desfășurare a planului de mântuire. Faptul că Cel Neprihănit a murit pentru cel păcătos, Acela care este curat, pentru cel întinat este dincolo de orice manifestare a iubirii omenești; și El a făcut toate acestea ca să-mi poată oferi neprihănirea Sa, ca eu să pot păzi Legea pe care am călcat-o. Pentru asta Îi aduc slavă. Le voi spune despre El tuturor păcătoșilor. Voi striga: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” – „The Knowledge of Christ and Self Leads to Humility”, Advent Review and Sabbath Herald, October 16, 1888, par. 11

La început, Dumnezeu era făcut cunoscut în toate lucrările creațiunii. Hristos a fost Acela care a întins cerurile și a pus temeliile pământului. Mâna Lui a fost aceea care a așezat lumile în spațiu și a modelat florile câmpului. „El întărește munții prin tăria Lui.” „A Lui este marea, El a făcut-o” (Psalmii 65:6; Psalmii 95:5). El a fost Cel care a umplut pământul cu frumusețe și văzduhul cu cântece. Și pe toate lucrurile de pe pământ, din văzduh și cer, El a scris mesajul iubirii Tatălui.

Cu toate că păcatul a mânjit opera desăvârșită a lui Dumnezeu, inscripția încă rămâne. Chiar și acum toate lucrurile create proclamă gloria Celui Preaînalt. Nu este nimic, în afară de sufletul egoist al omului, care să trăiască pentru sine. ... Florile își răspândesc parfumul și își expun frumusețea pentru fericirea omenirii. Soarele își revarsă lumina spre a înveseli nenumăratele lumi. – Hristos, Lumina lumii, p. 20

Iubirea lui Dumnezeu este veșnică și întotdeauna nemeritată, dar avem posibilitatea de a o accepta sau a o respinge, însă doar pentru că Dumnezeu manifestă abundent și de bunăvoie iubirea Sa perfectă și eternă, care precedă orice faptă a noastră (Ieremia 31:3). Iubirea noastră pentru Dumnezeu este un răspuns la ceea ce ni s-a dat deja încă dinainte ca noi să fi cerut.

5. Ce se spune în 1 Ioan 4:7-20, mai ales în versetele 7 și 19, despre caracterul anterior al iubirii lui Dumnezeu?

Dragostea lui Dumnezeu este întotdeauna prima. Dacă Dumnezeu nu ne-ar iubi primul, nu L-am putea iubi la rândul nostru. Deși Dumnezeu ne-a creat cu capacitatea de a iubi și a fi iubiți, El Însuși este fundamentul și sursa întregii iubiri. Putem alege însă să acceptăm sau nu această iubire și apoi să o reflectăm în viața noastră. Acest adevăr este ilustrat în parabola lui Hristos despre robul nemilostiv (vezi Matei 18:23-36). Acesta nu ar fi putut niciodată să-i achite stăpânului ce îi datora, cei 10.000 de talanți. Un talant însemna aproximativ 6.000 de dinari, 1 dinar fiind plata pe o zi a unui muncitor de rând (compară cu Matei 20:2). Prin urmare, i-ar fi luat unui muncitor de rând 6.000 de zile să câștige 1 talant. Pornind de la premisa că un lucrător obișnuit ar lucra efectiv 300 de zile pe an, câștigând 300 de dinari într-un an, înseamnă că ar fi nevoie de aproximativ 20 de ani să plătească 1 talant, care însuma 6.000 de dinari. Pentru 10.000 de talanți ar fi necesitat muncă timp de 200.000 de ani. Pe scurt, robul nu ar fi putut niciodată să plătească această datorie. Dar stăpânului i s-a făcut milă de slujitorul lui și l-a iertat de bunăvoie de această datorie imensă.

Însă, atunci când acest slujitor iertat a refuzat să ierte datoria mult, mult mai mică, de 100 de dinari, unuia dintre tovarășii lui slujitori și l-a aruncat în închisoare din cauza datoriei, stăpânul s-a înfuriat și și-a retras iertarea îndurătoare. Slujitorul a pierdut iubirea și iertarea stăpânului său. Deși mila lui Dumnezeu nu se termină niciodată, omul poate respinge sau chiar renunța la beneficiile îndurării, milei lui Dumnezeu.
 

Gândește-te la lucruri pentru care ai fost iertat și care a fost costul iertării tale de către Isus. Ce ar trebui să îți spună lucrul acesta despre iertarea acordată de tine altora?

Comentariu EGW

În parabolă, când datornicul a implorat să i se acorde o amânare, cu promisiunea: „Mai îngăduie-mă, și-ți voi plăti”, pedeapsa a fost revocată. Întreaga datorie a fost anulată. Și, imediat după aceea, i s-a dat ocazia de a urma exemplul stăpânului care îl iertase. Ieșind, a întâlnit un alt slujitor care îi datora o mică sumă de bani. El fusese iertat de zece mii de talanți, iar semenul lui îi datora o sută de lei. Totuși, în ciuda faptului că fusese tratat cu atâta bunăvoință, el s-a comportat față de tovarășul lui de muncă într-o manieră cu totul diferită. ...

Când l-a implorat pe stăpân să aibă milă de el, acel datornic nu a fost cu adevărat conștient de mărimea datoriei sale. El nu și-a dat seama de starea lui neajutorată, ci a sperat să-și achite datoria singur. „Mai îngăduie-mă”, a spus el, „și-ți voi plăti tot.” Tot astfel, mulți oameni speră să merite favoarea lui Dumnezeu prin faptele lor. Ei nu-și înțeleg starea neajutorată. Nu acceptă harul lui Dumnezeu ca pe un dar, ci se străduiesc să-și făurească singuri o neprihănire proprie. Inima lor nu este zdrobită și umilită datorită păcatului și, ca urmare, sunt severi cu ceilalți și neiertători. În comparație cu păcatele făcute de frați împotriva lor, păcatele săvârșite de ei împotriva lui Dumnezeu sunt ca acei zece mii de talanți față de o sută de lei, adică aproape un milion la unu. Cu toate acestea, ei îndrăznesc să fie neiertători. – Parabolele Domnului Hristos, p. 245, 246

Dacă Domnul S-ar fi purtat cu familia umană așa cum se poartă oamenii unii cu alții, noi am fi fost nimiciți, dar El este îndelung răbdător, plin de milă și duioșie, El ne iartă fărădelegile și păcatele. Dacă Îl căutăm cu toată inima, El Se va lăsa găsit de noi.
Dar mila lui Hristos în iertarea nelegiuirilor oamenilor ne învață că trebuie să existe iertare fără plată a greșelilor și păcatelor care sunt comise împotriva noastră de către semenii noștri. Hristos le-a dat această lecție ucenicilor Săi pentru a corecta relele care erau învățate și practicate în preceptele și exemplele celor care interpretau Scripturile în acea vreme.

Omul poate fi mântuit numai prin minunata bunăvoință a lui Dumnezeu în iertarea multelor sale păcate și fărădelegi. Dar cei care sunt binecuvântați prin mila lui Dumnezeu trebuie să exercite același spirit de îngăduință și iertare față de cei care constituie familia Domnului. – The Upward Look, p. 43
[Dumnezeu] are o inimă de Tată și are îndelungă răbdare cu copiii Săi. În purtarea Sa cu copiii lui Israel, El a stăruit de ei cu milă și dragoste. Cu răbdare, le-a pus păcatele înaintea lor și, cu îngăduință, a așteptat ca ei să-și vadă și să-și recunoască greșelile. Când s-au pocăit și și-au mărturisit păcatele, El i-a iertat și, deși ofensa a fost repetată adesea, nu au fost rostite cuvinte batjocoritoare, nu au fost exprimate resentimente.

Hristos a declarat clar că, deși un om greșește din nou și din nou, el trebuie să fie iertat dacă se pocăiește, chiar dacă păcătuiește până la de șaptezeci de ori câte șapte. – The Upward Look, p. 298
 

La fel cum slujitorul nu ar fi putut niciodată să îi returneze stăpânului ce îi datora, nici noi nu Îl putem răsplăti vreodată pe Dumnezeu. Nu am putea niciodată să câștigăm sau să merităm incredibila iubire divină. Citește Romani 5:8 și 1 Ioan 3:1. Ceea ce putem și ce ar trebui să facem este să reflectăm dragostea lui Dumnezeu față de alți oameni cât mai mult posibil. Dacă am primit atât de multă îndurare și iertare, cu cât mai mult ar trebui să manifestăm milă și iertare față de alții? Să ne amintim că slujitorul a pierdut mila și iertarea stăpânului pentru că nu le-a manifestat față de tovarășul lui de slujbă. Dacă Îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu, nu vom înceta să reflectăm iubirea Lui față de alții.

6. Studiază Ioan 15:12; 1 Ioan 3:16 și 1 Ioan 4:17-12. Ce te învață aceste pasaje despre relația de iubire dintre om, semeni și Dumnezeu?

Isus le-a spus ucenicilor: „Voi sunteți prietenii Mei dacă faceți ce vă poruncesc Eu” (Ioan 15:14). Și ce le-a poruncit Dumnezeu? Printre altele, le-a poruncit (și ne-a poruncit și nouă) să îi iubească pe alții la fel cum El îi iubea pe ei. Pe scurt, ar trebui să recunoaștem că ni s-a iertat o datorie infinită, de neachitat de către noi, dar care a fost achitată numai la cruce în numele nostru. Prin urmare, ar trebui să Îl iubim și să Îl lăudăm pe Dumnezeu și să trăim cu iubire și har față de alții. După cum ne învață Luca 7:47, cui i se iartă mult iubește mult, dar „cui i se iartă puțin iubește puțin”. Și care este acela dintre noi care nu realizează cât de mult i s-a iertat?

Dacă a-L iubi pe Dumnezeu presupune să-i iubim pe alții, ar trebui să împărtășim urgent mesajul dragostei lui Dumnezeu, atât prin cuvinte, cât și prin fapte. Ar trebui să-i ajutăm pe oameni în viața lor zilnică și să căutăm să fim un mijloc de transmitere a iubirii lui Dumnezeu. De asemenea, trebuie să-i îndreptăm spre Cel care le oferă perspectiva vieții veșnice într-un cer nou și pe un pământ nou – o creație complet nouă față de această lume, atât de stricată și de distrusă de păcat și de moarte, regretabilele roade ale respingerii iubirii lui Dumnezeu.
 

Ce pași preciși poți face pentru a-L iubi pe Dumnezeu prin iubirea pentru alții? Ce faci astăzi și în zilele următoare pentru a le arăta oamenilor dragostea lui Dumnezeu?

Comentariu EGW

Cei care trăiesc în părtășie strânsă cu Hristos vor fi puși de El în poziții de încredere. Robul care face tot ce poate mai bine pentru Stăpânul său este primit ca membru al familiei de Cel ale cărui porunci îi place să le asculte. În îndeplinirea cu credincioșie a datoriei putem deveni una cu Hristos, pentru că aceia care ascultă de poruncile lui Dumnezeu Îi pot vorbi liber. Cel care vorbește cu Conducătorul său divin așa cum vorbești cu un prieten are cea mai înaltă concepție despre măreția Sa și este cel mai ascultător de poruncile Sale.

 „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da. … Voi sunteţi prietenii Mei dacă faceţi ce vă poruncesc Eu … v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.”

Caracterul celui care vine la Dumnezeu prin credință va da mărturie că Mântuitorul a intrat în viața lui, călăuzindu-l în toate, umplând viața sa. Unul ca acesta întreabă continuu: „Aceasta este voia și calea Ta, Mântuitorul meu?” El privește constant la Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței sale. El consultă voința Prietenului său divin cu privire la toate acțiunile sale, pentru că știe că în această încredere se află forța sa. El și-a făcut un obicei din a-și înălța inima către Dumnezeu în orice încurcătură ar fi. – That I May Know Him, p. 296

Domnul te iubește și, atâta timp cât vei călca pe urmele lui Isus, vei merge în siguranță. Este esențial ca fiecare suflet care poartă numele lui Hristos să facă doar cărări drepte cu picioarele sale. De ce? Ca nu cumva cei ce șchioapătă să fie abătuți din cale. Este un lucru teribil, teribil să îi dai unui suflet un exemplu greșit și să-l conduci pe o cale greșită, pe calea pe care te poți afla tu.

Isus este bogat în har. Luați de la El, luați neîncetat, pentru că puteți avea provizii bogate. – The Upward Look, p. 275
Cei care își identifică interesele în întregime cu Hristos vor dori să-L slujească și, cu cât fac mai mult lucrările lui Hristos, căutând să le aducă altora binecuvântare, cu atât mai mult Isus le va da din lumina și dragostea Sa, pentru ca ei să le poată transmite și altora. Luați seama să nu încercați să-i învățați pe alții decât dacă voi înșivă învățați zilnic în școala lui Hristos. Trebuie să repetăm lecțiile pe care ni le-a dat, trebuie să manifestăm spiritul Său de bunătate, răbdare, îngăduință și dragoste. Nu poți împărtăși altora ceva ce tu nu ai. Păstrați lumina și dragostea lui Dumnezeu arzând în inimile voastre, ca să-i puteți ajuta pe alții, pentru că este nevoie de mai mult zel, de un devotament mai mare și o credință mai statornică și mai serioasă. Trebuie să vegheați și să vă rugați mult, dar și să cercetați Scripturile ca să învățați lecțiile prețioase ale credinței. Trebuie să vă feriți să faceți din sentimente un criteriu – ele nu constituie o dovadă că sunteți copii ai lui Dumnezeu sau că nu sunteți. „După roadele lor îi veți cunoaște.” Supunerea și credința sunt cele care ne unesc cu Isus Hristos. Trebuie să învățați arta simplă de a-L crede pe Dumnezeu pe cuvânt. Atunci veți avea un teren solid sub picioare. – „The Mirror”, The Youth’s Instructor, August 18, 1886, par. 6.
 

Suplimentar: Ellen G. White, Calea către Hristos, cap. 11
„Adu înaintea lui Dumnezeu nevoile, bucuriile, necazurile, grijile şi temerile tale! N-o să poți să-L faci să Se simtă împovărat, nici obosit. Dacă El ţine socoteală până şi de perii capului tău, atunci nu va rămâne indiferent faţă de nevoile copiilor Săi. «Domnul este plin de milă şi îndurare» (Iacov 5:11). Inima Sa iubitoare este mişcată de necazurile noastre şi ne ascultă când Îi vorbim despre ele. Adu la El orice dificultate cu care te confrunți! Nimic nu este prea mare ca să poată fi îndurat de El, deoarece El ţine lumile şi guvernează toate lucrările universului. Nimic din ceea ce are o legătură de vreun fel cu pacea noastră nu este prea neînsemnat ca să fie luat în considerare de El. În experienţa noastră nu există niciun capitol prea întunecat ca să-l poată citi şi nici încurcături prea mari ca să le poată rezolva. Nicio nenorocire nu se poate abate asupra celui mai neînsemnat dintre copiii Săi, nicio îngrijorare nu-i poate chinui sufletul, nicio bucurie nu-l poate încânta şi nicio rugăciune sinceră nu-i poate ieși de pe buze fără ca Tatăl ceresc să nu le observe, fără ca El să nu manifeste un viu interes pentru toate acestea. […] Legăturile dintre Dumnezeu şi fiecare suflet sunt atât de strânse şi de profunde, ca şi când n-ar mai fi un alt om pe pământ de care El să Se îngrijească şi pentru care să-L fi dat pe Fiul Său mult iubit” (Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 100).

Zilnic:  
2 Corinteni 3
2 Corinteni 4
2 Corinteni 5
2 Corinteni 6
2 Corinteni 7
2 Corinteni 8
2 Corinteni 9
Ellen G. White, Faptele apostolilor, cap. 2

1. Cine este Duhul și ce este unde este Duhul Domnului? 

2. De ce noi „nu dăm nimănui niciun prilej de poticnire”? 

3. Îi părea rău apostolului că i-a întristat pe corinteni prin epistola dintâi? 

4. Cum trebuiau pregătite darurile ca „să fie gata”? 

5. Prin ce se deosebeau bărbații care aveau să fie învățătorii lumii?