Să iubeşti pe Domnul. Isus citează din Deuteronom 6,5 (vezi la Luca 10,27). Trebuie să fie iubire în inimă înainte ca o persoană să poată începe, în tăria şi prin harul lui Hristos, să ţină preceptele Legii Lui Dumnezeu (cf. Romani. 8,3.4). Ascultarea fără iubire este şi imposibilă şi lipsită de valoare. Dar acolo unde este prezentă, o persoana va porni să-şi ordoneze viaţa în mod automat în armonie cu voia lui Dumnezeu, aşa cum este exprimată în poruncile Sale (vezi la Ioan 14,15; 15,10).

Cu toată inima ta. Scopul lui Hristos în enumerarea diferitelor parţi ale fiinţei unui om e doar încă un fel de a spune că iubirea faţă de Dumnezeu, dacă este cu adevărat prezentă, va pătrunde fiecare aspect al fiinţei omului.

Asemenea. Asemenea ei, adică, fiind întemeiată pe marele principiu al iubirii, şi asemenea ei în cererea atenţiei concentrate şi conlucrării tuturor parţilor fiinţei omului.

Sa iubeşti pe aproapele tău. Vezi la Matei 5,43; 19,19; Luca 10,27-29. Isus citează aici din Levitic 19,18, unde „aproapele” se referă la un semen israelit. Isus, însă, a lărgit definiţia „aproapelui” pentru a cuprinde pe toţi aceia care au nevoie de ajutor (vezi Luca 10,29-37). Legea iubirii faţă de Dumnezeu şi om nu era nicidecum nouă. Isus a fost, totuşi, cel dintâi care a unit ideile din Deuteronom 6,4.5 şi Levitic 19,18 ca rezumând „întreaga datorie a omului”, deşi Mica vine foarte aproape de aceeaşi idee (vezi la Mica 6,8).

Ca pe tine însuţi. Tendinţa naturală a omului este de a se socoti pe sine cel dintâi, indiferent de obligaţiile ce-i revin în legăturile sale cu Dumnezeu şi cu semenii săi. Pentru a fi pe deplin neegoist în purtarea cu semenii săi, un om trebuie mai întâi să-L iubească pe Dumnezeu mai pe sus de orice. Aceasta este însăşi temelia oricărei purtări drepte.