Iov a luat cuvântul şi a zis. Capitolele 9 şi 10 vorbesc despre a treia cuvântare a lui Iov, în care el recunoaşte atotputernicia lui Dumnezeu şi, prin contrast, propria sa neputinţă. Apoi se lansează într-o nouă plângere plină de tristeţe cu privire la propriile sale suferinţe.

Este aşa. Iov recunoaşte corectitudinea argumentelor lui Bildad.

Cum ar putea omul să-şi scoată dreptatea? Problema lui Iov nu e dreptatea lui Dumnezeu, pe aceasta el o recunoaşte. El doreşte să ştie cum el, un om, poate fi drept înaintea lui Dumnezeu. Împrejurările îl învinovăţesc ca fiind vinovat, în timp ce conştiinţa sa mărturiseşte nevinovăţia sa. Întrebarea lui Iov a primit răspuns complet doar prin descoperirea planului de mântuire. Prin prevederile planului acestuia e cu putinţă ca Dumnezeu "să fie neprihănit şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus" (Romani 3:26).

Din o mie de lucruri. Omul nu e egal lui Dumnezeu. El nu poate răspunde la întrebările sau la acuzaţiile Lui.

Fără să fie pedepsit. [Şi a prosperat, KJV]. Ebr. shalam, "a fi deplin, temeinic, sigur". Shalam e înrudit cu o rădăcină arabă care adaugă ideea de a fi supus.

Mută deodată munţii. Fiinţa omenească priveşte munţii ca simboluri ale mărimii nemăsurate şi ale stabilităţii, totuşi Dumnezeu poate să-i mute şi să-i răstoarne.

Zguduie pământul. Fără îndoială o referire la cutremure (1Regi 19:11; vezi Psalmi 104:32; Zaharia 14:45; Matei 24:7).

Se clatină stâlpii. O descriere poetică a cutremurelor. Nu e necesar să se găsească o explicaţie literală pentru "stâlpi".

Porunceşte soarelui. Dumnezeu este prezentat ca având putere absolută asupra naturii. Scripturile menţionează adesea fenomenele naturale ca o desfăşurare a puterii lui Dumnezeu (vezi Exod 10:21; Ezechiel 32:7; Ioel 2:31; Matei 24:29; Apocalipsa 6:12; 16:10).

Întinde cerurile. Vezi Psalmi 104:2; Isaia 40:22; Ieremia 10:12. Vorbirea aceasta figurată preamăreşte atotputernicia lui Dumnezeu, atrăgând atenţia asupra lucrării mâinilor Sale. Înălţimile mării. [Valurile mării, KJV]. Literal, "înălţimile mării". Dumnezeu e zugrăvit ca cineva care are putere să supună semeaţa putere a valurilor.

Ursul mare. [Arcturus, KJV]. Ebr. 'ash ('ayish, cap. 38:32). Identificarea nu e absolut sigură. Mulţi gândesc că e vorba de Urs Mare sau Ursul mare (vezi la cap. 38:32).

Luceafărul de seară. [Orion, KJV]. Ebr. kesil; literal, "un nebun", cu toate că nu e sigur că numele dat constelaţiei derivă din aceeaşi rădăcină ca aceea care dă definiţia "nebun". Există un acord general că kesil aici înseamnă Orion (vezi la cap. 38:31).

Raliţele. [Pleiade, KJV]. Ebr. kimah. Unii interpretează 'ash ca fiind Pleiade şi fac ca kimah să se refere la o altă stea strălucitoare, precum Sirius. LXX foloseşte pentru cei trei termeni ebraici "Pleiade, Hesperus şi Arcturus" (vezi la cap. 38:31).

Stele din ţinuturile de miazăzi. Probabil constelaţii nenumite ale cerurilor sudice sau poate spaţiile imense de dincolo de orizontul de sud.

Lucruri mari. Versetul acesta este aproape cuvânt cu cuvânt ca acela de la cap. 5:9, unde vorbea Elifaz. Elifaz vede în minunile creaţiunii lui Dumnezeu o expresie a bunătăţii Sale, în timp ce Iov pare că vede numai puterea lui Dumnezeu. Poate că aceste cuvinte erau folosite în mod obişnuit de oamenii din vechime.

Nu-L văd. O linie precisă desparte lumea vizibilă de cea invizibilă; şi linia aceasta e rareori depăşită. Iov poate reflectează asupra susţinerii lui Elifaz de a fi avut percepţia fizică a vizitei unui duh (cap. 4.15.16), şi susţine că lucrurile stau altfel cu el - lumea duhurilor trece pe lângă el, şi el nu primeşte nici o lumină, nici o iluminare, nici o călăuzire supranaturală din partea acesteia.

Se duce. Ebr. chalaph, acelaşi cuvânt pe care l-a folosit Elifaz (cap. 4:15) când vorbea despre vizita duhului.

Nu-L zăresc. Elifaz a declarat că simţise acut prezenţa duhului (cap. 4.15.16) şi că i-a auzit glasul (cap. 4:16-21). Iov arată aici că el nu avusese favoarea aceasta.

Cine-L va opri? [Cine-L poate opri? KJV]. Compară cu cap. 11:10 şi 23:13. Când s-au abătut nenorocirile asupra Iov, răspunsul lui a fost: "Domnul a dat, şi Domnul a luat, - binecuvântat fie Numele Domnului" (cap. 1:21). Acesta a fost un răspuns al încrederii. Trecerea timpului şi impactul durerilor necontenite slăbiseră sufletul lui Iov. Încrederea făcuse loc unui sentiment de neajutorare. În loc să recunoască înţelepciunea şi iubirea lui Dumnezeu, el vede propria sa slăbiciune. Adesea dezastrul neaşteptat nu zdrobeşte duhul omului cum fac suferinţa monotonă şi persistentă.

Sprijinitorii mândriei. Ebr. 'ozre rahab, literal, "sprijinitorii lui Rahab." Rahab apare în cap. 26:12, unde e tradus "furia" ["mândru" KJV] şi în Isaia 51:9, unde este nume propriu [Egiptul, trd. Cornil.; Rahab, KJV]. Unii cred că Rahab era denumirea veche a unei mari puteri a răului. Dacă lucrurile stau aşa, Iov pare că spune aici că Dumnezeu supune nu numai oameni, dar şi fiinţe mai tari ca omul, precum Rahab şi sprijinitori lui. Întrucât Rahab înseamnnă "mândrie", ar putea fi un nume potrivit pentru Lucifer, iar "sprijinitorii", numele fiinţelor care l-au urmat pe Lucifer (vezi Isaia 14:12-14; Apocalipsa 12:7-9). Iov, însă, prin cuvântările lui, arată că nu cunoştea prea mult despre marea luptă dintre Dumnezeu şi Satana.

Să-I răspund? Versetele 14-16 sugerează limbajul unei curţi de judecată. Iov recunoştea incapacitatea sa de a produce o apărare reuşită.

Chiar dacă aş avea dreptate. Iov recunoaşte suveranitatea lui Dumnezeu. Chiar dacă e sigur de nevinovăţia sa, totuşi face apel la îndurare, când se apropie de Judecătorul său.

Îl chem. Ebr. qara'. Aici, evident, cu înţelesul de "somaţie în sens legal". Iov zice: Dacă L-aş provoca pe Dumnezeu la o dezbatere în contradictoriu şi El ar fi aprobat-o şi m-ar fi învăţat să-mi apăr cauza în faţa Sa, totuşi nu aş putea să cred că într-adevăr asta intenţionează şi că mi-ar fi îngăduit să stau înaintea Lui şi să-I contest faptele. O astfel de bunăvoinţă din partea lui Dumnezeu părea de neconceput pentru Iov.

Mă izbeşte. [Mă zdrobeşte, KJV]. În versetele 17-21 Iov încearcă să-şi imagineze ce s-ar întâmpla dacă L-ar provoca pe Dumnezeu şi Dumnezeu ar răspunde provocării lui. El Îl imaginează pe Dumnezeu ca acţionând faţă de el nu ca un judecător, stabilind faptele pe temeiul legii, ci ca un suveran, stabilindu-le pe temeiul propriei Sale voinţe. Iov pare că pierde din vedere faptul că suveranitatea supremă nu este incompatibilă cu iubirea şi dreptatea supreme.

Fără pricină. Ebr. chinnam, tradus la fel în cap. 2:3, dar redat "degeaba" în cap. 1:9. Iov Îi atribuie lui Dumnezeu ceea ce era în mod clar lucrarea şi planul lui Satana (cap. 2:3). Vezi la Psalmi 38:3; 39:9.

Nu mă lasă să răsuflu. [Îmi ia suflarea, KJV]. Judecăţile lui Dumnezeu sunt descrise ca fiind atât de intense şi grele încât Iov nu poate să-şi tragă suflarea.

Atotputernic. [Puternic, KJV]. El nu se îndoieşte deloc de puterea lui Dumnezeu. El înţelegea mai bine puterea lui Dumnezeu decât bunătatea Sa.

Cine mă va apăra? [Cine îmi va fixa un timp? KJV]. Sau "cine mă va convoca?" LXX spune: "cine va rezista atunci la judecata lui?"

Oricâtă dreptate aş avea. [Dacă mă justific, KJV]. Propoziţia este adevărată dacă sunt aplicate corect cuvintele (vezi 1 Corinteni 4:4). Dar Iov se gândea la ele într-o lumină cu totul deosebită. El stăruia asupra gândului că făptura nu avea nici o şansă când era în opoziţie cu Cârmuitorul universului.

Nevinovat. [Chiar dacă aş fi desăvârşit, KJV]. Literal, versetul acesta zice: "Sunt desăvârşit; nu mă cunosc; îmi dispreţuiesc viaţa." Ideea pare să fie că Iov îşi susţinea nevinovăţia, dar nu putea înţelege nici propria fiinţă, nici împrejurările în care se afla, iar conflictul său era atât de puternic, încât îşi dispreţuia viaţa.

Ce-mi pasă. [E un singur lucru, KJV]. Sau "o singură chestiune". Adică toţi sunt la fel înaintea lui Dumnezeu. Nu e deosebire între cei drepţi şi cei nelegiuiţi.

S-o spun. [Am zis-o, KJV]. Iov este pe punctul de a face o afirmaţie îndrăzneaţă.

El nimiceşte. Iov e convins că nu se poate deduce nimic sigur cu privire la caracterul unui om din felul cum se poartă Dumnezeu cu el. Dumnezeu îngăduie ca cei drepţi şi cei nelegiuiţi să fie măturaţi odată.

Biciul. Iov se referă probabil la război, plagă sau molimă. Dacă una din acestea e aruncată asupra oamenilor, ea ucide fără deosebire. În astfel de cazuri, Dumnezeu nu intervine mereu pentru a-l salva pe cel drept.

Râde. Sau "îşi bate joc", "ia în râs". O remarcă îndrăzneaţă, lipsită de respect şi înverşunată, pe care unii au căutat s-o scuze susţinând că e o afirmaţie retorică, dar scuza pare insuficientă. Este, evident, una dintre afirmaţiile acelea de care Iov s-a căit mai târziu "în ţărână şi cenuşă" (cap. 42:6).

De nu. Propoziţia poate fi tradusă: "Dacă nu, atunci cine e?" În pasajul acesta Iov lasă să se vadă poate cea mai adâncă descurajare şi mai întunecată neîncredere care poate fi observată în oricare din cuvântările lui. El susţine că starea de lucruri stabilită în societatea omenească trebuie să fie pusă în seama lui Dumnezeu; nu e nimeni altul căruia să i se poată pune în seamă.

Zilele mele aleargă mai iuţi. Prin trei imagini sugestive Iov ilustrează rapiditatea cu care viaţa lui se apropie de sfârşit. Alergător. Un mesager sau curier care aleargă repede.

Corăbiile cele iuţi. Sau "corăbii de trestie". Corăbii construite pentru a fi uşoare şi rapide, dar care nu sunt solide.

Vulturul. Iov a îndreptat atenţia către ce era cel mai rapid pe pământ, către ce era cel mai rapid pe apă şi acum îndreaptă atenţia către ce este cel mai rapid în aer. Prin comparaţiile acestea el arată rapiditatea cu care viaţa lui se apropie de încheiere.

Întristare. Literal, "faţa mea" sau "înfăţişarea mea", adică mina tristă pe care o avea Iov. El sugerează o încercare de adunare a puterii şi de aflarea a fericirii în ciuda suferinţelor sale, dar consideră zadarnice astfel de încercări.

Îngrozit. Suferinţa lui Iov era sporită de teama că Dumnezeu urma să-l osândească. Dezamăgirea, îndoiala, teama îl apăsau pe Iov la fel de mult ca şi suferinţa fizică.

Judecat vinovat. Literal, "sunt nelegiuit" sau "sunt vinovat". Adică Iov crede că suferinţele sale arată că aşa e considerat.

Pentru ce să mă mai trudesc? O atitudine defetistă bântuia mintea lui Iov. Ca şi mulţi alţii care suferă, el zicea în fond: "Ce folos!"

Zăpadă. [Apă de zăpadă, KJV]. Simbolizând o curăţire deplină.

Mâinile. Expresia zice literal: "mi-aş face mâinile curate cu leşie [potasă]".

În mocirlă. Nu contează, spune Iov, cât de curat şi de nepătat aş căuta să mă fac, Dumnezeu mă va scufunda din nou în noroi. Hainele. Hainele lui Iov sunt personificate şi înfăţişate ca demne de scârbă pentru el.

El nu este un om. Iov vede că nu există speranţă de a ajunge la o înţelegere cu Dumnezeu, din cauza prăpastiei dintre ei. Dumnezeu e nemărginit, iar Iov e dureros de conştient de propria să viaţă mărginită şi pieritoare.

Mijlocitor. Sau "arbitru". În discuţia lui cu Dumnezeu, Iov crede că nu există nimeni care să poată fi considerat arbitru. Numai într-una din următoarele condiţii, gândeşte el, disputa dintre el şi Dumnezeu putea să fie mai echitabilă: (1) Dacă Dumnezeu, renunţând de Sine şi la toate atributele Sale divine, ar deveni om; sau (2) dacă s-ar putea găsi un mijlocitor sau arbitru, care să decidă în disputa aceasta. Totuşi, gândea Iov, nici una din condiţii nu este posibilă. Evanghelia asigură împlinirea ambelor condiţii. "EU SUNT este Arbitrul dintre Dumnezeu şi neamul omenesc, aşezându-Şi mâinile peste amândoi" (DA 25). Nu că noi trebuie să ne închipuim pe Isus ca rezolvând o dispută dintre om şi Dumnezeu, ci că El este Acela care îi reprezintă pe Dumnezeu şi pe om, Acela prin care omul poate să-L înţeleagă pe Dumnezeu şi să se apropie de El. Vezi Evrei 2:17.18.

Să-şi pună mâna. S-a sugerat că aceasta s-ar putea referi la vreo ceremonie străveche în care, pentru o oarecare cauză, mijlocitorul sau arbitrul îşi aşeza mâinile pe ambele părţi într-o dispută judecătorească. Ar putea să însemne că arbitrul avea putere de control asupra ambelor părţi, că era datoria lui să le stabilească anumite limite, să împiedice folosirea de cuvinte nelalocul lor şi să supravegheze ca argumentarea să fie făcută în mod cinstit de ambele părţi. Fireşte, ilustraţia aceasta nu putea fi aplicată la Dumnezeu ca fiind una dintre părţi, deşi în concepţia lui Iov aplicaţia era valabilă.

Să-şi tragă însă varga. Iov se umileşte înaintea mustrărilor lui Dumnezeu. El este îngrozit. El crede că ar putea să se apere, dacă Dumnezeu ar înceta să-i trimită suferinţe.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 2 �

GC 254

5 �

�

PP 328

9 �

�

EW 41