1 Din pricina acestor lucruri îmi tremură inima și sare din locul ei.

La auzul acestor lucruri îmi tremură inima. Nu există o divizare naturală între cap. 36 şi 37. Elihu continuă ilustraţia cu o furtună însoţită de tunete ca mijloc pentru a descrie puterea lui Dumnezeu. El zice că inima lui tremură când aude tunetul şi vede fulgerul scânteind pe cer.


2 Ascultați, ascultați tunetul glasului Lui, bubuitul care iese din gura Lui!

Trăsnetul tunetului Său. [Zgomotul vocii Sale, KJV]. Elihu foloseşte o metaforă. El nu vrea să spună că de fapt tunetul este glasul lui Dumnezeu (vezi Psalm 77:18; 104:7).


3 Îl slobozește sub cerul întreg și lumina Lui ajunge la marginile pământului.
4 Apoi un alt muget răsună[[xr:1]], El tună cu glasul Lui măreț, nu-Și oprește fulgerele când se aude glasul Lui.
5 Dumnezeu tună cu glasul Lui năprasnic; face lucruri[[xr:1]] mari pe care nu le înțelegem.

Lucruri mari. Cu versetul acesta se sfârşeşte parabola cu furtuna însoţită de tunete. În această descriere plastică, Elihu încearcă să-L copleşească pe Iov cu simţământul maiestăţii şi puterii lui Dumnezeu.


6 «Cazi pe pământ!» le poruncește El zăpezii[[xr:1]] și apelor ploii și celor mai puternice ploi.
7 El pune o pecete pe mâna fiecărui om, pentru ca toți oamenii să cunoască[[xr:1]] lucrările Lui.

Pecetluieşte. Aceasta s-ar putea referi la încetarea muncii în aer liber pe timp de iarnă datorită zăpezii, gheţii şi ploilor puternice. Această întrerupere în activitatea omului oferă prilej de meditaţie şi în felul acesta încurajează o cunoaştere mai profundă a lui Dumnezeu.


8 Atunci fiarele[[xr:1]] se retrag în culcușuri și stau liniștite în vizuinile lor.

Se trage într-o peşteră. Versetul acesta tinde să confirme interpretarea v. 7. Fiarele hibernează în timpul iernii. Şi aceasta este o dovadă de înţelepciune din partea lui Dumnezeu. El a luat măsuri ca animalele să fie ocrotite de frig şi să fie în stare să trăiască cu cantităţi mai mici de hrană în sezonul când aceasta se împuţinează.


9 De la miazăzi vine simunul[[fn:a]], iar gerul, din bătaia crivățului.

De la miazăzi. Literal, "din cămară", adică din magazia unde se spune că Dumnezeu păstrează furtunile (vezi Iov 38:22; Psalm 135:7). De la miazănoapte. Literal, "de la cei care împrăştie". Acestea par să fie vânturile violente care alungă norii şi aduc o atmosferă senină, îngheţată. Elihu subliniază că toate acestea sunt sub controlul lui Dumnezeu şi că aceste fenomene naturale dovedesc măreţia Lui.


10 Din suflarea[[xr:1]] lui Dumnezeu se naște gheața, și întinsul apelor se întărește ca o oglindă turnată.

Micşorează. [E îndreptată, KJV]. Literal, "constrânge", adică solidă prin îngheţ (vezi Psalm 147:16-18).


11 El încarcă norii cu umezeală și aduce puhoaie din nori.[[fn:a]]

Încarcă. Literal, "împovărează". Adică El încarcă norul cu apă. Ploaia este una din principalele necesităţi ale ţărilor orientale. Dumnezeu e Cel care dă norii încărcaţi de umezeală care oferă apă pământului însetat.

Scânteietori. Literal, "norul luminii Sale". Poate ca şi cum fulgerele luminoase erau depozitate într-un nor. Sau expresia poate să însemne "norii în care se odihneşte lumina Sa".


12 Norii se mișcă după planurile Lui, ca să facă[[xr:1]] tot ce le poruncește El, pe fața pământului locuit:

Lor. [Lui, KJV]. "Norii" constituie antecedentul evident.

Planurile. [Sfaturile, KJV]. Ebr. tackbuloth, "călăuzire", "direcţie". Dumnezeu călăuzeşte norii şi fulgerele, purtându-i şi învârtindu-i, îndreptându-i potrivit voii Sale.


13 să fie un toiag[[xr:1]] cu care lovește pământul[[xr:2]] sau un semn al[[xr:3]] bunăvoinței Lui.
14 Ia aminte la aceste lucruri, Iov! Oprește-te[[xr:1]] și ia seama la minunile lui Dumnezeu!
15 Știi tu cum le poruncește Dumnezeu norilor și cum face să strălucească din ei fulgerul Său?

Cârmuieşte Dumnezeu. Elihu îl întreabă pe Iov dacă ştie cum dă Dumnezeu ordinele Sale şi cum aranjează cursul şi succesiunea evenimentelor naturii.


16 Înțelegi tu[[xr:1]] plutirea norilor grei, minunile Celui desăvârșit în știință[[xr:2]]?

Plutirea. Fenomenul norilor suspendaţi în cer, împovăraţi de ploaie, totuşi nesprijiniţi, provoacă uimirea lui Elihu (vezi cap. 26:8).

Ştiinţă. Fenomenele naturale indică ştiinţă nelimitată a lui Dumnezeu. Concluzia este că Iov n-ar trebui să-L critice pe Dumnezeu care-Şi desfăşoară atotştiinţa prin intermediul acestor lucrări minunate.


17 Știi cum ți se încălzesc veșmintele când pe pământ se liniștește vântul de miazăzi?
18 Poți tu să întinzi[[xr:1]] cerurile ca El, tari ca o oglindă turnată?
19 Învață-ne tu ce trebuie să-I spunem, fiindcă noi nu ne pricepem, suntem în întuneric.

Arată-ne. [Învaţă-ne, KJV]. Aceasta sună a ironie. Elihu îi spune lui Iov: dacă eşti atât de deştept, învaţă-ne cum să ne apropiem de un asemenea Dumnezeu mare, deoarece noi suntem în întuneric.


20 Oare I se va da de veste că vreau să-I vorbesc, Sau Îi spune cineva, ca să-L înștiințeze[[fn:a]]?

Care este omul care-şi doreşte pierderea?[Dacă un om vorbeşte, cu siguranţă va fi înghiţit, KJV]. Iov îşi exprimase dorinţa ca Dumnezeu să-l asculte şi să-i răspundă. Intenţionând să mustre această încumetare şi totuşi sfiindu-se să o facă în mod direct, Elihu se aşează în locul lui Iov şi întreabă: ar fi potrivit ca eu să cer să vorbesc cu Dumnezeu? Dacă nu, nu poate fi potrivit nici ca Iov să facă aşa.


21 Acum, nu se mai vede soarele strălucind pe cer, dar va trece un vânt și va împrăștia norii;

Lumina soarelui. [Lumina strălucitoare, KJV]. Probabil soarele. Oamenii nu pot privi soarele strălucitor. Cu cât mai puţin ar fi ei în stare să stea faţă în faţa cu Dumnezeu.


22 dinspre miazănoapte va apărea un nimb auriu, măreția înfricoșată care-L înconjoară pe Dumnezeu.

Aurora. [Vremea frumoasă, KJV]. Ebr. zakab, literal "aur".


23 Pe Cel Atotputernic nu-L putem ajunge[[xr:1]], căci este mare în putere,[[xr:2]] dar nu încalcă judecata și dreptatea cea multă.
24 De aceea, oamenii se tem[[xr:1]] de El; toți[[xr:2]] cei cu inimă înțeleaptă Îl cinstesc[[fn:a]].”

Să se teamă de El. Elihu îşi încheie cuvântarea cu un atac final îndreptat spre Iov, în sensul că Dumnezeu nu-i respectă pe oamenii încrezuţi.

Cei care se cred înţelepţi. Adică încrezuţi. De fapt, ce afirmă Elihu ca principiu e adevărat. E neînţelept din partea unui om să pună pe picior de egalitate înţelepciunea lui măruntă cu aceea a lui Dumnezeu. Eroarea lui Elihu stă în încercarea de a aplica principiul la Iov. Necazul cu Elihu şi ceilalţi protagonişti era că se încumetau să-l judece pe Iov.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

5-24 MH 434

14-16 �

ML 112

16 �

GC 46; Ed 15, 21; MM 7; PP 50