1 Iată ce să faci ca să-i sfințești în slujba de preoți ai Mei: Ia[[xr:1]] un vițel din cireadă și doi berbeci fără cusur;

Iată ce vei face. Adică, cu privire la ceremonia de consacrare (vezi cap. 28,41). Viţelul şi cei doi berbeci trebuie să fie gata pentru jertfa care avea să urmeze după învestitură şi ungere, fapt care explică de ce este amintită această pregătire mai întâi.

Fără cusur. Literal desăvârşit, căci altfel ar fi o profanare faţă de Dumnezeu (Maleahi 1,6-14). Ritualul consacrării, în tot cuprinsul lui, scotea în evidenţă nevoia de sfinţenie. Ar fi bine pentru fiecare slujitor al Evangheliei să studieze foarte serios Exod 28 şi 29 pentru o înţelegere mai bună a naturii şi răspunderii slujbei sale sfinte.


2 fă din făină aleasă de grâu azime[[xr:1]], turte nedospite frământate cu untdelemn și lipii nedospite unse cu untdelemn;

Azimi. Acestea erau din punct de vedere ceremonial mai curate decât pâinea dospită, deoarece fermentarea este un simbol al păcatului şi stricăciunii. (Exod 12,15; Matei 16,6.12; 1 Corinteni 5,6-8).

Frământate cu untdelemn. Literal, amestecate cu ulei. Uleiul era un ingredient al turtelor, în contrast cu plăcintele peste care se stropea ulei.


3 pune-le într-un coș și adu-le împreună cu vițelul și cu cei doi berbeci!
4 Să-i aduci apoi pe Aaron și pe fiii lui la intrarea în Cortul Întâlnirii și să-i[[xr:1]] speli cu apă.

La uşă. Ritualul spălărilor constituia o importantă parte a ceremonialelor celor mai vechi religii. Acest era firesc, deoarece curăţia fizică era o analogie potrivită pentru curăţirea morală şi spirituală. Preoţilor li se cerea să facă aceste spălări de fiecare dată când intrau în Cortul Întâlnirii, sau sacrificau la altarul de jertfe (cap. 30,20), pentru că trebuiau să fie ei înşişi fără pată sau mânjitură a păcatului, înainte de a sluji în favoarea altora (vezi Psalmi 51,7; Isaia 52,11; Ioan 13,10.11). În plus, preoţii trebuiau să prezinte jertfe pentru anumite păcate (Levitic 4,3-12). Spălarea avea de a face cu păcatul în sens mai general şi se referea mai mult la funcţia oficială a preotului decât la viaţa lui particulară.


5 Să iei[[xr:1]] veșmintele și să-l îmbraci pe Aaron cu tunica, cu mantia efodului, cu efodul[[xr:2]] și cu pieptarul și să-l încingi cu brâul efodului.

Să iei veşmintele. Pentru un raport mai amănunţit a învestiturii lui Aaron ca mare preot, vezi Levitic 8,7-9.


6 Să-i pui[[xr:1]] turbanul pe cap, iar pe turban să pui coroana sfântă.

Tabla sfinţeniei. Tabla de aur cu panglica ei albastră era un fel de diademă, privită în Orient ca emblemă a regalităţii. Ea era semnul caracterului regal al marelui preot care, ca simbol al lui Hristos, era şi preot şi rege (Levitic 8,9; Zaharia 6, 11-13; Matei 2,2; 27,37).


7 Să iei untdelemnul[[xr:1]] pentru ungere, să i-l torni pe cap și să-l ungi.

Untdelemnul pentru ungere. Probabil că ingredientele lui erau de calitate superioară (vezi cap. 25,6; 30,23-25). În armonie cu legea mozaică, undelemnul era folosit la consacrarea profeţilor, a preoţilor şi a regilor în slujba lor. Untdelemnul este simbolul Duhului Sfânt şi al revărsării Duhului asupra acelora care urmează să-L primească. Termenul Hristos este echivalentul grecesc pentru ebraicul Mesia, amândoi termenii însemnând unsul (vezi Fapte 10,38). De aceea, ungerea lui Aaron a însemnat consacrarea în slujba lui Dumnezeu. Tot aşa trebuiau să fie unse toate părţile Cortului Întâlnirii (Exod 30,26-29).


8 Să-i aduci[[xr:1]] apoi pe fiii lui și să-i îmbraci cu tunicile.

Să aduci apoi pe fii lui. Adică, la uşa Cortului Întâlnirii (v.4). Investitura marelui preot a constat din nouă fapte (Levitic 8,7-9), în timp ce aceea a preotului de rând cerea numai trei: îmbrăcarea hainelor sau tunicilor de in, încingerea cu brâiele şi punerea scufiilor. Nu se face nici o menţiune despre ungerea lor cu untdelemn, ci numai despre stropirea cu untdelemn asupra hainelor lor (Exod 29,21; Levitic 8,30).


9 Să-i încingi pe Aaron și pe fiii lui cu brâiele și să pui scufiile pe capetele fiilor lui Aaron. Preoția[[xr:1]] va fi a lor printr-o rânduială veșnică. Așa să-i învestești pe Aaron[[xr:2]] și pe fiii lui în slujbă.

Să închini. Literal să umpli mâna. În ţările Orientului instalarea în slujbă se făcea de obicei prin punerea în mâna slujbaşului a semnului care descria funcţiile lui. Aici erau folosite pentru acelaşi scop anumite părţi ale jertfelor (v.24).


10 Să aduci vițelul înaintea Cortului Întâlnirii, iar Aaron[[xr:1]] și fiii lui să-și pună mâinile pe capul lui.

Viţelul. Literal viţelul (vezi v.1). Prin punerea mâinilor lor asupra capului lui, Aaron şi fii lui s-au identificat ei înşişi cu el şi, figurat, au transmis asupra lui vinovăţia propriilor păcate şi nedesăvârşiri (Exod 29,14; Levitic 4,1-4). Nu putea fi trecut cu vederea faptul că legea a acceptat ca preoţi oameni cu lipsuri morale şi spirituale (Evrei 7,28). Fiind ei înşişi păcătoşi, Aaron şi fii săi erau încă nepotriviţi să stea înaintea lui Dumnezeu pentru alţii. Ei trebuiau să aducă jertfe pentru ei înşişi. Astfel de jertfe erau trei: o jertfă pentru păcat (vezi Exod 29,10-15), o ardere de tot (vezi v.15-19) şi o jertfă pentru pace (vezi v.19-22). Aceste jertfe, împreună cu ceremoniile care le însoţeau trebuiau să fie repetate şapte zile la rând (v.35, 36). Altarul mânjit de păcatul celor care făceau slujba trebuia de asemenea să fie curăţit prin sângele jertfei pentru păcat (v.36,37).


11 Să înjunghii vițelul înaintea DOMNULUI, la intrarea în Cortul Întâlnirii.
12 Să iei[[xr:1]] apoi din sângele vițelului și să-l pui cu degetul pe[[xr:2]] coarnele altarului, iar sângele rămas să-l verși la temelia altarului.

Să iei… din sânge. Deoarece coarnele altarului simbolizau gloria şi puterea mântuirii (Psalmi 18,2), sângele viţelului, reprezentantul vieţii (vezi Levitic 17,14) lui Aaron şi fiilor lui, prezentat ca ispăşire pentru păcatele lor, era pus mai întâi pe coarnele altarului. Partea rămasă nefolosită era vărsată la picioarele altarului. Aceasta era practica obişnuită cu privire la jertfele pentru păcat (Levitic 4,7), dintre care aceasta era cel dintâi exemplu.


13 Să iei[[xr:1]] toată grăsimea din jurul măruntaielor și prapurul ficatului, cei doi rinichi cu grăsimea care-i acoperă și să le arzi pe altar.

Toată grăsimea. Grăsimea era considerată, de obicei, ca fiind partea cea mai bună a jertfei şi de aceea cea mai vrednică de primit înaintea lui Dumnezeu (vezi Levitic 3,3.5). Probabil că acest lucru se datora în parte faptului că ea ardea cu o flacără strălucitoare şi ajuta la consumarea restului jertfei.

Prapurul. Un adaos (RSV). Acesta este o membrană liberă a peritoneului, care acoperă partea superioară a ficatului şi-l ataşează la stomac.


14 Dar carnea[[xr:1]] vițelului, pielea lui și balega lui să le arzi în foc în afara taberei. Aceasta este o jertfă-pentru-păcat.

Carnea. Părţile jertfei amintite aici erau aşezate în conformitate cu legea cu privire la jertfele pentru păcate (Levitic 4,11.12). Blestemul păcatului care era asupra lor le-au făcut să nu mai fie bune pentru hrană, şi nici vrednice de a fi arse în cuprinsul taberei. Într-un fel asemănător, Domnul Hristos a suferit dincolo de poartă (Evrei 13,11-13).


15 Să iei[[xr:1]] unul din cei doi berbeci, iar Aaron și fiii lui să-și pună[[xr:2]] mâinile pe capul lui.

Un… berbec. Literal, berbecele, adică unul dintre cei doi berbeci amintiţi în versetul 1. Punerea mâinilor lor pe capul berbecului indică spre natura înlocuitoare a jertfei. Ca jertfă de ardere de tot (v.18), berbecele scoate în evidenţă ideea lepădării de sine.


16 Să înjunghii berbecul, apoi să-i iei sângele și să stropești cu el altarul de jur împrejur.

Să-l stropeşti. Mai degrabă, aruncă-l dintr-un vas, în contrast cu stropeşte-l cu mâna, sau cu isop. Tradiţia rabinică susţine că sângele era aruncat la două coarne opuse, cel de la nord-est şi sud-vest, umezind astfel cele patru părţi, şi stropit şi pe altar de jur împrejur.


17 După aceea, să tai berbecul în bucăți și să-i speli măruntaiele și picioarele și să le pui lângă celelalte bucăți și lângă capul lui.

Să tai berbecele în bucăţi. Literal, în bucăţile lui, adică în părţile naturale ale corpului. Intestinele sunt măruntaiele. După ce erau spălate, erau puse împreună cu celelalte bucăţi.


18 Apoi să arzi berbecul întreg pe altar. Aceasta este o ardere-de-tot pentru DOMNUL; este o ardere de un miros plăcut[[xr:1]], o jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL.

Berbecele să-l arzi de tot. Legea generală a arderilor de tot a urmat această practică (Levitic 1,9.13.17). Jertfa arderii de tot simboliza spiritul de sacrificiu de sine, consacrare deplină şi constantă dependenţă de sângele ispăşitor al lui Hristos, care este primit de Dumnezeu. La jertfa pentru păcat, mânjitura păcatului consuma totul, afară de anumite părţi neacceptabile ale jertfei (v.14). Cuvintele de un miros plăcut exprimă în felul de vorbire umană ideea că lui Dumnezeu Îi plăcea jertfa şi îl primea pe cel care o aducea (Geneza 8, 21; Levitic 1,9.13.17).


19 Să[[xr:1]] iei apoi celălalt berbec, iar Aaron și fiii lui să-și pună mâinile pe capul lui.

Celălalt berbece. Literal, al doilea berbece (vezi v.1, 3, 15). Acesta este numit în v.22 berbece de închinare şi probabil că era o jertfă de pace (Levitic 3).


20 Să înjunghii berbecul, apoi să iei din sângele lui și să-l pui pe lobul urechii drepte a lui Aaron și pe lobul urechii drepte a fiilor lui, pe degetul mare al mâinii drepte și pe degetul mare al piciorului drept și să stropești cu restul de sânge altarul de jur împrejur.

Să iei din sângele lui. Punerea sângelui berbecului pe persoana preoţilor era unică şi semnificativă, încoronarea actului consacrării. Aceasta cuprindea consacrarea completă a vieţii şi priceperii în slujba lui Dumnezeu. În mod simbolic, sângele pus pe urechea dreaptă sfinţea organul acela să audă cuvântul Domnului; pus pe mâna dreaptă, acesta sfinţea mâinile preotului pentru lucrarea lui de mijlocire; pus pe piciorul drept, el sfinţea comportamentul vieţii lui ca exemplu pentru alţii. Cu alte cuvinte, viaţa consacrată (sângele) a jertfei pe care o adusese preotul se întorcea asupra lui, pentru ca viaţa lui să poată fi devotată slujirii Domnului său.


21 Să iei[[xr:1]] din sângele de pe altar și din untdelemnul pentru ungere și să-i stropești pe Aaron și veșmintele lui și pe fiii lui și veșmintele lor. Așa vor fi sfințiți[[xr:2]] Aaron și veșmintele lui și fiii lui și veșmintele lor împreună cu el.

Să iei din sângele. Sângele acesta şi ungerea par să fie singurul ritual cerut pentru consacrarea preoţilor de rând (Levitic 8,30). Amestecarea sângelui şi untdelemnului sugerează atât nevoia îndreptăţirii prin sângele ispăşitor al lui Hristos (Romani 3,23-26), cât şi sfinţirea prin harul Duhului Sfânt (Romani 15,16).


22 Să iei apoi grăsimea berbecului, coada, grăsimea din jurul măruntaielor, prapurul ficatului, cei doi rinichi cu grăsimea care-i acoperă și pulpa dreaptă (căci acesta este berbecul pentru slujba de învestire),

Coada. Literal, coada grasă, adică a oilor orientale cu coada lată (vezi comentariul pentru Levitic 3,9). Prapurul este membrana amintită în v.13.


23 o bucată de pâine, o turtă cu untdelemn și o lipie din[[xr:1]] coșul cu azime care este înaintea DOMNULUI.

O turtă de pâine. Pentru turtă de pâine, turtă cu untdelemn şi plăcintă, vezi versetele 2,3. Punând aceste jertfe în mâinile lui Aaron şi ale fiilor lui, Moise trebuia să ia mâinile lor în ale lui şi să le legene într-o parte şi în alta spre înainte, probabil pentru a arăta că jertfele Îi aparţin lui Dumnezeu şi spre înapoi spre a arăta că ele au fost acceptate şi restituite cu binecuvântarea Sa. Acesta era actul consacrării, prin care avea loc adevărata instalare în slujbă. În felul acesta, Moise le-a transferat fratelui său şi fiilor fratelui său slujbele preoţeşti pe care până aici le îndeplinise el însuşi. Prin legănarea fizică a mâinilor lor, el i-a călăuzit în aducerea la îndeplinire a primului lor act preoţesc.


24 Toate acestea să le pui în mâinile lui Aaron și în mâinile fiilor lui și să le legeni[[xr:1]] ca un dar legănat înaintea DOMNULUI.
25 Să le[[xr:1]] iei apoi din mâinile lor și să le arzi pe altar, deasupra arderii-de-tot, ca o ardere de un miros plăcut înaintea DOMNULUI, o jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL.

Să le iei. Totuşi, Moise trebuia să completeze ritualul preoţesc în legătură cu ceremonia de consacrare. Părţi alese ale jertfei pentru pace erau arse pe altarul arderii de tot (Exod 29,22; Levitic 3,3-5). Aici, Moise a legănat pieptul jertfei de legănat. După aceea, Aaron şi urmaşii lui aveau să urmeze aceeaşi procedură la prezentarea unor astfel de jertfe (Levitic 7,31-35).


26 Să iei și[[xr:1]] pieptul berbecului de învestire adus pentru Aaron și să-l legeni ca un dar legănat înaintea DOMNULUI: aceasta va fi[[xr:2]] partea ta.
27 Să sfințești pieptul[[xr:1]] legănat și spata ridicată, care au fost legănate și ridicate din berbecul de învestire adus pentru Aaron și pentru fiii lui.

Să sfinţeşti pieptul. Versetele 27 şi 28 se aplică la toate jertfele de consacrare care aveau să urmeze. De aici înainte, pieptul şi spata le-au aparţinut preoţilor. Spata trebuia să fie printr-o singură mişcare ridicată spre cer, iar pieptul trebuia să fie legănat orizontal, într-o repetată mişcare de legănare (Levitic 7, 30-36; Numeri 18,11).


28 Printr-o[[xr:1]] rânduială veșnică, ele vor fi ale lui Aaron și ale fiilor lui din partea fiilor lui Israel, căci acesta este un dar, și va fi un dar din jertfele lor de pace, darul lor pentru DOMNUL.
29 Veșmintele sfinte ale lui Aaron vor fi după[[xr:1]] el ale fiilor lui, care le vor îmbrăca atunci când vor fi unși și învestiți[[xr:2]].

Veşmintele sfinte. Versetele 29 şi 30 se aplică tot la jertfe de consacrare viitoare. Veşmintele făcute pentru Aaron trebuiau să fie păstrate după moartea sa şi folosite la consacrarea fiecărui mare preot succesor, ca el să poate fi uns şi consacrat în ele. Din momentul când şi-a început îndatoririle, fiecare mare preot trebuia să poarte aceste haine timp de şapte zile (Exod 29,35; Numeri 20,24-28).


30 Vor fi purtate timp de[[xr:1]] șapte zile de acel[[xr:2]] preot dintre fiii lui care îl va înlocui și care va intra în Cortul Întâlnirii ca să facă slujba în Locul Sfânt.
31 Să iei apoi berbecul de învestire și să-i fierbi[[xr:1]] carnea într-un loc sfânt.

Berbecele. Partea berbecului care nu fusese arsă (vezi v.22-25) trebuia să fie mâncată întrun loc sfânt, adică la uşa Cortului Întâlnirii (Levitic 8,31). În legătură cu fiecare jertfă pentru pace era o masă sacrificială, la care participau şi preoţii care au adus-o (Exod 29,27.28; Levitic 7,11-18).


32 Aaron și fiii lui să mănânce carnea berbecului și pâinea[[xr:1]] din coș la intrarea în Cortul Întâlnirii.

Pâinea. Aceasta consta din turta de pâine, turta de untdelemn şi plăcinta care rămânea în coş, după ce din fiecare din ele se luase şi se adusese Domnului (v.2, 3, 23).


33 Să mănânce[[xr:1]] astfel tot ce a slujit la facerea ispășirii, ca să fie învestiți și sfințiți. Dar străinul[[xr:2]] să nu mănânce din ele, căci sunt sfinte.

Să mănânce. Fiecare jertfă poseda, în măsură mai mare sau mai mică, calitatea ispăşitoare. Jertfa pentru păcat avea această calitate deplină, (Levitic 4,2-5) iar jertfa arderii de tot şi de pace doar în parte (Levitic 1,3; 3,1).

Nimeni altul. Nu este vorba de un cetăţean străin, ci de unul care nu este preot (compară cu Exod 12,19 şi 20,10).


34 Dacă va rămâne ceva din carnea pentru învestire sau din pâine până dimineața, să fie ars în foc[[xr:1]]; să nu se mănânce, căci este un lucru sfânt.
35 Să le faci lui Aaron și fiilor lui totul după cum ți-am poruncit. Vreme de șapte zile[[xr:1]] să-i învestești.

Şapte zile. Ritualul consacrării pentru Aaron şi fii săi trebuia să fie îndeplinit în fiecare din cele şapte zile succesive. Această înşeptită consacrare însemna desăvârşirea ideală (vezi Iosua 6,3.4; 1 Regi 18,43.44; 2 Regi 5,14). Deoarece aceşti preoţi sunt prototipul slujbaşilor lui Dumnezeu de astăzi, consacrarea lor ne învaţă înălţarea sfinţeniei sfintei slujbe şi nevoia de a o păstra separată de lume.


36 În fiecare zi[[xr:1]] să aduci un vițel ca jertfă-pentru-păcat, în vederea ispășirii. Să curățești altarul când faci ispășire pe el și să-l ungi[[xr:2]] ca să-l sfințești.

Să curăţeşti altarul. Mai clar să curăţeşti altarul, făcând o ispăşire pentru el. Această jertfă pentru păcat pentru altar era acelaşi viţel ca şi cel folosit pentru Aaron şi fii lui (vezi Exod 29,1.10-14; Levitic 8,15). Moise a uns altarul stropindu-l de şapte ori cu apă sfântă (Levitic 8,11).


37 Șapte zile să faci ispășire pentru altar și să-l sfințești, iar[[xr:1]] altarul va fi preasfânt, așa că oricine[[xr:2]] se va atinge de altar va fi sfințit.

Şapte zile. Întreaga ceremonie a consacrării trebuia să fie repetată de şapte ori, atât pentru preoţi cât şi pentru altar. Prea sfânt. Literal sfântul sfântului, însemnând marea sfinţenie a altarului (vezi Exod 40,10). De aceea, oricine se va atinge de el va fi sau trebuie să fie sfânt.


38 Iată ce să jertfești pe altar: doi[[xr:1]] miei de un an, zilnic[[xr:2]], necurmat.

Doi miei. Versetele 38-42 aparţin de jertfa zilnică, care în mod adecvat urma după consacrarea altarului.


39 Primul miel să-l jertfești dimineața[[xr:1]], iar cel de-al doilea miel să-l jertfești în amurg.

Seara. Literal, între cele (două) seri (vezi comentariul pentru cap. 12,6). Cât priveşte scopul acestor jertfe de dimineaţa şi seara, vezi comentariul pentru Levitic 1,3. Aceste jertfe necurmate (cap. 29,42) erau ocazii de închinare de dimineaţă şi seară pentru tabără (Psalmi 16,8; 55,17; 1 Tesaloniceni 5,17; PP 354).


40 Împreună cu cel dintâi miel, să aduci a zecea parte dintr-o efă de făină aleasă, frământată cu un sfert de hin[[fn:a]] de untdelemn de măsline zdrobite, și o jertfă de băutură de un sfert de hin de vin.

A zecea parte. Mai de grabă a zecea parte sau a zecea măsură, adică un omer sau o zecime de efă (Exod 16,36; Numeri 15,4, LXX). Aceasta ar fi aproximativ echivalentul a 2,2 litri, sau aproximativ 1,7 kg. Diferitele cereale erau folosite ca jertfă de mâncare (vezi Levitic 2,1). Sfertul de hin ar fi egal aproximativ cu 0,9 litri.


41 Al doilea miel să-l jertfești în amurg[[xr:1]] și să aduci împreună cu el o ofrandă și o jertfă de băutură ca acelea de dimineață, ca ardere de un miros plăcut, ca jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL.

De un miros plăcut. O mireasmă plăcută (RSV) vezi comentariul pentru v.18.


42 Este[[xr:1]] arderea-de-tot necurmată pentru urmașii voștri adusă la intrarea în Cortul Întâlnirii, înaintea DOMNULUI. Acolo[[xr:2]] Mă voi întâlni cu voi, ca să vă vorbesc acolo.

Cortul întâlnirii. Mai de preferat Cortul Întâlnirii (RSV, vezi cap. 27,21).


43 Acolo Mă voi întâlni cu fiii lui Israel și locul acela va fi sfințit[[xr:1]] de slava Mea.

Acolo mă voi întâlni. Cunoscând încercările lui Israel în peregrinările lui prin pustie, Dumnezeu l-a încurajat cu asigurarea prezenţei Sale. La consacrarea lui, cortul a fost umplut de slava Domnului (cap. 40,34). Prezenţa Şechinei a fost adevărata consacrare a cortului, pentru că toate lucrurile în legătură cu ele n-au fost decât prototip şi figuri (vezi Geneza 3,24). În felul acesta, Dumnezeu nu numai că şi-a aşezat Numele acolo (Deuteronom 12,21), dar şi prezenţa Lui vizibilă.


44 Voi sfinți Cortul Întâlnirii și altarul. Îi voi[[xr:1]] sfinți pe Aaron și pe fiii lui, ca să-Mi fie preoți.

Voi sfinţi. Aceasta s-a împlinit când Aaron a aşezat prima lui jertfă pe altarul de aramă (Levitic 9,24).


45 Voi locui[[xr:1]] în mijlocul fiilor lui Israel și voi fi Dumnezeul lor.

Voi locui. Vezi comentariul pentru cap. 25,8. Aceasta se referă în primul rând la Şechina din Sfânta Sfintelor, dar într-un sens mai larg, acelaşi lucru este adevărat şi despre grija, ocrotirea şi mântuirea extinsă cu îndurare asupra aleşilor Lui copii în decursul anilor care au trecut.

Comentariile lui Ellen G. White

1-4,35 PP 359

38-42 PP 352

43,45 PP 314

45,46 PK 575


46 Ei vor cunoaște că Eu[[xr:1]] sunt DOMNUL, Dumnezeul lor, care i-am scos din țara Egiptului, ca să locuiesc în mijlocul lor. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul lor.