Ascultaţi. Acesta este a treia din cele trei solii ale lui Amos (vezi comentariul la cap. 3,1; 4,1). În ce priveşte nota dominantă a acestei solii, vezi comentariul la cap. 5,4. Aici, ca să spunem aşa, Dumnezeu face oferta ca să facă o înţelegere înainte de a se ajunge la curtea de judecată (vezi comentariul la cap. 3,3; 4,12).

Cântecul… de jale. În v. 1-3, Amos jeleşte căderea lui Israel. După ce rosteşte vaiuri asupra israeliţilor răzvrătiţi, profetul îşi schimbă tonul în acela al unui spectator întristat care priveşte la judecăţile împlinite. În aceasta el reflecta spiritul lui Hristos, care este atât de milos încât nu numai că ne arată păcatele, dar Se şi întristează când trebuie să ne pedepsească din cauza lor (vezi Luca 19,40-44).

Fecioara. Termenul acesta se aplică la naţiunea Israel, în ciuda necredincioşiei ei faţă de Dumnezeu, probabil pentru că ea fusese îngrijită cu gingăşie de Dumnezeu şi ocrotită de El în faţa vrăjmaşilor (vezi Isaia 23,12; Ieremia 14,17; comp. Isaia 47,1).

Nu se va mai scula. Vezi comentariul la Osea 4,17.

O mie de oameni. Atât de aspră va fi mustrarea de la Dumnezeu asupra lui Israel, încât numai o zecime din locuitorii cetăţii vor mai rămânea. Aceeaşi proporţie va fi valabilă şi pentru micile cetăţi şi târguri. Lăcomia lui Israel (vezi comentariul la cap. 2,7) duce la pagubă, nu la câştig.

Căutaţi-Mă. Versetele 4-6 sunt atât o îndreptăţire a nimicirii care va veni asupra lui Israel, cât şi o ultimă ofertă de scăpare. Dumnezeu în îndurarea Lui nemărginită va ierta din toată inima trecutul numai dacă ei s-ar întoarce la El. Nimic nu-I este mai plăcut lui Dumnezeu decât întoarcerea păcătosului la El, iar toate acţiunile Sale în ce ne priveşte ţintesc acest obiectiv (vezi Ezechiel 18,23.31.32; Luca 15,3-7). Prin urmare, până când pedeapsa nu cade în mod real asupra păcătosului, ameninţarea cu ea este folosită ca o intimidare pe calea călcătorului de lege.

Versetul acesta exprimă nota dominantă a celei de-a treia solii a lui Amos (vezi comentariul la

Veţi trăi. O făgăduinţă pentru aceia care Îl caută pe Dumnezeu cu toată inima (vezi Ieremia 29,13.14).

Nu căutaţi. Din fire, omul este un căutător, fie a ceea ce este bine, fie a ceea ce este rău. Betelul şi Ghilgalul erau centre ale cultului idolatru (vezi comentariul la Osea 4,15; Amos 4,4).

Beer-Şeba. Un oraş cam la 69 km. sud de Ierusalim. El devenise cândva un loc de idolatrie (vezi 2Regi 23,8) şi se pare că israeliţii se duceau acolo cu toate că era departe de teritoriul lor (vezi Amos 8,14).

Ghilgalul va fi dus în robie. Ebr. gilgal galoh yigleh. Observaţi că propoziţia aceasta este o aliteraţie.

Betelul. Amos declară că Betelul casa lui Dumnezeu, nu numai că va fi o casă a nimicniciei, ci nimicnicia însăşi (vezi comentariul la Osea 4,15). Altfel spus, Betelul, în loc să fie un loc pentru cultul adevăratului Dumnezeu, devenise templul unui idol şi astfel ajunsese o nimicnicie (vezi 1Corinteni 8,4).

Din cele trei cetăţi amintite în versetul acesta ca centre ale idolatriei, numai două au fost menţionate de Amos ca fiind sortite nimicirii. Evident că Amos nu arată soarta Beer-Şebei din cauză că ea nu se afla pe teritoriul celor zece seminţii. Mai mult, atunci când Israelul a fost înfrânt, Beer-Şeba nu a fost cuprinsă în acea distrugere.

Veţi trăi. Dumnezeu Îşi înfăţişează făgăduinţele pline de îndurare păcătoşilor, pentru ca nu cumva, în disperare, ei să meargă dintr-un păcat în altul.

Ca un foc. În lucrarea Lui de pedepsire a păcatului, Dumnezeu este asemănat cu un foc mistuitor (vezi Deuteronom 4,24; Ieremia 4,4). Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi, dar oricine se hotărăşte să meargă pe propriile sale căi rele nu poate să scape de pedeapsa justă a lui Dumnezeu (vezi 2Petru 3,7.9).

Casa lui Iosif. Iosif era tatăl lui Efraim, cel mai important dintre triburile regatului de nord (vezi comentariul la Osea 4,17); de aici termenul acesta, casa lui Iosif, este echivalent cu Israel.

Pelin. O plantă din genul Artemisia, cu un gust foarte amar (vezi Deuteronom 29,18; Proverbe 5,4). Atât de mare era corupţia morală a lui Israel încât dreptatea era prefăcută în cea mai amară nedreptate.

El a făcut. Literal, el care face.

Cloşca cu pui. Ebr. kimah, în general socotite a fi Pleiadele (vezi comentariul la Iov 38,31).

Orionul. Ebr. kesil (vezi comentariul la Iov 9,9).

Întunericul Sau Umbra morţii. Vezi comentariul la Psalmi 23,4. Expresia preface întunericul în zori este folosită în contrast izbitor cu propoziţia voi care prefaceţi dreptul în pelin (Amos 5,7).

Le varsă. Posibil o referire la Potop (vezi Geneza 7) şi la catastrofe asemănătoare, sau poate fi o descriere a minunii providenţei divine prin intermediul căreia, prin evaporare, umezeala este trasă în sus din mare, pentru ca mai târziu să cadă sub formă de ploaie.

El aduce. Sau Care întăreşte pe jefuit împotriva celui puternic [KJV]. Versetul acesta este oarecum obscur în ebraică. Astfel, RSV zice: Care face nimicirea să fulgere împotriva celui tare, aşa că nimicirea vine asupra cetăţuii.

La poarta cetăţii. În cetăţile din Răsărit, poarta era locul întâlnirilor publice, pentru afaceri, pentru împărţirea dreptăţii şi pentru auzirea şi împrăştierea veştilor (vezi comentariul la Geneza 19,1; Iosua 8,29). Zona de la poarta principală a Samariei era foarte întinsă (vezi 1Regi 22,10; 2Regi 7,1; 2Cronici 18,9).

Le este scârbă. Una din dovezile deosebite ale stării de nepocăinţă a israeliţilor apostaţi era dispreţul lor faţă de adevăr şi dreptate.

Daruri de grâu. Sau Poveri de grâu. Poate contribuţii şi stoarceri cu sila pe care le cereau conducătorii. Aceste poveri se pot referi şi la dobânda socotită pentru împrumuturile în bani sau hrană.

Nu le veţi locui. Puneţi această avertizare de pedepsire în contrast cu făgăduinţa de binecuvântare din Isaia 65,22.

Mită. Aceasta s-ar putea referi nu numai la banii daţi pentru a câştiga un proces, dar şi la banii de răzbunare sau de răscumpărare plătiţi pentru a evita pedeapsa pentru săvârşirea unei crime (vezi 1Samuel 12,3; Proverbe 6,35). Legea interzicea primirea unei asemenea sume de răscumpărare pentru viaţa unui ucigaş (vezi comentariul la Numeri 35,31).

Călcaţi în picioare. Aceasta arată lipsirea unui sărac de dreptatea cuvenită, datorită incapacităţii lui de a plăti (vezi Exod 23,6; Deuteronom 16,19).

Căutaţi binele. Amos face apel la Israel să fie tot atât de sârguincios în a căuta binele, pe cât fusese în a căuta răul (vezi v. 4-6). Mai mult, el le-a mai amintit că ei nu puteau căuta binele fără ca mai întâi să înlăture răul (vezi Isaia 1,16.17).

Cum spuneţi voi. Sau Cum aţi spus. De când Israel Îl alesese în chip hotărât pe Domnul şi îl lepădase pe Baal (vezi 1Regi 18,39) ei se închinau lui Iehova cu numele, în ciuda idolatriei lor. Profeţii s-au străduit să genereze o atitudine de adevărată închinare în inimă.

Va avea milă. Deşi Dumnezeu ştie că cei mai mulţi din Israel nu se vor pocăi, El oferă totuşi harul Său rămăşiţei.

Rămăşiţele. Aceasta dă de înţeles că numai puţini din israeliţi vor fi izbăviţi de distrugerea finală a cetăţii şi a naţiunii lor. Poate că Amos foloseşte cuvântul Iosif în loc de Efraim pentru a atrage atenţia la strămoşul lor care a primit binecuvântarea lui Iacov şi de dragul căruia va fi cruţată rămăşiţa aceasta.

Dumnezeul oştirilor. Vezi Amos 3,13; vezi comentariul la Ieremia 7,3. Se vor boci. Întrucât nelegiuirea lui Israel este incorigibilă, judecata divină trebuie să urmeze.

Plugar. El este descris aici ca fiind chemat de la munca lui de pe câmp să jelească pentru nenorocirea din casa lui. Cei ce fac jelanii. Jeluitorii sau bocitorii plătiţi care cântau cântări de jale la înmormântări (vezi comentariul la Ieremia 9,17).

În toate viile. Locuri unde bucuria şi veselia predominau (vezi Isaia 16,10).

Vai de cei. Profetul îi avertizează pe aceia care se încred în legătura de legământ ai lui Israel cu Dumnezeu şi cred că formalismul religios va fi acceptat de El.

Cei de doresc. Israeliţii aşteptau ca Ziua Domnului să le aducă mult bine – eliberarea de vrăjmaşii lor, o prosperitate fără egal, o poziţie de superioritate printre naţiuni. Amos avertiza că ziua aceea va aduce exact contrariul.

Ce aşteptaţi voi? Sau În ce scop?. Profetul le-a spus israeliţilor că potrivit aşteptărilor lor şi datorită nelegiuirilor lor Ziua Domnului va fi o zi de necaz şi de moarte, când propria lor naţiune va fi nimicită, iar ei înşişi duşi în captivitate.

Întuneric. Din nou oamenii sunt avertizaţi că încrederea lor că Ziua Domnului le va aduce bine este o amăgire (v. 18). Vezi mai departe comentariul la cap. 8,9.

Urăsc. Credincioşia numai în ce priveşte formele exterioare nu se va bucura de favoarea divină la judecată. Cultul poate fi evaluat doar prin ordinea şi frumuseţea formei lui exterioare numai în aceeaşi măsură în care se poate determina valoarea nutritivă a unui fruct doar prin mărimea şi culoarea lui.

Sărbătorile. Având în vedere viaţa lor rea, sărbătorile acestea erau doar o expresie a făţărniciei lui Israel (vezi comentariul la Isaia 1,11-15).

Îmi aduceţi arderi de tot. Versetul acesta arată că în idolatria lor israeliţii încă mai îndeplineau o parte din ritualul formal al religiei mozaice. Daruri de mâncare. Adică, daruri din făină sau cereale (vezi comentariul la Numeri 15,4).

Vuietul cântecelor. Cultul superficial şi lipsit de sinceritate al poporului nu făceau din psalmii şi imnurile lor decât un vuiet supărător şi obositor în urechile lui Dumnezeu (vezi comentariul la Ezechiel 26,13).

Alăutelor. Ebraicul nebalim, harpe cu 12 coarde (vezi Vol. III, p. 33, 34). Atât muzica instrumentală cât şi cea vocală alcătuiau o parte a cultului de la templu (vezi 1Cronici 16,42; 23,5; 25,6.7).

Dreptatea. Sau justiţia.

Ca un pârâu care nu seacă niciodată. Sau Ca un râu puternic. Adică, o apă curgătoare care este alimentată de un curent peren, nu de unul sezonier (vezi comentariul la 1Samuel 17,3). Această frumoasă modalitate de exprimare îi prezintă lui Israel dorul lui Dumnezeu după ei (vezi comentariul la Ieremia 5,15), şi încă este dorul Său după poporul Său de astăzi.

Mi-aţi adus voi jertfe? Chiar şi în rătăcirea prin pustie unde copii lui Israel n-aveau de fapt nici o legătură cu cultul idolatru din afară, ei nu I-au adus Domnului jertfe de adevărată şi credincioasă ascultare care I se cuvenea (vezi Psalmi 78,37).

Sacut. Ebr. sikkuth. Ca nume propriu, sikkuth poate fi numele unui dumnezeu. Totuşi, poate să fie doar un adăpost sau un altar.

Împăratul nostru. Sau Molohul vostru.

Caivan. Cine era acest dumnezeu nu se poate şti cu certitudine. Unii susţin că Caivan nu este un nume propriu, ci înseamnă un piedestal sau temelia unui idol.

Vi l-aţi făcut. Aici se descoperă motivul fundamental al apostaziei şi anume satisfacerea de sine. În ultimă instanţă, toată idolatria este îndărătnicie. Ştefan, referindu-se la această parte a profeţiei lui Amos (vezi Fapte 7,42.43), a accentuat faptul în sine al idolatriei lui Israel, nu amănuntele cultului lor idolatru.

În robie. Dumnezeu pedepseşte adesea păcatul împotriva Lui prin mijloace omeneşti, în general prin oamenii nelegiuiţi (vezi 2Samuel 24,13; PK 291; vezi comentariul la 2Cronici 22,8).

Dincolo de Damasc. Acesta era capitala puternicului regat sirian de la nord. Până ce asirienii nu au câştigat supremaţia în acea parte a lumii, Siria a fost cel mai puternic duşman pe care Dumnezeu îl folosise pentru a-l pedepsi pe Israel (vezi 2Regi 13,7). Dumnezeu îl eliberase de curând pe Israel din mâinile Siriei şi le dăduse Damascul pe mână (vezi 2Regi 14,23-28). Totuşi, datorită apostaziei continue a lui Israel, Damascul, scena recentei victorii a lui Israel, urma să fie drumul către robie. Asirienii urmau ca în scurt timp să-l ducă pe Israel rob dincolo de ţinuturile învecinate ale Damascului, în ţări şi mai îndepărtate. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

4, 5 PK 284

8 MH 414; 8T 263

10, 12 PK 282

11 Ed 143

14 ML 87

14, 15 PK 284

20 GC 310