Autoritatea părintească

Timp de câțiva ani, Pavel a fost prizonier al romanilor. Deși bisericile creștine au fost private de slujirea lui în persoană, el le-a putut scrie scrisori. Prin ele, le-a transmis sfaturi, instrucțiuni și încurajări creștinilor din întregul Imperiu Roman.

Scrisorile de la Pavel erau primite cu nerăbdare și prețuite. Faptul că acum noi comunicăm instantaneu ne împiedică să ne imaginăm că sosirea unei scrisori era un eveniment major. A fost un moment extraordinar atunci când asistentul lui Pavel, Tihic, a ajuns la Efes cu cele mai recente știri de la Roma și cu o scrisoare de la însuși Pavel! Biserica din Efes era plină de tineri care probabil s-au înghesuit în casa în care Tihic citea scrisoarea lui Pavel către efeseni.

Pavel era profund interesat de prosperitatea bisericii și a înțeles că secretul bisericilor puternice sunt familiile puternice, „deoarece de acasă se formează biserica, iar temperamentele și dispozițiile manifestate în cercul familiei sunt temperamentele și dispozițiile pe care le găsim în biserică” (The Review and Herald, 2 iulie 1889). Familiile puternice alcătuiesc biserici puternice; familiile divizate creează biserici divizate.

Acesta este unul dintre motivele pentru care Pavel, în scrisorile sale către biserici, a inclus și sfaturi anume pentru familii. În scrisoarea pentru biserica din Efes, el subliniază secretele căsătoriilor fericite. El trece în revistă nu doar îndatoririle soților și ale părinților, ci și datoriile tinerilor necăsătoriți față de părinții lor. Tinerilor li se reamintește ceva ce le este ușor să uite: „Ascultați în Domnul de părinții voștri, căci este drept” (Efeseni 6:1).

Relația lui Isus cu părinții Lui este un exemplu pentru orice tânăr. El „le era supus” (Luca 2:51). Relația cu părinții noștri este menită să ne pregătească pentru toate interacțiunile din viitor cu persoane cu autoritate din afara căminului, la școală, la biserică, în localitatea în care trăim, la serviciu, în relația cu statul.

Sfaturile lui Pavel sunt echilibrate. Nu trebuie să ne supunem orbește altei persoane. Un tânăr trebuie să-I fie în primul rând credincios autorității supreme: lui Dumnezeu. „Ascultați în Domnul de părinții voștri.” Pavel repetă o temă importantă din Biblie. Cel mai înțelept om de pe pământ își începe cartea Proverbele cu aceste cuvinte: „Ascultă, fiule, învățătura tatălui tău și nu lepăda îndrumările mamei tale! Căci ele sunt o cunună plăcută pe capul tău și un lanț de aur la gâtul tău” (Proverbele 1:8,9).

Acest sfat este un ecou al preceptelor pe care Dumnezeu le-a rostit pe Muntele Sinai: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeu tău” (Exodul 20:12). 

Fie că suntem tineri sau bătrâni, avem responsabilitatea și privilegiul de a ne cinsti părinții toată viața. Verbul „a cinsti” merită atenția noastră. Faptul de a ne cinsti părinții are valențe diferite în funcție de vârsta pe care o avem. Când suntem mici, ne cinstim părinții prin faptul că îi respectăm, ne supunem autorității lor și îi ascultăm. 

Pe măsură ce ne maturizăm, îi cinstim și ne demonstrăm dragostea față de ei prin faptul că ne purtăm cu respect, încercăm să le ușurăm poverile, preluând din responsabilitățile casei și păstrându-le buna reputație. Pe măsură ce părinții noștri îmbătrânesc, îi cinstim prin faptul că îi ajutăm, oferindu-le sprijin prin mila și atenția noastră plină de bunătate.

Respectul față de părinți nu vine de la sine. Natura noastră păcătoasă dorește să se facă numai cum vrea ea. Nimănui nu-i place să fie condus, reținut sau sfătuit de părinți ori de alte persoane cu autoritate. Cu toate acestea, este un lucru necesar, chiar în anii adolescenței. Atât timp cât depindem de părinți pentru mâncare, îmbrăcăminte, educație sau locuință, trebuie să îi ascultăm și să ne supunem lor, cu excepția cazului în care ascultarea de ei este neascultare față de Dumnezeu.

Dumnezeu a gândit viața omului ca un cerc. Când suntem foarte mici, suntem total dependenți de grija părinților noștri; dar apoi devenim independenți. Și, cu timpul, părinții noștri îmbătrânesc și devin dependenți de noi, oferindu-ne ocazia de a avea grijă de ei așa cum au avut ei de noi.

În lumea noastră, nu toată lumea are părinți. Poate că părinții tăi au murit sau nu sunt prezenți în viața ta dintr-un motiv oarecare. Poate că ai crescut cu bunicii sau cu un alt tutore, din cauza unei boli, a divorțului sau chiar a abandonului.

Dacă ești într-una dintre situațiile de mai sus, deloc plăcute, să știi că Dumnezeu simte tot necazul și toată durerea ta. Și are o grijă specială față de tine. Este dispus să fie tatăl pe care nu-l ai. El este „Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor” (Psalmii 68:5). Dacă nu ai mamă, sau frate, sau soră, dacă trăiești în sărăcie, El îți poate da „în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, frați, surori, mame, copii, holde” (Marcu 10:30). Atunci când Îl cinstim pe Tatăl ceresc, El va umple golurile din viața noastră, fiecare inimă și cămin distruse. El îi va cinsti, la rândul Său, pe cei care Îl cinstesc (vezi 1 Samuel 2:30).

Chiar dacă nu avem părinți, Dumnezeu aduce în viața noastră o persoană cu autoritate; și este important pentru noi să învățăm să respectăm autoritatea. Dacă ne urmăm înclinațiile naturale de a fi sfidători și nervoși din cauza pierderii suferite, nu vom face decât să ne sporim rana și pierderea. Dumnezeu are o cale mult mai bună de a ne vindeca rana și de a ne aduce respectul celorlalți. Putem să facem voia lui Dumnezeu cinstindu-i pe cei pe care El i-a pus în poziții de autoritate față de noi, fie că este vorba de rudele sau de profesorii noștri.

Hadasa era o fată orfană. „El creștea pe Hadasa, adică Estera, fata unchiului său, căci ea n-avea nici tată, nici mamă... După moartea tatălui și a mamei sale, Mardoheu o luase de suflet” (Estera 2:7). Estera a învățat să îl cinstească pe Mardoheu. Supunerea ei față de sfaturile lui a continuat chiar și când ea plecase de acasă și era pe cont propriu. „Estera nu și-a făcut cunoscute nici poporul, nici nașterea, căci Mardoheu o oprise să vorbească despre aceste lucruri” (Estera 2:10).

Atitudinea noastră față de părinți iese la iveală în atitudinea noastră generală față de autoritate. Firea blândă a Esterei a făcut-o să devină favorita omului care avea în grijă toate fetele care doreau să fie regine. Ea primea nu doar o sumă de bani în mod regulat, ci și tratamente de înfrumusețare speciale, cât și șapte servitoare (vezi Estera 2:9).

A ne cinsti părinții nu înseamnă niciodată să îi urmăm în păcat. Cât de bine ar fi fost pentru Iacov, dacă nu ar fi urmat sfatul mamei sale de a-l înșela pe tatăl său, Isaac!

Spre deosebire de Iacov, copiii lui Core au făcut alegerea corectă. Deși nu putem fi siguri că tradiția evreiască este corectă, aceasta susținea că, înainte de a avea loc exodul, Core fusese trezorierul faraonului și că avusese o mare avere în Egipt. Desigur că, dacă este lucru este adevărat, probabil Core lăsase cea mai parte din avere în Egipt, atunci când plecase împreună cu ceilalți israeliți.

Asemenea vărului său primar Moise, Core era strănepotul lui Iacov. Era un lider cu influență printre israeliți. Core „a avut privilegiul de a fi martor la multe manifestări ale puterii și măreției lui Dumnezeu ”, fiind unul dintre cei 70 „care au urcat cu Moise pe munte și au văzut manifestarea gloriei divine” (Patriarhi și profeți, p. 396). La vremea aceea, Core L-a văzut „pe Dumnezeul lui Israel. Sub picioarele Lui era un fel de lucrare de safir străveziu, întocmai ca cerul în curăția lui.” El L-a văzut pe Dumnezeu, și totuși a mâncat și a băut. (Exodul 24:10,11). Core se pare că a fost între cei 70 care au primit revărsarea Duhului Sfânt și care au profetizat (vezi Numeri 11:25). Tradiția iudaică spune că el l-a văzut în viziune pe profetul Samuel printre descendenții săi și a profetizat despre acest lucru.

Copiii lui Core trebuie să fi fost mândri de realizările tatălui lor. Dar, din păcate, viața spirituală a lui Core a luat o turnură greșită. Atunci când Dumnezeu nu l-a ales pentru o slujbă de conducere pe care și-o dorea, Core a dat vina pe Moise și a ajuns să-i respingă autoritatea. Cu timpul, Core a început să acționeze pentru a răsturna ordinea pe care Dumnezeu o stabilise pentru Israel.

Răscoala lui Core i-a pus pe copiii săi într-o încurcătură groaznică. Tatăl lor pretindea că Îl urmează pe Dumnezeu. Știau că el fusese onorat de Dumnezeu. Oare să asculte de Moise, pe care Dumnezeu îl numise conducător al lui Israel, și să respingă pretențiile propriului tată? Sau să-și urmeze tatăl și să respingă autoritatea lui Moise?

Copiii lui Core L-au ascultat pe Dumnezeu, deși acest lucru a însemnat să nu asculte de tatăl lor pământesc. Când Moise le-a spus israeliților: „Dați-vă la o parte din preajma locuinței lui Core, Datan și Abiram!” (Numeri 16:24), copiii lui Core au ascultat. S-au despărțit de propriii părinți. Acest lucru le-a salvat viața. Atunci „pământul și-a deschis gura și i-a înghițit” pe Core și pe adepții lui, dar „fiii lui Core n-au murit” (Numeri 26:10,11).

Când părinții se îndepărtează de adevăr, copiii îi cinstesc cel mai bine așa cum l-au cinstit și copiii lui Core pe tatăl lor – rămânând credincioși adevărului. Atunci când Îl cinstim pe Dumnezeu trăind o viață de supunere față de El, ne onorăm și familia. Asta au făcut și descendenții lui Core. Profetul Samuel și „fiii lui Core” care au scris unii dintre psalmi erau descendenți direcți ai acestui om rău, dar nu i-au copiat păcatele. Ezechiel îl încurajează pe copilul „care vede toate păcatele tatălui său.., dar nu le face... acela nu va muri pentru nelegiuirea tatălui său, ci va trăi negreșit” (Ezechiel 18:14-17).

Demascarea unei ipocrite—partea 1

După ce am trecut prin Ohio, am mers mai departe spre Michigan și m-am întâlnit cu fratele Cornell la casa lui din Plymouth. Am mers împreună la Tyrone, Locke și Jackson. Aici ne-am despărțit, el ca să se întâlnească apoi cu familia White la Tyrone, iar eu, ca să mă întorc la Battle Creek, Bedford și Hastings, pentru ca apoi să mă întoarce și să mă întâlnesc din nou cu el la Jackson. Aici a avut loc un incident foarte impresionant. 

Când am ajuns acasă la Cyrenius Smith, în Jackson, familiile White și Cornell erau acolo. Fratele Cornell m-a așteptat la ușă și m-a dus într-un crâng aproape de casă, înainte de a mă întâlni cu fratele și cu sora White. Mi-a spus că sora White avusese o viziune și mi-a dat toate detaliile. Mi-a spus că ea scrisese totul și spera să pot obține un exemplar din cele scrisese, deoarece o parte era despre o femeie coruptă pe care o cunoșteau și ea dăduse o descriere exactă a cazului. 

Fratele și sora White aveau stabilită o întâlnire acolo unde locuia acea femeie, dar nu știau exact locul. Sora White îl tot întreba pe fratele Cornell dacă el știa, dar el evita să dea un răspuns direct, spunându-le că, dacă exista cu adevărat o așa femeie, ei aveau să o găsească. Am fost de acord cu fratele Cornell să nu le spună nimic despre acest lucru, ci să încerce să obțină o copie a viziunii și să urmărim cum aveau să decurgă lucrurile. 

Când am intrat în casă, sora White a început să îmi spună imediat despre întâlnirea minunată pe care au avut-o la Tyrone, în care Domnul i-a dat o viziune cu toți cei care păzeau Sabatul din statul acela. Printre altele, viziunea a fost și despre o femeie care pretindea că este atât de sfântă încât nu are nevoie de Cele Zece Porunci. Dar această femeie i-a fost prezentată în viziune ca fiind coruptă. Ea a continuat: – Am scris această viziune și ți-o voi citi. – Soră White, am spus eu, aș dori să am și eu o copie a acelei viziuni. – Aceasta este scrisă în creion, mi-a răspuns ea, dar, dacă faci o copie în cerneală pentru mine, o poți avea pe cea în creion. 

Transcrierea viziunii descria cazul unei femei care mărturisea o mare sfințenie și care încerca să se infiltreze printre oamenii noștri. Sora White nu a întâlnise niciodată și nu știa altceva despre ea decât ce îi fusese transmis în viziune. Nu spunea acolo doar despre modul în care proceda această femeie, ci și despre faptul că, atunci când avea să fie mustrată, ea avea să ia o atitudine plină se sfințenie și să spună: „Domnul știe inima mea.” Ea a spus că această femeie călătorea peste tot prin țară împreună cu un tânăr, în timp ce soțul ei, un om bătrân, lucra acasă pentru a-i susține pe drumul lor nelegiuit. 

După întâlnirile din Battle Creek și Hastings, am mers la Vergennes, unde am ajuns la ora patru după‑amiaza. Am rămas mai întâi la un fost pastor creștin care locuia într-o casă din lemn, la vreo 6 kilometri de locul în care aveau să se țină întâlnirile a doua zi. Împreună cu frații White și Cornell, m-am oprit sub un măr mare din curte, în timp ce sora White a intrat în casă și a vorbit despre călătoria din ziua aceea. Curând, a ieșit și i-a spus soțului ei: 
– James, am ajuns la biserica din locul unde trăiește femeia aceasta. 
– De unde știi? a întrebat el.
– I-am văzut în viziune pe femeia și pe bărbatul din această casă, a răspuns ea. El crede că femeia (coruptă) este în regulă, dar soția lui, gazda noastră, crede că femeia aceea este pe o cale greșită. Fratele Cornell, care îi cunoștea pe oameni, mi-a șoptit: 
– Are foarte mare dreptate! Când cineva a anunțat că vine fratele Brigham, sora White s-a uitat în sus și a spus: 
– I-am văzut în viziune, de asemenea în legătură cu acest caz, dar niciunul din acel grup nu are încredere în acea femeie. Când a sosit următorul grup, ea a spus: 
– Acest grup este împărțit în ceea ce privește cazul femeii. Cei din rândul din față nu au încredere în ea, dar cei din spate cred că ea are dreptate. Un al treilea grup a venit și ea a spus despre ei: 
– Ei sunt toți sub influența femeii. Este un bărbat care nu este de acord cu această femeie, dar nu l-am văzut încă. Are păr nisipos și o barbă la fel și e ceva special cu ochii lui. 

Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta

O, dacă tinerii noștri ar avea dispoziția de a căuta adevărul așa cum ar căuta o comoară ascunsă, dacă l-ar găsi și dacă l-ar pune la îndemâna celor care nu au auzit de el! O, dacă adevărul care este descoperit minților noastre ar produce roade practice în viețile noastre, astfel încât ceea ce ne-a fost descoperit să le fie descoperit și altora prin noi!

Dacă adevărul lui Dumnezeu nu este primit în inimă și trăit în mod practic în viața noastră, nu este adevăr pentru cel căruia i-a fost prezentat, ci doar o amăgire. Gândirea lui Dumnezeu trebuie să se unească cu mintea omului, astfel încât orice gând să Îi fie supus lui Hristos. Atunci când adevărul este primit pe deplin, aceasta se va da pe față prin transformarea caracterului. Dar cei care nu primesc în acest fel adevărul, deși numele lor pot fi scrise în registrele unei biserici, sunt asemenea unor morminte albe, dar plini de stricăciune în interior. Păcatul nu a fost dat afară din inimă, iar necurăția, îngăduința de sine, plăcerile trupești, depravarea morală, toate sunt văzute de ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu, care cunoaște gândurile și intențiile inimii.

Cei care Îl urmează cu adevărat pe Hristos trebuie să Îl lase să locuiască în inima lor, să-L întroneze acolo. Trebuie să-I reprezinte spiritul și caracterul în viața de familie și să dea dovadă de amabilitate și de bunătate față de cei cu care intră în contact. Sunt mulți copii care mărturisesc a cunoaște adevărul, dar care nu le oferă părinților cinstea și afecțiunea care li se cuvin, care dau pe față prea puțină dragoste pentru tatăl și mama lor și care nu îi respectă prin ascultare și prin a-i scuti de griji. Mulți dintre cei care susțin că sunt creștini nu știu ce înseamnă „să cinstești pe tatăl și pe mama ta” și, prin urmare, vor ști prea puțin ce înseamnă „a ți se lungi zilele în țara pe care ți-o va da Domnul, Dumnezeul tău”.

Tinerii noștri pretind a fi printre cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu, însă mulți dintre ei neglijează și încalcă porunca a cincea; iar promisiunile bogate făcute celor care respectă această poruncă nu pot fi împlinite în dreptul lor. Dacă nu se căiesc de păcatul lor și nu își înnoiesc faptele și caracterul prin harul lui Hristos, nu vor ajunge niciodată pe Noul Pământ, unde să trăiască veșnic. Cei care nu-și respectă și nu-și iubesc părinții nu-L vor respecta nici pe Dumnezeu. Cei care nu trec testul, care nu reușesc să-și respecte părinții temători de Dumnezeu, nu Îl respectă nici pe Dumnezeu și, prin urmare, nu se pot aștepta să intre în țara promisă.

Tinerii își decid acum propriul destin veșnic și fac apel la voi să luați în considerare porunca pe care Dumnezeu a asociat-o cu o asemenea promisiune: „ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o va da Domnul, Dumnezeul tău”. Copii, vreți să aveți viața veșnică? Atunci, cinstiți-vă părinții! Nu le răniți și nu le îndurerați inimile. Nu le aduceți nopți de veghe și de nesomn, pline de îngrijorare și de neliniște din cauza voastră. Dacă ați păcătuit prin faptul că nu le-ați dat dragoste și ascultare, începeți acum să vă revanșați pentru trecut! Nu vă puteți permite să faceți altfel, deoarece va însemna pentru voi pierderea vieții veșnice.

Cel care cercetează inimile știe care este atitudinea noastră față de părinții noștri, deoarece El cântărește caracterul în balanța de aur a sanctuarului veșnic. O, mărturisiți-vă neglijența față de părinții voștri, mărturisiți-vă indiferența și disprețul față de porunca sfântă a lui Dumnezeu! Predați-vă inima lui Dumnezeu și supuneți-vă voința voinței lui Hristos. Inimile părinților voștri sunt pline de milă față de voi. Puteți să răspundeți dragostei lor cu o ingratitudine rece? Ei vă iubesc și doresc să fiți mântuiți; dar oare nu le-ați disprețuit adesea sfaturile și ați făcut după cum ați dorit? Nu ați urmat propria judecată, deși ați știut că o cale atât de încăpățânată nu va primi aprobarea lui Dumnezeu?

Mulți tați și multe mame au intrat în mormânt cu inimile frânte din cauza ingratitudinii și a lipsei de respect arătate de copiii lor. O, tinerii mei prieteni, nu fiți printre cei care le produc suferință părinților lor, care lucrează cu nedreptate și care nu știu ce înseamnă spiritul blând al lui Hristos! Rugați-vă cu sinceritate să fiți împuterniciți de harul lui Hristos, care le-a fost supus părinților, pentru a putea ține porunca lui Dumnezeu care vine cu făgăduința „ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o va da Domnul Dumnezeul tău.” – The Youth’s Instructor, 22 iunie 1893

Funia roșie din cer

Înconjurat de o pădure deasă, în satul Shan Yin Kyaw nu se poate ajunge decât pe jos. Sătenii, în mare parte tăietori de lemn, cred în multe spirite. Într-o zi, o femeie din Shan Yin Kyaw i-a spus lui Tun Tar Oo, evanghelistul de la Gospel Outreach, că un foarte bun prieten al tatălui acestuia dorea să îl vadă. A plecat să-l întâlnească și aceasta este experiența lui: 

În ziua următoare am mers pe jos șase ore, pentru a ajunge în sat. Când am ajuns, l-am căutat pe prietenul tatălui meu. În cele din urmă, l-am găsit – U Mg Nyein, șeful satului, în vârstă de 75 de ani. Am vorbit despre tatăl meu. Apoi, șeful satului mi-a pus multe întrebări. În jur de 54 de copii și 18 adulți s-au strâns în jurul nostru, în timp ce vorbeam. 
– Cine sunt acești copii? am întrebat. 
– Sunt toți copiii, nepoții și strănepoții mei, a spus el. – Le pot spune povestiri și îi pot învăța despre sănătate și despre limba Karen? am întrebat eu. 
– Cu o condiție, mi-a spus șeful satului, cu un zâmbet larg pe față. Oamenii de aici se luptă să supraviețuiască. Așa că nu te aștepta la nimic din partea lor. 
– Nu vreau să mă plătești, am spus. Vreau doar să asculți ce am de spus. 

Șeful satului a fost de acord. Oamenii au fost bucuroși să asculte povestirile și mesajul despre sănătate. Și erau nerăbdători să învețe limba Karen. Din nefericire, ocaziile acestea plăcute nu au durat mult. Într-o zi, șeful satului a făcut un infarct și a rămas paralizat. A crezut că dumnezeul lui era supărat pe el pentru că mi-a permis să predau în satul lui. Într-o noapte, el a avut un vis. Căzuse într-un puț adânc și nu era nicio cale de a ieși de acolo. A început să se roage la orice zeu pe care îl știa, cu excepția lui Dumnezeu. Rugăciunile lui păreau inutile. În cele din urmă, a început să se roage la Dumnezeu. 
– Dacă ești, într-adevăr, adevăratul Dumnezeu din ceruri, Te rog, ajută-mă! s-a rugat el. După rugăciune, o funie roșie s-a coborât din ceruri. Șeful satului încerca să prindă funia, dar prietenii lui îl trăgeau în jos. A încercat din nou și din nou. În cele din urmă, adunându-și ultimele puteri, a prins funia și cineva l-a tras foarte încet până a ieșit din puț. 

Când s-a trezit, șeful satului transpira abundent și respira cu greu. În acea dimineață, i-am adus medicamente și i-am transmis un mesaj. 
– Tu Tar Oo, mi-a spus el, spune-mi despre Dumnezeul tău. Vreau să știu totul despre El. 

Așadar, i-am spus despre dragostea lui Isus. I-am spus, de asemenea, să nu mai fumeze și să nu mai mestece droguri, iar sănătatea lui s-a îmbunătățit. După trei luni, șeful satului a început să meargă din nou. El și trei dintre strănepoții lui au hotărât să-și predea viața lui Isus. Acum, el dorește ca și restul familiei să i se alăture. Și-ar dori să fie construită o școală în satul lui, în care să poată învăța copiii, nepoții și strănepoții lui. Să ne rugăm pentru șeful satului, pentru familia lui și pentru satul întreg.