Isus curăță templul

Ai fost vreodată în vacanță lângă un lac frumos? Andrei și Petru, doi din primii ucenici ai lui Isus, erau din Betsaida; dar acum casa lor era în Capernaum. Ambele cetăți erau lângă un lac mare, numit Marea Galileei.

După nunta din Cana, Isus a mers o vreme la Capernaum. Cine a mai mers acolo cu El? Ioan 2:12. Isus probabil că S-a bucurat de timpul petrecut cu familia și prietenii din Capernaum după acele săptămâni petrecute în pustie. Dar curând a venit timpul ca El să meargă la Ierusalim. De ce? Ioan 2:13.

Probabil că până la Ierusalim erau mai mult de o sută șaizeci de kilometri și avea să ajungă acolo în câteva zile. Isus S-a alăturat unuia din marile grupuri de oameni care de asemenea mergeau la sărbătoarea Paștelui. Încă nu le spusese multor oameni despre El, așa că nimeni nu Îi acorda atenție specială în timp ce călătorea împreună cu alți oameni. Probabil că ei vorbeau despre Ioan Botezătorul și despre Mesia, despre care spunea Ioan că urma să vină.

Isus a ascultat. El știa că urmau să fie dezamăgiți. Mesia nu avea să fie deloc cum se așteptau ei. El a explicat profețiile și le-a spus să le studieze mai mult.

Când a ajuns la Ierusalim, Isus a mers la templu. Cu greu putea crede ce se întâmpla acolo. Locul acela trebuia să fie sfânt – un loc în care oamenii să poată merge să se închine cu reverență și să sărbătorească momentele speciale, de exemplu, Paștele. Dar totul arăta și se auzea ca într-o piață gălăgioasă, aglomerată. 

Gândeşte-te:

Cu siguranță biserica ta nu este niciodată așa. Cum ar trebui să ne purtăm la locul de închinare al lui Dumnezeu? De ce ajunsese templul lui Dumnezeu așa?

Fiecare iudeu trebuia să dea o sumă anume de bani în fiecare an pentru a îngriji templul. Ei aduceau regulat bani la templu și acolo schimbătorii de bani îi schimbau pentru banii speciali de la templu.

Cei care veneau la Paște trebuiau să aducă și o jertfă, un animal sau o pasăre. Dar mulți dintre ei locuiau prea departe pentru a putea aduce jertfele cu ei, așa că trebuiau să cumpere jertfele când ajungeau la Ierusalim. Cei care schimbau banii și oamenii care vindeau animalele și păsările de jertfă aveau prețuri mari. Apoi împărțeau profitul cu preoții. Tocmai de aceea preoții îi lăsau în curtea templului.

Îți poți imagina cum arăta curtea templului și ce zarvă era acolo? Deoarece animalele erau atât de scumpe, vânzătorii și cumpărătorii se certau cu privire la prețuri. Oamenii știau că schimbătorii de bani îi păcăleau. Vitele mugeau, oile behăiau, păsările ciripeau și se mai auzea și clinchetul monedelor. Zgomotul era asurzitor. Ioan 2:14.

Isus a privit de jur-împrejur. Pe lângă oamenii bogați și oamenii obișnuiți, acolo erau și mulți oameni săraci, care nu aveau suficienți bani pentru a cumpăra hrană, nicidecum jertfe. Lor li s-a spus că, fără o jertfă, Dumnezeu nu le putea ierta păcatele. Acolo erau copii și oameni bolnavi. Erau orbi, surzi și șchiopi. Atât de multă durere! Preoții nu dădeau dovadă de nicio urmă de milă. Isus știa că trebuia să facă ceva. 

Gândeşte-te:

Ce urma să facă Isus? Cum putea o singură Persoană să schimbe acel haos?

Isus era în casa Tatălui Său și știa că lucrurile trebuiau să se schimbe. A luat niște bucăți de sfoară de pe podea și a făcut un bici. Stând pe scările de la templu, fața Lui era încruntată. Ochii Îi scăpărau. Probabil că cineva a arătat spre El și apoi s-au uitat cu toții; privindu-L, nu își mai puteau lua ochii de la fața Lui. Încetul cu încetul, lucrurile s-au liniștit. Curând toți Îl priveau tăcuți. Le era frică. Apoi, El a coborât lin scările. Ridicând biciul și vorbind, vocea Lui era tare și clară, ca a unui comandant de armată. Ioan 2:16.

Isus nu a lovit pe nimeni în timp ce Se îndrepta spre ei, dar, dintr- odată, s-a creat o mare panică, pentru că toți fugeau din templu. Vânzătorii lacomi erau îngroziți. Ioan 2:15.

Dar nu toți au fugit. Doar cei care făceau lucruri rele în templul lui Dumnezeu au fugit. Oamenilor săraci și celor suferinzi, oamenilor care Îl iubeau cu adevărat pe Dumnezeu nu le-a fost teamă. Vocea lui Isus era blândă și suavă în timp ce S-a întors spre ei. El i-a ajutat și i-a vindecat. Îți poți imagina câtă bucurie și câte laude?

Afară, pe stradă, cei care au fugit într-un final au încetinit ritmul. Preoții și slujbașii de la templu priveau unii la alții. De ce fugiseră? Cum îndrăznise Isus să le spună să iasă din templu? Ce autoritate avea El? Încetul cu încetul, s-au întors. Ce sunete diferite au început să audă! Curând au văzut și de ce. Cei bolnavi, care rămăseseră în urmă, au fost vindecați, și acum Îl lăudau pe Dumnezeu.

Preoților și conducătorilor lacomi ar fi trebuit să le fie rușine și să le pară rău. Ei ar fi trebuit să li se alăture celor care Îl lăudau pe Dumnezeu pentru frumoasele minuni pe care tocmai le făcuse Isus. Dar nu așa s-a întâmplat. În schimb, mintea le-a fost întunecată de ură și gelozie. „Demonstrează de unde ai putere și autoritate!”, au pretins ei. Ioan 2:18.

Gândeşte-te:

Ucenicii lui Isus priveau tot ce se întâmpla și și-au amintit ceva. Versetul 17 În acea zi, Isus a arătat cum nu ar trebui să fie în templul lui Dumnezeu și ce ar trebui să fie acesta. Cum îți poți ajuta biserica să dea dovadă de mai multă reverență și să fie o binecuvântare pentru toți?

Când preoții și conducătorii I-au cerut lui Isus să demonstreze că avea dreptul să îi alunge din templu, au înțeles ei răspunsul Lui? Ioan 2:18-21.

Și ucenicii se întrebau ce însemna răspunsul Lui. Niciunul nu s-a gândit la faptul că Mesia trebuia să moară. Doar Isus a înțeles. În acea zi, a mai fost cineva care a văzut ce s-a întâmplat – un fariseu pe nume Nicodim. El era un membru important al Sinedriului. Sinedriul era consiliul iudaic care făcea regulile și hotăra cum să pedepsească oamenii despre care credeau că nu se supuneau regulilor. De asemenea, ei hotărau cum să fie pedepsiți cei care îi făceau pe oameni să nu asculte de preoți și conducători.

Nicodim era un om bun. El îl auzise pe Ioan Botezătorul și era bucuros că oamenii își mărturiseau păcatele și erau botezați. Dar nu s-a gândit că și el avea păcate. Nu s-a gândit că avea nevoie de botez. A crezut că păzise dintotdeauna cu atenție regulile.

Când a văzut ce s-a întâmplat în acea zi la templu, Nicodim a știut că Isus făcuse ce era bine. Iar când a văzut că mulți oameni au fost vindecați, el a fost sigur că Isus era umplut cu Duhul Sfânt. Așa că, atunci când preoții și conducătorii au vrut ca Sinedriul să Îl oblige pe Isus să nu mai facă minuni și să nu mai vorbească cu oamenii, Nicodim i-a avertizat să fie atenți. Ca și alții, el a știut că poporul lor căzuse rob babilonienilor deoarece refuzase să asculte de profeții lui Dumnezeu. Dacă Isus era un profet? Se întrebau unii. Li s-ar fi putut întâmpla ceva mai rău decât să fie sub dominația romană.

Studiind profețiile și privindu-L și ascultându-L pe Isus, Nicodim se întreba dacă nu cumva Isus putea fi, de fapt, Mesia. Dar Isus nu era deloc ca Mesia pe care Îl așteptau toți. Nicodim a simțit că trebuie să găsească o cale de a vorbi cu El, dar nu dorea ca cineva să afle. Ce ar fi crezut prietenii lui? 

Gândeşte-te:

Ce crezi că ai fi făcut în locul lui Nicodim?

Nicodim a reușit să afle unde urma să fie Isus într-o seară. Atunci a pus la cale un plan. Chiar s-a gândit și ce să spună. Ioan 3:1,2. Ascultându-l pe Nicodim, Isus a știut adevăratul motiv pentru care venise. Totodată, El a știut care era cea mai mare nevoie a lui Nicodim. Isus nu a pierdut timpul deloc. Poate că S-a aplecat spre el și Și-a pus mâna pe umărul lui Nicodim, privindu-l cu blândețe în ochi. Ioan 3:3.

Nicodim a fost șocat. Încerca să îi spună Isus că ceva era în neregulă cu el? Cum se putea naște cineva de două ori? Pentru el, acest lucru părea o prostie. Ioan 3:4.

Isus nu S-a contrazis cu Nicodim. El știa că fiecare om care alege să aparțină Împărăției lui Dumnezeu trebuie să creadă în El. Cei care se încred în El poate mai greșesc, dar încearcă cu toată ființa să respecte Cele Zece Porunci cu ajutorul lui Isus. Ei știu că Dumnezeu ne-a dat Legea Sa minunată pentru că ne iubește foarte mult. Știu că Satana spune neadevăruri despre ei. Dar nu vor uita niciodată că doar datorită faptului că ne încredem întotdeauna în Isus putem fi în Împărăția lui Dumnezeu. Nicodim se încredea în propriile puteri. Ioan 3:5.

Isus știa că toți cei născuți în această lume, în mod firesc, vor să se supună lui Satana. Dar când alegem să Îi aparținem lui Isus, vrem să fim asemenea Lui, iar Duhul Său cel Sfânt ne ajută atunci când alegem acest lucru. Învățăm să fim ca Isus. Nimeni nu vede Duhul Sfânt vorbind minții noastre, dar putem vedea că devenim tot mai mult ca Isus. Ioan 3:8. 

Gândeşte-te:

Oamenii care par buni din firea lor au totuși nevoie să știe că ascultarea desăvârșită a lui Isus, dată nouă, face posibil ca noi să fim în Împărăția lui Dumnezeu?

Lui Nicodim nu îi venea să creadă că nu era suficient de bun pentru a face parte din Împărăția lui Dumnezeu. De ce avea nevoie să depindă de Isus? Ioan 3:9.

Apoi Isus i-a reamintit lui Nicodim de ocazia în care niște șerpi îngrozitori au mușcat și au ucis oameni în pustie. Moise a agățat un șarpe de aramă pe un stâlp și toți cei care priveau spre el trăiau. Cei care nu priveau mureau.

Desigur, nu șarpele era cel care ajuta oamenii, ci Isus. Șarpele de aramă arăta cum Isus avea să ia asupra Lui toate păcatele noastre și avea să moară pe cruce. El murea pentru ca noi să nu murim. Dacă alegem să credem în El, noi vom fi salvați de Satana. Satana va muri pentru totdeauna, și noi vom trăi pentru totdeauna. Ioan 3:14–18.

Ascultând acele cuvinte frumoase, pe care cu toții le iubim atât de mult, mintea lui Nicodim nu putea pricepe totul. Urma să moară Mesia pe o cruce? Va îndepărta El toate păcatele pe care le-am făcut vreodată dacă alegem să credem în El, la fel cum poporul Israel a trebuit să se încreadă în El când privea la șarpele de aramă?

Nicodim dintotdeauna crezuse că ascultarea lui cu siguranță era suficient de bună pentru a-l face să merite Împărăția lui Dumnezeu. Acum începea să aibă îndoieli. Duhul Sfânt îi vorbea plin de iubire. Și el asculta. În acea seară, mergând spre casă, el a știut că trebuia să studieze și să mediteze, să privească și să asculte, să se roage. Cu adevărat își dorea să fie în Împărăția lui Dumnezeu.

Gândeşte-te:

Repetă Ioan 3:16. Acum răspunde la fiecare din următoarele întrebări: Îți place cuvântul „oricine”? Chiar se referă la fiecare om? Oare înseamnă că, dacă nu aleg să mă încred în Isus, eu sunt la fel de pierdut ca orice om rău care a trăit vreodată? Este vreun om prea rău pentru ca Isus să îl mai poată salva? Pot oamenii să fie atât de buni, încât Isus să îi salveze datorită bunătății lor sau și ei trebuie să depindă total de bunătatea lui Isus? Îndrăznim noi să privim la alții și să credem că suntem mai buni decât ei?

Plutele din butuci duc lumina – partea a 2-a. Adaptare de Amy Sherrard după Campfire Stories, de Arthur L. White

Împreună cu mulți alți pasageri, zece credincioși adventiști călătoreau cu vaporul spre o adunare de tabără. James, Ellen și Willie White erau printre ei. O plută din bușteni tocmai trecea pe lângă ei și, văzând câțiva pasageri că le aruncă ziare bărbaților de pe plută, lui James White i-a venit o idee.

Când tatăl lui l-a chemat, Willie s-a grăbit să vadă ce voia.
– Mi-a venit o idee bună, Willie, i-a spus James fiului său. Poate vor mai veni și alte plute și avem câteva reviste în cabină. Fugi repede și adu-le! Willie a mers grăbit să le aducă și, în timp ce era plecat, James a început să se gândească ce să facă pentru ca revistele să ajungă pe plută fără a cădea în apă, așa cum s-a întâmplat cu unele ziare. Nu a trecut mult până s-a întors Willie.
– Am adus revistele, tata, a spus el cu respirația tăiată. Deja James avea un plan.
– Willie, mergi la bucătărie și întreabă bucătarul dacă îți poate da niște ață. Apoi mergi în camera motoarelor și cere niște bucăți de cărbune.

Willie a pornit grăbit să facă rost de ață și de cărbune și de îndată s-a întors cu ambele. El se întreba ce voia să facă tatăl lui cu ele. James a băgat o bucată de cărbune în câteva reviste misionare și apoi a legat o ață în jurul revistelor, pentru a nu cădea cărbunele din interior. Nu a trecut mult până a pregătit câteva pachete cu reviste. „Ce idee bună!”, s-a gândit Willie.

Și a funcționat. Când alte plute au trecut pe lângă vaporul lor, oamenii se uitau cum pachetele cu reviste pe care le arunca James aterizau pe plută. De fiecare dată după ce treceau, oamenii de pe vapor îi vedeau pe bărbații de pe plută citind revistele. La apus, toți adventiștii s-au adunat în partea din față a vaporului și au cântat imnuri despre venirea lui Isus.
– Mai cântați! Mai cântați! strigau cei din spatele lor. Când s-au întors să se uite, au văzut că mulți pasageri ascultau. Apoi un om de afaceri i s-a adresat domnului White.
– Am auzit că soția dumneavoastră vorbește în public, a spus el. Ar vrea să ne vorbească și nouă în această seară? Noi am dori să o ascultăm. Așa că Ellen le-a vorbit în acea seară pasagerilor care s-au adunat într-o încăpere mai mare de pe vapor. Ea le-a vorbit despre faptul că natura ne arată dragostea lui Dumnezeu pentru noi. Pasagerii i-au mulțumit foarte mult.

La ora nouă seara, era timpul să meargă la culcare. Dar, înainte de a adormi, păzitorii Sabatului I-au mulțumit lui Isus pentru că au putut împărtăși dragostea Lui cu atât de mulți oameni în acea zi. Dintr-odată, cam pe la miezul nopții, s-au auzit o ciocnitură puternică și un scârțâit care i-au trezit pe toți. Apoi s-a lăsat din nou liniștea, în afară de zgomotele normale făcute de motorul vaporului și de zbaturile laterale.

Dimineața, toți pasagerii doreau să știe ce s-a întâmplat. Căpitanul le-a spus că, la o curbură pe râu, loviseră o plută din bușteni și îi rupseseră lanțurile. Câțiva din buștenii dezlegați se prinseseră în zbaturile laterale. Sperau ca niciunul din cei de pe plută să nu fi fost rănit.

În acea zi, cei zece adventiști au coborât de pe vapor și au mers la locul unde se desfășura adunarea de tabără. Ei nu au uitat niciodată modul în care Isus le purtase de grijă. Erau recunoscători că El îi ajutase să împartă lumina adevărului cu bărbații de pe acele ambarcațiuni și că a lăsat lumina să strălucească și asupra pasagerilor de pe vapor. (Sfârșit)