Dumnezeu cu noi

Ce puteau face Iosif și Maria? Nicio casă din Betleem nu avea o cameră liberă pentru ei. Maria bănuia că Pruncul avea să Se nască în curând. Într-un final, niște oameni i-au lăsat să stea în staul, unde își țineau animalele. Ce loc ciudat în care să se nască un copilaș, în special Mesia. Cum putea permite Dumnezeu să se întâmple așa ceva? Dar El a permis.

Poate că Iosif a împrumutat o candelă sau altceva pentru a face puțină lumină, încât să îi poată pregăti un pat Mariei. Posibil să fi folosit niște paie peste care a pus o pătură. De asemenea, probabil că Maria și-a adus cu ea o bucată de pânză, cu care se obișnuia la acea vreme să fie înfășurați bebelușii.

Dar unde urma să doarmă Bebelușul? Iosif a privit în jur pentru a găsi ceva. Acolo erau câteva iesle din care mâncau animalele și Iosif a folosit una din ele pentru Copilaș. Probabil că a făcut puțină curățenie, a pus paie proaspete, curate, și apoi a pus o păturică peste paie. Acela a fost primul pat al copilului Isus. Luca 2:7.

Maria și Iosif priveau la copilașul Isus în lumina pâlpâind. Probabil că vacile mugeau în liniște și din când în când se auzea behăitul unei oi. Poate că porumbeii de pe grinzi gângureau liniștiți. Iar îngerii păzitori priveau toată scena.

În clipa în care Isus S-a născut în siguranță, toți îngerii din ceruri au știut acest lucru. Câtă bucurie a fost! Câte cântece și osanale s-au auzit! Acum, lumea noastră putea fi salvată de sub domnia lui Satana. 

Gândeşte-te:

Au știut și alți oameni de nașterea lui Isus? Din lumea noastră nu se bucura nimeni?

Mesia, Dumnezeu-Fiul, S-a născut în Betleem. Nu dorea nimeni să sărbătorească această minune uimitoare? Nu îi păsa nimănui? Înainte ca Isus să Se nască, îngerii au venit în această lume pentru a vedea cine era pregătit și cine Îl aștepta. Desigur, majoritatea oamenilor nu auziseră niciodată de El. Mulți se închinau la idoli.

Dar poporul lui Dumnezeu? Fără îndoială că ei Îl așteptau nerăbdători. Mulți aflaseră ce i se întâmplase lui Zaharia la templul din Ierusalim. Ei știau că un înger îi spusese ce urma să facă Ioan, fiul lui, când era mare. Luca 1:16,17.

Preoții de la templu încă făceau toate serviciile ca de obicei. Ei păreau că uitaseră de mieii pe care îi jertfeau în fiecare zi pentru a le reaminti de Cel care urma să vină să moară pentru ei. Prorocul Daniel le spusese când urma să se întâmple acest lucru, dar ei nu erau prea entuziasmați.

Totuși, existau câțiva oameni care credeau cu adevărat că se apropia timpul ca Mesia să vină. Acum sosise vremea. Milioane de îngeri sărbătoreau în cer, dar nici măcar o persoană din lume, în afară de Iosif și Maria, nu știa ce se întâmplase. Privindu-L pe copilul Isus, chiar și Iosif și Maria probabil că se întrebau dacă era adevărat. El nu avea o aură de lumină în jurul micuțului cap, așa cum vedem în multe poze. El arăta la fel ca orice copil scump. 

Gândeşte-te:

Dacă tu ai fi fost acolo și ai fi știut cine era Isus, ce ai fi făcut?

Nimeni nu a știut că un cor de îngeri aștepta în acea noapte în văzduh, aproape de Betleem, când Isus S-a născut. În apropiere erau câțiva păstori cu oile lor. Luca 2:8.

Stând în jurul focului, în câmpul întunecat și liniștit, ei vorbeau despre Mesia și doreau ca El să vină curând. Desigur, habar nu aveau ei ce se întâmplase în acea noapte în apropierea Betleemului. Cum crezi că s-au simțit când un înger luminos, strălucitor, a apărut în mare grabă lângă ei? Luca 2:9–11.

Mesia venise! Probabil că deja și-au imaginat că un împărat minunat și puternic Se născuse. Romanii atât de urâți de ei urmau să plece. Oamenii aveau să scape de sărăcie. În sfârșit, urmau să fie din nou o națiune liberă, importantă. Dumnezeu știa că trebuia să îi avertizeze. Mesia nu avea să fie cum se așteptau ei. Așa că îngerul le-a spus la ce să se aștepte. Luca 2:12.

Apoi, înainte de a avea timp să fie surprinși de cele auzite de la înger, câmpurile din jurul lor s-au luminat dintr-odată și urechile lor au auzit cele mai frumoase cântece. Au privit în sus. Pe cer se vedeau mulți îngeri frumoși, plini de lumină. Ce cântau ei? Luca 2:14. Apoi, dintr-odată, îngerii au dispărut. Păstorii au privit unii la alții în lumina focului.

A fost doar un vis? Dar știau că nu era un vis.

Gândeşte-te:

De ce crezi că Dumnezeu a ales să le spună minunata veste acelor sărmani și umili păstori? De ce nu le-a spus împăratului, preoților sau conducătorilor?

Păstorii au privit unii la ceilalți. Ei știau că ce li se întâmplase nu era doar un vis, era real. Mesia venise! Îngerul îi anunțase. Fără îndoială că era adevărat. Pe Mesia Îl puteau găsi într-un staul. Cât de ciudat! Au plecat grăbiți spre Betleem. Luca 2:15.

Încă era întuneric. Toți oamenii din mica cetate dormeau, în afară de Maria, Iosif și păstorii. Pășind pe străzile cetății, probabil că păstorii au observat un mic han cu o lumină pâlpâind înăuntru. Au aruncat o privire înăuntru și iată că acolo erau o femeie și soțul ei. Într-un staul era un bebeluș. Luca 2:16.

Maria și Iosif probabil că au fost surprinși să vadă păstorii. Cum de știau că erau acolo? Fără îndoială că păstorii le-au povestit de îngerul strălucitor care a venit să le spună despre Copilaș și unde să Îl găsească. Îngerul le-a spus că El era Hristos, Domnul. De asemenea, ei le-au povestit de frumosul cor, de îngerii strălucitori și de minunatul cântec pe care l-au cântat.

Păstorii au îngenuncheat cu reverență și I s-au închinat Copilului. Ei știau că El era Mesia. Acum așteptau cu nerăbdare să spună vestea tuturor. Luca 2:17.

După ce păstorii au plecat, Maria și Iosif probabil că s-au uitat unul la celălalt. Fără îndoială că scumpul Copilaș care dormea liniștit în staul era Cine spusese îngerul că era. 

Gândeşte-te:

Îngerii au stat foarte aproape de Maria, de Iosif și de păstori. Stau îngerii și lângă noi?

La fel ca Iosif și Maria, la Betleem veniseră mulți oameni din toată țara. Ascultându-i pe păstori povestind despre îngeri și despre Copilaș, lor le era greu să creadă ce auzeau. Poate unii chiar au mers să vadă Copilul. Acesta arăta la fel ca oricare alt copilaș. Cât de ciudat era totul! Luca 2:17,18.

Când oamenii s-au întors la casele lor, ei le-au spus și altora despre ce li se întâmplase păstorilor în acea noapte și cum găsiseră Copilașul. Ierusalimul era la doar opt kilometri depărtare și nu a trecut mult timp până când preoții și conducătorii au auzit și ei de cele întâmplate păstorilor. Probabil că s-au gândit la Zaharia. Trecuse aproape un an de când le spusese că Ioan urma să ajute oamenii să se pregătească pentru venirea lui Mesia. Luca 1:76.

Preoții și conducătorii L-ar fi putut găsi cu ușurință pe Copilaș, dar nu au făcut-o. Ei au ales să nu acorde atenție acelei relatări despre păstori și Copilaș.

Aflându-se tot în Betleem, Maria nu contenea să se gândească la tot ce se întâmplase. Păstorii s-au întors la îngrijirea oilor. Dar nu au uitat niciodată acea noapte când au văzut și au auzit îngerii și L-au găsit pe Copilaș. Luca 2:19,20. 

Gândeşte-te:

Preoții și conducătorii voiau să creadă că Dumnezeu ar trimite un înger să spună unor sărmani și neștiutori păstori despre Mesia, în loc să le spună unor oameni importanți, ca ei? Credeau ei că Mesia avea să vină ca un Copilaș neajutorat, într-o familie săracă?

Iosif și Maria au urmat cu atenție regulile pe care le trasase Dumnezeu pentru copiii de parte bărbătească. Cam la șase săptămâni după nașterea lui Isus, ei L-au dus la Templul de la Ierusalim ca să Îl consacre lui Dumnezeu.

Legea spunea că părinții micuțului trebuiau să ducă un miel tânăr, un porumbel tânăr sau o turturică pentru jertfă. Dar oamenii săraci puteau duce doar doi porumbei sau două turturele. Iosif și Maria au adus jertfa pentru cei săraci. Leviticul 12:8.

Jertfele trebuiau să reamintească poporului lui Dumnezeu că Mesia urma să vină să moară în locul nostru pentru a ne salva. Dar majoritatea oamenilor uitaseră care era însemnătatea jertfelor și ei urmau regulile fără să știe de ce. Nici măcar Iosif și Maria nu au înțeles totul despre jertfe și de ce Mesia trebuia să moară.

La templu au fost aduși mulți copii pentru a fi consacrați. În ziua în care Isus a fost consacrat, preotul L-a luat în brațe la fel ca pe toți ceilalți copilași. El nu a avut nici cea mai mică idee că Îl ținea în brațe pe Dumnezeu- Fiul, care urma să fie marea jertfă pentru fiecare dintre noi. Apoi I-a scris numele, Isus, în registru. Simeon, un bărbat mai în vârstă, a mers la templu în acea zi. El i-a văzut pe Iosif, pe Maria și pe Copilaș și, când Duhul Sfânt i-a vorbit, s-a dus la ei și L-a luat pe micuțul Isus în brațe. Preoții și Iosif cu Maria au fost foarte surprinși când bătrânul Simeon a vorbit. Luca 2:25-30.

Cât încă Simeon vorbea, a intrat o altă persoană. Era o prorociță pe nume Ana. Ascultându- l pe Simeon, fața ei a început să strălucească și a început și ea să rostească cuvinte de laudă. Luca 2:38.

Din nou, când Iosif și Maria s-au întors la Betleem, Maria s-a tot gândit la episodul acesta, întrebându-se care era semnificația celor spuse de Simeon. Luca 2:34,45. 

Gândeşte-te:

Maria nu știa că într-o zi ea avea să Îl vadă pe scumpul ei Fiu murind pe o cruce. A fost ca și cum o sabie i-a străpuns inima. Mulți aveau să creadă în El și să fie salvați, dar mulți alții, nu. Ești bucuros că Îl iubești pe Isus și că știi că El a murit pentru tine?

Furtuna – partea 1. Adaptare de Amy Sherrard după The Spirit of Prophecy Emphasis Stories

Înainte ca Ellen Harmon să se căsătorească cu James White, ea călătorea împreună cu sora ei, Sarah. Ele mergeau în locurile în care credincioșii adventiști o invitau pe Ellen să le prezinte soliile date ei de Isus. Într-o ocazie, fiind în vizită într-o casă din Fairhaven, ea a auzit despre o familie care se simțea foarte descurajată și singură.

– Trebuie să îi vizitez, a spus Ellen. Dar cine ne poate duce acolo? Aceștia locuiau pe o mică insulă. Un bărbat amabil pe nume dl Gurney a spus: – Am un prieten care are o barcă cu vele. Sigur ne-o va împrumuta. Când vreți să mergem?

– Astăzi, a fost răspunsul lui Ellen. Așa că dl Gurney i-a spus că se va întoarce după-amiază pentru a o lua pe ea și pe Sarah cu barca. Dar când s-a întors să le ia, Ellen era foarte bolnavă. Dl Gurney a întrebat dacă mai dorea să meargă în vizită la acea familie.

– Da, vreau, a răspuns Ellen.

Dar când a încercat să se ridice în picioare, s-a simțit foarte slăbită. Numaidecât dl Gurney a îngenuncheat lângă pat și I-a cerut lui Isus să o vindece pentru a putea vizita familia de pe insulă. Când și-a terminat rugăciunea, Ellen a încercat din nou să se ridice. Boala dispăruse. Nu se mai simțea slăbită. Ei I-au mulțumit lui Isus pentru că le-a ajutat și dl Gurney le-a dus la barcă.

Nu a trecut mult până au ieșit din port și au început să parcurgă scurta distanță până la insulă. Acolo erau doar două case, și familia descurajată locuia în una din ele.

Dintr-odată, a început să sufle un vânt puternic, cu tunete și fulgere. Apoi torente de apă s-au revărsat asupra lor. Mica barcă era purtată încoace și încolo și valuri mari o izbeau. S-a întunecat atât de tare, încât dl Gurney nu putea vedea unde se aflau. Credeau că urmau să se înece.

Acolo, în barca plutind încoace și încolo lovită de valuri, Ellen a îngenuncheat și a început să se roage ca Isus să îi salveze. Atunci Isus i-a dat o viziune. Totul părea calm și frumos și Ellen a știut că Isus urma să îi salveze de la înec. El avea în plan ca ea să mai lucreze mulți ani pentru El.

Când viziunea a luat sfârșit, Ellen a privit în jur. Furtuna încă făcea ravagii, dar acum nu îi mai era teamă. Când le-a spus lui Sarah și domnului Gurney ce se întâmplase, nici lor nu le-a mai fost frică.

Dl Gurney a hotărât să arunce ancora bărcii. Poate se va prinde în ceva; într-un final, s-a prins.

– Apa nu mai este atât de adâncă aici, le-a spus dl Gurney. Trebuie să fim aproape de mal. Apoi a început să strige:

– Ajutor! Ajutor! Oare avea să îi audă cineva? (Va urma)