O sclavă credincioasă

Oriunde ne-am afla, noi putem să ascultăm de Dumnezeu și să le spunem altor oameni despre El. Chiar dacă oamenii din jurul nostru nu Îl ascultă pe Dumnezeu, El ne va ajuta pe noi să Îl ascultăm, dacă Îl rugăm.

Povestirea de săptămâna aceasta a avut loc pe vremea când Elisei era profet în Israel. Este vorba despre un tată, o mamă și o fetiță. Nu cunoaștem numele fetiței, așa că îi vom spune „micuța slujitoare”. Părinții micuței slujitoare Îl iubeau și Îl ascultau pe Dumnezeu. Cu multă grijă, ei au învățat-o și pe fetița lor să Îl iubească, să se încreadă în El și să-L asculte. Au mai învățat-o și să lucreze repede și bine.

În timp ce micuța slujitoare creștea, niște dușmani numiți sirieni veneau deseori în Israel să cauzeze necazuri. Ei se luptau cu israeliții sau frecvent furau lucruri. Într-o zi, ei au venit în zona în care locuia micuța slujitoare și au furat-o, ducând-o departe în Siria. Oh, cât de tristă trebuie să fi fost ea!

Micuța slujitoare a ajuns sclavă în casa lui Naaman, un om important care conducea armata Siriei. Datoria ei era să lucreze pentru soția lui Naaman și să facă tot ce i se spunea. Ea făcea întotdeauna tot ce putea, așa cum o învățaseră părinții ei. Și în fiecare zi ea se ruga lui Dumnezeu, chiar dacă toți ceilalți se închinau la idoli.

Au știut părinții micuței slujitoare că fetița lor avea să le fie luată într-o zi? Nu. Dar ei respectaseră cu devotament regulile lui Dumnezeu pentru părinți. Deuteronomul 6:5-7 Astfel, chiar dacă nu era încă adultă, micuța slujitoare era gata să fie o misionară. Vom învăța despre acest lucru mâine.

Sirienii o luaseră pe micuța slujitoare din casa ei din Israel. Acum, ea locuia în casa lui Naaman, ajutând-o pe soția lui.

Într-o zi, micuța slujitoare a aflat că Naaman avea o boală numită „lepră”. Îi părea foarte rău pentru Naaman, pentru că lepra este o boală îngrozitoare. În zilele acelea nu exista niciun medicament pentru lepră, așa că oamenii bolnavi de ea nu se făceau niciodată bine. Dar micuța slujitoare și-a amintit de Elisei, profetul lui Dumnezeu. Era sigură că Dumnezeu putea să-l facă iarăși bine pe Naaman dacă el avea să meargă la Elisei. Ce i-a spus ea soției lui Naaman? 2 Împărați 5:3

Când a auzit despre ideea micuței slujitoare, Naaman i-a cerut împăratului permisiunea să meargă în Israel să-l găsească pe Elisei. Naaman era unul dintre ajutoarele cele mai importante ale împăratului, iar împăratul voia ca Naaman să se facă bine. Așa că i-a spus să se ducă. Apoi, împăratul i-a scris o scrisoare regelui din Israel, în care îi spunea: „Îți trimit pe slujitorul meu Naaman ca să-l vindeci de lepra lui!”

Naaman a fost gata de plecare. A luat cu el numeroși servitori și câțiva cai, dar și aur, argint și haine noi ca daruri pentru Elisei. Apoi a luat scrisoarea împăratului, s-a urcat în carul lui și a plecat spre Samaria.

După ce au sosit în Israel, Naaman și slujitorii lui s-au dus la regele din Israel și i-au dat scrisoarea din partea împăratului Siriei. Ce spunea scrisoarea? 2 Împărați 5:6 Dar, când a citit scrisoarea, regele din Israel s-a supărat foarte tare.

— Oare sunt eu Dumnezeu, ca să omor și să înviez, de-mi spune să vindec pe un om de lepră? s-a plâns el. Știa că nu-l putea vindeca pe Naaman de lepră, așa că s-a gândit că împăratul Siriei încerca să găsească un nou motiv de război cu el. Regele din Israel era atât de supărat încât și-a sfâșiat hainele.

El a ratat o șansă minunată, nu-i așa? Bineînțeles că el nu putea să vindece lepra. Dar Dumnezeul lui Israel putea face orice. El ar fi trebuit să-i spună lui Naaman despre Elisei și despre puterea și dragostea lui Dumnezeu. Dar el n-a făcut așa.

Ce a făcut Elisei când a auzit despre problema lui Naaman? 2 Împărați 5:8

Așadar, Naaman și slujitorii lui s-au dus acasă la Elisei și au așteptat la poartă. Naaman se aștepta ca Elisei să iasă și să facă ceva deosebit pentru a-l vindeca. Dar Elisei nu a făcut așa. În schimb, a trimis un servitor să-i transmită un mesaj lui Naaman. 2 Împărați 5:10

Naaman s-a supărat foarte tare. Râul Iordan nu era nici curat și nici frumos, iar el era prea mândru ca să se spele în el. De ce nu se putea spăla în frumoasele râuri ale Siriei? Așa că Naaman a plecat de la Elisei înapoi spre Siria.

Naaman era furios pentru că slujitorul lui Elisei îi spusese să se scalde – sau să se spele – în Iordan de șapte ori. Dar Naaman hotărâse să se întoarcă acasă și se grăbise să plece de la Elisei. Dumnezeu voia să-l vindece pe Naaman, dar cum putea să-l ajute dacă Naaman nu voia?

Slujitorii lui Naaman și-au dat seama că, din cauza mândriei lui, Naaman nu se va vindeca, așa că au încercat să-l facă să se răzgândească. Ce i-au spus? 2 Împărați 5:13

Naaman știa că slujitorii lui aveau dreptate. El ar fi fost dispus să facă și un lucru greu dacă l-ar fi ajutat să se facă bine. Atunci, de ce să nu facă lucrul ușor pe care i-l ceruse Elisei? Așa că și-a înfrânt mândria. Și, încrezându-se în promisiunea lui Dumnezeu de a-l vindeca dacă avea să asculte, Naaman a oprit carul lângă Iordan și a intrat în apă.

Naaman a intrat cu totul în apă. Apoi a ieșit la suprafață. Dar tot mai avea lepră. S-a scufundat a doua oară. Și nimic nu s-a întâmplat. S-a scufundat iarăși și iarăși. O dată, de două ori, de trei ori, de patru, cinci, șase ori, și lepra era încă pe el.

De câte ori i-a spus Domnul să se scufunde în apă? De șapte ori. Și ce s-a întâmplat când Naaman s-a scufundat a șaptea oară? Versetul 14 Dumnezeu îl vindecase pe Naaman. Boala aceea cumplită dispăruse. Cât de fericit era Naaman că alesese să asculte de Dumnezeu!

Naaman s-a cufundat de șapte ori în Iordan așa cum îi spusese Elisei. Și ce s-a întâmplat când a ascultat de profetul lui Dumnezeu? Dumnezeu l-a vindecat. Acum lepra dispăruse.

Cât de fericit era Naaman în timp ce se îndrepta spre carul lui! Repede, a mânat caii înapoi spre casa lui Elisei. Voia să-i mulțumească profetului și să-i ofere niște cadouri frumoase pentru că îl făcuse bine. Când Elisei a ieșit din casă, ce i-a spus Naaman? 2 Împărați 5:15 Dar Elisei nu voia darurile.

— Nu primesc nimic! a răspuns el. Naaman s-a rugat de Elisei să ia câteva daruri, dar Elisei nu a luat nimic. De ce nu a luat Elisei nimic? Cine l-a vindecat pe Naaman? Elisei sau Dumnezeu? Dumnezeu, bineînțeles. Și Elisei voia ca Naaman să nu uite lucrul acesta. În acea zi, Naaman a învățat că Dumnezeul din cer este adevăratul Dumnezeu, așa că i-a spus lui Elisei:

— Acum știu că nu este Dumnezeu pe tot pământul decât în Israel! Apoi Naaman a zis că se hotărâse să nu se mai închine la idoli. Avea să se închine doar Dumnezeului lui Israel, care îl vindecase. Când Naaman s-a întors să plece spre casă, în Siria, Elisei i-a făcut urarea:

— Du-te în pace! Dumnezeu nu doar vindecase lepra lui Naaman, ci îl și ajutase să nu se mai închine la idoli, ci să I se închine Lui.

Crezi că micuța slujitoare a fost fericită când Naaman a venit acasă și a povestit tot ce se întâmplase?

În timp ce Elisei vorbea cu Naaman despre închinarea la Dumnezeu, slujitorul lui Elisei, Ghehazi, se gândea la cu totul altceva.

Deși văzuse multe minuni și lucrase cu Elisei mulți ani, Ghehazi încă iubea banii mai mult decât Îl iubea pe Dumnezeu. Nesocotise de multe ori porunca lui Dumnezeu care spune: „Să nu poftești!” Și acum, când Elisei l-a trimis acasă pe Naaman fără să accepte niciunul dintre darurile acelea scumpe, Ghehazi voia neapărat să pună mâna pe acele lucruri frumoase. Ce și-a spus el? 2 Împărați 5:20

Ghehazi a alergat să prindă din urmă trăsura lui Naaman. Când l-a văzut, Naaman l-a întrebat:
— Este bine totul? Și Ghehazi a răspuns cu o minciună. 2 Împărați 5:22,23

Când au ajuns acasă, Ghehazi le-a spus slujitorilor lui Naaman să se întoarcă, iar el a ascuns argintul și hainele. Nu voia ca Elisei să știe ce făcuse. Apoi, încercând să se comporte ca și când nimic nu se întâmplase, s-a dus să-l întâlnească pe Elisei.
— De unde vii, Ghehazi? l-a întrebat Elisei.

Și Ghehazi a mai spus o minciună.
— Robul tău nu s-a dus nicăieri. Dumnezeu deja îi spusese lui Elisei ce făcuse Ghehazi, așa că Elisei i-a comunicat doar slujitorului său care avea să-i fie pedeapsa. 2 Împărați 5:27 Adevărul vine întotdeauna de la Dumnezeu.

Minciunile vin întotdeauna de la Satana. Dacă Îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu, Îl vom asculta și vom spune mereu adevărul. Vrei să Îi ceri lui Dumnezeu să te ajute să spui mereu adevărul? 

Au educat-o bine părinții pe micuța slujitoare? Când era sclavă, și-a amintit micuța slujitoare de ceea ce o învățaseră părinții ei?

Ce a făcut micuța slujitoare când a aflat că Naaman avea lepră? A crezut micuța slujitoare că Dumnezeu putea să-l vindece pe Naaman? De câte ori s-a spălat Naaman în Iordan?

L-a vindecat Dumnezeu pe Naaman atunci când acesta a făcut ce i-a spus Elisei? De ce nu a luat Elisei cadourile lui Naaman? Tu alegi să Îl asculți pe Dumnezeu și să spui mereu adevărul?

Vacanţă în Kalaw - Seria „Micuța Amy în Birmania” (XI). De Amy Sherrard

Ce zici dacă Amy și cu mine mergem la piață în locul tău azi? o întrebă Tati pe Mami într-o dimineață după micul dejun, în timp ce se aflau în vacanță la Kalaw. Mami s-a bucurat să facă o listă cu ceea ce voia, iar Tati a pus-o în buzunar.

— S-ar putea să plouă, așa că mă gândesc să iau umbrela, hotărî el. Și, curând, erau pe drumul spre piață, care nu era departe de cabana lor. Ei mergeau de-a lungul străzii pline de căruțe trase de boi, pe lângă servitori și mulți oameni care mergeau încoace și încolo, cărând coșuri pe cap.

Când se aflau cam pe la jumătatea unui pod îngust pe drumul spre piață, din direcția opusă veneau niște vaci cu coarne mari. Una dintre vaci avea și vițelul cu ea. Tati crescuse într-o fermă de vaci și i-a spus lui Amy că vacile erau animale ciudate, dar că de obicei nu le făceau rău oamenilor.

Cât de surprins a fost Tati când a văzut-o pe văcuța-mamă lăsându-și capul în jos, scuturându-și coarnele acelea mari și venind direct înspre Amy! Tati s-a pus în fața lui Amy și a strigat la vacă, dar ea nu s-a oprit. A lovit-o în cap cu umbrela și a continuat să strige. În cele din urmă, vaca s-a întors și și-a continuat drumul cu restul cirezii, iar Tati și Amy și-au continuat drumul spre piață. Când s-a uitat la umbrelă, Tati a văzut că mânerul se rupsese când lovise vaca, dar nu îi păsa. Amy era în siguranță.

Când s-au întors acasă cu lucrurile pe care Mami le pusese pe listă, Amy s-a bucurat că Tati își luase umbrela și I-au mulțumit lui Dumnezeu pentru că îi ocrotise. Johnny era unul dintre copiii a cărui familie se afla în vacanță în același timp cu familia lui Amy. Fiecare familie avea câte un butoi foarte mare de apă în spatele cabanei. Acesta putea fi umplut în cazul în care vremea era secetoasă. Într-o zi, când Johnny și Amy se jucau, Johnny s-a gândit să vadă dacă putea să se vâre în butoiul din spatele cabanei lui Amy. Butoiul era pus pe o parte și, cu siguranță, Johnny putea să intre prin deschizătură.

— Este mult spațiu pentru amândoi, Amy! îi spuse Johnny. Intră mai întâi cu picioarele! Haide! Johnny își vârî capul și se ghemui într-o parte a butoiului, cât putu de mult. Amy nu era sigură că era cu adevărat loc, dar își zise că merită să încerce.
— Am intrat! chicoti ea. În interiorul butoiului era întuneric, dar era suficient spațiu încât capetele lor să iasă prin gura butoiului. Amândoi și-au strigat mamele să vină să vadă ce făcuseră. Când au văzut, acestea au râs.
— Nimeni nu va crede așa ceva decât dacă fac o poză, spuse mama lui Amy în timp ce alerga în cabană să ia aparatul de fotografiat. Poza aceasta este o dovadă că cei doi copii s-au vârât într-adevăr în butoi.