Trista alegere a lui Lucifer

Text de memorat

„…Ferice de poporul care păzește legea!” (Proverbele 29:18)

Cu mult înainte de a crea lumea noastră, Dumnezeu a făcut mii și mii de îngeri. El i-a creat foarte frumoși și strălucitori, dăruindu-le aripi puternice să poată zbura și voci încântătoare pentru a cânta cântece de bucurie. Ei locuiau în ceruri, alături de Dumnezeu, și în fiecare zi îndeplineau cu bucurie ceea ce El le cerea să facă. Psalmii 102:20,21 Toți îngerii Îl iubeau pe Dumnezeu și se iubeau unii pe alții, iar cerul era un loc fericit deoarece nimeni nu era egoist.

Când i-a creat pe îngeri, Dumnezeu a făcut unul mai special. Numele lui era Lucifer. El era foarte, foarte frumos și strălucitor, având o voce clară și puternică. Lucifer era și foarte înțelept.

Dumnezeu i-a încredințat lui Lucifer o misiune foarte importantă, pe care niciunul dintre îngerii ceilalți nu o putea îndeplini. Dintre toți îngerii, el era cel care lucra cel mai aproape de Dumnezeu. Oriunde mergea, Lucifer vorbea întotdeauna despre cât de minunat era Dumnezeu. Dumnezeu îl iubea foarte mult pe Lucifer, iar el Îl iubea foarte mult pe Creatorul Său.

De asemenea, Dumnezeu îl făcuse pe Lucifer conducătorul tuturor îngerilor. Aceștia ascultau întotdeauna cu bucurie când Lucifer le spunea ce dorea Dumnezeu ca ei să facă. Lucifer dirija și corul îngerilor care cântau cântece extraordinare de laudă pentru Dumnezeu.

Când compunea cântări noi și frumoase, îi învăța și pe ceilalți îngeri și cântau cu toții, împreună. Toți îngerii îl iubeau pe Lucifer.

Tot ce crease Dumnezeu era perfect. Lucifer, îngerul special al lui Dumnezeu, și toți ceilalți îngeri erau fericiți. Erau așa deoarece Îl iubeau pe Dumnezeu și ascultau de El.

Dar, într-o zi, lui Lucifer i s-a întâmplat ceva. A descoperit că Dumnezeu plănuia să creeze lumea noastră. Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul Se întâlneau și făceau planuri împreună şi niciun înger nu putea asista la acele întâlniri atât de importante. Lucifer a devenit invidios. Își dorea să meargă și el la acele întâlniri, așa că a început să se întrebe: „De ce nu pot să știu și eu ce discută Dumnezeu? De ce Dumnezeu Fiul trebuie să fie mai important decât mine?” Ezechiel 28:15 Lucifer a început să se gândească la sine însuși. „Nu sunt eu oare mai frumos decât oricare alt înger? Nu sunt eu oare cel mai puternic dintre toți îngerii? Și nu m-a făcut oare Dumnezeu pe mine cel mai important înger din cer?”

Apoi Lucifer s-a gândit la Legea lui Dumnezeu. De ce ar trebui ca îngerii cei desăvârșiți și fericiți să se supună Legii lui Dumnezeu? De ce ar avea ei nevoie de cineva care să le spună ce să facă? El începuse să uite că îngerii erau fericiți tocmai pentru că ascultau de Legea lui Dumnezeu. Încetul cu încetul, Lucifer a început să se iubească pe sine mai mult decât pe Dumnezeu. Tot încetul cu încetul, a devenit egoist, invidios și mândru. Dar păcatul său egoist nu avea nicio scuză. Nu există niciodată vreo scuză pentru păcat. 
Crezi că mai era el fericit? În cele din urmă, Lucifer a ajuns să creadă că el avea să ajungă egal cu Dumnezeu Isaia 14:12-14 Dorea ca toți îngerii să se plece înaintea lui și să i se închine. Își dorea ca ei să-l iubească pe el mai mult decât Îl iubeau pe Dumnezeu. Este greu să ni-l imaginăm pe Lucifer având astfel de gânduri în ceruri.

 

Lucifer nu și-a ținut gândurile sale trufașe și pline de gelozie doar pentru sine. A început să le vorbească despre ele și celorlalți îngeri. Îngerii erau obișnuiți să-l asculte pe Lucifer și să i se supună, așa că nu le-a fost greu să-i creadă minciunile.

Lucifer le-a spus îngerilor că ei nu trebuie să se supună Legii lui Dumnezeu și că Dumnezeu nu era drept, deoarece nu îl inclusese și pe el în planurile cu privire la crearea unei noi lumi. Lucifer era foarte atent când vorbea și pretindea că este de partea lui Dumnezeu. Însă, în realitate, spunea minciuni și îi păcălea pe îngeri, determinându-i să se gândească mai puțin la Dumnezeu și mai mult la el. Ioan 8:44

Îngerii erau derutați. Ei nu mai auziseră minciuni până atunci. Îl iubeau pe Dumnezeu și, de asemenea, îl iubeau și pe Lucifer. Pe cine trebuiau să creadă? Atunci, pentru prima dată, cerul nu a mai fost un loc fericit. Știa Dumnezeu ce gândea Lucifer? Da. Dumnezeu îl iubea pe Lucifer și a făcut tot ce a putut ca să îl salveze. I-a vorbit cu bunătate și a încercat să-l ajute să vadă că, dacă va continua să fie egoist și mândru, îşi va face rău lui însuși și va deveni foarte nefericit. Când asculta, Lucifer știa că Dumnezeu avea dreptate. Și-a dorit să se plece să I se închine și să-I spună cât de rău îi pare, dar ceva l-a oprit. Acel ceva era mândria.

Pentru că este foarte iubitor, Dumnezeu nu l-a forțat pe Lucifer să I se supună sau să Îi spună că îi pare rău. Dumnezeu a așteptat și i-a oferit timp lui Lucifer să aleagă ce să facă. Va continua el să fie egoist sau Îi va spune lui Dumnezeu că îi pare rău și va înceta să mai creeze probleme în ceruri?

Dumnezeu știa că îngerii erau derutați de minciunile
lui Lucifer, prin urmare a convocat o adunare importantă în ceruri. Lucifer și toți îngerii erau prezenți acolo. Dumnezeu Tatăl le-a explicat că, din moment ce Dumnezeu Fiul crease toți îngerii, ei trebuiau să I se închine și să se supună legii dragostei Lui. Toți îngerii s-au plecat și s-au închinat cu bucurie înaintea lui Dumnezeu Fiul. O, cât de mult Îl iubeau!

Și Lucifer s-a plecat, dar el nutrea gânduri teribile. Lucifer știa că greșește. Dar, în loc să îi pară rău, el s-a hotărât să lucreze cu și mai multă energie împotriva lui Dumnezeu. A continuat să vorbească cu ceilalți îngeri și să-i convingă pe mulți dintre ei să fie de acord cu el. Timpul trecea și Dumnezeu le dăduse tuturor îngerilor răgaz să aleagă. Aveau ei să Îl creadă pe Dumnezeul lor cel iubitor sau pe Lucifer? Mulți dintre ei au ales să îl creadă pe Lucifer. „Lucifer spune adevărul”, au stabilit ei. Treptat, tot mai mulți îngeri au fost de acord cu Lucifer și au devenit și ei mândri și egoiști ca el.

În cele din urmă, Dumnezeu a știut că toți îngerii făcuseră alegerea lor finală. Dumnezeu era foarte întristat, însă nu îi mai putea lăsa pe Lucifer și pe îngerii care credeau în el să rămână în ceruri. Lucifer nu ar fi făcut altceva decât să continue să încerce să fie ca Dumnezeu.

Dumnezeu i-a spus lui Lucifer că trebuia să părăsească cerul, dar bineînțeles că el și îngerii lui nu doreau să plece. Ce s-a întâmplat mai departe? Apocalipsa 12:7-9 Lucifer și miile de îngeri care au ales să îl creadă au fost forțați să părăsească cerul. Ei nu aveau să mai fie fericiți niciodată.

Acum, cerul era din nou plin de pace, dragoste și bucurie. Îngerii care rămăseseră în ceruri au cântat cântări de laudă lui Dumnezeu și Fiului Său. Erau foarte fericiți că aleseseră să Îl iubească și să Îl asculte pe Dumnezeu. O, cât de fericiți erau!

Ce a provocat atâta necaz în ceruri cu mult timp în urmă? Ceva fusese ignorat. Știi ce era acel ceva? Legea lui Dumnezeu, regulile Sale care îi făceau fericiți pe oameni și pe îngeri. Psalmii 119:165

Legea lui Dumnezeu ne spune cum este El. Dumnezeu este iubire și Legea Sa ne arată ce este dragostea. Ea este simplă și ușor de înțeles. Aceia care ascultă întotdeauna de ea sunt în siguranță, feriți de a deveni egoiști, mândri și nefericiți. Cât este de trist că Lucifer a ales să nu se supună regulilor iubirii lui Dumnezeu!

Mămicile și tăticii stabilesc reguli deoarece îi iubesc pe copiii lor și doresc ca aceștia să fie fericiți și în siguranță. Mama spune: „Nu atinge aragazul când este fierbinte!” Ascultând de regula aceasta, vei fi ferit de arsuri la mână. Tatăl spune: „Nu te juca cu cuțitele ascuțite!” Ascultând de regula aceasta, vei fi ferit de tăieturi la mână.

Legea lui Dumnezeu – Cele Zece Porunci – se aseamănă cu aceste reguli. Dacă ascultăm de ele, vom fi fericiți și în siguranță. Însă, dacă nu ascultăm, ne facem rău și vom fi nefericiți.

Ți-a fost vreodată frică să te rănești, iar mama și tatăl tău te-au luat în brațe și te-au ținut strâns lângă ei? Cu brațele lor în jurul tău, erai în siguranță. Legea lui Dumnezeu este precum brațele Sale în jurul nostru. Ne protejează și ne ține în siguranță.

Acum înțelegem mai bine ce s-a întâmplat cu Lucifer și cu îngerii care l-au crezut. Ei nu au ascultat de Legea lui Dumnezeu și, bineînțeles, nu au fost fericiți. Au devenit foarte răi și egoiști, iar numele lui Lucifer a fost schimbat în Satana, sau Diavolul.

Satana și toți îngerii lui răi L-au urât pe Dumnezeu Fiul (pe Domnul Isus). Atunci, ei s-au hotărât să facă tot ce puteau pentru a-L întrista pe Dumnezeu, distrugând noua lume pe care El plănuia să o aducă la existență. Satana își dorea să-i înșele pe oamenii pe care Dumnezeu urma să-i creeze, în același fel în care i-a înșelat pe îngerii din ceruri. El mai spera că, dacă oamenii nu ascultau de Dumnezeu, lumea cea nouă avea să-i aparțină.

Dar cine este mai puternic – Dumnezeu sau Satana? Dumnezeu, bineînțeles. Și dacă oamenii pe care Dumnezeu urma să-i creeze ar fi ales să se supună Legii Sale întotdeauna, Satana nu ar mai fi fost în stare să le facă rău sau să-i facă să fie nefericiți. Dumnezeu i-ar fi protejat de el. Proverbele 29:18

Dumnezeu nu i-a forțat pe îngeri să I se supună și nu ne forțează nici pe noi. Ne lasă să alegem noi înșine. El Își dorește ca noi să alegem să ascultăm de Legea Sa și ne va ajuta cu bucurie în sensul acesta, deoarece vrea să fim mereu fericiți și în siguranță.
 

De ce au fost îngerii fericiți dintotdeauna în ceruri? Ce alegere tristă a făcut Lucifer? Ce anume l-a oprit pe Lucifer să-I spună lui Dumnezeu „iartă-mă”?
A fost Dumnezeu drept când a dat fiecărui înger un timp de alegere? De ce mami și tati stabilesc reguli în casa noastră?
Am putea noi să fim fericiți și în siguranță dacă nu ar exista reguli? Care sunt câteva dintre regulile casei noastre care ne fac fericiți?
Vom fi fericiți dacă vom asculta de regulile lui Dumnezeu? Îi ceri lui Dumnezeu să te ajute în fiecare zi să te asemeni cu El?

Boodle învaţă să asculte - Partea a II-a. De Amy Sherrard

Boodle, cățelușa neagră pe care o luaseră de curând, dormea buștean în baie. Apoi, dintr-odată, s-a trezit. În baie era întuneric, iar ea era singură acolo. Nu mai fusese singură niciodată până atunci și nu-i plăcea deloc acest lucru. S-a așezat jos și şi-a deschis boticul, dar, vai, ce sunete triste, de jale s-au auzit! Suficient cât să frângă oricui inima. Însă și suficient de puternice încât să trezească toți vecinii.

Mama s-a trezit, a împăturit repede o foaie de ziar și s-a grăbit înspre baie. Când a deschis ușa, abia a putut să o zărească pe cățelușa neagră și tristă în întunericul încăperii. Boodle s-a oprit imediat din plâns și a început să scâncească fericită. Însă, în loc să o dezmierde, mama i-a dat o ușoară lovitură cu ziarul. Boodle a scos un țipăt scurt, ca și când mama ar fi lovit-o tare.
– Nu, Boodle, i-a zis mama cu voce fermă, după care s-a întors și a închis repede ușa.
Boodle a tăcut preț de câteva secunde. Probabil încerca să înțeleagă ce se întâmplase. Dar apoi, a început să scheaune și mai tare. Imediat, mama a deschis ușa și a făcut ce făcuse și prima dată. După ce mama a închis ușa, Boodle a așteptat ceva mai mult până să plângă iarăși. Însă, imediat cum ea începea să scheaune, mama repeta exact aceeași procedură. După aceea, Boodle a stat liniștită un timp mai îndelungat în timp ce mama aștepta. Și iarăși a început să schelălăie, însă, imediat ce a auzit-o pe mama venind, s-a oprit numaidecât. Și nu a început să facă iar gălăgie, deoarece nu mai dorea o altă lovitură.|

Bineînțeles că, în următoarea dimineață, întreaga familie a dezmierdat-o și a lăudat-o pe cățelușa cea drăguță.
După prima lecție de supunere, micuța și inteligenta Boodle a rămas întotdeauna tăcută în timpul nopții. Și tot ce trebuia să facă fiecare dintre ei când Boodle nu era cuminte, era să ia o bucată de ziar și să-i spună ferm: „Nu, Boodle!”, și Boodle știa exact ce însemna aceasta. Apoi, cu coada ei pufoasă între picioare, își lăsa urechile în jos, în timp ce ochii ei erau, da, atât de triști…
– Cățelușă dragă, spunea cineva la un moment dat și, în clipa următoare, Boodle era din nou fericită. Într-o zi, o vecină a venit să vadă cățelușa.
– Nu aveți de gând să îi tăiați coada lui Boodle? a întrebat ea. Dena și Sherry au făcut ochii mari. Să-i taie coada lui Boodle?! Nici măcar nu le-a trecut vreodată prin minte un astfel de gând.
– Și de ce am face asta? a vrut să știe Dena. Câinii nu trebuie să aibă coadă? Nu i-a creat Dumnezeu aşa, cu coadă?
– Ei bine, și-a început vecina explicația, Boodle este din rasa Cocker Spaniel. Vedeți urechile ei lungi și moi și părul lung care a început să-i crească pe picioare? Majoritatea celor care au un Cocker Spaniel își duc câinii la un veterinar ca să îi taie coada cât timp este încă mic.

Dena și Sherry nu puteau suporta gândul de a-i tăia coada lui Boodle – era atât de drăguță!
– Noi vrem ca ea să își păstreze coada, i-au spus ele vecinei. Și așa a fost. Boodle a rămas cu frumoasa ei coadă. Se părea că până și coada, urechile și ochii lui Boodle vorbeau. Când era fericită, urechile se ridicau. Iar când se ridica ea însăși, coada i se mișca într-o parte și-n alta ca un steag și, când se așeza, și-o trântea la pământ. Chiar arăta de parcă zâmbea.