Ca niște lumini în noapte

Dumnezeu le-a spus evreilor să asculte deoarece ascultarea „va fi înțelepciunea și priceperea [lor] înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi și vor zice: «Acest neam mare este un popor cu totul înțelept și priceput!»” (Deuteronomul 4:6). 

Secole mai târziu, Domnul Isus a spus: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8:12), iar cu referire la noi a afirmat: „Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă” (Matei 5:14). Cum putem fi acea lumină? Numai printr-o legătură strânsă cu El, „adevărata Lumină, care luminează pe orice om” (Ioan 1:9).„Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi [...] și orice limbă să mărturisească [...] că Isus Hristos este Domnul” (Filipeni 2:9-11).

Lumina și puterea cerului sunt disponibile pentru toți aceia care și-au predat viața Domnului Isus. Însă prea des fie așteptăm ca Dumnezeu să facă totul, fie propriile noastre idei și planuri ne stau în cale. De aceea cuvintele lui Pavel pentru filipeni sunt atât de relevante și astăzi.

Comentariu EGW

În parabolă, fecioarele înțelepte aveau untdelemn în vasele de rezervă ale candelelor. Candelele lor au rămas aprinse cu o flacără neîntreruptă pe întregul parcurs al nopții de veghere. Ele au contribuit la creșterea luminii aprinse în onoarea mirelui. Strălucind în întuneric, candelele lor au luminat calea mirelui spre casa unde a avut loc ospățul de nuntă.

Tot astfel trebuie să lumineze și urmașii Domnului Hristos în întunericul lumii. Prin Duhul Sfânt, Cuvântul lui Dumnezeu este o lumină care devine o putere transformatoare în viața celui ce îl primește. Sădind în inima oamenilor principiile Cuvântului Său, Duhul Sfânt dezvoltă în ei atributele lui Dumnezeu. Lumina slavei Sale, caracterul Său, trebuie să lumineze pretutindeni prin urmașii Săi. În felul acesta, ei trebuie să-L slăvească pe Dumnezeu, să lumineze calea Mirelui spre casă, spre cetatea lui Dumnezeu și spre locul unde are loc ospățul nunții Mielului.

Venirea mirelui a avut loc la miezul nopții, la ora cea mai întunecată. Tot așa, venirea Domnului Hristos va avea loc în perioada cea mai întunecată a istoriei acestui pământ. Zilele lui Noe și ale lui Lot au descris starea care va fi în lume chiar înainte de venirea Fiului omului. Indicând spre acest timp, Sfintele Scripturi declară că Satana va lucra cu toată puterea „și cu toate amăgirile nelegiuirii” (2 Tesaloniceni 2:9,10). Lucrarea lui este arătată clar de creșterea rapidă a întunericului, a greșelilor și ereziilor nenumărate și felurite și a amăgirilor acestor zile din urmă. Satana nu ține în captivitate doar lumea, ci amăgirile lui există și dospesc și în bisericile care declară că sunt ale Domnului nostru Isus Hristos. Marea apostazie se va transformaîntr-un întuneric adânc, ca la miezul nopții, un întuneric de nepătruns, negru ca un sac de păr. Pentru poporul lui Dumnezeu va fio noapte a încercării, o noapte a plânsului și a persecuției pentrucauza adevărului. Dar, dincolo de această noapte a întunericului, va străluci lumina lui Dumnezeu.

El face „să lumineze lumina din întuneric” (2 Corinteni 4:6). Când „Pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului de ape era întuneric și Duhul lui Dumnezeu Se mișca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: «Să fie lumină!» Și a fost lumină” (Geneza 1:2,3). Tot așa, în noaptea întunericului spiritual, se va auzi cuvântul lui Dumnezeu: „Să fie lumină!” El îi spune poporului Său: „Scoală-te, luminează-te, căci lumina ta vine și slava Domnului răsare peste tine” (Isaia 60:1).
„Căci iată”, spune Scriptura, „întunericul acoperă pământul și negură mare, popoarele, dar peste tine răsare Domnul și slava Lui se arată peste tine” (Isaia 60:2). – Asemenea lui Hristos, 16 iulie, p. 211

După ce L-a prezentat pe Domnul Isus ca exemplu perfect de smerenie și ascultare de voia lui Dumnezeu, Pavel își îndreaptă acum atenția către filipeni. El le apreciază ascultarea de Domnul după ce au primit mesajul Evangheliei (vezi Faptele 16:13-15,32,33) și îi îndeamnă să persiste în această ascultare. După prezentarea vieții lui Hristos ca model și a crucii drept calea de mântuire, Pavel se concentrează acum mai direct asupra modului în care toate acestea funcționează în practică.

1. Ce vrea să spună Pavel, în Filipeni 2:12,13, prin: „Duceți până la capăt mântuirea voastră”? Cum ai descrie relația dintre credință și fapte?

În aceste două versete, Pavel nu prezintă o Evanghelie diferită de cea pe care o descrie în Romani și în celelalte epistole. Putem fi siguri că mesajul lui de aici este în acord cu Evanghelia îndreptățirii prin credință predicată în Filipi și în alte locuri. Dar este important să ținem cont de tot ce spune Biblia pe un anumit subiect, mai ales pe subiectul mântuirii, care poate fi greșit înțeles.

2. Ce ne învață Romani 3:23,24; 5:8 și Efeseni 2:8-10 despre mântuire?

Fără îndoială, mântuirea este lucrarea lui Dumnezeu, iar noi nu putem să ne atribuim niciun merit pentru aceasta. Chiar și credința în sine este un dar, încurajat prin lucrarea Duhului Sfânt. Faptele noastre nu ne pot mântui, dar, prin nașterea din nou, Dumnezeu ne reînnoiește spiritual și ne dă puterea să facem fapte bune. Duhul lui Dumnezeu acționează în noi, făcând în stare voința noastră să aleagă binele, să reziste ispitei și să facă alegeri corecte. Astfel, „cu teamă și reverență”/„frică și cutremur” (Filipeni 2:12, NTR/VDC), noi manifestăm în exterior ceea ce Dumnezeu lucrează în interior. Înseamnă aceasta că ar trebui să ne fie frică de judecata lui Dumnezeu cu privire la eforturile noastre, adesea slabe, de a-L asculta? Desigur că nu! Această expresie se referă la conștientizarea prezenței lui Dumnezeu (vezi Psalmii 2:11) și la nevoia noastră de a-I fi supuși.

În ce moduri simți lucrarea lui Hristos în tine? Cum se împotrivește natura ta căzută lucrării lui Dumnezeu în tine și cum poți rezista acestei atracții spre rău?

Comentariu EGW

În timp ce Domnul Isus, Mijlocitorul nostru, pledează pentru noi în ceruri, Duhul Sfânt lucrează în noi ca să avem și dorința, și faptele, potrivit cu buna Sa plăcere. Întregul cer este interesat de mântuirea sufletului. Atunci, ce motiv avem să ne îndoim că Domnul ne ajută și ne va ajuta? Noi, cei care îi învățăm pe oameni, trebuie să avem o legătură vitală cu Dumnezeu. În Duh și în Cuvânt, ar trebui să fim pentru oameni ca un izvor, pentru că Hristos este în noi un izvor de apă care țâșnește spre viața veșnică. Necazurile și durerea ne pot pune la încercare răbdarea și credința, dar strălucirea prezenței Celui Nevăzut este cu noi și noi trebuie să ne ascundem cu totul în Isus. 

Vorbește-le despre curaj celor din biserică, înalță-i la Dumnezeu în rugăciune! Spune-le că, atunci când simt că au păcătuit și nu se pot ruga, atunci este momentul cel mai potrivit să se roage. Mulți se simt umiliți de eșecurile lor, de faptul că au fost învinși de vrăjmaș în loc să biruiască. Iubirea de lume, egoismul și poftele firii i-au slăbit și cred că nu mai are rost să se apropie de Dumnezeu, dar acest gând este o sugestie a vrăjmașului. Pot fi rușinați și profund umiliți, dar trebuie să se roage și să creadă. Pe măsură ce își mărturisesc păcatele, Cel ce este credincios și drept le va ierta păcatele și îi va curăți de orice nelegiuire (vezi 1 Ioan 1:9). Chiar dacă mintea poate rătăci în rugăciune, nu te descuraja, adu-o înapoi la tron și nu părăsi scaunul milei până nu ai biruința.

Crezi că biruința ta va fi dovedită de emoții puternice? Nu! „Ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii este credinţa noastră” (1 Ioan 5:4). Domnul îți cunoaște dorința; prin credință, rămâi aproape de El și așteaptă să primești Duhul Sfânt!
Duhul Sfânt are puterea de a controla toate exercițiile noastre spirituale. Tatăl L-a dat pe Fiul Său pentru noi, pentru ca, prin Fiul, Duhul Sfânt să vină la noi și să ne conducă la Tatăl. Prin lucrarea divină, avem duhul de mijlocire, prin care putem cere cu stăruință de la Dumnezeu, așa cum insistă un om pe lângă prietenul său. – Ye Shall Receive Power, p. 351

Domnul Hristos a făcut cu putință ca orice membru al familiei omenești să poată rezista ispitei. Toți cei care vor să trăiască o viață evlavioasă vor putea birui, așa cum a biruit Domnul Hristos. 
Pentru a putea avea harul lui Dumnezeu, trebuie să ne îndeplinim partea. Domnul nu Și-a propus să exercite în locul nostru nici voința, nici înfăptuirea. Harul Său este dat să lucreze în noi și voința, și înfăptuirea, dar niciodată ca un înlocuitor pentru efortul nostru. Sufletele noastre trebuie trezite pentru a coopera. Duhul Sfânt lucrează în noi pentru ca noi să continuăm să ne ducem la capăt propria mântuire. … Calitățile mintale nobile și un nivel înalt de moralitate a caracterului nu sunt rezultatul unui accident. Dumnezeu creează oportunități, succesul depinde de modul în care sunt folosite. Ușile deschise de Providență trebuie să fie observate imediat și apoi folosite degrabă. Sunt mulți care ar putea să devină oameni puternici dacă, asemenea lui Daniel, ar vrea să depindă de Dumnezeu pentru harul lui care îi va face biruitori, pentru a primi puterea și eficiența necesare împlinirii lucrării lor. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, 13 aprilie, p. 111

În Filipeni 2:14, Pavel îi îndeamnă pe filipeni să facă „toate lucrurile fără cârtiri și fără șovăieli”. Provocările la adresa unității bisericii sunt atât de grave încât aceasta nu poate fi menținută fără eforturi semnificative din partea noastră. Unitatea în cadrul bisericii este un produs secundar al unirii noastre cu Hristos și al ascultării de Cuvântul Său. Și este vitală pentru mărturia noastră, așa cum subliniază Pavel, care ne cheamă să strălucim „ca niște lumini în lume” (Filipeni 2:15).
Într-o noapte fără lună, departe de luminile urbane, se văd mai multe stele, care par să lumineze mai puternic. Contrastul face diferența. Cu cât cerul este mai negru, cu atât stelele ies mai clar în evidență. La fel se întâmplă și cu mărturia noastră. Cu cât întunericul moral este mai mare, cu atât mai puternic este contrastul dintre viața adevăraților urmași ai lui Dumnezeu și cea a oamenilor din lume. Cât de important este, așadar, să nu lăsăm luminile artificiale ale ideilor, presiunilor și practicilor lumești să facă mărturia noastră să pălească sau să dispară cu totul!

3. Cum descrie Pavel, în Filipeni 2:15,16, ceea ce noi, în calitate de copii ai lui Dumnezeu, trebuie să fim și să facem?

„Fără prihană” înseamnă „fără vină, fără reproș”. Este o expresie folosită mai ales în dreptul lui Iov (vezi Iov 1:1,8; 2:3; vezi și 11:4; 33:9). Cuvântul grecesc tradus prin „curați” înseamnă literal „neamestecat, pur”. Domnul Isus, având în minte atacurile virulente la care vor fi expuși martorii Săi, ne încurajează să fim „fără răutate ca porumbeii” (Matei 10:16). Pavel ne îndeamnă în mod similar să fim „proști în ce privește răul” (Romani 16:19). Canalele media moderne nu au un conținut tocmai pur, înălțător și inspirator. De aceea practica lui David poate constitui o regulă excelentă pentru noi astăzi: „Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei” (Psalmii 101:3).

Nu ar trebui să ne temem niciodată să fim diferiți – credința noastră ar trebui să ne diferențieze din ce în ce mai mult. Scopul este să strălucim „ca niște lumini în lume” (Filipeni 2:15). Singura cale de a face acest lucru este să nu ne conformăm acestei lumi (Romani 12:2), „ținând sus Cuvântul vieții” (Filipeni 2:16). Alegerile noastre dovedesc dacă amtrăit având „ziua lui Hristos” în minte sau dacă ne-am străduit „în zadar” (Filipeni 2:16; compară cu 1 Corinteni 9:24-27).

Dacă există aspecte în viața ta pe care le-ai considera „lumești” (și cel mai probabil există), cum te poți elibera de ele?

Comentariu EGW

Noi trebuie să reflectăm caracterul lui Isus. Peste tot, fie în biserică, fie în casele noastre, fie în relațiile cu vecinii noștri, ar trebui să lăsăm să se vadă imaginea frumoasă a lui Isus. Nu putem face acest lucru decât dacă suntem umpluți de plinătatea Lui. Dacă vrem să-L cunoaștem mai bine pe Isus, ar trebui să-L iubim pentru bunătatea și desăvârșirea Lui și ar trebui să dorim să devenim atât de asemănători cu caracterul Său divin, încât toți să știe că am fost cu Isus și că am învățat de la El.

Prin punerea în practică în viața noastră a principiilor curate ale Evangheliei lui Hristos, noi Îl onorăm și Îl glorificăm pe Tatăl nostru, care este în ceruri. Când facem aceasta, reflectăm lumina dată de Cer asupra lumii întunecate din jurul nostru. Păcătoșii vor fi constrânși să mărturisească atunci că nu suntem copii ai întunericului, ci copii ai luminii. Cum vor ști ei acest lucru? După roadele pe care le aducem. Oamenii își pot avea numele în registrul bisericii, dar asta nu îi face copii ai luminii. Ei pot deține poziții onorabile și pot primi laudele oamenilor, însă acestea nu îi fac să fie copii ai luminii. ... Trebuie să existe o lucrare profundă a harului – dragostea lui Dumnezeu în inimă, iar această dragoste este exprimată prin ascultare. 

Dacă Hristos locuiește în suflet, El ne dă putere spirituală și ne face canale de lumină. Cu cât avem mai multă lumină, cu atât putem oferi mai mult celor din jurul nostru. Cu cât trăim mai aproape de Isus, cu atât vom avea o perspectivă mai clară asupra frumuseții Sale. Pe măsură ce Îl privim în puritatea Sa, ne vedem mai clar propriile defecte de caracter. Atunci vom tânji după El și după acea plinătate care este în El și care strălucește în desăvârșirea caracterului Său ceresc și, privind, suntem schimbați după chipul Său. ...

În fiecare zi, noi semănăm o sămânță. Dacă semănăm semințele necredinței, vom secera necredință; dacă semănăm mândrie, vom secera mândrie; dacă semănăm încăpățânare, vom secera încăpățânare, „căci ce seamănă omul, aceea va și secera”. ... 

Inimile noastre pot fi umplute cu toată plinătatea lui Dumnezeu, dar există ceva ce trebuie să facem noi. Noi nu trebuie să ne cocoloșim greșelile și păcatele, ci să le dăm la o parte și să ne grăbim să ne punem inimile în ordine. După ce am făcut aceasta, să luăm cheia credinței și să deschidem comoara binecuvântărilor bogate ale lui Dumnezeu. ... Există o bogăție infinită din care să luăm și avem promisiunea Domnului nostru divin: „Facă-ți-se după credința ta!” Putem să câș­tigăm cununa vieții, un loc la dreapta lui Dumnezeu și, când vom intra porțile de mărgăritar, să auzim cuvintele, mai dulci decât orice muzică: „Bine, rob bun și credincios ... intră în bucuria stăpânului tău!” (Matei 25:23). – Lift Him Up, p. 266

4. Ce spune Pavel în Filipeni 2:17; 2 Timotei 4:6; Romani 12:1,2 și 1 Corinteni 11:1?

Pavel a dat deja dovadă de o atitudine surprinzător de ambivalentă cu privire la faptul de a trăi sau a muri în slujba lui Hristos (Filipeni 1:20-23). Acum el sugerează posibilitatea foarte reală de a fi „turnat ca o jertfă de băutură” (Filipeni 2:17). Această imagine provine din practica antică a libațiilor, care presupunea turnarea unui lichid (precum untdelemn, vin sau apă) ca jertfă adusă lui Dumnezeu (vezi Geneza 35:14; Exodul 29:40; 2 Samuel 23:15-17). Această aparentă „risipă” a unui prețios lichid ca act de devoțiune ne poate duce cu gândul la gestul Mariei, care a uns capul și picioarele Domnului Isus cu „mir de nard curat, foarte scump” (Marcu 14:3-9; Ioan 12:3). Deși nu era o jertfă de băutură în sensul strict al cuvântului, a fost cu siguranță un act de sacrificiu enorm care a ilustrat bine jertfa infinită a lui Hristos pentru mântuirea noastră.

Dacă avea să fie condamnat la moarte pentru lucrarea sa de răspândire a Evangheliei, Pavel s-ar fi bucurat, deoarece viața lui ar fi fost „turnată” ca o jertfă pentru Dumnezeu. Deoarece libațiile din Biblia ebraică nu sunt, în general, de sine stătătoare, ci însoțesc o jertfă (vezi Numeri 15:1-10; 28:1-15), Pavel considera că dăruirea vieții sale era o completare potrivită la jertfa și slujba credincioșilor din Filipi, care, prin credință, au ales să-și dedice viața lui Dumnezeu ca „jertfă vie” (Romani 12:1).

Primii creștini, inclusiv cei din Filipi (Filipeni 1:27-29), erau activi în împărtășirea credinței lor. Ei mergeau să propovăduiască Evanghelia din casă în casă (Faptele 5:42). Își deschideau casele pentru studiul Scripturilor (Faptele 12:12; 1 Corinteni 16:19; Coloseni 4:15; Filimon 1, 2) și puteau să ofere argumente din Scripturi pentru credința lor (Faptele 17:11; Faptele 18:26; 1 Petru 3:15). Pionierii noștri adventiști au făcut același lucru. În loc să se bazeze pe pastori pentru a răspândi mesajul în rândul semenilor lor, ei își împărtășeau credința, organizau studii biblice și pregăteau oamenii pentru ca aceștia să fie gata pentru botez când se întorcea pastorul. Pe scurt, cu mari sacrificii personale – cu alte cuvinte, ca o „jertfă vie” –, ei au depus eforturi pentru a răspândi Evanghelia. Să facem noi oare mai puțin?

Meditează la ce ar însemna ca viața ta să fie o „jertfă vie”! Cât de mult sacrifici pentru împărăția lui Dumnezeu? Ce spune despre tine răspunsul tău?

Comentariu EGW

Domnul a atras atenția poporului Său asupra reformei sănătății. Aceasta este una dintre marile ramuri ale lucrării de pregătire pentru venirea Fiului omului. Ioan Botezătorul a ieșit în duhul și puterea lui Ilie pentru a pregăti calea Domnului. … 

Ioan s-a separat de prieteni și de luxul vieții. Simplitatea îmbrăcămintei sale, o haină țesută din păr de cămilă, a fost o mustrare permanentă la adresa extravaganței și etalării preoților evrei și a oamenilor, în general. Dieta sa, pur vegetală, de lăcuste și miere sălbatică, a fost o mustrare la adresa îngăduirii poftei și a lăcomiei care predominau pretutindeni. … Cei care trebuie să pregătească calea pentru a doua venire a lui Hristos sunt reprezentați de credinciosul Ilie – Ioan a venit în duhul lui Ilie pentru a pregăti calea pentru prima venire a lui Hristos. Marele subiect al reformei trebuie să fie adus în atenție. … Cumpătarea în toate lucrurile trebuie să fie legată de mesaj, pentru a-l întoarce pe poporul lui Dumnezeu de la idolatria, lăcomia și extravaganța în îmbrăcăminte și alte lucruri.

Abnegația, smerenia și cumpătarea cerute de la cei drepți, pe care Dumnezeu îi călăuzește și îi binecuvântează în mod special, trebuie prezentate oamenilor în contrast cu obiceiurile extravagante, care distrug sănătatea, ale celor care trăiesc în această epocă degenerată. … Nu poate fi găsită niciunde o cauză atât de mare de degenerare fizică și morală ca în neglijarea acestui subiect important. Cei care își satisfac pofta și pasiunea și își închid ochii la lumină, de teamă că vor vedea plăceri păcătoase pe care nu sunt dispuși să le părăsească, sunt vinovați înaintea lui Dumnezeu. Oricine se întoarce de la lumina privitoare la un anumit lucru își împietrește inima pentru a ignora lumina în alte chestiuni. Oricine încalcă obligațiile morale în materie de mâncare și îmbrăcăminte pregătește calea pentru încălcarea cerințelor lui Dumnezeu cu privire la interesele veșnice. Trupurile noastre nu ne aparțin. Dumnezeu are dreptul să ne ceară să avem grijă de corpul pe care ni l-a dat, ca să ne putem aduce trupul înaintea Lui ca o jertfă vie, sfântă și plăcută. – Conflict and Courage, p. 273
Dacă ar fi posibil să fim primiți în cer așa cum suntem acum, câți dintre noi ar putea să-L privească pe Dumnezeu? Câți dintre noi sunt îmbrăcați în haina de nuntă? Câți dintre noi sunt fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta? Câți dintre noi sunt vrednici să primească cununa vieții? ... Nu poziția îl face pe om. Hristos care trăiește în el îl face pe om vrednic să primească cununa vieții, care nu se veștejește.

Mi-a fost arătată rămășița de pe pământ. Îngerul le-a spus: „Veți putea voi să scăpați de ultimele șapte plăgi?... Voi trebuie să muriți ca să trăiți. Fiți gata, fiți gata, fiți gata! Pregătirea voastră trebuie să fie mai profundă decât cea pe care o aveți acum. … Jertfiți totul pentru Dumnezeu. Puneți totul pe altarul Său – eul, averea și tot ce aveți –ca o jertfă vie. Va fi nevoie de totul pentru a intra în slavă!”

Hristos vine cu putere și cu mare slavă. El vine în slava Lui și cu slava Tatălui. … În timp ce nelegiuiții fug de prezența Lui, urmașii lui Hristos se vor bucura. ... Pentru urmașii Săi credincioși, Hristos a fost un tovarăș zilnic și un prieten bine cunoscut. Ei au trăit în strânsă legătură cu Dumnezeu și în comuniune continuă cu El. Peste ei a răsărit slava Domnului. ... Acum, ei se bucură de razele depline ale strălucirii și gloriei Împăratului în măreția Lui. Ei sunt pregătiți pentru părtășia cu cerul, pentru că au cerul în inima lor.
Dacă ești împăcat cu Dumnezeu astăzi, ești gata dacă Hristos ar fi să vină astăzi. – Maranatha, 31 martie, p. 98

După ce l-a menționat pe Timotei în calitate de coexpeditor al acestei epistole (Filipeni 1:1), Pavel exprimă și cât de valoros este el printre colaboratorii săi și precizează că este un adevărat evanghelist (2 Timotei 4:5) trimis în Macedonia (1 Tesaloniceni 3:2; compară cu Faptele 18:5; 19:22) și, în mai multe rânduri, la Corint (1 Corinteni 4:17; 16:10). Anterior, el lucrase cu Pavel și cu Sila în Corint (1 Tesaloniceni 1:1; 2 Tesaloniceni 1:1) și mai târziu în Efes (1 Timotei 1:2,3; compară cu Faptele 19:22). Pavel afirmă că el și Timotei sunt „de același gând” (Filipeni 2:20, EDCR; vezi și în alte traduceri ale Bibliei). Cuvântul grecesc original (care literal înseamnă „la fel în suflet”) sugerează că Timotei se asemăna cu Pavel în multe privințe, inclusiv în dedicarea față de Hristos, în eforturile energice de a răspândi Evanghelia și în preocuparea față de filipeni.

5. De ce crezi că Pavel vorbește atât de detaliat și pozitiv despre Timotei în Filipeni 2:19-23? Ce mai spune Pavel despre el, în 1 Corinteni 4:17 , 2 Timotei 1:5?

O altă calitate a lui Timotei menționată de Pavel este „râvna lui încercată” (Filipeni 2:22). Cuvântul grecesc descrie o persoană care a fost testată temeinic prin încercări (Romani 5:4) și al cărei caracter și slujire s-au dovedit autentice (2 Corinteni 2:9; 2 Corinteni 9:13). Pavel știe că așa este și Timotei, pentru că l-a văzut dovedit în numeroasele lor colaborări la răspândirea Evangheliei. 

Experiențele dificile ale vieții ne pun la încercare tăria interioară și arată cine suntem cu adevărat. „Viața ne disciplinează. [...] Vor exista provocări care ne pun la probă temperamentul și numai făcându-le față cu o atitudine adecvată se dezvoltă harul creștin. Dacă jignirile și insultele sunt suportate cu blândețe, dacă vorbelor insultătoare li se dau răspunsuri prietenoase, iar actelor de agresiune li se răspunde prin bunătate, aceasta este dovada că Duhul lui Hristos locuiește în inimă.” Dacă „toate greutățile și supărările pe care suntem chemați să le suportăm [...] sunt trecute cu bine, ele dezvoltă un caracter ca al lui Hristos și îl deosebesc pe creștin de cei lumești” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 5, p. 344).

Gândește-te la greutățile și neplăcerile cu care te-ai confruntat recent! Au fost ele „suportate cu blândețe” și „trecute cu bine”? Ce poți face pentru ca aceste experiențe să te ajute să devii mai disciplinat?

Comentariu EGW

Pavel îl iubea pe Timotei, „fiul său în credință” (1 Timotei 1:2). Marele apostol îl învăța adesea pe ucenicul mai tânăr, întrebându-l cu privire la istoria Scripturii și, în timp ce călătoreau din loc în loc, îl învăța cu grijă cum să facă o lucrare cu succes.

Afecțiunea dintre Pavel și Timotei a început odată cu convertirea lui Timotei, iar legătura lor se întărise pe măsură ce împărtășiseră speranțele, pericolele și ostenelile vieții misionare, până când păreau să fie ca unul. Diferența de vârstă și diferența de caracter făceau ca iubirea unul pentru celălalt să fie mai vie. Spiritul arzător, zelos și ferm al lui Pavel își găsea odihnă și mângâiere în firea blândă, supusă și retrasă a lui Timotei. Slujirea credincioasă și dragostea caldă a acestui tovarăș încercat luminaseră multe ore întunecate din viața apostolului . … Tot ce putea să fie un fiu pentru un tată iubit și onorat era tânărul Timotei pentru Pavel, cel încercat și singuratic.

Pavel îl iubea pe Timotei pentru că Timotei Îl iubea pe Dumnezeu. Cunoașterea sa luminată a evlaviei practice și a adevărului l-a făcut să fie distins și influent. Evlavia și atmosfera care au existat în viața sa de familie nu erau ceva ieftin, ci erau pure, sensibile și necorupte de sentimente false. … Cuvântul lui Dumnezeu era regula care îl călăuzea pe Timotei. … În mintea Sa rămăseseră imprimate învățături de cel mai înalt nivel. Instructorii săi de acasă au cooperat cu Dumnezeu în educarea acestui tânăr ca el să poată purta poverile care urmau să vină asupra lui la o vârstă fragedă. 
În lucrarea sa, Timotei a căutat continuu sfatul și îndrumarea lui Pavel. Nu a acționat din impuls, ci a dat dovadă de chibzuință și de o gândire calmă. … Duhul Sfânt a găsit în el pe cineva care putea fi modelat și cizelat ca un templu pentru locuirea Prezenței divine. 
Pe măsură ce sunt aplicate în viața de zi cu zi, învățăturile Bibliei au o influență profundă și durabilă asupra caracterului. Timotei a învățat și a pus în practică aceste învățături. – Conflict and Courage, p. 346

Vedem avantajul pe care Timotei l-a avut într-un exemplu corect de evlavie și viață curată, plăcută lui Dumnezeu. Religia era atmos­fera căminului său. Puterea spirituală vădită a evlaviei din cămin îl menținea curat în vorbire și liber de orice sentimente corupătoare.

Dumnezeu le poruncise evreilor să-i învețe pe copiii lor cerințele Sale și să-i familiarizeze cu felul în care Se purtase cu părinții lor în vechime. Aceasta era una dintre îndatoririle speciale ale fiecărui părinte, datorie care nu trebuia lăsată în seama altcuiva. Nu buzele unor străini, ci inimile iubitoare ale tatălui și mamei trebuiau să le dea instrucțiuni copiilor lor. Gândurile despre Dumnezeu trebuiau asociate cu toate evenimentele vieții de zi cu zi. Lucrările puternice ale lui Dumnezeu în eliberarea poporului Său și făgăduințele despre un Mântuitor care avea să vină trebuiau spuse iar și iar în casele copiilor lui Israel. … Marile adevăruri despre providența lui Dumnezeu și despre viața viitoare erau astfel întipărite în mintea tânără. Aceasta era antrenată să-L vadă pe Dumnezeu deopotrivă în scenele naturii și în cuvintele revelației. Stelele cerului, copacii și florile câmpului, munții înalți, pâraiele care curg – toate vorbeau despre Creator. Slujba solemnă de jertfă și închinare de la sanctuar și cuvintele profeților erau o descoperire a lui Dumnezeu. – Conflict and Courage, p. 345

6. Cum îl descrie Pavel pe Epafrodit în Filipeni 2:25-30? Ce atitudini și acțiuni ale acestui slujitor creștin îi dezvăluie caracterul?

Deși menționat doar în această epistolă, aflăm multe despre Epafrodit. Judecând după numele lui (care face trimitere la cultul Afroditei), el s-a convertit dintr-un mediu păgân. Faptul că este numit „tovarășul meu de lucru” sugerează că era activ în slujire, poate alături de Pavel în Filipi. Faptul că era tovarăș „de luptă” (compară cu Filipeni 1:27) se referă probabil la dificultățile cu care s-a confruntat Epafrodit în răspândirea Evangheliei, fiind dispus chiar să-și riște viața (Filipeni 2:30).

În calitate de „trimis/sol/mesager” (gr. apostolos) desemnat de biserica din Filipi, Epafrodit a fost însărcinat să-l ajute pe Pavel în închisoare (Filipeni 2:25). Tot lui i-au încredințat filipenii darurile lor financiare pentru a i le duce lui Pavel (Filipeni 4:18). Acești bani erau de o importanță vitală, deoarece mâncarea, îmbrăcămintea, așternuturile sau alte lucruri necesare deținuților romani trebuiau cumpărate din banii deținuților sau aduse de familie și prieteni (compară cu Faptele 24:23). Spre sfârșitul celei de-a doua întemnițări la Roma, Pavel i-a cerut lui Timotei: „Caută de vino înainte de iarnă” și „adu-mi mantaua” lăsată la Troa (2 Timotei 4:21,13). Se pare că Pavel avea nevoie de această haină groasă de lână în celula sa rece din piatră. Tot Epafrodit a fost cel însărcinat să ducă această epistolă înapoi la Filipi (vezi Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 479).

Poate din cauza problemelor din Filipi (vezi Studiul 4), Pavel a „socotit de trebuință” (Filipeni 2:25) să-l trimită pe Epafrodit înapoi mai devreme decât fusese prevăzut, așa că îi îndeamnă pe filipeni să-l primească „în Domnul, cu toată bucuria” (Filipeni 2:29). Pavel vrea să se asigure că ei nu își fac griji în legătură cu situația lui din închisoare și subliniază că Epafrodit este genul de om care trebuie prețuit de creștini, nu datorită bogăției sau statutului social, ci pentru spiritul de sacrificiu ca al Domnului Isus (Filipeni 2:6-11,29,30; compară cu Luca 22:25-27). Cuvântul grecesc care înseamnă „a prețui” sau „a cinsti” apare doar de câteva ori în Noul Testament, în legătură cu: (1) robul la care sutașul „ținea foarte mult” (Luca 7:2); (2) cei onorați prin locul oferit la un ospăț (Luca 14:8) și (3) Domnul Isus, ca piatra „scumpă” (1 Petru 2:4,6). Epafrodit trebuie să fi fost un om credincios dacă a ajuns inclus în această categorie.

Comentariu EGW

În Epistola către evrei este subliniat scopul sincer care ar trebui să caracterizeze alergarea creștinului pentru viața veșnică. … Invidia, răutatea, gândurile rele, vorbirea de rău, lăcomia – acestea sunt greutăți pe care creștinul trebuie să le lase deoparte dacă vrea să alerge cu succes în cursa pentru nemurire. Orice practică și obicei care duc la păcat și aduc dezonoare asupra lui Hristos trebuie înlăturate, oricâtar costa. … „Nu știți”, a întrebat Pavel, „că cei ce aleargă în locul de alergare, toți aleargă, dar numai unul capătă premiul?” Oricât de dornici ar fi fost și oricât de mult s-ar fi străduit alergătorii, premiul putea fi acordat doar unuia singur. …

Nu tot așa stau lucrurile în lupta creștinului. Niciunul dintre cei care se conformează condițiilor nu va fi dezamăgit la sfârșit. … Nu cei iuți câștigă alergarea, nici cei viteji, războiul. Cel mai slab sfânt, precum și cel mai puternic, pot purta coroana gloriei nemuritoare. …
Ca să nu alerge fără să știe încotro în cursa creștină, Pavel s-a supus unui antrenament sever. Cuvintele „Mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire” (în engl.: Îmi țin trupul sub control) înseamnă literalmente să îți învingi prin disciplină severă dorințele, impulsurile și pasiunile. …
Acest scop sincer de a câștiga cursa pentru viața veșnică era ceea ce Pavel tânjea să vadă descoperit în viața credincioșilor din Corint. Știa că, pentru a atinge idealul lui Hristos pentru ei, aveau în față o luptă a vieții pe care nu puteau să o ocolească nicicum. I-a îndemnat să se lupte după legi, căutând zi de zi evlavia și o moralitate înaltă. I-a implorat să lase deoparte orice i-ar trage înapoi și să alerge înainte spre țintă – desăvârșirea în Hristos.
Având în vedere ce este pus în joc, nimic nu este prea mic ca să ajute sau să împiedice. Fiecare faptă își are greutatea ei în balanța care determină biruința sau înfrângerea în viață. Iar răsplata acordată celor care câștigă va fi proporțională cu energia și seriozitatea cu care s-au luptat. – Conflict and Courage, p, 351

Dumnezeu le-a încredințat uneltelor Sale omenești datoria de a descoperi caracterul lui Dumnezeu, dând mărturie despre harul, înțelepciunea și bunăvoința Sa, manifestate prin iubirea Sa plină de rafinament, delicatețe și milă. …
Lucrarea noastră este aceea de a reface chipul moral al lui Dumnezeu în om prin harul îmbelșugat dat nouă de Dumnezeu prin Isus Hristos. … O, cât de mult avem nevoie să-L cunoaștem pe Domnul Isus și pe Tatăl nostru ceresc pentru a putea reprezenta caracterul divin!

Omul care este transformat prin harul lui Hristos va admira caracterul Său divin. … Cu cât vom încerca să ne prețuim mai puțin, cu atât vom căuta să prețuim mai mult infinita curăție a Mântuitorului nostru și minunata Sa dragoste. Recunoașterea păcătoșeniei noastre ne îndreaptă către Acela care poate oferi iertare și când, dându-șiseama de neputința lui, păcătosul Îl va căuta pe Hristos, atunci El i Se va descoperi în toată puterea. Cu cât nevoia noastre devine mai chinuitoare, împingându-ne mai aproape de El și de Cuvântul lui Dumnezeu, cu atât mai înalte vor fi perspectivele noastre despre caracterul Său și cu atât mai clar vom reflecta chipul Său. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, 9 august, p. 229