Persecutați, dar nu uitați

Un pastor adventist arestat pe baza unor acuzații false a petrecut aproape doi ani în spatele gratiilor. Deși la început a fost profund nedumerit, și-a dat seama că închisoarea era câmpul de misiune pe care i-l dăduse Dumnezeu. Când au aflat că era pastor, ceilalți deținuți i-au cerut să predice. A făcut lucrul acesta și a împărțit și cărți. Ba chiar a botezat deținuți și a servit Sfânta Cină. „Uneori”, a recunoscut el, „era dificil să slujesc în închisoare, dar era și o bucurie, mai ales când vedeam rugăciuni ascultate și vieți schimbate.”

Pavel a scris epistolele biblice Filipeni și Coloseni din închisoare (vezi Filipeni 1:7; Coloseni 4:3). De fapt, chiar în Filipi, după ce Pavel și Sila au fost acuzați pe nedrept, temnicerul „le-a băgat picioarele în butuci” (Faptele apostolilor 16:24). La miezul nopții, ei „se rugau și cântau cântări de laudă lui Dumnezeu, iar cei închiși îi ascultau” (v. 25). Categoric, Pavel și Sila știau cum să se bucure „totdeauna”.

Săptămâna aceasta vom analiza situațiile cu care s-a confruntat Pavel. El vedea un scop superior legat de ceea ce i se întâmpla și poate că putem învăța de la el atunci când, în mod inevitabil, ne confruntăm, la rândul nostru, cu încercări.

Comentariu EGW

Apostolul Pavel simțea o mare responsabilitate pentru cei convertiți prin lucrarea sa. Mai presus de toate, dorea ca ei să fie credincioși, „ca, în ziua lui Hristos”, spunea el, „să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar” (Filipeni 2:16). El se cutremura gândindu-se la rezultatul lucrării sale. El simțea că însăși mântuirea sa ar fi putut fi primejduită dacă ar fi dat greș în a-și împlini datoria și bisericile nu ar fi ajuns să conlucreze cu el în lucrarea de salvare a sufletelor. El știa că numai predicarea nu era de ajuns pentru formarea credincioșilor ca să poată ține sus cuvântul vieții. Știa, de asemenea, că, rând cu rând, învățătură după învățătură, puțin aici și puțin dincolo, ei trebuiau să fie învățați să ducă mai departe lucrarea lui Hristos.

Este un principiu universal acela că, oricând cineva refuză să folosească puterile date lui de Dumnezeu, aceste puteri slăbesc și dispar. Adevărul care nu este trăit și nu este împărtășit și altora își pierde puterea dătătoare de viață și însușirile vindecătoare. De aici și temerea apostolului ca nu cumva el să nu reușească să-l înfățișeze pe fiecare om desăvârșit în Hristos. La Pavel, nădejdea de a fi în cer scădea când se gândea că s-ar putea ca vreo lipsă din partea sa să aibă drept urmare modelarea bisericii după chip omenesc, în loc de a fi modelată după chipul dumnezeiesc. Cunoștința sa, elocvența sa, minunile sale, viziunea scenelor veșnice atunci când a fost răpit în al treilea cer – toate ar fi fost fără folos dacă, prin necredincioșie în lucrarea sa, aceia pentru care el a lucrat ar fi fost lipsiți de harul lui Dumnezeu. Și astfel, prin viu grai și prin scris, el a stăruit pe lângă cei care Îl primiseră pe Hristos să aibă o umblare care să-i facă în stare să fie „fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu fără vină, în mijlocul unui neam ticălos și stricat, … ca niște lumini în lume, ținând sus Cuvântul vieții” (Filipeni 2:15,16).

Fiecare adevărat slujitor al Evangheliei simte o mare răspundere pentru creșterea spirituală a credincioșilor încredințați grijii lui, o dorință arzătoare ca ei să fie împreună-lucrători cu Dumnezeu. El își dă seama că bunăstarea bisericii depinde în mare măsură de credincioasa împlinire a lucrării date lui de Dumnezeu. Sârguincios și neobosit, el caută să le inspire credincioșilor dorința de a câștiga suflete pentru Hristos, amintindu-și că fiecare nou suflet adăugat bisericii va fi încă o unealtă pentru împlinirea planului de mântuire. – Faptele apostolilor, p. 206, 207

Filipeni și Coloseni sunt numite „epistole din închisoare”, împreună cu Efeseni și Filimon. Majoritatea comentatorilor cred că au fost scrise în timp ce Pavel se afla în închisoare la Roma, în jurul anilor 60-62 d.H. (vezi Faptele apostolilor 28:16).

1. Ce îți transmite modul în care Pavel vorbește despre întemnițarea lui, în Efeseni 3:1 și Filimon 1?

Pavel și-a dedicat viața slujirii lui Isus Hristos, chiar dacă aceasta ar fi presupus întemnițarea. El se descrie „sol în lanțuri” (Efeseni 6:20). Fusese în călătorii misionare, înființând biserici și formând lucrători pentru Domnul. Este posibil să se fi întrebat: „De ce sunt aici, când aș putea face mult mai multe fără aceste lanțuri?” Pavel a fost închis și mai târziu, când a scris 2 Timotei, care este considerată o epistolă pastorală. Așadar, cel puțin cinci cărți din Noul Testament au fost scrise în timp ce Pavel se afla în închisoare.

În niciuna dintre epistolele din închisoare Pavel nu precizează unde era închis, așa că unii au sugerat fie Efesul, fie Cezareea. Dar nu există nicio dovadă în Biblie că Pavel ar fi fost vreodată întemnițat în Efes. Cezareea ar putea fi mai plauzibilă, doar că în această cetate nu pare să fi existat vreo amenințare reală la adresa vieții lui. Pe de altă parte, această amenințare a existat cu siguranță în momentul în care a fost scrisă Epistola către filipeni (vezi Filipeni 1:20; 2:17). Această epistolă ne oferă și alte indicii cu privire la locul în care se afla Pavel când a fost deținut. În primul rând, exista un pretoriu. Acest termen se poate referi la reședința oficială a unui guvernator provincial, cum ar fi cea din Ierusalim, unde Domnul Isus a fost audiat de Pilat (Matei 27:27; Ioan 18:33, EDCR), și cea din Cezareea, unde a fost întemnițat Pavel (Faptele apostolilor 23:35, NTSBR). Dar e clar că Pavel folosește acest termen nu cu referire la un loc, ci la oameni. El spune că „toată curtea împărătească” a ajuns să cunoască Evanghelia (Filipeni 1:13). În Roma, aceasta era compusă din nu mai puțin de 14.000 de soldați de elită, care îl protejau pe împărat și îi păzeau pe prizonierii acestuia. În al doilea rând, Pavel trimite salutări din partea credincioșilor din „casa cezarului” (Filipeni 4:22). Acest lucru indică faptul că Pavel era prizonier la Roma și că se afla în contact cu cei care slujeau în casa imperială.

Cum învățăm să profităm de orice situație dificilă în care ne aflăm? De ce nu este întotdeauna ușor?

Comentariu EGW

Faptul că bogățiile harului lui Dumnezeu nu se revarsă asupra oamenilor de pe pământ nu se datorează vreunei restricții din partea Sa. Dacă ar dori să-L primească, toți oamenii ar fi plini de Duhul Său.

Fiecare suflet are privilegiul de a fi un canal viu, prin care Dumnezeu să-i poată transmite lumii comorile harului Său, bogățiile de nepătruns ale Domnului Hristos. Nimic nu dorește Domnul Hristos mai mult decât să aibă slujitori care să reprezinte în lume spiritul și caracterul Său. De nimic nu are nevoie lumea mai mult decât de manifestarea iubirii Mântuitorului prin oameni. Tot cerul așteaptă să existe canale prin care uleiul sfânt să poată fi revărsat ca să fie o bucurie și o binecuvântare pentru inima oamenilor.

„Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos. El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus, ca să se arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi, în Hristos Isus” (Efeseni 2:4-7, subliniere adăugată).

Acestea sunt cuvintele în care „bătrânul Pavel”, „întemniţat pentru Hristos Isus”, scriind din casa în care era întemniţat în Roma, s-a străduit să pună înaintea fraţilor săi, într-un limbaj în care n-a putut să exprime pe deplin, „bogăţiile necuprinse ale lui Hristos” – comoara harului oferit fără plată copiilor oamenilor, păcătoşilor.

Când sufletul vostru suspină după Dumnezeu, veți găsi mai mult și tot mai mult din bogățiile nepătrunse ale harului Său. Contemplând aceste bogății, veți ajunge să le stăpâniți și veți descoperi meritele jertfei Mântuitorului, ocrotirea neprihănirii Sale, plinătatea înțelepciunii Sale și puterea Sa de a vă înfățișa înaintea Tatălui „fără prihană, fără vină” (2 Petru 3:14). – Harul uimitor al lui Dumnezeu, 28 iunie, p. 187

Astfel, deși în mod vădit era împiedicat de la lucrarea activă, Pavel exercita o influență mai întinsă și mai dăinuitoare decât dacă ar fi fost liber să călătorească prin biserici ca în anii de mai înainte. Ca întemnițat al Domnului, el a avut o influență mai trainică asupra iubirii fraților lui, iar cuvintele sale, scrise de unul care se găsea în lanțuri pentru Hristos, impuneau o mai mare atenție și un mai mare respect decât au avut atunci când el se găsea personal printre ei. Numai după ce Pavel a fost luat dintre ei, credincioșii și-au dat seama cât de grele au fost poverile pe care el le purtase pentru ei. Până aici, în mare măsură ei se dăduseră înapoi de la purtarea de răspunderi și sarcini, scuzându-se că nu au înțelepciunea, tactul și energia lui neînfrântă; acum însă, lăsați în lipsa lor de experiență să învețe lecțiile de care se feriseră, ei au prețuit avertizările, sfaturile și îndrumările lui, deși nu prețuiseră lucrarea lui personală. Și, aflând despre curajul și credința lui în timpul îndelungatei sale întemnițări, au fost încurajați să aibă o mai mare credincioșie și mai mult zel pentru lucrarea lui Hristos. – Faptele apostolilor, p. 454

Aflat în Macedonia, Pavel menționează mai multe întemnițări (2 Corinteni 6:5 11:23; 7:5). Prima amintită a fost în Filipi (Faptele 16:16-24), ulterior, pentru scurt timp, în Ierusalim, după care a fost transferat la închisoarea din Cezareea. Pavel menționează și în Filimon 10 și 13 că se află „în lanțuri”. Deși se afla în arest la domiciliu la Roma, era legat cu lanțuri de un soldat roman de elită. Ignatie, un creștin de la începutul secolului II care a fost și el legat în același mod, a afirmat că acești soldați erau ca niște „fiare sălbatice [...] care devin și mai răi când sunt tratați cu bunătate” (Michael W. Holmes [ed.], The Apostolic Fathers, 2007, p. 231).

2. Ce scrie în 2 Corinteni 4:7-12 despre cum reușea Pavel să îndure încercările și care pare să fi fost scopul central al vieții lui?

Chiar și în cele mai dificile momente ale vieții, Pavel a putut să vadă partea bună a lucrurilor, iar acest fapt i-a dat curaj să facă față stresului. Deși Satana îl ataca din toate părțile, Pavel era convins că n-a fost părăsit.

3. Potrivit 2 Corinteni 6:3-7, ce resurse spirituale a avut Pavel la dispoziție pentru a putea face față acestor dificultăți?

Adesea putem fi tentați să ne uităm la împrejurările, la slăbiciunile sau la eșecurile noastre din trecut și să ne descurajăm. În astfel de momente trebuie să ne amintim de minunatele lucruri date de Dumnezeu care să ne asigure succesul în lupta cu răul. Una dintre cele mai importante resurse este Biblia însăși, „cuvântul adevărului”, deoarece putem învăța din greșelile altora și în același timp putem afla cum au reușit acești oameni. Totodată, Duhul Sfânt „face să aibă efect cele realizate de Mântuitorul lumii. Prin Duhul ajunge inima curată. Prin Duhul ajunge credinciosul părtaş la natura divină. Hristos L-a dat pe Duhul Său caputere divină de a înfrânge toate înclinaţiile spre rău moştenite şi cultivate și de a imprima asupra bisericii caracterul Său” (Ellen G. White, Viața lui Iisus/Hristos, Lumina lumii, p. 671).

Cum putem noi, fie voluntari, fie angajați ai bisericii, să „arătăm că suntem niște vrednici slujitori ai lui Dumnezeu” (2 Corinteni 6:4)? Ce înseamnă acest lucru?

Comentariu EGW

Cu toată dezvoltarea nelegiuirii, a existat totuși un șir de bărbați sfinți care, înălțați și înnobilați prin comuniunea lor cu Dumnezeu, au trăit ca în compania cerului. Ei au fost oameni de o impresionantă putere intelectuală și ai unor minunate realizări. Ei au avut o misiune mare și sfântă – aceea de a dezvolta un caracter neprihănit, de a-i învăța pe ceilalți lecția sfințeniei, și aceasta nu numai pe cei din timpul lor, ci și pe cei din generațiile ce aveau să vină după ei. Dintre aceștia, numai puțini dintre cei mai proeminenți sunt menționați în Sfintele Scripturi, dar, în toate timpurile, Dumnezeu a avut martori credincioși și închinători cu inima curată.

Cât de adesea, cei care s-au încrezut în Cuvântul lui Dumnezeu, deși total neajutorați ei înșiși, au făcut față puterii lumii întregi – Enoh, cu o inimă curată, cu o viață sfântă, ținându-și ferm credința în triumful neprihănirii împotriva unei generații stricate și batjocoritoare; Noe și familia sa împotriva oamenilor din vremea lui, oameni cu cea mai mare putere fizică și intelectuală, dar complet imorali; copiii lui Israel la Marea Roșie, o mulțime de robi neajutorați, îngroziți, împotriva celei mai puternice armate a celei mai tari națiuni de pe glob; David, un păstoraș care avea făgăduința lui Dumnezeu că va urca pe tron, împotriva lui Saul, monarhul ales care era hotărât să nu dea drumul din mână puterii; Șadrac și tovarășii lui în foc, iar Nebucadnețar pe tron; Daniel printre lei, iar vrăjmașii lui în locurile înalte ale împărăției; Isus pe cruce, iar preoții și conducătorii iudei forțându-l chiar și pe guvernatorul roman să le împlinească voia; Pavel în lanțuri, împins către o moarte ce se cuvenea unui criminal, iar Nero ca despot al unui imperiu mondial.

Asemenea exemple nu se găsesc numai în Biblie. Ele abundă în orice raport al dezvoltării umanității. Valdezii și hughenoții, Wycliffe și Hus, Ieronim și Luther, Tyndale și Knox, Zinzendorf și Wesley, alături de mulți, mulți alții, au dat mărturie despre puterea Cuvântului lui Dumnezeu împotriva puterii și politicii omenești, care sprijină răul. Aceștia sunt adevărații nobili ai lumii. Aceasta este linia princiară. În această linie sunt chemați să-și ocupe locurile tinerii de astăzi. – Conflict and Courage, p. 9

Să ne gândim puțin la experiența lui Pavel. Chiar în momentul în care se părea că era cea mai mare nevoie de activitatea apostolului pentru întărirea bisericii încercate și persecutate, libertatea i-a fost restrânsă și a fost pus în lanțuri. Însă acela era momentul potrivit ca Domnul să lucreze și au fost câștigate victorii prețioase.

Când, după toate aparențele, Pavel nu mai putea să facă mare lucru, tocmai atunci, adevărul a găsit o cale de intrare în palatul regal. Atenția acestor oameni mari nu a fost atrasă de predicile remarcabile ale lui Pavel, ci de lanțurile lui. Prin întemnițare, el a devenit un biruitor pentru Hristos. Răbdarea și smerenia cu care s-a supus lungii perioade de nedreaptă întemnițare i-au determinat pe acești oameni să îi evalueze caracterul. În ultimul mesaj trimis fraților săi de credință iubiți, Pavel își unește cuvintele cu salutările din partea acestor sfinți din casa cezarului, pentru sfinții din alte cetăți. – Asemenea lui Hristos, 10 decembrie, p. 358

Nu se consemnează nicăieri că Pavel ar fi vizitat vreodată Colose, ceea ce ne spune din nou ceva despre eficiența strategiei lui de evanghelizare. Epafras, un locuitor din Colose, a adus Evanghelia în acest oraș (Coloseni 1:7; Coloseni 4:12). Dar cum a fost el convertit? Cel mai probabil, acest lucru s-a întâmplat pe la mijlocul anilor ‚50, când Pavel se afla în apropiere, în Efes, și „toți cei ce locuiau în Asia, iudei și greci, au auzit Cuvântul Domnului” (Faptele 19:10; compară cu Faptele 20:31). Cartea Apocalipsa confirmă cât de mult s-a răspândit Evanghelia în această zonă (Apocalipsa 1:4). Cea mai plauzibilă explicație pentru acest succes, inclusiv pentru răspândirea Evangheliei în Colose, este lucrarea convertiților lui Pavel care au auzit mesajul în Efes – cel mai important oraș din Asia Mică și un port major. Epafras l-a auzit pe Pavel predicând în Efes și, devenind unul dintre colaboratorii lui, a dus Evanghelia în orașul lui natal, Colose.

Cetatea în sine, aflată la aproximativ 15 kilometri sud-est de Laodiceea, este excavată abia acum, așa că știm mai puține despre ea decât despre altele mai proeminente din regiune. Știm totuși că avea o populație evreiască considerabilă, „în acea zonă a Frigiei trăind nu mai puțin de 10.000 de evrei” (Arthur G. Patzia, New International Biblical Commentary: Ephesians, Colossians, Philemon, 1990, vol. 10, p. 3). Monedele bătute la Colose indică faptul că oamenii de acolo, ca din multe orașe romane, se închinau la o varietate de zei. Evident, practicile și influențele culturale păgâne puternice le-au creat creștinilor de acolo uriașe dificultăți, nu numai în ce privește evanghelizarea, ci și în fidelitatea față de credința pură a Evangheliei. Un alt creștin important din Colose a fost Filimon, care s-ar putea să se fi convertit cam în aceeași perioadă cu Epafras.

4. Cum îl sfătuiește Pavel cu blândețe pe Filimon să procedeze în cazul lui Onisim, potrivit Filimon 15 și Filimon 16? Vezi și Coloseni 4:9.

Deși legea romană îi cerea lui Pavel să îl înapoieze pe Onisim lui Filimon, Pavel face apel la inima și la conștiința lui Filimon, ca frate de credință, și îl îndeamnă să îl trateze pe Onisim nu ca pe un sclav, ci ca pe un frate (Filimon 16).

Oricât am detesta sclavia de orice formă și ne-am dori ca Pavel să o fi condamnat, cum putem înțelege cele spuse de el aici? (Este fascinant că, în timpul sclaviei din America, Ellen G. White le-a spus explicit adventiștilor să sfideze legea care cerea înapoierea sclavilor fugari.)

Comentariu EGW

Înconjurați de practicile și de influențele păgânismului, credincioșii coloseni erau în primejdia de a fi abătuți de la simplitatea Evangheliei, iar Pavel, avertizându-i împotriva acestui lucru, le îndreaptă atenția către Hristos, ca singura Călăuză sigură. … „Astfel dar, după cum ați primit pe Hristos Isus, Domnul, așa să și umblați în El, fiind înrădăcinați și zidiți în El, întăriți prin credință, după învățăturile care v-au fost date, și sporind în ea cu mulțumiri.” …

Hristos profetizase că se vor ridica mulți amăgitori, prin a căror influență fărădelegea se va înmulți și „dragostea celor mai mulți se va răci” (Matei 24:12). El îi avertizase pe ucenici că biserica va fi într-o mai mare primejdie din cauza acestui rău decât din pricina prigoanei din partea vrăjmașilor lor. În repetate rânduri, Pavel i-a avertizat pe credincioși împotriva acestor învățători falși. Ei trebuiau să se păzească de această primejdie mai mult decât de oricare alta, căci, prin primirea învățătorilor falși, ei aveau să deschidă ușa rătăcirilor prin care vrăjmașul avea să întunece simțul spiritual și să clatine încrederea celor de curând veniți la credința Evangheliei.

Hristos era măsura prin care ei trebuiau să probeze învățăturile care li se aduceau. Ei trebuiau să respingă tot ce nu era în armonie cu învățăturile Lui. Hristos răstignit pentru păcat, Hristos înviat din morți, Hristos înălțat în slavă – aceasta era știința mântuirii pe care trebuiau să o învețe și să o predice ei.

 Avertizările Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la primejdiile care înconjurau biserica creștină sunt și pentru noi astăzi. Ca și în zilele apostolilor, oamenii încercă azi ca, prin tradiție și filozofie, să nimicească credința în Scripturi, iar prin simțămintele plăcute ale „înaltei critici”, evoluției, spiritismului, teosofiei și panteismului, vrăjmașul neprihănirii caută să îndrume suflete spre cărări oprite. Pentru mulți, Biblia este o candelă fără untdelemn, pentru că ei și-au îndreptat mintea spre căile credinței speculative, care aduce ca roade o greșită înțelegere și confuzie.

Lucrarea „înaltei critici”, disecând, presupunând și reclădind, nimicește credința în Biblie ca descoperire divină. Ea jefuiește Cu­vântul lui Dumnezeu de puterea de a-i călăuzi, înălța și inspira pe oameni. Prin spiritism, mulțimi de oameni sunt învățați să creadă că dorința este legea cea mai înaltă, că desfrâul este libertate și că omul este răspunzător numai față de sine însuși. … Puterea unei vieți mai înalte, mai curate și mai nobile este lucrul de care avem cea mai mare nevoie. – Asemenea lui Hristos, 26 noiembrie, p. 344

Epistola către coloseni este plină de cele mai valoroase lecții pentru toți aceia care sunt angajați în slujirea lui Hristos, lecții care arată unicitatea țintei și înălțimea scopului care va fi văzut în viața aceluia care Îl reprezintă corect pe Mântuitorul. Renunțând la tot ce l-ar împiedica să înainteze pe calea propășirii sau care ar abate picioarele altora de pe calea cea strâmtă, credinciosul va dovedi în viața sa zilnică îndurare, bunătate, blândețe, îngăduință și iubirea lui Hristos. …

În strădaniile sale de a atinge idealul lui Dumnezeu, creștinulnu are niciun motiv să dispere. Prin harul și puterea lui Hristos, desăvârșirea morală și spirituală le este făgăduită tuturor. Isus este Izvorul puterii, Fântâna vieții. El ne duce la Cuvântul Său și, din pomul vieții, ne pune înainte frunze pentru vindecarea sufletelor bolnave de păcat. El ne conduce la tronul lui Dumnezeu și ne pune în gură o rugăciune prin care suntem aduși într-o mai strânsă legătură cu Sine. Spre binele nostru, El pune la lucru mijloacele atotputernice ale Cerului. La fiecare pas, noi venim în contact cu puterea Sa vie. – Lift Him Up, p. 264

5. Cum sunt descrise biserica din Filipi și cea din Colose în Filipeni 1:1-3 și Coloseni 1:1,2 și ce transmite această descriere?

În salutul lui tipic din epistole, Pavel îi numește pe creștini „sfinți”, adică, prin botez, aceștia au fost puși deoparte ca popor special al lui Dumnezeu, la fel cum poporul Israel, prin practica circumciziei (Exodul 19:5,6; compară cu 1 Petru 2:9,10), a fost pus deoparte ca „neam sfânt”. (Acest lucru nu are absolut nicio legătură cu practica unor biserici de a canoniza oameni.)

Interesante sunt și saluturile din aceste două epistole. Acestea îi menționează pe „episcopii și diaconii” din Filipi (Filipeni 1:1) și pe „frații credincioși în Hristos” din Colose (Coloseni 1:2). Atunci când Noul Testament vorbește despre „frați credincioși”, aceștia au o anumită slujbă în biserică (vezi Efeseni 6:21; Coloseni 4:7; 1 Petru 5:12). Deci se pare că Pavel se adresează nu numai membrilor bisericii, ci și liderilor bisericii din aceste orașe. Referirea la slujbe, care sunt descrise mai clar în alte locuri (ex. în 1 Timotei 3:1-12; Tit 1:5-9), atestă existența și importanța organizării încă din prima perioadă a bisericii.

Instruirea unor colaboratori precum Timotei și Epafras și asigurarea conducerii bisericilor locale au fost o prioritate pentru Pavel și i-au amplificat eforturile de evanghelizare. Cu alte cuvinte, a existat o abordare strategică în ce privește atât răspândirea Evangheliei, cât și păstrarea credincioșilor. Pionierii noștri adventiști au urmat modelul Noului Testament de organizare a bisericii, după cum arată numeroase articole din Review and Herald din anii 1850. De fapt, James White a spus: „Rânduiala divină din Noul Testament este suficientă pentru a organiza biserica lui Hristos. Dacă ar fi fost nevoie de mai mult, s-ar fi transmis prin inspirație” („Gospel Order”, în The Advent Review and Sabbath Herald, 6 decembrie 1853, p. 173). Cu mult înainte ca Pavel să le scrie acestor biserici, apostolii începuseră deja să numească slujitori în biserica din Ierusalim (vezi Faptele 6:1-6; Faptele 11:30), fapt care „trebuia să slujească drept model pentru organizarea bisericilor în oricare alt loc” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 91).

Se știe deja că Pavel a folosit uneori asistenți literari la compunerea epistolelor sale. Timotei este menționat drept coexpeditor și în alte epistole (vezi 2 Corinteni 1:1; Filimon 1). Faptul că Pavel folosește în continuare „eu”, nu „noi” arată că în spatele acestor epistole stă autoritatea lui.

Comentariu EGW

În Epistola către coloseni, Pavel menţionează binecuvântările bogate care le sunt oferite copiilor lui Dumnezeu. El spune: „Nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voii Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească, pentru ca astfel să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu, întăriţi cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie” (Coloseni 1:9-11).

Apoi, el scrie despre dorinţa sa ca fraţii din Efes să ajungă să înţeleagă măreţia privilegiului de a fi creştin. El le descrie, în limbajul cel mai amplu, puterea minunată şi cunoştinţele pe care le-ar putea avea ca fii şi fiice ale Celui Preaînalt. Era privilegiul lor să fie „întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru… pentru ca, având rădăcina şi temelia puse în dragoste, să [poată] pricepe, împreună cu toţi sfinţii, care sunt lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea şi să [cunoască] dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă”. Și rugăciunea apostolului atinge apogeul când se roagă ca ei să ajungă „plini de toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efeseni 3:16-19).

Aici sunt descoperite realizările înalte pe care le putem atinge prin credinţa în promisiunile Tatălui nostru ceresc, când împlinim cerinţele Sale. Prin meritele lui Hristos, noi avem acces la tronul Puterii Infinite. „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da, fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:32). Tatăl I-a dat Fiului Său Duhul fără măsură, iar noi, de asemenea, ne putem împărtăşi de plinătatea Lui. …

Prin Isus, fiii căzuţi ai lui Adam devin „fii ai lui Dumnezeu”. „Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească fraţi” (Evrei 2:11). Viaţa creştinului trebuie să fie o viaţă de credinţă, de biruință şi de bucurie în Dumnezeu. … Bine a spus Neemia, slujitorul Domnului: „Bucuria Domnului va fi tăria voastră” (Neemia 8:10). Pavel, de asemenea, spune: „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” (Filipeni 4:4). „Bucura­ţi-vă întotdeauna. Rugaţi-vă neîncetat. Mulţumiţi lui Dumnezeupentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi” (1 Tesaloniceni 5:16-18). …

Numai când Legea lui Dumnezeu va fi repusă în poziţia ei de drept,se va produce o redeşteptare a credinţei şi a evlaviei de la început în mijlocul celor care se declară copiii Săi. – Asemenea lui Hristos, 20 iulie, p. 215

„Dumnezeu v-a ales pentru mântuire prin sfințirea duhului și prin credința în adevăr. De aceea stați în picioare fermi! [...] Dacă Îl slujiți pe Dumnezeu cu credincioșie, veți avea parte de prejudecăți și de opoziție, dar nu vă lăsați provocați atunci când suferiți pe nedrept! Nu vă răzbunați! Păstrați-vă integritatea în Isus Hristos! Îndreptați-vă privirea spre cer! Lăsați-i pe alții să spună ce au de spus și să-și urmeze calea! Voi continuați perseverent cu blândețea și smerenia lui Hristos! Faceți-vă lucrarea cu hotărâre, cu inimă curată, cu toată puterea și tăria voastră, sprijinindu-vă pe brațul lui Dumnezeu! Poate că nu veți cunoaște niciodată natura adevărată și înălțătoare a lucrării voastre. Valoarea ființei voastre poate fi măsurată numai prin viața dată pentru a vă salva. [...]

Pentru fiecare suflet care se dezvoltă în Hristos vor exista momente de luptă serioasă și îndelungată, pentru că puterile întunericului sunt hotărâte să se opună înaintării voastre. Dar când căutăm har la crucea lui Hristos, nu putem da greș. Promisiunea Răscumpărătorului este: «Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.» «Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului»” (Ellen G. White, în The Youth’s Instructor, 9 noiembrie 1899).

Întrebările suplimentare de la studiul de vineri sunt un ajutor și o încurajare pentru a studia zilnic Biblia. Recomandăm folosirea acestora la începutul sau la sfârșitul lecției din Sabat în biserici, cu răspunsuri rapide. În acest trimestru, întrebările din cartea Dietă și hrană sunt formulate după ediția electronică.

Zilnic:
1 Samuel 13
1 Samuel 14
1 Samuel 15
1 Samuel 16
1 Samuel 17
1 Samuel 18
1 Samuel 19

Ellen G. White, Dietă și hrană, „Ce trebuie să știm despre această carte” – cap. 1, „O jertfă jalnică” (inclusiv)

2. Unde și-a înălțat Saul un semn de biruință?

3. Cine a zis: „Pe sufletul tău, împărate, că nu știu”?

4. Cât timp a prorocit Saul?

5. Ce nu a ezitat Ellen White să descopere?

Comentariu EGW

În locurile cerești, „Binecuvântări nelimitate”, 31 mai, p. 158; Cugetări de pe Muntele Fericirilor, „Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî…”, p. 31-35.