Poporul lui Dumnezeu mergea vesel spre noua lui casă. Stâng, drept, stâng, drept! Dumnezeu îi conducea spre Țara Promisă. O țară minunată! Urmau să găsească acolo struguri mari și suculenți, copaci mari și umbroși, cetăți imense. Aveau să găseasă grădini mari cu flori, din care albinele puteau să facă multă miere delicioasă. Deodată, poporul s-a oprit. În calea lor apăruse ceva foarte mare. Poți vedea ce este? Da, era un râu foarte mare. Oare ce vor face acum?
Oamenii s-au uitat la marele râu Iordan. Nu puteau să sară peste el. Era prea larg (întinde brațele). Nu puteau să-l ocolească. Era prea lung (întinde brațele). Nu puteau să treacă prin el. Era prea adânc (întinde brațele în sus și în jos). Nu puteau nici măcar să plutească pe râul năvalnic. Nu aveau bărci. Și-au scuturat capetele (scutură din cap). Nu puteau trece râul cel mare cu niciun chip. Dar Dumnezeu știa cum să ducă poporul pe malul opus. El i-a spus lui Iosua cum, iar Iosua a zâmbit la auzul cuvintelor lui Dumnezeu. El a spus poporului că, a doua zi, Dumnezeu avea să facă „lucruri minunate” (
Iosua 3:5).
Dimineața, ajutoarele lui Dumnezeu, preoții, au ridicat chivotul din cortul lui Dumnezeu. L-au cărat până la râu, exact așa cum ceruse Dumnezeu. El mergea înaintea lor. Primii doi preoți au intrat în apă. Apele repezi s-au oprit. Acolo, în fața întregului popor, s-a făcut o cărare uscată, chiar prin râul cel mare. Toți oamenii au zâmbit surprinși. Dumnezeu era cel mai bun conducător!
Preoții au dus chivotul până în mijlocul râului și s-au oprit. Au așteptat până când toți oamenii au trecut pe partea cealaltă. Fetițele și băiețeii, mămicile și tăticii, mătușile și unchii, cu toții au traversat râul pe pământ uscat! Cortul lui Dumnezeu nu s-a udat. Corturile lor nu s-au udat. Animalele lor nu s-au udat. Toți oamenii au trecut cu bine. Dumnezeu i-a ajutat să treacă râul cel mare.
Mai apoi, preoții au trecut râul, purtând frumosul chivot de aur al lui Dumnezeu. În cele din urmă, toată apa s-a revărsat în râu. Râul era lat (întinde brațele). Râul era lung (întinde brațele). Râul era adânc (întinde brațele în sus și în jos). Dar râul acela nu era prea mare pentru Dumnezeu. El poate face orice. El va continua să Își ajute poporul. El este cel mai bun conducător. Era suficient să aibă încredere în Dumnezeu și să-L urmeze. (Spuneți împreună) Îți mulțumesc, Isuse, pentru că mă conduci! Vreau să Te urmez!