Pavel la Roma

După ce au petrecut iarna în Malta, Pavel și însoțitorii săi au fost urcați pe o corabie spre Puzole, un oraș de pe coasta Italiei. Roma era încă la 225 km depărtare, dar Puzole era principalul său port maritim. Cele două orașe erau conectate printr- un drum bun.

Când creștinii care trăiau în Puzole au aflat că Pavel sosise, l-au rugat să rămână cu ei. Iuliu, centurionul care se ocupa de prizonieri, a fost foarte amabil cu Pavel și i-a permis să rămână cu creștinii de acolo timp de o săptămână întreagă. Faptele apostolilor 28:14

Între timp, creștinii din Roma au auzit vestea că Pavel era pe drum spre ei. Unii dintre ei, datorită lucrării lui Pavel, se convertiseră în alte orașe și, între timp, s-au mutat în Roma. O, cât de nerăbdători erau să-l vadă din nou! Unii dintre ei au pornit la drum pentru a-i ieși în întâmpinare.

Dar Pavel se lupta cu dezamăgirea. În cele din urmă, a ajuns aproape la Roma. Timp de mulți ani sperase să viziteze acest oraș. Dar acum era prizonier. Cum mai putea el să facă ceva util pentru Isus? Fără să se plângă, el a parcurs drumul lung; dar era foarte trist.

În cele din urmă, au ajuns la doar 64 de km de Roma. În timp ce mergeau cu greu prin mulțime, mulți îl priveau disprețuitor pe bătrânul cu părul alb, care acum se afla la un loc cu criminalii, și îi adresau cuvinte nepoliticoase, batjocoritoare. Dar Pavel a auzit deodată un strigăt de bucurie și a simțit cum două brațe puternice îl îmbrățișează. „Pavel! O, Pavel!”

Pavel a recunoscut imediat pe cineva dintr-un oraş în care el câștigase suflete pentru Isus. Iuliu a oprit înaintarea, iar prizonierii și oamenii priveau reîntâlnirea emoționantă dintre cei doi. Apoi au mers mai departe.

Același lucru s-a întâmplat din nou și din nou pe măsură ce oamenii îl recunoșteau pe Pavel și îl îmbrățișau ca și cum ar fi fost iubitul lor tată. Și, de fiecare dată, Iuliu oprea înaintarea și le permitea să aibă câteva minute de întâlnire plină de bucurie. Cum s-a simțit Pavel când călătoria a luat sfârșit? Faptele apostolilor 28:15

După ce au petrecut iarna în Malta, Pavel și însoțitorii săi au fost urcați pe o corabie spre Puzole, un oraș de pe coasta Italiei. Roma era încă la 225 km depărtare, dar Puzole era principalul său port maritim. Cele două orașe erau conectate printr- un drum bun.

Când creștinii care trăiau în Puzole au aflat că Pavel sosise, l-au rugat să rămână cu ei. Iuliu, centurionul care se ocupa de prizonieri, a fost foarte amabil cu Pavel și i-a permis să rămână cu creștinii de acolo timp de o săptămână întreagă. Faptele apostolilor 28:14

Între timp, creștinii din Roma au auzit vestea că Pavel era pe drum spre ei. Unii dintre ei, datorită lucrării lui Pavel, se convertiseră în alte orașe și, între timp, s-au mutat în Roma. O, cât de nerăbdători erau să-l vadă din nou! Unii dintre ei au pornit la drum pentru a-i ieși în întâmpinare.

Dar Pavel se lupta cu dezamăgirea. În cele din urmă, a ajuns aproape la Roma. Timp de mulți ani sperase să viziteze acest oraș. Dar acum era prizonier. Cum mai putea el să facă ceva util pentru Isus? Fără să se plângă, el a parcurs drumul lung; dar era foarte trist.

În cele din urmă, au ajuns la doar 64 de km de Roma. În timp ce mergeau cu greu prin mulțime, mulți îl priveau disprețuitor pe bătrânul cu părul alb, care acum se afla la un loc cu criminalii, și îi adresau cuvinte nepoliticoase, batjocoritoare. Dar Pavel a auzit deodată un strigăt de bucurie și a simțit cum două brațe puternice îl îmbrățișează. „Pavel! O, Pavel!” Pavel a recunoscut imediat pe cineva dintr-un oraş în care el câștigase suflete pentru Isus. Iuliu a oprit înaintarea, iar prizonierii și oamenii priveau reîntâlnirea emoționantă dintre cei doi. Apoi au mers mai departe.

Același lucru s-a întâmplat din nou și din nou pe măsură ce oamenii îl recunoșteau pe Pavel și îl îmbrățișau ca și cum ar fi fost iubitul lor tată. Și, de fiecare dată, Iuliu oprea înaintarea și le permitea să aibă câteva minute de întâlnire plină de bucurie. Cum s-a simțit Pavel când călătoria a luat sfârșit? Faptele apostolilor 28:15

Când au ajuns la Roma, Iuliu i-a transferat pe Pavel și pe ceilalți prizonieri la căpitanul străjerilor care păzeau palatul Cezarului. Iuliu a făcut un raport bun despre Pavel și a prezentat și scrisoarea pe care o trimisese Festus cu privire la el. Ca urmare, căpitanul străjerilor nu l-a aruncat pe Pavel în închisoare. În schimb, i-a permis să își închirieze propria casă. Avea să fie legat de un soldat, dar oricine putea să-l viziteze,iar el avea în continuare libertatea de a lucra din casa lui.

Ca de obicei, Pavel a vrut să spună vestea bună despre Isus mai întâi evreilor. Din moment ce nu putea merge la sinagogă, el i-a invitat pe conducătorii evreilor din Roma să vină la casa lui.

Deoarece era prizonier, Pavel a vrut să clarifice mai întâi orice neînțelegere cu privire la el. A afirmat că nu era vinovat de nicio crimă. Într-adevăr, romanii care îl judecaseră îl găsiseră nevinovat, dar evreii nu acceptaseră să fie eliberat. Prin urmare, el a fost forțat să facă apel la Cezar. Singura lui „crimă” era aceea că el credea în Isus ca Mesia, despre care Scripturile evreiești vorbiseră cu claritate. Faptele apostolilor 28:17-20

Ca răspuns, liderii evrei i-au transmis că până la acel moment nu auziseră nicio acuzație la adresa lui. L-au întrebat dacă avea să le spună ce credea despre Isus.

La timpul stabilit, mulți evrei au venit la casa lui Pavel; și el le-a vorbit toată ziua. A împărtășit mărturia lui personală și le-a arătat, folosind Scripturile Vechiului Testament, că Isus era Mesia. Unii au ales să creadă ce spunea Pavel. Mulți alții erau convinși că Pavel avea dreptate, dar au ales să nu creadă în Isus. Cât de trist! Care au fost ultimele cuvinte ale lui Pavel pentru ei? Faptele apostolilor 28:25-28

Evreii nu se grăbeau să vină la Roma pentru a-l acuza pe Pavel înaintea Cezarului. Lisias (căpitanul din Ierusalim) și Felix, Festus și Agripa, toți afirmaseră că Pavel nu făcuse nimic greșit. Ultima șansă a evreilor era să-l convingă pe Cezar să-l condamne pe Pavel, iar singura cale prin care puteau face asta era prin viclenie și înșelăciune. O întârziere mai mare avea să le dea timp pentru a-și perfecționa planurile.

Dar Dumnezeu a transformat întârzierea într-o binecuvântare. Chiar dacă Pavel nu putea să iasă din casa lui, el tot răspândea vestea cea bună despre Isus pentru toți cei care veneau să-l viziteze. Împăratul roman din acel moment, sau Cezarul, era Nero, un om foarte rău. Dar chiar și unii dintre oamenii din propria lui casă au devenit creștini datorită mărturiei lui Pavel. Filipeni 4:22

Pavel putea sincer să spună că ceea ce i se întâmplase se dovedise a fi o binecuvântare. Filipeni 1:12-14

Din moment ce Pavel nu putea vizita personal bisericile pe care le întemeiase, el le-a scris scrisori. Câteva dintre aceste scrisori sunt în Biblia noastră sub titlul de cărți, cum ar fi: Efeseni, Filipeni, Coloseni și Filimon. Începând de săptămâna aceasta, noi vom studia aceste patru scrisori.

Acestea au fost o mare binecuvântare pentru biserici. Credincioșii nu apreciaseră pe deplin tot ceea ce făcuse Pavel pentru ei. Acum, când el nu-i mai putea vizita, și-au dat seama câtă nevoie aveau de ajutor pentru a continua munca pe care el o începuse. Acum ei prețuiau și dădeau atenție sfaturilor sale scrise.

De asemenea, Pavel a gestionat deplasările și slujirea lucrătorilor pe care îi pregătise. Prin aceștia, el a putut să încurajeze bisericile pe care le plantase și a început să lucreze în domenii noi. Astfel, Pavel a petrecut următorii doi ani în casa lui, continuând să răspândească vestea bună despre Isus. Faptele apostolilor 28:30,31

Onisim era un om care își predase inima lui Dumnezeu în urma lucrării lui Pavel din Roma. El fusese un sclav care furase de la stăpânul său și fugise la Roma. Nu știm cum l-a găsit pe apostol; dar când Pavel l-a întâlnit, l-a ajutat mai întâi cu partea financiară, iar apoi i-a spus vestea bună despre Isus.

În timp, Onisim a fost schimbat și a devenit un urmaș al lui Isus. Apoi a devenit unul dintre ajutoarele de nădejde ale lui Pavel. Dar era încă un sclav fugar. Creștin fiind, el avea acum responsabilitatea de a-și îndrepta greșeala față de stăpânul său. Nu avea să-i fie ușor. Stăpânii erau adesea foarte cruzi cu sclavii lor; sclavii fugari puteau fi chiar uciși.

Stăpânul lui Onisim era un bărbat numit Filimon. Acesta era un creștin care locuia în Colose. Pare ciudat ca un creștin să fie proprietar de sclavi. Cu toate acestea, trebuie să nu uităm că atunci sclavia era o parte foarte importantă a societății romane. Pavel a ales cu înțelepciune să nu atace în mod direct instituția sclaviei, dar el a arătat principii care aveau să ducă la încetarea sclaviei.

Pavel plănuia să-l trimită pe Tihic în Asia Mică cu scrisori pentru diferite biserici. Deoarece Colose era în aceeași zonă, l-a trimis și pe Onisim cu el (Coloseni 4:7-9). Pavel i-a dat lui Onisim o scrisoare pentru Filimon. În această scrisoare, Pavel îl ruga pe Filimon să-l accepte pe Onisim ca pe fratele său creștin. Mai mult, el s-a oferit să fie responsabil personal pentru orice datorie pe care Onisim o avea la Filimon. Găsește scrisoarea în Biblia ta și ia-ți timp să o citești. Se numește Filimon. Filimon 1–25 

Ce exemplu frumos de amabilitate creștină! Pavel nu i-a solicitat lui Filimon să-l accepte pe Onisim. În schimb, el l-a rugat cu amabilitate să o facă.

O altă scrisoare pe care Pavel a scris-o în timp ce se afla la Roma a fost cartea Efeseni. Probabil că a fost una dintre scrisorile pe care le-a dus Tihic bisericilor din Asia Mică. (Efeseni 6:21). Deci, Efeseni a fost scrisă probabil cam în același timp cu scrisoarea către Filimon.

În această scrisoare, Pavel îi îndeamnă cu sinceritate pe credincioși să manifeste unitate creștină. Acest lucru se poate întâmpla doar atunci când fiecare este lipsit de egoism și răbdător cu ceilalți membri. Efeseni 4:1,2 Corpul uman este o altă ilustrare bună a modului în care ar trebui să funcționeze biserica. Fiecare parte a corpului — picioare, inimă, ochi, stomac și toate celelalte — lucrează împreună pentru a face un întreg perfect. În același mod, Dumnezeu a dat fiecărui membru al bisericii diferite daruri, și toate trebuie să lucreze împreună în armonie. Efeseni 4:1-13

Pavel a arătat apoi cum se poate îndeplini acest principiu al unității și în familie. Femeile ar trebui să se supună soților lor, iar soții ar trebui să-și iubească soțiile la fel cum a iubit Isus biserica. Efeseni 5:22‑33 Copiii ar trebui să se supună părinților, iar părinții să țină cont să nu îi înfurie pe copiii lor. Efeseni 6:1-4

Sclavii să fie ascultători și să facă o treabă bună, iar stăpânii să-i trateze pe sclavi cu amabilitate. Efeseni 6:5-9 Ce imagine frumoasă a modului în care familiile pot trăi împreună în armonie creștină! Dar noi știm că nu este ușor să trăiești astfel; uneori pare că trebuie să te lupți pentru a avea acest stil de viață. Pavel știa și asta. Știa că lupta noastră nu este împotriva altor oameni. Noi trebuie să luptăm chiar împotriva lui Satana. Efeseni 6:12

Din moment ce nu putem câștiga împotriva lui Satana prin forțe proprii, Pavel ne recomandă o cale spre victorie, aceea de a ne proteja cu armura lui Dumnezeu. Citește cu atenție Efeseni 6:13-18 și gândește-te la modul în care fiecare piesă din armură ne ajută să câștigăm lupta împotriva lui Satana.

Pavel a mai scris și cartea Coloseni — o scrisoare către biserica din Colose – în timp ce era la Roma. Această scrisoare a făcut parte dintre scrisorile pe care Pavel le-a trimis prin Tihic la bisericile din Asia Mică (Coloseni 4:7-9). Scrisoarea către Coloseni a fost probabil scrisă cam în același timp cu cele către Filimon și Efeseni. În această scrisoare, Pavel vorbește despre ceva numit „taina ținută ascunsă”. Această taină, spune Pavel, este ceva ce a rămas nedescoperit pentru o lungă perioadă de timp, dar acum nu mai era un secret. Care este această taină? Pavel spune că este „Hristos în voi, nădejdea slavei”. Coloseni 1:26,27; 1 Timotei 3:16

Deci „taina lui Dumnezeu” este într-adevăr vestea cea bună despre Isus pe care Pavel a tot predicat-o — planul de mântuire. Este greu de înțeles pentru noi că Dumnezeu Fiul a fost dispus să vină pe acest pământ. Este greu de pătruns cum s-a putut naște ca om, iar apoi să moară pentru păcatele noastre. Și poate partea cea mai uimitoare a acestei taine este cum poate Dumnezeu să ia oameni păcătoși și să-i facă curați și sfinți, potriviți pentru a trăi pentru totdeauna în Împărăția Lui. Dar, mulțumim lui Dumnezeu, este adevărat!

Apoi, Pavel a vorbit despre cum devine posibilă această minune în dreptul nostru. Ar trebui să ne gândim la lucrurile de sus și să ne socotim morți față de stilul vechi de viață - lăcomie, furie și un limbaj urât, idealul fiind să trăim după stilul de viață arătat de Dumnezeu – altruism, răbdare și vorbire curată. Coloseni 3:1-15

Nu există nicio limită pentru binecuvântările pe care Dumnezeu le va da celor care Îl invită să lucreze în viața lor. Pavel spune că putem să-I aducem mulțumire pe deplin, „aducând roade în tot felul de fapte bune și crescând în cunoștința lui Dumnezeu”. Coloseni 1:10,11