1 Isus a[[xr:1]] început să le vorbească în pilde. „Un om a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc și a zidit un turn [[fn:a]] , a arendat-o unor lucrători și a plecat în călătorie.

Isus a început pe urmă să le vorbească. [Vierii cei răi, Marcu 12,1-12 = Matei 21,33-46 = Luca 20,9-19. Comentariu major: Matei]. Marcu omite parabolele cu cei doi fii şi omul fără haină de nuntă, ambele aflate în contextul acesta în Matei şi în Luca. Se pare că Marcu a ales-o pe aceea care l-a impresionat pe el mai mult ca reprezentând adevărurile pe care Hristos a căutat să le ilustreze în aceste parabole finale.

Teasc. [Ladă de vin, KJV; zăcătoare sub teasc, G. Gal.]. Gr. hupolenion, cadă de vin sau recipientul pentru mustul de struguri care curgea din teascul care era direct deasupra lui (vezi la Matei 21,33).


2 La vremea potrivită, a trimis la lucrători un rob, ca să ia de la lucrători din roadele viei.

Din roadele. Literal, din roade, adică, parte din roade, însemnând partea lui (vezi la Matei 21,34).


3 Dar aceștia, prinzându-l, l-au bătut și l-au trimis înapoi cu mâinile goale.

Au pus mâna pe el. [L-au prins, KJV]. Pentru relatările din Evanghelii ale acestei parabole cu privire la servii trimişi şi tratamentul aplicat lor vezi la Matei 21,35.


4 Și din nou a trimis la ei pe un alt rob; pe acela l-au rănit la cap și l-au batjocorit.

L-au bătut. [L-au bătut cu pietre, KJV]. Dovezile textuale favorizează (cf. p. 146) omiterea acestor cuvinte, precum şi cuvintele l-au trimis [KJV].


5 A mai trimis un altul, pe care l-au omorât; apoi pe mulți alții: pe unii i-au bătut, iar pe alții i-au omorât.
6 Mai avea pe cineva: pe fiul său preaiubit; în cele din urmă l-a trimis și pe acesta la ei, zicându-și: «De fiul meu se vor rușina.»

Un fiu iubit. [ Prea iubitul său, KJV]. Poate că Isus Se gândea la cuvintele Tatălui de la botezul Lui (vezi Matei 3,17).


7 Dar lucrătorii aceia au zis între ei: «Iată-l pe moștenitor; haideți să-l omorâm, și moștenirea va fi a noastră!»
8 Și, prinzându-l, l-au omorât și l-au scos afară din vie.
9 Acum, ce va face stăpânul viei? Va veni și-i va omorî pe lucrători, iar via o va da altora.
10 N-ați citit scriptura aceasta: Piatra pe care au lepădat-o zidarii, tocmai ea a ajuns în capul unghiului;
11 de la Domnul s-a făcut lucrul acesta și este minunat în ochii noștri [[fn:a]] ?”
12 Ei[[xr:1]] căutau să-L prindă, dar se temeau de mulțime. Pricepuseră că pentru ei spusese pilda aceasta. Și, lăsându-L, au plecat.

L-au lăsat. Adică, după ce le spusese parabola omului fără haină de nuntă (vezi Matei 22,15).


13 Și[[xr:1]] i-au trimis la El pe unii dintre farisei și dintre irodieni ca să-L prindă cu vorba.

Au trimis la Isus. [Au trimis la El, KJV]. [Plătirea tributului lui Cezar, Marcu 12,13-17 = Matei 22,15-22 = Luca 20,20-26. Comentariu major: Matei]. Prinde. Gr. agreuo, a prinde, adică a prinde la vânătoare, de la agra, captură, fie de vânat sau de peşte.


14 Aceștia au venit și I-au zis: „Învățătorule, știm că spui adevărul și nu ții seama de nimeni, căci nu cauți la fața oamenilor, ci cu adevărat îi înveți calea lui Dumnezeu. Este îngăduit să-i dăm bir cezarului sau nu?
15 Să dăm sau să nu dăm?” Isus, cunoscându-le fățărnicia, le-a răspuns: „De ce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un dinar[[fn:a]] ca să-l văd!”
16 Iar ei I-au adus. Isus i-a întrebat: „Chipul acesta și inscripția ale cui sunt?” „Ale cezarului”, I-au răspuns ei.
17 Atunci Isus le-a zis: „Dați-i cezarului ce este al cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” Și se mirau foarte mult de El.
18 Saducheii[[xr:1]], care[[xr:2]] zic că nu este înviere, au venit la Isus și L-au întrebat:

Saducheii. [Căsătoria şi învierea, Marcu 12,18-27 = Matei 22,23-33 = Luca 20,27-38. Comentariu major: Matei].


19 „Învățătorule, Moise[[xr:1]] ne-a scris că, dacă moare cineva și-i rămâne femeia văduvă fără să aibă copil, fratele lui să o ia de soție și să-i ridice acestuia urmași.
20 Erau șapte frați. Primul și-a luat soție și a murit fără să lase urmași.
21 Al doilea a luat-o de soție și a murit fără să lase urmași. Tot așa și al treilea.
22 Și niciunul din cei șapte n-a lăsat urmași. În cele din urmă, a murit și femeia.
23 La înviere, [când vor învia,] a căruia dintre ei va fi femeia? Căci toți șapte au avut-o de soție.”

La înviere. [Când vor învia, KJV]. Dovezile textuale sunt împărţite (cf. p. 146) între reţinerea şi omiterea acestor cuvinte.


24 Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciți voi din pricină că nu cunoașteți Scripturile și nici puterea lui Dumnezeu?

Oare nu? Forma întrebării în textul grec lasă să se înţeleagă că Isus aşteaptă un răspuns afirmativ.


25 Căci atunci când vor învia din morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor[[xr:1]] fi ca îngerii în ceruri.
26 Cât despre faptul că morții învie, n-ați citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbește despre rug, când i-a spus Dumnezeu: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov[[fn:a]]?

Pentru învierea morţilor. [Pentru morţii, KJV]. Adică, privitor la învierea lor din morţi.

Rug. Vezi la Exod 3,2.6.


27 El nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciți!”

Tare vă mai rătăciţi. Exprimarea aceasta emfatică apare în forma aceasta tare numai în Marcu.


28 Unul[[xr:1]] din cărturari, care-i auzise vorbind, văzând că Isus le răspunsese bine, s-a apropiat de El și L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?”

Unul dintre cărturari. [Porunca cea mai mare, Marcu 12,28-34 = Matei 22,34-40 = Luca 20,39.40. Comentariu major: Marcu].

Ştia. [Înţelegând, KJV]. Cărturarul ales pentru a pune în faptă acest complot al Fariseilor de a-L prinde în cursă pe Isus (vezi la Matei 22,34.35) era, pe cât se pare, un om onest cu inima. El era destul de sincer în judecata lui pentru a recunoaşte că Isus răspunsese bine Saducheilor.


29 Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: Ascultă,[[xr:1]] Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn![[fn:a]]

Dumnezeul nostru, Domnul este unul singur. [Dumnezeu este un singur Domn, KJV]. Vezi la Deuteronom 6,4. Pasajul biblic citat aici a fost deviza sacră a lui Israel în tot decursul lungii lui istorii. El reflectă credinţa distinctivă a iudeilor în singurul Dumnezeu, în contrast cu mulţii zei ai naţiunilor. Aceste cuvinte erau rostite pentru a deschide serviciile de rugăciune de dimineaţa şi de seara de la Templul şi sunt o parte regulată a serviciilor în sinagoga iudaică până astăzi.


30 și: Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta![[fn:a]] [Iată porunca dintâi.]
31 Iar a doua este aceasta: Să-l[[xr:1]] iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți![[fn:a]] Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.”
32 Cărturarul I-a zis: „Bine, învățătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul în afară de El[[fn:a]]

Bine, Învăţătorule. Adică, ai vorbit bine, Învăţătorule sau Ai dreptate, Învăţătorule (RVS).

Adevărat ai zis. Cărturarul recunoştea că răspunsurile lui Isus la întrebările anterioare fuseseră precise şi corespunzătoare (vezi la v. 28) şi acum în mod cinstit Îl laudă cu privire la acest răspuns.


33 și că a-L iubi pe El cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul și cu toată puterea și a-l iubi pe aproapele ca pe tine însuți[[fn:a]] este[[xr:1]] mai mult decât toate arderile-de-tot și jertfele.”

Jertfele. [Arderile de tot, KJV]. Comparaţi 1 Samuel 15,22. Această admitere voluntară din partea cărturarului evidenţiază puterea lui de a înţelege importanţa şi însemnătatea relativă a ritualului Templului.


34 Isus, văzând că a răspuns cu pricepere, i-a zis: „Tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu.” Și[[xr:1]] nimeni nu îndrăznea să-I mai pună întrebări.

Cu pricepere. Gr. nounechos, cu înţelegere, adică raţional.

De Împărăţia. Cărturarul înţelegea adevărul (vezi v. 33) şi îl recunoştea ca adevăr (vezi v. 32). El era la pragul împărăţiei. Comparaţi reacţia lui Isus faţă de tânărul fruntaş bogat (vezi Marcu 10,20.21; vezi la Matei 19,20.21).


35 Pe când[[xr:1]] dădea învățătură în Templu, Isus a zis: „Cum spun cărturarii că Hristosul este fiul lui David?

Pe când învăţa. [Isus aduce la tăcere pe criticii Săi, Marcu 12,35-37 = Matei 22,41-46 = Luca 20,41-44. Comentariu major: Matei.] Numai Marcu notează că Isus încă mai învăţa în Templu.

Cum zic cărturarii? Un alt amănunt întâlnit numai în Marcu. Isus notează că cărturarii Îl aclamă pe Mesia ca Fiu al lui David, ca pregătire pentru a atrage din nou a atenţia la Sine, ca adevăratul Mesia.


36 Însuși David a zis, prin[[xr:1]] Duhul Sfânt: Domnul I-a zis Domnului meu: «Șezi la dreapta Mea până îi voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale!» [[fn:a]]
37 Dacă însuși David Îl numește Domn, atunci cum este El fiul lui?” Și mulțimea Îl asculta cu plăcere.

Gloata cea mare. [Poporul de rând, KJV]. Adică, marea masă a poporului sau mulţimea în general. Acesta este încă un amănunt notat numai de Marcu.


38 În învățătura Lui, Isus[[xr:1]] zicea: „Feriți-vă[[xr:2]] de cărturarii cărora le place să umble în haine lungi și să fie[[xr:3]] salutați prin piețe,

În învăţătura pe care le-o dădea. Literal, în învăţătura Sa, (vezi la Matei 7,28)

Isus le zicea. [Vaiuri pentru cărturari şi Farisei, Marcu 12,38-40 = Matei 23,1-39 = Luca 20,45-47. Comentariu major: Matei].

Păziţi-vă de cărturari. Marcu dă numai un scurt extras din cuvântarea destul de lungă asupra făţărniciei cărturarilor şi Fariseilor (vezi la Matei 23). Ca şi cu Predica de pe munte (vezi Matei 5 la 7) şi predica de lângă mare (vezi Matei 13). Matei relatează mai pe larg cuvântările lui Isus decât o fac ceilalţi scriitori ai Evangheliilor.

Haine lungi. Aceste haine lungi ajungeau până la pământ şi făceau parte din îmbrăcămintea purtată de obicei de învăţătorii de lege şi ca o emblemă a profesiunii lor.

Să le facă lumea plecăciuni. [Le plac salutările, KJV]. Vezi la Matei 23,7.

Prin pieţe. Vezi la Matei 11,16.


39 să aibă scaunele dintâi în sinagogi și locurile de cinste la ospețe;

Scaunele dintâi. Vezi la Matei 23,6.


40 casele văduvelor le mănâncă[[xr:1]] și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceștia vor primi o mai mare osândă.”

Casele văduvelor le mănâncă. Vezi la Matei 23,14.


41 Isus[[xr:1]] stătea jos în fața vistieriei Templului și Se uita cum arunca mulțimea bani în[[xr:2]] vistierie. Mulți care erau bogați aruncau mult.

Isus şedea. [Bănuţii văduvei, Marcu 12,41-44 = Luca 21,1-4. Comentariu major: Marcu]. Acest incident a avut loc târziu în cursul zilei, probabil marţi (vezi la Matei 23,1.38.39); vezi diagrama 9, p. 233). Isus tocmai terminase victorios o lungă şi dârză luptă cu conducătorii naţiunii şi era pe punctul de a pleca pentru totdeauna din curţile sfinte ale Templului.

În faţa. Adică, peste drum, acolo unde putea să-i observe pe închinători când îşi aduceau contribuţiile.

Arunca. Mai degrabă, erau aruncând înăuntru. Se pare că bogaţii treceau pe alături unul după altul şi îşi depuneau darul.

Visterie. [Tezaurul, KJV]. Marcu nu se referă aici la încăperea blindată unde era depozitat şi păstrat tezaurul Templului, ci la cutia pentru daruri din curtea spaţioasă a femeilor.


42 A venit și o văduvă săracă și a aruncat doi bănuți[[fn:a]], care fac un codrant[[fn:b]].

Săracă. Gr. ptochos, [cineva] în lipsă extremă, sau lipsit în toate privinţele. Luca foloseşte penichros, o formă poetică târzie a lui penes, însemnând cineva care duce o existenţă de la mână la gură şi care trebuie să muncească în fiecare zi pentru a avea ceva de mâncat a doua zi (vezi Luca 21,2). Penes derivă de la verbul penomai, a lucra pentru hrană. Poate că Isus intenţiona ca spiritul acestei văduve să stea în viu contrast cu atitudinea Fariseilor faţă de văduve. Sărăcia acestei văduve se poate să fi fost datorată în parte avariţiei vreunuia din cărturarii şi Fariseii prezenţi cu ocazia aceasta (vezi la Matei 23,14). Ei, zicea Hristos, casele văduvelor le mănâncă (Marcu 12,40). Dar aici era o văduvă care, dintr-o inimă arhiplină de iubire faţă de Dumnezeu, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască (v. 44). Ce contrast!

Banuţi. Gr. lepton, o monedă valorând mai puţin de 1/10 dintr-un cent U.S. (vezi p. 49). Lepton era cea mai mică monedă iudaică de aramă în circulaţie.

Gologan. Gr. kodrantes, care era egal cu 2 lepta (vezi p. 49) şi care valora 1/64 dintr-un demarius roman, salariul unei zile pe vremea lui Hristos (vezi la Matei 20,2). Deseori s-a pus accent asupra micimii intrinsece a darului văduvei. N-ar trebuie să se pună un accent mai mare asupra mărimii comparative a darului (vezi la v. 44)?


43 Isus i-a chemat pe ucenicii Săi și le-a zis: „Adevărat vă spun că această[[xr:1]] văduvă săracă a dat mai mult decât toți cei ce aruncă în vistierie,

Ucenicii Săi. Vezi la Matei 24,1.

Adevărat. Sau cu adevărat (vezi la Matei 5,18; Ioan 1,51).

Mai mult decât toţi. Adică, mai mult decât toţi dătătorii bogaţi la un loc. Înaintea cerului nu mărimea darului contează, ci motivul care-l determină. Cerul este interesat numai de măsura de iubire şi devotament pe care o reprezintă, nu de valoarea monetară. Acesta este unicul temei pe care Dumnezeu răsplăteşte pe oameni, aşa cum a ilustrat atât de potrivit Isus prin parabola cu lucrătorii viei (vezi la Matei 20,15). Lăudarea văduvei acesteia de către Isus era întemeiată pe spiritul care determinase darul ei, nu pe valoarea intrinsecă a lui.


44 căci toți au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot[[xr:1]] ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.”

Prisosul. [Abundenţa, KJV]. Gr. perisseuma, care pe lângă abundenţă mai înseamnă şi ce rămâne pe deasupra, deci exces sau prisos. Bogaţii aveau un prisos de bani; aveau mai mult decât aveau nevoie. Ei dădeau din surplusul lor şi nu-i costa nimic să dea. Valoarea darurilor lor în termeni de iubire şi devoţiune era mică sau inexistentă, pentru că darurile nu reprezentau nici

o tăgăduire de sine. Sărăcia. [Lipsa, KJV]. Gr. husteresis, deficienţă, sărăcie, lipsă. Tot ce avea. O dovadă de maximă iubire şi devoţiune faţă de Dumnezeu.

Ca să trăiască. Gr. bios, întreţinere, nu zoe, viaţa însăşi. Mai mult decât probabil văduva nu ştia de unde va căpăta cele necesare pentru masa ei viitoare.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1–12 DA 596–600 13–40 DA 601–609

16 CE 10; 7T 156

24 COL 110; GC 599; 5T 388

28–33 DA 607

30 COL 348; CS 35; CT 32, 360; FE 314, 315, 324; LS 352; ML 117; 2T 45, 70, 168, 504; 3T 39; 4T 119; 5T 536; 6T 477

30, 31 2T 550

33 AH 349; 3T 392

34 DA 608

37 CSW 109; CT 240, 260; Ev 565; FE 242; MH 443; 8T 308

41, 42 DA 614

41–44 DA 614–620

42 DA 616; Ed 109; GW 467; 2T 198; 3T 398; 6T 103, 310; 9T 55

42–44 AA 342; CS 178, 294; 1T 177; 5T 733; 9T 224; WM 203

43, 44 2T 667