1 Samuel[[xr:1]] a murit; tot Israelul s-a adunat, l-a plâns[[xr:2]] și l-a îngropat la Rama, cetatea sa natală. Atunci, David s-a ridicat și s-a coborât în pustiul[[xr:3]] Paran.

Samuel a murit. Despre legătura dintre vârstele lui Samuel, Saul şi David, vezi pag. 132. Samuel a adus o contribuţie însemnată când a organizat şcoli pentru tineri, astfel încât Israel a putut fi instruit în marile principii ale mântuirii. Planul de la început al lui Dumnezeu a fost ca leviţii să fie răspândiţi pe cuprinsul întregii ţări, învăţând pe oameni cele cu privire la lucrurile lui Dumnezeu. Dar fiind în mare măsură nefolosiţi, membrii acestei seminţii fuseseră obligaţi să-şi găsească mijloacele de trai în alte feluri de lucrare, astfel poporul devenise cu puţin mai bun decât păgânii din jur. De aceea au fost înfiinţate şcolile profeţilor.

În locuinţa lui. Cuvântul locuinţă nu este obligatoriu să fie înţeles ca referindu-se la domiciliul lui Samuel, ci este folosit probabil aici pentru o cameră mortuară. Dacă Samuel ar fi fost înmormântat în mod literal în locuinţa lui, acolo ar fi fost necurăţie continuă (Numeri 19,11-22). Locul de înmormântare tradiţional al lui Samuel este o peşteră peste care a fost clădită o moschee musulmană în Nebî Samwîl, un oraş cam la 5 mile nord-vest de Ierusalim, dar identificarea este nesigură.

Pustia Paran. Un deşert care se întinde de la sud de Iuda înspre sud, către Sinai (vezi Numeri 10,12). Paran este identificat într-un loc cu Seir (Deuteronom 33,2), iar Seir a fost locul de domiciliu al lui Esau în Negheb, mai jos de Hebron (vezi Geneza 32,3 etc.). Se crede că pustia Paran include pustia Sin, care se află între Cadeş-Barnea şi Arba cea mare sau câmpia dintre Marea Moartă şi golful Acaba. Deoarece triburile care locuiau în această regiune erau din fire agresive, când a fugit în Paran, David a fost întâmpinat cu ostilitate şi fără îndoială că şi-a recunoscut greşeala. Primirea aceasta şi gândul că acum, când Samuel era mort, Saul avea să-l urască şi mai mult, l-au făcut să simtă nevoia unui hotărât ajutor de sus. Cuprins de o mare îngrijorare, el a compus psalmii 120 şi 121 (vezi PP 664).


2 În Maon[[xr:1]] era un om a cărui avere era în Carmel; omul acesta era foarte bogat: avea trei mii de oi și o mie de capre. Se afla la Carmel[[xr:2]] pentru tunsul oilor.

Carmel. O cetate la mai mult o milă nord Maon, pe creasta munţilor. Toată apa de la răsărit de acest loc curge în Marea Moartă; toată apa de la apus curge în Marea Mediterană. Pustia Maon,

o zonă răzleaţă plină de văi seci, se află la răsărit şi sud de Carmel. În timpul rămânerii lor în pustia Zif şi Maon (cap. 23,24-26), înainte de a se muta la En-Ghedi (cap. 23,29), David şi oamenii lui se cunoscuseră cu păstorii lui Nabal şi lăsaseră o impresie foarte favorabilă. Locuind aproape de deşert, Nabal era continuu expus bandelor de prădători. Acum oraşul este cunoscut sub numele de Chermel.


3 Numele lui era Nabal, iar nevasta lui se numea Abigail; ea era o femeie înțeleaptă și frumoasă la înfățișare, dar bărbatul ei era un om aspru și dedat la fapte rele. El se trăgea din Caleb.

Nabal. În mod literal, nebunesc, smintit. Înţelesul probabil al numelui soţiei lui, Abigail, este tatăl meu este bucurie sau tatăl bucuriei.


4 În pustiu, David a aflat că Nabal își tunde[[xr:1]] turma
5 și a trimis la el zece slujitori. David le-a spus slujitorilor: „Suiți-vă la Carmel și duceți-vă la Nabal! Întrebați-l de sănătate în numele meu
6 și vorbiți-i așa: «Să trăiești[[xr:1]]! Pacea să fie cu tine, cu casa ta și cu tot ce este al tău!
7 Am auzit că ai oameni la tunsul oilor. Păstorii tăi au fost cu noi: nu le-am făcut necazuri și nu li s-a luat[[xr:1]] nimic în tot timpul cât au fost la Carmel.
8 Întreabă-i pe slujitorii tăi, și-ți vor spune! Să capete trecere slujitorii mei înaintea ta, fiindcă am venit într-o zi[[xr:1]] de veselie! Dă-le, te rog, robilor tăi și fiului tău David ce te lasă inima!»”

Fiului tău David. David îşi dă acest titlu din respect pentru cineva mai în vârstă. Călătorii moderni prin acest district notează că manierele şi obiceiurile de astăzi sunt aproape identice cu acelea de pe vremea lui David.

Deşi el însuşi un exilat, în măsura în care ţinem seamă de Saul, David fusese ocrotitorul celor din poporul său faţă de atacurile prădătorilor din deşert. El păzise turmele lui Nabal fără nici o cheltuială din partea proprietarilor lor. Proprietarii de turme, în mod normal, ar fi fost fericiţi să răsplătească pe cei care i-au ajutat să nu aibă pierderi. Cererea lui David pentru alimente era legitimă şi în armonie cu obiceiurile vremii sale.


9 De îndată ce au sosit, slujitorii lui David i-au spus lui Nabal toate cuvintele acestea din partea lui David. Apoi au tăcut.
10 Nabal însă le-a răspuns slujitorilor lui David astfel: „Cine[[xr:1]] este David și cine este fiul lui Ișai? Astăzi sunt mulți robi care fug de la stăpân.

Cine este David? Observaţii atât de jignitoare cu greu ar fi fost făcute dacă David ar mai fi rămas la Maon. Referirea la slujitorii care fug poate fi fie la ruperea legământului de prietenie al lui David cu Saul, fie la aceşti tineri pe care Nabal îi îndepărtează tăios cu insinuarea că el nu poate să spună dacă au fost sau nu oamenii lui David.


11 Și să iau eu[[xr:1]] pâinea și apa mea și vitele pe care le-am tăiat pentru lucrătorii mei, ca să le dau unor oameni veniți de nu știu unde?”
12 Slujitorii lui David au făcut cale întoarsă. Când au revenit, s-au dus la David și i-au povestit toate cele întâmplate.
13 Atunci, David le-a zis oamenilor săi: „Fiecare să-și încingă sabia!” Și fiecare și-a încins sabia. David și-a încins și el sabia, și în urma lui s-au suit aproape patru sute de oameni, iar două sute au rămas[[xr:1]] la calabalâcuri.

David... şi el. David a făcut o greşeală serioasă când s-a hotărât în mod necugetat să caute răzbunare personală. El mai trebuia să înveţe lecţia răbdării. Această trăsătură de caracter a fost dobândită mai târziu. Observaţi contrastul dintre această atitudine a lui şi cea de mai târziu, când Absalom a încercat să uzurpeze împărăţia. Când David a fugit din Ierusalim, Şimei, din casa lui Saul, a aruncat cu pietre în el şi l-a blestemat. Când unul dintre oamenii lui a vrut să-l omoare pe cel care-l insultase, David a spus: Lăsaţi-l să blesteme... Poate că... Domnul îmi va face bine în locul blestemelor de azi (2 Samuel 16,11.12).


14 Unul dintre slujitori a venit la Abigail, nevasta lui Nabal, și i-a zis: „Iată, David a trimis din pustiu soli care să-l salute pe stăpânul nostru, dar el i-a ocărât.

A zis către Abigail. Prin ce concurs de împrejurări s-a ataşat o femeie cu un astfel de temperament de un bărbat nesăbuit şi impetuos ca Nabal nu se ştie, dar adesea doi oameni cu firi diametral opuse sunt aduşi laolaltă în cele mai intime legături de soţ şi soţie. Probabil că aceasta n-a fost prima dată când Abigail a fost chemată să acţioneze ca făcător de pace între soţul ei şi asociaţii lui. Abigail nici n-a ştiut că în ceea ce făcea zilnic pentru Nabal dezvolta o adâncire a înţelegerii ei spirituale şi o întărire a intuiţiei ei feminine care într-o zi aveau s-o facă în stare să-l oprească pe David de la o greşeală serioasă (v. 18-28).


15 Totuși, oamenii aceștia au fost foarte buni cu noi; nu ne-au[[xr:1]] făcut necazuri și nu ni s-a luat nimic tot timpul cât am fost cu ei în câmp.
16 Ne-au fost zid[[xr:1]], noaptea și ziua, tot timpul cât am fost cu ei la păscutul turmelor.
17 Acum, ia seama și vezi ce ai de făcut, căci nenorocirea este la un pas[[xr:1]] de stăpânul nostru și de întreaga lui casă; el este un om de nimic[[xr:2]], și nimeni nu-i poate spune o vorbă.”

Aşa de rău (engl. son of Belial). În mod literal, fiu al nevredniciei sau fiu al răutăţii. De data aceasta Belial nu apare ca nume propriu, cu toate că mai târziu el ajunge să fie privit ca atare (vezi 2 Corinteni 6,15).


18 Abigail a luat îndată[[xr:1]] două sute de pâini, două burdufuri cu vin, cinci oi, cinci măsuri[[fn:a]] de grâu prăjit, o sută de turte de stafide și două sute de legături de smochine. Le-a încărcat pe măgari

Cinci măsuri. Ceea ce ar fi egal cu aproximativ un buşel (36,3 litri).

Turte. Probabil grămezi. În vechime era obiceiul de a presa stafidele în turte.


19 și le-a zis slujitorilor ei: „Luați-o înaintea[[xr:1]] mea! Iată, eu vin în urma voastră!” Dar lui Nabal, bărbatul ei, nu i-a spus nimic.
20 Și tocmai când venea ea călare pe măgar, coborând la umbra muntelui, David și oamenii lui veneau spre ea, așa că s-a întâlnit cu ei.
21 David zisese: „Degeaba am păzit eu tot ce are omul acesta în pustiu, astfel că nu i s-a luat nimic din tot ce are, căci mi-a întors[[xr:1]] rău pentru bine!
22 Să-i pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea[[xr:1]] pe vrăjmașii lui David[[fn:a]] dacă până dimineață[[xr:2]] voi mai lăsa pe cineva de parte bărbătească[[fn:b]] din tot ce este al lui!”
23 Când l-a văzut Abigail pe David, a descălecat[[xr:1]] în grabă de pe măgar, s-a aruncat cu fața la pământ înaintea lui David și s-a închinat până la pământ.
24 A căzut la picioarele lui și i-a zis: „Eu sunt de vină, domnul meu! Îngăduie-i, te rog, slujnicei tale să vorbească în auzul urechilor tale și ascultă cuvintele slujnicei tale!

Eu sunt de vină, domnul meu. Un gest condescendent şi unul care probabil că devenise obişnuit la ea. Fără îndoială că, adesea, fără ca Nabal să ştie, ea întorcea nebunia lui într-o nouă viziune despre viaţă, în speranţa că el va putea să vadă frumuseţea unei concepţii de viaţă cu totul diferită. Această femeie nobilă s-a prezentat pe sine ca singura asupra căreia cădea vina şi de aceea, singura care să primească pedeapsa.


25 Să nu-și pună domnul meu mintea cu acest om de nimic, cu Nabal, căci, cum îi este numele, așa este și el; Nabal îi este numele, și nebunia este lipită de el[[fn:a]]. Eu una, slujnica ta, nu i-am văzut pe slujitorii pe care i-a trimis domnul meu.

Cum îi este numele? vezi cele despre v. 3.

N-am văzut pe oameni. Nabal, ca stăpân al casei şi reprezentant al întregii familii în toate situaţiile, nu s-a gândit şi la soţia Samuel. Dacă ar fi cerut şi părerea ei , ar fi putut să evite necazuri fără sfârşit, dar acum ea era cea care trebuia să îndrepte greşelile lui şi să primească mustrarea pentru incidentele neplăcute.


26 Acum, domnul meu, viu[[xr:1]] este DOMNUL și viu este sufletul tău că DOMNUL te-a ferit[[xr:2]] să verși sânge și să te răzbuni[[xr:3]] singur! Iar vrăjmașii tăi, cei ce vor nenorocirea domnului meu, să fie ca Nabal[[xr:4]]!

Te-a oprit. Abigail nu s-a bazat pe ingeniozitatea ei, ci a crezut că Iehova îi va schimba hotărârea pripită a lui David. Astfel de cuvinte ca cele pronunţate de ea puteau să vină numai de la cineva care avea o profundă preocupare religioasă.


27 Cât despre darul acesta[[xr:1]] pe care i l-a adus roaba ta domnului meu, să le fie dat slujitorilor care îl însoțesc.

Darul (engl. blessing). Abigail a dat numele acesta darului ei, lăsând să se înţeleagă faptul că ea a îndreptat atenţia de la ea, ca datatoare, către Dumnezeu care S-a îngrijit de acestea, ca răspuns la cererile lui David.


28 Iartă, te rog, vina slujnicei tale, căci DOMNUL[[xr:1]] îi va face negreșit domnului meu o casă trainică, de vreme ce poartă războaiele[[xr:2]] DOMNULUI și niciodată nu se va găsi răutate[[xr:3]] în tine.

Iartă, te rog, vina. Vezi v. 24. Abigail îşi întemeia cererea pe două considerente importante:

e care plănuise s-o reducă la tăcere. În prezenţa puterii satanice supranaturale, bravada împăratului, îndreptăţirea de sine şi scuza de orice fel s-au spulberat ca pleava în vânt.


29 Dacă se va ridica cineva care să te urmărească și să caute să-ți ia viața, sufletul tău să fie legat în mănunchiul[[fn:a]] celor vii la DOMNUL, Dumnezeul tău; iar viața vrăjmașilor tăi[[xr:1]] s-o azvârle ca din praștie!
30 Când DOMNUL îi va face domnului meu tot binele pe care i l-a făgăduit și îl va pune conducător peste Israel,
31 atunci nu va avea domnul meu mustrări de cuget sau apăsare de inimă la gândul că a vărsat sânge fără temei și că s-a răzbunat singur. Și când DOMNUL îi va face bine domnului meu, adu-ți aminte de slujnica ta!”
32 David i-a zis lui Abigail: „Binecuvântat[[xr:1]] să fie DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, care te-a trimis astăzi în întâmpinarea mea!
33 Binecuvântată să fie judecata ta și binecuvântată să fii tu, care m-ai oprit[[xr:1]] astăzi să vărs sânge și să mă răzbun singur!
34 Dar viu este DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, care m-a ferit[[xr:1]] să-ți fac rău, că, dacă nu te-ai fi grăbit să vii în întâmpinarea mea, până la lumina dimineții n-ar mai fi rămas în viață nimeni de parte bărbătească[[xr:2]] dintre ai lui Nabal!”
35 Și David a luat din mâna lui Abigail ce-i adusese și i-a zis: „Suie-te[[xr:1]] în pace acasă; după cum vezi, ți-am ascultat glasul și ți-am[[xr:2]] făcut pe plac.”
36 Abigail a ajuns la Nabal tocmai pe când el dădea în casa lui un ospăț[[xr:1]] de zile mari. Nabal era cu inima veselă, căci se îmbătase bine de tot, așa că ea nu i-a istorisit nimic până ce s-a luminat de ziuă.
37 Dimineața, când s-a trezit Nabal din beție, nevasta sa i-a istorisit cele întâmplate. Inima lui Nabal a primit o lovitură de moarte, iar el s-a făcut ca de piatră.

Inima lui... a primit o lovitură de moarte. Adică a căzut, şi-a pierdut cunoştinţa.

S-a făcut. A paralizat.


38 Cam după zece zile, DOMNUL l-a lovit pe Nabal, și acesta a murit.

Domnul a lovit pe Nabal. Scripturile prezintă adesea pe Dumnezeu ca făcând ceea ce El nu împiedică să se întâmple. Nabal avusese ocaziile lui. Prezenţa unei soţii evlavioase nu a avut nici o înrâurire asupra lui. El şi-a pierdut dreptul de a mai avea parte de ocrotirea lui Dumnezeu.


39 David a aflat de moartea lui Nabal și a zis: „Binecuvântat[[xr:1]] să fie DOMNUL, care mi-a apărat pricina[[xr:2]], după ocara pe care mi-a făcut-o Nabal, și l-a împiedicat[[xr:3]] pe robul Lui să facă rău! DOMNUL a întors răutatea lui Nabal[[xr:4]] asupra capului său.” Apoi David i-a trimis vorbă lui Abigail, spunându-i că vrea să o ia de nevastă.
40 Slujitorii lui David au ajuns la Abigail, în Carmel, și i-au vorbit așa: „David ne-a trimis la tine ca să te ia de nevastă.”
41 Ea s-a ridicat, s-a plecat cu fața la pământ și a zis: „Iată, slujnica ta se socotește o roabă[[xr:1]] gata să spele picioarele slujitorilor domnului meu!”
42 Abigail s-a ridicat degrabă, a încălecat pe măgar și, însoțită de cinci slujitoare, a mers după solii lui David și i-a fost nevastă.

I-a fost nevastă. David era deja căsătorit (cap. 18,27). Poligamia era obiceiul vremii, şi fapta lui David nu avea să fie privită ca faptă condamnabilă de către oamenii de atunci. Dumnezeu a îngăduit obiceiul în acea epocă aşa cum făcuse şi anterior (vezi despre Deuteronom 14,26), trecând cu vederea vremurile de neştiinţă (vezi Fapte 17,30). Totuşi, poligamia a adus cu ea mult necaz şi suferinţă, de care oamenii ar fi fost cruţaţi dacă ar fi fost gata să accepte modelul dat de Dumnezeu în grădina Eden (Geneza 2,24; compară cu Matei 19,5).


43 David o luase și pe Ahinoam din[[xr:1]] Izreel, așa că amândouă[[xr:2]] i-au fost neveste.
44 Mical[[xr:1]], fiica lui Saul, nevasta lui David, îi fusese dată de Saul lui Palti, fiul lui Laiș, din Galim[[xr:2]].