Mai multe mărturii despre Isus

Isus nu doar spune lucruri uimitoare despre Sine, despre cine este El, despre cine L-a trimis sau despre locul de unde a venit. El și arată cine este, prin minunile și semnele pe care le face. După cum mărturisesc unii deschis despre Isus, „când va veni, Hristosul va face mai multe semne decât a făcut omul acesta?” (Ioan 7:31). Isus Și-a susținut cuvintele cu fapte care au dovedit adevărul cuvintelor Sale.

Dar, pe măsură ce acțiunea continuă, în popor apare dezbinarea. Vindecarea omului de lângă scăldătoarea Betesda atrage furia anumitor conducători. Discuția din Capernaum de după hrănirea a cinci mii de oameni rezultă în respingerea lui Isus de către mulțime. Învierea lui Lazăr naște credință în unii, dar atrage ostilitate din partea altora, ceea ce va duce la procesul și uciderea lui Isus.

Studiul din această săptămână îi are în vedere pe unii dintre cei care au fost martori la cele înfăptuite de Isus și au mărturisit despre Isus. În fiecare caz sunt dezvăluite aspecte cu privire la cine este Isus cu adevărat, aspecte care împreună creează o imagine mai detaliată asupra lui Isus Mesia.

9 noiembrie: Ziua AMiCUS
 

Comentariu EGW

Hristos a prezentat mulțimii iudeilor și neamurilor din toate națiunile adevărurile originale cu privire la Împărăția Sa, adevăruri care fuseseră îngropate, ascunse vederii. El a căutat să îndepărteze ceața și negura ideilor false și foarte prețuite de oameni cu privire la misiunea și domnia Sa. Ei credeau că era vorba de o împărăție vremelnică, pământească, dar El le-a arătat natura ei spirituală și veșnică. El a dezvăluit înaintea lor principiile larg cuprinzătoare ale Legii lui Dumnezeu; El le-a lămurit poruncă după poruncă în adevărata ei putere spirituală și a arătat cât de cuprinzătoare sunt cerințele preceptelor lui Dumnezeu. Acestea nu trebuie doar să direcționeze conduita, ci să controleze inima. Învățăturile date de Hristos erau atât de diferite de tot ce ascultaseră vreodată de la cărturari și farisei, încât oamenii au fost uimiți de cuvintele Lui. El nu a prezentat argumente laborioase, complicate, care să îngroape sub tot felul de pretenții poruncile lui Dumnezeu, astfel încât nimeni să nu poată spera vreodată să le împlinească. Isus, Marele Învățător, a dezvăluit în limbajul cel mai simplu, marile adevăruri morale, îmbrăcându-le cu prospețime și putere. – The Review and Herald, March 21, 1893, par. 3

De la Ierusalim, vestea despre minunile lui Hristos se împrăştiase peste tot pe unde erau răspândiţi iudeii şi, deşi de mai multe luni lipsise de la sărbători, interesul faţă de El nu scăzuse. Din toate părţile pământului veniseră mulţi la Sărbătoarea Corturilor, în speranţa de a-L vedea. La începutul sărbătorilor, mulţi întrebaseră despre El. Fariseii şi conducătorii Îl aşteptau să vină, sperând să găsească un prilej de a-L condamna. Ei întrebau cu nerăbdare: „Unde este?”, dar nimeni nu ştia. Oamenii se gândeau la El mai mult decât la orice. De frica preoţilor şi a conducătorilor, nimeni nu îndrăznea să-L recunoască drept Mesia, dar pretutindeni se discuta în ascuns şi cu interes despre El. Mulţi Îl apărau ca pe un trimis al lui Dumnezeu, în timp ce alţii Îl denunţau ca pe un înşelător al poporului. – Hristos, Lumina lumii, p. 451

Isus ar fi putut fi în pace cu lumea numai dacă i-ar fi lăsat nemustrați pe cei care călcau Legea. Nu putea face acest lucru, pentru că El venise să înlăture păcatele lumii. … Hristos a denunțat nedreptatea și însăși prezența Lui a fost o mustrare pentru păcat. Atmosfera care Îi înconjura sufletul era atât de pură, atât de înaltă, încât îi punea pe rabini, preoți și conducătorii ipocriți la locul lor și le descoperea adevăratul lor caracter – ei pretindeau că sunt sfinți, dar Îl reprezentau greșit pe Dumnezeu și adevărul Său. În marea frumusețe a caracterului lui Hristos, zelul pentru Dumnezeu a fost întotdeauna evident. Neprihănirea mergea înaintea Lui, iar slava Domnului Îl urma. El ura un singur lucru, și acesta era păcatul. Dar lumea a iubit păcatul și a urât neprihănirea, iar aceasta a fost cauza ostilității lumii față de Isus. – The Review and Herald, July 24, 1894, par. 5
 

Studiul 2 a descris cum mărturia lui Ioan Botezătorul i-a adus la Isus pe primii ucenici – Andrei și Ioan, Petru, Filip și Natanael. Ne-am aștepta ca Ioan, după ce și-a prezentat mărturia, să iasă din scenă. Dar acesta reapare de câteva ori în Evanghelia după Ioan.
 

1. Citește Ioan 3:25-36. În ce se compară Ioan Botezătorul cu Isus?

O dispută a avut loc între ucenicii lui Ioan și un evreu anonim pe tema curăției, probabil ceva legat de eficacitatea botezului (compară cu Marcu 1:4,5). Interesant este că, atunci când vin la Ioan, fără îndoială ca să rezolve problema, ucenicii săi Îl menționează pe Isus astfel: „Iată că botează și toți oamenii se duc la El” (Ioan 3:26). Nu este greu de citit printre rânduri: sunt invidioși pe Isus – invidioși că învățătorul lor ar avea ceva de pierdut, că ei ar avea ceva de pierdut.

Lui Ioan i-ar fi fost foarte ușor să se complacă în gelozie, dar nu se complace, pentru că știe care este misiunea lui. În schimb, le amintește ucenicilor că el nu a pretins niciodată că este Hristos. Dimpotrivă, a venit să arate spre El, să Îi pregătească locul, să fie un martor despre El (Ioan 1:6-8).
Folosind ilustrația unei nunți, se numește prietenul mirelui, Isus fiind mirele. Mireasa ar fi poporul lui Dumnezeu (compară cu Osea 2:16-23; Isaia 62:1-5). Apoi, în cuvinte care arată adevărata lui măreție, Ioan spune: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3:30).

Ioan 3:31-36 continuă comparația între Isus și Ioan Botezătorul, arătând superioritatea lui Mesia față de predecesorul Său. Prin mărturia lui Ioan care face trimitere la Isus se accentuează iarăși ideea de a da mărturie. Cei care primesc acea mărturie și cred în Isus au viața veșnică. Cei care nu Îl primesc rămân sub mânia lui Dumnezeu. Aceasta este ceea ce spune textul. Dumnezeu iubește lumea și Și-a trimis Fiul să o răscumpere (Ioan 3:16,17). Dar cei care refuză darul care le este oferit vor fi nevoiți să suporte pedeapsa pentru păcatele lor – moartea veșnică.

Cum putem învăța lecția umilinței atât înaintea lui Dumnezeu, cât și înaintea oamenilor? Ce putem învăța din exemplul lui Ioan de aici despre smerenia sufletului?

Comentariu EGW

După ce Domnul Hristos Și-a început lucrarea, ucenicii lui Ioan au venit la el, plângându-se că toți oamenii Îl urmează pe noul Învățător. Atunci, Ioan a arătat cât de clar înțelegea el relația lui cu Mesia și câtă bucurie simțea întâmpinându-L pe Cel căruia Îi pregătise calea. …
… „Voi înșivă îmi sunteți martori că am zis: «Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. Cine are mireasă este mire, dar prietenul mirelui, care stă și-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui: și această bucurie, care este a mea, este deplină»” (Ioan 3:27-30).
Privind la Mântuitorul, prin credință, Ioan s-a ridicat la înălțimea renunțării de sine. El nu a căutat să-i atragă pe oameni la sine, ci să înalțe gândurile lor tot mai sus, până la Mielul lui Dumnezeu. El însuși a fost doar un glas, un strigăt în pustie. Acum acceptase cu bucurie tăcerea și retragerea în anonimat, pentru ca ochii tuturor să poată fi întorși spre Lumina vieții. – Slujitorii Evangheliei, p. 55, 56

Profetul [Ioan Botezătorul] Îl prezintă pe Mântuitorul ca pe Soarele Neprihănirii care răsare cu mare strălucire și în curând va eclipsa lumina profetului, făcând-o mai slabă și întunecată în slava unei lumini mai mari. Ioan, prin bucuria dezinteresată arătată față de lucrarea de succes a lui Isus, prezintă lumii cel mai adevărat tip de noblețe manifestat vreodată de omul muritor. Ea poartă o învățătură de supunere și sacrificiu de sine față de cei pe care Dumnezeu i-a așezat în poziții de răspundere. Ea îi învață să nu își însușească niciodată o cinste care nu li se cuvine și nici să nu lase spiritul rivalității să dezonoreze cauza lui Dumnezeu. …

Vestea care i-a fost adusă lui Ioan despre succesul lui Isus a fost adusă și la Ierusalim și a creat împotriva lui gelozie, invidie și ură. Isus cunoștea inimile împietrite și mințile întunecate ale fariseilor și că ei nu vor cruța niciun efort pentru a crea dezbinare între ucenicii Lui și cei ai lui Ioan, iar aceasta ar fi dăunat mult lucrării, așa că, în liniște, El a încetat să boteze și s-a retras în Galileea. El știa că se apropia furtuna care avea să măture în curând pe cel mai nobil profet pe care Dumnezeu l-a dat vreodată lumii. El a vrut să evite orice împărțire a sentimentelor în marea lucrare dinaintea lui și, pentru o vreme, a plecat din locul acela pentru a atenua orice sentiment care ar fi adus prejudicii cauzei lui Dumnezeu. – The Spirit of Prophecy, vol. 2, p. 138, 139

Când, în loc să ne sprijinim pe înțelegerea oamenilor sau să ne conformăm ideilor lor, stăm la picioarele lui Isus, sorbim cu ardoare din cuvintele Lui, învățăm despre El și spunem: „Doamne, ce vrei să fac?”, independența noastră naturală, încrederea noastră în noi înșine și voința noastră puternică vor fi schimbate cu un spirit copilăresc, supus, dispus să învețe. ….
Sentimentele noastre se vor concentra asupra lui Isus, gândurile noastre vor fi puternic atrase spre cer. Hristos va crește, eu mă voi micșora. … Vom cultiva virtuțile care locuiesc în Isus, pentru a putea reflecta spre alții o reprezentare a caracterului Său. – Our High Calling, p. 99
 

2. Citește Ioan 1:32-36. Ce anume din ce spune Ioan Botezătorul aici despre Isus nu corespunde speranțelor oamenilor cu privire la mult așteptatul Mesia?

Evreii așteptau să vină un mesia care să îi elibereze de sub stăpânirea Romei. Îndelung asupriți, evreii credeau că mesia avea nu doar să înlăture dominația, ci și să facă din ei o națiune măreață și puternică. Exprimarea lui Ioan Botezătorul însă – care Îl numește pe Isus „Mielul lui Dumnezeu” –, deși făcea trimitere directă la jertfa Sa ispășitoare, probabil a fost înțeleasă greșit de majoritatea oamenilor. S-ar putea ca aceștia să nu fi avut nicio idee despre ce vorbea.

Așadar Ioan, prin evanghelia sa, voia să le schimbe percepția cu privire la Mesia pentru a-L putea recunoaște pe Isus ca împlinire a profețiilor despre Împăratul ce urma să vină. Nu venea ca un lider politic și militar, ci venea ca să Se ofere ca jertfă pentru păcatele lumii. Acesta era scopul Lui. Numai după aceea, când totul se va sfârși, va veni împărăția finală (vezi Daniel 7:18).
„La botez, când Ioan L-a numit pe Isus «Mielul lui Dumnezeu», o nouă lumină venise asupra lucrării lui Mesia. Gândul profetului s-a îndreptat spre cuvintele lui Isaia: «Ca un miel pe care-l duci la măcelărie» (Isaia 53:7)” (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 136).

Ioan Botezătorul spune în Ioan 1:31 – „Eu nu-L cunoșteam.” Cum a ajuns atunci Ioan să Îl recunoască pe Isus ca Mesia? Răspunsul este că Domnul care l-a trimis pe Ioan îi spusese dinainte: „«Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.» Şi eu am văzut lucrul acesta şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1:33,34). Cu alte cuvinte, Dumnezeu i-a descoperit lui Ioan că Isus era Mesia.
Hristos este „puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:24). Cunoașterea faptului că Isus este Hristosul provine de la Dumnezeu Însuși prin puterea de convingere a Duhului Sfânt. Această temă apare frecvent în Ioan. Mântuirea nu vine din filozofia lumească, din știință sau din învățătura înaltă. Vine numai de la Dumnezeu într-o inimă predată în credință și ascultare de Isus.
 

Cum am cunoaște adevărul despre Isus ca jertfă ispășitoare pentru noi, dacă nu ni s-ar fi descoperit prin Biblie? Cât de importantă este Biblia?

Comentariu EGW

Când Mântuitorul și-a început lucrarea de slujire, credința populară despre Mesia și lucrarea Sa era de așa natură, încât făcea ca poporul să fie cu totul nepregătit să-L primească. Spiritul adevăratei devoțiuni se pierduse în tradiții și ceremonii, iar profețiile fuseseră tâlcuite după dorința inimii trufașe și iubitoare de lume. Iudeii așteptau venirea Cuiva, dar nu așteptau un Mântuitor din păcat, ci un mare prinț, care să aducă toate națiunile sub stăpânirea Leului din seminția lui Iuda. În zadar îi chemase la pocăință Ioan Botezătorul, care avea puterea cercetătoare de inimă a profeților de pe vremuri. În zadar li-L arătase el, lângă Iordan, pe Isus, ca Miel al lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii. Dumnezeu căuta să îndrepte inimile lor spre profeția lui Isaia, care vorbea despre suferințele Mântuitorului, dar ei nu voiau să asculte. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 1

În lumina revelației divine, prin Jertfa ispășitoare, putem vedea planul glorios al mântuirii, prin care păcatele noastre sunt iertate și ne apropiem de inima iubirii infinite. Vedem cum Dumnezeu poate să rămână drept și totuși să îl ierte pe călcătorul Legii Sale. Și nu suntem pur și simplu iertați, ci suntem acceptați de Dumnezeu prin Cel Preaiubit. Planul de mântuire nu este doar o cale de a ne scăpa de pedeapsa fărădelegii, ci, prin el păcătosului i se iertă păcatele și va fi primit la sfârșit în ceruri, nu ca un vinovat iertat și eliberat din robie, totuși privit cu suspiciune și considerat nedemn de prietenie și încredere, ci primit ca un copil și adus înapoi în cea mai deplină încredere. Jertfa Mântuitorului nostru a oferit ample măsuri pentru fiecare suflet care se pocăiește și crede. Suntem mântuiți pentru că Dumnezeu iubește ce a fost cumpărat cu prețul sângelui lui Hristos; și nu numai că îl va ierta pe păcătosul pocăit, nu numai că îi va îngădui să intre în ceruri, ci Părintele îndurărilor va aștepta chiar la porțile cerului să ne primească, să ne dea o intrare din belșug în locuințele binecuvântate pregătite pentru noi. O, ce dragoste, ce dragoste minunată a arătat Tatăl în darul iubitului Său Fiu pentru omenirea căzută! Și această jertfă este un canal pentru revărsarea iubirii Sale infinite, pentru ca toți cei care cred în Isus Hristos să poată, la fel ca fiul risipitor, să primească fără plată reintrarea deplină în favoarea Cerului. – The Review and Herald, September 21, 1886, par. 12

Domnul Isus este Jertfa noastră de ispăşire. Noi nu putem să aducem nicio jertfă de ispăşire pentru noi înşine, dar putem să primim, prin credinţă, jertfa care a fost adusă. „Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu” (1 Petru 3:18). „Căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare… aţi fost răscumpăraţi…, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană” (1 Petru 1:8,19). – Solii alese, cartea 1, p. 321
 

Studiul 2 a descris hrănirea celor cinci mii de oameni, din Ioan 6, dar nu a cuprins secțiunea finală a pasajului, care este studiată aici.

3. Citește Ioan 6:51-71. Ce anume din ce a spus Isus a fost greu de acceptat?

Doar ce fuseseră hrăniți în mod miraculos de către Isus și oamenii erau gata să Îl încoroneze rege (Ioan 6:1-15). Dar, vorbind ulterior cu ei în sinagoga din Capernaum, El le explică semnificația spirituală a minunii: „Eu sunt Pâinea vieții” (Ioan 6:35). Apoi explică mai în detaliu că această pâine este trupul Său, pe care îl dă pentru viața lumii (Ioan 6:51).

Aceste cuvinte au deschis ochii mulțimii la faptul că Isus nu avea să fie regele lor pământesc. El nu Se potrivea tiparului produs de gândirea lumească. Oamenii au refuzat convertirea ce le-ar fi transformat gândirea în așa fel încât să Îl recunoască și să Îl accepte pe Isus ca Mesia. Mulți dintre ucenici L-au părăsit la momentul acesta (Ioan 6:66).
Din punct de vedere uman, lucrul acesta trebuie să fi fost greu pentru Isus. Aprobarea mulțimii este plăcută. Cine nu vrea să fie iubit? Dar când vezi că mulți oameni dau înapoi și îți pun la îndoială principiile ești categoric descurajat. Văzând mulțimea risipindu-se, Isus Își întreabă cercul de apropiați, pe cei 12, dacă și ei vor să plece.

Acesta este momentul în care Petru face uimitoarea mărturisire, o altă mărturie atât cu privire la ce are Isus, cât și la cine este El: „Tu ai cuvintele vieții veșnice. Și noi am crezut și am ajuns la cunoștința că Tu ești Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu” (Ioan 6:68,69).
Ucenicii erau cu Isus de câțiva ani, călătorind împreună cu El, văzându-I minunile, ascultându-I predicile. Știau din experiență că nu există nimeni care să se compare cu El. Erau convinși că, oricât de neobișnuite ar fi fost anumite situații, acest om era Mesia – indiferent cât de greșită era încă înțelegerea lor cu privire la scopul venirii Sale. Numai după moartea și învierea Sa au început să înțeleagă de ce venise Isus.

Ce putem învăța din această istorisire despre faptul că majoritatea se înșală de obicei? De ce trebuie să ne amintim lucrul acesta, mai ales când credința noastră nu e populară?

Comentariu EGW

Iudeii se pregăteau să serbeze Paştele la Ierusalim, în amintirea nopţii în care a fost eliberat Israel, când îngerul nimicitor a lovit casele Egiptului. În mielul pascal, Dumnezeu voia ca ei să-L vadă pe Mielul lui Dumnezeu şi, prin acest simbol, să-L primească pe Acela care Se dăruia pentru viaţa lumii. Dar iudeii ajunseseră să dea simbolului toată importanţa, în timp ce însemnătatea lui o treceau cu vederea. Ei nu puteau să deosebească trupul Domnului. Adevărul simbolizat prin serviciul pascal era prezentat acum în cuvintele lui Hristos. Dar era încă neînţeles.
De astă dată, rabinii au exclamat cu mânie: „Cum poate omul acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?” Ei se făceau că înţeleg cuvintele lui Hristos în sens literal, ca şi Nicodim, când a întrebat: „Cum se poate naşte un om bătrân?” (Ioan 3:4). Până la un anumit punct, ei înţeleseseră ce voia să spună Isus, dar nu voiau să recunoască. Dând o greşită interpretare cuvintelor Lui, ei sperau să nască în mintea oamenilor prejudecăţi împotriva Lui.

Hristos n-a îndulcit reprezentările Lui simbolice. El a repetat adevărul printr-un limbaj şi mai puternic: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţă în voi înşivă. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană şi sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine şi Eu rămân în el.” – Hristos, Lumina lumii, p. 388, 389
Hristos a rostit un adevăr sfânt şi veşnic cu privire la legătura dintre El şi urmaşii Săi. El cunoştea caracterul acelora care pretindeau că sunt ucenicii Lui şi cuvintele Sale au pus la încercare credinţa lor. El a declarat că ei trebuiau să creadă şi să lucreze după învăţătura Lui. Toţi aceia care Îl primeau urmau să se împărtăşească de natura Lui şi să se asemene cu caracterul Său. Aceasta ar fi însemnat renunţarea la ambiţiile cultivate de ei cu plăcere. Ar fi cerut o deplină predare de sine faţă de Isus. Erau chemaţi să se sacrifice, să fie blânzi şi umili cu inima. Ei trebuiau să meargă pe calea îngustă pe care a umblat Omul Calvarului, dacă voiau să aibă parte de darul vieţii şi de slava cerului.

Încercarea era prea mare. Entuziasmul celor care căutaseră să-L ia cu forţa şi să-L facă împărat se răcea. Cuvântarea aceasta ţinută în sinagogă, ziceau ei, le-a deschis ochii. Acum nu mai erau înşelaţi. Pentru mintea lor, cuvintele erau o mărturisire directă că nu era Mesia şi că nimeni nu avea să câştige vreo răsplată pământească din legătura cu El. Ei salutaseră cu bucurie puterea Lui făcătoare de minuni, erau nerăbdători să fie eliberaţi de boală şi suferinţă, dar nu voiau să aibă nicio legătură cu viaţa Lui de sacrificiu. Nu-i interesa împărăţia spirituală tainică de care vorbea El. Cei nesinceri şi egoişti, care Îl căutaseră, nu-L mai doreau. Dacă El nu voia să Își consacre puterea şi influenţa pentru a-i elibera de sub romani, nici ei nu voiau să mai aibă de a face cu El. – Hristos, Lumina lumii, p. 391
 

Evanghelia după Ioan începe referindu-se la Cuvânt (logos), care este cu Dumnezeu, adică este cu Dumnezeu Tatăl (Ioan 1:1). Când Cuvântul S-a făcut trup, Duhul a dat mărturie despre Isus, oprindu-Se asupra Lui la botez (Ioan 1:32-34). Dar Tatăl dă și El mărturie despre Isus în timpul lucrării Sale pământești.

4. Citește Ioan 5:36-38. Ce spune Isus aici despre Tatăl?

Isus face legătura între Tatăl și lucrările și minunile făcute de El. Isus afirmă clar că Tatăl L-a trimis și a mărturisit despre El.

5    Citește Matei 3:17; Matei 17:5; Marcu 1:11 și Luca 3:22 (vezi și 2 Petru 1:17,18). Ce spune Tatăl despre Isus?

La botezul lui Isus, Tatăl și Duhul S-au alăturat Fiului pentru a marca această ocazie importantă: începutul lucrării Domnului Isus. Tatăl declară că Isus este Fiul Său preaiubit în care Își găsește toată plăcerea. Dar, într-un moment crucial în misiunea lui Isus, Tatăl vorbește din nou, de data aceasta așa cum se consemnează în Evanghelia după Ioan.

Lucrurile au atins punctul culminant în ultimele zile ale misiunii lui Isus. Conducătorii religioși, incapabili să Îl oprească (vezi Ioan 12:19), voiau să Îl omoare, acum mai mult decât niciodată. Mulțimile erau entuziasmate de El, mai ales pentru că din ce în ce mai mulți oameni, ascultând mărturia celor care L-au văzut pe Isus înviindu-l pe Lazăr (Ioan 12:17,18), începeau să Îl urmeze pe Isus. Până și grecii, care erau acolo pentru sărbătoare, voiau să Îl vadă pe Domnul. La momentul acesta, ca răspuns la cuvintele din Ioan 12:28 – „Tată, proslăvește Numele Tău!” –, Tatăl vorbește din nou din cer: „L-am proslăvit și-L voi mai proslăvi” (Ioan 12:28).

După cum am văzut deja, ceasul de glorie al lui Isus este crucea. Astfel, mărturia Tatălui despre Domnul Isus face trimitere la marea jertfă a Mielului lui Dumnezeu pentru păcatele lumii. Este apogeul lucrării Sale pământești. Moartea Lui pentru noi a plătit întru totul pentru toate păcatele noastre și, prin El și prin credință, nu trebuie să ne confruntăm niciodată singuri cu acea pedeapsă.
 

Comentariu EGW

Pentru Hristos, lumea nu era un loc în care a venit pentru a duce o viaţă uşoară sau pentru a dobândi mărire personală. El nu căuta să pună mâna pe puterea şi slava acestei lumi. Nu aceasta era răsplata pe care o dorea El. Lumea era locul în care fusese trimis de Tatăl Său. El fusese dat pentru viaţa lumii, pentru a realiza marele plan al mântuirii. El Îşi îndeplinea lucrarea pentru o lume căzută. Dar nu trebuia să Se încumete şi nici să grăbească primejdia sau criza. Fiecare eveniment din lucrarea Sa avea ceasul lui anumit. El trebuia să aştepte cu răbdare. El ştia că avea să întâmpine ura lumii. Ştia că lucrarea Sa se va termina cu moartea, dar nu era voia Tatălui Său ca El să Se expună înainte de vreme. – Hristos, Lumina lumii, p. 451

Care a fost lucrarea solului trimis de Dumnezeu în lumea noastră? Singurul Fiu al lui Dumnezeu Și-a îmbrăcat divinitatea în corp omenesc și a venit în lumea noastră ca învățător, pentru a descoperi adevărul în contrast cu minciuna. Adevărul, adevărul mântuitor, nu a lâncezit niciodată pe limba Sa, nu a întârziat niciodată în mâinile Sale, ci a fost expus cu limpezime și definit cu claritate în mijlocul întunericului moral care domină în lumea noastră. Pentru această lucrare, El a părăsit curțile cerești. El a spus despre Sine Însuși: „Pentru aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr” (Ioan 18:37). Adevărul ieșea de pe buzele Sale cu prospețime și putere, ca o nouă descoperire. El era Calea, Adevărul și Viața. Viața Sa, dată pentru această lume păcătoasă, a fost plină de ardoare și rezultate memorabile, căci lucrarea Sa avea să salveze suflete prețioase.

El a venit pentru a fi adevărata lumină care strălucește în mijlocul întunericului moral al superstiției și rătăcirii și a fost anunțat de un glas din cer care a proclamat: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” Iar la Schimbarea la față, glasul ceresc a fost auzit din nou: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea; de El să ascultați.” – Principiile fundamentale ale educației creștine, p. 405

Marele Misionar medical a îndepărtat păcatele paraliticului şi apoi l-a prezentat înaintea lui Dumnezeu ca iertat. Şi i-a dat şi sănătate. Dumnezeu I-a dat Fiului Său puterea de a Se prinde de tronul cel veşnic. Deşi avea propria personalitate, Hristos reflecta strălucirea poziţiei de onoare pe care o deţinea în lumina plină de slavă a tronului veşnic.
Într-o altă ocazie, Hristos a adresat cererea: „Tată, proslăveşte Numele Tău!” Şi, ca răspuns, „din cer s-a auzit un glas care zicea: «L-am proslăvit şi-L voi mai proslăvi»” (Ioan 12:28).
Dacă glasul acesta nu i-a impresionat pe cei nepocăiţi, dacă puterea manifestată de Hristos în minunile pe care le-a făcut nu i-a determinat pe iudei să creadă, nu ar trebui să fim prea surprinşi că găsim astăzi oameni care, prin asocierea continuă cu cei sceptici, sunt în pericolul de a manifesta aceeaşi necredinţă ca iudeii şi de a dezvolta aceleaşi concepţii pervertite. – Mărturii, vol. 8, p. 202
 

„În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat: «Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie [...]»” (Ioan 7:37,38). Ioan a consemnat multe declarații îndrăznețe ale Domnului Isus cu privire la Sine, la cine era și la ce a venit să facă. Rândurile citate anterior sunt un exemplu de afirmație uimitoare.

6. Care a fost răspunsul multora din mulțime când Isus le-a vorbit la Sărbă­toarea Corturilor? Ioan 7:37-53

Unii au spus că El era Profetul, așa cum prezisese Moise cu multă vreme în urmă (vezi Deuteronomul 18:15-19). Alții credeau că Isus era Hristosul. Dar lucrul acesta a adus în discuție faptul că Mesia nu avea să vină din Galileea, că trebuia să fie din neamul lui David și să se nască în Betleem – toate fiind adevărate în cazul lui Isus (compară cu Matei 1:2), deși mulți nu păreau să știe lucrul acesta.

Până și cei care trebuiau să Îl aresteze au fost țintuiți locului de El și de elocvența cuvintelor Sale. Fariseii le-au răspuns aprozilor cu o altă întrebare: „A crezut în El vreunul din mai-marii noștri sau din farisei?” (Ioan 7:48). Această întrebare din partea fariseilor i-a dat iarăși ocazia lui Ioan să îl introducă în scenă pe Nicodim, care, după întâlnirea sa cu Isus, căuta să Îl protejeze de intrigile lor. „Legea noastră osândește ea pe un om înainte ca să-l asculte și să știe ce face?” (Ioan 7:51).

L-a acceptat vreodată Nicodim pe Isus ca Mesia? Deși această scenă nu dovedește că L-a acceptat, între această intervenție și ce a făcut el după ce a murit Isus (vezi Ioan 19:39,40), Biblia ne oferă dovezi solide că Nicodim a ajuns, de fapt, să creadă în El.
Prin urmare, răspunsul la întrebarea fariseilor era „Da!” De fapt, unul dintre farisei chiar a crezut în El, la urma urmei.
 

Citește Ioan 7:49. Ce anume din spusele conducătorilor arăta disprețul lor pentru masele care Îl urmau pe Isus? Ce lecție poate fi aici pentru noi?

Comentariu EGW

Revărsarea apei din stâncă în pustie era sărbătorită de izraeliți după așezarea lor în Canaan, cu manifestări de mare bucurie. În timpul Domnului Hristos, sărbătoarea aceasta ajunsese cea mai impresionantă ceremonie. Ea avea loc cu ocazia Sărbătorii Corturilor, când erau adunați la Ierusalim oameni din toată țara. În fiecare dintre cele șapte zile ale acestei sărbători, preoții ieșeau însoțiți de muzică și de corul leviților pentru a scoate apă, într-un vas de aur, din izvorul Siloamului. Ei erau urmați de mulțimea credincioșilor, toți cei care puteau să se apropie de apă și să bea din ea, în timp ce răsuna cântecul de sărbătoare: „Veți scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii” (Isaia 12:3). ...

Mântuitorul S-a folosit de slujba aceasta simbolică pentru a îndrepta mintea oamenilor spre binecuvântările pe care El venise să le aducă. „În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului”, vocea Sa a fost auzită în tonuri ce răsunau prin curțile templului: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura” (Ioan 7:37,38). … Apa înviorătoare … este un simbol al harului divin pe care numai Domnul Hristos îl poate da și care curăță, reînviorează și dă putere sufletului, ca apa vie. – Patriarhi și profeți, p. 412

Acela în care locuiește Hristos are în el un izvor de har și putere ce nu seacă niciodată. Domnul Isus face plină de bucurie viața tuturor acelora care-L caută în adevăr și le luminează cărarea. Primită în inimă, iubirea Sa va da naștere la fapte bune pentru viața veșnică. Ea aduce binecuvântări nu numai aceluia în sufletul căruia izvorăște, ci râul de apă vie se va revărsa în cuvinte și fapte de neprihănire spre a-i înviora pe cei însetați din jurul său. – Patriarhi și profeți, p. 412
Ai epuizat fântâna? Nu, căci este inepuizabilă. De îndată ce simți nevoia, poți bea din nou și din nou. Fântâna este mereu plină. Și, dacă ai băut o dată din acea fântână, nu vei mai căuta să-ți potolești setea din puțurile crăpate ale acestei lumi, nu vei căuta să vezi cum poți găsi cea mai mare plăcere, distracție, veselie, petrecere. Nu, pentru că tu ai băut din râul care înveselește cetatea lui Dumnezeu. Atunci bucuria ta va fi deplină. – Our High Calling, p. 65
 

Suplimentar: Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, cap. 41 și 68
„«La cine să ne ducem?» Învăţătorii lui Israel erau sclavii formalismului. Fariseii şi saducheii erau în lupte continue. A-L părăsi pe Isus însemna a ajunge între cei legaţi de ritualuri şi ceremonii şi între oameni ambiţioşi, care căutau propria onoare. Ucenicii cunoscuseră mai multă pace şi bucurie de când Îl acceptaseră pe Hristos decât în toată viaţa lor de mai înainte. Cum puteau ei să meargă înapoi la aceia care Îl ironizaseră şi Îl persecutaseră pe Prietenul păcătoşilor? Ei Îl aşteptau de multă vreme pe Mesia – acum venise şi nu puteau să plece din faţa Lui, să meargă la aceia care voiau să-I ia viaţa şi care îi persecutaseră pentru că deveniseră ucenicii Săi.
«La cine să ne ducem?» Nu puteau să plece de la învăţătura lui Hristos, de la lecțiile Lui pline de iubire şi de milă, ca să meargă în întunericul necredinţei, în ticăloşia lumii. În timp ce Mântuitorul era părăsit de mulţi dintre aceia care fuseseră martori la minunile Lui, Petru a exprimat credinţa ucenicilor: «Tu eşti Hristosul.» Numai gândul că ar putea pierde această ancoră a sufletului lor îi umplea de groază şi de durere. Fără Mântuitorul, era ca şi cum ar fi fost lăsaţi în voia valurilor, pe o mare furtunoasă şi întunecată” (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 393).

Zilnic: 

Ioan 2
Faptele apostolilor 1
Faptele apostolilor 2
Faptele apostolilor 3
Faptele apostolilor 4
Faptele apostolilor 5
Faptele apostolilor 6
Calea către Hristos, capitolul 6

1. Despre ce a spus Isus: „Nu este treaba voastră”?

2. La ce oră aproximativă a venit Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii?

3. De ce mai-marii nu știau cum să-i pedepsească pe ucenici?

4. Ce mărturie susțineau unii (în mod mincinos) că ar fi dat Ștefan despre Isus din Nazaret și despre templu?

5. Ce trebuie să crezi în loc de a aștepta să simți că ai fost iertat și curățat?

Studiu suplimentar
Hristos, Lumina lumii, capitolul „În curtea de afară”, p. 621–626.