Martori că Hristos este Mesia

Fără îndoială, Isus le-a oferit oamenilor dovezi puternice pentru afirmațiile făcute cu privire la Sine, inclusiv: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viața veșnică” (Ioan 6:47).
Dar mai sunt: transformarea apei în vin, hrănirea a mii de oameni cu câteva pâini, vindecarea fiului nobilului, vindecarea omului de la scăldătoarea Betesda, redarea vederii unui orb din naștere, învierea lui Lazăr. Evanghelistul se folosește de diverse evenimente și persoane – evrei, neevrei, bogați, săraci, femei, conducători, oameni de rând, educați și needucați –, care dau mărturie cu privire la cine este Isus. Ioan menționează până și mărturia Tatălui Însuși și a Scripturii, toate oferind dovezi ale identității Sale.
Săptămâna aceasta începe cu mărturia puternică a lui Ioan Botezătorul. Alți martori intră și ei în scenă: Andrei și Simon Petru, Filip și Natanael și un martor cât se poate de neașteptat, fariseul Nicodim. Dar un alt martor stă în umbră (celălalt ucenic de lângă Andrei, în Ioan 1:35,40) – însuși Ioan.

26 octombrie: Ziua Sola Scriptura

Comentariu EGW

Toate razele de lumină care strălucesc din Scripturi călăuzesc spre Domnul Hristos și mărturisesc despre El, legând laolaltă Scripturile Vechiului și Noului Testament. Domnul Hristos este prezentat ca fiind autorul și desăvârșitorul credinței, singurul în care sunt concentrate toate speranțele de viață veșnică. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” …

Domnul Isus Hristos este Cel care Îl cunoaște pe Tatăl și totodată este marele nostru învățător trimis de Dumnezeu. Domnul Hristos a spus în capitolul 6 din Ioan că El este pâinea trimisă din cer. „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viața veșnică.” – Principiile fundamentale ale educației creștine, p. 383

Isus le-a spus [cărturarilor și fariseilor]: „Şi nu vreţi să veniţi la Mine ca să aveți viață.” „Căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele (în engl.: să nu fie mustrat pentru faptele lui).” „Voi aţi trimis la Ioan, şi el a mărturisit pentru adevăr. Nu că mărturia pe care o primesc Eu vine de la un om, dar spun lucrurile acestea pentru ca să fiţi mântuiţi.” El face apel la ei să-și amintească de convingerea profundă pe care o simțiseră ascultând soliile lui Ioan. El a spus: „Ioan era lumina care este aprinsă şi luminează, şi voi aţi vrut să vă veseliţi câtăva vreme la lumina lui. Dar Eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan, căci lucrările pe care Mi le-a dat Tatăl să le săvârşesc, tocmai lucrările acestea pe care le fac Eu mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis. Şi Tatăl, care M-a trimis, a mărturisit El Însuşi despre Mine. Voi nu I-aţi auzit niciodată glasul, nu I-aţi văzut deloc faţa şi Cuvântul Lui nu rămâne în voi, pentru că nu credeţi în Acela pe care L-a trimis El.” Mărturia Tatălui fusese dată. „De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit din apă. Şi, în clipa aceea, cerurile s-au deschis şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se în chip de porumbel şi venind peste El. Și din ceruri s-a auzit un glas care zicea: «Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.»” – Signs of the Times, November 13, 1893, par. 3, 4

Când Și-a început marea lucrare a vieții sale pământești, Isus a ales cinci ucenici: Ioan, Andrei, Simon, Filip și Natanael. Acești bărbați au fost chemați de la îndeletnicirile lor umile să-L însoțească pe Mântuitorul în slujirea Lui, să primească învățăturile Lui divine și să fie martori ai minunilor mărețe făcute de El, ca să le poată vesti lumii.
Urma să fie o nuntă în Cana Galileei. Mirii erau rude cu Iosif și Maria. Hristos a aflat despre această sărbătoare de familie și că multe persoane influente vor fi invitate acolo, așa că, împreună cu noii Săi ucenici, a plecat spre Cana. De îndată ce s-a aflat că Isus venise în locul acela, I s-a trimis o invitație specială, Lui și prietenilor Săi. Aceasta era ceea ce Își propusese și așa a binecuvântat sărbătoarea cu prezența Lui. – Redemption: Or the Miracles of Christ, the Mighty One, p. 3

După cum a ilustrat studiul de săptămâna trecută, Evanghelia după Ioan începe cu Isus Hristos, Cuvântul, în existența Lui veșnică, de dinainte de creație. Dar în aceeași introducere, Ioan Botezătorul apare ca martor al lui Isus. Unii evrei din vremea lui Isus așteptau doi mesia: unu preoțesc și unu regal. Ioan ne spune clar că Ioan Botezătorul nu a susținut că era unul dintre acești mesia, ci un martor al singurului Mesia adevărat.

1. Citește Ioan 1:19-23. Cum explica Ioan Botezătorul lucrarea și misiunea lui?

Conducătorii religioși au trimis preoți și leviți să îl întrebe pe Ioan cine era. Ținând cont de așteptările mesianice la un nivel ridicat în Iudeea, era important pentru Ioan Botezătorul să își clarifice poziția în raport cu respectivele așteptări. Nu era Lumina, dar era trimis de Dumnezeu să dea mărturie despre Lumină și să pregătească venirea lui Mesia (Ioan 1:6-8). De aceea le-a răspuns cât de clar a putut, spunând: „Nu sunt eu Hristosul” (Ioan 1:20, EDCR).
De asemenea, Ioan boteza cu apă, dar Hristos avea să boteze cu Duhul (Ioan 1:26,33). Ioan nu era demn să dezlege cureaua încălțămintei lui Isus (Ioan 1:27). Hristos era mai presus de Ioan, pentru că era de dinainte de Ioan (Ioan 1:30). Isus era Fiul lui Dumnezeu, iar Ioan nu făcea decât să arate spre El (Ioan 1:34).

2. Citește Isaia 40:1-5 și Ioan 1:23. Cum folosește Ioan aceste versete?

Pe vremea când drumurile erau pline de gropi și de pietre, servitorii erau uneori trimiși înaintea regelui să niveleze suprafața drumurilor și să elimine curbele bruște pentru a netezi drumul regelui. Așadar, ca împlinire a profeției, Ioan a venit pentru a pregăti inima oamenilor pentru Isus.

Cum ar trebui ca noi, în calitate de adventiști de ziua a șaptea, să facem același tip de lucrare?

Comentariu EGW

Pentru profetul Ioan fusese desemnată o mare lucrare, dar nu exista nicio școală pe pământ în care să se poată pregăti. Învățătura lui trebuia să fie obținută departe de orașe, în pustie. Scripturile Vechiului Testament, Dumnezeu și natura pe care Dumnezeu o crease, urmau să fie cărțile lui de studiu. Dumnezeu îl pregătea pe Ioan pentru lucrarea sa de a pregăti calea Domnului. Mâncarea lui era simplă: lăcuste și miere sălbatică. Obiceiurile și practicile oamenilor nu trebuiau să influențeze educația acestui om. Pasiunile lumești nu trebuiau să aibă niciun rol în formarea caracterului său. …

El a căutat să fie plăcut lui Dumnezeu și Duhul Sfânt S-a odihnit asupra lui și a aprins în inima lui un zel strălucit pentru a face marea lucrare de a chema poporul la pocăință și la o viață mai înaltă și mai sfântă. Ioan se pregătea, prin privațiunile și greutățile vieții sale izolate, să-și țină sub control toate puterile corpului și ale minții, astfel încât, indiferent de circumstanțe, să poată sta printre oameni la fel de neclintit ca stâncile și munții pustiei care îl înconjuraseră timp de treizeci de ani. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 5, p. 1115

Copilăria, tinereţea şi viaţa matură a lui Ioan s-au caracterizat prin statornicie şi prin putere morală. Când glasul lui s-a auzit în pustie zicând: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările” (Matei 3:3), Satana a început să se teamă pentru siguranţa împărăţiei lui. Grozăvia păcatului era descoperită în aşa fel încât oamenii tremurau. Puterea lui Satana, care pe mulţi îi ţinuse sub stăpânirea lui, a fost frântă. Fusese neobosit în străduinţele lui de a-l abate pe Ioan Botezătorul de la o viaţă de predare completă faţă de Dumnezeu, dar nu izbutise. Nu izbutise să-L biruiască nici pe Isus. În ispitirea din pustie, Satana fusese înfrânt şi mânia lui era mare. Acum se hotărâse să aducă întristarea asupra lui Hristos, lovindu-l pe Ioan. Dacă nu-L putuse întina prin păcat, Îi provoca suferinţe. – Hristos, Lumina lumii, p. 224

Mărturia lui Ioan fusese clară, fusese dată prin manifestarea Duhului și cu putere. El a mărturisit despre ce văzuseră ochii lui, despre ce auziseră urechile lui, despre ce atinsese cu mâinile lui, despre cuvântul vieții. Isus a spus: „Este un Altul care mărturiseşte despre mine şi ştiu că mărturisirea pe care o face El despre Mine este adevărată.” Cărturarii și fariseii crezuseră cuvintele lui Ioan la acea vreme, dar mândria și necredința au lucrat în inimile lor după porunca lui Satana și au fost descoperite invidia, gelozia și ura față de Hristos.
Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Dacă nu aș fi venit și nu le-aș fi vorbit, ei n-ar fi avut păcat; … dar acum le-au şi văzut [lucrările Mele] și M-au urât şi pe Mine, şi pe Tatăl Meu. … Când va veni Mângâietorul pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.” – Signs of the Times, November 13, 1893, par. 3, 4
 

Poporul evreu aștepta un mesia care să îl elibereze de Roma. Scopul Evangheliei după Ioan era să le schimbe înțelegerea cu privire la Mesia pentru a-L putea recunoaște pe Isus ca împlinire a profețiilor cu privire la Împăratul care avea să vină. Mesia nu avea să fie un conducător pământesc. El a venit să împlinească toate făgăduințele Vechiului Testament cu privire la Sine, care includeau jertfirea Sa pentru lume și reînnoirea relației dintre Dumnezeu și poporul Său.

3. Citește Ioan 1:29-37. Ce declarație face Ioan Botezătorul despre Isus? Ce imagine importantă folosește pentru a transmite identitatea și misiunea lui Isus?

Afirmația lui Ioan Botezătorul cu privire la Isus ca Miel al lui Dum­nezeu servește scopului Evangheliei după Ioan, care este acela de a aduce o reînnoită înțelegere cu privire la lucrarea și natura lui Mesia. Isus avea să fie într-adevăr împlinirea perspectivei transmise de sistemul de jertfe, făcând trimitere la promisiunea venirii unui Răscumpărător, exprimată pentru prima dată în Geneza 3:15.
„La botez, când Ioan L-a numit pe Isus «Mielul lui Dumnezeu», o nouă lumină venise asupra lucrării lui Mesia. Gândul profetului s-a îndreptat spre cuvintele lui Isaia: «Ca un miel pe care-l duci la măcelărie» (Isaia 53:7)” (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 136).

4. Citește Marcu 10:45; Romani 5:6 și 1 Petru 2:24. Cum ne ajută aceste versete să înțelegem rolul lui Isus de „Mielul lui Dumnezeu”?

Chiar dacă avea nevoie să mai afle încă multe despre lucrarea lui Isus, Ioan Botezătorul era sigur că Isus era promisul Mesia, Cel care venise ca împlinire a profeției.

Meditează profund la acest titlu al lui Isus „Mielul lui Dumnezeu”! Ce imagine evocă și cum te ajută sistemul de jertfe din Vechiul Testament să apreciezi prețul plătit pentru mântuirea ta?

Comentariu EGW

La botez, când Ioan L-a numit pe Isus „Mielul lui Dumnezeu”, o nouă lumină venise asupra lucrării lui Mesia. Gândul profetului s-a îndreptat spre cuvintele lui Isaia: „Ca un miel pe care-l duci la măcelărie” (Isaia 53:7). În săptămânile următoare, Ioan a cercetat cu un nou interes profeţiile şi învăţăturile cu privire la serviciul jertfelor. El n-a deosebit cu claritate cele două faze ale lucrării lui Hristos – de jertfă care suferă şi de Împărat care biruiește –, dar a văzut că venirea Lui are o mai mare însemnătate decât aceea pe care o înţelegeau preoţii şi poporul. Când L-a văzut pe Isus în mulţime, la întoarcerea Lui din pustie, Ioan aştepta plin de încredere ca El să facă un semn care să dovedească adevăratul Său caracter. Era nerăbdător să audă o declaraţie din partea Mântuitorului cu privire la misiunea Sa, dar nu s-a rostit niciun cuvânt, nu s-a dat niciun semn. Isus n-a răspuns la cuvintele prin care Ioan Botezătorul Îl făcea cunoscut, ci S-a amestecat printre ucenicii lui Ioan şi n-a dat niciun semn vizibil al deosebitei Lui lucrări şi n-a luat nicio măsură pentru a Se face cunoscut. – Hristos, Lumina lumii, p. 136

A doua zi, Ioan L-a văzut pe Isus venind. Învăluit de lumina slavei lui Dumnezeu, profetul a întins mâna, declarând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! El este Acela despre care ziceam: După mine vine un om care este înaintea mea… Eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă, ca El să fie cunoscut lui Israel… Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El. Eu nu-L cunoşteam, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: «Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.» Şi eu am văzut lucrul acesta şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1:29-34). – Hristos, Lumina lumii, p. 137

Ioan … știa acum că Îl botezase pe Răscumpărătorul omenirii. Duhul Sfânt a venit asupra lui şi, cu mâna întinsă spre Isus, a strigat: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii.”
Nici ascultătorii şi nici cel care vorbise n-au înţeles însemnătatea cuvintelor „Mielul lui Dumnezeu”. Pe muntele Moria, Avraam fusese întrebat de fiul său: „Tată… unde este mielul pentru arderea-de-tot?” şi el a răspuns: „Fiule, Dumnezeu Însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea-de-tot” (Geneza 22:7,8). În berbecul oferit providenţial în locul lui Isaac, Avraam a văzut simbolul Aceluia care avea să moară pentru păcatele oamenilor. Prin Isaia, Duhul Sfânt, folosind aceeaşi ilustraţie, a prorocit despre Mântuitorul: „Ca un miel pe care-l duci la măcelărie.” „Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53:7,6). – Hristos, Lumina lumii, p. 112
 

Doi ucenici ai lui Ioan Botezătorul erau cu el când a trecut Isus pe lângă ei. Ioan a declarat: „Iată Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1:36). Cei doi ucenici auziseră mesajul lui Ioan despre Hristos, cum că avea să împlinească profețiile din Vechiul Testament privitoare la Mesia ce urma să vină. Prin urmare, ucenicii l-au părăsit pe Ioan pentru a-L urma pe Isus, recunoscând că Isus era mai mare decât Ioan Botezătorul și că era împlinirea mesajului lui Ioan.

5. Citește Ioan 1:35-39. Ce au făcut acești doi ucenici după ce au auzit mărturia lui Ioan despre Isus?

Dorind să fie cu Isus, și-au petrecut ziua cu El. Cine știe ce lucruri uimitoare au învățat și trăit în ziua aceea!
Trebuie să fi fost lucruri uimitoare, pentru că, nu după multă vreme, dorința lor a fost să își împărtășească experiența cu alții. Andrei, unu dintre cei doi ucenici, l-a găsit de îndată pe fratele lui, pe Simon, și i-a spus: „«Noi am găsit pe Mesia» (care, tălmăcit, înseamnă: «Hristos»)” (Ioan 1:41). Când Andrei și-a adus fratele la El, Isus a lăsat să se înțeleagă imediat că îl cunoștea, spunând: „Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa” (Ioan 1:42). Isus îl cunoștea și îl înțelegea pe Petru. Faptul că Isus cunoaște oamenii este un motiv literar în Evanghelia după Ioan. (Vezi, de exemplu, Ioan 2:24,25.)

„Dacă ar fi avut o atitudine de necredință, ca preoţii şi rabinii, Ioan şi Andrei n-ar fi ajuns să înveţe la picioarele lui Isus. Ei ar fi venit la El cu critici, ca să-I judece cuvintele. [...] Dar aceşti primi ucenici n-au procedat aşa. Ei răspunseseră chemării adresate de Duhul Sfânt prin predica lui Ioan Botezătorul. Acum au recunoscut glasul Învăţătorului ceresc. [...] O lumină dumnezeiască se revărsa asupra învăţăturii din scripturile Vechiului Testament. Temele atât de complexe ale adevărului se conturau într-o nouă lumină” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 139).
Obiectivul Evangheliei după Ioan este să scoată la lumină cine este Isus, astfel încât această veste bună să fie împărtășită lumii.

Cum ți-a schimbat viața Domnul Hristos și credința ta în El? Ce alte schimbări ai dori să se mai întâmple în viața ta?

Comentariu EGW

Petru, Iacov și Ioan căutau fiecare ocazie de a se afla în cel mai intim contact cu Maestrul lor, iar dorința lor era satisfăcută. Dintre toți cei doisprezece, legătura acestora cu El era cea mai strânsă. Ioan nu putea fi mulțumit decât cu o intimitate încă și mai pronunțată – și a obținut acest lucru. La acea primă cuvântare, lângă Iordan, când Andrei, după ce L-a auzit pe Isus, s-a grăbit să-l cheme pe fratele lui, Ioan a rămas tăcut, furat de contemplarea minunatelor teme. El L-a urmat pe Mântuitorul, rămânând mereu un ascultător însetat, absorbit de cele auzite. …
Firea lui Ioan căuta cu înfrigurare iubirea, compasiunea și tovărășia. S-a tras lângă Isus, a stat aproape de El, s-a sprijinit de pieptul Lui. Așa cum se bucură o floare de soare și rouă, tot așa a absorbit și el lumina și viața divină. Cu adorație și iubire, el a privit la Mântuitorul până când asemănarea cu Hristos și tovărășia cu El au devenit singura sa dorință, iar în propriul caracter s-a reflectat caracterul Maestrului său. – Educație, p. 87

Lăsându-l pe Ioan, s-au dus să-L caute pe Isus. Unul dintre aceştia doi era Andrei, fratele lui Simon, iar celălalt era Ioan, evanghelistul. Aceştia au fost cei dintâi ucenici ai lui Hristos. Mânaţi de o putere căreia nu i se puteau împotrivi, ei au mers după Isus – nerăbdători să stea de vorbă cu El şi, cu toate acestea, îngroziţi şi tăcuţi, pierduţi în grozava întrebare: „Este acesta Mesia?”
Isus ştia că ucenicii merg după El. Ei erau primele roade ale lucrării Sale, şi în inima dumnezeiescului Învăţător era bucurie când aceste fiinţe au răspuns harului Său. Cu toate acestea, întorcându-Se, El a întrebat numai atât: „Ce căutaţi?” El voia să le dea prilejul să se întoarcă sau să-şi spună dorinţa.

De un singur lucru îşi dădeau ei seama. O singură persoană umplea gândurile lor. Ei au strigat: „Rabbi, unde locuieşti?” În cele câteva vorbe pe care le puteau schimba pe marginea drumului, ei nu puteau să primească ceea ce doreau. Doreau să fie singuri cu Isus, să stea la picioarele Lui şi să asculte cuvintele Sale.
„«Veniţi să vedeţi», le-a zis El. S-au dus şi au văzut unde locuia şi, în ziua aceea, au rămas la El.” – Lift Him Up, p. 168

Dacă Ioan şi Andrei ar fi avut un spirit necredincios, ca preoţii şi rabinii, n-ar fi ajuns să înveţe la picioarele lui Isus. Ei ar fi venit la El cu critici, ca să-I judece cuvintele. În felul acesta, mulţi oameni închid poarta în faţa celor mai preţioase ocazii. Dar aceşti primi ucenici n-au procedat aşa. Ei au răspuns chemării adresate de Duhul Sfânt prin predica lui Ioan Botezătorul. Acum au recunoscut glasul Învăţătorului ceresc. Pentru ei, cuvintele lui Isus erau pline de prospeţime, de adevăr şi de frumuseţe. O lumină dumnezeiască se revărsa asupra învăţăturii din Scripturile Vechiului Testament. Adevărurile atât de cuprinzătoare le apăreau într-o nouă lumină. – Hristos, Lumina lumii, p. 139
 

6. Citește Ioan 1:43-46. Ce dezvăluia mesajul lui Filip despre credința pe care o avea deja în Isus?

Filip era din Betsaida, la fel ca Petru și Andrei. Filip l-a găsit pe prietenul lui Natanael și i-a spus despre Isus. Ioan Botezătorul Îl numise pe Isus „Mielul lui Dumnezeu”. Andrei îi spusese lui Petru că Îl găsise pe „Mesia”. Dar Filip se referă la Isus drept Cel despre care Moise și profeții au scris și Îi adaugă numele: „Isus din Nazaret”. Referirea la Nazaret declanșează o reacție tăioasă din partea prietenului său.
Natanael pare să fi avut prejudecăți față de micul oraș Nazaret. Cu siguranță un rege nu avea să iasă dintr-un loc atât de mărginaș. Prejudecățile împiedică ușor ochii să vadă adevărata valoare a oamenilor. Filip pare să fi conștientizat, posibil după discuții anterioare cu Natanael, că modul corect de a răspunde la prejudecăți nu este vreo argumentație filozofică sau teologică solemnă, ci o invitație adresată individului de a trăi adevărul la nivel personal. Așa că Filip a spus doar: „Vino și vezi!” Și Natanael a făcut întocmai. S-a dus și a văzut.

7. Citește Ioan 1:47-51. Cum l-a convins Isus pe Natanael de identitatea Sa și care a fost răspunsul lui Natanael?

Din Ioan 1:46,47 lipsește detaliul esențial despre reacția verbală a lui Natanael la invitația lui Filip. S-a ridicat și s-a dus totuși să vadă. Prietenia lui cu Filip era mai puternică decât prejudecățile sale și viața lui avea să fie schimbată de atunci înainte.
Isus rostește cuvinte frumoase despre Natanael, numindu-l un israelit în care nu este vicleșug (Ioan 1:47), spre deosebire de ceea ce sugerase Natanael despre Isus (Ioan 1:46). Natanael este surprins, pentru că nu Îl mai întâlnise pe Isus înainte. Apoi Isus face referire la faptul că l-a văzut sub un smochin, iar această scurtă afirmație îl convinge pe Natanael. Isus, prin puterea Sa divină, îl văzuse rugându-se, căutând adevărul sub acel pom (vezi Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 140, 141). Natanael face apoi o mărturisire înălțătoare, numindu-L pe Isus „Rabbi”, „Fiul lui Dumnezeu” și „Împăratul lui Israel”. De remarcat cum aparent cea mai mică revelație duce la cea mai mare mărturisire de credință!

Comentariu EGW

„A doua zi, Isus a vrut să Se ducă în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis: «Vino după Mine.»” Filip a ascultat porunca şi îndată a devenit lucrător pentru Hristos. – Hristos, Lumina lumii, p. 139
Filip l-a chemat pe Natanael. Acesta din urmă se aflase şi el în mulţime când Ioan Botezătorul arătase către Isus ca Miel al lui Dumnezeu. Când a privit la Isus, Natanael a fost dezamăgit. Se putea ca omul acesta, care purta semnele sărăciei şi muncii, să fie Mesia? Cu toate acestea, Natanael nu se putea hotărî să-L respingă pe Isus, deoarece cuvintele lui Ioan îi pătrunseseră în inimă.

În timp ce Filip îl căuta, Natanael se retrăsese într-o livadă liniştită pentru a medita la ce spusese Ioan şi la ce scriseseră profeţii cu privire la Mesia. El s-a rugat ca, dacă persoana arătată de Ioan este Eliberatorul, să i se facă lucrul acesta cunoscut, şi Duhul Sfânt a venit asupra lui, dându-i asigurarea că Dumnezeu a cercetat pe poporul Său, ridicându-i un Mântuitor. …
Cuvintele: „Noi am găsit pe Acela despre care au scris Moise, în Lege, şi prorocii” i-au apărut lui Natanael ca un răspuns direct la rugăciunea lui. … Dar … din nou s-au ridicat prejudecăţi în inima lui Natanael. El a exclamat: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?”

Filip n-a intrat în dispută. El i-a zis: „Vino şi vezi!” „Isus a văzut pe Natanael venind la El şi a zis despre el: «Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug.»” Surprins, Natanael a exclamat: „De unde mă cunoşti?” „Drept răspuns, Isus i-a zis: «Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.»”
Era destul. Spiritul dumnezeiesc care venise asupra lui Natanael, ca urmare a rugăciunii lui sub smochin, îi vorbea acum prin cuvintele lui Isus. Cu toate că se îndoia şi avea anumite prejudecăţi, Natanael a venit la Hristos cu o dorinţă sinceră după adevăr şi iată că dorinţa lui s-a împlinit. Credinţa lui a trecut dincolo de aceea a celui care-l adusese la Isus. El a răspuns şi a zis: „Rabbi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel.” – Lift Him Up, p. 81

Natanael nu L-ar fi găsit niciodată pe Isus dacă s-ar fi încrezut în rabini, ca ei să-l conducă. El a devenit ucenic numai pentru că a căutat să vadă și să judece singur. La fel este și cazul multora de astăzi, care stau deoparte din cauza prejudecăților. Cât de deosebită ar fi urmarea, dacă ar veni și ar vedea!
Cât timp își pun încrederea în priceperea oamenilor, niciunul dintre ei nu va ajunge la o cunoaștere mântuitoare a adevărului. Ca și Natanael, avem nevoie să studiem Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi înșine și să ne rugăm pentru iluminarea Duhului Sfânt. Cel care l-a văzut pe Natanael sub smochin ne va vedea și pe noi în locul tainic al rugăciunii. Îngerii porniți din lumea de lumină sunt aproape de aceia care, plini de umilință, caută călăuzirea divină. – Hristos, Lumina lumii, p. 140, 141
 

8. Citește Ioan 3:1-21. Cum întărește mărturia lui Nicodim tema Evangheliei după Ioan?

Nicodim era un învățător respectat în Israel și un membru bogat al sinedriului. Mărturia lui joacă un rol important în Evanghelia după Ioan, din mai multe motive. L-a numit pe Isus „Învățător” și a făcut trimitere la semnele făcute de Isus ca dovadă a misiunii Sale divine. Prin urmare, încă dinainte de a conștientiza ceea ce făcea, Nicodim oferea dovezi în sprijinul identității mesianice a lui Isus.
Nicodim considera semnele o dovadă a chemării divine a lui Isus, dar nu considera că făceau trimitere la Isus ca împlinire a profețiilor din Vechiul Testament cu privire la Mesia. Deci Nicodim a venit cu unele îndoieli. La momentul acela nu Îl recunoștea pe Isus ca fiind Hristosul.
 

9. Citește Ioan 3:3-21. Ce i-a spus Isus lui Nicodim, dovedindu-i că putea să vadă dincolo de cuvintele lui?

Isus cunoaște inima fiecărei persoane. Răspunsul dat lui Nicodim poate părea aspru, dar atacă direct problema. Deși evreii credeau că neamurile/neevreii trebuiau să se convertească, mulți nu înțelegeau că și ei, poporul ales, aveau nevoie de o experiență a convertirii. Nimeni nu se naște mântuit, indiferent de naționalitatea sau de biserica în care a fost crescut.
Moștenirea minunată a iudeilor, care începea încă de la Avraam, le oferea fără îndoială multe avantaje deosebite (vezi Romani 3:1,2). Dar lucrul acesta nu era suficient. Isus i-a spus lui Nicodim un lucru de neconceput: că el, un învățător și un conducător al poporului Israel, trebuia să se nască din nou, de sus. Isus l-a confruntat apoi pe Nicodim cu propria neștiință spirituală: „Tu ești învățătorul lui Israel și nu pricepi aceste lucruri?” (Ioan 3:10). „Cum poți tu, un învățător eminent, să nu cunoști lucrul acesta?” Mustrarea trebuie să fi fost șocantă. În ciuda oricăror întrebări avute la momentul acela cu privire la Isus, ulterior Nicodim a trecut de partea Sa, alăturându-se urmașilor Săi (vezi Ioan 19:39).

Ce înseamnă să te naști din nou și de ce acordă Isus o importanță atât de mare acestui fapt?

Comentariu EGW

Marele adevăr al convertirii inimii de către Duhul Sfânt este prezentat în cuvintele adresate de Domnul Hristos lui Nicodim: „Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu. … Ce este născut din carne este carne, și ce este născut din Duh este duh. Nu te mira că ți-am zis: «Trebuie să vă nașteți din nou.» Vântul suflă încotro vrea și-i auzi vuietul, dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul” (Ioan 3:3,6-8). – Parabolele Domnului Hristos, p. 98

Nicodim era un membru al Sinedriului și, împreună cu alții, fusese mișcat de învățătura lui Isus. Fiind martor al lucrărilor minunate ale lui Hristos, în mintea lui s-a întipărit convingerea că acesta era Trimisul lui Dumnezeu. Prea mândru pentru a recunoaște pe față că era atras de Învățătorul galileean, el a căutat să aibă cu Acesta o convorbire în ascuns. În această convorbire, Isus îi descoperise planul mântuirii, cum și misiunea Sa în lume; cu toate acestea, Nicodim ezitase. El a ascuns adevărul în inima sa și, timp de trei ani, nu s-au văzut decât puține roade. Dar, deși nu L-a recunoscut în mod deschis pe Hristos, totuși, în sfatul Sinedriului, deseori Nicodim a nimicit planurile preoților de a-L distruge. Când, în cele din urmă, Hristos a fost înălțat pe cruce, Nicodim și-a amintit de cuvintele pe care El i le spusese în timpul convorbirii din noaptea aceea, pe Muntele Măslinilor: „După cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului” (Ioan 3:14) și el a văzut în Isus pe Mântuitorul lumii.

Împreună cu Iosif din Arimateea, Nicodim a suportat cheltuielile de îngropare a lui Isus. Ucenicilor le fusese teamă să se declare pe față urmași ai lui Hristos, însă Nicodim și Iosif le-au venit în ajutor plini de curaj. Ajutorul acestor bărbați bogați și cu multă vază era foarte necesar în acel ceas întunecos. Ei au putut face pentru Învățătorul lor mort ce ar fi fost imposibil să facă ucenicii cei săraci; iar bogăția și influența lor i-a ocrotit, într-o mare măsură, de răutatea preoților și a conducătorilor. – Faptele apostolilor, p. 104

Foarte mulți pretind că Îi slujesc lui Dumnezeu, dar nu-L cunosc prin experiență personală. Dorința lor de a împlini voia Lui se bazează pe o înclinație proprie, nu pe convingerea profundă inspirată de Duhul Sfânt. Comportamentul lor nu este corectat și adus în armonie cu Legea lui Dumnezeu. Ei declară că Îl primesc pe Hristos ca Mântuitor al lor, dar nu au credința că El le va da puterea să-și învingă păcatele. Ei nu au o relație personală cu Mântuitorul cel viu, iar în caracterul lor se văd atât defectele ereditare, cât și cele pe care le-au cultivat. …
Singura speranță pentru aceste suflete este să înțeleagă și să-și însușească în mod personal adevărul cuvintelor adresate de Domnul Hristos lui Nicodim: „Trebuie să vă nașteți din nou.” „Dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3:7,3). – Parabolele Domnului Hristos, p. 48
 

Suplimentar: Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, cap. 17
Nicodim „a cercetat Scripturile într-un fel nou, nu ca să discute o teorie, ci ca să primească viaţă pentru suflet. El a început să vadă Împărăţia cerului pe măsură ce s-a supus călăuzirii Duhului Sfânt. [...] Prin credinţă primim harul lui Dumnezeu, dar credinţa nu este mântuitorul nostru. Ea nu ne dă niciun câştig. Este numai mâna prin care ne prindem de Hristos şi ne însuşim meritele Lui, remediul pentru păcat. [...] Pocăinţa vine de la Hristos, tot aşa cum vine şi iertarea.
Prin urmare, cum suntem noi mântuiţi? […] Lumina care porneşte de la cruce dezvăluie iubirea lui Dumnezeu. Iubirea Lui ne atrage către Sine. Dacă nu ne împotrivim acestei atracţii, vom fi conduşi la piciorul crucii, plini de pocăinţă pentru păcatele care L-au răstignit pe Mântuitorul. Apoi Duhul lui Dumnezeu produce prin credinţă o nouă viaţă în suflet. Gândurile şi dorinţele sunt aduse la ascultare de voinţa lui Hristos. Inima şi mintea sunt re-create după chipul Aceluia care lucrează în noi ca să-Şi supună totul. Apoi legea lui Dumnezeu este scrisă în minte şi în inimă şi putem zice împreună cu Hristos: «Îmi place să fac voia Ta, Dumnezeule» (Psalmii 40:8)” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p, 175, 176).

Zilnic:
Ioan 7
Ioan 8
Ioan 9
Ioan 10
Ioan 11
Ioan 12
Ioan 13
Calea către Hristos, capitolul 4

1. Ce întreba poporul în șoaptă despre Domnul Isus?

2. De ce nu L-a lăsat Tatăl singur pe Isus?

3. Cu ce ocazie și cui a spus Domnul Isus că „Scriptura nu poate fi desființată”?

4. De cine și când S-a ascuns Domnul Isus?

5. Cum trebuie să fie mărturisirea păcatelor înaintea lui Dumnezeu, înaintea oamenilor vătămați sau mărturisirea în public? 

Studiu suplimentar
Solii alese, cartea 1, capitolul 65, subcapitolul „Mergeți sub smochin”, p. 414, 415.