Întemnițați misionari

Exact lucrul despre care îi avertizase Dumnezeu de atâtea ori se întâmpla. Unii din cei mai importanți oameni din Iuda erau duși robi în Babilon.

Toți robii nu ascultaseră de Dumnezeu? Nu. Încă de când Adam și Eva au păcătuit, întotdeauna au existat persoane care I-au rămas credincioase lui Dumnezeu. Acestea au ales să se încreadă în El și să asculte de Cele Zece Porunci indiferent ce se întâmpla sau ce făceau ceilalți. Printre robii care I-au rămas credincioși lui Dumnezeu au fost Daniel și cei trei tovarăși ai lui. Daniel încă era adolescent și probabil că și cei trei tovarăși ai lui.

Părăsindu-și țara și parcurgând numeroșii kilometri până în Babilon, inimile lor probabil că erau pline de tristețe și supărare. Își părăseau casa, iar cei mai mulți dintre ei nu aveau să își mai vadă țara niciodată. Erau prizonieri. Probabil că s-au gândit la multele lucruri care li s-au întâmplat. Armata babiloniană luase anumite lucruri sfinte din templu și le dusese în templele păgâne din Babilon. Daniel 1:2.

Poate că ar fi fost și mai triști dacă ar fi știut că, după câțiva ani, babilonienii aveau să se întoarcă de mai multe ori și să ia mai multe lucruri, și mai mulți oameni.

Doar chivotul, cu cele două table de piatră pe care Dumnezeu scrisese Cele Zece Porunci, a mai fost salvat. Bărbații curajoși care au rămas credincioși lui Dumnezeu l-au ascuns într-o peșteră și nu au spus nimănui unde era. Vrăjmașul a dărâmat zidurile cetății și a ars frumosul templu. Această poveste o găsim în 2 Împărați 25:8-16 și 2 Cronici 36:15-20.

Gândeşte-te:

Tu cum te-ai fi simțit dacă ai fi fost în locul lui Daniel și al tovarășilor lui? Ești bucuros că babilonienii nu au luat și chivotul? Crezi că nu a mai fost găsit niciodată și încă este ascuns în siguranță?

În cele din urmă, robii au ajuns în Babilon. Ce urma să se întâmple după aceea? Nu știa nimeni în afară de Dumnezeu. Crezi că El veghea asupra lui Daniel și a tovarășilor lui? Da. Ei deja învățaseră să se încreadă în El. Proveneau din familii bune, părinții lor îi educaseră cu atenție, iar ei erau elevi buni. De asemenea, ei au fost învățați să Îl iubească pe Dumnezeu și să asculte de Cele Zece Porunci.

Dar acum părinții lor nu mai erau cu ei. Curând trebuiau să ia hotărâri decisive, care aveau să le influențeze tot restul vieții. Ce vor alege ei? Îi vor rămâne credincioși lui Dumnezeu? Împăratul Babilonului îi dăduse o poruncă specială lui Așpenaz, unul din cei mai importanți slujitori. Ce poruncă i-a dat? Daniel 1:3,4.

Urma să fie ca un concurs, nu? Tinerii aleși trebuiau să fie foarte speciali. Trebuiau să fie chipeși și înțelepți. Probabil că au fost bucuroși că întotdeauna avuseseră grijă de trupul lor și că învățaseră bine. Urmau să fie aleși și ei?

Poate Așpenaz a dat teste și a pus foarte multe întrebări. Împăratul era foarte pretențios și dorea tot ce e mai bun.

Gândeşte-te:

Crezi că Daniel și tovarășii lui se rugau? Crezi că au fost bucuroși că învățaseră bine și se îngrijiseră de trupul lor? Este aceasta o idee bună și pentru noi?

Daniel și cei trei tovarăși ai lui au fost aleși și ei printre studenții speciali. Dar nu-maidecât și-au dat seama că urmau să aibă probleme.

Una din poruncile împăratului spunea că trebuiau să aibă o dietă specială. De fapt, împăratul urma să se asigure că vor avea cea mai bună dietă. Sau cel puțin așa credea el. Care era mâncarea pe care poruncise să o consume elevii aleși? Daniel 1:5.

Carne necurată? Vin? Daniel și cei trei tovarăși ai lui nu consumaseră niciodată acele lucruri. Părinții lor îi învățaseră că acele lucruri nu erau bune pentru ei. Tinerii știau că unul din motivele pentru care aveau o sănătate bună era pentru că ascultaseră de legile sănătății. Ce puteau ei să facă?

Ar fi fost foarte ușor să decidă că, din moment ce împăratul fusese foarte bun cu ei, și ei să își arate recunoștința acceptând dieta pe care o alesese pentru ei. Sau ar fi putut crede că nu era chiar atât de important dacă urmau acea dietă doar trei ani de zile.

Sau ar fi putut crede că era o șansă bună de a încerca unele din lucrurile despre care părinții lor le-au spus că nu erau bune pentru ei. Ar fi putut folosi foarte multe scuze. Ce urmau să aleagă? Când a sosit timpul să înceapă orele de curs, ce începuse Daniel să facă deja? Daniel 1:8.

A fost nevoie de foarte mult curaj pentru acest lucru. Nimeni nu mai refuzase să nu se supună poruncilor împăratului. Așpenaz știa acest lucru. Cum ar fi putut să îi ajute? Ce s-ar fi întâmplat dacă afla împăratul? 

Gândeşte-te:

Daniel se hotărâse deja. El nu trebuia să aibă părinții lângă el pentru a-l ajuta. Nu ar trebui să învețe toți copiii care Îl iubesc pe Isus să facă binele, chiar dacă părinții lor nu îi văd? Tu înveți acest lucru?

Era posibil ca lui Așpenaz să nu îi placă de Daniel? El și cei trei tovarăși ai lui erau foarte diplomați, politicoși și săritori. Își dorea să îi poată ajuta, dar îi era teamă de ce s-ar fi putut întâmpla dacă o făcea. Daniel 1:9,10.

Așpenaz nu a înțeles că alimentația dată de Dumnezeu este cea mai bună. El era sigur că avea să îi facă pe Daniel și tovarășii lui să arate mai rău decât ceilalți și, când împăratul urma să afle de ce, era posibil ca el să fie pedepsit. Pur și simplu nu își putea asuma riscul.

Pasul următor a fost ca Daniel să vorbească cu îngrijitorul care se ocupa de hrana lor. El i-a cerut să îi lase să încerce un plan pentru doar zece zile, pentru a vedea dacă funcționează. Ce fel de mâncare a cerut Daniel în locul celei poruncite de împărat? Daniel 1:11–13.

Îngrijitorul s-a gândit la cererea lui Daniel. Probabil că nici măcar nu a vorbit cu Așpenaz despre acest lucru. Poate că era sigur că nu va funcționa, dar, în cele din urmă, a fost de acord cu cererea. Timp de zece zile urma să le dea exact ce îi ceruseră. Daniel 1:14.

Probabil că Daniel și tovarășii lui au fost foarte ușurați și recunoscători. Poți fi sigur că ei I-au cerut lui Dumnezeu să binecuvânteze alegerea lor de a-I rămâne credincioși. În fiecare din cele zece zile probabil că au băut suficientă apă și au mâncat hrana pe care o ceruseră. Poate că au făcut exerciții fizice în fiecare zi. Curând urmau să afle dacă îngrijitorul îi va lăsa să continue cu dieta lor. Dar ei știau sigur că nu aveau să mănânce din bucatele împăratului. 

Gândeşte-te:

Alimentația lăsată de Dumnezeu, alcătuită din fructe, cereale, legume și nuci, încă este cea mai bună din lume. Este aceasta alimentația pe care și tu înveți să o adopți?

Cele zele zile au trecut și era timpul ca îngrijitorul să îi verifice pe Daniel și tovarășii lui. Ce hotărâre a luat el? Daniel 1:15,16.

Probabil că îngrijitorul a fost foarte surprins și mulțumit. Tinerii aceștia îi erau dragi și acum și-a dat seama că avuseseră dreptate. Nu avea de ce să se îngrijoreze. Puteau să continue cu aceeași alimentație pe care aleseseră să o consume.

Crezi că Daniel și tovarășii lui au mers în cămăruța lor și I-au mulțumit lui Dumnezeu? El îi binecuvântase pentru că refuzaseră să mănânce bucatele împăratului. Ei au fost o mărturie pentru îngrijitor și probabil și pentru bucătari. De asemenea, ceilalți elevi probabil că au observat ce se întâmplase.

Apoi au urmat trei ani de studii în care au învățat toate lucrurile din care urmau să fie testați. Mintea lor era clară și ascuțită și Dumnezeu i-a binecuvântat, pentru că ei au ales să Îi fie credincioși Lui. Daniel a fost binecuvântat în mod special, deoarece Dumnezeu îi dăduse un dar special care să îi ajute pe oameni până la revenirea lui Isus. Ce dar era acesta? Daniel 1:17.

După cei trei ani de studii atente, acum era timpul pentru examenul final. Ei știau că urmau să concureze cu alți studenți și fiecare dintre ei era printre cei mai înțelepți și mai talentați tineri pe care îi alesese Așpenaz. În cele din urmă, venise rândul lor să fie examinați de împărat. Daniel 1:18.

Gândeşte-te:

Crezi că lui Daniel și tovarășilor lui le-a fost teamă când i-a examinat împăratul? Chiar contează modul în care ne tratăm corpul? Tu înveți să mănânci corect, să dormi bine și să faci exercițiu în aer liber? Ce ai putea face mai bine?

Împăratul Nebucadnețar s-a uitat cu mare atenție la Daniel și la cei trei tovarăși ai lui. Ei erau cumva diferiți de toți ceilalți. Stăteau drepți și semeți. Pielea lor era luminoasă și sănătoasă. Ochii erau limpezi și strălucitori. Respirația nu le mirosea urât. Manierele erau desăvârșite.

Probabil că Așpenaz se uita în timp ce împăratul îi examina pe cei patru. El știa cât de manierați erau și probabil că spera să se descurce bine. Împăratul nu i-a strigat după numele lor evreiesc. El i-a strigat după numele babiloniene pe care le primiseră, nume care erau în cinstea zeilor babilonieni. Daniel 1:7.

Când i-a examinat împăratul, cei patru au știut răspunsurile la toate întrebările lui. Când întrebările au devenit tot mai grele, ei au răspuns rapid și clar. Împăratul a fost uimit. Cu greu îi venea a crede că cineva putea fi atât de deștept. Când s-au calculat notele, cum s-au descurcat ei în comparație cu ceilalți? Daniel 1:20.

A fost doar o întâmplare că Daniel și tovarășii lui au fost mai pricepuți decât ceilalți studenți? De ce s-au descurcat atât de bine în comparație cu ceilalți? Motivul era că își făcuseră partea, refuzând să facă lucrurile despre care știau că le-ar face rău trupului și minții. Ei urmaseră legile sănătății, care, de fapt, înseamnă să asculți de una din porunci – „Să nu ucizi”. Cei care își distrug trupul și mintea prin stilul de viață încalcă această poruncă.

Acesta era un alt motiv pentru care învățaseră atât de bine. Dumnezeu ne poate binecuvânta când facem tot ce ține de noi. Duhul Său cel Sfânt poate veni în mintea noastră și ne poate ajuta pentru că toată înțelepciunea vine de la Dumnezeu.

Gândeşte-te:

Faptul că au ales corect a contat pentru Daniel și tovarășii lui? Alegând să Îl cinstească pe Dumnezeu în lucrurile care păreau nesemnificative, El îi putea ajuta în lucrurile mari. Vrei și tu să faci la fel?

Cei doi John care s-au răzgândit - Adaptare de Amy Sherrard

Este prea greu! Nu mai putem trăi așa!”, i-a spus Mary lui John. Cine era Mary? Ea era soția lui John Loughborough [se pronunță Luf-boro], un tânăr predicator adventist.

John era deja descurajat pentru că ceea ce spusese Mary era adevărat. Deși el trudise din greu, ajutându- i pe fermieri să strângă recoltele de pe câmp când nu era ocupat cu predicatul, niciodată nu aveau suficienți bani să cumpere cele necesare vieții. Patru dolari pe săptămână nu le erau suficienți pentru a supraviețui.

„Bine, Mary, haide să ne întoarcem în Iowa să trăim la ferma părinților mei în Waukon. Eu voi face tâmplărie și, între timp, voi și predica”, i-a spus el. Așa au și făcut. Curând au câștigat suficienți bani pentru a trăi pentru că John era muncitor și un bun tâmplar.

În același oraș locuia un alt John. Numele lui era Andrews. Amândoi chiar aveau „N” ca inițială a celui de-al doilea prenume. John Andrews lucrase și el pentru Isus și scrisese articole în publicațiile adventiste trimise credincioșilor care păzeau Sabatul. Dar sănătatea lui s-a degradat atât de mult din cauză că lucra prea mult și nu știa să se hrănească bine, încât s-a îmbolnăvit. Acum și el se întorsese acasă pentru a-și ajuta tatăl la fermă și pentru a încerca să mai prindă puteri.

Satana făcea tot posibilul să îi împiedice pe oameni să afle adevărul din Biblie și el era foarte mulțumit că cei doi John nu mai ajutau cauzei. De asemenea, el era mulțumit că adventiștii din micuțul orășel Waukon începeau să fie mai neglijenți. Ei nu Îl mai iubeau pe Isus la fel ca înainte.

Râul Mississippi desparte Iowa de Illinois și James și Ellen White aveau niște întâlniri într-un oraș din statul Illinois, Round Grove. Ei îi ajutau pe credincioșii de acolo să aibă o credință mai puternică în Isus. Imaginează-ți cum s-au simțit când Isus i-a dat lui Ellen niște viziuni în care îi arăta ce se întâmpla cu cei doi John și cu ceilalți credincioși din Waukon!

Ellen a știut că trebuiau să meargă în Waukon să ajute credincioșii de acolo. Era iarnă și Waukon era la peste 300 de kilometri depărtare. Dar, pentru că râul Mississippi era înghețat, îl puteau traversa cu sania.

Doi credincioși din Round Grove aveau o sanie mare trasă de doi cai și le-au spus lui James și Ellen că îi puteau duce în Waukon. Dar, cu o zi înainte să meargă, a plouat timp de douăzeci și patru de ore. Toți știau că ploaia putea topi zăpada atât de tare, încât traversarea râului să devină periculoasă. Oare să mai încerce să meargă? Ce să facă?

„Trebuie să renunțăm la călătorie”, a spus James. Dar Ellen nu era sigură. Așa că Ellen a spus: „Vom merge!” Căruțașii au fost de acord, dar știau că era o minune să ajungă în siguranță de partea cealaltă. În acea noapte, de fiecare dată când s-a trezit și s-a uitat pe geam, Ellen a observat că încă ploua. (Va urma)