Adu-ți aminte să mulțumești

În timp ce călătorea din loc în loc și îi învăța și îi vindeca pe oameni, Domnul Isus nu avea un cal sau un măgăruș pe care să îl călărească. Așa că, atunci când avea de mers undeva, El și ucenicii Lui mergeau pe jos, pe niște drumuri pline de praf.

Într-o zi, în timp ce trecea printr-un mic sat, Isus a văzut zece oameni stând departe de drum. Știi de ce stăteau ei așa departe? Pentru că erau leproși. Leproșii au o boală groaznică numită „lepră”. Lepra produce pete albe pe piele și diferite răni pe alte părți ale corpului.

Lepra se poate răspândi ușor de la un om la altul. Dacă un om sănătos atinge pe cineva cu lepră, se poate îmbolnăvi și el de lepră. Pe timpul lui Isus nu erau medicamente care să vindece lepra. Doctorii nu puteau să îi ajute pe leproși, așa că oricine se îmbolnăvea de lepră știa că nu se va mai face bine niciodată.

Pentru că lepra era o boală așa de rea, Dumnezeu i-a dat lui Moise anumite reguli cu privire la ea. Dacă cineva avea o pată albă pe piele, el trebuia să o arate preoților. Dacă preoții considerau că aceasta era lepră, acel om trebuia să plece de lângă familia și prietenii lui și să trăiască singur sau împreună cu alți oameni care aveau lepră. Leviticul 13:45,46

Era o regulă neplăcută, nu-i așa? Dar era o regulă bună? Ce s-ar fi întâmplat dacă un lepros trăia lângă oamenii sănătoși?

Isus trecea printr-un sat când a văzut zece oameni stând departe de drum. De ce stăteau ei departe de Isus? Pentru că erau bolnavi de lepră.

Dacă se apropiau de oameni, leproșii trebuiau să strige: „Necurat! Necurat!” În felul acesta, oamenii își dădeau seama că vine un lepros. Când auzeau asemenea cuvinte, toți fugeau speriați. Nimeni nu voia să se îmbolnăvească de lepră.

Așa că acești zece leproși, când L-au văzut pe Isus coborând pe drumul spre sătuc, nu puteau să se apropie de El. Dar ei știau că El era singurul care i-ar fi putut ajuta să se vindece. Ce puteau ei să facă? Sufereau atât de mult și aveau așa de mare nevoie de ajutor, așa că s-au hotărât să strige la Isus. Ce I-au spus? Luca 17:13

Uneori, Isus Se atingea de bolnavi ca să-i facă sănătoși. O dată a folosit noroi să vindece ochii unui bolnav. Dar, de data aceasta, Isus a făcut altceva. Ce le-a spus leproșilor să facă? Luca 17:14, prima parte. Preoții se ocupau de leproși. Ei stabileau dacă pata albă de pe pielea cuiva este lepră. Și tot ei îi examinau pe cei care credeau că nu mai aveau lepră.

Poți ghici de ce le-a spus Isus acestor oameni să meargă la preoți?

Pentru că știau că Isus poate să-i scape de lepră, cei zece leproși I-au cerut ajutorul. Îți aduci aminte ce le-a spus Isus să facă? „Mergeți și arătați-vă preoților”, le-a spus El. Pentru că știau că Isus poate să-i vindece, cei zece leproși L-au ascultat imediat. Ce s-a întâmplat când aceștia au mers la preoți? Luca 17:14, ultima parte.

Grăbindu-se spre preoți, oamenii aceștia știau că Isus îi vindecase. Se uitau la locurile afectate de lepră și erau foarte bucuroși că aceasta dispăruse cu totul. Ei erau din nou perfect sănătoși.

Când i-a văzut pe cei zece oameni fericiți, preotul a rămas uimit. I-a cercetat atent și a spus că lepra dispăruse cu adevărat. Ei puteau să se întoarcă acasă și să fie din nou cu familiile lor. O, ce minunat!

Știi ce au făcut cei zece oameni după ce au fost vindecați? Biblia ne spune că nouă dintre ei au plecat și au uitat cu totul de Isus. Unii dintre ei erau evrei. Aparțineau poporului special al lui Dumnezeu, dar nu s-au mai gândit să-I mulțumească lui Dumnezeu că i-a ajutat. Nu voiau decât să ajungă acasă și să înceapă să se bucure din nou de viață.

Unul dintre ei era samaritean. Știi ce a făcut el după ce a fost vindecat? Mâine vom afla acest lucru. 

Dintre cei zece leproși pe care i-a vindecat Isus, câți dintre ei au mers acasă și au uitat să-I mulțumească? Nouă. Erau evrei sau samariteni? Unii dintre ei erau evrei.

Unul dintre ei era samaritean – un om pe care evreii îl urau. Ce a făcut acesta după ce a fost vindecat de lepră? Luca 17:15,16

Samariteanul a fost foarte recunoscător că Isus l-a vindecat de lepra lui cumplită. Înainte de a se întoarce acasă, el a alergat să-L caute pe Isus. Și, pentru că dorea ca toată lumea să afle ce făcuse Isus pentru el, striga și Îl lăuda pe Dumnezeu cu voce tare. Când L-a găsit pe Isus, a căzut la picioarele Lui și I-a mulțumit de multe ori pentru marea binecuvântare a vieții și a sănătății. S-a bucurat Isus că samariteanul și-a adus aminte să spună „Mulțumesc”? Da, a fost foarte încântat. Apoi i-a spus: „Scoală-te și pleacă; credința ta te-a mântuit.”

Totuși, Isus era trist. De ce? Luca 17:17,18 Inima lui Isus a fost rănită pentru că ceilalți nouă au uitat să spună „Mulțumesc!”. Mâine vom afla ceva foarte interesant despre această povestire. Dar astăzi, hai să-L facem pe Isus fericit aducându-ne aminte să-I spunem „Mulțumesc”! Ce a făcut Isus pentru tine? Am putea să-I mulțumim lui Isus?

Câți oameni a vindecat Isus? Zece. Câți dintre ei și-au adus aminte să-I mulțumească? Numai unul. Isus a fost încântat de omul care s-a întors să-L laude pe Dumnezeu și să-I mulțumească că i-a luat acea suferință teribilă. Dar cât de trist a fost El că ceilalți nouă au mers acasă și L-au uitat pe Cel care i-a făcut sănătoși!

Aici este ceva foarte interesant. Isus știe totul. El știa că ceilalți nouă leproși nu aveau să-I mulțumească pentru că au fost vindecați. Dar mai știa și că unul dintre ei avea să fie cu adevărat mulțumitor și își va folosi viața și sănătatea să-L asculte pe Dumnezeu și să-i ajute pe alții. Așa că, pentru un om care avea să-și folosească binecuvântarea sănătății în mod corect, Isus i-a vindecat pe toți zece. Isus este minunat, nu-i așa?

Isus este Dumnezeu și a venit să ne arate cum este Dumnezeu. Dumnezeu este bun. El îi ajută pe oameni întotdeauna. El ne face sănătoși când suntem bolnavi. El trimite îngeri să ne salveze din furtuni și să ne ferească de boli grave. Dumnezeu ne apără de multe accidente și nenorociri fără ca noi să ne dăm seama de acest lucru. Psalmii 91:9-11 Dumnezeu ne-a dat de asemenea cel mai deosebit dar dintre toate: pe Isus, să ne salveze din păcat. Dar cei mai mulți oameni nu Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru binecuvântările Sale. Ce trist!

Să nu uităm să-I mulțumim lui Dumnezeu în fiecare zi pentru bunătatea Sa față de noi. Psalmii 103:1-5,8

Tu îți aduci aminte să-I mulțumești lui Dumnezeu că te ajută? Când te trezești dimineața, îngenunchezi la marginea patului și spui: „Îți mulțumesc pentru odihnă și pentru că M-ai trezit”? Îi mulțumești lui Dumnezeu pentru părinții tăi iubitori, pentru mâncarea bună, pentru lucrurile minunate pe care le-a făcut El, pentru îngerii sfinți care îți poartă de grijă și pentru Biblie? Lui Dumnezeu Îi place să audă totdeauna rugăciunile noastre de mulțumire, care arată că apreciem tot ce face El pentru noi. Psalmii 103:1-5

Cui i-ar mai plăcea să audă acest cuvânt deosebit „Mulțumesc!”? Ce zici de mami? Când face mâncare bună pentru tine, poți să-i spui: „Mulțumesc”? Sigur că poți! Când tata îți repară o jucărie stricată, te gândești că ar zâmbi dacă te-ar auzi spunând: „Mulțumesc!”? Sigur că da! Mai sunt și alți oameni cărora le-ar plăcea să audă acest cuvânt? Ce zici de casiera de la magazin? Când ea te întreabă: „Bună! Ce faci?” Ai putea s-o faci să zâmbească răspunzându-i: „Bine, mulțumesc!”? Dacă un om amabil îți deschide o ușă grea, i-ar plăcea să te vadă zâmbind în timp ce-i mulțumești? Sigur că da. Oamenilor le plac copiii politicoși care știu să mulțumească.

Este foarte ușor să-i faci pe oameni să se simtă bine spunându- le: „Mulțumesc!” Ce-ar fi să repeți acest cuvânt deosebit ori de câte ori ai ocazia? Mulți oameni ar zâmbi – inclusiv tu.

Îi face lepra necurați pe leproși? Unde a stabilit Dumnezeu reguli cu privire la lepră? Ce cuvânt trebuiau să strige leproșii când prin apropiere erau oameni?
Ar fi putut leproșii să scape de lepră fără ajutorul lui Isus? I-a ajutat Isus pe toți cei zece leproși? Se bucură Isus atunci când ne aducem aminte să-I mulțumim? Ce a făcut Isus pentru tine? Îți aduci aminte să-I mulțumești?
Te ajută unii oameni? Pe câți dintre ei îi poți aminti pe nume? Îți aduci aminte să le mulțumești?

Mesagerul special al lui Dumnezeu (1). De Amy Sherrard. Adaptare după Little Ellen

Povestirea noastră despre micuța Ellen Harmon începe de când avea ea nouă ani. Ea făcea parte dintr-o familie mare și avea șapte frați și surori, locuind împreună cu tatăl și cu mama lor.

Tatăl lui Ellen confecționa și vindea pălării. Într-o zi, el s-a gândit că ar putea vinde mai multe pălării dacă ar merge în alt stat. Ei locuiau în Statele Unite ale Americii. Așa că și-a împachetat pălăriile într-o cutie și și-a luat la revedere de la iubita sa familie. Știa că o să fie plecat pentru mai multă vreme. Dar nu știa că data viitoare când avea să se uite la micuța lui Ellen, ea avea să arate atât de schimbată, încât să nu o mai poată recunoaște. De ce? Ce s-a întâmplat?

Copiii familiei Harmon locuiau aproape de școală, așa că dimineața mergeau pe jos, iar după- amiaza se întorceau la fel. Într-o după-amiază, în timp ce Ellen cu sora ei și cu o altă prietenă se îndreptau spre casă, au auzit în spatele lor țipete și cuvinte pline de mânie ale unei fete. Când s-au uitat înapoi, au văzut că aceasta avea o piatră în mână și alerga după ele să le prindă.

Fetele erau bine educate, să nu se bată niciodată cu alți copii, așa că au început să alerge către casă cât puteau de repede. Fetița furioasă a aruncat cu piatra după ele și chiar atunci Ellen s-a întors să vadă cât de aproape era. Piatra a lovit-o pe Ellen drept în față și i-a zdrobit nasul. Ea s-a prăbușit la pământ inconștientă și sângele a început să-i curgă din nas.

Când și-a revenit, Ellen era într-un magazin și oamenii din jur se uitau la ea. Un străin amabil s-a oferit să o ducă acasă cu trăsura, dar Ellen se temea că o să-i murdărească trăsura de sânge, așa că i-a mulțumit frumos, spunându-i că era sigură că va putea să-și continue drumul mergând pe jos.

Sora lui Ellen și prietena ei au încercat să o sprijine, dar Ellen a descoperit repede că nu mai era în stare să meargă acasă. Lucrurile din jur au început să se învârtă și, copleșită de amețeală, a căzut din nou. Deși erau destul de aproape de casă, cele două fete au trebuit să o ducă pe sus tot restul drumului.

Când mama lui Ellen a văzut ce s-a întâmplat, a așezat- o imediat în pat. Doctorii care au venit la Ellen voiau să o ajute să se facă bine, dar nu știau ce să facă. Erau siguri că ea avea să moară, din cauză că îi cursese așa de mult sânge și rana ei de la nas era foarte gravă.

Săptămâni întregi, Ellen a zăcut nemișcată în pat, fără să vadă și să audă ceva. Toți – în afară de mama ei – credeau că o să moară. Un vecin foarte amabil s-a oferit să ajute familia să se pregătească de înmormântare, dar mama lui Ellen a refuzat. Ea era sigură că micuța ei avea să-și revină.

Când a început să-și revină, Ellen nu își mai putea aminti nimic din câte i se întâmplaseră. Ea se simțea ca după un somn îndelungat și se tot mira de ce era așa de slăbită și obosită. Într-o zi a venit o vecină să o viziteze. Ellen a auzit- o pe vecină spunând că nu o mai recunoaște pe Ellen, pentru că arăta atât de diferit. Ellen se tot întreba ce voia vecina să spună, așa că a cerut o oglindă. Voia să vadă de ce a spus vecina lucruri atât de ciudate despre înfățișarea ei.