Când părinții greșesc

De obicei, copiii mici au o părere extrem de bună despre părinții lor. Un astfel de copil se poate arunca de la înălțime fără nicio frică, dacă tatăl lui este dedesubt, gata să-l prindă. De asemenea, poate discuta în contradictoriu cu colegii, apărând un lucru oarecare, doar pentru că tatăl lui a spus astfel.

Pe măsură ce cresc, însă, și percepția lor se maturizează. Mai devreme sau mai târziu, își dau seama că și părinții au defecte. Și cei mai buni dintre părinți fac greșeli. În plus, nu toți părinții sunt evlavioși. Un părinte poate avea probleme de furie, sau poate comite un act de infidelitate față de partener/ă. Poate fi dependent de un obicei distructiv, precum jocurile de noroc, băuturile alcoolice, tutunul sau pornografia. Biblia este un ghid pentru tineri și pentru tinere, oricât de confuză sau de dificilă ar fi situația în care se află. Părinții se luptă cu ispitele și au nevoie de rugăciuni. Copiii pot avea o influență puternică și încurajatoare pentru părinții lor.

„Îngerii sunt mereu prezenți acolo unde este cel mai mult nevoie de ei. Sunt alături de cei care au de dus cele mai grele bătălii, de cei care trebuie să lupte împotriva înclinațiilor și a tendințelor ereditare și de cei pentru care mediul familial este cel mai descurajant.” - The Review and Herald, 16 aprilie 1895

Pentru noi poate fi de mare ajutor să știm care sunt slăbiciunile părinților noștri. Deși este natural să ne copiem părinții, natura noastră umană căzută ne face să fim mai înclinați să le repetăm greșelile, decât să le copiem calitățile. Despre împăratul Ahazia stă scris:

1 Împărați 22:52 El a făcut ce este rău înaintea Domnului și a umblat în calea tatălui său și în calea mamei sale.

Porunca a doua ne vorbește despre legea eredității. Nu suntem influențați doar de păcatele părinților noștri, ci și de cele ale bunicilor, ale străbunicilor și chiar ale stră-străbunicilor noștri. (Vezi Exodul 20:5.)

De obicei... copiii calcă pe urmele părinților lor. - Patriarhi și profeți, p. 306

Acest lucru ne afectează înclinațiile, preferințele și până și probabilitatea de îmbolnăvire.

Tendințele spre rău, apetitul pervertit și moralitatea josnică, împreună cu bolile și degenerarea fizică se transmit ca o moștenire din tată în fiu, până la a treia și a patra generație. Acest adevăr înspăimântător ar trebui să aibă o putere solemnă care să-i rețină pe oameni de a merge pe calea păcatului. - Ibid.

Chiar dacă „de obicei așa stau lucrurile”, nu este nici inevitabil și nici necesar să repetăm păcatele părinților noștri; deoarece Cuvântul lui Dumnezeu are puterea de a opri acest ciclu general al păcatului.

Zaharia 1:4 «Nu fiți ca părinții voștri, cărora le vorbeau prorocii de mai înainte, zicând: ‹Așa vorbește Domnul oștirilor: „Întoarceți-vă de la căile voastre cele rele, de la faptele voastre cele rele!”› Dar n-au ascultat și n-au luat aminte la Mine», zice Domnul.

Cât de recunoscători putem fi că Dumnezeu este capabil să ne elibereze de orice cale rea!

Oricare ar fi tendințele noastre moștenite sau cultivate spre rău, putem învinge prin puterea pe care El este gata să o împărtășească. - Divina vindecare, p. 176

Relatările din Scriptură sunt o mare încurajare. Bunul împărat Ezechia a crescut într-o familie care se îndepărtase de Dumnezeu. Tatăl lui, împăratul Ahaz, a fost unul dintre cei mai răi împărați ai lui Israel (Vezi 2 Împărați 16). Dumnezeu a întrerupt domnia rea a împăratului Ahaz, iar acesta a murit la vârsta de 36 de ani. Când s-a născut Ezechia, tatăl lui, Ahaz, era foarte tânăr. Pe măsură ce l-a văzut pe tatăl lui îndepărtându-se tot mai mult de Domnul, Ezechia s-a apropiat de Dumnezeu. În timpul acelor ani, Ezechia a învățat necesitatea rugăciunii; de-a lungul domniei lui, Biblia ne atrage atenția constant asupra faptului că Ezechia obișnuia să se roage.)

1. Ia în considerare porunca a doua, Exodul 20:4-6.De ce este în mod special important ca părinții să fie biruitori asupra păcatului și să le dea un bun exemplu copiilor lor? Ce adevăr de temut ar trebui să aibă o putere solemnă asupra oamenilor, astfel încât aceștia să se înfrâneze și să nu urmeze calea păcatului?

2. Poate că într-o zi o să ai copii. Ce ai putea face chiar acum ca să le netezești calea spre cer

Chiar dacă împăratul Ezechia a avut un tată îngrozitor, el însuși l-a slujit pe Domnul din toată inima lui. Prin influența lui, în Iuda a avut loc o renaștere minunată. Din nefericire, Manase, fiul lui Ezechia, a făcut niște alegeri foarte diferite.

2 Cronici 33:9 Dar Manase a fost pricina că Iuda și locuitorii Ierusalimului s-au rătăcit și au făcut rău mai mult decât neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.

În cele din urmă, Manase s-a pocăit; dar Amon, fiul lui, nu a învățat din experiența tatălui său.

2 Cronici 33:22,23 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său, Manase... Și nu s-a smerit înaintea Domnului, cum se smerise tatăl său, Manase, căci Amon s-a făcut din ce în ce mai vinovat.

Păcatele pe care părinții le fac în secret sunt, adesea, păcate pe care copii le fac pe față. La fel ca Amon, copiii sunt tentați să copieze păcatele părinților lor. În plus, în general, ei se înfrânează mai puțin decât aceștia. Așadar, când Iosia, fiul de opt ani al lui Amon, a ajuns împărat, ne-am fi așteptat să fie chiar mai rău decât nelegiuitul lui tată. Biblia, însă, relatează ceva foarte diferit.

2 Cronici 34:2 El a făcut ce este bine înaintea Domnului și a umblat în căile tatălui său David; nu s-a abătut de la ele nici la dreapta, nici la stânga.

Cât este de încurajatoare istoria lui Iosia, mai ales dacă nu am avut avantajul unor părinți evlavioși! Datorită harului lui Dumnezeu, nu suntem blestemați de moștenirea genetică sau de circumstanțe ca să repetăm nelegiuirile strămoșilor noștri.

Chiar dacă s-a născut dintr-un tată rău și a fost asaltat de tentațiile de a urma pașii tatălui său, având puțini consilieri care să-l încurajeze să urmeze direcția corectă, Iosia a fost credincios Dumnezeului lui Israel. El nu a repetat păcatul tatălui său și nu a umblat pe calea celui nelegiurii. Deși nu avea avantajele influențelor părintești creștine pe care mulți dintre noi le-am avut, a hotărât să urce spre cer, în loc să coboare la nivelul josnic al păcatului și al degradării la care se coborâseră tatăl și bunicul lui. Avertizat de erorile lor, a ales să umble pe calea cea dreaptă și, deși era înconjurat de nelegiuire, el a urmat un drum ascendent. Deoarece a ales calea ascultării, a fost posibil ca Dumnezeu să-l altoiască dintr-un măslin sălbatic într-un măslin bun, dându-i harul de a face ceea ce era drept în ochii Domnului. - The General Conference Bulletin, 1 aprilie 1903

În Biblie este trecută o promisiune minunată pentru toți cei care, asemenea lui Iosia, aleg neprihănirea.

Ezechiel 18:14,17 Dar, dacă un om are un fiu care vede toate păcatele tatălui său, le vede, dar nu face la fel ... păzește poruncile Mele și urmează legile Mele, acela nu va muri pentru nelegiuirea tatălui său, ci va trăi negreșit.

Așadar, indiferent că vii dintr-un cămin bun sau nu, fii curajos! Dumnezeu îți poate oferi har să te ridici deasupra greșelilor făcute de părinții tăi, indiferent care au fost acestea.

Să presupunem că te afli într-un cămin cu o situație dificilă, ca tinerii Ezechia și Iosia. Asemenea lor, alegi o cale diferită și decizi să-I slujești lui Dumnezeu. Ai voie de acum să-ți critici părinții pentru greșelile lor? Nu. Părinții au nevoie de înțelegere, nu de critici. Cu toate greșelile lor, mulți dintre părinți au făcut multe sacrificii pentru a-și ajuta copiii. Datoria de a ne cinsti părinții nu este dată doar celor care au părinți evlavioși. Porunca a cincea spune:

Exodul 20:12 Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău.

3. Ce i-ai putea spune unui prieten ai cărui părinți nu sunt evlavioși, folosindu-te de istoriile vieților lui Iosia și lui Ezechia?

Cum ar fi fost părinții tăi dacă ar fi fost crescuți într-un mod perfect? Cum ar fi stat lucrurile dacă bunicii tăi nu ar fi țipat niciodată la ei, dacă nu i-ar fi pedepsit când erau furioși? Care ar fi fost cursul normal, dacă ar fi crescut cu închinarea de dimineață și de seară și dacă ar fi trăit în armonie cu sfatul lui Dumnezeu?

Cum ar fi fost dacă toți unchii tăi și mătușile tale ar fi exercitat o influență ideală? Dacă pastorii lor ar fi predicat întotdeauna cea mai bună solie? Dacă școlile lor ar fi fost locuri spirituale în care elevii învățau să facă evanghelizare și în care orele de studiu biblic erau cele mai interesante și cele mai provocatoare din programă? Nu a fost așa, nu? Tocmai de aceea ar trebui să fim plini de îngăduință. O minte miloasă ar avea următorul gând: „Sărmana mamă!

Nu a fost crescută într-un mod perfect. Când era tânără, probabil și-a format obiceiuri rele, care fac să-i fie greu acum.” Atunci când avem gânduri pline de compasiune, recunoaștem că adeseori oamenii sunt victimele nefericite ale unei educații rele, ale îngrijirii parentale defectuoase și ale altor dificultăți. Acest lucru ne ajută să avem milă de rudele noastre care au făcut greșeli, mai degrabă decât să fim plini de amărăciune sau critici la adresa lor.

Dumnezeu are gânduri pline de milă. Dacă El a luat în considerare până și tipul de oraș în care am fost crescuți, putem fi siguri că ia în considerare și chestiuni mai semnificative. Dumnezeu vrea să începem să avem simpatie față de problemele părinților noștri, chiar dacă nu le înțelegem cu adevărat. O altă cale de a avea gânduri pline de milă față de părinții tăi este să mărturisești în rugăciune că atât tu, cât și ei ați păcătuit. Ieremia și Daniel au făcut astfel și aceasta și i-a ajutat să-și aducă aminte în mod smerit că făceau parte din familia umană plină de greșeli.

Ieremia 14:20 Doamne, ne recunoaștem răutatea noastră și nelegiuirea părinților noștri, căci am păcătuit împotriva Ta.
Daniel 9:8 Doamne, nouă ni se cuvine să ni se umple fața de rușine, da, nouă, împăraților noștri, căpeteniilor noastre și părinților noștri, pentru că am păcătuit împotriva Ta!

Așadar, indiferent care sunt slăbiciunile părinților, ale părinților adoptivi sau ale tutorilor, Dumnezeu te poate ajuta să le faci față. Iar El te poate ajuta să alegi o cale mai bună – cea a ascultării. Poți să-i iubești și să-i respecți pe cei care te-au crescut, chiar și cu defectele lor. La urma urmelor, și tu ești imperfect. Asta înseamnă să fii smerit. Asta înseamnă să ai o gândire plină de milă.

Să fii părinte necesită mult timp și efort. Poți să fii recunoscător pentru o astfel de bunătate, chiar și când vine din partea unor părinți care fac greșeli. Acest tip de recunoaștere și de mulțumire face parte din procesul maturizării. Să fii plin de milă poate implica, de asemenea, să le vorbești părinților tăi despre greșelile lor. Dacă este necesar, menține o atitudine care emană iubire, amabilitate și respect.

1 Timotei 5:1 Nu mustra cu asprime pe un bătrân, ci sfătuiește-l ca pe un tată.

Blândețea este spiritul lui Isus. Cuvintele dure, critica, acuzațiile sau atitudinile de tipul „sunt mai bun decât tine” nu vor îmblânzi inimile. Imită exemplul lui Isus când era tânăr.

În viața Sa, Isus a manifestat respect și iubire față de mama Lui. [...] Maria vorbea de multe ori cu Isus și stăruia pe lângă El să facă cele impuse de rabini. [...] Când preoții și învățătorii îi cereau Mariei să-L stăpânească pe Isus, ea avea mult de suferit; dar inima ei era din nou liniștită când El îi arăta cele scrise în Scriptură, care sprijineau purtarea Lui. - Hristos, Lumina lumii, p. 90

4. Compară rugăciunea lui Daniel cu cea a lui Neemia. Ce asemănări observi? Daniel 9:3-19; Neemia 1:4-11

5. Gândește-te la câteva dintre provocările cu care s-au confruntat părinții tăi. Vezi vreo legătură între aceste dificultăți și slăbiciunile lor?

6. Dacă ți se pare că este necesar să le vorbești părinților tăi despre greșelile lor, cu ce fel de atitudine ar trebui să o faci?

7. O modalitate excelentă prin care poți fi de folos părinților tăi este să te rogi pentru ei. Poți să-L rogi pe Dumnezeu să-i ajute în cazul câtorva provocări specifice cu care se confruntă?

Prima mea viziune—partea 3

Am mers cu toții sub pom și am stat jos pentru a contempla slava acelui loc, când frații Fitch și Stockman, care predicaseră Evanghelia Împărăției și pe care Dumnezeu îi pusese în mormânt pentru a-i mântui, au venit la noi și ne-au întrebat ce se mai întâmplase în timp ce ei dormeau.

Am încercat să ne amintim cele mai mari încercări ale noastre, dar ele păreau atât de mărunte în comparație cu slava nespus de mare, eternă, care ne înconjura, încât nu am putut să le rostim și am strigat cu toții „Aleluia, cerul este destul de ieftin!” Și ne-am atins harpele minunate, făcând să răsune bolțile cerești.

Cu Isus în frunte, am coborât cu toții din cetate înapoi pe acest pământ, pe un munte mare și maiestuos, care nu L-a putut susține pe Isus și s-a sfărâmat în două, transformându- se într-un câmp minunat. Apoi, am privit în sus și am văzut cetatea cea mare, care avea douăsprezece temelii și douăsprezece porți, câte trei pe fiecare latură, și un înger la fiecare poartă. Am strigat cu toții: „Cetatea, cetatea cea mare coboară, coboară de la Dumnezeu din cer” și ea a venit și s-a așezat pe locul în care stăteam noi.

Apoi am început să privim lucrurile minunate din afara cetății. Am văzut acolo case desăvârșit de frumoase care aveau sclipirea argintului, fiind sprijinite de patru stâlpi împodobiți cu mărgăritare, încântătoare la privit. Acestea urmau să fie locuite de către sfinți. În fiecare dintre ele era o poliță de aur. I-am văzut pe mulți sfinți intrând în case, scoțându-și cununile strălucitoare și așezându-le pe poliță, ieșind apoi în câmpul de lângă case pentru a lucra pământul; nu așa cum suntem nevoiți să lucrăm aici; nu, nu. O lumină strălucitoare se vedea în jurul capetelor lor și ei strigau neîncetat și dădeau slavă lui Dumnezeu.

Am văzut un alt câmp plin de tot felul de flori și, culegându- le, am strigat: „Nu se vor ofili niciodată.” Alături am văzut un câmp cu o iarbă înaltă, splendidă la privit; era de un verde crud și avea reflexii argintii și aurii, așa cum se unduia cu mândrie spre slava Regelui Isus. Apoi am intrat într-un câmp plin de tot felul de animale — leul, mielul, leopardul și lupul stând toate împreună, în perfectă armonie. Am trecut printre ele și acestea ne-au urmat pașnice. Am intrat într-o pădure care nu era ca pădurile întunecoase pe care le avem aici; nu, nu; ci luminată și plină de strălucire în orice loc; ramurile copacilor se legănau încoace și încolo și noi toți am strigat: „Vom locui în siguranță în locuri sălbatice și vom dormi în păduri.” Am trecut prin păduri, căci ne îndreptam către Muntele Sion.

În timp ce călătoream, am întâlnit un grup de persoane care contemplau lucrurile minunate ale acelor locuri. Am observat ceva roșu, ca o margine a veșmintelor lor; cununile lor erau strălucitoare; îmbrăcămintea le era de un alb curat. În timp ce-i salutam, L-am întrebat pe Isus cine erau. Mi-a răspuns că erau martirii care fuseseră uciși din pricina Lui. Împreună cu ei era un foarte mare număr de copilași; și ei aveau un tiv roșu la veșmintele lor.

Muntele Sion se afla chiar înaintea noastră și pe el era un templu strălucitor, în jurul acestuia fiind alți șapte munți pe care creșteau trandafiri și crini. Și i-am văzut pe micuți urcând sau, dacă voiau, folosindu-și aripile mici și zburând către vârfurile munților și culegând florile care nu se ofileau niciodată.

Erau tot felul de copaci în jurul templului pentru a înfrumuseța locul: cimișirul, pinul, bradul, măslinul, mirtul, rodiul și smochinul, aplecat sub greutatea smochinelor sale coapte — toate acestea făceau ca locurile să fie peste măsură de atrăgătoare. Iar când eram pe punctul să intrăm în templul cel sfânt, Isus și-a ridicat minunatu-I glas și a spus „numai cei 144 000 intră în acest loc,” iar noi am strigat „Aleluia.” (Va continua) – Scrieri timpurii, pp. 17-19

Loialitatea față de Dumnezeu

Prin exemplul dat de Daniel și de tovarășii lui în Babilon, vedem că este imposibil să atingem standardele pe care Domnul vrea să le atingă copiii Săi în timp ce practicăm un fel de religie ușoară, înțelegătoare, care face abstracție de principii și se află sub controlul circumstanțelor.

Tinerii care vor să-I slujească Dumnezeului cerurilor nu pot să se angajeze în distracții lumești, să mănânce alimente scumpe și iritante sau să bea băuturi alcoolice fiindcă le-au fost puse înainte de oamenii onorabili sau înstăriți din lume, pe care se tem că i-ar ofensa, dacă le-ar refuza favorurile. Ei ar putea crede că sunt în mod special onorați și că politețea le cere să accepte favorurile oferite; dar loialitatea față de Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc, iar teama de a nu-L ofensa pe Domnul cerului trebuie să-l stăpânească pe fiecare creștin. Împăratul Babilonului a crezut că le acordă mari favoruri lui Daniel și tovarășilor lui; dar ei respectau poruncile lui Dumnezeu mai mult decât favorurile unui împărat.

Fiecare tânăr care vrea să fie de partea Domnului ar trebui să se întrebe următoarele lucruri: Ar trebui să-mi urmez înclinațiile și să-mi satisfac apetitul, sau să-mi urmez conștiința, să-mi păstrez capul limpede și puterile fizice întregi, abținându-mă de la orice activitate care le-ar slăbi? Ar trebui să cad pradă obiceiurilor lumii și să respect regulile și legile Babilonului sau trebuie să mă separ de fiecare obicei ce duce la degradare? Ar trebui să nu-L onorez pe Dumnezeu și mai degrabă să mulțumesc lumea?

La curtea Babilonului, Daniel și tovarășii lui și-au dat seama că erau în joc principiile și că nu-și puteau permite să facă vreun compromis cu ispititorul. Lumina și adevărul reflectate de la tronul lui Dumnezeu le erau mai dragi decât orice onoare pe care o puteau oferi oamenii. Tinerii din ziua de astăzi au privilegiul să fie la fel de fermi, de cinstiți, de modești și de plini de succes ca tinerii evrei din Babilon. Tinerii să-și aducă aminte că lecțiile scrise în profețiile vii sunt pentru chibzuința lor; ei trebuie să imite exemplul lui Daniel de a face binele. Dumnezeu l-a onorat pe Daniel și va onora fiecare tânăr care va alege calea urmată de Daniel pentru a-L onora pe Dumnezeu.

„Dumnezeu a dat acestor patru tineri știință și pricepere... a făcut însă pe Daniel priceput în toate vedeniile și în toate visele... În toate lucrurile care cereau înțelepciune și pricepere și despre care îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decât toți vrăjitorii și cititorii în stele care erau în toată împărăția lui.” Tinerii din ziua de astăzi trebuie să fie educați să împlinească scopuri înalte și sfinte. Ei trebuie să învețe cum să fie copii ai lui Dumnezeu, prin sfințirea duhului și prin credința adevărului. Privind la Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței lor, pot deveni părtași cu sfinții în lumină. Privind caracterul Răscumpărătorului lor, ei vor fi schimbați după chipul Său, având mintea Sa și fiind părtași naturii divine. Ei sunt elevi în școala lui Hristos, învățând în fiecare zi lecții de la Stăpânul divin.

„Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” Noi trebuie să-l păstrăm continuu pe Domnul înaintea noastră. Aceia care fac astfel merg împreună cu Dumnezeu, cum a făcut Enoh, și, într-un mod imperceptibil, ajung să fie una cu Tatăl și cu Fiul. Zi după zi, în minte și în inimă este lucrată o schimbare, iar înclinațiile naturale, căile naturale, sunt modelate după căile și după spiritul lui Dumnezeu. Ei cresc în cunoștințe spirituale și ajung la înălțimea staturii depline de bărbați și femei în Isus Hristos.

Ei reflectă caracterul lui Hristos înaintea lumii și rămân în El și El, în ei; aceștia duc la îndeplinire misiunea pentru care au fost chemați, aceea de a fi copii ai lui Dumnezeu – ajung să fie lumina lumii, o cetate așezată pe un deal, care nu poate să rămână ascunsă. „Nimeni, după ce a aprins o lumină, n-o acoperă cu un vas, nici n-o pune sub pat, ci o pune într-un sfeșnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina.” Cei care au fost luminați de sus transmit mai departe razele Soarelui Neprihănirii. - The Youth’s Instructor, 25 octombrie 1894

1. Ce lecție importantă ne învață exemplul lui Daniel?

2. Un creștin trebuie să mănânce, să bea sau să facă un lucru greșit doar ca să nu ofenseze pe cineva?

3. Ce trebuie să fie pe primul loc pentru orice creștin?

4. Ce ar trebui să facă orice creștin, în loc să caute să mulțumească lumea?

5. Care este privilegiul tinerilor din ziua de astăzi?

6. Ce va face Dumnezeu pentru fiecare tânăr care îndrăznește să-L onoreze așa cum a făcut-o Daniel?

7. Ce schimbare minunată este realizată în aceia care merg împreună cu Dumnezeu, așa cum a mers Enoh?

8. Este foarte posibil ca în unele momente să te confrunți cu ceva asemănător situației cu care s-a confruntat Daniel la curtea Babilonului. Poate că este cineva la tine acasă, la școală, la biserică sau în locul unde lucrezi care se așteaptă să faci ceva greșit ca o favoare pentru ei. Ce ai învățat din experiența lui Daniel care ar putea să te ajute într-o astfel de situație?

9. Dacă este necesar, analizează pe scurt istoria lui Daniel din Biblie. Ce influență are statornicia evreilor față de Dumnezeu asupra acelora care au autoritate peste ei? Dacă părinții tăi nu-L iubesc pe Dumnezeu, statornicia ta ar putea fi o cheie pentru mântuirea lor?

Școala noastră în criză—partea 1 de Fred Coker, misionar AFM în Guineea

Pe 8 ianuarie, într-o dimineață de marți, după ce echipa noastră a avut minutele devoționale împreună, am plecat de acasă ca să merg la școala noastră adventistă. Apropiindu-mă de poarta școlii, am observat o bucată de hârtie împăturită prinsă cu bandă adezivă de aceasta.

Era o scrisoare scrisă de mână prin care eram avertizați să nu mai organizăm cu elevii din școala noastră devoționalul de dimineață. În scrisoare eram amenințați că, dacă nu ne vom supune până pe 25 ianuarie, vom servi drept exemplu pentru alții. Scrisoarea era semnată de „Tinerii musulmani din Fria.”

Am organizat o ședință de urgență a echipei și am cerut unuia dintre profesori să citească scrisoarea cu voce tare. Toată lumea a fost șocată. Fria era un oraș foarte liniștit și prietenos, în care musulmanii și creștinii trăiau împreună respectându- se între ei. Aceștia se amestecau în mulțime și cu greu puteai să spui cine este fiecare. Am fost cu toții de acord că era o chestiunea foarte serioasă și că ar trebui să informăm autoritățile locale. Am încheiat ședința cu o rugăciune în care L-am rugat pe Dumnezeu să ne conducă. Apoi, l-am chemat pe directorul de campanie AFM, dr. Marc Coleman, și i-am spus ce s-a întâmplat.

În dimineața de miercuri, am scanat foaia, am făcut mai multe copii și am trimis plângeri pe adresa mai multor birouri oficiale, inclusiv la reprezentantul local al Ministrului Educației.

Primăria a luat amenințarea în serios și a convocat o întâlnire a liderilor religioși și ai comunității, la primărie, pentru ziua de joi. Aceștia au lansat un apel la cumpătare și înțelegere. Ei le-au reamintit tuturor că familiile de musulmani cu copii înscriși la școala noastră au citit regulile și regulamentul în care este clar precizat că Biblia și rugăciunea fac parte din metoda noastră de educație. Mai mult, aceștia semnaseră un acord.

De asemenea, aceștia le-au reamintit că Guineea este o țară a libertății religioase. Dacă părinții nu sunt de acord ca elevii să citească Biblia sau să se roage cu profesori creștini, nu ar fi trebuit să-și înscrie copiii la o școală creștină. În încheiere, comunitatea și liderii religioși au fost avertizați că, dacă vreunul dintre noi avea să fie atacat fizic, atacatorii vor trebui să se confrunte cu măsurile impuse de legile statului.

După întâlnirea de la primărie, am primit un apel telefonic în timp ce mă îndreptam spre casă. Era capelanul de la școala noastră. „Unchiule Fred! Directorul educativ și apropiații lui sunt aici la școală și nu par deloc bucuroși!” Am chemat un taxi-motociclist să mă ducă la școală. Directorul educației m-a întâmpinat cu privirea încruntată. De ce era mânios? Nu știam. L-am invitat la mine în birou, dar a zis că nu stă mult, așa că toți șapte, câți eram prezenți, am luat loc în sala de așteptare. Cu mine mai erau administratorul și capelanul școlii. Directorul educativ era însoțit de trei persoane. Spre marea mea surpriză, unul dintre ei era domnul Diallo, directorul școlilor private din Fria și tatăl unui elev din școala noastră.

Domnul Diallo mi-a spus că nu voiau să audă nicio explicație din partea noastră. Ei veniseră doar să ne avertizeze și să înainteze două cereri: 1) să încetăm devoționalul și rugăciunea de dimineață cu elevii și 2) să implementăm programa normală a unei școli din Guineea. Cursurile trebuiau să se desfășoare în fiecare zi a săptămânii cu excepția zilelor de joi și de duminică. Dacă refuzam aceste condiții, aveau să închidă școala.

„Cunoști regulile și regulamentul nostru!” i-am spus domnului Diallo. „Ba chiar ți-ai trimis propriul copil la școala noastră! În fiecare dimineață avem devoționalul cu elevii, în timpul căruia le oferim consiliere morală și Îl rugăm pe Dumnezeu să-i binecuvânteze cu înțelepciune. Știi că noi mergem la biserică sâmbăta și, de aceea, orele se țin de luni până vineri. Șase ore pe zi, treizeci pe săptămână. Aceasta este cerința guvernamentală. Școala aceasta a funcționat astfel încă de la inaugurarea ei din urmă cu nouă ani. Dacă nu a fost o problemă mai înainte, de ce a devenit o problemă acum?”

„Voi trimite un reprezentant mâine să vă monitorizeze activitățile”, a răspuns cu mânie directorul educativ. „Dacă nu te vei supune cerințelor noastre, vom închide școala.” Spunând acestea, bărbații s-au ridicat și au plecat. (Va continua)