Împărăția harului

Pentru siguranța lor, Isus și ucenicii Săi au părăsit Betania și Ierusalimul. Alungați de ura liderilor religioși, ei au călătorit spre nord către un oraș mic – Efraim. Era la numai 19 km de Ierusalim, dar era un loc care le oferea siguranță pentru moment.

Acest oraș fusese probabil numit în onoarea lui Efraim, al doilea fiu născut lui Iosif în Egipt. Urmașii lui Efraim au devenit tribul lui Efraim, iar când triburile din Israel s-au stabilit în Canaan, au ridicat acest oraș pe teritoriul lor.

Pe vremea lui Isus, era inclus în regiunea numită Iudeea, la aproximativ 16 km sud de regiunea Samariei. Atât Iudeea, cât și Samaria se aflau într-o provincie romană condusă de guvernatorul roman Pontius Pilat. Sediul guvernului său era în Cezareea, pe coasta Mării Mediterane, dar el avea, de asemenea, un palat în Ierusalim, unde rămânea când mergea acolo pentru scurt timp. Acesta se numea Pretoriu și acolo îl vom întâlni curând. (Marcu 15:16).

Mica cetate a lui Efraim era într-un loc izolat. Nu se afla pe drumul principal care ducea la nord de Ierusalim, prin Samaria, dar cei mai mulți dintre evrei nu călătoreau oricum prin Samaria. Ei îi urau pe samariteni, astfel că alegeau drumul care ocolea Samaria, la est de râul Iordan. Ioan 11:54 

Locul unde era așezat Efraim îl făcea un loc sigur, iar Isus și ucenicii Lui puteau să meargă acolo pentru un timp, ca să scape de mânia membrilor Sinedriului și de planurile lor rele. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care au mers acolo. Dar protecția adevărată le era oferită de îngerii lui Dumnezeu. Aceștia te protejează și pe tine. Psalmii 34:7

Biblia nu ne spune cât de mult timp au rămas Isus și ucenicii Săi în Efraim, acel mic oraș din nordul Iudeii. Dar când au plecat din Efraim, au continuat spre nord, în Samaria. Isus probabil vindeca și învăța pe oameni de-a lungul drumului prin Samaria și de-a lungul frontierei dintre Samaria și Galileea. Cândva în această etapă a călătoriei, El a făcut o altă minune uimitoare. Când era pe cale să intre într-un sat, zece oameni L-au strigat de la distanță. Pentru că toți zece aveau lepră, nu le era permis să se apropie. Deci, ce I-au spus ei când L-au strigat? Luca 17:12,13

Cei care sufereau de lepră erau ca niște morți vii. Nu exista niciun leac pentru boala aceasta și se credea că ar fi un blestem de la Dumnezeu. Chiar devenise un simbol al păcatului. Strigătul prin care cereau milă cei zece leproși este strigătul fiecărui păcătos care se pocăiește cu adevărat. Ce le-a spus Isus să facă? Luca 17:14

Oamenii aceia credeau că Isus îi putea vindeca, dar a fost nevoie să facă mai mult decât să creadă. Încrederea lor trebuia să se vadă (Ioan 2:17). A fost nevoie ca ei să asculte de ceea ce le spusese Isus. Când au făcut asta, ei au fost vindecați — toți zece. Prin a cui putere au fost leproșii curățați? Ascultarea și alergarea lor i-au curățit? Nu, Dumnezeu a făcut-o — când au ascultat de El prin credință. Atunci când noi credem și ascultăm de Isus, puterea Lui ne vindecă și ne face curați și buni. Credința, încrederea și ascultarea merg întotdeauna împreună. Efeseni 2:8-10; Filipeni 2:12,13

Câți dintre leproși s-au întors să-I mulțumească? Luca 17:15-19 

Ești și tu recunoscător ca acel lepros sau socotești că ceea ce îți este oferit de Isus reprezintă „cadouri” care ți se cuvin? Ai fi dispus să ajuți zece persoane dacă ai ști că doar unul dintre ei ar fi recunoscător? Isus a făcut-o!

Cam în același timp în care Isus i-a vindecat pe cei zece oameni bolnavi de lepră, niște farisei au venit la El cu o întrebare. Știind că El pretindea a fi Mesia, ei L-au întrebat când avea să vină Împărăția lui Dumnezeu. Ca mulți alții, ei se așteptau ca Mesia să întemeieze o împărație pământească și El să domnească ca rege. Luca 17:20

Cu aproape patru ani înainte ca acești farisei să vină la Isus cu această întrebare, Ioan Botezătorul a predicat despre asta. El a spus: „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape!” (Matei 3:2). Și Isus a folosit aceleași cuvinte multe luni mai târziu, când Și-a început lucrarea Sa de predicare în Galileea. Matei 4:17

Dușmanii lui Isus nu vedeau niciun semn că Împărăția așteptată de ei era aproape. Deci, ei voiau ca toată lumea să creadă că aceste profeții nu se împliniseră. Dar națiunea lor a fost cea care nu a împlinit așteptările. Ei ar fi trebuit să fie „o împărăție de preoți și un neam sfânt” (Exod 19:6), dar cu siguranță că nu erau sfinți.

Am învățat în lecțiile anterioare că timpul lor pentru a face schimbările de care era nevoie avea să mai fie de doar 3 ani și jumătate. Isus a spus: „Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi și va fi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite”. (Matei 21:43). Acel neam către care avea să fie îndreptată Împărăția lui Dumnezeu este biserica creștină. (1 Petru 2:9).

Roadele sunt date de Duhul Sfânt și formează în membrii săi caractere asemănătoare lui Hristos. Galateni 5:22,23 . Aceasta a vrut Isus să spună când a zis: „Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” (Luca 17:21).

Această Împărăție a fost și în sufletele oamenilor cu adevărat convertiți din vremurile Vechiului Testament. Dar a fost mai bine înțeleasă atunci când Isus, prin multele Sale pilde și prin modul în care El a trăit, a arătat care era adevăratul sens. 

Arăți și tu altora, prin felul în care trăiești, care este însemnătatea Împărăției lui Dumnezeu în inima ta? Citește 2 Petru 3:11,12,14.

Împărăția despre care Isus a spus că este în noi este numită Împărăția harului. Harul este ceva care ni se oferă, ceva ce nu am câștigat și nu merităm. Schimbările din viața noastră care ne fac cetățeni ai Împărăției harului se fac prin puterea lui Dumnezeu. Pavel a spus: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce eu sunt.” (1 Corinteni 15:10). „Căci prin har ați fost mântuiți (…). (...) este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2:8).

Harul lui Dumnezeu ne face „împreună-cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu.” (Efeseni 2:19). Acesta ne pregătește să fim luați de pe pământul acesta pentru Împărăția slavei lui Dumnezeu, la revenirea lui Isus. Isus a avertizat că unii aveau să spună că El a revenit și că a fost văzut în diferite locuri. Dar noi nu trebuie să-L căutăm în niciunul dintre acele locuri. Venirea Lui va fi ca fulgerul care luminează pe cerul nopții. Toată lumea Îl va vedea. Luca 17:23,24

Dar nu toată lumea va fi gata pentru întâlnirea cu El. Cei mai mulți oameni vor fi nepregătiți, la fel ca cei care s-au înecat la potopul din timpul lui Noe sau ca cei din Sodoma peste care a căzut focul în ziua în care Lot a părăsit orașul. Luca 17:26-30

La judecata care are loc în cer acum, se decide cine este gata să fie luat de pe pământ la revenirea lui Isus și cine va fi lăsat pentru distrugere. Citește cum a ilustrat Isus acest lucru în versetele 34-36. Oamenii din timpul lui Noe, precum și oamenii din Sodoma, inclusiv soția lui Lot, se gândeau numai la lucrurile ce țin de confortul personal. Isus ne avertizează prin ilustrații să nu facem la fel. Luca 17:31,32 

Acum, înainte de revenirea lui Isus, tu ar trebui să te gândești la „lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ” (Coloseni 3:2). Procedând astfel, nu vei fi îngrijorat că trebuie să renunți la lucrurile tale.

Isus Și-a încheiat lucrarea Lui de învățare și vindecare a oamenilor de-a lungul frontierei dintre Samaria și Galileea. El și ucenicii Lui au plecat spre est, au traversat râul Iordan și au pornit spre sud, spre Pereea.

Dacă vei urmări această călătorie pe harta Palestinei, vei vedea că au mers un drum lung până când au ajuns înapoi în Betania – mai mult de 160 de km. Dar ei nu a mers imediat către Betania. Nu sosise timpul ca Isus să fie sacrificat ca Mielul nostru de Paște, așa că El nu a mers acolo unde avea să fie expus. Pe lângă asta, știa că vom avea nevoie de lecțiile pe care El avea să le prezinte în Pereea.

Una dintre aceste lecții se găsește într-o pildă despre o văduvă care îi cerea ajutor unui judecător cu inima împietrită. Aceasta fusese înșelată de o persoană și voia să i se facă dreptate. În cele din urmă, el a ajutat-o, dar nu din milă, ci pentru că cererile ei repetate îl deranjau. Citește întreaga pildă din Luca 18:1-8.

Dumnezeu nu este asemenea acestui judecător nedrept și insensibil. El Își iubește poporul care, în această pildă, este reprezentat prin acea văduvă. Isus a arătat că și un om nedrept poate face ceea ce este corect dacă i se cere de suficient de multe ori. Dar Dumnezeu îi va ajuta pe copiii Lui „cu iuțeală” sau rapid, așa că ei trebui să ceară și nu să fie descurajați. Adversarul sau inamicul văduvei îl reprezintă pe Satana, cel care îi acuză „zi și noapte” pe copiii lui Dumnezeu. (Apocalipsa 12:10).

De aceea, această pildă a fost spusă ucenicilor „ca să le arate că trebuie să se roage necurmat și să nu se lase” (Luca 18:1), așa cum și văduva a continuat să-i ceară ajutor judecătorului. Dar nu trebuie să credem că toate acuzațiile lui Satana sunt false. Păcatele noastre sunt ca „hainele murdare” ale lui Iosua descrise în Zaharia 3:3. De aceea Se îndrepta Isus spre Ierusalim — ca să ia locul nostru pe cruce. 

Dacă Isus nu ar fi suportat consecințele pentru păcatele tale, tu nu ai fi putut să ajungi niciodată cu Dumnezeu. Numai Isus putea să ia „hainele noastre murdare” și să ne îmbrace cu haina neprihănirii Sale. Și numai aceia care sunt curați, simbolizați de haina curată pe care ne-o dă Dumnezeu, Îl pot vedea pe Dumnezeu și pot locui cu El. Zaharia 3:4

Următoarea pildă a lui Isus a fost un avertisment pentru oamenii „care credeau despre ei că erau drepți”. Fariseii din timpul lui Isus credeau așa, dar există și acum mulți oameni care nu sunt cu mult diferiți. Înainte de a continua lecția, citește întreaga pildă din Luca 18:9-14.

Fariseul Îi mulțumea lui Dumnezeu că el nu era ca alți oameni. Se compara pe el însuși cu alți oameni, nu cu Legea lui Dumnezeu. Asta îl făcea să se simtă drept, iar pe alții, cum era acel colector de taxe, să îi socotească pierduți. Ascultă Dumnezeu rugăciuni ca aceasta? Cui a spus Isus că se ruga fariseul? Luca 18:11 Ce a spus Isus despre neprihănirea fariseilor? Matei 5:20

O persoană care crede că este bună îi va critica pe cei despre care crede că nu sunt așa. Cu cât găsește mai multe greșeli la alții, cu atât mai mult crede că este superioară. O astfel de gândire îi transformă pe oameni în judecători ai altora. Ce spune Biblia despre acest subiect în Romani 2:1?

Acel fariseu credea că își câștigă neprihănirea (devine bun) prin ceea ce face și, cu mândrie, Îi amintea lui Dumnezeu de faptul că postea și dădea zecime. Dar mândria este unul dintre cele mai frecvente păcate și foarte greu de depășit. Ce crede Dumnezeu despre asta? Citește Proverbele 16:5.

Cât de diferit a fost colectorul de taxe! El știa că nu era neprihănit. Își amintea bine doar căile lui rele. Bătându- se în piept, spune: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Isus a spus că acesta din urmă a fost iertat, dar nu și fariseul. De ce? Vameșul venise să ceară lui Dumnezeu iertare și binecuvântare și i s-a dat ce a cerut. Fariseul credea că este bun și nu a venit la Dumnezeu pentru binecuvântare, așa că nu a primit.

Noi nu vom fi salvați doar pentru că facem lucruri bune sau pentru că nu facem lucruri rele. Isus este Cel care ne salvează. Numai lucrurile bune făcute din dragoste pentru El și dragoste pentru alții Îl fac pe Dumnezeu fericit. Când vii la Dumnezeu și într-adevăr vrei ajutorul și iertarea Lui, El te aude și îți dă ceea ce-I ceri. Ține minte acest lucru!