Prins și judecat

Capitolele 14 – 16 din Marcu sunt cunoscute drept capitolele patimilor, deoarece descriu suferința, moartea și învierea Domnului Isus. După cum am notat la Studiul 9, ultimele șase capitole din Marcu acoperă numai aproximativ o săptămână. Majoritatea evenimentelor din Marcu 14 – 16 au loc în joia sau în vinerea acestei Săptămâni a Patimilor. Moartea Domnului Isus va avea loc vinerea, iar învierea, duminica. 
Studiul din această săptămână se concentrează asupra capitolului 14 din Marcu, începând cu a cincea povestire în ramă, care îmbină două acțiuni opuse în legătură cu Isus. Urmează Cina cea de Taină, sau Cina Domnului, după care vine chinul Lui din Ghetsimani. Acolo este arestat și dus înaintea conducătorilor pentru a fi judecat. Scena judecății este legată de renegarea lui Isus de către Petru, alcătuind a șasea și ultima dintre povestirile în ramă din Marcu. Din nou este vorba de două acțiuni opuse, dar, printr-o paradoxală turnură, ele afirmă același adevăr. 
Două intrigi contrastante se desfășoară în paralel în cadrul narațiunii. Într-un stil alert, Marcu îi prezintă cititorului aceste intrigi conflictuale, dezvăluind în același timp victoria lui Isus.

14 septembrie: Ziua Vizitatorului Școlii de Sabat
 

Comentariu EGW

„Și dragostea nu stă în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.” Iată cuvintele care exprimă atitudinea lui Dumnezeu față de un popor imoral și idolatru: „Cum să te dau Efraime? Cum să te predau Israele? … Mi se zbate inima în Mine și tot lăuntrul Mi se mișcă de milă!” Oare putea El să renunțe la poporul pentru care pregătise atâtea binecuvântări, oferindu-i-L chiar pe unicul Său Fiu ca reprezentare a chipului Său? Dumnezeu a îngăduit ca Fiul Lui să fie jertfit pentru păcatele noastre. El Însuși a preluat rolul de judecător al Aceluia care era Purtătorul păcatului, lăsând deoparte prerogativele Sale iubitoare de Tată.

Aici este iubirea Sa care se recomandă singură neamului omenesc răzvrătit, în modalitatea cea mai uimitoare. Ce priveliște au putut să vadă îngerii! Ce speranță pentru oameni! „Pe când eram păcătoși, Hristos a murit pentru noi.” Cel drept a suferit în locul celui nelegiuit, El a purtat păcatele noastre în trupul Său răstignit pe lemn. „El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, pp. 245, 246
Isus nu a considerat cerul ca fiind un loc vrednic de dorit pentru El, atâta vreme cât noi eram pierduți. El a părăsit curțile cerești pentru o viață plină de batjocuri și insulte și pentru o moarte de rușine. El, Cel bogat în comorile neprețuite ale cerului, a devenit sărac, pentru ca, prin sărăcia Sa, noi să putem fi bogați. Noi trebuie să mergem pe cărarea parcursă de El. 
Cel care devine un copil al lui Dumnezeu ar trebui să înceapă să se privească pe sine ca pe o verigă în lanțul coborât pentru a mântui lumea, una cu Hristos în planul Său plin de îndurare, înaintând cu El pentru a-i căuta și salva pe cei pierduți. 

Mulți consideră că vizitarea locurilor pe unde a umblat Isus cât a fost pe pământ este un privilegiu și, de asemenea, contemplarea lacului pe țărmul căruia Îi plăcea mult să dea învățătură, dealurile și văile asupra cărora se odihneau adesea privirile Sale. Însă n-avem nevoie să mergem la Nazaret, la Capernaum sau în Betania pentru a umbla pe urmele lui Isus. Vom găsi urmele pașilor Săi lângă patul bolnavului, în cocioabele sărăciei, pe străzile aglomerate ale marilor orașe și oriunde există inimi zdrobite care au nevoie de consolare. – Divina vindecare, p. 105

Trebuie să medităm cu minuțiozitate la viața lui Hristos și să o studiem mereu cu dorința de a înțelege motivul pentru care El a trebuit să vină. Putem să ne formăm păreri corecte doar cercetând Scripturile, așa cum ne-a poruncit Hristos, pentru că El spune: „Ele mărturisesc despre Mine.” Cercetând Cuvântul, putem afla valoarea ascultării, în contrast cu păcătoșenia neascultării. „După cum, prin neascultarea unui singur om, cei mulți au fost făcuți păcătoși, tot așa, prin ascultarea unui singur om, cei mulți vor fi făcuți neprihăniți.” – Asemenea lui Hristos, p. 132 (28 aprilie)
 

1. Citește Marcu 14:1-11. Care două relatări se întrepătrund aici și cum se completează una pe cealaltă?
 

Mai erau două zile până la Paște. Întâlnirea a avut loc fie în noaptea de marți, fie în miercurea acelei săptămâni. Conducătorii religioși au un plan și un timp stabilit. Mai au nevoie doar de un agent prin care să-și atingă scopul. Identitatea acestuia este surprinzătoare.
Acest pasaj este a cincea povestire în ramă din Marcu (vezi Studiul 3). Istorisirea complotului împotriva lui Isus este legată de cea a unei femei care unge capul lui Isus cu un mir prețios. Două personaje asemănătoare acționează complet diferit, creând un contrast ironic, paradoxal.
Marcu nu dezvăluie cine este femeia din această istorisire. Darul incredibil oferit de ea lui Isus contrastează cu viclenia de care dă dovadă Iuda în trădarea Domnului Său. Numele ei nu este dezvăluit; despre el ni se spune că este unul dintre cei 12. Valoarea darului ei este menționată; prețul lui este doar promisiunea primirii unor bani.

Nu se precizează niciun motiv pentru care femeia face acest lucru, dar musafirii de la cină sunt revoltați de ceea ce ei consideră că este o mare risipă a salariului pe aproape un an, transformat în parfumul turnat pe Isus. Isus însă intervine în apărarea ei și spune că ceea ce a făcut această femeie va fi inclus în proclamarea Evangheliei în lume, spre pomenirea ei. Este ceva de neuitat. Într-adevăr, toate cele patru evanghelii relatează această secvență într-un fel sau altul, probabil datorită cuvintelor lui Isus care imortalizează fapta ei. 

Și trădarea lui Iuda e de neuitat. Marcu sugerează că motivația lui a fost lăcomia. Evanghelia lui Ioan exprimă clar lucrul acesta (Ioan 12:4-6). 
Marcu întrebuințează un joc de cuvinte în jurul termenului „bun(ă)/bine” pentru a ilustra că sunt în desfășurare două motive sau intrigi. Isus spune în Marcu 14:6 că fapta/lucrarea femeii este „bună” (NTR, BTF) și adaugă că săracilor li se poate face „bine” întotdeauna (Marcu 14:7). Apoi, în Marcu 14:9, numește fapta ei parte din „Vestea Bună” (BVA)/„Evanghelie”. Pe de altă parte, în Marcu 14:11, Iuda caută „un prilej nimerit/bun” pentru a-L trăda pe Isus. Acest joc de cuvinte sugerează că acest complot al oamenilor de a-L distruge pe Mesia va deveni de fapt parte din istoria Evangheliei pentru că aduce la îndeplinire voia lui Dumnezeu de a-Și da Fiul pentru salvarea omenirii.

Cum ne ajută Romani 8:28 să explicăm ce se va întâmpla aici?
 

Comentariu EGW

Ea [Maria] Îl auzise pe Isus vorbind despre moartea Lui apropiată și, în iubirea și întristarea ei adâncă, dorise să-L onoreze. Cu mari sacrificii personale, cumpărase un vas de alabastru „cu mir de nard de mare preţ”, cu care să-I ungă corpul. Dar acum, mulţi spuneau că în curând El avea să fie încoronat ca rege. Durerea ei s-a preschimbat în bucurie și era nerăbdătoare să fie ea cea dintâi care să dea onoare Domnului ei. Spărgând vasul cu mir, ea a vărsat conţinutul pe capul și picioarele lui Isus, apoi a îngenuncheat plângând, a umezit picioarele Lui cu lacrimile ei și le-a șters cu părul ei lung și despletit.
Ea căutase să rămână neobservată și mișcările ei poate că nu ar fi fost luate în seamă, dar mirosul nardului a umplut casa și a făcut cunoscută fapta ei tuturor celor de faţă. …

Darul frumos mirositor, pe care Maria se gândise să-l împrăștie pe trupul mort al Mântuitorului, a fost turnat pe trupul Lui viu. La înmormântare, dulceaţa parfumului I-ar fi umplut numai mormântul; acum, Îi înveselea inima, asigurându-L de credinţa și iubirea ei. … Și, când a pătruns în întunericul marii Lui încercări, El a luat cu Sine amintirea acelei fapte, o arvună din iubirea pe care urma să o aibă pentru veșnicie de la cei mântuiţi ai Lui. – Hristos, Lumina lumii, pp. 558–560
Satana îl înşelase pe Iuda şi îl făcuse să creadă că era unul dintre ucenicii credincioşi ai lui Hristos, dar inima lui fusese întotdeauna firească. Văzuse lucrările măreţe ale lui Isus, fusese cu El în lucrarea Sa şi cedase înaintea mărturiilor copleşitoare care dovedeau că El era Mesia, dar Iuda era închis ca fire şi lacom – îi plăceau banii. A protestat cu mânie împotriva folosirii mirului scump turnat asupra lui Isus. Maria Îl iubea pe Domnul ei. El îi iertase păcatele, care erau multe, şi îl înviase din morţi pe preaiubitul ei frate, iar ea simţea că nimic nu ar fi fost prea scump pentru a-I fi oferit lui Isus. Cu cât era mai scump mirul, cu atât îşi putea exprima mai bine recunoştinţa faţă de Mântuitorul ei, consacrându-l Lui. Ca scuză pentru lăcomia lui, Iuda a susţinut că mirul ar fi putut fi vândut, iar banii ar fi putut fi daţi săracilor. Dar aceasta nu pentru că i-ar fi păsat câtuşi de puţin de cei săraci, căci era egoist şi adesea lua pentru propriul folos ceea ce îi era încredinţat pentru a fi dat săracilor. Iuda nu fusese preocupat de confortul şi nici măcar de nevoile lui Isus şi, pentru a-şi scuza lăcomia, el aducea adesea vorba despre săraci. Această faptă de dărnicie din partea Mariei era o mustrare tăioasă la adresa firii lui lacome. Calea a fost pregătită pentru ca ispita lui Satana să găsească o intrare nestingherită în inima lui Iuda. – Scrieri timpurii, p. 165

Iuda ştia cât de mult îşi doreau [preoții şi mai-marii iudeilor] să-L prindă pe Isus şi s-a oferit să-L trădeze preoţilor celor mai de seamă şi bătrânilor pentru câteva monede de argint. Iubirea de bani l-a făcut să accepte să-L dea pe Domnul lui în mâinile celor mai înverşunaţi duşmani ai Săi. Satana lucra direct prin Iuda şi, în mijlocul scenei impresionante a ultimei cine, trădătorul elabora planuri prin care să-şi trădeze Stăpânul. – Scrieri timpurii, p. 166
 

2. Citește Marcu 14:22-31 și Exodul 24:8. Ce semnificație importantă pentru credința creștină găsim în acest pasaj?
 

Marcu 14:12 consemnează că aceasta este prima zi a Sărbătorii Azimelor, când se jertfea mielul pentru Paște. Masa avea loc joi seara.
La Cina cea de Taină, Isus instituie o slujbă nouă comemorativă. Este o tranziție de la sărbătoarea evreiască a Paștelui și este direct legată de ieșirea poporului Israel din Egipt și de dobândirea statutului de popor al lui Dumnezeu la Sinai. La pecetluirea legământului, în Exodul 24:8, Moise stropește poporul cu sângele jertfei și spune: „Iată sângele legământului pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.”
Este surprinzător faptul că în cadrul Cinei Domnului/Sfintei Cine, pe care Isus o instituie aici, nu se folosește în niciun fel mielul de la masa de Paște. Aceasta pentru că Isus este Mielul lui Dumnezeu (compară cu Ioan 1:29). Pâinea de la Cina Domnului reprezintă trupul Său. Noul legământ (compară cu Ieremia 31:31-34) este pecetluit cu sângele lui Isus, reprezentat prin pahar. El spune: „Acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulți” (Marcu 14:24).

Apoi, în mijlocul tuturor acestor lucruri, Isus prezice că toți ucenicii Săi Îl vor părăsi. El citează Zaharia 13:7, care vorbește despre sabia care lovește păstorul și oile care se risipesc. Isus este păstorul, iar ucenicii Săi sunt oile. Este un mesaj dur și deprimant. Dar Isus adaugă un mesaj de speranță, repetând prezicerea privitoare la învierea Sa. De data aceasta adaugă că va merge înaintea ucenicilor în Galileea. Această prezicere este cea la care va face referire tânărul de la mormântul lui Isus, în Marcu 16:7, prin urmare are o semnificație deosebită aici. 
Toate acestea sunt însă prea greu de acceptat de ucenici, mai ales de Petru, care susține că și dacă toți ceilalți L-ar părăsi, el nu-L va părăsi. Cu toate acestea, Isus continuă cu limbajul solemn și prezice că Petru se va lepăda de El de trei ori înainte ca să cânte cocoșul de două ori. Această predicție va juca un rol crucial în scena procesului lui Isus și a lepădării lui Petru de El; prin urmare, are un rol esențial și aici.

Ce poți învăța din toate momentele în care I-ai promis lui Dumnezeu că vei face sau nu un anumit lucru, dar ai sfârșit neținându-te de cuvânt?
 

De asemenea, ei [israeliții] au fost îndrumați să țină sărbătoarea Paștelui ca o rânduială, astfel încât, atunci când copiii lor ar fi întrebat ce înseamnă o astfel de slujbă, să le povestească modul minunat în care Se îngrijise Domnul de ei în Egipt. Să le spună cum, în noaptea în care îngerul nimicitor îi nimicise pe întâii născuți ai egiptenilor, oameni și animale, a trecut peste casele lor și în casa niciunuia dintre evrei, care aveau pus sângele mielului pe ușori nu a murit nimeni. Iar israeliții și-au plecat capetele și s-au închinat, recunoscători pentru acest monument remarcabil dat pentru a păstra în mintea copiilor lor amintirea grijii lui Dumnezeu pentru poporul Său. …

Paștele arăta înapoi, spre eliberarea copiilor lui Israel și, de asemenea, era un simbol, arătând înainte spre Hristos, Mielul lui Dumnezeu, junghiat pentru răscumpărarea omului căzut. Sângele stropit pe stâlpii ușii prefigura sângele ispășitor al lui Hristos și, de asemenea, dependența continuă a omului păcătos de meritele acelui sânge pentru a fi apărat de puterea lui Satana și, în final, pentru a fi mântuit. Hristos a mâncat cina de Paște împreună cu ucenicii Săi chiar înainte de răstignirea Sa și, în aceeași noapte, a instituit rânduiala Cinei Domnului, care să fie ținută pentru a comemora moartea Sa. – Spiritual Gifts, vol. 3, pp. 223, 225

Când Domnul Hristos i-a avertizat pe ucenici, chiar în ajunul zilei în care avea să fie trădat, spunându-le: „În noaptea aceasta toți veți avea un prilej de poticnire [în Mine]”, încrezător în sine, Petru a declarat: „Chiar dacă toți ar avea un prilej de poticnire, eu nu voi avea’” (Marcu 14:27-29). Petru nu cunoștea pericolul în care se afla. Încrederea în sine l-a condus pe o cale greșită. El s-a considerat capabil să reziste ispitei, dar după numai câteva ore a venit încercarea și Petru L-a renegat pe Domnul său, blestemând şi jurându-se.
Când cântatul cocoșului i-a amintit de cuvintele Domnului Hristos, surprins și șocat de ceea ce tocmai făcuse, Petru și-a întors capul și a privit spre Domnul său. În acel moment, Domnul Hristos a privit la el și, în privirea îndurerată a Domnului, în care erau împletite mila și iubirea, Petru s-a înțeles pe sine. El a ieșit și a plâns. Acea privire a lui Hristos i-a zdrobit inima. Petru a ajuns la un punct crucial al vieții și s-a pocăit amar de păcatul său. El a fost asemenea vameșului cuprins de remușcări și pocăință și, la fel ca vameșul, a găsit milă. Privirea Domnului Hristos l-a asigurat că este iertat. – Parabolele Domnului Hristos, p. 152

Isus i-a privit cu milă pe ucenici. Nu putea să-i scape de încercare, dar nu voia să-i lase nemângâiaţi. El i-a asigurat că va sfărâma lanţurile mormântului și că iubirea Sa pentru ei nu va slăbi. „După ce voi învia”, a spus El, „voi merge înaintea voastră în Galileea” (Matei 26:32). Chiar înainte de a se lepăda de El, ei au avut asigurarea că vor fi iertaţi. După moartea și învierea Sa, au știut că erau iertaţi și scumpi inimii lui Hristos. – Hristos, Lumina lumii, p. 674
 

3. Citește Marcu 14:32-42. Pentru ce S-a rugat Isus în Ghetsimani și ce răspuns a primit?
 

Ieșind din Ierusalimul înconjurat de ziduri, unde mâncaseră Paștele, Isus și ucenicii Săi au trecut valea Chedron pentru a ajunge într-o grădină de pe colinele Muntelui Măslinilor. Numele Ghetsimani înseamnă presă de ulei, sugerând că în apropiere se afla o presă de procesare a uleiului de măsline. Nu se cunoaște locul exact, pentru că romanii au tăiat toți arborii de pe Muntele Măslinilor în timpul asediului din anul 70 d.H.
După ce intră în grădină, Isus îi lasă pe ucenici acolo și merge mai departe cu Petru, Iacov și Ioan. Apoi însă îi lasă și pe aceștia trei și înaintează de unul singur. Această distanțare în spațiu sugerează faptul că Isus devine din ce în ce mai izolat și mai singur în fața suferinței Sale viitoare.
Isus Se roagă ca paharul suferinței să fie îndepărtat, dar numai dacă este voia lui Dumnezeu (Marcu 14:36). El folosește termenul aramaic Abba, pe care Marcu îl traduce cu „Tată”. Termenul nu înseamnă „tati/tăticule”, așa cum au sugerat unii. Termenul folosit de un copil pentru a se adresa tatălui său era abi (vezi Raymond E. Brown, The Death of Messiah, Anchor Bible Reference Library, 1994, vol. 1, p. 172, 173). Cu toate acestea, folosirea termenului Abba, Tată, implică într-adevăr o legătură familială strânsă, care nu trebuie neglijată.

Isus Se roagă pentru îndepărtarea paharului suferinței. Dar Se supune voii lui Dumnezeu (compară cu Rugăciunea Domnească, Matei 6:10). Din restul narațiunii patimilor reiese clar că răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunea lui Isus este „Nu!” Nu va îndepărta cupa durerii, pentru că prin acea experiență îi este oferită lumii salvarea.
Când te confrunți cu necazuri, ești încurajat de faptul că ai prieteni care te susțin. În Filipeni 4:13, Pavel vorbește despre faptul că poate face totul prin Hristos, care îl întărește. Dar mulți uită versetul următor, Filipeni 4:14, unde apostolul începe cu „dar/însă”. Acolo el scrie: „Însă ați făcut bine că ați fost alături de mine în necaz” (NTR). Același lucru Și l-ar fi dorit Isus în Ghetsimani. De trei ori a venit căutând alinare din partea ucenicilor. De trei ori i-a găsit dormind. La sfârșit, îi trezește să meargă cu El la judecată. El este pregătit. Ei, nu.
 

Comentariu EGW

Însoțit de ucenicii Săi, Mântuitorul Se îndrepta încet spre Grădina Ghetsimani. Plină și clară, luna din timpul Paștelui strălucea pe un cer fără nori. Orașul corturilor de pelerini era cufundat în tăcere.
Până atunci, Domnul Hristos vorbise cu multă seriozitate ucenicilor Săi, instruindu-i, dar, pe măsură ce Se apropia de Ghetsimani, El devenea neobișnuit de tăcut. El mersese adesea în acest loc pentru meditaţie și rugăciune, dar niciodată cu o inimă atât de plină de tristeţe ca în această noapte a ultimei Sale lupte. În toată viaţa Sa de pe pământ, El umblase în lumina prezenţei lui Dumnezeu. … Dar acum, avea simţământul că este despărţit de lumina prezenţei lui Dumnezeu, care-L susţinea. Acum, El era socotit în numărul călcătorilor legii. … Simţind cât de teribilă este mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului, El exclamă: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte” (Matei 26:38 p.p.). – Hristos, Lumina lumii, p. 685

În acest îngrozitor moment de criză, când totul era în cumpănă, când paharul cel tainic tremura în mâna Suferindului, cerul s-a deschis, o lumină a strălucit în mijlocul întunericului prevestitor de furtună al ceasului de criză, și îngerul cel puternic, care stă în prezenţa lui Dumnezeu, ocupând poziţia din care a căzut Satana, a venit lângă Domnul Hristos. Îngerul a venit nu pentru a lua paharul din mâna Lui, ci pentru a-L întări, asigurându-L de iubirea Tatălui, ca să poată să-l bea. El a venit ca să-I dea putere Rugătorului divino-uman. El I-a îndreptat privirea spre cerurile deschise, vorbindu-I despre fiinţele care aveau să fie mântuite ca rezultat al suferinţelor Lui. Îngerul L-a asigurat pe Isus că Tatăl Său este mai mare și mai puternic decât Satana și că moartea Sa va avea ca rezultat o totală înfrângere a celui rău, iar împărăţia acestei lumi avea să fie dată sfinţilor Celui Preaînalt. Îngerul I-a spus că El va vedea rezultatul muncii sufletului Său și va fi mulţumit, căci o mulţime din neamul omenesc va fi mântuită, salvată pentru veșnicie. – Hristos, Lumina lumii, p. 693

Nu putem să avem o credinţă slabă acum, nu putem să fim în siguranţă dacă avem o atitudine leneşă, nepăsătoare, indolentă. Trebuie să fie folosit fiecare strop de aptitudine, o gândire ascuţită, calmă şi profundă. Înţelepciunea niciunui om nu este suficientă pentru a alcătui planuri în timpul acesta. Puneţi fiecare plan înaintea lui Dumnezeu, cu post şi cu umilinţa sufletului faţă de Domnul Isus, şi încredinţaţi-I Domnului căile voastre. Făgăduinţa sigură este că El va conduce paşii voştri. El este infinit în resurse. Sfântul lui Israel, care cheamă oştirile cerului pe nume şi ţine stelele cerului în poziţia lor vă are în paza Lui pe fiecare dintre voi, individual. …
Aş dori ca toţi să-şi poată da seama ce posibilităţi au, dar şi la ce trebuie să se aştepte cei ce fac din Hristos ajutorul lor, Cel în care îşi pun toată încrederea lor. Acela a cărui viaţă este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu are întotdeauna un loc de scăpare. El poate să spună: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13). – Solii alese, cartea 2, p. 364
 

4. Citește Marcu 14:43-52. Ce se întâmplă aici și este crucial pentru planul de mântuire?
 

Este șocant că unul dintre cei mai apropiați tovarăși ai lui Isus L-a trădat în fața adversarilor Lui. Evangheliile nu intră în prea multe detalii cu privire la motivele lui Iuda. Dar Ellen G. White scrie: „Din fire, Iuda avea o puternică iubire de bani, dar nu fusese dintotdeauna atât de corupt ca să poată face o faptă ca aceasta. El nutrise spiritul rău al avariţiei până când acesta a devenit motivul dominant al vieţii sale. Iubirea lui pentru Mamona a fost mai mare decât iubirea pentru Domnul Hristos. Devenind rob al acestui viciu, el s-a predat lui Satana şi avea să fie târât adânc în păcat” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 716).

Trădarea în sine este detestată de toată lumea, chiar și de cei care se folosesc de trădători (compară cu Matei 27:3-7). Dar fapta lui Iuda este cu atât mai abominabilă cu cât caută să își ascundă trădarea sub masca prieteniei. El spune mulțimii că bărbatul pe care el Îl va săruta este Cel care trebuie arestat. Se pare că Iuda voia să își ascundă perfidia de Isus și de ceilalți ucenici.
Haosul se dezlănțuie când mulțimea Îl prinde pe Isus. Cineva scoate o sabie (Ioan 18:10,11 spune că a fost Petru) și taie urechea slujitorului marelui-preot. Isus Se adresează oamenilor din mulțime, mustrându-i că fac în secret ceea ce le-a fost teamă să facă în mod deschis, când El îi învăța pe oameni în templu. Dar Isus încheie cu o referire la împlinirea Scripturilor. Un alt semn al dublei intrigi care se desfășoară în narațiunea patimilor – că voia lui Dumnezeu se împlinește chiar și în timp ce voia omului acționează să Îl distrugă pe Mesia.

Toți ucenicii fug, inclusiv Petru, care va apărea totuși din nou, urmându-L pe Isus de la distanță și sfârșind prin a da el însuși de necaz. Dar Marcu 14:51,52 menționează un tânăr care Îl urma pe Isus – un detaliu consemnat doar aici, nicăieri altundeva în evangheliile canonice. Unii cred că este vorba chiar de Marcu, lucru ce nu poate fi dovedit. Ceea ce este remarcabil este că fuge dezbrăcat. Tânărul, în loc să lase totul ca să „Îl urmeze pe” Isus, lasă totul ca să „fugă de” Isus.

Gândește-te la ideea de a fi robul chiar și al unui singur viciu (doar un viciu l-a determinat pe Iuda să facă ce a făcut). Cât de mult urăști păcatul?
 

Comentariu EGW

Ucenicii au fost înspăimântaţi când au văzut că Domnul Hristos îngăduie să fie prins și legat. Au fost jigniţi de faptul că atât El, cât și ei aveau să sufere această umilinţă. Nu puteau înţelege purtarea Lui și L-au învinovăţit pentru faptul că S-a supus gloatei. În teama și indignarea lor, Petru a propus să se salveze singuri. Urmând această sugestie, „toţi ucenicii L-au părăsit și au fugit” (Matei 26:56 u.p.). Dar Domnul Hristos prevăzuse această fugă a lor: „Iată”, a spus El, „că vine ceasul, și a și venit, când veţi fi risipiţi fiecare la ale lui; și pe Mine Mă veţi lăsa singur, dar nu sunt singur, căci Tatăl Meu este cu Mine” (Ioan 16,32). – Hristos, Lumina lumii, p. 697

Isus a fost lăsat singur în mâinile gloatei criminale. O, ce triumf pentru Satana atunci! Şi ce durere şi tristeţe pentru îngerii lui Dumnezeu! Multe grupe de îngeri, fiecare condusă de un înalt înger comandant, au fost trimise pentru a fi martore la această scenă. Ei trebuiau să înregistreze fiecare insultă şi cruzime adusă asupra Fiului lui Dumnezeu şi să noteze fiecare spasm de durere pe care Isus avea să-l sufere, căci fiecare dintre oamenii care s-au implicat în această scenă îngrozitoare o vor vedea odată, din nou, desfăşurată înaintea lor. – Scrieri timpurii, p. 168

Așa cum marele-preot stropea sângele cald asupra tronului harului, în timp ce tămâia plăcut mirositoare se înălța la Dumnezeu, tot așa, când ne mărturisim păcatele și apelăm la eficiența sângelui ispășitor al Mântuitorului, rugăciunile noastre se înalță spre cer, împreună cu parfumul plăcut al meritelor caracterului Său. În ciuda nevredniciei noastre, trebuie să ne aducem aminte fără încetare că există Cineva care poate să îndepărteze păcatul și să-l mântuiască pe cel păcătos. Dumnezeu va înlătura orice păcat mărturisit înaintea Lui cu o inimă smerită. Această credință este viața bisericii. După cum Moise a înălțat șarpele în pustie, pentru ca toți cei mușcați de șerpii veninoși să privească la el și să trăiască, tot astfel Fiul Omului trebuie să fie înălțat, pentru ca „oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică”.
Dacă nu își dedică întreaga viață preocupării de a privi la Mântuitorul înălțat, primind prin credință meritele pe care este privilegiul lui să le ceară, șansa celui păcătos de a fi mântuit nu este mai mare decât șansa pe care a avut-o Petru de a merge pe apă, dacă nu și-ar fi păstrat cu fermitate privirile ațintite spre Domnul Isus. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, pp. 92, 93
 

5. Citește Marcu 14:60-72. Compară comportamentul Domnului Isus în aceste împrejurări și comportamentul lui Petru. Ce lecție înveți din aceste diferențe?
 

Marcu 14:53-59 descrie cum a fost adus Isus în fața sinedriului și prima parte a procesului Său. Este deosebit de frustrant. Conducătorii încearcă în mod repetat să își demonstreze acuzațiile la adresa lui Isus. Scriitorul evangheliei notează cum mărturiile erau false, iar martorii nu cădeau de acord. În cele din urmă, marele-preot se ridică și se adresează direct lui Isus. La început Isus nu răspunde, dar apoi marele-preot Îl pune sub jurământ înaintea lui Dumnezeu (vezi Matei 26:63) și Îl întreabă direct dacă este Mesia. Isus recunoaște sincer și deschis că este, apoi face referire la textul din Daniel 7:13,14, care vorbește despre Fiul omului care stă la dreapta lui Dumnezeu și va veni pe norii cerului. Acest lucru este prea mult pentru marele-preot, care își sfâșie hainele și cere condamnarea lui Isus, pe care conciliul o acordă imediat. Conducătorii încep să Îl umilească pe Isus – să Îl scuipe, să Îi acopere fața, să Îl bată și să Îi ceară să facă profeții.

În timp ce Isus Se află înăuntru, este judecat și dă o mărturie dreaptă, Petru este afară și exprimă o minciună. Aceasta este a șasea și ultima povestire în ramă din Marcu, iar aici ironia situației se evidențiază în mod special. Sunt două personaje paralele, Isus și Petru, care acționează în mod diferit. Isus dă o mărturie dreaptă, iar Petru una mincinoasă. De trei ori este Petru abordat de o slujitoare sau de martori și de fiecare dată neagă orice legătură cu Isus, ba chiar blestemă și înjură în acest sens.
În acel moment se aude un cocoș care cântă pentru a doua oară, iar Petru își amintește brusc de profeția lui Isus că se va lepăda de Domnul său de trei ori chiar în noaptea aceea. Distrus, izbucnește în lacrimi. Iată ironia izbitoare, paradoxul – la sfârșitul procesului Său, Isus este legat la ochi și lovit, după care I se poruncește să prorocească. Era o bătaie de joc, de vreme ce nu putea vedea cine L-a lovit. Dar, chiar în momentul în care ei fac lucrul acesta, Petru Îl reneagă pe Isus în curtea de jos, împlinind exact una dintre profețiile Lui. Prin urmare, renegându-L pe Isus Petru demonstrează că Isus este Mesia.

Ce cuvinte de speranță ai adresa cuiva care, deși dorește să Îl urmeze pe Isus, nu reușește uneori? Care dintre noi nu s-a lovit de eșec când încerca să facă ce dorește Isus?
 

Comentariu EGW

Petru L-a urmărit pe Domnul său după ce a fost trădat. Era nerăbdător să vadă ce se va face cu Isus. Dar când a fost acuzat că este unul dintre ucenicii Lui, teama pentru propria siguranţă l-a împins să declare că nu Îl cunoştea pe acel om. Ucenicii erau cunoscuţi pentru vocabularul lor curat, iar Petru, pentru a-i convinge pe acuzatorii lui că nu era unul dintre discipolii lui Hristos, a tăgăduit acuzaţia a treia oară, însoţind-o cu blesteme şi jurăminte. Isus, care Se afla la o oarecare distanţă de Petru, i-a aruncat acestuia o privire întristată şi mustrătoare. Atunci şi-a amintit ucenicul cuvintele pe care i le spusese Isus în camera de sus şi, de asemenea, afirmaţia plină de zel pe care o făcuse chiar el: „Chiar dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire.” Îl tăgăduise pe Domnul său, chiar mai mult, cu blesteme şi jurăminte, dar acea privire a lui Isus a topit inima lui Petru şi l-a salvat. A plâns amar, s-a căit de marele său păcat şi s-a convertit, iar apoi a fost pregătit să-i întărească pe fraţii lui. – Scrieri timpurii, p. 169

Isus a rămas blând şi umil înaintea mulţimii înfuriate în timp ce Îl tratau în modul cel mai josnic. L-au scuipat în faţă – acea faţă de care vor dori să se ascundă într-o zi, acea faţă care va da lumină cetăţii lui Dumnezeu şi va străluci mai puternic decât soarele. Hristos nu a aruncat nicio privire mânioasă asupra celor care-L chinuiau. I-au acoperit capul cu o haină veche, ca să nu vadă, Îl loveau în faţă şi strigau: „Proroceşte, cine Te-a lovit?” Printre îngeri era o mare nelinişte. L-ar fi salvat într-o clipită, dar îngerii comandanţi i-au oprit. – Scrieri timpurii, p. 170
Mă bucur într-adevăr că sentimentele noastre nu sunt o dovadă că nu suntem copii ai lui Dumnezeu. Vrăjmașul te va ispiti să crezi că ai făcut lucruri care te-au despărțit de Dumnezeu și că El nu te mai iubește, dar Domnul nostru ne iubește încă și putem ști prin cuvintele pe care le-a consemnat doar pentru cazuri precum al tău. „Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, cel neprihănit” (1 Ioan 2:1). „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). …
Dumnezeu te iubește, iar scumpul Mântuitor, care S-a dat pe Sine Însuși pentru tine, nu te va alunga de la El pentru că ești ispitit și, în slăbiciunea ta, poate că ai fost biruit. El încă te iubește.

Petru s-a lepădat de Domnul său în ceasul încercării, dar Isus nu L-a părăsit pe bietul Său ucenic. Deși Petru s-a urât pe sine, Domnul l-a iubit și, după învierea Sa, l-a chemat pe nume și i-a trimis un mesaj de dragoste. O, ce Mântuitor bun, iubitor și plin de compasiune avem! El ne iubește deși greșim. – That I May Know Him, p. 285
Acum nu te îngrijora plecând din brațele scumpului Mântuitor, ci rămâi încrezător, cu credință. El te iubește; El are grijă de tine. El te binecuvântează și îți va da pacea și harul Lui. El îţi spune: „Iertate îți sunt păcatele.” S-ar putea să fii deprimat din cauza unor infirmități corporale, dar asta nu este o dovadă că Domnul nu lucrează în favoarea ta în fiecare zi. El te va ierta și va face asta pe deplin. Adună în sufletul tău făgăduințele plăcute ale lui Dumnezeu. Isus este prietenul nostru constant și vrea să te încrezi în El. …
Nu te mai uita la tine, ci privește la desăvârșirea lui Hristos! – Letter 49, 1896
 

Suplimentar: Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, cap. 75, 76
„În timp ce blestemele înjositoare erau încă pe buzele lui Petru, iar cântatul pătrunzător al cocoşului îi răsuna încă în urechi, privirea Mântuitorului s-a întors de la judecătorii încruntaţi spre sărmanul Său ucenic. În acelaşi timp, privirea lui Petru a fost atrasă de Învăţătorul său. În privirea aceea blândă, el a citit milă adâncă şi întristare, dar nu se afla în ea nicio umbră de mânie. 
Vederea acelei feţe palide şi suferinde, privirea aceea plină de compasiune şi iertare au străpuns inima lui Petru asemenea unei săgeţi. Conştiinţa i-a fost trezită. Memoria i s-a împrospătat. Petru şi-a amintit de promisiunea făcută cu câteva ore înainte, că va merge cu Domnul său la închisoare şi la moarte. Şi-a amintit de amărăciunea sa atunci când Mântuitorul i-a spus în camera de sus că, în aceeaşi noapte, se va lepăda de trei ori de Domnul său. Petru tocmai declarase că nu-L cunoaşte pe Isus, dar acum el își dădea seama cu o chinuitoare durere cât de bine îl cunoştea Domnul său şi cât de bine citise Domnul în inima lui falsitatea care îi era chiar şi lui necunoscută” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 712, 713).

Studiu zilnic:
Marcu 5
Marcu 6
Marcu 7
Marcu 8
Marcu 9
Marcu 10
Marcu 11

Ellen G. White, Divina vindecare, cap. „În contact cu alții”

1. De ce cuvinte nu a ținut seama Isus? 

2. Ce a făcut copila demonizată după ce a fost vindecată? 
 

3. Ce trebuie să facă persoana care dorește să vină după Isus? 
 

4. Care lucru este cu neputință la oameni? 
 

5. Care este argumentul cel mai convingător și apelul cel mai solemn?
 

Studiu suplimentar
Hristos, Lumina lumii, capitolul „Iuda”.