Cuptorul încins

În chipul pe care l-a văzut împăratul Nebucadnețar în visul lui, ce parte reprezenta Babilonul? Îți amintești din ce material era? Aur. A aflat împăratul cine acordă putere și onoare oamenilor și națiunilor? Da, Dumnezeu. A mai aflat că după Babilon vor fi și alte împărății? Da.

Dar, deși știa toate aceste lucruri, încă alegea să creadă în continuare că împărăția sa, Babilonul, avea să dăinuie pe veci. Nu dorea ca vreo altă împărăție să îi ia locul. Așa că a făcut un chip asemănător cu cel din vis, dar acesta era în întregime din aur, simbolul Babilonului. Poate a crezut că acest lucru demonstra că nicio altă împărăție nu putea să înlocuiască Babilonul. Chipul era foarte înalt. Oamenii îl vedeau de la mare depărtare pe câmpia întinsă din Dura. Daniel 3:1.

În apropiere mai era ceva care putea fi văzut de toți. Era un cuptor mare, probabil pentru arderea cărămizilor pe care le foloseau în construcții. De ce era acolo acel cuptor? Nebucadnețar a planificat o ceremonie somptuoasă pentru a consacra chipul de aur. Toți conducătorii importanți și oamenii din împărăția lui care puteau fi prezenți trebuiau să vină. Poate că acolo s-au strâns sute de oameni, toți îmbrăcați în cele mai bune haine. Era și o orchestră mare, cu mai multe instrumente. Daniel 3:2,3.

Când a sosit momentul ca ceremonia să înceapă, un bărbat cu o voce foarte puternică a spus poporului să cadă cu fața la pământ și să se închine chipului de îndată ce începea muzica, altfel... Daniel 3:4–6.

Ah! Pentru asta era acolo cuptorul în care focul deja ardea.

Gândeşte-te:

Tu cum te-ai fi simțit dacă ai fi auzit ce poruncă le-a dat acel om tuturor?

Sărbătoarea pentru chipul de aur începea. Daniel nu era acolo în acea zi, dar cei trei prieteni ai lui erau prezenți. Toți oamenii știau că trebuie să se închine chipului la începerea muzicii. Niciunul nu își dorea să ajungă în acel cuptor aprins.

Dar acolo erau unii care sperau ca anumiți oameni să sfârșească în cuptorul aprins. Aceștia erau înțelepții haldei, care nu reușiseră să îi spună împăratului visul și semnificația lui. Daniel le salvase viața, dar ei erau geloși pe onoarea pe care Daniel și tovarășii lui o primiseră din partea împăratului. Ei îi urau și Îl urau pe Dumnezeul lor.

Acum sute de persoane așteptau ca muzica să înceapă. Cu toții știau exact ce să facă la primul sunet de muzică. Și știau exact ce se întâmpla dacă nu făceau ce li se ceruse. Dar trei oameni din acea mare mulțime au știut exact ce nu aveau de gând să facă la începerea muzicii. S-a auzit și muzica. Daniel 3:7.

S-au plecat cu toții cu fața la pământ și s-au închinat? Nu. Nu toți. Înțelepții haldei reușiseră să tragă cu ochiul în jur pentru a vedea dacă tovarășii lui Daniel se supuneau poruncii. Când au văzut că aceștia au rămas în picioare în loc să îngenuncheze, au fost foarte nerăbdători să îi pârască împăratului. Daniel 3:8–12.

Gândeşte-te:

Nu ar fi putut să se prefacă tovarășii lui Daniel? Nu s-ar fi putut apleca pretinzând că își aranjează încălțămintea sau poate ar fi putut să îngenuncheze și să se închine lui Dumnezeu în inima lor? Ce ar fi fost greșit dacă ar fi ales să facă asta?

Când haldeii geloși i-au spus lui Nebucadnețar că tovarășii lui Daniel nu s-au închinat chipului, împăratul a făcut exact ce se așteptau ei să facă. Daniel 3:13.

Curând, cei trei tineri s-au înfățișat politicos și curajoși înaintea împăratului. Privindu-i, el și-a amintit cât de bine își îndeplineau slujbele lor importante. Ei erau de încredere și credincioși. Nu se plânsese nimeni niciodată de munca lor.

Împăratul și-a mai amintit de Dumnezeul puternic căruia Îi slujeau. Dar el a ales să demonstreze că era mai puternic decât Dumnezeul lor. Acum hotărâse să le ofere încă o șansă. În timp ce vorbea, împăratul i-a înștiințat că nu credea că vreun dumnezeu putea fi suficient de puternic pentru a-i păzi de ce urma să li se întâmple dacă nu se supuneau poruncii. Daniel 3:15.

A fost nevoie ca cei trei să vorbească între ei pentru a hotărî ce răspuns să îi dea împăratului? Nu. Nu era nevoie. Deja știau că Dumnezeu era suficient de puternic pentru a-i salva. Dar chiar dacă Dumnezeu nu avea să îi salveze de la moarte, ei tot nu s-ar fi închinat chipului de aur. Daniel 3:16–18.

Cei trei prieteni au privit cum fața împăratului s-a schimbat. În loc să pară că ar fi vrut să îi ajute, fața lui le spunea că dorea să îi omoare. Daniel 3:19. Cuptorul era deja încins. Acum trebuia să fie de șapte ori mai încins.

Gândeşte-te:

Părea că Satana câștigase de această dată? Chiar dacă ei ar fi ars, ar fi câștigat Satana? De ce da sau de ce nu?

A fost dată porunca și acum focul din cuptor probabil că era la maximum. Oamenii se dădeau înapoi din cauza căldurii puternice, dar toți erau prezenți să vadă. Ce poruncă a dat împăratul după aceea? Daniel 3:20.

De ce crezi că a poruncit el ca cei mai puternici ostași să îi lege pe cei trei atât de tare? Aceștia nu încercau să scape. De fapt, împăratul nu putea să uite cât de puternic era Dumnezeul lor. Poate a crezut că Dumnezeu va face ceva să îi ajute și dorea să se asigure că așa ceva nu se întâmpla. Cât de puțin Îl cunoștea el pe Dumnezeul nostru minunat! El nu știa că la Dumnezeu nimic nu este imposibil. Focul era foarte încins. Ce s-a întâmplat când ostașii aceia puternici i-au luat pe Șadrac, Meșac și Abed-Nego și i-au aruncat în foc? Daniel 3:22.

Părea că împăratului nu îi păsa de bărbații care muriseră. El era bucuros că cei trei plăteau prețul pentru îndrăzneala lor de a nu se supune poruncii de a se închina acelui chip și s-a așezat pentru a-i privi cum ard.

Dintr-odată, s-a ridicat în picioare, privind intens spre cuptorul aprins. Era uimit de ce vedea în fața ochilor. Împăratul știa că doar trei bărbați fuseseră aruncați în cuptor, dar acum erau patru și păreau De unde știa împăratul Nebucadnețar cum arăta Fiul lui Dumnezeu? De unde știa el că exista o așa Persoană? Știa datorită modului în care trăiau acei tineri. De asemenea, când poporul a întrebat, aceștia le-au vorbit despre Dumnezeul lor. Probabil că astfel a auzit împăratul de Fiul lui Dumnezeu, care urma să vină ca Mântuitor al nostru. Cumva și-a dat seama că cea de-a patra Persoană din cuptor trebuia să fie Fiul lui Dumnezeu despre care auzise. că se plimbă în mijlocul flăcărilor de parcă ar fi fost afară în aerul rece, proaspăt. Daniel 3:24,25.

De unde știa împăratul Nebucadnețar cum arăta Fiul lui Dumnezeu? De unde știa el că exista o așa Persoană? Știa datorită modului în care trăiau acei tineri. De asemenea, când poporul a întrebat, aceștia le-au vorbit despre Dumnezeul lor. Probabil că astfel a auzit împăratul de Fiul lui Dumnezeu, care urma să vină ca Mântuitor al nostru. Cumva și-a dat seama că cea de-a patra Persoană din cuptor trebuia să fie Fiul lui Dumnezeu despre care auzise.

Gândeşte-te:

Crezi că, dacă ne-am comporta asemenea lui Isus și am vorbi despre Isus, mai mulți oameni ar vrea să Îl cunoască? El ne va ajuta să facem acest lucru în fiecare zi dacă Îi cerem.

Împăratul Nebucadnețar a mers cât a putut de aproape de cuptor și a strigat încât să acopere zgomotul flăcărilor. Daniel 3:26.

Oamenilor nu le venea să creadă ce vedeau în timp ce Șadrac, Meșac și Abed-Nego ieșeau din cuptorul aprins. Oamenii cei mai de seamă s-au strâns în jurul celor trei. Îți poți imagina entuziasmul lor în timp ce le analizau hainele, le atingeau părul și îi miroseau pentru a vedea dacă se simte fumul în hainele lor? Nimic nu arăta că ei ar fi fost în acel cuptor încins. Doar legăturile lor arseseră în foc. Acum împăratul s-a adresat mulțimii. Daniel 3:27–29.

Cât de mult s-a schimbat împăratul Nebucadnețar în doar câteva minute! În loc să mai fie mândru și lăudăros ca la începutul sărbătorii, acum era smerit. El L-a binecuvântat pe Dumnezeul celor trei tineri curajoși și credincioși pentru că au fost gata mai degrabă să moară decât să se închine altui dumnezeu decât Dumnezeului adevărat.

Gândeşte-te:

Crezi că unul din motivele pentru care cei trei aleseseră atât de repede să Îi fie credincioși lui Dumnezeu a fost că ei erau obișnuiți să asculte întotdeauna de Cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu, în fiecare zi, chiar și în lucrurile mici?

Spune astăzi povestea lui Șadrac, Meșac și Abed- Nego. Aceste întrebări te vor ajuta. De ce chipul făcut de împărat era tot din aur, și nu doar capul?

Unde a pus acel chip? Era înalt sau scund? Ce altceva a mai pus împăratul lângă chip? În ce scop voia să îl folosească? Ce trebuiau să facă oamenii și cum puteau ști când să o facă?

De ce unii oameni care erau acolo sperau ca tovarășii lui Daniel să nu asculte de porunca împăratului? Ce au făcut când i-au văzut pe cei trei tineri stând în picioare în loc să îngenuncheze?

A vrut împăratul să le ofere tinerilor încă o șansă de a se supune poruncii lui? De ce? Împăratul a numit câțiva ostași foarte puternici care să îi arunce pe cei trei în cuptor. De ce? Aflase deja împăratul de Dumnezeul adevărat?

Cine era cel de-al patrulea din cuptor? Este Isus întotdeauna chiar lângă noi, deși nu Îl putem vedea? Înțelepții haldei care speraseră că Șadrac, Meșac și Abed-Nego aveau să ardă în cuptor au fost dezamăgiți, nu-i așa? Ce crezi că au simțit văzând tot ce s-a întâmplat? Daniel 3:30.

Gândeşte-te:

Tuturor ne place povestea despre cuptorul aprins, nu-i așa? Ne face și pe noi să ne dorim să fim curajoși. Putem fi curajoși. Începem să învățăm cum atunci când alegem să ne încredem în Dumnezeu și să ascultăm de Cele Zece Porunci în fiecare zi, chiar și în lucrurile mici. Apoi, când vor veni încercări mai mari, ne va fi ușor să fim curajoși și să alegem binele. Așa au făcut Daniel și cei trei tineri și asta putem face și noi. Îți dorești acest lucru?

Cine a scos șurubul? - Adaptare de Amy Sherrard

Nu știu de ce am așa rețineri să pornim în călătoria de diseară”, i-a spus James lui Ellen în timp ce mergea înainte și înapoi, fața exprimând îngrijorarea pe care o simțea. „Mi-aș dori să nu trebuiască să mergem, dar trebuie să fim în Wisconsin pentru programarea pe care am făcut-o.”

James și Ellen White participaseră la unele întâlniri și stăteau la un credincios care locuia foarte aproape de gară. Acum sosise timpul să plece și să se îndrepte spre următoarele lor întâlniri. Pentru că se apropia ora de plecare, au îngenuncheat cu toții și L-au rugat pe Dumnezeu să îi păzească pe soții White în călătoria lor. „Sunt sigur că Dumnezeu ne va purta de grijă”, a spus James în timp ce se ridica.

John Loughborough i-a ajutat pe soții White să ducă bagajele la tren și s-a asigurat că și-au găsit locuri confortabile în ceea ce se numea „vagonul pentru dormit”. Dar Ellen nu s-a simțit deloc confortabil. „James, nu pot rămâne în acest vagon. Trebuie să ies de aici”, a spus ea în timp ce se ridica în picioare.

John i-a ajutat să își găsească locuri în vagonul următor, chiar în spatele vagonului pentru dormit. Apoi și-au luat rămas bun în timp ce suna clopotul, anunțându-i pe cei care nu erau pasageri că trenul urma să plece curând. De obicei, Ellen își dădea jos boneta și își punea pachetele deoparte de îndată ce începeau călătoria. Dar, de această dată, a preferat să își țină pachetele în brațe și boneta a lăsat-o pe cap. „Nu mă simt ca acasă în acest tren”, i-a spus lui James.

Dintr-odată, au simțit o zdruncinătură puternică. Apoi sunete ca și când ceva se ciocnea și apoi au auzit oameni strigând după ajutor. Când au privit afară, lui James și lui Ellen nu le venea să creadă ce vedeau. Locomotiva trenului fusese aruncată de pe șine și se răsturnase. Vagonul pentru bagaje, unde fusese dusă valiza lui James plină de cărți, era cu susul în jos pe șine. Alte vagoane erau prăbușite și strivite. Locurile din vagonul pentru dormit pe care se așezaseră inițial James și Ellen erau zdrobite. Dar următorul vagon, în care se aflau ei la momentul accidentului, nu avea nicio problemă.

James a dus-o repede pe Ellen prin iarba umedă și peste un râu la un loc sigur. Apoi au închiriat un cal și o trăsură și, nu după mult timp, au ciocănit la ușa casei din care ieșiseră cu câteva clipe în urmă. Când le-au relatat cele întâmplate, toți I-au mulțumit lui Dumnezeu că le purtase de grijă.

Dimineața următoare, când James, John și un alt bărbat au mers să vadă locul accidentului, au aflat că un bou se așezase pe șine și cauzase accidentul.

Au fost surprinși că vagonul în care se mutaseră James și Ellen era separat de restul trenului. Lanțul și șurubul care conectau vagonul de restul trenului nu erau rupte, ci erau căzute jos pe platforma din spate a vagonului de dormit, care era chiar în fața lor. Părea că cineva le pusese acolo cu atenție după ce desprinsese vagonul de restul trenului. Persoana responsabilă cu frâna de mână le-a spus că el nu le atinsese, așa că cei trei bărbați recunoscători au știut că un înger trebuie să fi desprins vagonul lor de celelalte. Din nou I-au mulțumit lui Dumnezeu.

Până seara, șinele au fost curățate, trenurile și-au continuat programul normal și James și Ellen au pornit din nou la drum. Viața lor fusese cruțată, cărțile erau în siguranță și ei știau că Dumnezeu le purta de grijă.