Motivați de speranță

A doua venire a lui Isus este una dintre temele centrale ale Scripturii, constant prezentă pe paginile ei sacre. Un cercetător a estimat că în Vechiul Testament există 1.845 de referiri la a doua venire a lui Hristos. În cele 260 de capitole ale Noului Testament, există peste 300 de referiri la revenirea lui Hristos. O menționează 1 din 25 de versete și fac referire la ea 23 din cele 27 de cărți ale Noului Testament.

După ce Reforma din Europa s-a împotmolit în divizări și conflicte, protestantismul a prins rădăcini în Lumea Nouă, care avea să devină  Statele Unite, unde mulți au căutat să preia mantaua adevărului, inclusiv a adevărului despre a doua venire. Un fermier baptist pe nume William Miller, în urma studierii Bibliei, a ajuns să creadă că Isus avea să revină chiar în timpul vieții lui. A predicat acest mesaj și a generat o mișcare care, deși a avut parte de o mare dezamăgire, a dezvăluit multor oameni adevăruri relevante până în zilele noastre.
În această săptămână vom vedea de ce a doua venire a Domnului Hristos le-a umplut credincioșilor inima de bucurie de-a lungul istoriei și cum putem fi pregătiți pentru acest măreț eveniment. 
De citit ca bază a studiului: Ellen G. White, Tragedia veacurilor, cap. 18–21.

18 mai: Ziua Sănătății

Comentariu EGW

Isus vine, dar nu așa ca la prima venire, ca un prunc în Betleem, nu cum a intrat în Ierusalim călare pe măgăruş, când ucenicii L-au lăudat pe Dumnezeu cu glas tare şi au strigat: „Osana”, ci în slava Tatălui şi cu toată suita îngerilor sfinţi, care Îl însoţesc în drumul Său spre pământ. Tot cerul va fi golit de îngeri, în timp ce sfinţii răbdători Îl vor aştepta şi se vor uita spre cer aşa cum se uitau bărbaţii galileeni când El S-a înălţat de pe Muntele Măslinilor. Atunci, numai cei care sunt sfinţi, cei care au urmat în toate Modelul blând, vor exclama cu o bucurie neasemuită în timp ce-L privesc: „Iată, Acesta este Dumnezeul nostru în care aveam încredere că ne va mântui!” … 

Cu o perspectivă ca aceasta în faţa noastră, cu o nădejde atât de glorioasă, cu o asemenea răscumpărare, câştigată de Hristos pentru noi cu preţul sângelui Său, oare am putea noi să tăcem? Nu-L vom lăuda noi pe Dumnezeu cu glas tare, aşa cum au făcut ucenicii când Isus intra călare în Ierusalim? Nu este perspectiva noastră cu mult mai glorioasă decât a fost a lor? Atunci cine să îndrăznească să ne oprească să-I dăm slavă lui Dumnezeu, chiar cu glas tare, când avem o astfel de nădejde de nemurire, plină de slavă? Noi am pregustat puterile lumii care va veni şi ne dorim mai mult. Întreaga mea făptură strigă după viul Dumnezeu şi nu voi fi mulţumită până nu mă voi umple de toată plinătatea Sa. – Scrieri timpurii (Experiențe și viziuni), p. 110
Isus vine! Dar nu pentru a asculta vaiurile omenirii și a-l auzi pe păcătosul vinovat mărturisindu-și păcatele și cerând iertare, pentru că atunci cazul fiecăruia va fi fost hotărât – viață sau moarte. Cei care au trăit în păcat vor rămâne păcătoși pentru totdeauna. Cei care și-au mărturisit păcatele înaintea lui Isus când era în sanctuar, L-au făcut prietenul lor și au iubit revenirea Lui vor avea scris iertare pentru toate păcatele lor. 

Isus vine așa cum S-a înălțat la cer, dar cu o splendoare mult mai mare. El vine cu slava Tatălui Său și toți îngerii sfinți vor fi împreună cu El, ca să-L însoțească pe drumul Său. În locul coroanei crunte de spini care au străpuns tâmplele Sale sfinte, o cunună de slavă orbitoare va împodobi fruntea Lui sacră. – The Faith I Live By, p. 351
Au trecut mai mult de optsprezece secole (n.red.: atât trecuse când a fost scrisă cartea) de când Mântuitorul a dat făgăduința venirii Sale. De-a lungul secolelor, cuvintele Sale au umplut de curaj inimile credincioșilor Săi. Promisiunea nu s-a împlinit încă, dar cuvântul care a fost rostit este sigur.

Timpul de așteptare este aproape încheiat. Peregrinii și străinii care au căutat atât de mult timp o țară mai bună sunt aproape acasă. Mă simt ca și cum ar trebui să plâng cu voce tare, cu gândul acasă! „De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace” (2 Petru 3:14). – Our High Calling, p. 367
 

Reformatorii protestanți și creștinii care au plecat din Olanda spre Lumea Nouă doreau cu ardoare și nerăbdare venirea lui Isus. John Wycliffe de-abia aștepta revenirea lui Isus ca împlinire a speranței bisericii. Calvin a vorbit în numele tuturor reformatorilor când a spus că revenirea glorioasă a lui Hristos este „cel mai remarcabil dintre toate evenimentele”. Pentru oamenii credincioși ai lui Dumnezeu, a doua venire a lui Hristos era ceva ce trebuia întâmpinat cu brațele deschise, nu ceva de temut.

1. Citește Ioan 14:1-3; 1 Tesaloniceni 4:13-18 și Tit 2:11-14. De ce aceste pasaje biblice le-au dat atâta speranță creștinilor de-a lungul secolelor?

Este ușor de înțeles de ce credința în a doua venire a lui Hristos aduce atâta speranță și bucurie creștinilor care cred în Biblie. Revenirea Domnului Isus marchează sfârșitul bolii, suferinței și morții, sfârșitul sărăciei, nedreptății și oprimării, precum și sfârșitul neînțelegerilor, conflictelor și războaielor. În același timp, a doua venire prevestește o lume viitoare plină de pace, fericire și părtășie pentru totdeauna cu cei răscumpărați din toate veacurile. 

„Revenirea Domnului a fost în toate secolele speranţa adevăraţilor Săi urmaşi. Promisiunea pe care Mântuitorul le-a făcut-o când S-a despărţit de ei pe Muntele Măslinilor, şi anume că va veni din nou, le-a luminat viitorul ucenicilor şi le-a umplut inima de bucurie şi de speranţă, pe care întristarea n-a putut să le stingă, nici încercările, să le întunece. În mijlocul suferinţei şi al persecuţiei, «arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos,» a fost «fericita noastră nădejde» (Tit 2:13). Când creştinii din Tesalonic erau copleşiţi de întristare la înmormântarea celor dragi, care speraseră să rămână în viaţă pentru a fi martorii revenirii Domnului lor, Pavel, învăţătorul lor, le îndrepta atenţia către învierea care urma să aibă loc la venirea Mântuitorului, când cei morţi în Hristos vor învia şi, împreună cu cei vii, vor fi ridicaţi ca să-L întâmpine pe Domnul în văzduh. «Şi astfel», spunea el, «vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte» (1 Tesaloniceni 4:16-18)” (Tragedia veacurilor, p. 302).

De ce este a doua venire atât de importantă pentru credința noastră, mai ales când știm că cei morți dorm (vezi Studiul 10)? De ce fără ea am fi într-o situație disperată (1 Corinteni 15:15-18)?
 

Comentariu EGW

Unul dintre cele mai solemne și mai glorioase dintre adevărurile descoperite în Biblie este a doua venire a lui Hristos, pentru a desăvârși marea lucrare de mântuire. Pentru poporul peregrin al lui Dumnezeu, atât de mult timp lăsat să pribegească în „negura și umbra morții”, este dată o speranţă prețioasă și inspiratoare de bucurie în făgăduințele revenirii Aceluia care este Învierea și Viața, pentru a-i duce acasă pe cei ai Săi care au fost alungați. Învățătura cu privire la a doua venire este nota dominantă a Sfintelor Scripturi. Din ziua în care prima pereche de oameni a părăsit cu durere Edenul, copiii credinței au așteptat venirea Celui Făgăduit pentru a doborî puterea nimicitorului și a-i aduce iarăși în paradisul pierdut. Bărbații sfinți din vechime priveau înainte, către venirea lui Mesia în slavă, ca împlinire a nădejdii lor. – Tragedia veacurilor, p. 299

Acest mare adevăr fusese mângâierea celor credincioși ai lui Dumnezeu în toate veacurile. … Domnul Însuși le făgăduise ucenicilor Săi: „După ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine” (Ioan 14:3). Mântuitorul milostiv a fost Acela care, anticipând singurătatea și întristarea urmașilor Săi, i-a însărcinat pe îngeri să-i mângâie cu asigurarea că El va veni iarăși la fel cum S-a înălțat la cer. 

Și atunci când ucenicii stăteau cu ochii pironiți spre cer, pentru a prinde ultima privire a Aceluia pe care-L iubeau, atenția le-a fost atrasă de cuvintele îngerului: „Bărbați galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus, care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru, va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer” (Faptele 1:11). Nădejdea le-a fost aprinsă iarăși de solia îngerului. Ucenicii „s-au întors la Ierusalim cu o mare bucurie. Și tot timpul stăteau în templu, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu” (Luca 24:52,53). Ei nu se bucurau pentru că Isus Se despărțise de ei și erau lăsați să se lupte cu încercările și ispitele lumii, ci datorită asigurării îngerilor că El urma să vină iarăși. – Tragedia veacurilor, p. 339

În scăderea generală a nivelului moral, printre credincioșii corinteni existau unii care respinseseră anumite temeiuri fundamentale ale credinței lor. Unii merseseră atât de departe, încât tăgăduiseră doctrina învierii. Pavel a întâmpinat această erezie cu o mărturie foarte lămurită cu privire la dovada de netăgăduit a învierii lui Hristos. El a spus că Hristos, după ce a murit, „a înviat a treia zi, după Scripturi; și că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea, S-a arătat la peste cinci sute de frați deodată, dintre care cei mai mulți sunt încă în viață, iar unii au adormit. În urmă, S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toți… mi s-a arătat și mie.” ...
Apostolul a purtat mintea fraților corinteni înainte, spre triumful dimineții învierii, când toți sfinții care au adormit vor fi sculați la viață pentru ca, de atunci încolo, să trăiască veșnic împreună cu Domnul. – Faptele apostolilor, pp. 319, 320
 

Deși reformatorii protestanți credeau în revenirea fizică, vizibilă, auzibilă și glorioasă a lui Hristos, înțelegerea acestui adevăr biblic s-a schimbat treptat. Predicatori celebri din secolul al XIX-lea susțineau că Hristos avea să vină să Își întemeieze împărăția pe pământ și să înceapă cei 1.000 de ani de pace. Lucrul acesta a dus la letargie spirituală și la apatie față de valorile spirituale. Și ucenicii lui Hristos înțeleseseră greșit natura venirii lui Mesia, crezând că El avea să vină ca un general cuceritor care să rupă jugul roman, nu ca Cineva care să pună capăt condamnării și lanțurilor păcatului. Prin urmare, nu au reușit să înțeleagă maniera venirii Lui.

2 . Citește Faptele apostolilor 1:9-11; Apocalipsa 1:7 și Matei 24:27,30,31. Ce aflăm despre modul în care Se va întoarce Domnul nostru?
 

Când Domnul Hristos a venit pentru prima dată, ca un copilaș în ieslea din Betleem, foarte puțini oameni au conștientizat venirea Lui. Dar când va veni a doua oară, „orice ochi” Îl va vedea venind și orice ureche va auzi trâmbița care anunță revenirea Sa. Toți oamenii de pe pământ vor privi slava Sa. Să nu ne lăsăm înșelați! Scripturile arată clar evenimentele care însoțesc revenirea Sa. „Unul dintre cele mai solemne şi mai glorioase adevăruri revelate în Biblie este a doua venire a Domnului Hristos, când Se va întoarce pentru a încheia marea lucrare de răscumpărare. Dumnezeu îi oferă poporului Său peregrin, lăsat atâta timp să stea «în ţinutul şi în umbra morţii» (Matei 4:16), o preţioasă speranţă aducătoare de bucurie, sub forma promisiunii că Acela care este «Învierea şi Viaţa» (Ioan 11:25) va reveni pentru a-i duce acasă pe copiii Săi surghiuniţi. Doctrina celei de-a doua veniri este ideea fundamentală a Sfintelor Scripturi. Din ziua în care prima pereche de oameni a părăsit cu durere Edenul, copiii credinţei au aşteptat venirea Celui Făgăduit, care să zdrobească puterea nimicitorului şi să-i ducă din nou în Paradisul pierdut” (Tragedia veacurilor, p. 299).

Mesajul revenirii Domnului Isus în curând este un apel urgent adresat fiecăruia dintre noi de a ne cerceta inima și a ne evalua viața spirituală. Este o chemare la o trăire pioasă. Nu poate exista niciun fel de neutralitate în lumina strălucitoare a revenirii lui Hristos.

Citește 1 Tesaloniceni 5:2-5 și Evrei 9:28. Ce încurajări găsim în aceste versete cu privire la modul în care va reveni Hristos?
 

Comentariu EGW

... Necredinţa le închide ochii [celor credincioși], astfel că ei nu-şi cunosc adevărata stare. Martorul Credincios le descrie astfel starea de orbire: „Şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac orb şi gol.” 
Credinţa în apropiata revenire a lui Hristos slăbeşte în intensitate. „Stăpânul meu zăboveşte să vină” nu este spus doar în inimă, ci este exprimat în cuvinte, dar şi mai hotărât şi mai evident, în fapte. În acest timp de veghere, nesăbuinţa amorţeşte simţurile celor care sunt poporul lui Dumnezeu faţă de semnele timpului. Teribila nelegiuire care abundă cere cea mai mare stăruinţă şi o mărturie vie, pentru a ţine păcatul afară din biserică. Credinţa a scăzut într-o măsură înfricoşătoare şi nu va putea creşte decât prin exercitare. – Mărturii, vol. 3, p. 255 
„Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului” (Matei 24:27).

Îndată se arată la răsărit un nor mic, negru, cam cât o jumătate de palmă. Este norul care Îl înconjoară pe Mântuitorul și care, din depărtare, pare înconjurat de întuneric. Poporul lui Dumnezeu știe că acesta este semnul Fiului omului. Într-o tăcere solemnă, îl privesc cum se apropie de pământ, devenind din ce în ce mai luminos și mai glorios, până ce se face un nor mare, alb, având la bază o slavă asemănătoare unui foc mistuitor, iar deasupra, curcubeul legământului. Isus vine ca un cuceritor puternic. Acum nu mai este „Omul durerii”, ca să bea paharul amar al rușinii și al durerii, ci El vine biruitor în cer și pe pământ, să-i judece pe cei vii și pe cei morți. „Cel credincios și adevărat”, „El judecă şi Se luptă cu dreptate”. „Oștile din cer Îl urmau” (Apocalipsa 19:11-14). 
Este însoţit în drumul Său de o mulţime imensă de îngeri sfinţi, care intonează imnuri cereşti. Firmamentul pare plin de chipuri strălucitoare – „de zece mii de ori zece mii şi mii de mii” (Apocalipsa 5:11). Niciun om nu poate descrie acea scenă, nicio minte muritoare nu-şi poate imagina splendoarea ei. „Măreţia Lui acoperă cerurile şi slava Lui umple pământul. Strălucirea Lui este ca lumina soarelui” (Habacuc 3:3,4). Când norul viu se apropie mai mult, orice ochi priveşte la Prinţul vieţii. Pe frunte nu mai are o coroană de spini care să-L rănească, ci o diademă de slavă. Strălucirea feţei Sale întrece lumina orbitoare a soarelui la amiază: „Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: «Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor»” (Apocalipsa 19:16). – Maranatha, p. 288

Tot ce avem de făcut este în legătură cu ziua aceasta, cu azi. Astăzi trebuie să fim statornici în încrederea noastră. Astăzi trebuie să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima și pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Astăzi trebuie să rezistăm ispitelor vrăjmașului și, prin harul lui Hristos, să câștigăm biruința. Astfel vom veghea și vom aștepta venirea lui Hristos. – In Heavenly Places, p. 355
 

La fel cum i-a folosit pe reformatorii protestanți pentru a redescoperi adevărul despre îndreptățirea numai prin credința în Hristos, Dumnezeu l-a folosit pe William Miller pentru a redescoperi adevărul despre modul în care va avea loc a doua venire a lui Hristos. În timp ce studia Scriptura, Miller a descoperit că este iubit de Domnul Hristos mai mult decât și-ar fi putut imagina. Cu Biblia, o peniță și un caiet, el a început să citească din Geneza și nu trecea la un alt pasaj până când nu îl înțelegea pe cel studiat. Comparând pasaj cu pasaj, a lăsat Biblia să se explice singură.

3. Citește Isaia 28:9,10; Proverbele 8:8,9; Ioan 16:13 și 2 Petru 1:19-21. Ce principii de interpretare a Bibliei descoperi în aceste pasaje?

În timp ce compara pasajele, Miller a început să înțeleagă tainele Bibliei. Cercetând ca un căutător după o comoară pierdută, a fost răsplătit din plin. Duhul Sfânt a deschis Cuvântul lui Dumnezeu în fața înțelegerii lui Miller. 
 

4. Citește Daniel 1:17; Daniel 2:45; 1 Petru 1:10,11 și Apocalipsa 1:1-3. Ce ne învață aceste pasaje despre înțelegerea profețiilor Bibliei?

Simbolurile din cărțile profetice nu sunt învăluite în mister. Un Dum­nezeu iubitor ne-a dat Cuvântul Său profetic pentru a ne pregăti pentru evenimentele culminante care se vor desfășura în curând în această lume. William Miller a înțeles clar că profeția se interpreta cel mai bine singură. Simbolurile profeției sunt clarificate chiar de către Biblie. Fiarele/animalele feroce reprezintă împărați sau imperii (Daniel 7:17,23). Vântul reprezintă distrugere (Ieremia 49:36). Apa reprezintă popoare sau națiuni (Apocalipsa 17:15). O femeie reprezintă biserica (Ieremia 6:2; Efeseni 5:22-32). Profețiile legate de timp din Daniel și Apocalipsa sunt redate și ele în limbaj simbolic, o zi profetică reprezentând un an propriu-zis (Numeri 14:34; Ezechiel 4:6). În timp ce aplica aceste principii de interpretare biblică, William Miller a fost uimit de ceea ce a descoperit cu privire la ceea ce credea el că este momentul revenirii lui Hristos.

De ce înțelegerea corectă a simbolurilor profetice este atât de importantă pentru credința noastră?

Comentariu EGW

Dumnezeu Și-a trimis îngerul să impresioneze inima unui fermier care nu crezuse în Biblie și să-l determine să cerceteze profețiile. Îngerii lui Dumnezeu l-au vizitat de repetate ori pe acest om ales pentru a-i îndruma mintea și pentru a-l ajuta să înțeleagă profețiile care fuseseră dintotdeauna întunecate pentru poporul lui Dumnezeu. Lui i s-a descoperit locul de unde începea lanțul adevărului și a fost îndrumat să cerceteze verigă după verigă, până când a privit Cuvântul lui Dumnezeu cu uimire și admirație. El a văzut acolo un lanț desăvârșit al adevărului. Cuvântul acela pe care îl considerase a fi neinspirat s-a descoperit acum ochilor săi cu frumusețea și slava lui. El a văzut că o parte a Scripturii explică o altă parte, iar când nu a înțeles un pasaj, a găsit explicația într-o altă parte a Cuvântului. El a privit Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu cu bucurie, cu admirație și respectul cel mai profund. – Istoria mântuirii, p. 356

Biblia Îl indică pe Dumnezeu ca fiind Autorul ei, şi totuşi este scrisă de mâini omeneşti, iar varietatea stilurilor diferitelor ei cărţi prezintă caracteristicile diferiţilor scriitori. Toate adevărurile descoperite sunt insuflate de Dumnezeu (2 Timotei 3:16), totuşi ele sunt exprimate în cuvintele oamenilor. Prin Duhul Său Sfânt, Cel Infinit a revărsat lumină în mintea şi în inima slujitorilor Săi. El le-a dat vise şi viziuni, simboluri şi imagini, iar cei cărora le-a fost descoperit adevărul în felul acesta au exprimat ideile în limbaj omenesc.

Cele Zece Porunci au fost rostite de Dumnezeu Însuşi şi au fost scrise de mâna Sa. Ele sunt o creaţie divină, nu omenească. Însă Biblia, cu adevărurile ei date de Dumnezeu şi exprimate în limbajul oamenilor, prezintă o unire dintre divin şi uman. O astfel de unire a existat în natura lui Hristos, care a fost Fiul lui Dumnezeu şi Fiul omului. Afirmaţia: „Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi” (Ioan 1:14) este la fel de adevărată cu privire la Biblie, cum este cu privire la Hristos. – Solii alese, cartea 1, p. 25

Ar trebui să-I cerem Domnului să ne lumineze înțelegerea, ca să putem pricepe adevărul divin. Dacă ne umilim inimile înaintea lui Dumnezeu, le golim de vanitate, mândrie și egoism prin harul acordat nouă din belșug, dacă avem o dorință sinceră și o credință statornică, razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii vor străluci asupra minților noastre și ne vor lumina înțelegerea întunecată. Domnul Isus este lumina care luminează pe orice om venind în lume. El este Lumina lumii și ne invită să venim la El și să învățăm de la El. – Principiile fundamentale ale educației creștine, p. 183
 

William Miller a observat că evenimentele prezise de profeți s-au îm­plinit cu precizie: cei 400 de ani de rămânere într-o țară străină a ur­mașilor lui Avraam, cei 40 de ani de rătăcire în pustiu, cei 70 de ani de exil a poporului Israel, cele 70 de săptămâni din Daniel alocate poporului Israel (Geneza 15:13; Numeri 14:34; Ieremia 25:11 și Daniel 9:24).

5. Citește Marcu 1:15; Galateni 4:4 și Romani 5:6. Ce îți spun aceste versete despre orarul divin privind prima venire?

Studiind profețiile și comparând textele între ele, Miller a ajuns la concluzia că, dacă Dumnezeu a avut un calendar divin pe parcursul întregii Biblii, trebuie să aibă un astfel de calendar și pentru a doua venire a Domnului nostru.

6. Citește Daniel 8:14. Ce eveniment urma să aibă loc la sfârșitul celor 2.300 de zile?

William Miller a acceptat perspectiva populară conform căreia „cu­rățarea sanctuarului” însemna purificarea pământului prin foc. A studiat Scripturile cu sârguință pentru a înțelege un eveniment de o asemenea importanță. A descoperit legătura dintre Daniel 8 și Daniel 9. În Daniel 8, îngerul a fost instruit să îi tâlcuiască „vedenia aceasta” (Daniel 8:16). La sfârșitul capitolului, singura parte din întreaga viziune care nu fusese explicată (vezi Daniel 8:27) era partea despre cele 2.300 de zile. Mai târziu îngerul s-a întors la Daniel și a declarat: „Am venit acum să-ți luminez mintea” (Daniel 9:22; vezi și Daniel 9:23,25-27,25-27), adică pentru a-l ajuta să înțeleagă cele 2.300 de zile. 

Știm lucrul acesta pentru că, după ce l-a îndemnat pe Daniel să „ia aminte [...] la cuvântul acesta și [să] înțele[agă] vedenia” (Daniel 9:23), primele cuvinte ale îngerului au fost: „Șaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău și asupra cetății tale celei sfinte” (Daniel 9:24). Cuvântul tradus ca „hotărâte” înseamnă literal „tăiate”. Șaptezeci de săptămâni, 490 de ani, trebuie tăiate. Dar din ce? Din viziunea celor 2.300 de zile, evident – singura parte din capitolul 8 pe care Daniel nu o înțelesese și pe care îngerul venise acum să o explice. Așadar, deoarece punctul de început al celor 70 de săptămâni era „de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului” (Daniel 9:25), Miller știa că, dacă avea acea dată, putea ști începutul celor 70 de săptămâni și al profeției de 2.300 de zile.
 

Comentariu EGW

Prin natură, prin tipuri și simboluri, prin patriarhi și profeți, Dumnezeu îi vorbise lumii. Trebuia ca învățăturile să le fie date oamenilor în limbaj omenesc. Solul legământului trebuia să vorbească. Glasul Său trebuia să fie auzit în Templul Său. Hristos trebuia să vină și să exprime cuvinte care să fie înțelese cât se poate de limpede și pe deplin. El, Autorul adevărului, trebuia să separe adevărul de pleava învățăturilor omenești, care îl făceau fără niciun efect. Principiile guvernării lui Dumnezeu și planul de mântuire trebuiau să fie clar lămurite. Învățăturile Vechiului Testament trebuiau să fie în întregime prezentate în fața oamenilor. … Venise împlinirea vremii. – Hristos, Lumina lumii, p. 34

„Până vor trece două mii trei sute de seri și dimineți, apoi Sfântul Locaș va fi curățit.” Folosind regula lui de a face din Scriptură propriul interpret, Miller a văzut că o zi în profeție reprezintă simbolic un an (Numeri 14:34; Ezechiel 4:6); a văzut că perioada de două mii trei sute de zile profetice, sau ani literali, se întindea până departe, dincolo de încheierea dispensațiunii iudaice, deci nu se putea referi la sanctuarul acelei dispensațiuni. Miller a acceptat concepția unanim recunoscută pe atunci și a înțeles că, în era creștină, pământul este sanctuarul și, ca urmare, curățirea sanctuarului, profetizată în Daniel 8:14, reprezintă curățirea pământului prin foc, la a doua venire a lui Hristos. Dacă punctul corect de început pentru cele 2.300 zile ar fi găsit, susținea el, timpul celei de a doua veniri ar putea fi precizat cu ușurință. Numai așa putea fi descoperit timpul acelei mari împliniri, vremea când starea actuală, cu „toată mândria și puterea ei, pompa și vanitatea ei, nelegiuirea și apăsarea, își va găsi sfârșitul; când blestemul va fi îndepărtat de pe pământ, moartea va fi distrusă, răsplata va fi dată slujitorilor lui Dumnezeu, profeților și sfinților, celor care se tem de Numele Său, și El îi va prăpădi pe aceia care prăpădesc pământul” (Bliss, p. 76). – Tragedia veacurilor, p. 324

Începutul celor șaptezeci de săptămâni este fixat, dincolo de orice îndoială, în anul 457 î.H., iar încheierea lor în anul 34 d.H. Cele șaptezeci de săptămâni (490 de zile) fiind tăiate din cele 2.300, mai rămân 1.810 zile. După sfârșitul celor 490 de zile, mai trebuiau să se împlinească cele 1.810 zile. Pornind din anul 34 d.H., 1.810 de ani se întind până în 1844. Prin urmare, cele 2.300 de zile din Daniel 8:14 se încheie în 1844. La încheierea acestei mari perioade profetice, „sanctuarul va fi curățit”. Astfel a fost descoperit timpul curățirii sanctuarului, despre care, aproape toți crezuseră că va avea loc la a doua venire.

În 1818 [Miller] a ajuns la convingerea solemnă că, în aproximativ douăzeci și cinci de ani, Hristos va reveni pentru a-Și răscumpăra poporul. „Nu este nevoie să vorbesc”, spune Miller, „despre bucuria care mi-a umplut inima la gândul acestei perspective încântătoare, nici despre dorința arzătoare a sufletului meu de a simți bucuria celor răscumpărați. … O, cât de luminos și glorios a apărut adevărul!” – From Here to Forever, p. 206
 

7. Citește Ezra 7:7-13. Când a fost dat decretul care le-a permis robilor israeliți din Persia să fie eliberați pentru a-și reconstrui templul?

Decretul a fost emis de Artaxerxe, împăratul Persiei, în anul 457 î.H. Acest decret a fost ultimul dintre cele trei care le-au permis evreilor să se întoarcă pentru a reconstrui Ierusalimul și reinstitui serviciile de închinare la templu. Acest al treilea decret a fost cel mai amplu și marchează începutul profeției celor 2.300 de zile/ani.

8. Citește Daniel 9:25,26. Când avea să înceapă această perioadă profetică? Ce evenimente majore prezic aceste versete?

În această profeție, Daniel a prezis că „de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului” până la Mesia aveau să treacă 69 de săptămâni profetice, sau 483 de zile profetice ori ani propriu-ziși. De vreme ce decretul a fost dat în toamna anului 457 î.H., cei 483 de ani se încheie în toamna anului 27 d.H. Cuvântul „Mesia” înseamnă „Unsul”. În toamna anului 27 d.H., Hristos a fost botezat și a primit ungerea Duhului (Faptele 10:38). După botez, Isus a mers în Galileea „și propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: «S-a împlinit vremea»” (Marcu 1:14,15). În primăvara anului 31 d.H., la mijlocul acestei ultime săptămâni profetice, la trei ani și jumătate de la botez, Isus a fost crucificat. Sistemul de jertfe care făcea trimitere la Mielul lui Dumnezeu s-a încheiat cu jertfa lui Hristos pe cruce. Persoana simbolizată a întâlnit elementele prin care era simbolizată și, în cele din 
urmă, toate jertfele și darurile din cadrul sistemului ceremonial au încetat.

9. Citește Daniel 9:27. Cum avea să se încheie profeția celor 70 de săptămâni?

Cele 70 de săptămâni, sau 490 de ani, puse deoparte pentru evrei s-au încheiat în anul 34 d.H. cu respingerea mesajului Evangheliei de către Sinedriu (Faptele 6:8 – 7:60). Dacă scădem 490 de ani din profeția de 2.300 de ani ne rămân 1.810 ani pentru împlinirea profeției. Așa ajungem la anul 1844 d.H. William Miller și primii adventiști credeau că sanctuarul din Daniel 8:14 era pământul și au presupus că Hristos avea să vină să curețe pământul prin foc în anul 1844. (Vezi diagrama de la pagina 95.)
 

Comentariu EGW

În capitolul 7 din Ezra se găsește decretul emis de Artaxerxes, împăratul Persiei, în 457 î.H. Trei împărați au contribuit la inițierea și completarea decretului și l-au adus la perfecțiunea cerută de profeție pentru a marca începutul celor 2.300 de ani. Luând anul 457 î.H., când decretul a fost finalizat, ca dată la care s-a dat „porunca”, fiecare specificație a celor șaptezeci de săptămâni a fost văzută ca fiind îndeplinită.

„De la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi, timp de şaizeci şi două de săptămâni...” adică șaizeci și nouă de săptămâni sau patru sute optzeci și trei de ani. Decretul lui Artaxerxes a intrat în vigoare în toamna anului 457 î.H. De la această dată, patru sute optzeci și trei de ani se extind până în toamna anului 27 d.H. Atunci s-a împlinit această profeție. În toamna anului 27 d.H., Hristos a fost botezat de Ioan și a primit ungerea Duhului Sfânt. După botez, „Isus a venit în Galileea şi propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: «S-a împlinit vremea»” (Marcu 1:14,15). – From Here to Forever, pp. 204, 205 

O săptămână – șapte ani – s-a încheiat în anul 34 d.H. Atunci, prin uciderea lui Ștefan cu pietre, iudeii au pecetluit respingerea Evangheliei; ucenicii, care au fost împrăștiați din cauza prigoanei, „mergeau din loc în loc și propovăduiau Cuvântul” (Faptele 8:4) și, la scurtă vreme după aceea, Saul, prigonitorul, a fost convertit și a devenit Pavel, apostolul neamurilor.
Numeroasele prorocii cu privire la venirea Mântuitorului i-au condus pe evrei să trăiască într-o atitudine de continuă așteptare. Mulți au murit în credință, fără să primească ce le fusese făgăduit. Doar au văzut de departe, au crezut și au mărturisit că erau străini și călători pe pământ. Din zilele lui Enoh, făgăduințele repetate prin patriarhi și profeți păstraseră vie nădejdea arătării Sale. – Profeți și regi, p. 699

Tot cerul este interesat de mântuirea noastră. Suntem și noi interesați de mântuirea noastră? Să alungăm orice îndoială, tot ce ne-ar învălui sufletele în întuneric. Știm că lumea este plină de nelegiuire, dar să ne gândim și să vorbim numai despre aceasta? Să căutăm ici-colo defecte și rele? Să privim critic la caracterul fraților noștri? O, să ne gândim la bunătatea lui Dumnezeu! Să vorbim despre puterea Lui, să cântăm despre iubirea Lui! Să ne încredințăm sufletele lui Dumnezeu ca unui Creator credincios și să încetăm să ne îngrijorăm și să ne frământăm! Dumnezeu ne va ajuta să ne ridicăm mai presus de lucrurile acestei vieți și ne va da o mulțime de lucruri bune la care să ne gândim și despre care să vorbim. Să venim în prezența lui Hristos! El face acum curățirea Sanctuarului ceresc. Să intrăm acolo prin credință! S-a făcut totul pentru ca noi să fim curățați. A fost deschis un izvor pentru păcat şi necurăţie. Cereți cu credință harul lui Dumnezeu și nu veți cere în zadar! – The Review and Herald, May 28, 1889, par. 11
 

Analizează diagrama de pe pagina alăturată cu privire la profeția celor 70 de săptămâni și a celor 2.300 de zile. Profețiile încep în anul 457 î.H. și prezic evenimentele legate de „Unsul (Mesia)”, pe care se bazează profeția celor 70 de săptămâni. Pornind de la această bază solidă, profeția celor 2.300 de zile se încheie în anul 1844.
„Ase­menea primilor ucenici, William Miller şi colaboratorii lui n-au înţeles pe deplin importanţa mesajului transmis. Erori care fuseseră înrădăcinate de mult timp în biserică i-au împiedicat să ajungă la o interpretare corectă a unui punct important din profeţie. De aceea, deşi au vestit solia pe care Dumnezeu le-o încredinţase, din cauza interpretării greşite a profeţiei ei au suferit o dezamăgire. […] Totuşi Dumnezeu Şi-a împlinit beneficul plan prin faptul că a permis ca avertizarea cu privire la judecată să fie prezentată exact aşa cum trebuia. Ziua cea mare era aproape şi, în providenţa Sa, oamenii au fost puşi la proba timpului limitat pe care îl mai aveau la dispoziţie, pentru a li se demonstra ce era în inima lor” (Tragedia veacurilor, p. 351-352, 253).

Studiu zilnic:
Ezechiel 41
Ezechiel 42
Ezechiel 43
Ezechiel 44
Ezechiel 45
Ezechiel 47
Ellen G. White, Divina vindecare,     capi­to­lul „Alegerea și pregătirea căminului”.

1. Câte uși aveau Templul și Locul Preasfânt?

2. Ce deosebire trebuiau preoții să învețe pe poporul Domnului?

3. În ce zi se deschidea poarta curții dinăuntru, dinspre răsărit?

4. Ce se va întâmpla cu apele mării în care se revărsa râul ieșit din Sfântul Locaș?

5. Care este cea mai bună moștenire pe care o putem da copiilor noștri?
 

Comentariu EGW

Studiu suplimentar
Mărturii, vol. 6, cap. „Pregătirea pentru criza finală”, pp. 403–410.