Binecuvântări și blesteme

Dumnezeu îi ajutase pe israeliți, nu-i așa? El oprise apele învolburate ale râului Iordan ca toți oamenii să poată trece prin albia uscată. Dumnezeu îi spusese lui Iosua cum să cucerească marea cetate a Ierihonului și făcuse ca zidurile cetății să cadă când israeliții au făcut exact ce spusese El.

Chiar pot strigătele puternice și sunetele de trâmbiță să facă zidurile să cadă? Sigur că nu! Dumnezeu făcuse zidurile Ierihonului să se prăbușească atunci când poporul a ascultat de El. Dumnezeu voia ca poporul Lui să depindă doar de ajutorul Lui și vrea ca și noi să depindem doar de El.

Israeliții erau bucuroși că traversaseră râul Iordan și câștigaseră victoria asupra Ierihonului. Acum aveau curaj și se simțeau încrezători. Iosua a hotărât să cucerească mai departe și mica cetate Ai. Dar, înainte, el a trimis niște spioni să vadă cetatea. Când s-au întors, aceștia i-au spus lui Iosua ce au descoperit. Iosua 7:3 Iosua a ascultat cu atenție raportul lor și a decis că aveau dreptate. A chemat trei mii de soldați și i-a trimis la luptă, în Ai.
 

Dar Iosua făcuse o greșeală. Nu-L întrebase pe Dumnezeu ce să facă și nici nu-L rugase să-i ajute pe soldați. Dacă Iosua L-ar fi întrebat, Dumnezeu i-ar fi spus că exista o problemă gravă pe care trebuiau să o rezolve mai întâi.

Iosua tocmai trimisese trei mii de soldați să lupte împotriva cetății Ai, dar el nici măcar nu se rugase și nu-I ceruse ajutorul lui Dumnezeu. Aceasta a fost o mare greșeală, nu-i așa? Datorită victoriei câștigate ușor la Ierihon, Iosua și israeliții începeau să se bazeze pe ei înșiși în loc să depindă de Dumnezeu. Dar au fost ei înțelepți când au făcut planuri de capul lor? Nu.

Fără ajutorul lui Dumnezeu, soldații aveau să piardă cu siguranță bătălia – chiar și într-o cetate mică precum era Aiul. Când soldații israeliți s-au îndreptat spre Ai, soldații din această cetate erau gata de luptă. Ei au ieșit în grabă din cetatea lor și i-au urmărit pe israeliți. Speriați, soldații israeliți au fugit, iar unii dintre ei chiar au fost omorâți. Au pierdut bătălia și s-au întors cât de repede au putut în tabăra lor.

Iosua se simțea groaznic. El s-a plecat cu fața la pământ și s-a rugat lui Dumnezeu. Ce nu făcuse bine? De ce pierduseră israeliții bătălia și de ce muriseră unii soldați? De ce nu îi ajutase Dumnezeu? Iosua a stat întins pe jos toată ziua. Când s-a lăsat seara, Dumnezeu i-a vorbit lui Iosua. Ce a spus El? Iosua 7:10-12

Cineva din tabără nu Îl ascultase pe Dumnezeu. Dar cine? Iosua nu știa, însă trebuia să descopere repede. Dumnezeu nu îi mai putea binecuvânta deloc până ce păcatul nu era eliminat.

Sosise timpul ca Iosua să se oprească din rugăciune și să se ridice de jos. Dumnezeu i-a spus că unul dintre israeliți păcătuise și că trebuia să se ocupe de problema aceasta imediat.

Care era păcatul? Când israeliții erau gata să înconjoare Ierihonul, Iosua le spusese care erau instrucțiunile lui Dumnezeu: nimeni să nu ia nimic pentru el din cetate. Totul trebuia ars sau închinat lui Dumnezeu. Iosua 6:18,19

Dumnezeu i-a spus lui Iosua că unul dintre israeliți nu respectase regula aceasta și furase câteva lucruri pentru el însuși. Ce făcuse el cu lucrurile pe care le furase? Iosua 7:11 Acum Iosua știa de ce israeliții pierduseră bătălia la Ai. Dumnezeu nu îi putea ajuta când cineva alesese să nu asculte în felul acela.

Iosua a adunat poporul și i-a explicat ce avea să se întâmple următoarea zi. Dumnezeu avea să indice mai întâi seminția omului care păcătuise, apoi familia lui, după aceea casa lui și, în final, Dumnezeu avea să-i spună pe nume celui vinovat. Omul avea să fie pedepsit cu moartea.

Iosua le-a spus israeliților să-și mărturisească păcatele și să se roage lui Dumnezeu în noaptea aceea. Persoana care își ascundea păcatul încă mai putea să spună adevărul și să îl regrete. 

În dimineața următoare devreme, Iosua s-a trezit și i-a adunat pe toți israeliții. Dumnezeu urma să indice persoana care păcătuise. El avea să fie bun și drept, fără să arate imediat cine era persoana vinovată. În felul acesta, omul acela avea suficient timp la dispoziție să spună că îi pare rău pentru fapta lui.

Toți tăceau. Era o întâlnire solemnă. Cine era vinovatul? Avea să-și mărturisească păcatul înainte ca să fie prea târziu? Mai întâi, Dumnezeu a ales seminția lui Iuda. Apoi a arătat spre bărbații din familia celui vinovat. După aceea, Dumnezeu a precizat casa lui. Cu siguranță, omul vinovat își dăduse deja seama că Dumnezeu știa cine era. Dar el tot nu și-a mărturisit păcatul. Așa că, în cele din urmă, Dumnezeu i-a spus pe nume lui Acan. El era bărbatul vinovat.

 Iosua a fost foarte serios când a vorbit cu Acan. Ce i-a spus? Iosua 7:19 Cum a răspuns Acan? Iosua 7:20,21

Un păcat dusese la un altul. Timp de mulți ani, Acan fusese lacom. Acan era lacom și, când a văzut acele lucruri frumoase în Ierihon, a vrut să fie doar ale lui. A căzut pradă ispitei și le-a furat. Apoi a mințit prin faptul că și-a ascuns păcatul și a tăcut în loc să și-l mărturisească. Apoi, din cauza păcatului lui Acan, mulți soldați muriseră în bătălia de la Ai.

Haideți ca niciodată să nu ținem la vreun păcat!

Iosua a trimis câțiva bărbați în cortul lui Acan ca să caute lucrurile pe care el le furase. Ce au găsit când au săpat în pământ? Iosua 7:22 Bărbații i-au adus lui Iosua frumoasa manta, aurul și argintul. Acum tot poporul știa de păcatul ascuns al lui Acan. Păcatul lui fusese descoperit, dar Dumnezeu știuse despre el în tot timpul acela.

Iosua s-a uitat foarte serios la Acan și l-a întrebat: „De ce ne-ai nenorocit?” Apoi Acan a fost condamnat la moarte. Valea în care a murit s-a numit valea Acor, pentru că acor înseamnă „tulburare”. Păcatul lui Acan cauzase o mulțime de necazuri. Necazurile vin întotdeauna când cineva ține chiar și la un singur păcat și nu vrea să-l mărturisească și să renunțe la el.

Iată câteva întrebări la care să te gândești: Este periculos să ții la un păcat? Poate Dumnezeu să ne ajute să renunțăm la orice obicei rău? Poate păcatul unei singure persoane să cauzeze necazuri altor oameni? Știe Dumnezeu când am făcut ceva rău, chiar dacă încercăm să-l ascundem? Ne va judeca Dumnezeu pentru tot ce am făcut, chiar dacă ținem ascuns de alții? Eclesiastul 12:13,14 Ce ar trebui să facem dacă am făcut ceva greșit? Psalmii 32:5; Proverbele 28:13

Istoria lui Acan conține o mulțime de lucruri care ne pun pe gânduri, nu-i așa? Te bucuri că Dumnezeu a lăsat istoria lui Acan în Biblie ca o avertizare pentru noi?

Acan nu mai era și tabăra israeliților fusese curățată de păcat. Acum, Dumnezeu putea să-i ajute iarăși pe israeliți.

Înainte de a trimite soldații să lupte la Ai, Iosua și-a amintit să se roage și să ceară ajutorul lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a spus lui Iosua exact ce să facă. Unii soldați trebuiau să se ascundă în spatele cetății Ai, iar alții, în fața cetății. Iar după ce cucereau cetatea, ei puteau să ia animalele și lucrurile ca să fie ale lor. Iosua a ascultat cu atenție planul lui Dumnezeu și l-a respectat. El a ales 30 de mii de soldați care să se ascundă în spatele cetății Ai. Ei s-au dus noaptea, pe întuneric, astfel încât dușmanii să nu-i vadă ascunzându-se. Exact cum le spusese Iosua, ei s-au ascuns în spatele cetății și au rămas în tăcere.

În dimineața următoare, Iosua și restul soldaților au pornit spre Ai. Regele cetății l-a văzut pe Iosua și pe soldații lui și a ieșit în mare grabă din cetate, el și soldații lui. Conformându-se planului lui Dumnezeu, Iosua și soldații lui s-au întors și au fugit. Ce s-a întâmplat? Iosua 8:15-17

În timp ce toți bărbații din Ai erau plecați, Iosua le-a dat un semnal soldaților care se ascunseseră în spatele cetății Ai. Aceștia au alergat repede în cetate, au cucerit-o și i-au dat foc. Când soldații din Ai s-au uitat în spate, era prea târziu. Dumnezeu îi ajutase pe israeliți. Ne va ajuta și pe noi să facem ce ne spune El?

Vede Dumnezeu tot ce faci? Ar trebui să le spui părinților tăi când faci ceva greșit?

Vrea Dumnezeu să ne ierte păcatele? Ne iartă El când Îi cerem iertare? Este bine să ascunzi o greșeală pe care ai făcut-o ca să nu fii pedepsit? Ne poate ierta Dumnezeu păcatele dacă încercăm să le ascundem și nu le regretăm?

Care este singura cale de a scăpa de păcate? Dacă ne rugăm, ne va ajuta Dumnezeu să știm ce să facem?

Micuţa Amy se îmbolnăveşte. Seria Micuța Amy: India (XII). De Amy Sherrard

Într-o zi foarte călduroasă, Amy nu se simțea bine. Ea se plânse mamei că îngheață de frig și că nu se simțea bine. Mami a știut din prima ce nu era bine cu fetița ei. — Mă tem că a luat o boală infecțioasă, îi zise Mami lui Tati, amândoi fiind foarte îngrijorați. Mulți misionari și copii de misionari au murit de malarie.

Lui Amy îi era atât de frig încât chiar dacă Mami pusese pe ea multe pături și lângă ea sticle cu apă fierbinte, ea tot a tremurat ore-n șir și dinții îi clănțăneau în gură. În cele din urmă, frisoanele au lăsat-o. Curând i-a fost atât de cald încât credea că va lua foc.

Temperatura ei urca mereu și tot mai mult: 38, 39, 40, 41 de grade Celsius. Mami o uda cu buretele îmbibat în apă rece și îi făcea vânt oră după oră. Dar, când temperatura ei ajungea foarte mare, micuța Amy abia dacă mai știa ce se întâmpla cu ea. Doar gemea încet. Când a venit, doctorul amabil a dat din cap.
— Îmi pare foarte rău pentru fetița dumneavoastră! Vă las un tratament care sper că o va ajuta, zise medicul, apoi îi dădu lui Mami o sticluță cu un medicament, spunându-i exact ce doză trebuia să ia Amy și cât de des. Medicamentul are un gust groaznic, e foarte amar. Puneți niște gem într-o lingură, apoi medicamentul, iar deasupra iarăși niște gem. Încercați să o faceți pe fetiță să-l înghită repede și pe tot dintr-odată. Apoi dați-i să bea multă apă.

Tratamentul avea un gust îngrozitor. Oricât de mult se străduia Amy, întotdeauna părea că îi rămânea un gust amar în gură mult timp după ce îl înghițea. Zi după zi, frisoanele reveneau, după care venea și febra. Mami și Tati și prietenii lor s-au rugat ca Dumnezeu să o ajute pe Amy să se facă bine. Medicul amabil venea în fiecare zi să o vadă. Când în sfârșit frisoanele și febra au trecut, toți au fost foarte recunoscători. Amy nu fusese în stare să mănânce nimic timp de multe zile, iar acum Mami încerca să se gândească la mâncărurile care îi plăceau lui Amy. Dar, de fiecare dată, Amy dădea din cap că nu vrea să mănânce.

Apoi, lui Mami i-a venit o idee bună. La ora mesei, ea și-a pus farfuria pe o tavă și a stat pe marginea patului lui Amy, mâncând și vorbind în același timp cu Amy. Amy zăcea uitându-se la Mami, dar tot nu-i era foame. Într-un final, la o masă, ea a întrebat:
— Mami, ce mănânci? Mami i-a spus și, după un timp, Amy a întrebat:
— Pot să iau și eu o gură mică? Bineînțeles că Mami s-a bucurat să-i dea o îmbucătură mică. Dar, mai mult de atât, Amy n-a vrut. Totuși, încetul cu încetul, ea a reînceput să mănânce, tot mai mult, până ce pofta de mâncare i-a revenit.

Și, în sfârșit, ea a fost iarăși ea însăși, adică micuța Amy cea bucuroasă și zburdalnică.