Să le arătăm altora iubirea lui Isus!

Text de memorat

„Dumnezeu nu este părtinitor, ci (...), în orice neam, cine se teme de El și lucrează neprihănire este primit de El.” (Faptele apostolilor 10:34,35)

Petru mergea din loc în loc și oriunde se afla predica despre Isus. Într-o zi a mers într-un oraș numit Lida. Acolo l-a întâlnit pe Enea, un om care era bolnav de foarte mult timp. Enea zăcea pe pat de opt ani. El nu putea să meargă; era paralizat. Petru s-a uitat la săracul bolnav zăcând pe pat. Ce i-a spus Petru? Faptele apostolilor 9:34

Cât de fericit a fost Enea! Toți oamenii din Lida au văzut că Isus l-a vindecat pe Enea și au crezut în El. Iope era un mic oraș nu departe de Lida. Acolo locuia o femeie minunată pe care o chema Tabita, sau Dorca. Oamenii din Iope o iubeau pe Tabita foarte mult. Știi de ce? Toată ziua ea îi ajuta pe cei din jur. Faptele apostolilor 9:36 

Tabita nu putea să călătorească și să predice ca Petru, dar putea să-i ajute pe oamenii săraci. Ea știa cine are nevoie de ajutor și le spunea oamenilor cuvinte plăcute. Degetele ei erau toată ziua ocupate cosând haine pe care ei să le poată îmbrăca. 

Într-o zi, Tabita s-a îmbolnăvit foarte grav. A fost așa de bolnavă că a murit. Credincioșii din Iope au plâns-o foarte mult. Ei o iubeau pe Tabita. Credincioșii știau că Petru se află în Lida și, când Tabita a murit, au trimis doi oameni să îl cheme repede la Iope. 

Când a primit mesajul, Petru s-a grăbit să ajungă cu acești oameni la Iope. Dar ce mai putea să facă Petru?

Petru se afla în Iope pentru că niște credincioși îl chemaseră să vină repede. Tabita murise și toată lumea era tristă. Petru a venit cât a putut de repede și oamenii l-au condus în camera unde se afla Tabita. Multe văduve sărace erau împrejurul lui Petru. Ce îi arătau acestea? Faptele apostolilor 9:39

Petru s-a întristat foarte mult că aceste văduve plângeau de dorul Tabitei. Le-a rugat să iasă din cameră. Apoi a îngenuncheat pe podea și L-a rugat pe Dumnezeu să o învie pe Tabita și să o facă sănătoasă din nou. După aceea, Petru s-a uitat la Tabita și a spus: „Tabita, ridică-te!” În clipa aceea, ea a început să respire. Apoi a deschis ochii și s-a ridicat.

Petru a chemat văduvele înapoi în cameră și le-a arătat-o pe Tabita vie, iar ele s-au bucurat foarte mult. A ajutat această minune pe mai mulți oameni să creadă în Isus? Faptele apostolilor 9:42 

Petru a stat în Iope pentru o vreme acasă la un om pe nume Simon. În timpul acela, Dumnezeu i-a dat o lucrare specială de făcut. I-a cerut să-i vorbească despre Isus unui om pe nume Corneliu. 

Corneliu nu era evreu, așa că evreii îl numeau „dintre neamuri”. Petru nu ar fi vorbit niciodată de bunăvoie cu Corneliu despre Isus. El continua să creadă că numai evreii au nevoie să afle despre Isus. Cum l-a ajutat Dumnezeu pe Petru să înțeleagă că și neevreii trebuiau să afle despre Isus?

Corneliu era soldat roman. Mulți alți soldați erau sub comanda lui Corneliu, care era centurion, adică el conducea 100 de soldați. Corneliu urmase școli păgâne, dar când a crescut mare a aflat de la evrei că Dumnezeul cerului este Creatorul.

Corneliu a început să I se închine lui Dumnezeu și să se roage în fiecare zi. Îi cerea lui Dumnezeu ajutor pentru el și pentru slujba lui. Se ruga lui Dumnezeu să-l ajute să-și îndeplinească bine misiunile. El arăta că Îl iubește pe Dumnezeu, ajutându-i pe săraci. Toți îl iubeau pe Corneliu pentru că era așa de bun și amabil.

Totuși evreii îl numeau pe Corneliu păgân. Ei spuneau că era „necurat”. Ei nu știau că Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii la fel. Corneliu știa că Mesia avea să vină, dar nu-L cunoștea pe Isus, așa că Dumnezeu i-a trimis un mesaj special. Într-o zi, în timp ce Corneliu se ruga, a venit un înger la el și l-a strigat pe nume.
— Corneliu, a spus îngerul.
— Ce este, Doamne? a răspuns Corneliu. Ce i-a spus îngerul? Faptele apostolilor 10:4-6 Corneliu a ascultat imediat și a trimis pe loc trei oameni la Iope să-l găsească pe Petru.

Pe la ora prânzului ziua următoare, lui Petru îi era foame. Până când avea să se pregătească masa, el a urcat pe terasa casei să se roage. În timp ce se ruga, același înger care îl vizitase pe Corneliu i-a dat lui Petru o viziune. Ce a văzut Petru? Faptele apostolilor 10:11 Ce se afla pe fața de masă? Vom afla mâine.

Petru se afla la Iope, la un om numit Simon. În timp ce aștepta pregătirea mesei, a urcat pe terasa acoperișului să se roage. În timp ce se ruga, a văzut coborându-se din cer o față de masă. Ce se afla acolo? Faptele apostolilor 10:12

Toate aceste animale erau dintre cele pe care Dumnezeu le hotărâse necurate. Dumnezeu spusese ca oamenii să nu mănânce animale necurate. Așa că Petru a fost foarte surprins când a auzit că i se spune:
— Scoală-te, Petre, taie și mănâncă! Avea de gând Petru să mănânce aceste animale? Nu, sigur că nu. Așa că ce a spus el? Faptele apostolilor 10:14 Ce i-a spus vocea lui Petru? Faptele apostolilor 10:15 

Același lucru s-a repetat de trei ori. Ce poate să însemne viziunea aceasta?, se întreba Petru. El știa că Dumnezeu nu a schimbat regula pe care o făcuse despre neconsumarea animalelor necurate. Dar ce îi spunea Dumnezeu de fapt? 

Curând, Petru avea să afle că Dumnezeu nu vorbea despre animale. El se referea la oameni. Evreii îi numeau pe neevrei „păgâni” și „necurați”. Dar Dumnezeu îi iubea pe neevrei la fel cum îi iubea pe evrei. Dumnezeu dorea ca toți oamenii să audă vestea bună despre Isus. 

În timp ce Petru se gândea la ce văzuse și încerca să înțeleagă, oamenii lui Corneliu băteau la ușa lui Simon. Astfel, Dumnezeu i-a vorbit lui Petru din nou. Ce i-a spus Dumnezeu de data aceasta?

În timp ce Petru se întreba ce înseamnă imaginile cu animalele necurate, s-a auzit o bătaie în ușă. Sosiseră oamenii lui Corneliu. Ce i-a spus Duhul Sfânt lui Petru chiar atunci? Faptele apostolilor 10:19,20

Îi venea foarte greu lui Petru să asculte. Ucenicii încă nu vorbiseră niciodată cu neevreii despre Isus, deoarece ei încă mai credeau că numai evreii pot fi salvați. Petru știa că prietenii lui evrei aveau să-i spună că greșea dacă avea să-l viziteze pe un neevreu. Dar Dumnezeu i-a spus să meargă. Cum să nu asculte?

Petru a coborât să îi întâlnească pe cei trei oameni. După ce i-au povestit despre Corneliu, Petru i-a invitat înăuntru. Ei au rămas cu Petru toată noaptea. Dimineața, Petru împreună cu alți șase credincioși au mers să-l viziteze pe Corneliu. Ce a făcut Corneliu când a venit Petru? Faptele apostolilor 10:25

Corneliu s-a bucurat foarte mult să-l vadă pe Petru. Știa că Petru are un mesaj special de la Dumnezeu pentru el. Dar Petru nu voia ca cineva să i se închine lui. El era doar mesagerul lui Dumnezeu. Așa că repede a spus:
— Ridică-te, și eu însumi sunt tot om. Când au intrat în casă, Petru a văzut că erau o mulțime de invitați dintre rudele și prietenii lui Corneliu care voiau să audă ce avea Petru să le spună. Ce a spus Petru mai întâi? Faptele apostolilor 10:28 

L-a ajutat viziunea pe Petru să înțeleagă lecția pe care Dumnezeu dorea să i-o dea?

Petru se afla în casa lui Corneliu. Era pentru prima dată în viața lui când mergea să viziteze un neevreu. Dar Dumnezeu l-a învățat pe Petru să nu spună despre niciun om că este „necurat” sau „neimportant”. Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii la fel și dorește ca toți să afle despre Isus.

După ce Petru i-a spus lui Corneliu despre viziunea sa, Corneliu i-a povestit lui Petru despre vizita îngerului. Ce a mai spus după aceea? Faptele apostolilor 10:33

Petru a început să predice despre Isus. El i-a povestit lui Corneliu despre viața desăvârșită a lui Isus și despre minunile Sale. I-a spus că Iuda L-a vândut pe Isus și că evreii L-au răstignit pe o cruce. Apoi Petru a predicat despre învierea lui Isus și întoarcerea Lui la cer, ca să Își încheie lucrarea de salvare a oamenilor din păcat. El a spus că numai Isus putea să-i salveze pe păcătoși. Deodată, chiar în mijlocul predicii, Petru a fost întrerupt. Ce s-a întâmplat? Faptele apostolilor 10:44

Evreii care veniseră cu Petru au fost uimiți că Duhul Sfânt a venit să-i ajute pe acești neevrei. Ei erau uimiți să îl audă pe Corneliu și familia lui lăudându-L pe Dumnezeu și vorbind în alte limbi, așa cum făcuseră și ucenicii. Astfel Corneliu și familia lui au fost botezați. Ei au fost primii neevrei care au făcut parte din biserica lui Isus. Nu avea să dureze mult până când mai mulți neevrei aveau să intre în biserică. A învățat Petru că Dumnezeu nu are niciun popor preferat? Faptele apostolilor 10:34,35

S-a gândit Petru că ar trebui să le povestească numai evreilor despre Isus? Avea dreptate? Știe Dumnezeu unde trăiește fiecare om și ce face?
Cum l-a învățat Dumnezeu pe Petru că El iubește pe toată lumea la fel? Se referea viziunea lui Petru la mâncare sau la oameni? A dorit Dumnezeu ca Petru să le vorbească atât evreilor, cât și neevreilor despre Isus? Vrea Dumnezeu ca orice om din lume să-L cunoască pe Isus? 
Vrea Dumnezeu ca noi să le vorbim altora despre Isus? Cum putem face noi acest lucru?

Sconcșii. De James Dietrich

Casa ultimului animal din acest trimestru este o scorbură într-un buștean. Ai putea să enumeri câteva animale care ar putea trăi într-o asemenea scorbură? Animalul despre care vom vorbi săptămâna aceasta este sconcsul, iar casa lui se cheamă vizuină. Sconcșii sunt foarte adaptabili. Ei pot trăi într-o scorbură. Pot trăi sub șură sau sub terasă. Sau pot trăi într-o gaură, în pământ. Sconcșii pot să-și sape o vizuină sau pot folosi una făcută de un alt animal, cum ar fi o vulpe sau o marmotă. 

Sconcșii nu stau tot timpul în vizuina lor, dar acolo este locul în care mamei-sconcs îi place să-și îngrijească puii. Mama-sconcs are în jur de patru-șapte pui deodată. Când se nasc, aceștia nu văd și nu aud, dar au totuși blană. După trei săptămâni își deschid ochii mici. Ei stau cu mama cam un an și apoi sunt gata să plece singuri. 

Puii de sconcs sunt foarte plăcuți la vedere, dar, dacă ai să vezi unul, nu te apropia niciodată. Mama- sconcs are un obicei foarte ciudat de apărare și puii ei fac la fel de bine acest lucru. Ghicești despre ce este vorba? Sconcșii pot stropi cu ceva care miroase groaznic de urât, spre un om sau spre un animal care se apropie prea mult. Poate că și tu ai simțit vreodată mirosul acesta. E atât de groaznic acest miros încât cele mai multe animale lasă sconcșii în pace și nu îi deranjează. 

Crezi că sconcșii umblă pur și simplu de colo-colo și îi stropesc pe toți cei care îi supără? Nu. Înainte de a stropi un om sau un animal, sconcșii dau un semnal de avertizare. Ei încep să bată din picioarele din față, își arată dinții și își ridică coada. Dacă dușmanul nu se sperie, atunci ei încep să-l stropească. Un om sau un animal înțelept se va îndepărta imediat dacă ei încep să manifeste aceste semne de avertizare. 

Știi că există și alte semne pe care este foarte important să le cunoști? În Biblie, Dumnezeu ne avertizează cu privire la rezultatele teribile ale păcatului, dacă nu ascultăm de Legea Sa. El ne trimite aceste avertismente pentru că ne iubește și ne promite ajutor, dacă alegem să Îl ascultăm. Vrei să alegi să fii înțelept și să fii atent la avertizările pe care Dumnezeu și părinții tăi ți le dau? Vei fi foarte fericit dacă faci așa!