Promisiuni încălcate

Biserica lui Isus din Ierusalim creștea. Oamenii puteau spune că Isus le dădea o putere minunată ucenicilor Lui prin Duhul Sfânt. Se întâmplau minuni uimitoare și mii de oameni alegeau să-L iubească, să se încreadă și să-L asculte pe Isus.

Oamenii învățau adevărata însemnătate a Celor Zece Porunci. Ei au văzut că multe dintre regulile inventate cu care au fost învățați nu erau regulile lui Dumnezeu. Acum, oamenii învățau să-L iubească pe Dumnezeu din toată inima și pe ceilalți ca pe ei înșiși. Preoții și conducătorii erau foarte furioși din cauza faptului că atât de mulți oameni credeau în Isus. Și ei făceau tot ce puteau pentru a-i opri pe apostoli din a învăța și a predica.

Mulți oameni sufereau din cauza credinței lor în Isus. Unii au trebuit să-și părăsească familiile și casele. Unde să meargă? Cum să facă rost de mâncare? Isus a avut grijă de ei prin alți oameni care au crezut în El și care aveau case și mâncare. Acești oameni și-au împărțit casele și mâncarea cu oamenii care aveau nevoie de ajutor. Unii credincioși și-au dat banii ucenicilor astfel încât aceștia să-i ajute pe cei în nevoie. Iar alți credincioși și-au vândut pământurile și au dat banii pentru a-i ajuta pe alții. Faptele apostolilor 4:32,34,35.

Biserica din Ierusalim continua să crească. Și pentru că oamenii împărțeau unii cu alții și se iubeau unii pe alții, toți erau îngrijiți. Nimeni nu era flămând. Niciunul nu avea nevoie de haine sau de un loc unde să stea. Oamenii împărțeau și erau suficienți bani pentru a-i ajuta pe cei în nevoie care sufereau din pricina faptului că au devenit urmași ai lui Hristos.

Nicodim și Iosif, oamenii bogați care au devenit urmașii lui Isus, erau printre cei care și-au dat banii cu bucurie pentru a-i ajuta pe nevoiași. Un alt om, al cărui nume era Iosif, a fost de așa mare ajutor ucenicilor încât l-au numit Barnaba, care înseamnă „fiul mângâierii”. Cum a ajutat Barnaba? Faptele apostolilor 4:36,37.

Alți doi oameni și-au vândut un teren și au promis să dea toți banii din vânzare pentru a ajuta nevoilor mulțimii de noi credincioși. Ei erau Anania și soția lui, Safira. Bineînțeles, ucenicii erau recunoscători că acești doi oameni doreau să ajute. Faptele apostolilor 5:1. 

În următoarea parte a întâmplării vom afla ce au făcut Anania și Safira cu privire la promisiunea lor.

Anania și Safira au promis să le dea ucenicilor toți banii obținuți din vânzarea pământului lor. Dar apoi au ajuns acasă și s-au gândit puțin. Le-ar fi plăcut să nu fi promis că dau toți banii. Ei doreau să păstreze o parte din bani. Dar au promis. Ce să facă acum?

Anania și Safira nu doreau ca oamenii să creadă că ei erau egoiști, așa că au hotărât să nu spună nimănui câți bani au primit din vânzarea locului. În felul acesta, nimeni nu avea să știe că au păstrat din bani pentru ei. Ucenicii, la fel ca ceilalți oameni, urmau să creadă în continuare că ei sunt lipsiți de egoism.

Anania și Safira știau că oamenii care și-au dat toți banii ucenicilor primeau hrană și orice aveau nevoie, la fel ca oamenii care nu aveau bani și aveau nevoie de ajutor. Anania și Safira se gândeau că și ei vor primi ajutor și nimeni nu va ști că ei încă mai aveau mulți bani.

Era corect planul lui Anania și Safira? Ar fi trebuit să primească tot ce aveau nevoie dacă ei încă mai aveau bani de care nimeni nu știa? Nu, bineînțeles că nu. Anania și Safira știau că aceasta era greșit. Dar tot s-au hotărât să procedeze astfel. Așa că Anania și Safira s-au hotărât cât să păstreze. Apoi Anania s-a dus la Petru să-i dea partea de bani pe care au hotărât să o dea. Faptele apostolilor 5:2. 

Când s-a uitat la Anania și apoi la bani, Petru s-a întristat. Duhul Sfânt i-a spus exact ce au făcut Anania și Safira. Petru știa că și Isus era întristat. Mâine vom afla ce s-a întâmplat mai departe.

Anania pretindea că îi dă lui Petru toți banii pe care i-a primit din vânzarea pământului. Dar ce l-a întrebat Petru? Faptele apostolilor 5:3,4. În loc să fie lăudat de Petru, Anania a aflat că Dumnezeu știe când noi spunem ceva ce nu este adevărat.

Anania și Safira nu trebuiau să promită că dau toți banii lui Dumnezeu. Ei puteau să hotărască singuri cât să dea și cât să păstreze. Dar, după ce au promis că vor da tot, ei trebuiau să-și țină promisiunea. Faptul că ei se prefăceau că își țin promisiunea era la fel ca o minciună. Și chiar atunci și acolo, toți au văzut cât de grav este să-L minți pe Dumnezeu. Oamenii erau șocați de cele întâmplate. Faptele apostolilor 5:5,6.

Cam după trei ore a venit și Safira. Petru știa câți bani i-a adus Anania. Acum, ce a întrebat-o pe Safira? Faptele apostolilor 5:7,8. Safira a mințit la fel ca Anania. Cât de dezamăgit trebuie să se fi simțit Petru! În timp ce vorbea cu Safira, au auzit urme de pași. Erau flăcăii care se întorceau de la îngroparea lui Anania. Apoi ce s-a întâmplat? Faptele apostolilor 5:9,10.

O promisiune este cum- va un cuvânt pe care îl dăm cuiva și pe care după aceea să îl putem schim- ba? Ne putem baza pe oamenii care fac promisiuni și apoi se răzgândesc?

Dar cu privire la promisiunile făcute lui Dumnezeu, cum e? Îți aduci aminte ce este zecimea? Cui Îi aparține zecimea? Leviticul 27:30. Atunci când promitem să Îl ascultăm pe Isus, promitem și să Îi oferim zecimea noastră. Dacă cineva îmi dă zece lei, îmi aparțin toți mie? Nu. Cât Îi aparține lui Dumnezeu? Un leu. Bineînțeles, totul Îi aparține lui Dumnezeu, dar El cere de la noi să-I dăm înapoi zecimea. Și dacă am cheltuit acel dolar, ce am făcut? L-am furat de la Dumnezeu? Dar cum e cu darurile? Sunt darurile diferite de zecime? Da, eu pot alege cât să dau la daruri. 

Dacă am promis să-I dau lui Dumnezeu o anumită sumă de bani ca dar, e acea sumă de bani în continuare a mea? Nu. Sunt banii lui Dumnezeu. Ar trebui să mă țin de promisiune și să-I dau Lui? 

Sunt multe promisiuni importante la care ar trebui să ne gândim cu atenție înainte de a le face. Când doi oameni se căsătoresc, fac ei anumite promisiuni solemne pe care ar trebui să le țină atât cât amândoi trăiesc? Da. 

După ce Isus S-a înălțat la cer și biserica Lui doar ce începea să crească, El a știut că este foarte, foarte important ca oamenii să înțeleagă cât de serioase sunt promisiunile.

Spune întâmplarea cu Anania și Safira. Poate dorești să o citești din Biblie. Faptele apostolilor 4:32-37; 5:1-11. 

Ce ai învățat din această istorisire importantă? Cum ai răspunde la aceste întrebări? Știe Dumnezeu ce este în inima fiecărei persoane? Este important să ne ținem promisiunile? Este încălcarea unei promisiuni la fel ca spunerea unei minciuni? 

Dacă ai făcut o promisiune greșită și e nevoie să calci Cele Zece Porunci pentru a te ține de acea promisiune, ar trebui să o împlinești oricum? Nu, bineînțeles că nu. Ar trebui să-ți ceri iertare pentru că ai făcut o promisiune greșită. Cine ne ispitește să fim egoiști? Este păstrarea banilor care Îi aparțin lui Dumnezeu la fel ca furtul? Au încercat Anania și Safira să mintă? Să se poarte egoist? Să-l păcălească pe Petru? Voiau ca oamenii să creadă despre ei că sunt altruiști? Le-a părut rău pentru ce au făcut? 

Îi pedepsește Dumnezeu întotdeauna la fel pe cei care-și încalcă promisiunile așa cum i-a pedepsit pe Anania și pe Safira? Nu. Dar trista întâmplare despre Anania și Safira i-a ajutat pe credincioși să înțeleagă că ascultarea de Satana întotdeauna aduce rezultate teribile. Iar încrederea, iubirea și ascultarea de Isus sunt singura cale spre fericire. Este aceasta o lecție pe care trebuie să o învățăm și noi? 

Haideți să-I mulțumim lui Isus pentru Biblie și pentru întâmplările adevărate care ne ajută.

Băiatul de serviciu - De Elsie Lewis Rawson

Lui Rajah îi lipseau copiii foarte mult când aceștia erau la școală. Își petrecea ore în șir stând în fața ușii de la intrare ascultând fiecare pas, sperând să fie copiii care se întorceau. Dacă vreun vizitator bătea la ușă, spunea frazele lui: „Cine este? Ce vreți?” Apoi mergea țanțos prin casă, strigând: „Mama, hai! Mama, hai!” 

Dacă credeam că este vreun bărbat cu ceva de vânzare, îl puneam pe Rajah să-i spună să plece. Imediat, Rajah se întorcea la ușă și spunea: „Pleacă! Pleacă!” Când veneau prieteni să ne viziteze, îl chemam pe Rajah și îi spuneam să salute vizitatorii. Mergea acolo unde erau așezați, scotea niște sunete adorabile, își întindea aripile, își înfoia penele și se apleca la picioarele lor. Întotdeauna făcea acest spectacol de trei ori, apoi pleca în glorie. Această frumoasă salutare i-a adus întotdeauna multe laude de la oaspeții mei. 

Majoritatea păsărilor vorbitoare sunt îmbufnate și încăpățânate. Refuză să facă sau să spună ce le zici atunci când îți dorești aceasta cel mai mult. Această afirmație este adevărată în special în dreptul papagalilor. Bunăvoința lui Rajah de a face paradă ori de câte ori îi era cerut era unul din motivele principale pentru care îl iubeam cu toții. Nu-mi pot aminti să ne fi dezamăgit vreodată. Indiferent de timpul din zi sau din noapte, dacă venea vreun vizitator, el era întotdeauna dornic și gata să-l întâmpine în casa noastră. 

„Rajah, hai, spune «Salaam» vizitatorilor”, era tot ce trebuia să spunem. Imediat, pasărea lăsa ceea ce făcea și venea să se prezinte în fața vizitatorilor și li se apleca la picioare. Lacrimi de bucurie și de mândrie mi-au umplut ochii de multe ori când am văzut cum una dintre micile și inocentele creaturi ale lui Dumnezeu era atât de curtenitoare și de amabilă. Mulțumesc, mulțumesc ție, dragă Rajah, pentru lecțiile pe care le-am învățat de la tine despre ascultare, utilitate și curtoazie. Fie ca noi să nu le uităm niciodată! (Va urma)