Biserica în creștere

Când a fost pe pământ, învățând și vindecând oamenii, Isus a avut doisprezece ucenici. Unul din ei iubea banii mai mult decât Îl iubea pe Isus, și acela a fost Iuda. Dar, la sfârșit, banii nu l-au făcut pe Iuda fericit. El s-a spânzurat în aceeași zi în care Isus a murit.

Acum, câți ucenici speciali au mai rămas? Unsprezece. Dar trebuiau să fie doisprezece lideri în biserica în creștere. Deci, era nevoie de o altă persoană specială pentru a-i lua locul lui Iuda. Acea persoană specială trebuia să fie cineva care a fost împreună cu Isus mult timp și care-L iubea pe Isus cu toată inima. Isus a dorit ca cei unsprezece ucenici ai Săi să spună altora despre El și să facă minuni prin puterea Sa. De asemenea, ei trebuiau să-i învețe pe alții cum să lucreze pentru El.

Iuda a fost unul dintre ucenicii speciali, iar ceilalți ucenici au crezut că el va fi un ajutor minunat, dar Isus i-a cunoscut inima. Iar acum ucenicii doreau să fie siguri că aleg persoana potrivită pentru a-i lua locul lui Iuda.

În cele din urmă, ei au ales doi bărbați despre care știau că Îl iubeau pe Isus și că au fost cu El mult timp. Apoi s-au rugat, iar Isus le-a arătat ce persoană era alegerea mai bună. Faptele apostolilor 1:23-26.

Ucenicii au predicat și au învățat prima dată în Ierusalim, așa cum le-a spus Isus să facă, iar lucrarea lor era binecuvântată cu puterea Duhului Sfânt. Ce minune a făcut Isus prin Petru și Ioan la poarta templului, minune care i-a ajutat pe oameni să afle că Isus trăia și că El era încă cu ucenicii Săi prin Duhul Sfânt? Poți să relatezi întâmplarea? Câți oameni au ales să creadă în Isus în acea zi? Faptele apostolilor 4:4.

Preoții și conducătorii i-au trimis la închisoare pe Petru și pe Ioan, iar a doua zi, i-au avertizat să nu mai predice și să nu mai învețe despre Isus. Au promis Petru și Ioan că vor asculta de ei? Faptele apostolilor 4:23.

Poți să-ți imaginezi cât de interesată asculta lumea în timp ce Petru și Ioan povesteau tuturor cele întâmplate? Când au terminat, toată lumea a început să-I mulțumească lui Dumnezeu și să-L laude că Și-a arătat marea putere. Ei s-au rugat ca Dumnezeu să-i ajute să fie curajoși și ca El să continue să facă minuni în numele lui Isus. Faptele apostolilor 4:24,29,30.

Ucenicii se rugau la Dumnezeu să-i ajute să învețe pe oameni cu îndrăzneală despre Isus. Cum le-a făcut Dumnezeu cunoscut prin cele întâmplate că le-a ascultat rugăciunea? Ce cuvânt din text ne arată câți dintre acei oameni au fost umpluți cu Duhul Sfânt? În acea zi, când Duhul lui Dumnezeu a umplut din nou inimile ucenicilor, El a umplut de asemenea și inimile miilor de oameni care au ales să-L urmeze pe Isus. Poți să enumeri trei lucruri care s-au întâmplat pentru că acei oameni Îl aveau pe Isus în inimile lor? Faptele apostolilor 4:32. 

În primul rând, oamenii „erau o inimă și un suflet”. Erau de acord unii cu alții ca și cum ar fi fost o singură persoană, cu o singură minte. Nu se certau unii cu alții. În al doilea rând, toți credincioșii știau că tot ce aveau era un dar de la Dumnezeu. El este Proprietarul de drept a tot ce este pe pământ. Dar ai auzit copii spunând: „Asta e a mea. Dă-mi-o!” și apoi și le smulg din mână unii de la alții? A făcut și Isus așa când a fost copil? În al treilea rând, totul „de obște” înseamnă că ei împărțeau tot ce aveau cu cei care aveau nevoie.

Mulțimea care Îl urma pe Isus era diferită de ceilalți oameni. Să ne gândim de ce erau ei așa diferiți. E natural pentru noi să fim drăguți și de ajutor celorlalți tot timpul? Ne vine ușor să fim altruiști și să împărțim cu ceilalți tot timpul? Nu, nu ne vine de la sine să fim așa.

De când a intrat păcatul în lumea noastră, nouă ne este mai ușor să fim egoiști și să facem doar ce ne dorim noi. Și dacă Isus nu este în inima noastră, acest „așa vreau eu” este calea lui Satana. Dacă Isus este în inima noastră, noi putem fi ca El. Dar fără ajutorul lui Isus, noi nu putem fi ca El. Asta pentru că în mod firesc suntem ca Satana. Romani 8:7. 

Oamenii care-L urmau pe Isus se purtau ca Isus, pentru că Isus era în inimile lor. Și toată lumea putea vedea diferența în felul în care ei se purtau după ce au început să-L urmeze pe Isus. 

Gândește-te la cât de diferiți erau oamenii care alegeau să-I aparțină lui Isus. Erau oameni bogați și oameni săraci, oameni bătrâni și oameni tineri, copii și părinți. Erau oameni care au mers la școală și unii care nu au fost niciodată la școală. Erau și unii preoți și chiar oameni importanți, precum Nicodim și Iosif. Ei erau bărbații care s-au îngrijit de trupul prețios al lui Isus după ce a murit pe cruce. Acum ei erau printre cei mulți care Îl urmau pe Isus.

Când a fost pe pământ, Isus a plantat semințele adevărului în mintea a mii de oameni. Acești oameni știau acum că învățătorii lor nu le-au spus adevărul. Ei știau acum că Isus era marele Mesia pe care L-au așteptat atât de multă vreme. Isus a fost Cel care a venit în lumea noastră să trăiască și să moară pentru noi.

Isus Și-a ținut promisiunea că Duhul Sfânt va da putere specială pentru a-i ajuta pe ucenicii Săi să spună altora despre El. Și Duhul Sfânt ajuta mii de oameni să înțeleagă adevărul despre Împărăția lui Dumnezeu și cum să devină asemenea lui Isus.

Preoții și conducătorii au fost siguri că oamenii vor uita despre Isus după moartea Sa. Dar se întâmpla lucrul acesta? Nu. Chiar dacă preoții și conducătorii au încercat, nu au putut să-i oprească pe ucenici să vorbească despre Isus. Și tot mai mulți oameni alegeau să-L iubească, să se încreadă și să asculte de Isus. Duhul Sfânt îi ajuta pe ucenici să fie curajoși și să predice cu îndrăzneală; nu le mai era frică. Faptele apostolilor 4:33.

Ți-a spus cineva vreodată că deși sunt milioane de frunze în copaci și tufișuri, fiecare frunză, chiar și din același copac, este diferită de alte frunze? Și ai învățat că nu există doi fulgi de zăpadă exact la fel?

Cunoști vreun alt copil care să fie exact ca tine? Noi știm că sunt unele perechi de gemeni care seamănă atât de mult încât este greu să-i deosebești. Dar mamele lor pot găsi întotdeauna căi pentru a ști care este care. Nu există doi oameni în întreaga lume care să fie exact la fel. Deci, fiecare persoană este specială. Tu ești special. Și eu sunt special.

Isus nu a vrut ca oamenii să fie toți la fel. Deci, fiecare persoană care a trăit vreodată este diferită de oricare altă persoană. E posibil să avem aceeași culoare a ochilor ca altcineva. Poate avem aceeași culoare a pielii sau părul de aceeași culoare. Totuși suntem diferiți de ceilalți în multe feluri.

Se înțeleg întotdeauna bine oamenii care sunt diferiți unul de altul? De multe ori, ei nu gândesc la fel. Poate nu le place aceeași mâncare. Sau poate nu le place să facă aceleași lucruri. Și pentru că suntem din fire egoiști, am putea crede că celorlalți ar trebui să le placă ce ne place nouă și să dorească să facă ce vrem noi să facem.

Când Isus este în inimile noastre prin Duhul Său cel Sfânt, noi învățăm să ne iubim unii pe alții, chiar dacă suntem diferiți unii de alții. 1 Ioan 4:20. Oamenii care i-au auzit pe ucenici predicând și apoi L-au urmat pe Isus au făcut exact aceasta. Ei s-au ajutat unii pe alții și s-au iubit unii pe alții.

Rajah învață bunele maniere la masă - De Elsie Lewis Rawson

Mesele lui Rajah erau compuse din verdețuri, salată sau spanac, un amestec de leguminoase măcinate și fructe – orice era de sezon. Îi plăceau în mod special bananele și guavele. Îi mai plăceau și mai multe soiuri de insecte. 

O tradiție în India spunea că dacă vrei ca o pasăre să vorbească bine, ar trebui să o hrănești cu chili verde (ardei) în fiecare zi; așa că un chili era întotdeauna agățat în colivia lui Rajah. Indienii mai credeau că în umilul usturoi se află proprietăți medicinale minunate. Este considerat un tratament pentru majoritatea bolilor de păsări și găini, deci o bucățică mică de usturoi se găsea și ea în colivia lui. Bineînțeles, acestea nu făceau ca în colivia lui să miroase prea bine; dar dacă chili îl ajuta să vorbească mai fluent, iar dacă usturoiul ținea la distanță bolile, atunci putea cu siguranță să suporte mirosul. 

Rajah era hotărât să stea lângă copii la masă. Acesta nu era cel mai bun plan deoarece el credea că era de datoria lui să ia din tot ce era așezat lângă el. Ceva trebuia să se schimbe. Dacă lui Rajah urma să i se permită să stea la masă, trebuia să învețe să se comporte frumos. Vechiul scaun de copii, care stătea gol de mult timp, a fost pus între copii. Două farfurii și un mic suport de la setul de ceai pentru păpuși al lui Betty erau acum vasele lui. Rajah era încântat de tot aranjamentul. 

De îndată ce gongul anunța ora mesei, pasărea noastră mergea direct la scaunul ei. Dacă vasele erau goale, mergea țanțoș la marginea tăvii și, cu o voce cât se poate de poruncitoare, striga: „Pâine! Unt! Cacao!” Această bombăneală continua până când i se aducea mâncarea. Zi după zi, Rajah bombănea. Ceva trebuia să se schimbe și în privința aceasta. Rajah trebuia să învețe să fie liniștit în timp ce se făcea rugăciunea. Dacă nu, urma să-și mănânce mâncarea împreună cu câinele, în bucătărie. 

Copiii era foarte dornici să-și aibă prietenul cu ei la masă. Ei au încercat să-l ajute să se schimbe. Și noi, cei mai în vârstă, ne-am făcut partea. Nu era pusă nicio mâncare pe masă decât după ce se cerea binecuvântarea. Într-un final, și Rajah a început să priceapă clar ce încercam să-l învățăm. Din acel moment, nu am mai avut necazuri cu el la masă. Cocoțat pe măsuța scaunului de copii, stătea cu capul aplecat pe o parte. Ochii lui aveau acea privire înțeleaptă și îndrăzneață pe care o au multe din păsările myna. De îndată ce rugăciunea era spusă, el își făcea cunoscute dorințele, strigând tare: „Băiat! Pâine! Unt! Cacao!” 

Cum se întâmplă și cu băieții și fetele mici, Rajah avea lucruri care-i plăceau și care nu. Un lucru care nu-i plăcea era pâinea uscată. Nu o atingea dacă mai era și altceva de mâncare. Dacă copiii doreau să-l necăjească, îi puneau o bucată de pâine uscată pe farfurie și îi urmăreau acțiunile. Rajah își întorcea capul într-o parte și se uita la pâine. Apoi o lua și o întorcea și pe partea cealaltă. Dacă o găsea uscată pe ambele părți, spunea cu un ton dezgustat: „Băiat! Unt! Unt!” Apoi copiii ungeau un strat gros de unt ca răsplată pentru inteligența lui. 

Rajah avea o slăbiciune pentru anumite insecte. Muștele, lăcustele zemoase și greierii erau mesele lui preferate. El aștepta ori una, ori alta la încheierea fiecărei mese. Archie Craig vâna insecte proaspete cu o plasă și le punea în buzunarul lui, astfel încât să le aibă la el pentru a i le da păsării ca desert. Dacă dintr-un motiv oarecare insecta nu era pregătită la sfârșitul mesei, Rajah zbura pe umărul lui Archie Craig, îl prindea ușor de ureche și spunea: „Archie, insecta! Archie, insecta!” Spre încântarea păsării, Archie ducea mâna la buzunar și scotea o insectă. (Va urma)