Prezentarea capitolului 7 din Daniel - partea a 2-a

În viziunea lui Daniel sunt prezentate mari împărății din Antichitate. Fiecare împărăție care urma era mai represivă și mai nelegiuită decât cea dinainte. Cornul cel mic a reprezentat ultima împărăție, și cea mai rea dintre toate. Profeția a menționat că aceasta va fi împărăția cu durata cea mai lungă – 1 260 de ani, din 538 d.Hr. până 1798 d.Hr.

Ascultați această descriere vie a evenimentelor îngrozitoare care au avut loc în acea perioadă: „Creștinii au fost obligați să aleagă fie să renunțe la integritatea lor și să accepte ceremoniile și închinarea papală, fie să-și chinuie viața în temnițe sau să sufere moarte pe roată, pe rug sau sub securea călăului. Acum s-au împlinit cuvintele lui Isus: «Veți fi dați în mâinile lor până și de părinții, frații, rudele și prietenii voștri; și vor omorî pe mulți dintre voi. Veți fi urâți de toți din pricina Numelui Meu» (Luca 21:16,17). Persecuția s-a dezlănțuit asupra celor credincioși cu o furie mai mare ca niciodată, iar lumea a devenit un imens câmp de luptă. Timp de sute de ani, biserica lui Hristos și-a găsit scăparea în singurătate și întuneric” (Tragedia veacurilor, p. 52).

Totuși, în toate acestea, eforturile lui Satana de a ascunde adevărul au fost înfrânte. În acei ani lungi, întunecați, Dumnezeu lucra la aplicarea marelui Său plan de a înlătura în totalitate toate nelegiuirile. „Dacă cei răi înverzesc ca iarba și dacă toți cei ce fac răul înfloresc, este numai ca să fie nimiciți pe vecie” (Psalmii 92:7).

Marile imperii din Antichitate – Babilon, Persia, Grecia, Roma păgână și cea papală – au părut să prospere în timp ce oprimau poporul lui Dumnezeu. Lucrul acesta pare atât de nedrept. Dar nu acesta este sfârșitul profeției, iar aceste împărății, reprezentate de niște fiare vorace și răpitoare, nu sunt punctul central al capitolului 7 din Daniel.

Centrul atenției profeției se mută acum de la tronurile pământești, caracterizate prin injustiție, la tronul ceresc luminos. Daniel a continuat: „Mă uitam la aceste lucruri până când s-au așezat niște scaune de domnie. Și un Îmbătrânit de zile a șezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada și părul capului Lui era ca niște lână curată; scaunul Lui de domnie era ca niște flăcări de foc și roțile lui, ca un foc aprins. Un râu de foc curgea și ieșea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau și de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ținut judecata și s-au deschis cărțile” (Daniel 7:9,10).

Astfel este descrisă ceremonia de deschidere a tribunalului suprem al Universului. „Eu mă uitam mereu din pricina cuvintelor pline de trufie pe care le rostea cornul acela: m-am uitat până când fiara a fost ucisă și trupul ei a fost nimicit și aruncat în foc, ca să fie ars. Și celelalte fiare au fost dezbrăcate de puterea lor, dar li s-a îngăduit o lungire a vieții până la o vreme și un ceas anumit” (Daniel 7:11,12). 

Dumnezeu a auzit rugăciunile și a luat aminte la lacrimile celor credincioși Lui care au fost persecutați. El Și-a notat fiecare acțiune opresivă, fiecare judecată nedreaptă, fiecare acuzație falsă împotriva poporului Său. Acest tribunal suprem a reexaminat și a anulat toate deciziile nedrepte ale tribunalelor pământești. 

Această viziune minunată a fost dată pentru ca poporul lui Dumnezeu să găsească alinare în vremea lor de strâmtorare. Dumnezeu vede. Dumnezeu aude. Dumnezeu cunoaște. Dumnezeu nu Și-a uitat poporul nici măcar un moment. El a suferit împreună cu ei, așa cum a suferit alături de Fiul Lui. Putem să fim siguri că nu ne va uita niciodată nici pe noi, indiferent de problemele cu care putem ajunge să ne confruntăm. (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)

Când două părți opuse aflate într-o dispută nu pot ajunge la un acord, ele pot hotărî să meargă la tribunal pentru a lăsa un judecător să rezolve conflictul. Dar atunci când una dintre părți, sau chiar amândouă, nu acceptă decizia judecătorului, se poate face apel la un tribunal superior pentru a anula decizia tribunalului inferior. În multe țări, ultimul tribunal la care se poate face apel se numește Înalta Curte. Niciun alt tribunal din țara respectivă nu poate anula decizia Înaltei Curți.

Chiar dacă se presupune că trebuie să fie imparțiale și corecte, bazându-și deciziile pe fapte și pe lege, tribunalele omenești sunt adesea foarte nedrepte, achitând oameni nelegiuiți și pedepsindu-i pe cei drepți. Se presupune că tribunalele ar trebui să-i protejeze pe cei slabi și sărmani de cei puternici și bogați. Cu toate acestea, tribunalele din lumea aceasta pot călca în picioare drepturile celor mai nevoiași dintre cetățeni. Procesele de apel adaugă un strat important de protecție.

Când un cetățean roman simțea că nu a fost tratat corect de un judecător, avea dreptul să facă apel la Cezar. Acesta era echivalentul roman al Înaltei Curți. Acest drept era extrem de prețuit. Pavel l-a utilizat înaintea împăratului Agrippa.

Pavel, însă, nu a făcut apel doar la Cezar, ci și dincolo de acesta, și anume la Dumnezeul Cezarului. Deoarece Dumnezeu se află la conducerea omenirii și poruncește conducerilor, acestea se găsesc sub jurisdicția Sa. Creștinii beneficiază de o protecție minunată – ei pot face apel la Înalta Curte din ceruri. Viziunea din Daniel 7 oferă creștinilor o idee despre tribunalul ceresc la care fac apel atunci când tribunalele pământești dau verdicte nedrepte împotriva lor.

„Am văzut, de asemenea, cum cornul acesta a făcut război sfinților și i-a biruit, până când a venit Cel Îmbătrânit de zile și a făcut dreptate sfinților Celui Preaînalt, și a venit vremea când sfinții au luat în stăpânire împărăția” (Daniel 7:21,22).

În această viziune, Daniel a văzut succesul avut de cornul mic în războiul purtat împotriva poporului lui Dumnezeu tocmai până la a doua venire a Domnului Hristos, când sfinții au luat în stăpânire împărăția. Dar conducerea cornului cel mic va ajunge la final. Chiar dacă suntem privilegiați să trăim într-o perioadă scurtă de pace, știm din cuvântul sigur al profeției că acest corn mic va începe din nou să persecute sfinții. „Conducătorii bisericii și ai statului se vor uni pentru a corupe, a convinge sau a constrânge toate categoriile de oameni să respecte duminica. Lipsa autorității divine pentru sfințirea duminicii va fi înlocuită cu legi opresive” (Tragedia veacurilor, p. 609).

Dar persecuția ce va veni va avea o scurtă durată. De data aceasta nu va fi începutul altor 1 260 de ani de opresiune pentru poporul lui Dumnezeu. Tribunalul lui Dumnezeu este în ședință și va condamna de urgență papalitatea la pierderea împărăției. Aceasta va fi distrusă de ultimele șapte plăgi. Această sentință împotriva cornului mic din profeție, papalitatea din istorie, a fost deja hotărâtă. „Apoi va veni judecata și i se va lua stăpânirea, care va fi prăbușită și nimicită pentru totdeauna” (Daniel 7:26).

Dar același tribunal care a hotărât pedeapsa cornului mic a hotărât și răsplata celor drepți. „Dar domnia, stăpânirea și puterea tuturor împărățiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinților Celui Preaînalt. Împărăția Lui este o împărăție veșnică și toate puterile Îi vor sluji și-L vor asculta!” (Daniel 7:27). În prezent, noi alegem dacă cetățenia noastră aparține lumii, care va fi distrusă în curând, sau împărăției veșnice din cer. (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.)

Când i-a explicat lui Daniel viziunea, îngerul a vorbit mai mult despre împărăția veșnică decât despre împărățiile tiranice ale Babilonului, Persiei, Greciei și Romei la un loc. Aceste patru fiare mari sunt patru împărați care se vor ridica pe pământ. Dar sfinții Celui Preaînalt vor primi împărăția și vor stăpâni împărăția în veci, din veșnicie în veșnicie” (Daniel 7:17,18). Împărăția lui Dumnezeu este cea care contează. Împărăția lui Dumnezeu este aceea care ar trebui să ne atragă cel mai mult atenția.

Spre deosebire de împărățiile anterioare, această împărăție nu va avea sfârșit. Ea va exista „în veci, din veșnicie în veșnicie” (versetul 18). „Nu va fi nimicită niciodată” (versetul 14). Cu câțiva ani mai înainte, Dumnezeu a subliniat acest lucru lui Nebucadnețar. Explicând visul statuii compusă din elemente metalice, Daniel i-a spus împăratului: „Dar, în vremea acestor împărați, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăție care nu va fi nimicită niciodată și care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma și va nimici toate acele împărății și ea însăși va dăinui veșnic” (Daniel 2:44).

Când va sosi această împărăție? În conformitate cu această viziune, aceasta va fi instaurată când se va hotărî cine sunt cetățenii autentici ai împărăției Domnului Hristos. Toți aceia care au aplicat pentru cetățenia cerului vor fi examinați la judecată. Cărțile care conțin înregistrarea vieților lor vor fi atent cercetate. Au primit ei moștenirea cerului prin sângele lui Isus? Și-au câștigat ei pașaportul pentru cer printr-o predare totală Majestății Sale? Viețile lor corespund rugăciunii lui Isus prin împlinirea voinței lui Dumnezeu pe pământ, așa cum este ea împlinită în cer? (Vezi Matei 6:10).

Isus îi acceptă drept cetățeni ai Săi pe aceia care L-au ales cu adevărat ca Împărat al vieților lor. Iar în cele din urmă, având o împărăție complet populată cu oameni loiali Lui, Isus este declarat Conducătorul de drept și etern al pământului. „M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte și iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; I s-a dat stăpânire, slavă și putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile și oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică și nu va trece nicidecum și Împărăția Lui nu va fi nimicită niciodată” (Daniel 7:13,14).

Când Isus este declarat împărat, Duhul Său se va retrage în liniște de la toți aceia care I-au respins oferta de milă și de iertare. Pentru prima dată în istoria lumii, mijlocirea Domnului Hristos pentru nelegiuiți va înceta, iar aceștia nu vor mai avea protecție față de Satana, conducătorul pe care l-au ales. Niciun limbaj nu poate descrie adecvat haosul ce se va declanșa. Războaiele, crimele, epidemiile, dezastrele naturale și supranaturale vor umple pământul de jale. Actele de furie, jafurile, violurile, masele de oameni dezlănțuite, crimele, toate acestea nu vor mai fi stăvilite. Proprietatea personală nu va mai fi respectată. Peste tot nu va fi decât violență. Națiunile pământului își vor atinge punctul final de existență. Tribunalul din ceruri a decretat ca stăpânirea lor să le fie luată.

În acest timp de anarhie și teroare pentru cei nelegiuiți, poporul lui Dumnezeu va fi protejat și ținut în siguranță printr-o dublare a numărului îngerilor păzitori. Profetul Ilie a fost vânat și urât, dar în timp ce în jurul lui oamenii piereau de foame și de sete, el a fost întreținut cu apă și pâine oferite de cer. Și poporul lui Dumnezeu va fi vânat și urât în timpul acesta, dar la fel cum s-a întâmplat cu Ilie, pâinea și apa le vor fi asigurate (vezi Isaia 33:15,16). 

Și la fel cum Israel a fost protejat de ultimele șapte plăgi trimise peste egipteni, și poporul lui Dumnezeu va fi ținut în siguranță în timpul ultimelor șapte plăgi. Nu vreți să vă hotărâți acum să faceți parte din grupul care va fi protejat în timpul crizei finale și care Îl va primi pe Isus ca Împărat al lor atunci când va veni? (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea III.)

Din Panama la Petaluma

Am plecat din New York în data de 24 iunie și am ajuns la Aspinwal în data de 3 iulie, la ora 9:00 a.m. La ora unsprezece, eram în drum cu trenul spre Panama, unde am ajuns la ora 3:00 p.m. Un remorcher ne-a dus la un vas cu aburi ancorat la o milă depărtare de țărm. 

Ni se spusese că vasul cu aburi va pleca în curând spre California, dar a mai rămas ancorat două zile. Acest vas cu aburi, The Golden Gate, era cel mai mare al companiei. Următorul vas care făcea călătoria era unul mic, așa că vasul nostru a preluat din mărfurile transportate de cealaltă barcă pentru a-i ușura transportul. 

Vasul nostru cu aburi a ajuns la San Francisco în ziua de Sabat, la ora 10:00 a.m., în data de 18 iulie, după o călătorie de 24 de ore începută la New York. Fratele Kellogg ne dăduse adresa familiei St. John’s, asigurându- ne că membrii acesteia se vor ocupa de noi. În timp ce eu am rămas pe loc cu familia până au fost coborâte bagajele de pe vasul cu aburi, fratele Bourdeau a plecat în căutarea adresei. S-a întors repede declarând că găsise câțiva păzitori ai Sabatului, care tocmai se adunau pentru o întâlnire și că aveau să o amâne până ce ajungeam și noi. Am găsit pe cineva care se ocupa de transportul bagajelor și acesta ne-a dus la St. John’s, unde am fost bine primiți și am ținut o scurtă întâlnire de Sabat, ca o introducere în California. 

Când fratele White a făcut apel în Review pentru strângerea sumei de 1 000 de dolari, ca să ne trimită în California cu un cort nou, unul dintre ziarele din New York a preluat imediat știrea și a publicat în paginile sale informația despre cei doi evangheliști care se pregăteau să navigheze spre California pentru a ține servicii religioase într-un cort mare. 

În Petaluma se găsea un grup de închinători care se autointitulaseră „Independenții”. Aceștia se separaseră de diferite biserici, simțind că nu pot avea părtășie din cauza formalismului și mândriei lor. Când au văzut articolul despre sosirea evangheliștilor cu un cort, s-au rugat ca, în cazul în care aceștia erau slujitorii Domnului, să aibă o călătorie prosperă. În noaptea de după întâlnirea lor de rugăciune, unul dintre membrii lor de seamă, domnul Wolf, a primit un vis foarte impresionant, în care a văzut țara cuprinsă de beznă și întuneric. Pe când se gândea la asta, a văzut doi bărbați întreținând un foc ce a adus bucurie locuitorilor. 

În timp ce focul ardea strălucitor și oamenii lui se bucurau de lumină, i-a văzut pe toți pastorii din Petaluma venind încărcați cu tufe și smocuri de iarbă, pe care le-au aruncat în foc pentru a stinge flăcările. Dar cu cât încercau mai mult să stingă focul, cu atât mai strălucitor ardea. În timp ce pastorii încercau să stingă primul foc, cei doi bărbați s-au apucat să aprindă și să întrețină al doilea foc. Acest proces s-a tot repetat până când oamenii au aprins cinci focuri. Pastorii s-au plâns: „Cu cât încercăm mai mult să stingem focul, cu atât mai tare arde acesta. Nu are rost să încercăm să ne opunem public acestor oameni, căci ei sunt în avantaj față de noi.” 

După aceea, domnul Wolf a visat că acei doi bărbați erau aceia care veneau cu cortul. El a povestit visul fraților lui, spunându-le că trebuie să-i vadă pe acești evangheliști când sosesc, căci dacă erau bărbații din vis în mod cert o să-i recunoască. Noi așteptam să primim cortul de-abia la două săptămâni după sosire. Dar ce surpriză am avut în dimineața de 20 iulie, în timp ce mă plimbam cu fratele Bourdeau pe cheiul Pacific Mail, când am văzut că sacii cu cortul nostru sosiseră cu același vas cu aburi ca și noi! Iată o nouă lucrare a Providenței. Cortul nostru intrase la bagajele suplimentare încărcate la Panama pentru care plătiserăm doar un tarif mic. 

Cum sosise și cortul, ne-am grăbit să pregătim stâlpii laterali, funiile și felinarele pentru întâlniri. Am aranjat mutarea cortului la St. John’s și am început să studiem și să ne rugăm în privința locului unde să-l ridicăm. Ceilalți puțini păzitori ai Sabatului erau neliniștiți că prima noastră încercare se va încheia cu un eșec, dar după ce ne-am rugat în privința asta, ne-am simțit îndemnați să mergem spre nord-vest, departe de San Francisco. În urma căutărilor în oraș, nu am găsit decât un loc pe care îl puteam obține la un preț de 40 de dolari pe lună. Asta a rezolvat problema în San Francisco la acea vreme.

Judecata – partea a 2-a

În timp ce Isus mijlocește pentru supușii harului Său, Satana îi acuză înaintea lui Dumnezeu că sunt călcători ai Legii. Marele amăgitor a încercat să-i ducă la scepticism, să-i facă să-și piardă încrederea în Dumnezeu, să se despartă de dragostea Sa și să calce Legea Sa. Acum, el arată către raportul vieții lor și către defectele lor de caracter. El spune că lipsa de asemănare dintre ei și Hristos Îl dezonorează pe Răscumpărătorul lor și face referire la toate păcatele pe care i-a ispitit să le comită. Din cauza tuturor acestora, el îi pretinde ca supuși ai lui.

Isus nu le scuză păcatele, ci face trimitere la pocăința și credința lor și, cerând iertare în numele lor, Își înalță mâinile rănite înaintea Tatălui și a sfinților îngeri, spunând: „Îi cunosc pe nume, i-am săpat pe palmele Mele.” „Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu disprețuiești o inimă zdrobită și mâhnită” (Psalmii 51:17). Iar acuzatorului poporului Său îi spune: „Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El, care a ales Ierusalimul! Nu este el... un tăciune scos din foc?” (Zaharia 3:2). Hristos îi îmbracă atunci cu propria neprihănire pe cei care i-au rămas devotați, pentru a prezenta înaintea Tatălui o „biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta” (Efeseni 5:27). Numele lor sunt scrise în cartea vieții și despre ei este scris: „Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcați în alb, fiindcă sunt vrednici” (Apocalipsa 3:4). 

Cei care aparțin lui Dumnezeu și au primit aprobarea Lui nu sunt așadar recunoscuți și onorați de lume. Chiar numele pe care Isus le pronunță ca aparținând fiilor și fiicelor Lui, împreună moștenitori cu Împăratul slavei, onorați în rândurile îngerilor cerești, sunt adesea cele pronunțate cu dispreț și batjocură de cei lipsiți de evlavie. Sufletele statornice pe care Isus le onorează cu încântare sunt defăimate, băgate la închisoare, jefuite, vânate și ucise de dragul Lui. Oamenii lui Dumnezeu trebuie să trăiască prin credință. Ei trebuie să privească dincolo de marele necunoscut și să aleagă onorurile divine și recompensa răsplății mai presus de orice câștig și preferințe pământești. În timp ce perioada de probă continuă, ei trebuie să se aștepte ca lumea să nu-i cunoască, „pentru că nu L-au cunoscut nici pe El”. 

Mari și mici, înalți și scunzi, bogați și săraci urmează să fie „judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea”. Una după alta, zilele trec în eternitate, ducându-și povara de rapoarte pentru cărțile din ceruri. Cuvintele odată spuse și faptele odată comise nu mai pot fi retrase niciodată. Îngerii au înregistrat atât binele, cât și răul. Cel mai mare cuceritor de pe pământ nu poate să anuleze consemnările nici măcar ale unei singure zile. Faptele noastre, cuvintele noastre, chiar și cele mai ascunse motive, toate au greutatea lor în hotărârea destinului nostru spre fericire sau spre dezastru. Deși de noi s-ar putea să fie uitate, ele vor depune mărturie pentru dezvinovățirea sau pentru condamnarea noastră. Ele merg înaintea noastră la judecată. 

La judecată, va fi analizat modul în care a fost întrebuințat fiecare talant. Cum am folosit noi capitalul împrumutat de Cer? Când va veni, va primi Domnul cu dobândă ceea ce Îi aparține? Numai declararea credinței în Isus Hristos nu are nicio valoare, ci doar iubirea dovedită prin fapte este autentică. După cum trăsăturile feței sunt reproduse cu acuratețe pe placa fotografică, la fel caracterul este redat cu fidelitate în cărțile de sus. Dacă creștinii ar fi la fel de preocupați să fie găsiți fără greșeală în înregistrările cerești, așa cum ar trebui să fie reprezentați fără pată în imagine, cât de diferită ar arăta istoria vieții lor. 

Dacă ar putea fi dat la o parte vălul care desparte lumea văzută de cea nevăzută, oamenii ar vedea îngerul care înregistrează orice cuvânt și faptă cu care vor trebui să se confrunte la judecată, câte cuvinte care se rostesc zilnic ar rămâne nerostite, câte fapte ar rămâne nefăcute! Când toate detaliile vieții apar în cărțile care nu conțin nicio înregistrare falsă, mulți vor descoperi prea târziu că dosarul depune mărturie împotriva lor. În cărțile din ceruri este dezvăluit egoismul ascuns al oamenilor. Acolo sunt scrise datoriile neîndeplinite față de semenii lor, neglijarea cerințelor Mântuitorului. Acolo se va vedea cât de des i-au fost cedate lui Satana timpul, mintea și puterea care Îi aparțineau Domnului Hristos. Trist este raportul pe care îl duc îngerii în ceruri. Ființe inteligente care pretind că Îl urmează pe Hristos sunt preocupate de achiziționarea de bunuri pământești sau de delectarea în plăceri lumești. Bani, timp și energie sunt sacrificate pentru ostentație și îngăduință de sine; puține momente sunt însă devotate rugăciunii, cercetării Scripturilor, smeririi sufletului și mărturisirii păcatelor. 

Satana inventează nenumărate strategii ca să ne ocupe mintea în așa măsură încât să nu medităm chiar asupra lucrării pe care ar trebui să o cunoaștem cel mai bine. Arhiamăgitorul urăște marile adevăruri care aduc în atenție o jertfă ispășitoare și un Mijlocitor atotputernic. El știe că succesul lui depinde de abaterea minții oamenilor de la Isus și de la adevărul Său. – Spiritul Profeției, vol. 4, pp. 309–312 (în orig.)

Refugiații kurzi – partea a 2-a de pastorul Scott Griswold

Au trecut trei săptămâni după primul vis cu piatra, timp în care am ținut câte un studiu în fiecare săptămână. Pentru a avea Biblia în limba arabă, s-au folosit de o aplicație de pe telefon – Bible.is. Apoi, într-o seară, doamnele au fost din nou întâmpinate la ușă cu noutăți despre un alt vis. De data aceasta, soția îl avusese. „Trebuie să ne spuneți ce înseamnă visul meu.”

Cele două doamne s-au simțit ca Daniel, interpretul viselor; de abia se vedeau vrednice de un astfel de rol. „Ce-a fost? Ce ai visat?”, au întrebat ele. „Stăteam în casa noastră din Irak. Miliția ISIS venea chiar spre noi. Nu aveam timp să fugim. În niciun caz nu ne puteam ascunde. Știam că de data aceasta vom fi uciși. Deodată, un bărbat a stat lângă mine. Era cel mai alb om pe care l-am văzut vreodată. Avea părul și barba albe. Hainele lui străluceau de un alb strălucitor. Atunci, el mi-a spus: Nu te teme. O să pun un halat în jurul tău, astfel încât să nu te poată vedea.”

Doamnele se uitau cu uimire în timp ce femeia își continua povestea. „Eram atât de fericită, încât i-am luat mâna să o sărut. Avea un semn pe dosul mâinii. Așa că am întors-o și am mai văzut un semn pe palmă. L-am întrebat de unde are semnele acelea și mi-a spus că le are de la tatăl lui. Acesta a fost visul meu. Puteți să-mi spuneți cine era acest bărbat?” Cele două doamne i-au tras nerăbdătoare pe membrii familiei pe canapele și au deschis Biblia la Apocalipsa 1 și la descrierea Fiului omului.

Puteți crede cât de mare este bunătatea lui Dumnezeu încât S-a dezvăluit atât de dramatic și de plin de dragoste acestei familii de refugiați? Îl iubesc pe acest Dumnezeu al miracolelor. Îl iubesc pe acest Isus care poartă semnele crucii imprimate în palme.

Nu pot să-mi imaginez frica pe care o simt în inimă un tată și o mamă care încearcă să fugă de la moarte sigură, purtându-și copiii în spate, trăgându-i după ei, sperând să trăiască împotriva oricăror neșanse, ca să nu mai vorbim despre un viitor bun pentru ei și pentru copii. Asta a trăit această familie kurdă. Și acum și-au găsit liniștea.

Această familie mă face să mă gândesc la promisiunea lui Dumnezeu din Ioel 2:28: „Și se va întâmpla după aceea că voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii și fiicele voastre vor proroci, bătrânii voștri vor visa vise, tinerii voștri vor avea vedenii.” Vreți să vă alăturați nouă în rugăciune, pentru ca minunile acestea să aibă loc, astfel încât versetul 32 să se împlinească? „Și oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.”