Daniel - capitolul doi

Pe vremea când Daniel a fost luat ostatic, în Babilon era împărat Nebucadnețar. Sub conducerea lui, Babilonul s-a ridicat la înălțimea notorietății unui imperiu mondial și a ajuns „podoaba împăraților” (Isaia 13:19).

Prin cuceririle lui, Nebucadnețar a mărit mult regatul Babilon, adăugând acestuia națiuni importante, precum cele ale Tirului, Iudeei și Egiptului. Pe parcursul domniei lui, a guvernat cu înțelepciune popoarele cucerite. El a căutat să adune la palatul lui cele mai strălucite minți ale lumii. Împăratul Nebucadnețar era profund religios, slăvind zeii Babilonului. Pentru el, era evident că aceștia erau mai măreți decât zeii celorlalte națiuni, ținând cont că le cucerise. El și-a transformat uriașa capitală într-o cetate magnifică și puternic fortificată. „Sub domnia împăratului Nebucadnețar, Babilon a ajuns regatul cel mai bogat și mai puternic de pe pământ. Bogățiile și splendoarea lui au fost portretizate vag de pana inspirată” (The Youth’s Instructor, 29 septembrie 1903).

Fiind un gânditor și un om atent, Nebucadnețar s-a întrebat ce se va întâmpla cu regatul lui după ce el o să moară. Avea să dureze o veșnicie? Aveau urmașii lui să crească gloria regatului până ce o să cucerească întreaga lume? Sau într-o bună zi Babilonul va fi distrus?

Într-o noapte, Nebucadnețar stătea în patul lui, gândindu-se la aceste întrebări. În noaptea aceea, Dumnezeu cerurilor i-a răspuns, dezvăluindu-i viitorul într-un vis impresionant. De obicei, Dumnezeu dă vise profetice profeților. De ce, atunci, a dezvăluit viitorul unui împărat păgân? La fel ca în cazul lui Iosif, care i-a interpretat visele lui Faraon, această ocazie a fost o oportunitate folosită de Dumnezeu pentru a-Și manifesta puterea și superioritatea față de toate celelalte zeități și pentru a da de gol pretențiile înțelepților. De asemenea, era o ocazie perfectă pentru a-l pune pe împărat în legătură cu un slujitor al Dumnezeului cerurilor.

Când Nebucadnețar s-a trezit după ce a avut acest vis, a încercat din greu să și-l amintească, dar nu a putut. Totuși, avea impresia profundă că visul avea o mare semnificație. Era atât de tulburat, încât nu a putut să se culce la loc. „Împăratul a poruncit să cheme pe vrăjitori, pe cititorii în stele, pe descântători și pe caldeeni ca să-i spună visele. Ei au venit și s-au înfățișat înaintea împăratului. Împăratul le-a zis: «Am visat un vis; duhul îmi este tulburat și aș vrea să știu visul acela»” (Daniel 2:2,3).

Nebucadnețar îi respecta pe acești oameni. Ei pretindeau că au puteri supranaturale. Dacă ar fi fost într-adevăr în legătură cu zeități, nu le-ar fi dezvăluit ele și acest secret? Spre dezamăgirea împăratului însă, ei au răspuns: „Veșnic să trăiești, împărate! Spune robilor tăi visul și-ți vom arăta tâlcuirea lui!” (Daniel 2:4).

Nebucadnețar a hotărât să testeze veridicitatea pretențiilor lor, insistând ca ei să îi spună visul pe care îl uitase. Dacă ei ar fi putut să dezvăluie secretul, ar fi știut că se putea încrede în interpretarea lor și i-ar fi răsplătit cu generozitate. Dar dacă nu puteau să-i spună visul, atunci va ști că nu aveau puteri supranaturale și avea să-i pedepsească pentru că erau niște escroci. „Împăratul a luat iarăși cuvântul și a zis caldeenilor: «Mi-a scăpat din minte lucrul acela. Dacă nu-mi veți face cunoscute visul și tâlcuirea lui, veți fi făcuți bucăți și casele voastre vor fi prefăcute într-un morman de murdării. Dar, dacă-mi veți spune visul și tâlcuirea lui, veți primi de la mine daruri și răsplătiri și mare cinste. De aceea, spuneți-mi visul și tălmăcirea lui!” (Daniel 2:5,6). Ce va face Nebucadnețar când oamenii în care s-a încrezut îl vor dezamăgi, iar lipsa de valoare a religiei lui va fi expusă? (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)

Pe vremea când Daniel a fost luat ostatic, în Babilon era împărat Nebucadnețar. Sub conducerea lui, Babilonul s-a ridicat la înălțimea notorietății unui imperiu mondial și a ajuns „podoaba împăraților” (Isaia 13:19).

Prin cuceririle lui, Nebucadnețar a mărit mult regatul Babilon, adăugând acestuia națiuni importante, precum cele ale Tirului, Iudeei și Egiptului. Pe parcursul domniei lui, a guvernat cu înțelepciune popoarele cucerite. El a căutat să adune la palatul lui cele mai strălucite minți ale lumii. Împăratul Nebucadnețar era profund religios, slăvind zeii Babilonului. Pentru el, era evident că aceștia erau mai măreți decât zeii celorlalte națiuni, ținând cont că le cucerise.

El și-a transformat uriașa capitală într-o cetate magnifică și puternic fortificată. „Sub domnia împăratului Nebucadnețar, Babilon a ajuns regatul cel mai bogat și mai puternic de pe pământ. Bogățiile și splendoarea lui au fost portretizate vag de pana inspirată” (The Youth’s Instructor, 29 septembrie 1903).

Fiind un gânditor și un om atent, Nebucadnețar s-a întrebat ce se va întâmpla cu regatul lui după ce el o să moară. Avea să dureze o veșnicie? Aveau urmașii lui să crească gloria regatului până ce o să cucerească întreaga lume? Sau într-o bună zi Babilonul va fi distrus?

Într-o noapte, Nebucadnețar stătea în patul lui, gândindu-se la aceste întrebări. În noaptea aceea, Dumnezeu cerurilor i-a răspuns, dezvăluindu-i viitorul într-un vis impresionant.

De obicei, Dumnezeu dă vise profetice profeților. De ce, atunci, a dezvăluit viitorul unui împărat păgân? La fel ca în cazul lui Iosif, care i-a interpretat visele lui Faraon, această ocazie a fost o oportunitate folosită de Dumnezeu pentru a-Și manifesta puterea și superioritatea față de toate celelalte zeități și pentru a da de gol pretențiile înțelepților. De asemenea, era o ocazie perfectă pentru a-l pune pe împărat în legătură cu un slujitor al Dumnezeului cerurilor.

Când Nebucadnețar s-a trezit după ce a avut acest vis, a încercat din greu să și-l amintească, dar nu a putut. Totuși, avea impresia profundă că visul avea o mare semnificație. Era atât de tulburat, încât nu a putut să se culce la loc. „Împăratul a poruncit să cheme pe vrăjitori, pe cititorii în stele, pe descântători și pe caldeeni ca să-i spună visele. Ei au venit și s-au înfățișat înaintea împăratului. Împăratul le-a zis: «Am visat un vis; duhul îmi este tulburat și aș vrea să știu visul acela»” (Daniel 2:2,3).

Nebucadnețar îi respecta pe acești oameni. Ei pretindeau că au puteri supranaturale. Dacă ar fi fost într-adevăr în legătură cu zeități, nu le-ar fi dezvăluit ele și acest secret? Spre dezamăgirea împăratului însă, ei au răspuns: „Veșnic să trăiești, împărate! Spune robilor tăi visul și-ți vom arăta tâlcuirea lui!” (Daniel 2:4).

Nebucadnețar a hotărât să testeze veridicitatea pretențiilor lor, insistând ca ei să îi spună visul pe care îl uitase. Dacă ei ar fi putut să dezvăluie secretul, ar fi știut că se putea încrede în interpretarea lor și i-ar fi răsplătit cu generozitate. Dar dacă nu puteau să-i spună visul, atunci va ști că nu aveau puteri supranaturale și avea să-i pedepsească pentru că erau niște escroci. „Împăratul a luat iarăși cuvântul și a zis caldeenilor: «Mi-a scăpat din minte lucrul acela. Dacă nu-mi veți face cunoscute visul și tâlcuirea lui, veți fi făcuți bucăți și casele voastre vor fi prefăcute într-un morman de murdării. Dar, dacă-mi veți spune visul și tâlcuirea lui, veți primi de la mine daruri și răsplătiri și mare cinste. De aceea, spuneți-mi visul și tălmăcirea lui!” (Daniel 2:5,6). 

Ce va face Nebucadnețar când oamenii în care s-a încrezut îl vor dezamăgi, iar lipsa de valoare a religiei lui va fi expusă? (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)

3. Care este subiectul rugăciunii lui Daniel în Daniel 2:20-23?__ Enumerați câteva lucruri pentru care Daniel Îl laudă pe Dumnezeu. __ Care sunt unele dintre lucrurile pentru care Îi aduceți laude lui Dumnezeu? Psalmii 33:1 __

Dumnezeu a permis desfășurarea acestor evenimente pentru a atrage atenția oamenilor din Babilon. Sigur că întâmplările erau povestite de la unul la altul, iar poporul era cuprins de frenezie în legătură cu visul uitat al împăratului, cu eșecul sfătuitorilor împărătești și cu condamnarea lor la moarte.

Dimineața, Arioc l-a dus în grabă pe Daniel la palatul lui Nebucadnețar. Probabil că au ajuns fix la timp, căci Biblia spune că „Arioc a dus degrabă pe Daniel înaintea împăratului” (Daniel 2:25). Arioc a încercat să-și asume o parte din merit pentru rezolvarea misterului, afirmând cu mândrie: „Am găsit... un om care va da împăratului tâlcuirea!”

Nebucadnețar, însă, era un abil judecător de caractere și a ignorat lăudăroșenia lui Arioc. Întorcându-se spre Daniel, el a trecut direct la subiect: „Ești tu în stare să-mi spui visul pe care l-am visat și tâlcuirea lui?” (Daniel 2:26). În momentul acela, tensiunea a atins cote dramatice la curte. Pentru toți cei care așteptau încordați răspunsul lui Daniel, liniștea era dureroasă.

Daniel a început să vorbească, însă nu a răspuns imediat la întrebare. În loc de aceasta, a evidențiat ignoranța oamenilor prin comparație cu înțelepciunea Dumnezeului din ceruri. „Ce cere împăratul este o taină pe care înțelepții, cititorii în stele, vrăjitorii și ghicitorii nu sunt în stare s-o descopere împăratului. Dar este în ceruri un Dumnezeu care descoperă tainele și care face cunoscut împăratului Nebucadnețar ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă” (Daniel 2:27,28).

Plin de uimire, Nebucadnețar a ascultat cum Daniel îi dezvăluia chiar gândurile pe care le avusese înainte să viseze. „În patul tău, împărate, ți-au venit în minte gânduri cu privire la cele ce vor fi după aceste vremuri”(Daniel 2:29).

Diferența dintre smerenia lui Daniel și mândria lui Arioc era izbitoare, căci Daniel căuta să mute atenția de la propria persoană: „Dacă mi s-a descoperit taina aceasta, nu înseamnă că este în mine o înțelepciune mai mare decât a tuturor celor vii” (Daniel 2:30).

După aceea, Daniel i-a spus lui Nebucadnețar că Dumnezeu i-a dezvăluit secretul viitorului din două motive: mai întâi, ca să salveze viețile lui Daniel și ale prietenilor lui, care făceau parte din „programul de protecție a martorilor” al lui Dumnezeu, iar în al doilea rând, ca să răspundă întrebării împăratului. Pe Dumnezeu Îl interesează întrebările noastre și este dispus să ne răspundă la ele. El ne face următoarea invitație: „Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști” (Ieremia 33:3). 

Sfârșitul întâmplării a fost că, în loc ca Daniel și prietenii lui să fie omorâți, ei au fost promovați în funcții de conducere ale provinciei Babilon – capitala întregului imperiu! Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu. El poate face ca perspectivele cele mai descurajatoare să fie pline de împliniri. 

Mai mult, El dorește să facă la fel și pentru noi. „Când ne prindem prin credință de puterea Lui, El va acționa și va schimba în mod minunat perspectivele cele mai lipsite de speranță, cele mai descurajatoare. Va face acest lucru pentru gloria Numelui Său” (Mărturii pentru comunitate, vol. 8, p. 10). (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea III.)

O schimbare providențială

La un alt consiliu din Battle Creek, ținut între data de 28 septembrie și data de 1 octombrie, s-a luat hotărârea să mă întorc în Wisconsin, iar fratele White să țină întâlniri la New York și Ohio. 

În consecință, fiecare am început să facem planuri, dar în seara zilei de 6 octombrie, fratele White, împreună cu fratele Cornell au venit la mine acasă, pe strada Champion St., și mi-a spus: „Mă simt ciudat în legătură cu călătoriile propuse. Nu mă simt liber să merg în Est și nu știu ce înseamnă aceasta.” 

După ce am înălțat mai multe rugăciuni serioase, ne-am ridicat de pe genunchi cu mintea complet schimbată: el cu convingerea că trebuie să meargă spre vest, iar eu că ar trebui să merg spre est. Ne-am schimbat destinațiile fără să avem nicio cunoștință despre starea lucrurilor din Vest. Când fratele White a ajuns în Mauston, Wisconsin, a descoperit un fanatism teribil în curs de dezvoltare. Eu nu aveam niciun pic de experiență în privința fanatismului și nu știam cum să mă confrunt cu acest fenomen. Fratele White însă, având experiență, a știut cum să lucreze eficient cu acești oameni.

În timpul acestui turneu, Domnul i-a dat fratelui White un vis impresionant. În timp ce se ruga pentru cauza Evangheliei în Battle Creek, i-a apărut în minte micul său copil, în vârstă de aproximativ șase săptămâni, aflat într-o mare suferință din cauza unei inflamații la cap. În noaptea următoare, a visat despre problemele a trei bănci din Battle Creek, la care redacția revistei Review depusese fonduri pentru ridicarea unei alte clădiri. De asemenea, l-a văzut în vis pe un bancher, despre care se considera că stă cel mai bine din punct de vedere financiar, vânzând pantofi uzați într-o clădire veche, dărăpănată.

I-a scris soției sale că se temea pentru sănătatea copilului. I-am înmânat scrisoarea doamnei White și, în timp ce o citea, s-a uitat în jos la copilul plinuț, care râdea, și a spus: „Nu cred că l-ar numi pe copil foarte bolnav dacă l-ar vedea acum.” În noaptea aceea, copilul a făcut o criză de erizipel și în două zile avea ambii ochi umflați și nu-i putea deschide. La cererea doamnei White, i-am trimis o telegramă lui Lovias Hall: „Spune-i fratelui White să vină acasă imediat. Copilul este foarte bolnav.” Când fratele White a ajuns la casa lui Eli Wick din Clyde, Illinois, a întrebat dacă primise vreo telegramă. El a spus: „Nu mă aștept să-mi termin treaba aici. Aștept o telegramă de acasă prin care să fiu anunțat că copilul meu este foarte bolnav.” Zece minute mai târziu, Lovias Hall s-a dus cu mașina cu depeșa, iar fratele White a plecat imediat acasă.

Când l-am întâlnit la tren, prima lui întrebare a fost despre copil. Apoi a povestit visul despre bănci și a întrebat dacă am vreo temere că acestea nu sunt instituții sigure. Fiind asigurat că nu e cazul, a spus că va cumpăra piatră, cărămidă, cherestea și altele pentru noua clădire, precum și hârtie pentru revista Review, ca să scoată astfel toți banii asociației din bănci, căci era încrezător că acestea aveau să falimenteze. Copilul a murit la scurt timp după întoarcerea fratelui White și toate băncile au falimentat.

De Sabat, în data de 12 ianuarie 1861, împreună cu frații Waggoner, Smith, White și soția lui, am participat la consacrarea bisericii din Parkville, Michigan. La sfârșitul predicii fratelui White, soția lui a lansat un îndemn emoționant. În timp ce s-a așezat pe scaun, a fost luată într-o viziune care a durat aproximativ douăzeci de minute. Biserica era aglomerată, iar atmosfera era una într-adevăr solemnă. Printre cei prezenți era și doctorul Brown, un medium spiritist și puternic din punct de vedere fizic. El declarase că viziunile doamnei White se datorau medierii unui duh și că, dacă ea avea o viziune când era și el prezent, ar putea să o scoată din această stare într-un minut.

Fratele White i-a invitat pe toți cei care doreau să facă acest lucru să vină să o examineze în timp ce era în viziune. Cineva a lansat provocarea: „Domnule doctor, mergeți și faceți cum ați spus că veți face.” White a întrebat apoi: „Este un doctor aici? Suntem întotdeauna de acord ca doctorii să o examineze pe doamna White când e în viziune.”

Doctorul a început destul de curajos, dar înainte să ajungă la jumătatea distanței spre doamna White, s-a făcut livid ca un mort și a început să tremure ca o frunză. A fost îndemnat să continue și să facă examinarea. De îndată ce a terminat, s-a îndreptat rapid spre ușă și a apucat clanța ca să iasă. Cei care se aflau lângă el l-au împiedicat spunându-i să se întoarcă și să facă așa cum a zis.

Fratele White, văzând că doctorul încearcă să iasă pe ușă, a spus: „Ar vrea doctorul să-și prezinte observațiile audienței?” Acesta a răspuns: „Inima și pulsul ei sunt regulate, dar corpul nu prezintă nici cea mai mică urmă că ar respira.” Apoi, fiind într-o stare de mare tulburare, a apucat din nou clanța ușii. Cei din apropiere l-au întrebat: „Despre ce este vorba, doctore?” „Numai Dumnezeu știe!”, a răspuns. „Lăsați-mă să ies de aici!”

Înțelepciune adevărată

Evenimentele profetice asociate din visul lui Nebucadnețar au avut consecințe pentru el, dar visul i-a fost luat, pentru ca înțelepții să nu-i dea o interpretare falsă. Lecțiile din vis au fost date de Dumnezeu pentru aceia care trăiesc în zilele noastre.

Incapacitatea înțelepților de a spune visul este o reprezentare a limitelor înțelepților din prezent, care, neavând înțelepciune și discernământ de la Cel Preaînalt, sunt incapabili să înțeleagă profețiile. Chiar dacă e posibil să fi învățat din știința lumii, omul care nu ascultă ca să audă ceea ce spune Domnul în cuvântul Său și care nu își deschide inima pentru a primi acest cuvânt, ca să-l poată da și altora, nu este un reprezentant al Dumnezeului din ceruri. Nu sunt mulți oameni importanți și învățați pe acest pământ care să primească cu bucurie adevărul ce duce la viața veșnică, deși adevărul va fi proclamat tuturor.

Tinerii și tinerele pot obține cea mai înaltă educație pământească, și totuși pot fi ignoranți față de primele principii care i-ar face locuitori ai Împărăției lui Dumnezeu. Învățarea umană nu ne poate califica pe niciunul dintre noi ca să intrăm în Împărăția cerurilor. Prin urmare, locuitorii Împărăției Domnului Hristos nu sunt acceptați datorită aspectului și nici datorită ceremoniilor, sau a studierii îndelungate a cărților. „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” Membrii împărăției Domnului Hristos sunt membre ale trupului Său, El Însuși fiind capul. Ei sunt fii și fiice aleși ai lui Dumnezeu, „o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt”, ca ei să aducă laude Celui care i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.

Scripturile Vechiului și Noului Testament trebuie să fie studiate în fiecare zi. De cunoașterea și înțelepciunea lui Dumnezeu are parte elevul care este un învățăcel constant al căilor și lucrărilor Lui. Biblia trebuie să fie lumina noastră, educatorul nostru. Când tinerii și tinerele învață să creadă că Dumnezeu trimite roua, ploaia și lumina soarelui din ceruri, făcând vegetația să înflorească, când ei își dau seama că toate binecuvântările vin de la El și că mulțumirile și laudele Lui spre El trebuiesc îndreptate, atunci ei vor fi îndrumați să-L recunoască pe Dumnezeu în toate căile lor și se vor achita cu fidelitate de datoriile lor în fiecare zi; Dumnezeu va fi în gândurile lor. Atunci ei vor putea să aibă încredere în El în privința zilei de mâine și vor evita îngrijorarea neliniștită ce aduce nefericire în viața atâtor oameni. „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”

Mulți tineri și tinere, vorbind despre știință, caută o înțelepciune mai presus de ceea ce este scris; ei caută să explice prin ceva aflat la nivelul înțelegerii lor finite care sunt căile și lucrările lui Dumnezeu; dar toate acestea nu reprezintă decât un eșec mizerabil. Adevărata știință și inspirație sunt într-o armonie perfectă. Falsa știință este ceva independent de Dumnezeu. Este o ignoranță pretențioasă.

Una dintre cele mai mari rele care au însoțit căutarea cunoașterii, cercetarea științei, este că aceia care se angajează în aceste cercetări pierd prea des din vedere caracterul divin al religiei pure și nealterate. Înțelepții lumești au încercat să explice, pe principii științifice, influența Duhului lui Dumnezeu asupra inimii. Cel mai mic pas în această direcție va conduce mintea în labirinturile scepticismului. Religia Bibliei este pur și simplu misterul dumnezeirii; nicio minte umană nu o poate înțelege pe deplin și este cu totul de neînțeles pentru o inimă nepocăită.

Consacrându-se slujirii lui Dumnezeu, tinerii și tinerele nu vor ajunge să aibă o minte slabă sau ineficientă. Pentru mulți, educația înseamnă cunoașterea cărților; dar „temerea de Domnul este începutul înțelepciunii”. Cel mai mic copil care Îl iubește pe Dumnezeu și se teme de El este mai mare în ochii Lui decât cel mai talentat și mai învățat om care neglijează problema mântuirii personale. Tinerii și tinerele care își consacră inimile și viețile lui Dumnezeu se pun în legătură cu Izvorul întregii înțelepciuni și al excelenței.

Dacă tinerii vor învăța de la Învățătorul ceresc, așa cum a făcut Daniel, ei vor ajunge să cunoască singuri că temerea de Domnul este, într-adevăr, începutul înțelepciunii. După ce au construit astfel o fundație sigură, ei vor putea, la fel ca Daniel, să transforme cât se poate de bine fiecare privilegiu și oportunitate și se vor ridica la orice înălțime în ceea ce privește realizările intelectuale. Consacrându-se lui Dumnezeu și având ocrotirea harului Său și influența însuflețitoare a Duhului Său Sfânt, ei vor manifesta o putere intelectuală mai profundă decât cea simplă, lumească.

Învățarea științei prin interpretările date de oameni echivalează cu obținerea unei false educații. Pentru a învăța despre Dumnezeu și despre Isus Hristos, pe care L-a trimis, înseamnă să înveți știința Bibliei. Cei cu inima curată Îl văd pe Dumnezeu în fiecare lucrare a providenței, în fiecare fază a adevăratei educații. Ei recunosc prima atingere a luminii ce radiază de la tronul lui Dumnezeu. Cerul comunică pentru aceia care vor primi primele raze ale cunoașterii spirituale.

Elevii din școlile noastre trebuie să ia aminte la cunoașterea lui Dumnezeu ca la lucrul cel mai important dintre toate. Această cunoaștere poate fi obținută doar prin studiul Scripturilor. „Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Căci este scris: «Voi prăpădi înțelepciunea celor înțelepți și voi nimici priceperea celor pricepuți».... Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii, şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii.... Și voi, prin El, sunteți în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare, pentru ca, după cum este scris: «Cine se laudă să se laude în Domnul.»” – The Youth’s Instructor, 24 noiembrie 1903

Un profesor lipsește de la ore – partea a 2-a de pastorul Scott Griswold

Socheat s-a gândit: O să mă rog toată ziua. „Părinte, te rog atinge inima acestui om. Ajută-l să mă lase să studiez în continuare.” În noaptea aceea s-a hotărât să se întoarcă la școală de parcă nu se întâmplase nimic.

Dar directorul l-a văzut și l-a chemat în biroul lui. „Spune-mi, de ce ai lipsit de la atât de multe ore? Nu îți place subiectul? Ai ceva cu profesorul?” Socheat înălță repede o rugăciune în inima lui, apoi răspunse: „Nu, domnule. Nu studiez vineri seara deoarece cred în Isus și vreau să mă supun Lui, să păzesc Sabatul sfânt așa cum cere El în Biblia Lui. Sâmbăta este singura zi pe care El a binecuvântat-o și începe când apune soarele vineri seară.

Directorul a fost surprins. „Te aștepți să fac o excepție pentru tine? Să-ți permit să lipsești de la ore? Niciunul dintre ceilalți elevi creștini din această școală nu a cerut vreodată așa un tratament special!” Socheat încercă să explice că erau denominațiuni diferite, cu credințe diferite, dar că adventiștii de ziua a șaptea cred că Isus și ucenicii Lui au păzit și ei Sabatul și că acesta este un semn important al credinței unei persoane în Creatorul ei.

Directorul l-a ascultat cu atenție. „Cred că înțeleg ce spui, dar trebuie să știi că va trebui să alegi între ziua ta sfântă și această universitate bună.” Socheat i-a răspuns plin de respect: „Îmi pare rău, domnule director. Chiar vreau mult să studiez la școala aceasta, dar dacă trebuie să aleg între ea și Sabat, voi continua să păzesc Sabatul.”

„Chiar vrei să spui că vei alege să păzești ziua ta sfântă și vei pierde ocazia unei mari educații?”, l-a întrebat directorul privindu-l lung. „Atât e de importantă pentru mine. Dar vă rog, domnule, nu puteți găsi o cale să mă ajutați și pe mine cu situația aceasta?”

Bărbatul a rămas tăcut vreo zece minute. Socheat le-a resimțit ca fiind cele mai lungi zece minute din viața lui. Apoi, brusc, a fost trimis afară. Socheat a rătăcit pe holuri, așteptând și punându-și întrebări. L-a văzut pe profesorul care ținea acel curs intrând în biroul directorului. Aceștia au stat un timp îndelungat acolo. Ce urma să se întâmple? Ce avea să facă dacă o să-i fie spulberat visul de a ajunge profesor? „Doamne, te rog. Fă acest lucru pentru Tine, nu pentru mine. Vreau să fac asta pentru că eu cred în Tine și am încredere în Tine, ca Prietenul și Creatorul meu. Te rog, rezolvă situația aceasta.”

Dintr-odată, ușa biroului s-a deschis. „Intră, Socheat, și ia loc. Am hotărât să nu-ți luăm în considerare absențele dinainte pentru notă. Cât timp studiezi aici, poți să-ți păzești Sabatul. Dar dacă un examen pică într-o vineri seară sau într-o sâmbătă, de tine depinde să faci aranjamente cu profesorii tăi ca să dai examenul într-o altă zi.” Socheat nu făcu nicio mișcare. Auzea bine? Putea să termine facultatea! S-a ridicat și i-a mulțumit directorului și profesorului iar și iar. Următorii patru ani, Socheat a umblat pe holuri liber să păzească Sabatul lui Dumnezeu pentru că luase atitudine și și-a pus încrederea în Dumnezeu.

Sunt atât de recunoscător să am așa un profesor care îi pregătește pe tineri să-I slujească lui Dumnezeu în școlile noastre Feed and Read. Îmi place să vizitez aceste școli și să-i încurajez atât pe profesori, cât și pe elevi în activitățile lor. Dacă veți dori să vă alăturați în a ajuta la îndeplinirea acestui lucru, vă rog să mergeți la adresa asapministries.org și să căutați secția „Educație” la „Proiecte”. Acolo aveți ocazia să trimiteți daruri mici, precum și sponsorizări. Vreau să am aceeași loialitate față de Dumnezeu cum a avut Socheat. Voi nu vreți?