Călătorii pentru misiune

Dicționarul Oxford definește cuvântul „misiune” astfel: „o sarcină importantă îndeplinită în scopuri politice, religioase sau comerciale, ce implică de obicei o călătorie.” Există misiuni diplomatice, misiuni spațiale și misiuni de luptă.

Unele misiuni sunt secrete și implică informații foarte sensibile, iar pentru îndeplinirea acestora sunt selectate doar persoanele cele mai de încredere. Alte misiuni sunt extrem de periculoase și pentru îndeplinirea lor este nevoie de mult antrenament și experiență.

Când devenim creștini, Dumnezeu ne trimite într-o misiune. „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit” (Matei 28:19,20).

Cu toate că Dumnezeu are misiuni pentru oameni de orice vârstă, multe dintre misiunile Lui cruciale necesită tineri competenți. Aceste misiuni sunt câteodată dificile și periculoase, ducându-i pe unii în zonele îndepărtate ale globului. Dar în tot acest timp, înconjurați de pericole și provocări, există o singură constantă: „Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28:20).

Prima noastră misiune începe în locul unde ne aflăm. Misiunea din jurul nostru este una de instruire. „Cei care vor fi misionari adevărați în țări străine trebuie mai întâi să fie misionari acasă. Cei care doresc să lucreze în via Stăpânului trebuie să se pregătească pentru aceasta printr-o cultivare atentă a micuței vii pe care El le-a încredințat-o” (The Youth’s Instructor, 17 ianuarie 1901).

Mulți își vor dedica viețile eforturilor misiunii de acasă. Dar Dumnezeu îi cheamă pe alții să slujească în alte misiuni. Instruirea pentru acestea pot implica călătorii misionare pe termen scurt. Hristos și-a trimis discipolii în două astfel de călătorii. Ne este de ajutor să revedem indicațiile pe care Hristos le-a dat pentru aceste călătorii misionare. „Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere și stăpânire peste toți dracii și să vindece bolile. Apoi i-a trimis să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu și să tămăduiască pe cei bolnavi” (Luca 9:1,2).

După aceste indicații de început, Mântuitorul le-a explicat logistica referitoare la bani, provizii și adăpost. „Să nu luați nimic cu voi pe drum”, le-a zis El, „nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani, nici două haine. În orice casă veți intra, să rămâneți acolo până veți pleca din locul acela” (Luca 9:3,4).

Mulți care merg în călătorii misiune în sate extrem de sărace sunt surprinși să vadă cât de fericiți pot fi unii oameni care trăiesc în niște colibe fără baie, cu acoperiș din stuf. Aceștia văd cum banii și averile nu-i fac cu adevărat mai fericiți pe oamenii bogați decât pe oamenii săraci.

Dar ei tot nu se gândesc să meargă în călătorie și să nu ia nimic cu ei! De ce i-a trimis Isus pe misionarii Lui fără să aibă nimic? El voia ca ei să vadă că are grijă de misionarii Lui când aceștia nu au nicio posibilitate de a avea grijă de ei înșiși (vezi Luca 22:35).

1. Descrieți eficiența călătoriilor misiune ale fariseilor. Matei 23:15 Comparați cu lucrarea misionară pe care Isus le-a spus discipolilor să o îndeplinească. Matei 28:18-20

2. Pentru a fi un misionar de succes în străinătate, ce trebuie să faceți mai întâi? Ce înseamnă, de fapt, acest lucru în viața de zi cu zi?

3. Cum pot avea bucurie în viață oamenii săraci? Cum puteți voi să vă bucurați de la aceeași sursă trăind într-o țară bogată?

În călătoria lor misionară, discipolii au descoperit secretul bucuriei lui Hristos. „Era bucuria lui Hristos să-i ajute pe cei care aveau nevoie de ajutor, să-i caute pe cei pierduți, să-i salveze pe cei ce pier, să-i ridice pe cei căzuți, să-i vindece pe bolnavi, să le spună cuvinte de simpatie și consolare celor întristați și tulburați... Cu cât facem mai multe pentru alții, cu atât mai mare va fi dragostea noastră pentru lucrare, precum și încântarea de a-L urma pe Stăpân” (Colporteur Ministry, p. 46).

Lucrând pentru alții, obținem o mare satisfacție; totuși, putem să avem parte și de mari îngrijorări. În timp ce lucra pentru salvarea noastră, Însuși Isus ajungea să fie extenuat fizic; așadar, El cunoaște nevoile lucrătorilor credincioși și știe cum să le ușureze poverile. Acest lucru este ilustrat de felul cum i-a ajutat pe discipoli la sfârșitul călătoriei lor misionare, când aceștia au aflat niște vești triste. Marele predicator, Ioan Botezătorul, era mort. Când s-au gândit la moartea tragică a acestui profet, au devenit lucizi în privința propriului viitor. Erau și obosiți după recenta lucrare misionară. Văzându-le oboseala și tristețea, Isus i-a invitat să vină și să se odihnească. „Apostolii, când s-au întors, au istorisit lui Isus tot ce făcuseră. El i-a luat cu Sine și S-a dus la o parte, lângă o cetate numită Betsaida” (Luca 9:10).

Biblia ne vorbește și despre alte călătorii misionare. Prima călătorie misionară a lui Pavel a durat aproximativ doi ani și jumătate. El a luat un tânăr, Ioan, zis și Marcu, să-l însoțească. Acesta provenea dintr-un cămin creștin dedicat, care locuia în casa pe care biserica timpurie o folosea pentru adunările de rugăciune, rugăciuni care au avut ca rezultat eliberarea lui Petru din închisoare, scăpându-l de la moarte.

Chiar dacă Ioan, zis și Marcu, a fost probabil încântat să meargă în călătoria misionară, a trebuit să învețe multe despre această lucrare. În curând, Pavel și tovarășul lui au avut de-a face cu persecuția și au ajuns în situații ce le puneau viața în pericol. Ioan, zis și Marcu, învins de frică, s-a întors acasă. E greu de imaginat că acesta a fost un mod favorabil de a începe o viață în slujba misiunii. Dumnezeu are nevoie de oameni care, spre deosebire de Marcu, vor răzbate în ciuda dificultăților severe.

„Dumnezeu cheamă oameni... care vor persevera în ciuda descurajărilor și a lipsurilor, oameni cu zelul, hotărârea și credința care sunt absolut necesare în lucrarea misionară” (Slujitorii Evangheliei, p. 434). Mai târziu, Ioan, zis și Marcu, a vrut să meargă într-o a doua călătorie misionară. Barnaba dorea să-i dea tânărului o a doua șansă, dar Pavel nu credea că acesta are curajul și determinarea necesare pentru a fi misionar.

După abandonul lui Ioan, zis și Marcu, lui Pavel i-ar fi fost de ajutor să revadă istoria călătoriei misiune a lui Iona. Asemenea lui Ioan, zis și Marcu, Dumnezeu l-a chemat pe Iona să meargă într-o călătorie misionară la păgâni. „Cuvântul Domnului a vorbit lui Iona... astfel: «Scoală-te, du-te la Ninive»” (Ioan 1:1,2).

Dar misionarul avea nevoie să fie misionar! Asemenea lui Ioan, zis și Marcu, și Iona a fugit de sarcina lui. În Scriptură, este relatată apoi istoria cunoscută a fugii lui Iona, care, în cele din urmă, a ajuns să fie înghițit de o balenă.

Cu toate acestea, nu trebuie ratată următoarea parte a istoriei lui Iona. Dumnezeu nu a renunțat pur și simplu la Iona când acesta nu a răspuns primei chemări în slujba misiunii. Dumnezeu a permis circumstanțelor să-l smerească pe Iona, iar după aceea i-a dat o a doua șansă: „Cuvântul Domnului a vorbit a doua oară lui Iona astfel: «Scoală-te, du-te la Ninive»” (Iona 3:1,2).

Ioan, zis și Marcu, a mers în alte călătorii misionare. El a învățat din greșelile lui și a ajuns un misionar eficient. Cu toții am fost binecuvântați de slujirea în misiune a lui Iona și a lui Ioan, zis Marcu, deoarece amândoi au scris cărți în Biblie. Data viitoare când citiți un pasaj din Iona sau Marcu, amintiți-vă cât de important este să le dați altora o a doua șansă. Dacă sunteți capabili, este minunat să mergeți în călătorii misiune. Trăiți bucuria slujirii și puterea de a lucra cu Dumnezeu pentru a-i ajuta pe alții.

4. Lumea spune că slujindu-ți sinele găsești fericirea. Dar cum a găsit Isus bucuria și mulțumirea? Dintre toate lucrurile pe care le faceți, ce anume vă aduce cea mai multă bucurie? Ce puteți face ca să găsiți mai multă fericire în slujba lui Hristos? 

5. Rezumați câteva lecții pe care le-am învățat din relatările despre Iona și Ioan, zis și Marcu. 

6. Gândiți-vă la oamenii pe care îi cunoașteți. Trebuie să îi oferiți cuiva o a doua șansă?

Vă puteți număra printre numeroșii tineri ce merg în călătorii misiune. Pentru tineri, una dintre cele mai eficiente călătorii misiune pe termen scurt este să se alăture unui program de colportaj de vară.

„Lucrarea de colportaj, condusă așa cum trebuie, este o lucrare misionară de cel mai înalt nivel și este o metodă cât se poate de bună și de eficientă pentru a așeza în fața oamenilor adevărurile importante pentru acest timp. Importanța lucrării pastorale este incontestabilă, dar mulți dintre cei care sunt flămânzi după pâinea vieții nu au privilegiul să audă Cuvântul de la predicatorii delegați de Dumnezeu. Pentru acest motiv, este esențial ca publicațiile noastre să fie de largă circulație. Astfel, mesajul va ajunge acolo unde predicatorul nu poate merge, iar atenția multora va fi îndreptată către evenimentele importante care au legătură cu scenele finale ale istoriei acestei lumi” (Mărturii pentru comunitate, vol. 6, p. 279).

Indiferent unde lucrăm ca misionari, trebuie să ne amintim întotdeauna cât de important este să ne menținem relația cu Dumnezeu. Satana va încerca să ne despartă de Dumnezeu folosind orice mijloc are la îndemână. Somnul ne-ar putea fi deranjat de sunetul insectelor sau de un pat care nu este foarte confortabil. Am putea avea probleme de sănătate sau la locul de muncă. Nu trebuie, însă, să lăsăm nimic din toate acestea să ne oprească să avem momentele noastre de devoțiune. Când era într-o țară păgână, Daniel și-a făcut o prioritate din rugăciune, chiar și când acest lucru devenise periculos. „Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, și de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga și lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea și mai înainte” (Daniel 6:10).

Acesta este un plan bun. Nu putem ajuta pe cineva să ajungă în cer dacă noi înșine nu suntem pe drumul spre cer. „Caracterul și comportamentul nostru sunt hotărâtoare în ce privește influența pe care o avem asupra altora. Pentru a-i convinge pe alții de puterea harului lui Hristos, trebuie să cunoaștem puterea harului în propriile noastre inimi și vieți. Evanghelia pe care o înfățișăm pentru salvarea sufletelor trebuie să fie Evanghelia prin care propriile noastre suflete sunt salvate. Numai printr-o credință vie în Hristos ca Mântuitor personal este posibil să ne facem simțită influența într-o lume sceptică. Dacă dorim să-i tragem pe păcătoși afară din apele care curg cu repeziciune, trebuie ca propriile noastre picioare să fie fixate bine pe Stânca, Hristos Isus” (Divina vindecare, p. 284).

Ce accent pune acest lucru asupra importanței propriei experiențe și a relațiilor personale cu Isus! Ar fi inutil, ba chiar mai rău decât inutil, să mergem în călătorii misiune în străinătate sau să facem lucrare misionară aproape de casă, dacă nu-L cunoaștem personal pe Mântuitorul pe care încercăm să-L împărtășim și cu alții. Dar atunci când Îl cunoaștem și am început să trăim mântuirea pe care El ne-o oferă gratuit, atunci primul nostru impuls va fi să împărtășim această minunată veste bună și cu alții, indiferent că o facem aproape sau departe. Iar apoi, cu ajutorul lui Dumnezeu, putem fi cu adevărat misionari de succes.

7. În ce fel viața devoțională a lui Daniel a dat mărturie celor din Persia?

8. De ce este atât de important să avem un timp de devoțiune personală în timp ce suntem în călătorii misiune?

Descoperind adevărul despre Sabat

Începând cu Coloseni, fratele Andrews a luat la rând versetele pe care le pregătisem, exact în ordinea pe care o alesesem, și a vorbit despre fiecare, spre marea mea satisfacție.

Analizând versetele din Coloseni, a explicat că existau două legi. Legea morală – Cele Zece Porunci – care are caracter veșnic, și legea ceremonială, ce arăta către Hristos și care a încetat la cruce. Duhul Domnului m-a impresionat solemn în timpul prezentării lui și mi-am spus în sinea mea: Aceasta este cea mai consistentă prezentare din tot ce am auzit vreodată despre problema legii. Va rezolva totul pentru mine. Și așa a fost.

În prezentările următoare, fratele Andrews a vorbit despre fiara cu două coarne, despre sanctuar și curățirea lui, precum și despre solia celor trei îngeri. A durat ceva ca să prezinte fiecare punct în mod clar. Ne vizita și se ruga cu noi aproape în fiecare zi. Membrii din Rochester, de asemenea, se rugau mult pentru cei interesați. Ceea ce ne-a mișcat profund nu a fost doar argumentul adus în favoarea adevărului, cât prezența evidentă a Duhului, care a însoțit prezentarea fiecărui adevăr și a sfărâmat barierele din inimile noastre. Nu puteam să nu particip la întâlniri și nici să rezist argumentelor puternice care au fost prezentate.

Am acceptat adevărul despre Sabat în luna septembrie a anului 1852. În momentul acela mai aveam încă trei întâlniri programate în trei duminici pentru adventiștii de ziua întâi. Am decis să particip la acestea, dar să nu spun nimic despre lumina nouă pe care o primisem, căci știam că trebuie să fiu bine pregătit ca să-mi apăr poziția. În fiecare loc unde am predicat le-am spus membrilor de acolo că nu voi mai veni.

Al patrulea Sabat l-am petrecut în Rochester. În ziua aceea, m-am declarat public de partea soliei celor trei îngeri și am înmânat un articol pentru The Review, prin care îmi anunțam schimbarea credinței. La acea întâlnire i-am văzut pentru prima dată pe fratele și sora White. Aceștia fuseseră plecați din Rochester în ultimele trei luni, călătorind cu căruța trasă de cal și vizitând păzitori ai Sabatului împrăștiați în New England.

Această întâlnire de Sabat a fost ținută la adresa Mt. Hope Avenue, nr. 124. În aceeași clădire ce era și reședință, se mai găsea camera pentru întâlniri religioase și tipografia revistei Review and Herald. Oswald Stowell era tipograf. În perioada aceea suferise atacuri puternice de pleurezie și fusese lăsat pe mâinile doctorilor ca să-și dea duhul. Stowell se afla în camera alăturată, iar la încheierea serviciului de Sabat a solicitat o rugăciune. După ce am făcut cunoștință cu fratele și sora White, aceștia m-au invitat să particip alături de ei la o ședință de rugăciune, în timp ce restul membrilor au rămas să se roage în liniște în camera de întâlnire. Am îngenuncheat la marginea patului și, în timp ce înălțam rugăciuni, fratele White l-a uns pe fratele Stowell în numele Domnului; acesta a fost vindecat într-o clipită. După ce am încheiat rugăciunile, fratele Stowell stătea în șezut atingându-și părțile care înainte îl duruseră atât de tare. „Sunt complet vindecat și mâine pot să mă întorc la lucru”, a spus. Aceeași binecuvântare ce l-a vindecat a cuprins-o cu o măsură și mai mare pe sora White. Fratele White s-a întors și a spus: „Ellen are o viziune. Când e în starea aceasta, nu respiră. Fiți liberi să vă convingeți, dacă doriți. Puteți să o examinați.”

Stătea în genunchi lângă pat, cu ochii deschiși și privind departe, de parcă fixa intenționat un obiect oarecare, însă nu cu o privire goală, ci una plăcută, cu o expresie inteligentă. Înfățișarea ei părea proaspătă și înfloritoare. Deși privea în sus, întorcea capul dintr-o parte în alta, ca și cum vedea diferite lucruri. Din numeroasele teste efectuate, era evident că era complet inconștientă față de ce se întâmpla în jurul ei. Mâinile i se mișcau cu grație din când în când. A rămas în viziune o jumătate de oră sau puțin mai mult. Când era în starea aceea, a pronunțat cuvinte și uneori chiar propoziții clare; cu toate acestea era evident că nu respira. Când a ieșit din viziune, primele trei respirații erau ca respirațiile unui copil nou-născut.

După ce s-a încheiat viziunea, a dat mărturie în fața adunării de oameni. Mi-a vorbit în special mie, descriind lucrarea minții mele înainte să îmbrățișez adevărul, și chiar gânduri pe care nu le împărtășisem cu nimeni. Auzind aceste lucruri de pe buzele ei, am spus: „În mod cert este o putere supraomenească conectată la această viziune.”

Cine?

Întregul pământ va fi luminat de slava lui Dumnezeu. Dar cât de greu este pentru unii să vadă și să recunoască lumina, să fie convertiți, pentru ca Eu să-i vindec!” spune Hristos.

Atmosfera de egoism, mândrie, formalitate și îndreptățire de sine le înconjoară sufletele și le este dificil să discearnă lumina ca lumină și să o aprecieze. Unii umblă departe de lumină, în întuneric; cu cât mai mare este întunericul ce le-a înfășurat sufletele, pentru că au avut lumină! Refuzând să umble în lumină, ei s-au împiedicat de cele mai prețioase lucruri. Refuzând să vadă adevărul, ei s-au împiedicat și nu știu de ce anume. Lumina care a fost dată cu bunăvoință nu a fost apreciată și adusă în viața practică. Mulți nu fac ce spune cuvântul. Fiecare credincios adevărat ar trebui să aibă o realizare a acestei responsabilități solemne înaintea lui Dumnezeu, să fie un misionar ce caută să-i salveze pe cei pierduți. Ar trebui să vedem armate de lucrători consacrați ce nu caută să-și facă voia sau plăcerea lor, ci voia lui Dumnezeu. Aceștia trebuie să fie conlucrători cu Dumnezeu. Ei trebuie să lucreze, să se roage și continuu să privească la Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței lor. Cei care se predau cu totul lui Dumnezeu își vor pune gândurile, rugăciunea și priceperea în slujba Lui și se vor dedica lucrării.

Dragi tineri și tinere, dacă sunteți urmașii adevărați ai lui Hristos, vă veți consacra fiecare talent și veți fi capabili să mergeți după cei neconvertiți, prin căi și metode ce vor fi eficiente. Veți fi activi, agenți lucrători pentru Hristos. În fiecare biserică trebuie să se găsească lucrători devotați. Toți trebuie să realizeze că ei caută sfatul lui Dumnezeu, că prin eforturi personale bine direcționate pot salva suflete pentru care Hristos a murit. Toți păcătoșii care intră în sfera de influență a unui creștin trebuie să simtă că au fost înrolați de partea lui Isus, Mielul lui Dumnezeu, care a luat asupra Sa păcatele lumii. Cei care declară că ei cred adevărul trebuie să umble în lumina prețioaselor raze ale Soarelui Neprihănirii.

Cine dintre tinerii noștri se va preda lui Dumnezeu cu scopul de a lucra pentru salvarea tinerilor amici? Cine își va pune talantul la schimbător? Cine își va simți responsabilitatea sacră și va pune la dispoziție fiecare abilitate dată lor de Dumnezeu pentru a câștiga suflete?

Dragi tineri și tinere, nu puteți forma grupuri și, ca soldați ai lui Hristos, să vă înrolați în lucrare, punând tot tactul, îndemânarea și talantul vostru în slujba Stăpânului, ca să puteți salva sufletele de la distrugere? În fiecare biserică trebuie să existe astfel de grupuri care să facă lucrarea aceasta. Stă scris că atunci când stăpânul a plecat de acasă, „a arătat fiecăruia datoria lui”. Nimeni un trebuie să fie inutil.

Fac apel atât la tineri, cât și la cei în vârstă și vă întreb dacă Isus este Mântuitorul vostru personal. Dacă nu vă dați seama că este al vostru, faceți-L să fie cu orice preț. Apoi, fără întârziere, învățați-i pe alții ce ați trăit în viața creștină. În loc să fiți la fel de fragili ca stuful suflat de vânt, arătați că sunteți precum cei care au rădăcini – arătați că voi credeți și trăiți adevărul, și puterea Sa care sfințește a coborât peste viața și caracterul vostru. Apoi veți umbla în lumină în timp ce aveți lumina. Tinerii și tinerele care Îl iubesc cu adevărat pe Isus trebuie să-i ajute nu doar pe cei de aceeași credință, ci și pe ceilalți, căci în ochii lui Dumnezeu nu se face nicio deosebire. Toate sufletele sunt prețioase; ele au fost răscumpărate cu sângele Fiului lui Dumnezeu.

De ce există atât de puțin interes și e o povară pe suflet pentru păcătoși? Mulți din afara rândurilor celor ce păzesc Sabatul, care nu au avut lumină, promit mai mult să devină copii ai lui Dumnezeu, moștenitori împreună cu Isus, decât cei care au avut lumina adevărului și nu au apreciat-o, ci au umblat în scânteile de la propriile vreascuri. Nimeni nu poate lucra cu succes pentru salvarea sufletelor fără un interes adevărat, sincer și lipsit de egoism. Cei care lucrează astfel vor vedea suflete convertite și ei înșiși vor crește în har și în cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. Ei nu vor avea o mică experiență în lucrurile lui Dumnezeu. Ei vor învăța în școala lui Hristos și vor fi și educatori, făcând cunoscute altora lucrurile pe care le-au învățat de la Isus.

Lăsați-i pe tineri și pe tinere să se hotărască să-L iubească în totalitate pe Dumnezeu și să împlinească poruncile Sale. În cele mai grele circumstanțe, să rămână credincioși datoriei lor – în special în atitudinea lor față de principiile reformei sănătății. În loc să fie reformatori cu jumătate de inimă, să îndeplinească o reformă cu toată inima și în toate lucrurile să practice curăția și temperanța.

Nimeni să nu înceapă o reformă și să se oprească. Hotărâți-vă să-l înfrângeți pe cel nelegiuit. Adevărata victorie este câștigată doar când păcătosul pocăit se angajează să asculte necondiționat de Dumnezeu – doar când se angajează să-L onoreze pe Dumnezeu cu fiecare cuvânt, cu fiecare afacere și în fiecare act din viața lui. Cei care fac aceasta pot fi ca tinerii cărora Ioan li s-a adresat cu următoarele cuvinte: „V-am scris, tinerilor, fiindcă sunteți tari și Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi și ați biruit pe cel rău.” Fiecare tânăr are posibilitatea să câștige putere spirituală. Cei care încearcă să-și crească puterile vor trece prin mai multe lupte dure, care le vor testa sinceritatea scopului; însă, rămânând credincioși, ei dovedesc că hotărârea lor de a face voia lui Dumnezeu e generată de motive înalte și sfinte. În fiecare sens al cuvântului, astfel de tineri sunt capabili să învingă, căci Hristos a învins în numele lor. Învingând, intră în legătură cu resursele divine inepuizabile.

Dragi tineri și tinere, sunteți o priveliște pentru lume, pentru îngeri și oameni. Prin eforturile voastre hotărâte de a fi cinstiți și drepți, asigurându-vă temelia în credință, puteți fi capabili să-i provocați pe frații și surorile mai în vârstă și mai experimentați să iubească și să facă fapte bune. — The Youth’s Instructor, 17 ianuarie 1911.

1. Descrieți atmosfera ce îi înconjoară pe cei care găsesc că este dificil să discearnă și să aprecieze lumina.

2. Ce ar trebui să realizeze fiecare credincios?

3. Ce trebuie să simtă fiecare păcătos ce intră în sfera de influență a unui creștin?

4. În al patrulea paragraf sunt mai multe propoziții ce încep cu cuvântul „cine”. Descrie tipul de tineri pe care îi caută Dumnezeu.

5. Ce fel de organizare le este recomandată tinerilor care Îl iubesc pe Isus?

6. Care sunt cele două lucruri pe care tinerii și tinerele ar trebui să fie hotărâți să le facă?

7. Ce se realizează prin luptele severe întâlnite de cei care hotărăsc să-l biruie pe cel rău?

8. Ce fel de tineri reușesc să învingă?

9. Cum pot să-i provoace tinerii pe frații și surorile mai în vârstă și mai experimentați să-și manifeste dragostea și să facă fapte bune?

Dragă jurnalule - de Brad Mills

Astăzi a fost o zi teribil de călduroasă. Am crezut că o să mă topesc! Câteodată mă întreb dacă într-adevăr regiunea Amazonului este cu adevărat o zonă locuibilă. Temperatura de aici este atât de ridicată, încât te stoarce de energie.

În sfârșit, încep să înțeleg de ce oamenii de aici termină cu încetinitorul lucrurile pe care le au de făcut. Nu au aer condiționat pentru confort, dușuri ca să se răcorească atunci când este cald și nici măcar produsele de igienă de bază ca să-și spele hainele după ce au transpirat în ele toată ziua. Muncesc atât de mult fizic doar ca să trăiască! Se îmbăiază și își spală hainele în râu, cinează afară la foc... Ziua este aproape gata!

Ieri a trebuit să mă încred din nou în Domnul. M-am simțit atât de neajutorat când bărbatul mi-a spus că are un os de pește în gât. Nu puteam să fac cu adevărat nimic. Cinam în barcă atunci când am auzit pe cineva bătând din palme afară. Aici, oamenii nu te cheamă pe nume și nici nu ciocănesc la ușă, ci stau pur și simplu afară și bat din palme tare. Când am ieșit să văd cine era și de ce anume avea nevoie, nevasta bărbatului a început să-mi spună că, în timp ce mânca pește, i s-a oprit un os în gât. Din nefericire, nu aveam nimic să-i ofer. Câteodată este greu să fii cel care se îngrijește de sănătatea altora, din cauză că resursele mele sunt atât de limitate!

L-am examinat pe bărbat și i-am pus mai multe întrebări. Era evident că putea să înghită, iar respirația nu-i era afectată. Dar era destul de neliniștit și se simțea foarte rău. Am căutat printre medicamente și am hotărât să-i fac o injecție antiinflamatoare pentru a-l ajuta cu durerea pe care o simțea, deși știam că nu avea să-i rezolve problema. M-am așezat lângă el și soția lui și le-am spus că nu am instrumentele necesare ca să îndepărtez osul de pește și că nu puteam să fac foarte multe. Din păcate, locuiau departe de orice centru medical, la ore de mers pe râu. Așa că i-am oferit o injecție și o rugăciune. Am împărtășit cu ei faptul că, deși nu mai puteam face altceva, era totuși Cineva care îi putea ajuta. Le-am spus că Dumnezeu, Creatorul nostru, poate rezolva orice situație. După ce m-am rugat cu ei, s-au urcat în canoea lor și s-au îndreptat spre casă.

Noaptea trecută, stăteam în pat întrebându-mă ce s-a întâmplat cu bărbatul acela. Există atât de multă durere și suferință în lume! Dar în dimineața aceasta, când m-am îndreptat înapoi spre sat, m-am întâlnit cu el. Avea un zâmbet mare pe față și mi-a spus că s-a întâmplat cumva că osul de pește a alunecat și nu i-a mai stat în gât! Îți mulțumesc, Doamne, că Îi ajuți pe copiii Tăi de aici din mijlocul junglei amazoniene.

Îți mulțumesc că îți amintești de toate nevoile noastre. Câteodată este posibil să vă confruntați cu situații foarte dificile. Amintiți-vă că Tatălui nostru ceresc și iubitor îi pasă cu adevărat. Indiferent care este problema voastră, prezentați-i-o lui Dumnezeu în rugăciune. Pe măsură ce vă îndepliniți lucrarea pentru Dumnezeu, nu uitați că, dacă voi nu puteți face totul, Dumnezeu, în schimb, poate. El, Acela care te-a chemat, va îndeplini lucrarea. Să mergem să lucrăm!

Proiectul Amazon Lifesavers Ministry este condus de voluntari laici adventiști de ziua a șaptea, care sunt hotărâți să ajungă în satele de pe malurile râurilor din regiunea junglei amazoniene din Brazilia. Oficial, proiectul a început în 2007 și continuă lucrarea începută de Leo și Jessie Halliwell la începutul anilor 1930. Cu ajutorul bărcilor, voluntarii călătoresc pe „autostrăzile” fluviului către zonele în care este greu de ajuns, oferind ajutoare medicale și servicii stomatologice extrem de necesare. Pe măsură ce-i ajută pe localnici să-și îmbunătățească sănătatea, echipa este capabilă să lege relații de prietenie cu oamenii și să răspândească Evanghelia. Echipa Amazon Lifesavers Ministry este compusă din peste 200 de voluntari locali part-time și câteva familii dedicate complet. Adesea, grupuri misionare călătoresc în Brazilia pentru a ajuta. Proiectul crește cu rapiditate și se străduiește să sprijine misiunea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea de a duce Evanghelia la capătul pământului.