1 Deschide-ți porțile[[xr:1]], Libanule, ca să-ți mănânce focul cedrii!

Deschideţi porţile. Există o deosebire de opinii considerabilă cu privire la felul cum să fie interpretate simbolurile din cap. 11. Limbajul este extrem de figurat, iar profetul a oferit atât de puţine explicaţii încât este imposibil să fi dogmatic în ce priveşte învăţăturile lui. S-au susţinut două concepţii principale cu privire la el: 1) că pasajul este o prezicere a pedepsei lui care urma să vină asupra iudeilor din cauza lepădării de către ei a călăuzirii lui Dumnezeu, în special a lui Mesia, 2) că pasajul este o analiză a istoriei trecute a lui Israel pusă în formă de parabolă pentru a-i avertiza cu privire la ceea ce ar putea să aducă abaterile viitoare. Concepţia din urmă este prezentată aici pe scurt ca ilustrând o posibilă interpretare. În acelaşi timp, concepţia că acest capitol este profetic – adică, în măsura în care este o avertizare cu privire la soarta lui Israel dacă poporul leapădă călăuzirea lor prezentă şi viitoare – are multe argumente în favoarea ei.

Versetele 1-3 au fost înţelese în diverse moduri. Printre concepţiile susţinute sunt şi următoarele: 1) ele prezic o continuare a pustiirii pentru încă o perioadă înainte ca perspectiva măreaţă din cap. 10,5-12 să se realizeze; 2) ele reprezintă o avertizare a pedepsei care va urma în mod inevitabil din stăruinţa în neascultare şi apostazie; 3) ele sunt o plângere pentru căderea Asiriei şi Egiptului, a căror smerire fusese prezisă în cap. 10,11; 4) ele sunt o privire retrospectivă asupra pustiirilor care deja avuseseră loc şi asupra cauzelor lor, ca o avertizare pentru generaţia prezentă.

Cedrii. Invaziile erau deseori însoţite de o distrugere nesăbuită a copacilor din pădure. Totuşi, aici, cedrul, chiparosul şi stejarul sunt probabil folosiţi ca reprezentanţi ai conducătorilor de frunte sau ai naţiunilor înseşi.


2 Vaită-te, chiparosule, căci cedrul a căzut și arborii cei falnici sunt nimiciți! Văitați-vă, stejari din Bașan, căci pădurea cea nepătrunsă a fost[[xr:1]] doborâtă!
3 Păstorii scot strigăte de jale, pentru că li s-a nimicit fala; leii tineri mugesc, pentru că hățișurile Iordanului sunt nimicite.

Strigăte de jale. Vezi comentariul la cap. 10,3.

Fala. Ebr. ga’on, aici, probabil desişul care îmbrăca malurile Iordanului şi care cândva mişuna de lei (vezi Ieremia 12,5).


4 Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul meu: „Păstorește[[xr:1]] oile[[fn:a]] de tăiat!

Paşte. Dumnezeu îi porunceşte profetului, ca reprezentat al Său, să aibă grija de turma Lui.

De tăiat. Adică destinate pentru tăiat. Neîngrijită fiind, aceasta va fi soarta turmei.


5 Căci cei ce le cumpără le taie și nu[[xr:1]] se simt vinovați. Și cel ce le vinde zice[[xr:2]]: «Binecuvântat fie DOMNUL pentru că mă îmbogățesc!» Și păstorilor lor nu le este milă de ele.

Cei ce le cumpără. Sau Posesorii lor. Adică păstorii cei răi din v. 3, care făceau negoţ cu ele şi totuşi aveau îndrăzneala să-L binecuvânteze pe Domnul pentru că aveau fericirea de a face aşa ceva (v. 5). Orbiţi de interesele lor personale, ei nu se considerau vinovaţi atunci când tratau turma într-un mod păcătos.


6 Da, nici Eu nu voi mai avea milă de locuitorii țării – zice DOMNUL – ci, iată, îi dau pe oameni pe mâna semenilor[[fn:a]] lor și pe mâna regilor lor; ei vor zdrobi țara și n-o voi izbăvi din mâinile lor.”

Dau. Aceşti asupritori vor fi daţi în mâinile altor naţiuni care la rândul lor îi vor asupri pe ei. Dumnezeu îi socoteşte responsabili pe conducători pentru felul cum îi tratează pe copiii Lui (vezi Isaia 10,5-7.12; vezi comentariul la Daniel 4,17).


7 Atunci m-am apucat să păstoresc[[xr:1]] oile de tăiat, care le erau sortite negustorilor[[xr:2]] de oi. Mi-am luat două toiege: pe unul l-am numit „Bunătate”, iar pe celălalt l-am numit „Unire”. Și am păstorit oile.

M-am apucat să pasc. Mai bine, am păscut.

Îndurare. Ebr. no?am, prietenie, bunătate. Cuvântul este înrudit cu ugariticul n?m, însemnând graţie, în sensul de farmec, drăgălăşenie. No?am apare în Vechiul Testament de şapte ori (Psalmi 27,4; 90,17; Zaharia 11,7.10; Proverbe 3,17; 15,26; 16,24) şi este tradus prin termeni precum frumuseţe, plăcută, farmec. Întrucât frângerea toiagului reprezintă ruperea legământului (Zaharia 11,10), toiagul poate fi considerat un simbol al legământului.

Legământ. Sau legături. Ebr. chobelim, înrudit cu cuvântul chebel, care înseamnă funie sau frânghie. De aceea, chobelim reprezintă în mod corespunzător o unire. Conform v. 14, toiagul acesta reprezenta frăţia dintre Iuda şi Israel.

Dumnezeu încheiase un legământul solemn cu poporul Lui (Exod 19,5,6; 24,3-8). Planul Său era ca israeliţii ca o naţiune unită şi sfântă să fie o binecuvântare în lume (vezi Geneza 12,2; vezi şi

p. 27-30). Cele două toiege reprezentau planurile pline de îndurare ale lui Dumnezeu cu privire la poporul Lui.


8 Am scăpat de cei trei păstori într-o[[xr:1]] singură lună. Sufletul meu nu-i mai răbda și se scârbise și sufletul lor de mine.

Trei păstori. Este imposibil să-i identificăm pe aceştia cu un grad oarecare de certitudine cu anumite persoane sau slujbaşi. S-ar părea că cel mai bun mod de a înţelege acest text este în contextul învăţăturii sale generale; şi anume, că Dumnezeu Şi-a eliberat poporul de orice opoziţie şi de conducerea asupritoare. El a făcut totul posibil pentru ca planurile Sale cu privire la Israel să poate reuşi (vezi comentariul la Isaia 5,4; Zaharia 10,3).


9 Și le-am zis oilor: „Nu vă mai pot păstori! Cea care trebuie să moară va muri[[xr:1]], cea care trebuie să dispară va dispărea, iar cele rămase vor ajunge să se mănânce unele pe altele.”

Nu vă mai pot paşte! Dumnezeu a luat atitudinea aceasta atunci când poporul a refuzat în mod persistent să accepte călăuzirea (vezi 2Regi 18,12; 2Cronici 36,14-16).


10 Mi-am luat toiagul „Bunătate” și l-am rupt, ca să rup legământul pe care-l încheiasem cu toate popoarele.[[xr:1]]

L-am rupt. Sau L-am tăiat. Actul acesta simbolic reprezenta ruperea legământului (vezi comentariul la v. 7).


11 Și chiar în ziua în care s-a rupt, negustorii de oi[[xr:1]] care mă pândeau au înțeles astfel că acesta este cuvântul DOMNULUI.

Au cunoscut. Cei cutezători şi sceptici din mijlocul poporului puseseră la îndoială împlinirea ameninţărilor divine. Vezi comentariul la Ezechiel 11,3, pentru o exemplificare a acestei atitudini. Împlinirea prezicerilor certifica integritatea cuvântului divin.


12 Eu le-am zis: „Dacă găsiți cu cale, dați-mi plata; dacă nu, nu mi-o dați!” Și mi-au cântărit, ca plată[[xr:1]], treizeci de sicli de argint.

Daţi-Mi plata. Sau Daţi-Mi preţul. Vorbind în numele Marelui Păstor, Zaharia se adresa întregii turme a israeliţilor, cerându-le plata. Întrebarea evidenţia nerecunoştinţa grosolană a poporului. Profetul lăsa plata salariului său pe seama simţământului lor de dreptate.

Treizeci de arginţi. Fără îndoială se au în vedere sicli, greutatea lor în argint (cam 11.4 grame per siclu) fiind în jur de 342 de grame (vezi vol. I, p. 168). Această sumă extrem de mică reflecta recunoştinţa dispreţuitoare a izraeliţilor pentru ceea ce făcuse Dumnezeu pentru ei. Treizeci de sicli era preţul unui sclav (Exod 21,32). Totuşi, siclul mai vechi avea o greutate diferită decât cel în uz pe timpul lui Zaharia (vezi Vol. I, p. 168; vezi comentariul la Exod 21,32).

Pentru împlinirea v. 12 şi 13 în viaţa Domnului nostru, vezi comentariul la Matei 27,3-10.


13 Atunci DOMNUL mi-a zis: „Aruncă[[xr:1]] în vistierie[[fn:a]] prețul acesta generos cu care M-au prețuit!” Și am luat, așadar, cei treizeci de sicli de argint și i-am aruncat în Casa DOMNULUI, pentru vistierie.

Aruncă olarului. Motivul nu este menţionat, şi nici nu se spune de ce darul a fost făcut în casa Domnului. O schimbare a unei litere în ebraică duce la termenul tezaurul, în loc de olar (vezi RSV). Termenul tezaur apare şi în versiunea siriacă. Unii înţeleg cuvintele aruncă olarului ca o simplă expresie care denotă lepădarea dispreţuitoare a arginţilor când au fost aduşi în tezaurul Templului.


14 Apoi am rupt al doilea toiag al Meu, numit „Unire”, ca să rup frăția dintre Iuda și Israel.

Am rupt. Semnificaţia acestui gest simbolic este imediat explicată (vezi comentariul la v. 7). Cu privire la sfărâmarea împărăţiei, vezi 1Regi 11,26-37; 12,13-20.


15 DOMNUL mi-a zis: „Ia-ți[[xr:1]] acum și uneltele[[fn:a]] unui păstor fără minte!

Ia. Din pricină că poporul lui Dumnezeu Îl lepădase pe Păstorul cel bun, Zaharia primeşte porunca (vezi v. 4) să joace rolul şi să ia uneltele unui păstor nebun (ebr. ’ewili, ciudat, nefolositor).


16 Căci, iată, voi ridica în țară un păstor care nu va lua seama la oile care lipsesc, nu se va interesa de soarta celor tinere, nu le va obloji pe cele rănite, nu va îngriji de cele sănătoase, ci le va mânca pe cele grase, lăsând din ele numai copitele.

Mânca din carnea. O reprezentare simbolică vie a experienţei lui Israel, în momentul în care, lepădând conducerea lui Dumnezeu, au pierdut protecţia divină, iar naţiunea a ajuns prada naţiunilor duşmane.


17 Vai[[xr:1]] de păstorul de nimic, care își părăsește oile! Sabia să-i lovească brațul și să-i străpungă ochiul drept! Să i se usuce brațul de tot și să i se stingă ochiul drept!”

De nimic. Ebr. ’elil, nimicnicie, fără valoare. Cuvântul acesta se referă adesea la idoli. Unii consideră că în ebraică ar trebui să se zică ’ewili, ca în v. 15 (vezi comentariile de acolo).

Sabia. O avertizare solemnă pentru aceia care îşi asumă conducerea turmei, ca nu cumva să fie găsiţi necredincioşi faţă de sarcina încredinţată lor.