1 Samuel[[xr:1]] a murit. Tot Israelul s-a adunat și l-a plâns[[xr:2]]; și l-au îngropat în locuința lui, la Rama. Atunci David s-a sculat și s-a coborât în pustia[[xr:3]] Paran.

Samuel a murit. Despre legătura dintre vârstele lui Samuel, Saul şi David, vezi pag. 132. Samuel a adus o contribuţie însemnată când a organizat şcoli pentru tineri, astfel încât Israel a putut fi instruit în marile principii ale mântuirii. Planul de la început al lui Dumnezeu a fost ca leviţii să fie răspândiţi pe cuprinsul întregii ţări, învăţând pe oameni cele cu privire la lucrurile lui Dumnezeu. Dar fiind în mare măsură nefolosiţi, membrii acestei seminţii fuseseră obligaţi să-şi găsească mijloacele de trai în alte feluri de lucrare, astfel poporul devenise cu puţin mai bun decât păgânii din jur. De aceea au fost înfiinţate şcolile profeţilor.

În locuinţa lui. Cuvântul locuinţă nu este obligatoriu să fie înţeles ca referindu-se la domiciliul lui Samuel, ci este folosit probabil aici pentru o cameră mortuară. Dacă Samuel ar fi fost înmormântat în mod literal în locuinţa lui, acolo ar fi fost necurăţie continuă (Numeri 19,11-22). Locul de înmormântare tradiţional al lui Samuel este o peşteră peste care a fost clădită o moschee musulmană în Nebî Samwîl, un oraş cam la 5 mile nord-vest de Ierusalim, dar identificarea este nesigură.

Pustia Paran. Un deşert care se întinde de la sud de Iuda înspre sud, către Sinai (vezi Numeri 10,12). Paran este identificat într-un loc cu Seir (Deuteronom 33,2), iar Seir a fost locul de domiciliu al lui Esau în Negheb, mai jos de Hebron (vezi Geneza 32,3 etc.). Se crede că pustia Paran include pustia Sin, care se află între Cadeş-Barnea şi Arba cea mare sau câmpia dintre Marea Moartă şi golful Acaba. Deoarece triburile care locuiau în această regiune erau din fire agresive, când a fugit în Paran, David a fost întâmpinat cu ostilitate şi fără îndoială că şi-a recunoscut greşeala. Primirea aceasta şi gândul că acum, când Samuel era mort, Saul avea să-l urască şi mai mult, l-au făcut să simtă nevoia unui hotărât ajutor de sus. Cuprins de o mare îngrijorare, el a compus psalmii 120 şi 121 (vezi PP 664).


2 În Maon[[xr:1]] era un om foarte bogat, a cărui avere era în Carmel; avea trei mii de oi și o mie de capre și se afla la Carmel[[xr:2]] pentru tunderea oilor lui.

Carmel. O cetate la mai mult o milă nord Maon, pe creasta munţilor. Toată apa de la răsărit de acest loc curge în Marea Moartă; toată apa de la apus curge în Marea Mediterană. Pustia Maon,

o zonă răzleaţă plină de văi seci, se află la răsărit şi sud de Carmel. În timpul rămânerii lor în pustia Zif şi Maon (cap. 23,24-26), înainte de a se muta la En-Ghedi (cap. 23,29), David şi oamenii lui se cunoscuseră cu păstorii lui Nabal şi lăsaseră o impresie foarte favorabilă. Locuind aproape de deşert, Nabal era continuu expus bandelor de prădători. Acum oraşul este cunoscut sub numele de Chermel.


3 Numele acestui om era Nabal, și nevasta lui se chema Abigail; era o femeie cu judecată și frumoasă la chip, dar bărbatul ei era aspru și rău în faptele lui. El se trăgea din Caleb.

Nabal. În mod literal, nebunesc, smintit. Înţelesul probabil al numelui soţiei lui, Abigail, este tatăl meu este bucurie sau tatăl bucuriei.


4 David a aflat în pustie că Nabal își tunde[[xr:1]] oile.
5 A trimis la el zece tineri, cărora le-a zis: „Suiți-vă la Carmel și duceți-vă la Nabal! Întrebați-l de sănătate în numele meu
6 și vorbiți-i așa: «Să trăiești[[xr:1]] în pace și pacea să fie cu casa ta și cu tot ce este al tău!
7 Și acum, am auzit că tunzi oile. Păstorii tăi au fost cu noi; nu i-am ocărât și nu li s-a luat[[xr:1]] nimic în tot timpul cât au fost la Carmel.
8 Întreabă-i pe slujitorii tăi, și-ți vor spune! Să capete trecere dar tinerii aceștia înaintea ta, fiindcă venim într-o zi[[xr:1]] de bucurie. Dă-le dar, te rog, robilor tăi și fiului tău David ce te lasă inima!»”

Fiului tău David. David îşi dă acest titlu din respect pentru cineva mai în vârstă. Călătorii moderni prin acest district notează că manierele şi obiceiurile de astăzi sunt aproape identice cu acelea de pe vremea lui David.

Deşi el însuşi un exilat, în măsura în care ţinem seamă de Saul, David fusese ocrotitorul celor din poporul său faţă de atacurile prădătorilor din deşert. El păzise turmele lui Nabal fără nici o cheltuială din partea proprietarilor lor. Proprietarii de turme, în mod normal, ar fi fost fericiţi să răsplătească pe cei care i-au ajutat să nu aibă pierderi. Cererea lui David pentru alimente era legitimă şi în armonie cu obiceiurile vremii sale.


9 Când au ajuns, oamenii lui David i-au spus lui Nabal toate aceste cuvinte în numele lui David. Apoi au tăcut.
10 Nabal le-a răspuns slujitorilor lui David: „Cine[[xr:1]] este David și cine este fiul lui Isai? Astăzi sunt mulți slujitori care fug de la stăpâni.

Cine este David? Observaţii atât de jignitoare cu greu ar fi fost făcute dacă David ar mai fi rămas la Maon. Referirea la slujitorii care fug poate fi fie la ruperea legământului de prietenie al lui David cu Saul, fie la aceşti tineri pe care Nabal îi îndepărtează tăios cu insinuarea că el nu poate să spună dacă au fost sau nu oamenii lui David.


11 Și să-mi iau eu[[xr:1]] pâinea, apa și vitele mele, pe care le-am tăiat pentru tunzătorii mei, și să le dau unor oameni care sunt de nu știu unde?”
12 Oamenii lui David și-au luat drumul înapoi; s-au întors și i-au spus, la sosirea lor, toate aceste cuvinte lui David.
13 Atunci David le-a zis oamenilor săi: „Fiecare din voi să-și încingă sabia!” Și fiecare și-a încins sabia. David și-a încins și el sabia, și aproape patru sute de inși s-au suit după el. Au mai rămas[[xr:1]] doar două sute la calabalâcuri.

David... şi el. David a făcut o greşeală serioasă când s-a hotărât în mod necugetat să caute răzbunare personală. El mai trebuia să înveţe lecţia răbdării. Această trăsătură de caracter a fost dobândită mai târziu. Observaţi contrastul dintre această atitudine a lui şi cea de mai târziu, când Absalom a încercat să uzurpeze împărăţia. Când David a fugit din Ierusalim, Şimei, din casa lui Saul, a aruncat cu pietre în el şi l-a blestemat. Când unul dintre oamenii lui a vrut să-l omoare pe cel care-l insultase, David a spus: Lăsaţi-l să blesteme... Poate că... Domnul îmi va face bine în locul blestemelor de azi (2 Samuel 16,11.12).


14 Unul dintre slujitorii lui Nabal a venit și a zis către Abigail, nevasta lui Nabal: „Iată că David a trimis din pustie niște soli să-l întrebe de sănătate pe stăpânul nostru, și el s-a purtat rău cu ei.

A zis către Abigail. Prin ce concurs de împrejurări s-a ataşat o femeie cu un astfel de temperament de un bărbat nesăbuit şi impetuos ca Nabal nu se ştie, dar adesea doi oameni cu firi diametral opuse sunt aduşi laolaltă în cele mai intime legături de soţ şi soţie. Probabil că aceasta n-a fost prima dată când Abigail a fost chemată să acţioneze ca făcător de pace între soţul ei şi asociaţii lui. Abigail nici n-a ştiut că în ceea ce făcea zilnic pentru Nabal dezvolta o adâncire a înţelegerii ei spirituale şi o întărire a intuiţiei ei feminine care într-o zi aveau s-o facă în stare să-l oprească pe David de la o greşeală serioasă (v. 18-28).


15 Și totuși oamenii aceștia au fost foarte buni cu noi; nu ne-au[[xr:1]] ocărât și nu ni s-a luat nimic în tot timpul cât am fost cu ei în câmp.
16 Ne-au fost zid[[xr:1]] și zi, și noapte, în tot timpul cât am fost cu ei la păscutul turmelor.
17 Să știi acum și să vezi ce ai de făcut, căci pierderea[[xr:1]] stăpânului nostru și a întregii lui case este hotărâtă, și el este așa de rău[[xr:2]], încât nimeni nu îndrăznește să-i vorbească.”

Aşa de rău (engl. son of Belial). În mod literal, fiu al nevredniciei sau fiu al răutăţii. De data aceasta Belial nu apare ca nume propriu, cu toate că mai târziu el ajunge să fie privit ca atare (vezi 2 Corinteni 6,15).


18 Abigail a luat[[xr:1]] îndată două sute de pâini, două burdufuri cu vin, cinci oi pregătite, cinci măsuri de grâu prăjit, o sută de turte de stafide și două sute de legături de smochine. Le-a pus pe măgari

Cinci măsuri. Ceea ce ar fi egal cu aproximativ un buşel (36,3 litri).

Turte. Probabil grămezi. În vechime era obiceiul de a presa stafidele în turte.


19 și le-a zis slujitorilor săi: „Luați-o înaintea[[xr:1]] mea, și eu voi veni după voi!” Nu i-a spus nimic bărbatului ei, Nabal.
20 Ea a încălecat pe un măgar, a coborât muntele pe un drum tufos, și iată că David și oamenii lui se coborau în fața ei, așa că i-a întâlnit.
21 David zisese: „În zadar am păzit tot ce are omul acesta în pustie de nu i s-a luat nimic din tot ce are, căci mi-a întors[[xr:1]] rău pentru bine.
22 Dumnezeu să-l pedepsească[[xr:1]] pe robul Său David cu toată asprimea dacă voi mai lăsa să rămână până la lumina zilei pe cineva[[xr:2]] de parte bărbătească[[xr:3]] din tot ce este al lui Nabal!”
23 Când l-a zărit Abigail pe David, s-a dat jos[[xr:1]] repede de pe măgar, a căzut cu fața la pământ înaintea lui David și s-a închinat până la pământ.
24 Apoi, aruncându-se la picioarele lui, a zis: „Eu sunt de vină, domnul meu! Îngăduie-i roabei tale să-ți vorbească la urechi și ascultă cuvintele roabei tale!

Eu sunt de vină, domnul meu. Un gest condescendent şi unul care probabil că devenise obişnuit la ea. Fără îndoială că, adesea, fără ca Nabal să ştie, ea întorcea nebunia lui într-o nouă viziune despre viaţă, în speranţa că el va putea să vadă frumuseţea unei concepţii de viaţă cu totul diferită. Această femeie nobilă s-a prezentat pe sine ca singura asupra căreia cădea vina şi de aceea, singura care să primească pedeapsa.


25 Să nu-și pună domnul meu mintea cu omul acela rău, cu Nabal, căci, cum îi este numele, așa este și el; Nabal (Nebun) îi este numele, și este plin de nebunie. Și eu, roaba ta, nu i-am văzut pe oamenii trimiși de domnul meu.

Cum îi este numele? vezi cele despre v. 3.

N-am văzut pe oameni. Nabal, ca stăpân al casei şi reprezentant al întregii familii în toate situaţiile, nu s-a gândit şi la soţia Samuel. Dacă ar fi cerut şi părerea ei , ar fi putut să evite necazuri fără sfârşit, dar acum ea era cea care trebuia să îndrepte greşelile lui şi să primească mustrarea pentru incidentele neplăcute.


26 Acum, domnul meu, viu[[xr:1]] este Domnul și viu este sufletul tău că Domnul te-a oprit[[xr:2]] să verși sânge și să te ajuți[[xr:3]] cu mâna ta. Vrăjmașii tăi, cei ce îi vor răul domnului meu, să fie ca[[xr:4]] Nabal!

Te-a oprit. Abigail nu s-a bazat pe ingeniozitatea ei, ci a crezut că Iehova îi va schimba hotărârea pripită a lui David. Astfel de cuvinte ca cele pronunţate de ea puteau să vină numai de la cineva care avea o profundă preocupare religioasă.


27 Primește darul acesta[[xr:1]] pe care i-l aduce roaba ta domnului meu și să li se împartă oamenilor care merg după domnul meu!

Darul (engl. blessing). Abigail a dat numele acesta darului ei, lăsând să se înţeleagă faptul că ea a îndreptat atenţia de la ea, ca datatoare, către Dumnezeu care S-a îngrijit de acestea, ca răspuns la cererile lui David.


28 Iartă, te rog, vina roabei tale, căci Domnul[[xr:1]] îi va face domnului meu o casă trainică; iartă, căci domnul meu poartă războaiele[[xr:2]] Domnului și niciodată nu va fi răutate[[xr:3]] în tine!

Iartă, te rog, vina. Vezi v. 24. Abigail îşi întemeia cererea pe două considerente importante:

e care plănuise s-o reducă la tăcere. În prezenţa puterii satanice supranaturale, bravada împăratului, îndreptăţirea de sine şi scuza de orice fel s-au spulberat ca pleava în vânt.


29 Dacă se va ridica cineva care să te urmărească și să vrea să-ți ia viața, sufletul domnului meu va fi legat în mănunchiul celor vii la Domnul, Dumnezeul tău; și să arunce cu praștia[[xr:1]] sufletul vrăjmașilor tăi.
30 Când îi va face Domnul domnului meu tot binele pe care ți l-a făgăduit și te va pune mai-mare peste Israel,
31 atunci nu va avea domnul meu nici mustrări de cuget și nici nu-l va durea inima că a vărsat sânge degeaba și că s-a răzbunat singur. Și când îi va face Domnul bine domnului meu, adu-ți aminte de roaba ta!”
32 David i-a zis lui Abigail: „Binecuvântat[[xr:1]] să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care te-a trimis astăzi înaintea mea!
33 Binecuvântată să fie judecata ta și binecuvântată să fii tu, că m-ai oprit[[xr:1]] în ziua aceasta să vărs sânge și mi-ai oprit mâna!
34 Dar viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, care m-a oprit[[xr:1]] să-ți fac rău, că, dacă nu te-ai fi grăbit să vii înaintea mea, n-ar mai fi rămas[[xr:2]] nimic din ce este al lui Nabal până la lumina zilei de mâine.”
35 Și David a luat din mâna lui Abigail ce-i adusese și i-a zis: „Suie-te[[xr:1]] în pace acasă; vezi că ți-am ascultat glasul și te-am[[xr:2]] primit bine.”
36 Abigail a ajuns la Nabal. Și el tocmai dădea în casa lui un ospăț[[xr:1]] ca un ospăț împărătesc; inima îi era veselă și era beat mort. Ea nu i-a spus nimic-nimic, până la lumina zilei.
37 Dar dimineața, după ce îi trecuse beția lui Nabal, nevasta sa i-a istorisit ce se întâmplase. Inima lui Nabal a primit o lovitură de moarte și s-a făcut ca o piatră.

Inima lui... a primit o lovitură de moarte. Adică a căzut, şi-a pierdut cunoştinţa.

S-a făcut. A paralizat.


38 Cam după zece zile, Domnul l-a lovit pe Nabal, și el a murit.

Domnul a lovit pe Nabal. Scripturile prezintă adesea pe Dumnezeu ca făcând ceea ce El nu împiedică să se întâmple. Nabal avusese ocaziile lui. Prezenţa unei soţii evlavioase nu a avut nici o înrâurire asupra lui. El şi-a pierdut dreptul de a mai avea parte de ocrotirea lui Dumnezeu.


39 David a aflat că murise Nabal și a zis: „Binecuvântat[[xr:1]] să fie Domnul că mi-a apărat pricina[[xr:2]] în ocara pe care mi-a făcut-o Nabal și l-a împiedicat[[xr:3]] pe robul Său să facă rău! Domnul a făcut ca răutatea lui Nabal să cadă[[xr:4]] asupra capului lui.” David i-a trimis vorbă lui Abigail că vrea s-o ia de nevastă.
40 Slujitorii lui David au ajuns la Abigail, la Carmel, și i-au vorbit așa: „David ne-a trimis la tine, ca să te ia de nevastă.”
41 Ea s-a sculat, s-a aruncat cu fața la pământ și a zis: „Iată, roaba ta se socotește ca o roabă[[xr:1]], gata să spele picioarele slujitorilor domnului meu.”
42 Și îndată Abigail a plecat, călare pe un măgar și însoțită de cinci fete; a mers după solii lui David și i-a fost nevastă.

I-a fost nevastă. David era deja căsătorit (cap. 18,27). Poligamia era obiceiul vremii, şi fapta lui David nu avea să fie privită ca faptă condamnabilă de către oamenii de atunci. Dumnezeu a îngăduit obiceiul în acea epocă aşa cum făcuse şi anterior (vezi despre Deuteronom 14,26), trecând cu vederea vremurile de neştiinţă (vezi Fapte 17,30). Totuşi, poligamia a adus cu ea mult necaz şi suferinţă, de care oamenii ar fi fost cruţaţi dacă ar fi fost gata să accepte modelul dat de Dumnezeu în grădina Eden (Geneza 2,24; compară cu Matei 19,5).


43 David o luase și pe Ahinoam din[[xr:1]] Izreel, și amândouă[[xr:2]] au fost nevestele lui.
44 Și Saul i-o dăduse pe fiica sa Mical[[xr:1]], nevasta lui David, lui Palti din Galim[[xr:2]], fiul lui Laiș.