Cerul și noul pământ minunat

Text de memorat

„Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mântui.” (Isaia 25:9)

Când va reveni, Isus va face multe lucruri minunate pentru prietenii Lui ascultători. Atunci când va reveni, Isus îi va trezi din moarte pe toți oamenii care L-au cunoscut și îi va lua cu El în cer.

Apoi Isus va face un alt lucru minunat pentru ei și pentru toți oamenii în viață când El va reveni pe nori. El ne va da tuturor trupuri noi, sănătoase și perfecte. Ce minunat! Isaia 35:5,6, prima parte
Atunci Isus ne va face pe fiecare dintre noi nemuritori. Aceasta înseamnă că vom trăi perfect fericiți și sănătoși întotdeauna. Biblia spune: „Toți vom fi schimbați într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiță.”

Apoi toți prietenii lui Isus vor urca tot mai sus spre cer, pentru a-L întâlni pe Isus. O, cât de fericiți vom fi! Dar Isus va fi și mai fericit. Ce a vrut să facă El de foarte, foarte mult timp? Ioan 17:24 Acum, în sfârșit, Isus poate să-Și ia prietenii acasă la El în cer. Acolo, El va face ceva foarte special pentru ei. Mâine vom afla ce.

Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeul atotputernic”, vor cânta îngerii în timp ce vom merge cu Isus în ceruri. Călătoria va dura șapte zile. Când vom ajunge în cer, toți oamenii vor sta într- un pătrat mare în jurul lui Isus. Toți se vor uita la fața Lui bună și iubitoare. Atunci se va întâmpla ceva foarte special. Isus ne va spune fiecăruia, pe rând, bun-venit în cer. Cu propriile Sale mâini, El ne pune câte o coroniță frumoasă pe cap. Apoi ne va da fiecăruia o ramură de palmier și un instrument strălucitor de cântat.

Atunci, îngerii și noi vom umple tot cerul cu muzică frumoasă. Ce vom cânta? Apocalipsa 1:5,6 Apoi Isus va deschide porțile frumoase ale orașului numit Noul Ierusalim. În acest loc, vom sta cu toții împreună cu Isus. Ce ne va spune El când ne va primi în noua noastră casă? Matei 25:34 Atunci vom sta cu toții la o cină minunată. O, ce bună va fi mâncarea! Masa va fi foarte, foarte lungă, plină de oameni (Luca 12:37). Vrei să fii acolo?

Isus a construit un oraș frumos în cer numit Noul Ierusalim. Va fi mai superb decât orice ne putem imagina. Hai să citim cum va arăta. Apocalipsa 12:12,18,19,21

Noul Ierusalim nu va avea nevoie de soare sau de lună ca să facă lumină, fiindcă o lumină puternică va veni de la Dumnezeu tot timpul. „Nu va fi noapte acolo”, spune Biblia.

În Noul Ierusalim, vom vedea ceva foarte special pe care Isus l-a păstrat pentru noi. Ghicești ce va fi? Va fi grădina Eden.

După ce Adam și Eva au păcătuit, Edenul a rămas pe pământ pentru un timp. Dar, înainte de potopul lui Noe, El a luat Edenul în cer pentru a-l păstra. Se va bucura Adam să-și revadă prima casă? O, da. Dar va fi și mai bucuros să-L vadă iarăși pe Creatorul lui. Adam va îngenunchea și I se va închina lui Isus. Pomul vieții, din care obișnuia Adam să mănânce, va fi și el acolo. Dacă L-am iubit pe Isus și am ascultat de El, vom putea să mâncăm și noi din acest pom? Apocalipsa 2:7; 22:14

Vom locui cu Isus o mie de ani în cer. Acesta este un timp foarte, foarte lung. În timpul acesta, Isus ne va răspunde la toate întrebările.

Sunt multe lucruri pe care noi nu le înțelegem acum. Dar atunci Isus ne va explica toate lucrurile. Iar noi ne vom gândi dacă El a făcut toate lucrurile așa cum este cel mai bine. Apocalipsa 15:3,4

Dar ce va fi pe pământ? Satana și îngerii săi vor fi aici, dar nu vor face rău nimănui, deoarece pe pământ nu vor mai fi oameni. Vrei să știi singurul lucru pe care Dumnezeu îl va mai face pe pământ? Isus va transporta din cer orașul cel frumos chiar aici, pe pământul nostru. Atunci vor învia toți oamenii răi care au fost morți. Ei Îl vor vedea pe Isus, dar vor dori să se lupte cu El.

Isus Se va coborî și va sta în picioare pe Muntele Măslinilor, unde S-a rugat de atâtea ori. Ce se va întâmpla atunci? Zaharia 14:4 Isus va așeza orașul în acea vale întinsă. Apoi noi vom intra în oraș și vom merge prin el cu Isus și îngerii Lui. Ce va fi după aceea?

Satana va fi fericit să-i vadă pe toți prietenii lui în viață. Împreună cu ei și cu îngerii lui, Satana va merge în jurul orașului, pe exterior. Ei vor crede că vor putea cuceri orașul cu ziduri înalte. Dar ce se va întâmpla? Apocalipsa 20:9

Acel foc mare va arde un timp. Cât va arde, noi vom fi în perfectă siguranță împreună cu Isus în interiorul cetății. După ce focul se va opri, Satana, îngerii lui și oamenii răi vor dispărea. Ei nu vor mai trăi niciodată. Nu va rămâne nimeni care să-I facă probleme lui Dumnezeu sau să-i rănească pe copiii lui Dumnezeu. Aceea va fi ultima bătălie între Isus și Satana. Cine va câștiga? Isus, cu siguranță. Iar toți prietenii Lui vor fi fericiți pentru totdeauna împreună cu El.

După ce Satana și păcatul vor dispărea, Isus va face un nou pământ. El va face copaci noi, iarbă nouă, animale noi și flori noi. Nu-i așa că va fi plăcut să ne uităm cum vor apărea toate acestea? Știi ceva? Florile nu vor muri niciodată. Animalele vor fi toate blânde – chiar și urșii și lei și tigrii. Vom putea să ne jucăm cu ei și nu ne vor mușca niciodată. Va fi cineva trist? Apocalipsa 21:4

Îți aduci aminte ce i-a separat pe oameni de Dumnezeu? Păcatul. Dar toți care vor învinge păcatul prin puterea lui Isus vor fi în cer. Vor fi acolo și copii răi? Apocalipsa 21:27

Păcatul va dispărea pentru totdeauna. Un singur lucru ne va aminti mereu de marea problemă a păcatului. Când unii Îl vor întreba pe Isus despre aceasta, ce le va spune El? Zaharia 13:6

Isus va avea pentru totdeauna acele cicatrici pe trupul Său. Vom vedea locurile unde cuiele I-au străpuns mâinile și picioarele, unde coroana aceea de spini I-a rănit capul și unde sulița I-a străpuns coasta. Acele cicatrici ne vor reaminti mereu de dragostea minunată a lui Isus, care a fost atât de iubitor și de puternic încât ne-a salvat din păcat.

Vom fi prieteni cu îngerii. Vrei să-i cunoști pe Adam, Noe, Iosif, Moise, Daniel și Pavel? Dar cine ne va fi cel mai bun Prieten? Isus. În fiecare Sabat vom veni la orașul Noul Ierusalim. Ne vom plimba cu El, Îi vom pune întrebări, iar El ne va spune multe povestiri. Și în fiecare zi Îl vom iubi din ce în ce mai mult. Isus ne iubește. El a murit ca noi să trăim cu El pentru totdeauna. Eu vreau să fiu cu El. Dar tu? Vrei să te ajute să fii pregătit?

Vor fi în cer toți oamenii care Îl iubesc pe Dumnezeu și ascultă de regulile Lui? Tu Îl rogi pe Isus să te ajute? Va fi cineva în cer care nu e prieten cu Isus?
Cine ne va pune coronițele pe cap? Ce ne va mai da Isus? Va mai exista vreun lucru în cer care să fie periculos? Notă: Sabatul următor va fi o ocazie de recapitulare a principalelor teme împreună cu cei mici.