Minuni în închisoare

Text de memorat

„Căci Tu ești mare și faci minuni – numai Tu ești Dumnezeu.” (Psalmii 86:10)

Deţinuţi nedumeriţi

Cheile gardianului zornăiau când acesta trecea pe lângă ușile închisorii. Iosif a deschis ochii și a zâmbit. Era o nouă zi în închisoare. Și-a plecat capul și I-a mulțumit lui Dumnezeu pentru pacea și dragostea pe care le avea în inimă. Iosif fusese ales să îi aibă în grijă pe toți cei închiși (vezi Geneza 39:22). Avea mult de lucru, dar asta îl făcea fericit.

În dimineața aceea însă, Iosif a observat că doi dintre prizonieri nu erau ca de obicei. Unul era paharnicul, cel care îi servea faraonului băuturile. Celălalt era brutarul, cel care pregătea pâinea pentru faraon. Faraonul se supărase pe ei și îi aruncase în închisoare.

Cu bunătate, Iosif i-a întrebat:
— De ce sunteți atât de triști astăzi?
— Am avut amândoi câte un vis azi-noapte, dar nu este nimeni care să ne spună ce înseamnă (vezi Geneza 40:8).

Vise ciudate? Iosif știa foarte bine cum este să te trezești nedumerit după un vis neobișnuit. Oare putea Iosif să-i ajute să înțeleagă visele? Pentru asta ar fi trebuit să cunoască gândurile și viitorul. Cine este singurul care poate face un lucru atât de uimitor? Să citim din Psalmii 86:10!
— Numai Dumnezeu poate să explice visele, le-a spus Iosif. Mi le puteți povesti mie (vezi Geneza 40:8).

Iosif voia ca ei să știe că Dumnezeul lui poate face lucruri uimitoare și aparent imposibile. Dumnezeul lui îi putea ajuta.

Mă întreb

» Îți amintești cele două vise ale lui Iosif? Care au fost ele?
» Poți spune două lucruri uimitoare pe care Dumnezeu le poate face, dar noi, nu?

Mă rog

Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru lucrurile minunate pe care numai El le poate face!

Pun în practică

Privește cu mare atenție o floare! Încearcă să desenezi fiecare mic detaliu pe care îl vezi! Nu este uimitor cât de minunat a creat Dumnezeu toate lucrurile?

Vise explicate

Paharnicul și brutarul – sau „pitarul”, cum se spune în Biblie – au rămas uimiți de cuvintele lui Iosif. Dumnezeul lui putea să le spună ce înseamnă visele lor ciudate.

Primul a început paharnicul: „Am visat o viță-de-vie. Pe viță erau trei ramuri” (vezi Geneza 40:9,10). Pe ramuri crescuseră struguri dulci și zemoși. Paharnicul i-a cules și i-a stors într-un pahar pentru ca faraonul să bea din el.

În timp ce Iosif asculta, Dumnezeu a făcut ceva uimitor. I-a arătat ce înseamnă visul. Ce a spus Iosif? Să aflăm din Geneza 40:13! Ochii paharnicului s-au luminat și un zâmbet larg i-a apărut pe față. Avea să fie eliberat. Ce veste minunată!

Văzându-l pe paharnic atât de bucuros, brutarul a prins curaj și și-a spus și el visul. „Am visat că aveam pe cap trei coșuri cu pâine” (vezi Geneza 40:16). Coșurile erau pline cu pâine fină pentru faraon, dar păsările veneau și mâncau din ele.

Când brutarul a terminat de povestit visul, Dumnezeu i-a arătat din nou lui Iosif ce însemna. De data aceasta, ochii lui Iosif s-au umplut de tristețe. I-a spus brutarului că nu se va mai întoarce la slujba sa. Din păcate, după trei zile urma să moară.

După trei zile, brutarul a murit, iar paharnicul s-a întors la slujba lui de la palat. Dumnezeu știe exact ce se va întâmpla mâine, anul viitor și chiar peste 10 ani. Psalmul 139:6 spune: „O asemenea cunoștință este prea minunată pentru mine: este atât de înaltă, încât nu o pot pricepe.”

Mă întreb

» Știi tu exact ce vei face peste trei zile?
» De ce știe Dumnezeu totul? Spune versetul de memorat!

Mă rog

Mulțumește-I lui Dumnezeu că vede totul, chiar și lucrurile care încă nu s-au întâmplat!

Provocare misionară

Roagă-te împreună cu familia ta pentru prietenul pe care l-ai invitat la Școala de Sabat săptămâna aceasta!

Așteptare și iar așteptare

Paharnicul stătea nemișcat și aștepta. În cele din urmă, faraonul și-a dres glasul și i-a făcut un semn din cap. Cu grijă, paharnicul a luat cupa și urciorul și i le-a dus faraonului. A turnat băutura fără să verse nici măcar o picătură. Era foarte fericit că se întorsese la palat și îl putea sluji din nou pe faraon.

Dumnezeul lui Iosif îi descoperise înțelesul visului, iar totul se împlinise întocmai. Paharnicul făcuse plecăciuni și îi mulțumise lui Iosif de nenumărate ori.

Înainte ca paharnicul să plece din închisoare, Iosif îi spusese: „Când vei fi liber, adu-ți aminte de mine! Fii bun cu mine și spune-i faraonului despre mine, ca să ies din această închisoare! Nu am făcut nimic ca să merit să fiu aici” (vezi Geneza 40:14,15).

Iosif a așteptat vești bune. Era sigur că în curând va fi eliberat. A așteptat… și a așteptat… și iar a așteptat. Au trecut doi ani întregi. Ce mult a trebuit să aștepte!

Ce s-a întâmplat cu paharnicul? Să citim în Geneza 40:23! Înapoi în palatul frumos, paharnicul a uitat de Iosif. A uitat că Iosif îl ajutase și că era încă în închisoare. Dar Dumnezeu nu l-a uitat pe Iosif.

Mă întreb

» În închisoare, Iosif a trebuit să învețe răbdarea. Cât de răbdător ești tu?
» Cine te poate ajuta să devii mai răbdător?

Mă rog

Mulțumește-I lui Dumnezeu că El nu uită niciodată nimic, în afară de păcatele pe care le-a iertat!

Pun în practică

Uneori, când nouă ne merge bine, este ușor să-i uităm pe cei care suferă. Pregătește un cadou pentru un prieten care trece printr-un moment greu – un desen, un cântec sau o gustare – ca să-i arăți că îți pasă de el!

Credința pe buze de părinte

Povestește-i copilului o experiență sau o minune în care Dumnezeu Și-a folosit cunoașterea deplină pentru a te ajuta pe tine sau pe cineva apropiat!

Visul faraonului

Faraonul s-a ridicat brusc în pat și și-a dus mâna la cap. Ce vis ciudat, s-a gândit el. Tocmai visase că 7 vaci grase ieșeau din fluviul Nil și pășteau. După ele au venit 7 vaci slabe și flămânde. Vacile slabe le-au mâncat pe cele grase, dar au rămas tot slabe. Ce lucru bizar!

Cu un oftat adânc, s-a întins din nou. Era încă noapte. A închis ochii și a adormit. Din nou, faraonul s-a trezit brusc. Inima îi bătea repede. Tocmai avusese un alt vis ciudat. De data aceasta, 7 spice subțiri și uscate au înghițit 7 spice frumoase și pline.

Un vis despre vaci flămânde care mănâncă vaci grase și acum despre spice subțiri care înghit spice bune. Ce să însemne toate acestea?

Faraonul voia să afle. A strigat imediat să vină la el toți vrăjitorii și înțelepții Egiptului. Le-a spus visele și i-a întrebat ce înseamnă. În palat s-a făcut liniște. Nimeni nu știa ce să spună. „Nimeni n-a putut să (…) tălmăcească” visele faraonului (Geneza 41:8).

Cine este singurul care poate explica visele? Să aflăm din Geneza 40:8! Deodată, paharnicul și-a amintit de cuvintele lui Iosif. Și-a amintit de Dumnezeul uimitor al lui Iosif și de faptul că Iosif era încă în închisoare.

Repede, paharnicul i-a povestit faraonului totul despre Iosif și visele lui. El îl uitase pe Iosif, dar Dumnezeu nu îl uitase. Dumnezeu nu uită niciodată.

Mă întreb

» Cine crezi că i-a trimis faraonului aceste vise?
» Cine crezi că îl va ajuta pe faraon să afle ce înseamnă ele?

Mă rog

Mulțumește-I lui Dumnezeu că poate face lucruri uimitoare pentru noi atunci când noi nu putem face nimic!

Pun în practică

Cifra 7 a fost foarte importantă în aceste vise. Spune textul de memorat de 7 ori ca să-l reții mai bine!

Răspunsul uimitor al lui Dumnezeu

Lui Iosif nu-i venea să creadă. Faraonul, împăratul Egiptului, voia să-l vadă. Multe gânduri îi treceau prin minte în timp ce soldații îl scoteau în grabă din închisoare și îl duceau spre palat. Ce zi uimitoare! Un slujitor l-a tuns și i-a dat haine curate. Apoi, într-o clipă, sclavul și prizonierul Iosif stătea înaintea celui mai important om din Egipt.

Faraonul părea îngrijorat. Avusese două vise foarte ciudate și nimeni nu i le putea explica. Oare prietenul paharnicului din închisoare îl putea ajuta? Ce i-a spus faraonul lui Iosif? Să citim în Geneza 41:15!

Iosif a clătinat repede din cap și a spus: — Nu eu pot tâlcui visele, ci Dumnezeu (vezi Geneza 41:16). Iosif voia ca toți oamenii, chiar și faraonul, să afle despre Dumnezeul lui minunat. El credea ceea ce spune Psalmul 86:10 – „Căci Tu ești mare și faci minuni – numai Tu ești Dumnezeu.” Iosif a ascultat cu atenție visele faraonului. Apoi Dumnezeu i-a arătat ce însemnau. Iosif a spus:

— „Amândouă visele înseamnă același lucru. Dumnezeu îi arată faraonului ce urmează să facă. Vor fi 7 ani de belșug și recolte bogate în toată țara Egiptului. Dar după aceștia vor urma 7 ani de foamete” (vezi Geneza 41:25,28-30). Dumnezeu îl ajutase pe Iosif să explice visul. Ce Dumnezeu minunat!

Mă întreb

» Cum l-a ajutat Dumnezeu pe Iosif când era în închisoare?
» Cum l-a ajutat Dumnezeu pe Iosif înaintea faraonului?
» Crezi că Dumnezeu îl va ajuta pe Iosif și în viitor? De ce?

Mă rog

Mulțumește-I lui Dumnezeu că te iubește și are grijă de tine acum și întotdeauna!

Pun în practică

Împreună cu un părinte, intră pe site-ul ADRA (adra.ro) și descoperă proiecte în care vă puteți implica (de exemplu: „Sprijină un copil în Africa!”, „Vreau la școală!”, „Start la școală!”)! Alegeți un proiect și gândiți-vă împreună la o modalitate prin care ați putea contribui și voi!

Un plan pentru a salva Egiptul

Faraonul a ascultat cu atenție în timp ce Iosif îi spunea vestea bună și vestea rea. Aveau să fie 7 ani de belșug, cu multă mâncare. Apoi aveau să urmeze 7 ani fără ploaie și fără mâncare. O, nu! Oamenii din Egipt aveau să sufere cumplit de foame.

Faraonul a tras adânc aer în piept și s-a încruntat. Dar nu era nevoie să se teamă. Dumnezeu avea un plan ca să salveze acest rege, această țară puternică și pe prietenul Său Iosif.

Iosif i-a spus faraonului planul lui Dumnezeu. Totul începea cu un om. Faraonul trebuia „să aleagă un om priceput și înțelept și să-l pună în fruntea țării Egiptului” (Geneza 41:33). Ce responsabilități urma să aibă acest om înțelept? Să citim în Geneza 41:34-36!

Faraonul a zâmbit. Ce idee bună! și-a zis în sinea lui, apoi a spus cu voce tare:
— „Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu?” (Geneza 41:38). Toți sfetnicii și slujitorii au dat aprobator din cap, iar faraonul s-a îndreptat spre Iosif și i-a spus:
— „Te pun mai-mare peste casa mea și tot poporul meu va asculta de poruncile tale” (Geneza 41:40). Numai eu voi fi mai mare decât tine.

Iosif nu mai era nici prizonier, nici sclav – era conducătorul Egiptului. Numai Dumnezeul nostru iubitor putea face un asemenea lucru. Biblia spune: „Căci Tu ești mare și faci minuni – numai Tu ești Dumnezeu” (Psalmii 86:10).

Mă întreb

» De ce i-a dat faraonul lui Iosif o slujbă atât de importantă?
» Ce crezi că a aflat faraonul despre Dumnezeu?

Mă rog

Mulțumește-I lui Dumnezeu că nu există niciun lucru pe care El să nu-l poată face! Cântă un cântec de laudă la adresa lui Dumnezeu!

Jurnal de familie

Desenați ceva care vă amintește cât de minunat este Dumnezeu! Poate fi ceva din natură, o întâmplare din Biblie sau ceva ce Dumnezeu a făcut pentru voi în această săptămână! Povestiți-vă unii altora și lipiți desenele în jurnalul de familie!

Pentru tine, drag părinte

„Încercarea nu va depăși puterea pe care ne-o va da Dumnezeu ca s-o îndurăm. De aceea să ne apucăm de lucru chiar acolo unde ne aflăm, crezând că, orice ar veni, ne va fi dată puterea proporțională cu încercarea.” Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 125)

Doctorul Livingstone – credincios până la capăt

Doctorul Livingstone Îl iubea pe Dumnezeu. Îi iubea și pe oameni. Iar când Dumnezeu i-a arătat că poate fi medic și misionar, s-a bucurat foarte mult. Putea să-i ajute pe oameni să-L cunoască pe Isus și în același timp să redevină sănătoși.

A plecat din țara lui natală, Anglia, și s-a dus să trăiască în Africa. Aceasta s-a întâmplat acum aproape 200 de ani. Drumul până în Africa a fost foarte lung și nu a putut lua multe lucruri cu el. Dar era fericit că putea ajuta oamenii.

Doctorul Livingstone a lucrat mulți, mulți ani. Uneori nu avea suficiente medicamente pentru a-i trata pe bolnavi, dar nu a renunțat. A continuat să-și facă datoria zi de zi.

Pentru o vreme a locuit într-o colibă mică în Ujiji, în mijlocul junglei africane. Într-o zi s-a simțit foarte slăbit. Era bolnav, nu mai avea mâncare, nu mai avea medicamente și nici bani ca să-și procure altele.

Deodată, ajutorul său, Susi, a intrat în cort alergând și strigând:
— Un englez este aici! A venit un englez! Dumnezeu trimisese pe cineva să-l ajute. Numele lui era domnul Stanley. El i-a adus mâncare și medicamente și a avut grijă de doctorul Livingstone până când acesta s-a însănătoșit. Domnul Stanley i-a spus:
— Domnule doctor Livingstone, sunteți obosit. Veniți cu mine înapoi în Anglia să vă odihniți! Ați muncit prea mult și timp prea îndelungat.
— Nu, a spus doctorul Livingstone, clătinând din cap. Misiunea mea aici nu s-a terminat. Trebuie să rămân și să lucrez până când îmi voi încheia misiunea.

Doctorul Livingstone nu a renunțat. A fost credincios și conștiincios. Nu s-a oprit până când lucrarea lui nu a fost terminată.

Și Iosif a vrut să iasă din închisoare, dar, la fel ca doctorul Livingstone, și-a făcut datoria în fiecare zi, chiar acolo unde se afla, până când Dumnezeu a spus că își încheiase lucrarea.