Un răspuns blând. Afirmaţia aceasta este atât de valabilă încât chiar şi atunci când metoda este folosită de înşelători iscusiţi, răspunsul blând îi face pe aceştia capabili să aibă control asupra victimelor lor şi să îi facă să sufere pierderi mari. Omul obişnuit, bărbat sau femeie, tinde să răspundă la mânie cu mânie, astfel încât problema se agravează şi rănile sunt mai adânci. Când dragostea adevărată pentru alţii umple sufletul, doar atunci poate fi realizat acel sortiment bun de răspuns blând. Chiar şi atunci dragostea îl va îndemna adesea pe cel în cauză să vorbească doar după ce a trecut accesul de furie. Dar tăcerea ar trebui să fie o tăcere iubitoare, plină de simpatie, nu una cu buze strânse şi priviri aspre (vezi 1 Samuel 25,14-35; Matei 5,39; 1 Petru 3,9; MH 486; Ed 114).

Dă ştiinţă plăcută. [Foloseşte bine ştiinţa, KJV]. Ultimii 150 de ani au cunoscut o înflorire fără precedent a ştiinţei, iar ritmul de strângere a datelor pare să fi sporit constant în tot timpul acesta. Dar cu toată ştiinţa pe care au acumulat-o oamenii, ei nu sunt mai înţelepţi decât strămoşii lor. Întrucât nu au ales frica de Domnul, ei n-au nici măcar începutul adevăratei înţelepciuni (cap. 9,10) şi sunt conduşi de ştiinţa lor adunată spre un viitor înspăimântător (vezi Ed 225, GC 522).

Ei văd. [Privesc, KJV]. Mai bine "veghează". Uneori copiilor li se dă impresia că Dumnezeu îi urmăreşte ca să găsească motiv de mustrare. Dar Părintele nostru ceresc veghează cu ochiul milostiv şi iubitor al Celui care cunoaşte slăbiciunea naturii noastre (vezi Evrei 4,13; Psalm 33,13; 90,8; 103,13.14).

Limba dulce. [Limbă sănătoasă, KJV]. Literal "limba vindecătoare". Tipul de vindecare pe care îl poate realiza o limbă duce este arătat de afirmaţia contrastantă "zdrobeşte sufletul". Rănile făcute de o limbă stricată se aşează în inimă şi minte. Cuvinte tăioase dor avea ani de zile, subminează puterea fizică şi mentală şi perturbă viaţa spirituală. Deoarece limba vindecătoare alină aceste răni şi pună capăt răului, e descrisă pe bună dreptate ca un pom al vieţii (vezi Iacov 3,1-10; MH 492; 4T 256; GW 120).

Ia seama la mustrare. Compară cu cap. 6,23; 19,25.

Câştigurile. Sau "venitul", aici aproape echivalent cu "bunurile". Omul bun îşi câştigă şi îşi strânge comorile, în timp ce omul rău descoperă că venitul său îi aduce mai mult necaz decât binecuvântare.

O scârbă. Aici contrastul este între jertfa păcătosului, care speră să cumpere bunăvoinţă şi să poată continua viaţa de păcat fără să fie pedepsit, şi rugăciunea simplă a celui drept, care Îi aduce Domnului jertfa unei inimi predate. Iertarea lui Dumnezeu nu e de vânzare la nici un preţ; ea e totdeauna un dar nepreţuit, la îndemâna tuturor celor care părăsesc păcatul (vezi 1 Samuel 15,22; Isaia 1,11; Ieremia 6,20).

Calea celui rău. Domnul urăşte calea celui rău, dar iubeşte pe omul neprihănit. Omul neprihănit nu numai că urmăreşte neprihănire, dar o urmăreşte cu ardoare, aşa cum e arătat de forma intensivă a verbului tradusă aici "umblă după" (vezi 1 Timotei 6,11).

Aspru pedepsit. [Mustrarea este dureroasă, KJV]. Mai bine, "este o mustrare dureroasă pentru cel care părăseşte calea".

Va muri. S-ar putea ca nelegiuitul să sfârşească viaţa în mod neaşteptat şi dezastruos. El va trebui să facă faţă şi pedepsei mult mai aspre a celei de a doua morţi la sfârşitul celor o mie de (Apocalipsa 20,5-15).

Locuinţa morţilor. [Iadul, KJV]. Ebr. she'ol. Derivarea cuvântului este nesigură. Unii consideră că ar putea veni de la un cuvânt care înseamnă "a întreba", alţii de la un cuvânt care înseamnă "a fi gol", iar alţii se abţin de la o declaraţie fermă privind etimologia lui. În KJV she'ol este tradus "mormânt" de 31 de ori, "iad" de 31 de ori şi "groapă" de 6 ori. Examinarea atentă a diferitelor versete în care aparel she'ol arată că a fost folosit ca o expresie figurată, denumind locul unde merg oamenii după ce mor (Genesa 37,35; 1 Samuel 2,6; Iov 7,9; 14,13; Psalm 49,14.15). Din punct de vedere strict literal, she'ol ar putea fi egal cu "mormânt", dar scriitorii biblici care folosesc simbolul acesta, descriu pe she'ol ca loc unde dorm toţi cei morţi (vezi la 2 Samuel 12,23), deşi într-o stare de inconştienţă, cu excepţia formei figurate (vezi Ezechiel 32,21). She'ol e descris ca având porţi ["bare", KJV] (Iov 17,16; Isaia 38,10). Se spune că e adânc, în contrast cu cerul, despre care se spune că e înalt (Deuteronom 32,22; Iov 11,8; Psalm 86,13; 139,8). She'ol nu e nicăieri descris ca un loc de pedeapsă după moarte. Concepţia aceasta a fost ataşată mai târziu la gehenna (Marcu 9,43-48), nu la hades, cuvântul grecesc care traduce bine she'ol, cu o singură excepţie (Luca 16,23).

Adâncul. [Nimicirea, KJV]. Ebr. 'abaddon, de la rădăcina 'abad, "a prinde", "a pieri". Cu privire la 'abaddon ca loc al nimicirii, vezi la Iov 26,6.

Semnificaţia pasajului acestuia pare clar. Dumnezeu cunoaşte caracterele şi are un registru al faptelor celor care au murit. Cu atât mai mult El poate să citească inima şi mintea oamenilor vii (vezi Psalm 33,13-15; 90,8; 139,1-16; Evrei 4,12.13).

Batjocoritorului. Cel batjocoreşte lucrurile bune se uneşte cu păcătosul împietrit în lepădarea învăţăturii şi a sfatului (vezi Isaia 29,20.21).

O inimă veselă. Faţa străluceşte de bucurie când inima e plină de lumină şi pace. Dar duhul e zdrobit prin continua întristare a inimii. Când neliniştii i se permite să fie stăpână, curajul slăbeşte, până când puterea minţii poate fi, în final, zdrobită. Tulburarea mintală este reflectată în starea fizică a corpului (vezi cap. 17,22; LS 255-258; COL 167, 168).

Celui nenorocit. A doua propoziţie sugerează că s-ar putea ca suferinţa minţii să fie cea care face zilele rele. Pesimistul se îngrijorează atât de mult de trecut, pe care nu-l poate schimba, şi de viitor, pe care nu-l poate cunoaşte, încât nu foloseşte cu înţelepciune prezentul, singurul care îi aparţine. Această atitudine de tristeţe îi influenţează vederea şi se repercutează asupra altora. Inima veselă şi mulţumită sărbătoreşte cu recunoştinţă puţinul primit, uită de necazuri şi priveşte înainte cu bucurie şi încredere spre un viitor care se află în grija iubitoare a unui Părinte ceresc (Luca 12,22-32).

Mai bine puţin. Versetul aceste subliniază adevărul din v. 15. Puţini sunt oamenii cărora li se poate încredinţa o avere mare, din cauza ispitei puternice de a lega inima de bogăţii şi de a neglija pregătirea pentru viaţa viitoare. Bogăţiile nesfârşite ale lumii veşnice se vor revărsa asupra tuturor acelora care ating desăvârşirea de caracter (vezi 1 Timotei 6,6-10.17-19).

Stârneşte certuri. Omul furios nu-şi face doar lui rău, el tinde să facă rău tuturor celor pe care îi întâlneşte (vezi Proverbe 15,1; cf. cap. 14,29; 29,22; Evrei 12,14).

Netezită. Adică e aşezată deasupra mlaştinii şi netezită ca un drum pietruit.

Atitudinea lăuntrică influenţează tot mediul înconjurător. Omul leneş îşi pune în gând să evite orice pare greu, dar cu cât se gândeşte mai mult la necaz, cu atât vede mai mult necaz. Cu cât cel drept stăruie mai mult să meargă mereu înainte pe calea spre cer, cu atât greutăţile dispar din faţa lui, deoarece credinţa lui pune în mişcare mâna lui Dumnezeu şi el merge pas cu pas pe un drum netezit, aşezat deasupra lumii.

Dispreţuieşte pe mamă-sa. Chiar şi atunci un copil atinge o vârstă destul de mare ca să-şi dea seama că şi mama e om, supusă aceloraşi slăbiciuni ca oricare, prin legăturile strânse care au fost create, copilul tinde să păstreze un respect trainic faţă de mama lui. Numai cel care e lipsit de bună-cuviinţă este în stare să distrugă acele prime amintiri într-atât încât să ajungă să o dispreţuiască pe mama lui (cap. 10,1; MH 376-378).

Nebunia este o bucurie. Vezi la cap. 10,23.

Când lipseşte o adunare care să chibzuiască. Compară cu cap. 11,14.

Are bucurie. Când cineva dă un răspuns bun sau un sfat înţelept, are bucuria că a putut să facă ceva bun (vezi cap. 10,31.32; 25,11).

În sus. Calea vieţii omului înţelept duce în sus. Poate să fie plină de prăpăstii şi greutăţi, dar are recompensele ei.

Hotarele. Cu privire la caracterul sfânt semnelor de hotar, vezi cap. 22,28.

Văduvei. Domnul are o grijă specială pentru văduvă şi orfan. Cu toate că aceşti nefericiţi par să sufere în viaţa aceasta şi adesea să cadă victimă oamenilor hrăpăreţi, totuşi Domnul va face ca toate lucrurile acestea să lucreze spre binele lor, dacă îşi pun deplină încredere în El. Minunea cu înmulţirea undelemnului e tipică pentru ceea ce poate să facă şi va face Dumnezeu, deşi, de obicei într-un fel mai puţin spectaculos, pentru a-i ajuta pe astfel de persoane lipsite de sprijin (vezi Psalm 68,5; Ieremia 49,11; MB 110; MH 202-204).

Gândurile. Din gânduri se nasc fapte (Proverbe 23,7; Marcu 7,21). Când cineva este împiedicat de circumstanţe externe să săvârşească o faptă rea premeditată, asta nu înseamnă că este nevinovat.

Urăşte mita. Subiectul acestui verset pare a fi mai ales luarea de mită pentru a denatura judecata (vezi Deuteronom 16,19; Isaia 1,23; Ezechiel 22,12). Omul care este atât de lacom după câştig încât se înjoseşte renunţând la onoarea lui nu adună o bogăţie de durată. Mai curând sau mai târziu, acţiunile lui ajung să fie cunoscute, iar familia care a trăit în lux nemeritat se trezeşte în sărăcie.

Se gândeşte ce să răspundă. Omul bun se gândeşte la ceea ce e gata să spună, nu doar ca să se poată dovedi cât mai folositor ceea ce spune, dar ca nu cumva, în grabă, să spună ceva care ar jigni pe celălalt (vezi Proverbe 15,2; Matei 12,35.36).

Se depărtează de cei răi. Domnul nu e departe de nimeni, decât de cei care refuză să-L caute. Aceia care îşi pun propriile dorinţe mai presus de ascultarea de Dumnezeu, descoperă că păcatele lor i-au despărţit de El (vezi Proverbe 15,8; Isaia 59,1-4).

O veste bună. Solomon atrage atenţia asupra legăturii strânse care există între gândurile minţii sau pornirile sufleteşti, în voia cărora se lasă cineva, şi starea fizică a corpului (vezi v. 13; cap. 16,24).

Învăţăturile care duc la viaţă. Adică sfatul care îndrumă pe calea vieţii veşnice (vezi v. 5.10.32).

Leapădă. Aceia care refuză învăţătura nu le pasă de viaţa lor. Chestiunile despre care este vorba pot să pară mici, dar fiecare hotărâre influenţează destinul veşnic (vezi cap. 8,36).

Înaintea slavei. Frica de Domnul este adevărata smerenie. O astfel de stare e necesară pentru a primi învăţătura care poate face pe cineva înţelept. În treburile lumeşti e la fel de valabil că adevărata onoare o câştigă cei care sunt destul de smeriţi să înveţe de la predecesori cum să urce pe scara succesului (vezi Proverbe 18,12; Matei 23,12; Iacov 4,6). În exemplul lui Hristos, umilinţa şi suferinţa au venit înaintea măreţei înălţări (Filipeni 2,5-11; Evrei 12,2; 1 Petru 1,11).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1AH 439; Ed 114; MH 486, 497; ML 81, 111, 179; MYP 136; 3T 182; 4T 65, 348, 367; 5T 404

2�

Ed 225

3�

CH 302

7�

PK 34

8�

GW 257; 4T 534

13�

AH 421, 430; CH 28; ML 177, 195

23�

AH 434; Ev 430; MYP 125; 4T 348; 6T 233, 248, 267; 7T 15

27�

PP 168

33�

ML 332; PP 553; 5T 50