În ziua de pe urmă. Există o deosebire de păreri asupra faptului dacă este vorba de ziua a şaptea sau a opta a sărbătorii. Există o oarecare îndoială asupra faptului dacă denumirea ziua cea mare a praznicului putea pe bună dreptate să fie aplicată la ziua a opta. Sărbătoarea dura şapte zile (Levitic 23,34), dar ziua a opta era o adunare sfântă (Levitic 23,36). Dacă afirmaţia lui Isus face referire la o ceremonie de libaţie cu apă imediat precedentă (vezi mai jos; cf. DA 454), pare necesar să identificăm ziua de pe urmă ca fiind ziua a şaptea, deoarece pe vremea lui Isus ceremonia era săvârşită numai în primele şapte zile ale sărbătorii (vezi Mishnah Sukkah 4, 1, 9, ed. Soncino a Talmudului, p. 193, 226).

Dacă însetează cineva. Aceste cuvinte ale lui Isus se referă fără îndoială la ceremonia de libaţie cu apă săvârşită în cele şapte zile ale praznicului. Mishnah descrie ceremonia în felul următor: Cum era [săvârşită] libaţia cu apă? Un vas de aur conţinând trei logi era umplut din Siloam. Când ajungea la Poarta Apei, dădeau un sunet teki’ah [trâmbiţare prelungă], un teru’ah [o notă tremolo] şi din nou un teki’ah [trâmbiţare prelungă]. [Preotul atunci]mergea în sus pe urcuşul [altarului] şi se întorcea spre stânga sa unde erau două cupe de argint... Cea de la apus era pentru apă şi cea de la răsărit pentru vin (Sukkah 4. 9, ed. Soncino a Talmudului, p. 226). Potrivit cu Talmudul (Sukkah 48b, ed. Soncino, p. 227) cele trei sunări din trâmbiţă au legătură cu cele spuse de Scripturi: Veţi scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii (Isaia 12,3). Ceremonia urma după arderea de tot de dimineaţă (Tosefta Sukkah 3. 16, citat în Strack şi Billerbeck, vol. 2, p. 800) şi era în legătură cu ritualul jertfei de băutură. Cele două cupe aveau deschizături în legătură cu un canal de scurgere subteran. Mărimea deschizăturilor erau de aşa fel că apa şi vinul se scurgeau aproximativ în aceeaşi durată de timp (Mishnah Sukkah 4. 9, ed. Soncino a Talmudului, 226; Talmud Sukkah 48b, ed. Soncino, p. 229; cf. DA 449).

Să vină la Mine. Timp de şapte zile succesive oamenii fuseseră martori la ceremonia libaţiei cu apă şi participaseră la celelalte activităţi ale sărbătorii, dar nu fusese nimic care să satisfacă dorul după viaţă spirituală. În mijlocul lor stătea Acela care era izvorul vieţii, care putea să dea apele vii care să împlinească orice nevoie adevărată.

Mii de creştini pot să mărturisească cu privire la satisfacţia care poate fi aflată în Hristos. Ei au găsit în El mai mult decât aşteptaseră. Ei gustaseră pacea Lui, iar îndoielile şi temerile lor fuseseră înlăturate. Ei aflaseră har pe măsura nevoii lor şi tărie potrivit cu nevoile zilelor lor. În ei înşişi fuseseră adesea dezamăgiţi, dar niciodată nu fuseseră dezamăgiţi în Hristos.