În toate privinţele. [În toate lucrurile, KJV.] Învăţătura lui Pavel pentru credincioşii efeseni fusese nu numai în doctrină, ci şi în chestiuni de evlavie practică – încredere în sine, cu credinţă în Dumnezeu şi caritate creştină.

V-am dat o pildă. [V-am arătat, KJV.] Gr. hupodeiknumi, a arăta [prin exemplu].

Să ajutaţi. [Să sprijiniţi, KJV.] Gr. antilambano, a apuca opusul, o expresie plastică a ideii de a ajuta. Îndemnul vine în cadrul ostenelilor fizice ale lui Pavel pentru alţii.

Cei slabi. Sau bolnavi, necăjiţi. Cuvântul poate fi aplicat la cineva care este slab în credinţă (Romani 14,1), dar, întrucât Pavel tocmai se referise la munca fizică (Fapte 20,34.35), concluzia e de neînlăturat că aici slabi sunt cei care sunt literal săraci şi suferinzi. Restul versetului conduce la aceeaşi concluzie. Membrii bisericii apostolice erau mai dispuşi să împlinească această răspundere, decât erau cei din vremuri mai târzii (vezi cap. 6,1.2).

Aduceţi aminte. Pavel reînnoieşte îndemnul său către prezbiteri de a se îngriji de cei în lipsă, citând un cuvânt nerelatat de către nimeni pe care Pavel l-a primit de la Domnul său. Citatul provine din gura lui Pavel, cu autoritate apostolică inspirată, care nu poate fi spus cu privire la diferitele afirmaţii pe care tradiţia le-a atribuit lui Hristos. Nu se spune dacă Pavel a auzit cuvintele acestea de la cineva care auzise pe Isus că le-a spus sau de la Isus Însuşi, în cursul uneia din directele Sale descoperiri lui Pavel. A aduce aminte lasă a se înţelege o cunoaştere anterioară a celor spuse. Afirmaţia aceasta face parte din acele multe alte lucruri (Ioan 21,25) pe care Isus le-a spus şi le-a făcut şi care nu sunt relatate în Evanghelii.

Însuşi a zis. [Cum a spus, KJV.] Literal, că El Însuşi a zis. În limba greacă expresia aceasta este emfatică.

Ferice. Binecuvântarea este în două direcţii. Primitorul este binecuvântat sau făcut fericit, fie că nevoia e spirituală sau fizică. Dar binecuvântarea cea mai mare este asupra dătătorului. Există o bucurie în a da altuia. Dătătorul este abătut de la propriile sale interese, dă prilej de acţiune părţii mai bune a naturii sale şi primeşte aprobarea lui Dumnezeu (Matei25,34-40). Întrucât Dumnezeu este Sursa nelimitată (Geneza 22,8-13; Psalmi 23; Ioan 3,16.34), dăruirea este un act dumnezeiesc.