Dumnezeu poartă de grijă poporului Său

Micul Moise a crescut în Egipt. Moise locuia în palat, dar poporul lui avea multe probleme. Isus i-a cerut lui Moise să conducă poporul către o altă ţară. Isus voia ca ei să fie fericiţi şi în siguranţă. „Ce slujbă importantă!” a zis Moise. Îi era teamă, dar Isus i-a promis că îl va ajuta. Moise şi tot poporul s-au pregătit pentru o călătorie lungă. Apoi, toţi au pornit la drum. Au mers şi au mers... Au trecut printr-un loc în care era foarte cald şi foarte mult nisip, numit deşert.  După un timp, li s-a terminat mâncarea. Oamenii au început să se plângă, dar Moise a spus: „Isus ne va ajuta.” Oamenii s-au întrebat cum i-ar putea ajuta Isus, dar s-au dus la culcare. Când s-au trezit era mâncare peste tot pe pământ. Arăta ca zăpada şi se numea „mană”.

Isus trimitea mană în fiecare zi, cu excepţia Sabatului. Vinerea trimitea mană mai multă ca să ajungă şi pentru Sabat. Aşa, oamenii se puteau odihni în ziua Lui specială. Oamenii au continuat să meargă spre noua lor casă. Apoi s-au confruntat cu o altă problemă. Aveau nevoie de apă. „Ne este sete!” au spus oamenii. Uitaseră că Isus îi putea ajuta. Isus i-a arătat lui Moise o stâncă mare. „Loveşte stânca aceea cu toiagul tău?” a spus Isus. „Va ieşi apă din stâncă.”  Moise L-a ascultat pe Isus şi a ieşit apă din stâncă. Isus promisese că va avea grijă de poporul său şi aşa a făcut – exact cum au grijă de voi mămicile şi tăticii. (Arată o felie de pâine şi un pahar cu apă.)

Micul Moise a crescut în Egipt. Când s-a făcut mare, a mers să locuiască împreună cu prinţesa. Dar familia lui Moise trecea printr-o perioadă dificilă. Mămica, tăticul şi toate rudele lui aveau multe probleme în Egipt.

„Vreau să îl ajuţi pe poporul meu”, i-a spus Isus lui Moise. El voia ca Moise să conducă poporul către un loc unde puteau fi fericiţi şi în siguranţă. Să conduci o mulţime atât de mare era un lucru greu. Lui Moise îi era frică să încerce. „Nu te teme”, i-a spus Isus. „Eu te voi ajuta.” Moise a făcut doar ce i-a spus Isus să facă. Tot poporul şi-a împachetat lucrurile pentru călătorie. Când a sosit momentul, toate mămicile şi toţi tăticii, toţi băieţeii şi toate fetiţele şi toate animalele lor au pornit la drum. Au mers şi au mers... Au trecut printr-un loc în care era foarte cald şi foarte mult nisip, numit deşert. După un timp, li s-a terminat mâncarea. „Ce vom mânca?” s-a îngrijorat poporul. „Isus o să ne ajute”, a promis Moise. „O să ne trimită El de mâncare pentru mâine dimineaţă.” Oamenii se întrebau cum ar putea Isus să le trimită atât de multă mâncare. De unde ar putea să vină? Dar s-au dus la culcare în corturile lor şi au dormit. Când s-au trezit dimineaţa, ceva care se asemăna cu zăpada era peste tot pe pământ, „Ce este?” au întrebat ei. Poate că prima dată a gustat un băieţel sau o fetiţă. Miaam! Era delicios! Isus Îşi ţinuse promisiunea.

Oamenii au numit acea mâncare „mană”, care înseamnă „Ce este?” Imediat, toată lumea a început să adune mană. Acum aveau multă mâncare. În fiecare duminică, luni, marţi, miercuri, joi şi vineri, Isus trimitea mană nouă pentru popor ca să mănânce. Într-o singură zi nu le trimitea mană. Ştiţi care era aceasta? Era ziua numărul şapte - Sabatul. Isus voia ca poporul Său să se odihnească în Sabat.
„Adunaţi mai multă mană în zilele de vineri”, a spus Isus. „Va fi bună în Sabat.” În celelalte zile trebuiau să nu păstreze mană în plus. Dacă încercau să mai păstreze, mana mirosea urât şi făcea viermi. Dar ceva extraordinar se întâmpla în serile de vineri. (Citeşte Exodul 16:24.) Isus îi învăţa pe oameni despre păzirea Sabatului, ziua Lui specială, ca zi sfântă. Acum, oamenii aveau suficientă mâncare, aşa că şi-au continuat drumul spre noua lor casă. 

Apoi a apărut altă problemă. Aveau nevoie de apă. „Ne este sete!” s-a plâns poporul. Păreau să uite mereu că Isus îi putea ajuta. Isus i-a arătat lui Moise o stâncă mare. „Mergi la stânca aceea”, a spus Isus. „Loveşte- o cu toiagul tău şi va ţâşni apă din ea.”  Moise a făcut exact cum i-a spus Isus şi apa a ţâşnit. Acum era suficientă apă de băut pentru oameni şi pentru animale! Şi-a ţinut Isus promisiunea de a le purta de grijă? Da! Isus întotdeauna Îşi ţine promisiunile. Când v-aţi trezit în această dimineaţă, v-a fost teamă că nu veţi avea pâine pentru micul dejun? (Arată o felie de pâine.) Nu. V-a fost teamă că nu veţi avea apă de băut? (Arată un pahar cu apă.) Nu. Mămicile şi tăticii noştri au grijă de noi. Isus vrea să ne încredem mereu în El, aşa cum ne încredem în mămicile şi în tăticii noştri.

Când copiii sunt învăţaţi să-şi stăpânească apetitul şi să mănânce ţinând cont de sănătate, să le fie făcut clar că ei îşi refuză numai ceea ce le-ar face rău, că renunţă la lucruri dăunătoare pentru ceva mai bun. Masa să fie îmbietoare şi alcătuită din lucrurile bune pe care Dumnezeu le-a asigurat cu îmbelşugare. – Îndrumarea copilului, p. 385V

„Şi nu vor suferi de sete în pustiurile în care-i va duce.” Isaia 48:21
Ai fost vreodată într-un deşert? În deşert nu prea plouă, aşa că nu prea cresc plante. Roşiilor şi florilor nu le prieşte deşertul! În general, un deşert are mult nisip, dar nu prea are râuri sau copaci.

Cuvântul „deşert” semnifică „un loc unde nu este nimeni”. Majorităţii animalelor nu le place să fie în deşert. Dar câteva animale, cum sunt şopârlele şi şerpii, se bucură să trăiască acolo. Şi, dacă te uiţi atent, poţi găsi şi câteva păsări, insecte şi mamifere. În deşert poate fi foarte cald. Poate fi şi foarte frig. Dar pe animalele din deşert nu le deranjează acest lucru.

Cămilelor le este bine în deşert. Blana lor deasă le fereşte de căldură. Picioarele lor lungi le ţin la înălțime față de pământul fierbinte. Gurile lor au piele groasă ca să poată mânca plante spinoase. Cămilele au gene speciale care le protejează ochii de soare şi de nisipul din aer.

Cactusul este o plantă căreia îi place să crească în deşert. Plantele care au frunze se pot ofili de la soarele fierbinte, dar cactuşii nu au frunze. Cactuşii nu au nevoie de multă apă ca să crească şi îşi fac rezerve, cu tot ce au nevoie, în tulpinile lor. Cactuşii sunt plini de ace, aşa că majoritatea animalelor nu îi pot mânca. Pentru că le place soarele fierbinte, deşertul este un loc potrivit pentru cactuşi. Isus le poartă de grijă animalelor din deşert, aşa cum are grijă şi de voi. El vă va ocroti oriunde aţi fi.