În sfârșit, în Țara promisă!

La scurt timp după istoria cu Balaam, Moise, conducătorul credincios al lui Dumnezeu, a murit. Israeliții erau foarte triști când își aminteau cât de multe necazuri îi cauzaseră lui Moise, pentru că fuseseră de atâtea ori nemulțumiți și se plânseseră.

Iosua a devenit noul conducător al israeliților. Îți mai amintești ceva despre el? El a fost unul dintre cei doi spioni credincioși care dăduseră un raport bun despre Canaan, cu mulți ani înainte. Și, în timpul celor 40 de ani prin pustiu, el îl ajutase cu devotament pe Moise.

Când și-a început noua misiune, Iosua era îngrijorat. Responsabilitatea de a fi conducătorul poporului Israel era foarte mare. Știa că nu va putea face față de unul singur. Dumnezeu știa că Iosua avea nevoie de ajutor, așa că, într-o zi, El i-a vorbit lui Iosua și l-a încurajat, promițându-i că va fi cu el la fel cum a fost cu Moise. Ce altceva i-a mai spus Dumnezeu? Iosua 1:5-9

Ierihonul era prima cetate pe care israeliții trebuiau s-o cucerească în Canaan. Era o cetate mare, cu ziduri groase și cu mulți soldați puternici. Era plină de oameni răi care se închinau la idoli și care Îl urau pe Dumnezeu. Iosua a trimis doi spioni să se uite la cetate și să aducă un raport despre ea. Ei au traversat tăcuți și cu mare grijă râul Iordan și au intrat în cetatea Ierihon. Oare au fost văzuți de cineva?

Odată ajunși la Ierihon, cei doi spioni s-au dus în casa unei femei pe nume Rahav, a cărei casă era construită pe zidul cetății. Îți poți imagina un zid atât de mare încât o casă întreagă să fie construită pe el? Spionii au avut mare grijă, dar cineva i-a văzut și i-a pârât regelui. Imediat, regele a trimis niște bărbați acasă la Rahav și i-au poruncit să-i scoată pe spionii israeliți.

Dar Rahav nu a făcut ce i s-a spus. Ea a crezut că Dumnezeu îi ajuta pe israeliți, așa că s-a hotărât să îi salveze pe cei doi bărbați. I-a ascuns în grabă sub o grămadă de paie, pe acoperișul plat al casei ei. Când soldații au plecat, Rahav a urcat pe acoperiș și a vorbit cu cei doi bărbați. Iosua 2:9-11

Înainte ca să-și ia rămas-bun, ea i-a rugat pe cei doi spioni să o salveze pe ea și pe familia ei când aveau să se întoarcă să cucerească Ierihonul. Spionii i-au promis că așa vor face, dacă ea avea să stea în casă împreună cu familia ei și dacă avea să lege o funie roșie la fereastră.

Rahav a atârnat funia la fereastra ei și spionii s-au dat jos pe ea. După ce s-au ascuns în pădure timp de trei zile, aceștia s-au întors în tabăra israeliților și i-au dus lui Iosua un raport bun. Ei erau siguri că Dumnezeu avea să îi ajute, chiar dacă zidurile Ierihonului erau mari și soldații din cetate erau puternici.

Între tabăra israeliților și cetatea Ierihon curgea Iordanul, un râu mare. Până și iarba și pomii mici de lângă râu erau acoperiți de apele sale învolburate. Fiindcă nu era niciun pod sau vreo barcă, era imposibil ca să-l traverseze atâta lume.

Iosua le-a spus israeliților să fie gata să traverseze râul. Ei trebuiau să pregătească hrană pentru trei zile, iar soldații să fie gata de luptă. A ascultat poporul? Iosua 1:16,17 Israeliții au părăsit locul taberei lor și au coborât înspre râul Iordan. Privind la apa aceea mare și învolburată, știau că Dumnezeu avea să facă ceva minunat pentru a-i ajuta să o traverseze.

Iosua le-a spus israeliților să-și mărturisească toate păcatele pentru că ziua următoare Dumnezeu avea să facă o minune pentru ei. Apoi, Iosua le-a explicat că, mai întâi, aveau să meargă preoții care duceau chivotul. După aceea venea restul poporului. Dar nimeni nu trebuia să meargă prea aproape de chivot.

Dimineața, preoții care duceau chivotul au pornit spre râul Iordan. Poporul îi urma de departe. Israeliții i-au privit pe preoți până ce aceștia au pus piciorul în apa care curgea. Crezi că le-a trebuit mult curaj? Cine îi ajuta? 

De îndată ce preoții au pășit în râul Iordan, ceva minunat s-a întâmplat. Apa s-a oprit dintr-odată din curgerea ei. S-a adunat într-o parte și a continuat să curgă de cealaltă parte, lăsând albia uscată. Ca un baraj imens, invizibil, Dumnezeu a oprit apele acestui râu. Ce s-a întâmplat după aceea? Iosua 3:17

Când ultima persoană a terminat de traversat albia Iordanului, preoții care duceau chivotul au traversat și ei. Imediat ce au pășit afară din râu, pe celălalt mal, apele au început să curgă iarăși în albie.

Iosua a clădit 12 pietre, pe care le-a luat din albia râului, ca un monument care să îi ajute pe toți israeliții să-și amintească ce făcuse Dumnezeu. Pietrele acelea aveau să-i ajute și pe părinți să îi învețe pe copiii lor despre Dumnezeu. Iosua 4:21-24 Nu mult după cele întâmplate, Iosua a ieșit puțin din tabăra israeliților. Avea nevoie să fie singur ca să Îi ceară ajutorul lui Dumnezeu.

Pe când se ruga, Iosua a văzut la un moment dat un soldat înalt cu o sabie în mână. Era un dușman sau un prieten? Iosua l-a întrebat și soldatul i-a răspuns: „Eu sunt Căpetenia oștirii Domnului și acum am venit.” Iosua a știut că Acela era Isus, Fiul lui Dumnezeu. Iosua l-a întrebat: „Ce spune Domnul meu robului Său?” Este o întrebare bună pe care trebuie să o punem și noi?

Iosua a ascultat cu atenție în timp ce Conducătorul oștirii Domnului îi spunea cum să cucerească Ierihonul. Și Iosua a făcut exact cum i-a spus Isus.

După ce a adunat armata israelită, Iosua le-a spus tuturor despre planul lui Dumnezeu. O dată pe zi, timp de șase zile, ei trebuiau să înconjoare Ierihonul. Toți soldații trebuiau să rămână într-o tăcere desăvârșită. Singurele sunete trebuiau să fie cel făcut de picioarele lor și cel al trâmbițelor preoților. În a șaptea zi, ei aveau să înconjoare Ierihonul de șapte ori. După a șaptea oară, preoții aveau să sune din trâmbițe, iar soldații, să strige tare. Iosua 6:10

Părea un plan ciudat, dar fiecare a făcut ce spusese Iosua. Mai întâi a pornit la drum o parte dintre soldații israeliți. Au urmat șapte preoți care sunau din trâmbițe. După ei au venit mai mulți preoți purtând haine lungi și ducând chivotul, după care venea restul armatei israelite.

Israeliții înconjurau cetatea o singură dată în fiecare zi, timp de șase zile, și apoi se întorceau în tabăra lor. Îți poți imagina cum era să auzi sunetul constant făcut de picioarele israeliților mărșăluind și de trâmbițele din care sunau preoții?

Oamenii din Ierihon stăteau pe zidurile lor mari de piatră și se uitau la israeliți. Ce se întâmpla? Israeliții aveau de gând să cucerească Ierihonul doar mergând în jurul cetății în fiecare zi? Ce avea să facă Dumnezeu?

În fiecare zi, locuitorii Ierihonului se temeau și mai mult. Și-au amintit că Dumnezeu făcuse un drum prin Marea Roșie și prin râul Iordan și multe alte lucruri. Ei știau că El era adevăratul Dumnezeu, dar tot Îl urau. În a șaptea zi, israeliții au înconjurat cetatea de șapte ori exact așa cum le spusese Iosua. După a șaptea oară, toți s-au oprit din mers. Preoții au sunat tare din trâmbițe și soldații israeliți au strigat. Ce s-a întâmplat? Iosua 6:20

Oare soldații israeliți au făcut să se dărâme acele ziduri uriașe de piatră? Nu. Doar Dumnezeu a putut face așa ceva. Și, pentru că israeliții se încredeau în El și Îl ascultau, El a putut să-i ajute.

Soldații israeliți au năvălit în cetate așa cum le spusese Dumnezeu să facă. Le-a fost ușor să câștige bătălia când Dumnezeu îi ajuta. Dar a fost o casă pe zid care nu s-a dărâmat. Știi a cui era? Era casa lui Rahav – femeia amabilă care îi ajutase pe cei doi spioni și care crezuse că Dumnezeul israeliților era adevăratul Dumnezeu.

Ce era legată la fereastra ei? Funia roșie. Rahav era cu toată familia ei în casă. Fiindcă ea ascultase de cei doi spioni, toți membrii familiei ei și ea însăși au fost salvați. Iosua 6:23,25 Îi ajută Dumnezeu pe cei care se încred în El și Îl ascultă? 

Poate Dumnezeu să facă orice? Este El la fel de puternic astăzi ca atunci când a oprit apele Iordanului? Ne poate ajuta Dumnezeu când avem probleme mari? Ne va ajuta El și în micile noastre probleme?

Vrea Dumnezeu să ne amintim cum ne-a ajutat și apoi să le spunem și altora ce a făcut El pentru noi? Ne ajută Dumnezeu întotdeauna când ne încredem în El și Îl ascultăm?

Este important să ascultăm chiar dacă nu înțelegem de ce? Este Dumnezeu suficient de puternic ca să ne ajute să nu mai avem obiceiuri rele?

Mătuşa Bruce. Seria Micuța Amy: India (XI). De Amy Sherrard

Micuța Amy și familia ei se aflau în vacanță la munte, unde era răcoare. Într-o dimineață, când Mami a dus-o pe Amy afară, au văzut amândouă ceva alb pe jos. Nu semăna cu niciun lucru de care să-și aducă aminte că l-ar fi văzut vreodată.
— Ce e asta? vru Amy să știe.
— Ia puțin în mână, îi spuse Mami și fetița așa făcu.
— E rece! spuse Amy, în timp ce scutura acel ceva din mâna ei. Mami îi spuse lui Amy că ninsese și plouase cu grindină în timp ce ei dormeau. Ceea ce se afla pe pământ avea să se topească la scurt timp, dar grămada albă de gheață amestecată cu zăpadă avea să dureze mai mult.
— Să facem niște înghețată! zise cineva și cu toții au fost de acord că era o idee grozavă. Au găsit un instrument de făcut înghețată și, în scurt timp, doamnele misionare au făcut ceea ce părea a fi un lapte dens. L-au vărsat într- un recipient și au îndesat în jurul lui zăpadă și gheață amestecată cu sare.

Mami a spus că sarea făcea ca ceea ce era în vas să se transforme în înghețată. Bărbații au făcut cu rândul la rotirea mânerului, pentru ca ceea ce era înăuntru să fie mestecat până ce devenea înghețată. După puțin timp au decis să arunce o privire în recipient ca să vadă dacă conținutul se transformase în înghețată. Și se transformase! Și fiecare a savurat un desert minunat în ziua aceea.

Un alt lucru de care se bucurau cu toții în vacanță erau florile găsite în timpul plimbărilor. Într-o zi, Amy a cules atât de multe flori încât camera în care stătea arăta ca o florărie.

Cam la doi ani după ce părinții lui Amy au ajuns în India, Mătușa Bruce, o scumpă doamnă misionară, s-a îmbolnăvit foarte tare. Ea a stat acasă la Amy și părinții ei, iar Mami a avut grijă de ea până ce a putut călători ca să petreacă vacanța la munte, unde era răcoare. Într-o zi, când Mami a trebuit să plece pentru puțin timp, Diaby și Amy au rămas cu Mătușa Bruce. Când s-a uitat la Mătușa Bruce, Amy a văzut cum lacrimile îi curgeau pe obraji.
— Mătusă Bruce, te doare foarte tare capul? întrebă fetița, iar Mătușa dădu din cap aprobator. Micuța Amy s-a dus repede la baie și a udat o bucată de pânză, storcând-o cât de bine a putut ea. Apoi a pus-o pe fruntea Mătușii.
— Mami se va întoarce curând, îi spuse ea, și te va ajuta să te simți mai bine. Mătușa Bruce îi zâmbi și îi mulțumi fetiței. Dar nici aerul răcoros de munte nu a ajutat-o și, la scurt timp, Mătușa Bruce a murit. Următoarea ocazie când a mers în vacanță la munte, familia lui Amy a vizitat mormântul Mătușii Bruce. Un an mai târziu, când Amy avea cinci ani, s-au dus iarăși cu toții la cimitir.
— Am uitat unde este mormântul Mătușii, spuse Mami, uitându-se în jur. — Știu eu unde este, le spuse Amy și îi conduse chiar la el, unde au închis ochii cu toții.

„Îți mulțumim pentru toți oamenii cărora Mătușa Bruce le-a vorbit despre Tine”, se rugă Tati. „Și Îți mulțumesc pentru că Amy și-a amintit unde era mormântul ei.”