Avram, bărbatul credincios

Ajutorul lui Dumnezeu

Case noi, ferme noi și chiar și cetăți și orașe mari au apărut în lume. Planul lui Dumnezeu de a umple lumea cu oameni se împlinea. Dar, din nefericire, majoritatea oamenilor uitaseră din nou de Dumnezeu.

Dumnezeu iubea pe toată lumea. El căuta un ajutor care să le reamintească celorlalți oameni de marea Lui iubire. Dumnezeu a pornit în căutarea unui om, adică într-un fel de „vânătoare de comori”. Nu avea nevoie nici de o hartă și nici de indicii. Nu căuta rubine lucitoare și nici diamante scânteietoare. El căuta prieteni. Dumnezeu ne spune că prietenii Lui sunt ca o „comoară deosebită” (Maleahi 3:17).

Adam, Abel și Set fuseseră prietenii adevărați ai lui Dumnezeu. Enoh, Noe și Sem Îl iubiseră și ei pe Dumnezeu și Îl ascultaseră. Chiar și atunci când cei mai mulți oameni alegeau să facă răul, acești bărbați au continuat să fie credincioși.

Acum Dumnezeu căuta un nou prieten credincios. Și l-a găsit. Îl chema Avram. Avram Îl iubea pe Dumnezeu. Ca Enoh, el petrecea timp discutând cu Dumnezeu. Ca Noe, el le povestea cu bucurie altora despre Dumnezeu. Așa că Dumnezeu a decis să-l folosească pe Avram pentru a face lucruri deosebite. Și tu ești comoara deosebită a lui Dumnezeu. Citește tot textul din Maleahi 3:17!

Mă întreb

» Cum poți deveni și tu prietenul și ajutorul lui Dumnezeu?

Mă rog

Mulțumește-I lui Dumnezeu că te-a ales și te-a chemat să fii „comoara Lui deosebită”!

Pun în practică

Pornește într-o vânătoare de comori prin casă după lucruri care îți amintesc de Dumnezeu!

Avram, prietenul lui Dumnezeu

Avram a crescut în orașul Ur, aproape de zona unde s-a înțepenit arca. Oamenii care trăiau în această zonă fuseseră cândva credincioși lui Dumnezeu. Dar acum nu mai erau. Aproape toată lumea din Ur se închina la idoli, chiar și tatăl lui Avram, Terah (Iosua 24:2). Dar nu și Avram. Nu, Avram nu voia să fie ca toată lumea.

Avram L-a ales pe singurul Dumnezeu adevărat. Avram știa că Dumnezeul lui era viu și Îl putea auzi. Așa că vorbea cu Dumnezeu în fiecare zi. Și a învățat să Îl și audă pe Dumnezeu. Când a devenit adult, Avram știa să se încreadă în Dumnezeu și să fie ascultător de El. Dumnezeu era cel mai bun prieten al lui Avram. Avram știa că Dumnezeu este iubitor, așa că Îl putea urma cu credincioșie.

Într-o zi, când Avram era deja om mare și căsătorit, Dumnezeu i-a cerut să plece din cetatea Ur. Avram, soția lui – Sarai –, tatăl lui – Terah – și mulți alți membri ai familiei și-au făcut bagajele și le-au pus pe măgari și pe cămile. Și-au luat la revedere, făcând mult cu mâna, apoi și-au lăsat în urmă casa în care se născuseră. Încotro se duceau? Citește Geneza 11:31!

Cât timp s-au aflat în Haran, foarte bătrânul tată al lui Avram – pe care îl chema Terah – a murit. Dar Dumnezeu era cu Avram și voia să îl conducă într-o nouă aventură. Textul nostru de memorat spune: „Domnul întărește pașii omului când Îi place calea lui” (Psalmii 37:23).

Credința pe buze de părinte

Povestește o situație când Dumnezeu ți-a cerut să faci ceva surprinzător!

Mă întreb

» Cum o fi fost pentru Avram să Îl urmeze pe Dumnezeu atunci când nu Îl urma nimeni?
» Cine l-a ajutat pe Avram? Cine te poate ajuta și pe tine?

Mă rog

Roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să Îl urmezi chiar și când este greu!

Pun în practică

Fă o plimbare și cântă un cântecel despre faptul de a-L urma pe Dumnezeu!

Surpriza de la Domnul

Lui Avram îi plăcea să discute cu Dumnezeu. Într-o zi, când era singur și se ruga, Dumnezeu i-a vorbit: „Ieși din țara ta (…). Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta (…). Și vei fi o binecuvântare” (Geneza 12:1,2), i-a promis Dumnezeu lui Avram.

Să plece? Fără să știe unde se duce? Ce a făcut Avram? Citește Geneza 12:4! Ce credință mare! Avram nici măcar nu a stat pe gânduri, întrebându-se dacă să asculte sau nu. Pur și simplu a plecat. El știa că „Domnul întărește pașii omului când Îi place calea lui” (Psalmii 37:23).

Așa că Avram și familia lui au început să împacheteze „toate averile pe care le strânseseră” (Geneza 12:5). Apoi și-au legat bagajele și coșurile pe cămile și pe măgari. În final, Avram, Sarai și nepotul lor Lot, împreună cu slujitorii lor, și-au luat la revedere de la familia lor mare. Au făcut cu mâna pentru ultima oară și au ieșit din oraș… să se ducă unde?

Avram zâmbea entuziasmat pășind pe drumul prăfuit. Dumnezeu îi promisese că îl va binecuvânta, că îl va conduce și îl va face tatăl multor, multor popoare. Dar încă Avram nu avea niciun copil. Ce promisiune interesantă!

Mă întreb

» Ce înseamnă a avea credință?
» Cine din povestirea noastră a manifestat credință?

Mă rog

Cere-I Domnului să ne ajute să avem încredere și să ascultăm de ceea ce spune El în Biblie!

Pun în practică

Împachetează un cadou și oferă-i-l unui membru al familiei! Poți oferi ceva ce ai făcut tu, ce ai găsit sau ai păstrat. Mulțumește-I lui Dumnezeu că ne putem încrede în El că ne va face surprize și cadouri plăcute!

Altare pentru Dumnezeu

Avram și familia lui călătoreau zi după zi, peste dealuri și câmpii, ajungând departe de tot. Avram încă nu știa, dar se îndreptau cu toții spre Canaan. Acolo îi conducea Dumnezeu.

Într-un sfârșit au ajuns în Canaan, într-un loc care se chema Sihem. Era foarte frumos acolo. Iarba era deasă și proaspătă. Măslinii se legănau în vânt. Struguri zemoși umpleau viile. Iar râurile și păraiele aveau apă proaspătă și curată din abundență.

În timp ce Avram admira peisajul, Dumnezeu i-a spus că această țară le va fi dată copiilor lui, nepoților lui și strănepoților lui. Ce cadou frumos! Această promisiune a făcut să crească mult credința lui Avram în Dumnezeu. Cu o inimă recunoscătoare, Avram „a zidit acolo un altar Domnului” (Geneza 12:7). A fost primul altar închinat Domnului în țara Canaan. Avram i-a adunat pe toți și a adus o jertfă, spunând: „Doamne, Îți mulțumim.”

Curând a sosit timpul să pornească iar la drum. Avram și familia lui și-au făcut bagajele, și-au strâns corturile și au pornit la drum. Au ajuns într-un alt loc frumos, care se chema Betel. Ce a făcut Avram după ce și-a instalat cortul la Betel? Citește Geneza 12:8, ultima parte!

Oriunde se opreau, Avram și Sarai construiau un altar Domnului. Și îi invitau și pe alții să se alăture lor. Voiau ca toată lumea să afle despre Dumnezeul lor adevărat și să se închine Lui. Ce misionari deosebiți erau! Chiar dacă noi astăzi nu mai trebuie să ridicăm altare, ne putem ruga lui Dumnezeu și Îi putem mulțumi oriunde ne-am afla – așa cum făcea Avram.

Mă întreb

» De ce crezi că Avram ridica un altar oriunde se afla?
» Cum poți fi misionar la fel ca Avram și să răspândești iubirea lui Dumnezeu?

Mă rog

Roagă-L pe Dumnezeu să-ți dea credință și curaj să faci ce îți cere!

Desenează-ți propriul altar cu pietre! Pe fiecare piatră desenează ceva pentru care vrei să-I mulțumești lui Isus!

Credință la bine și la rău

Credință la bine și la rău

Un vânt fierbinte sufla peste pământul uscat. Plantele s-au uscat și pâraiele au secat. Canaanul trecea printr-o perioadă grea de secetă. Toată familia lui Avram și toate animalele lui au ajuns să sufere de foame și de sete.

Aveau motive să fie nemulțumiți cu toții, dar Avram nu s-a plâns. El credea promisiunea lui Dumnezeu: „Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta (…) și vei fi o binecuvântare” (Geneza 12:2). Avram s-a rugat mai mult. Dumnezeu îl ajuta să fie curajos în mijlocul necazului. Servitorii lui au observat și au fost și ei curajoși. Toată familia și-a strâns lucrurile și a pornit din nou la drum. Avram i-a condus pe toți într-un loc unde puteau găsi mâncare și apă. Unde era acel loc? Citește Geneza 12:10!

Avram s-a temut că în noua țară s-ar putea să fie în pericol. În loc să se încreadă în ocrotirea lui Dumnezeu, Avram a făcut un plan rău. El le-a spus oamenilor și faraonului o minciună despre familia lui. Minciuna nu este niciodată o alegere bună. Este împotriva a ceea ce ne-a cerut Dumnezeu să facem, în legea Lui de iubire. Minciuna lui Avram a adus necazuri asupra tuturor. Faraonul s-a supărat. Oamenii s-au supărat și ei.

Dar Dumnezeu nu l-a uitat pe Avram și a fost în continuare prietenul lui. Dumnezeu l-a iertat pe Avram și l-a ajutat să plece din Egipt în siguranță. În vremuri bune și în vremuri rele, Avram învăța să se încreadă în Dumnezeu.

Credința pe buze de părinte

Realizează cu copilul o „provocare a căderii”! Copilul să stea în picioare cu spatele la tine și să se lase pe spate, cu convingerea că va cădea în brațele tale. Adu-i aminte că, atunci când situațiile devin înspăimântătoare, Dumnezeu este întotdeauna prezent.

Mă întreb

» Ce ar fi trebuit să facă Avram când a simțit că îi e teamă? Tu ce poți să faci?
» De ce a continuat Dumnezeu să îl ajute după ce Avram a făcut acea greșeală mare?
» Îți aduci aminte de o situație în care Dumnezeu te-a iertat de o faptă gravă?

Mă rog

Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru că, atunci când greșim, El este dispus să ne ierte și să ne ajute!

Ce înseamnă a-L urma pe Dumnezeu

Flip-flop făceau sandalele lui Avram când mergea. Pașii lui lăsau urme pe pământul fierbinte și nisipos. Duceau la palatul faraonului. Apoi unde aveau să ducă?

Avram a zâmbit la Sarai. Gata, nu mai voia să fie el la conducere! Avea să Îl lase din nou pe Dumnezeu să fie conducătorul. Textul nostru de memorat spune: „Domnul întărește pașii omului când Îi place calea lui” (Psalmii 37:23).

Avram și Sarai umblaseră mult pe jos. Dar au și învățat multe. Învățaseră că Dumnezeu este cel mai bun prieten al lor. Și că îi alesese să fie prietenii și ajutoarele Lui. Continuându-și drumul, ei știau că Dumnezeu avea să fie cu ei atât la bine, cât și la rău. Puteau avea credință în El întotdeauna.

Avram și Sarai s-au oprit când soarele se îndrepta spre apus. Era timpul să Îi mulțumească Domnului pentru iubirea și grija Lui. Când vorbeau cu Dumnezeu și își aduceau aminte promisiunea pe care le-o făcuse, credința lui Avram și a lui Sarai se întărea. Ce Dumnezeu minunat este Domnul!

Mă întreb

» Ce îți place să faci împreună cu prietenii tăi cei mai buni?
» Ce ai putea să-I împărtășești celui mai bun prieten al tău, Dumnezeu?

Mă rog

Mulțumește-I lui Dumnezeu că este un prieten minunat! Roagă-L să te îndrume astăzi și întotdeauna!

Jurnal de familie

Citește Evrei 11:1! Descrie acest text credința lui Avram? Scrie în jurnal următoarele cuvinte sau desenează ceva care să le reprezinte: curaj, ascultare, rugăciune, prietenie, martor (a-L prezenta pe Dumnezeu altora), închinare, greșeli, încredere și mulțumiri.

Pentru tine, drag părinte

„Exact încercările care ne probează cel mai mult credința și fac să pară că Dumnezeu ne-a abandonat sunt cele care ne duc mai aproape de Hristos, astfel încât să ne punem la picioarele Lui toate poverile și să avem parte de pacea pe care El ne-o dă la schimb.” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 129)

După ce s-a trezit la 4 dimineața, înainte ca soarele să înceapă să ardă, Arthur Stace a luat o bucată de cretă și s-a grăbit pe străzile orașului. Nu voia să-l vadă nimeni în misiunea lui specială pentru Dumnezeu. Timp de 35 de ani, Arthur a umblat pe străzile marelui oraș Sydney, din Australia, scriind pe ascuns, cu cretă, un singur cuvânt. Îl scria pe poduri, pe alei, pe pragurile caselor, pe șinele de tren – îl scria peste tot. Când se trezeau, orășenii găseau cuvântul „veșnicie” scris în cele mai surprinzătoare locuri.

„Veșnicie” înseamnă „pentru totdeauna” sau „eternitate” și mai înseamnă că Dumnezeu are un plan să fie cu noi pentru totdeauna. Așa cum Avram a construit altare pretutindeni în Canaan, cuvântul lui Arthur scris cu cretă le reamintea oamenilor să se gândească la planul lui Dumnezeu de a ne salva. Arthur avusese o copilărie grea. Fusese foarte sărac, nu mersese la școală și nici nu avusese părinți care să aibă grijă de el. La 12 ani deja se descurca singur, muncind într-o mină de cărbune. La 15 ani era în închisoare. Viața lui a fost grea și ca adult. Dar când a împlinit 45 de ani (adică în anul 1930), Arthur și-a predat inima lui Isus, nu a mai băut alcool și s-a făcut creștin.

După câțiva ani, Dumnezeu i-a vorbit lui Arthur în timpul unei predici. Mai târziu el avea să povestească într-un interviu pentru un ziar: „Am simțit o chemare puternică din partea Domnului să scriu cuvântul VEȘNICIE. Aveam în buzunar o bucată de cretă, așa că m-am aplecat unde eram și am scris cuvântul pe jos. Îl scriu cam de 50 de ori pe zi.”*

Este un cuvânt mare de scris: veșnicie. Poți încerca și tu? Arthur nu știa să scrie sau să citească, dar scria foarte frumos acest cuvânt. Dacă nici tu nu știi să scrii încă, poți încerca să desenezi cu cretă ceva ce să le aducă aminte oamenilor (și ție) să se gândească la Dumnezeu. Mesajul lui Arthur despre eternitate a ajuns renumit în toată țara. Istoria lui apare în muzee, în cărți, în galerii, în cântece și în filme. Așa a folosit Dumnezeu o bucată de cretă și un bărbat care L-a iubit.