Cum să te raportezi la presiunea de grup

Era Paștele, iar soldații romani erau în stare de alertă maximă. Dimineața devreme, guvernatorul roman, Pilat, a fost chemat să iasă în grabă din dormitor. Deși iritat pentru că-i fusese întrerupt somnul, era pregătit să rezolve rapid orice chestiune urgentă pentru a evita o revoltă în timp ce vizitatorii umpleau cetatea.

O mulțime pregătită de linșaj, având conducătorii evrei în frunte, îi cereau lui Pilat să-L execute pe Hristos ca pe un criminal. După ce L-a cercetat, Pilat și-a dat seama că Isus era nevinovat și că trebuia să fie eliberat. În acel moment, Pilat trebuia să-și exercite statutul de comandant, dând un exemplu și făcând ceea ce era corect, fără să ezite. El ar fi trebuit să-L elibereze pe Isus ferm și imediat, să disperseze gloata și să-i aresteze pe agitatori, dacă era cazul. Însă Pilat, temându-se de reaua intenție a oamenilor, a întârziat să acționeze. Această indecizie fatală a declanșat o cascadă de evenimente legate între ele, previzibile și de neevitat, care a dus la transferarea autorității și a luării deciziei către un grup sau un individ determinat. Această secvență de evenimente este frecvent întâlnită în familii, școli, comunități și popoare. Mai întâi, Pilat a întreprins o încercare inutilă de a face mulțimea să ia decizia corectă raționând cu oamenii. Bineînțeles, această tentativă nu avea cum să reușească, deoarece gloatele puse pe scandal sunt, în sine, iraționale.

În al doilea rând, Pilat s-a aventurat să transfere luarea deciziei asupra altei persoane. Într-o situație de criză, o astfel de decizie durează mult să fie împlinită și, în general, este lipsită de succes. „Când a auzit Pilat de Galileea, a întrebat dacă Omul acesta este galileean, iar când a aflat că este de sub stăpânirea lui Irod, L-a trimis la acesta, care se afla și el în Ierusalim în zilele acelea” (Luca 23:6,7).

În al treilea rând, Pilat a căutat să forțeze gloata să ia decizia corectă, încercând să-i sugereze o alternativă inacceptabilă. Numai că în nebunia ei, mulțimea a acționat împotriva propriului interes. „La fiecare praznic al Paștelor, dregătorul avea obicei să slobozească norodului un întemnițat, pe care-l voiau ei. Pe atunci aveau un întemnițat vestit, numit Baraba. Când erau adunați la un loc, Pilat le-a zis: ‘Pe care voiți să vi-l slobozesc? Pe Baraba sau pe Isus, care Se numește Hristos?’ Căci știa că din pizmă dăduseră pe Isus în mâinile lui. Pe când stătea Pilat pe scaun la judecată, nevastă-sa a trimis să-i spună: ‘Să n-ai nimic a face cu neprihănitul acesta, căci azi am suferit mult în vis din pricina Lui’. Preoții cei mai de seamă și bătrânii au înduplecat noroadele să ceară pe Baraba, iar pe Isus să-L omoare. Dregătorul a luat cuvântul și le-a zis: ‘Pe care din amândoi voiți să vi-l slobozesc?” ‘Pe Baraba’, au răspuns ei” (Matei 27:15-21).

În al patrulea rând, Pilat a încercat să liniștească mulțimea. El le-a spus: „Iată că, după ce l-am cercetat cu de-amănuntul înaintea voastră, nu l-am găsit vinovat de niciunul din lucrurile de care-l pârâți. Nici Irod nu i-a găsit nicio vină... Eu deci, după ce voi pune să-L bată, îi voi da drumul”. Doar că, încercarea de calmare și compromis prin bătaia unui om nevinovat era o dovadă de slăbiciune, iar gloata a primit imboldul de a îndrăzni mai mult. „Dar ei strigau în gura mare și cereau de zor să fie răstignit. și strigătele lor și ale preoților celor mai de seamă au biruit” (Luca 23:14-16,23).

În cele din urmă, Pilat a cedat cererilor gloatei, așezând vina asupra celor din mulțime și aducându-și argumente că acțiunile lui înțelepte preveneau ceva mult mai rău. „Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului, şi a zis: ‘Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!’”; „Pilat a hotărât să li se împlinească cererea” (Matei 27:24; Luca 23:24). Gestul lui Pilat de a se spăla pe mâini i-a liniștit conștiința, dar nu l-a făcut nevinovat de acțiunile lui. (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)

3. Porunca a opta interzice războaiele de cucerire și jefuire (Exodul 20:15; Patriarhi și profeți, p. 309). Folosindu-se de procentul majoritar al germanilor din populația țării, Adolf Hitler a anexat Austria, în 1938, și a cerut și anexarea unor teritorii din Cehoslovacia. Având în vedere că cererile lui Hitler erau încălcări flagrante ale Legii lui Dumnezeu, ale propriilor tratate ale Germaniei și ale legilor internaționale, ce sfat le-ai fi dat politicienilor francezi și britanici care „negociau” cu Hitler?

Neville Chamberlain a pregătit un nou tratat, care să-l potolească pe Hitler, satisfăcându-i o mare parte din pretenții. Încântat, Chamberlain a anunțat tratatul ca fiind unul al „păcii momentului”, iar Hitler a apărut pe coperta revistei Time ca „omul anului”. Ținând cont de experiența lui Pilat cu compromisul și cu satisfacerea unor cerințe greșite, cât de bine te-ai aștepta să funcționeze pentru tine compromisul?

Indecizia lui Pilat este un semnal de avertizare pentru toți cei care ezită să facă lucrul corect atunci când nu este cel mai popular lucru de făcut, ori când este chiar periculos. Aceasta ilustrează adevărul din 1 Petru 3:17: „Căci este mai bine, dacă așa este voia lui Dumnezeu, să suferiți pentru că faceți binele decât pentru că faceți răul!”.

„Dacă ar fi rămas de la început hotărât, refuzând să condamne un Om pe care L-a găsit nevinovat, Pilat ar fi rupt atunci lanțul fatal care avea să-l lege în remușcare și vinovăție cât timp avea să mai trăiască” (Viața lui Iisus, p. 732). Prin semnarea ordinului de condamnare la moarte a lui Hristos, Pilat și-a pus singur cătușele; el și-a semna propria condamnare la moarte. El nu avea să mai fie niciodată un om liber.

De ce a luat Pilat decizia greșită într-un moment de criză? „Pas cu pas, Pilat a pășit pe drumul violării conștiinței sale. El s-a sustras judecății după dreptate și adevăr și acum s-a trezit aproape fără putere în mâinile preoților și ale conducătorilor. Șovăiala și nehotărârea s-au dovedit a fi ruina lui” (Idem., pp. 731, 732). Ceea ce facem într-un moment de criză este aproape întotdeauna predeterminat de nenumăratele decizii aparent mici și nesemnificative luate mai înainte în viață.

Fiecare persoană care a trăit vreodată s-a confruntat cu dilema lui Pilat. „Câți nu își sacrifică principiile în același fel, pentru a nu pierde ceva sau pentru a nu suferi! Conștiința și datoria arată o cale, iar interesele personale, o altă cale. Curentul merge cu putere în direcția cea rea și acela care acceptă compromisuri cu răul este spulberat în întunericul dens al vinovăției” (Idem., p. 738).

În mijlocul presiunii de a ne conforma practicilor unui stil de viață nesănătos, lipsei de modestie în îmbrăcăminte sau acțiunilor imorale, Cuvântul lui Dumnezeu ne poate menține credincioși. Nu trebuie să ne ascundem, cum a făcut Pilat, în fața pretențiilor unei lumi care disprețuiește adevărul. Pentru cei care își dau acordul, porunca lui Dumnezeu este o făgăduință: „Să nu te iei după mulțime ca să faci rău” (Exodul 23:2).

Cât de diferită de ezitarea lui Pilat a fost acțiunea decisivă a lui Galion, guvernatorul roman al Ahaiei, când „iudeii s-au ridicat cu un gând împotriva lui Pavel, l-au dus înaintea scaunului de judecată” și au început să-l acuze (Faptele apostolilor 18:12). „Ei se așteptau, ca și în alte ocazii asemănătoare din trecut, să aibă autoritățile de partea lor; cu voci puternice și mânioase, și-au prezentat plângerile împotriva apostolului spunând: ‘Omul acesta ațâță pe oameni să se închine lui Dumnezeu într-un fel care este împotriva Legii’.” (Schițe din viața lui Pavel, p. 107)

Galion era un guvernator roman la fel ca Pilat. Tot la fel ca Pilat, s-a confruntat cu o gloată pusă pe ucis, instigată de evrei. Doar că finalurile au fost diferite.

Pana inspirată îl descrie pe Galion ca pe „un om integru” (Faptele apostolilor, p. 253). Când a văzut că Pavel era nevinovat, nu a ezitat. Fără nicio clipă de întârziere, fără ca măcar să aștepte ca Pavel să se apere și să inflameze și mai mult gloata, „Galion a zis iudeilor: ‘Dacă ar fi vorba de vreo faptă rea sau de vreo blestemăție, v-aș asculta după cuviință, iudeilor! Dar, dacă este vorba de neînțelegeri asupra unui cuvânt, asupra unor nume și asupra Legii voastre, treaba voastră; eu nu vreau să fiu judecător peste aceste lucruri’. Și i-a alungat de la scaunul de judecată.” (Faptele apostolilor 18:14-16).

Acțiunea fermă a lui Galion a înăbușit tumultul. Gloata schimbătoare s-a întors împotriva instigatorilor revoltei. Lucrarea lui Pavel nu a fost întreruptă, iar Pavel a rămas la Ahaia „destul de multă vreme” (Faptele apostolilor 18:18). Galion nu și-a petrecut restul vieții chinuit de remușcări. (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.)

Ruben era cel mai în vârstă fiu și conducătorul fraților lui. El nu ar fi trebuit niciodată să tacă și să-i lase pe Levi și pe Simeon să-și amestece frații în acel plan nebunesc de a-l ucide pe Iosif și de a-i arunca trupul într-o groapă. Ruben ar fi trebuit de-îndată și într-un mod ferm să se opună întregului plan. În loc de aceasta, el a încercat o strategie duplicitară, prin care a crezut că va putea și să-și păstreze relația cu frații lui, și să îl salveze pe Iosif.

„Ruben a auzit lucrul acesta și l-a scos din mâinile lor. El a zis: ‘Să nu-i luăm viața’! Ruben le-a zis: ‘Să nu vărsați sânge, ci mai bine aruncați-l în groapa aceasta care este în pustie și nu puneți mâna pe el’. Căci avea de gând să-l scape din mâinile lor și să-l aducă înapoi la tatăl său” (Geneza 37:21,22).

Apoi, îngrijorat că va ceda presiunii de grup, Ruben și-a părăsit frații. Însă planul lui a eșuat, deoarece, în timp ce era plecat, ceilalți frați l-au vândut pe Iosif unor negustori ismailiți. Ceva mai târziu, „Ruben s-a întors la groapă” ca să-l salveze pe Iosif, dar „Iosif nu mai era în groapă”. Ruben „și-a rupt hainele, s-a întors la frații săi și a zis: ‘Băiatul nu mai este! Ce mă voi face eu?’ ” (Geneza 37:29,30).

Cedând presiunii celorlalți, s-a alăturat fraților lui și și-a înșelat tatăl. Întreaga experiență l-a făcut pe Ruben să trăiască aproape două decenii de vinovăție și de remușcare. Pe bună dreptate, Iacov i-a descris caracterul astfel: „Năvalnic ca apele, tu nu vei mai avea întâietatea” (Geneza 49:4). Solomon ne dă singurul sfat sigur de urmat într-o astfel de situație. „Fiule, dacă niște păcătoși vor să te amăgească, nu te lăsa câștigat de ei” (Proverbele 1:10).

Chiar dacă am fost prinși în capcana compromisului, nu trebuie să continuăm pe calea vinovăției și a remușcării. Prin puterea lui Dumnezeu, ne putem schimba calea chiar acolo unde ne aflăm. Ioas, tatăl lui Ghedeon, este un bun exemplu al acestui adevăr.

Ioas locuia în Ofra în perioada timpurie a judecătorilor, într-un timp de apostazie generală. Familia lui se închina la Baal și suferiseră mult din cauza prădătorilor care îi jefuiau pe israeliți, ca urmare a neascultării lor de Dumnezeu. „Despre curajoșii lui fii se spunea: ‘Fiecare avea înfățișarea unui fiu de împărat’ (Jud. 8:18). Toți, cu excepția unuia singur, căzuseră în lupta cu madianiții, iar numele acestuia [Ghedeon] ajunsese un prilej de groază pentru năvălitori” (Patriarhi și profeți, p. 546).


Eroii lui Dumnezeu sunt reformatori și ascultă de poruncile lui Dumnezeu. Într-o noapte, Ghedeon a distrus altarul și idolul tatălui lui, înlocuindu-le cu un altar înălțat lui Iehova. Acțiunea lui Ghedeon a fost descoperită în dimineața următoare, când locuitorii cetății s-au adunat ca să se închine. Furioși din cauza pierderii idolului lor, „atunci, oamenii din cetate au zis lui Ioas: ‘Scoate pe fiul tău ca să moară, căci a dărâmat altarul lui Baal și a tăiat parul sfânt care era deasupra lui’ ” (Judecătorii 6:30).

Ioas, la fel ca Galion, nu a încercat să ajungă la un compromis cu gloata sau să o potolească. Fără nicio ezitare, „Ioas a răspuns tuturor celor ce s-au înfățișat înaintea lui: ‘Oare datoria voastră este să apărați pe Baal? Voi trebuie să-i veniți în ajutor? Oricine va lua apărarea lui Baal să moară până dimineață. Dacă Baal este un dumnezeu, să-și apere el pricina, fiindcă i-au dărâmat altarul’ ” (Judecătorii 6:31). (Vezi Deuteronomul 13:6-11.) În urma acestui răspuns hotărât, „gândul de a-l ucide pe Ghedeon a fost lăsat la o parte, iar când el a dat semnalul de război, bărbații din Ofra au fost printre primii care s-au adunat sub steagul lui” (Patriarhi și profeți, p. 548). 

Când este vorba despre presiunea de grup, ești un lider sau un discipol? Ești ca Ruben și Pilat sau ca Galion și Ioas? (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea III.)

La două săptămâni de când am vorbit despre proiectul cu cortul, l-am ridicat pe al nostru în Battle Creek, în colțul sud-estic al străzilor Tompkins și Van Buren. A fost privilegiul meu să prezint prima predică. Vocile noastre au sunat bine din acel loc înalt. Mi s-a spus că pot fi auzit predicând de la o milă distanță. La acea întâlnire, a vorbit și fratele Cornell.

Domnul Noble, șeful poștei din Battle Creek, a devenit foarte interesat de ceea ce se întâmpla, el locuind aproape de cort. Le-a spus tuturor celor pe care i-a văzut să meargă la cort pentru că vor auzi ceva care merită. Astfel, în acele trei zile ale primelor noastre întâlniri de cort, au participat mulțimi de oameni.

Revenind din Wisconsin pe la jumătatea lunii iunie, soții White s-au întâlnit cu noi la Grand Rapids, pentru o adunare generală de trei zile a poporului nostru din acea parte a statului. Cu această ocazie, mulțimea de cetățeni care a participat la întâlnirea noastră a putut afla despre convingerile noastre. După ce am strâns cortul, în casa unuia dintre frații noștri a fost ținută o întâlnire pentru rugăciune și de sfătuire. În timpul acesteia, am fost hirotonit pentru slujirea Evangheliei prin rugăciune și prin punerea mâinilor de către frații White și Cornell, primul serviciu de acest fel care a avut loc printre adventiști.

În date de 4 iulie am ținut întâlniri la Tyrone, lângă casa tatălui fratelui Cornell. Apoi, următoarea noastră întâlnire a avut loc într-o dumbravă, la aproximativ trei mile de Rochester, Michigan. Deoarece evenimentul a fost în mijlocul perioadei de strâns fânul și de recoltat, am ridicat cortul vineri după-amiază și am avut două întâlniri de Sabat și trei în ziua de duminică. Apoi ne-am strâns cortul și am lucrat patru zile și jumătate pentru salariile cu care să plătim cheltuielile cu cortul și îngrijirea familiilor noastre.

Înainte de acest timp, nu se făcuse niciun efort pentru vânzarea revistelor și broșurilor noastre către public, acestea fiindu-le oferite gratis celor interesați, cheltuielile fiind suportate din donații de la oamenii noștri. Când fratele White a sugerat că oamenii ar putea fi dispuși să plătească un mic preț pentru ele și, astfel, să ne permitem să publicăm mai multe, eu am promis că voi încerca să fac așa. Așadar, duminică, în timp ce țineam întâlnirea, am oferit cărți spre vânzare, afișându-le pe platforma din față, unde stătea vorbitorul.

La ora 9 dimineața, în a treia duminică a întâlnirilor în cort, dumbrava era plină de oameni. Cortul nostru se umpluse, iar mulți oameni, care mai puteau umple încă un cort de aceeași dimensiune, se așezaseră pe pământ. Proprietarul cortului nostru a numărat 246 de căruțe venite la fața locului și, cu toți cei care erau pe jos sau călare, a estimat prezența a aproximativ 2 000 de oameni. L-am invitat pe fratele Russell, un pastor metodist, să-și expună opiniile cu privire la chestiunea Sabatului de la ora 10:30. De la ora 9:00 prezentasem eu o predică despre perpetuitatea Legii, pe care fratele Russell a auzit-o. El își scrisese dinainte predica, dar când a citit-o, întorcea uneori două sau trei foi deodată. Unii din public au spus ulterior că predica mea i-a răvășit manuscrisul. Predica lui a fost, de fapt, o confirmare a celor spuse mai înainte – că temelia pentru păstrarea duminicii vine din tradiție, neexistând în Scriptură nicio poruncă în acest sens.

La încheierea predicii fratelui, am anunțat o analiză a predicii sale la ora unu și i-am solicitat în mod special să rămână. El a refuzat, chiar și în urma celor mai serioase rugăminți ale membrilor lui. Congregația noastră a rămas toată, oamenii venind pregătiți să petreacă întreaga zi acolo. După ultima întâlnire, oamenii au cumpărat cele câteva cărți pe care le aveam de vânzare – în valoare de 50 de dolari. Pentru 0,35 dolari, ei au putut cumpăra un set complet din tot ceea ce le puteam oferi. Unii, de asemenea, au pus bani de cheltuială pe platformă, lângă amvon, în valoare de 18 dolari.

Printre cei din publicul nostru din această ultimă zi de întâlniri a fost și R. J. Lawerence, un pastor baptist sincer. În timp ce călărea spre casă pe calul său, vecinii lui care asistaseră la întâlnire l-au întrebat ce gândea despre predica zilei aceleia. Ducându-și mâna la cap, el a răspuns: „O, capul meu este atât de plin, încât am nevoie de trei zile să mă gândesc.” În urma analizei făcute, a devenit pastor adventist de ziua a șaptea și și-a petrecut restul vieții slujind cauzei.

Decizia caracterului

Fiecare tânăr trebuie își să cultive puterea de decizie. O voință împărțită este o cursă și a fost cauza ruinei multora. În „Călătoria pelerinului” de Bunyan, există un personaj numit Maleabil. Tinerilor, evitați acest tip de personaj.

Aceia care au această trăsătură de caracter sunt persoane foarte plăcute, dar sunt ca o trestie scuturată de vânt. Ele nu posedă nicio putere de voință. Dacă nu veți fi hotărâți, vă veți găsi casa – caracterul vostru – construită pe o fundație de nisip. Aceia care vor rămâne pe calea pregătită pentru cei răscumpărați de Domnul nu trebuie să fie influențați în chestiuni de conștiință. Ei trebuie să dea dovadă de hotărâre morală și nu trebuie să se teamă că sunt considerați ciudați.

Sunt mulți cei schimbați de curentele actuale. Ei așteaptă să audă ce crede altcineva și acceptă opinia aceluia ca fiind cu totul corectă. Ei nu Îi spun Domnului: „Doamne, nu pot lua nicio hotărâre până nu voi cunoaște voia Ta”. Dacă acești tineri s-ar sprijini întru totul pe Dumnezeu, ei ar crește puternici în puterea Lui.

Nu trebuie să ne modelăm după criteriul lumii sau după felul lumii. „Îndrăzniți să fiți ca Daniel; îndrăzniți să fiți diferiți”. Astfel, la fel ca Moise, veți rezista și voi ca și cum Îl vedeți pe Cel invizibil. O atitudine tăcută și lașă în fața asociaților răi vă vor face asemenea lor.

Îndrăzniți să faceți ce este corect. Construiți-vă o individualitate proprie. Dacă vreți să reușiți în tot ce este înălțător și nobil, trebuie să vă educați să stați hotărât pentru ceea ce este bine.

Isus a arătat care vă este valoarea prin prețul pe care l-a plătit pentru răscumpărarea voastră. Mântuirea voastră a fost cumpărată cu agonie și cu sânge. Totul este în favoarea voastră. Tot ce ar fi putut face Dumnezeu a fost făcut. Dându-L pe Isus să fie ispășirea păcatelor voastre, Dumnezeu v-a dat puterea de a rezista și de a birui răul.

Dacă doriți, puteți fi de neclintit. Veți avea nevoie de un ajutor mult mai mare decât vă poate oferi orice prieten uman, dar acest ajutor este promis, dacă veți consimți să vă formați noi obiceiuri. Aceasta va necesita efort din partea voastră, un efort persistent; căci dacă Satana va vedea că pășiți hotărâți pentru Hristos, el va folosi orice metodă ingenioasă ca să vă înșele și să vă ducă la ruină. Dar Hristos le-a asigurat un refugiu celor slabi și ispitiți, iar îngerii Săi vor ajuta, proteja și călăuzi fiecare suflet care se încrede în El.

Aveți la îndemână posibilități nelimitate. Omul, așa cum îl privește Dumnezeu, este un fiu al Său. „Acum suntem fii ai lui Dumnezeu și ce vom fi, nu s-a arătat încă: dar știm că, atunci când se va arăta El, vom fi ca El; căci Îl vom vedea așa cum este. Și orice om care are această speranță în El se curăță, așa cum El Însuși este curat” (1 Ioan 3:3). Este privilegiul vostru să vă întoarceți de la tot ceea ce este ieftin și inferior și să vă ridicați la un standard înalt – să fiți respectați de oameni și iubiți de Dumnezeu. 

Lucrarea religioasă pe care Domnul le-o încredințează celor tineri, și oamenilor de orice vârstă, arată respectul pe care Îl are El față de ei ca fii și fiice ale Lui. El le încredințează responsabilitatea stăpânirii de sine. Îi cheamă să fie părtași cu El în marea lucrare de răscumpărare și de înălțare. După cum tatăl își ia fiul în parteneriat în afacerea sa, tot așa și Domnul Își ia copiii în parteneriat cu Sine. Suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Isus spune: „Așa cum M-ai trimis pe Mine în lume, așa îi trimit și Eu pe ei în lume”. Nu ați vrea, mai degrabă, să alegeți să fiți un copil al lui Dumnezeu decât un slujitor al lui Satana și al păcatului, având numele înregistrat ca dușman al lui Hristos? 

Tinerii și tinerele au nevoie de mai mult din harul lui Hristos ca să aducă principiile creștinismului în viața lor de zi cu zi. Pregătirea pentru venirea lui Hristos este o pregătire făcută prin Hristos pentru exercitarea celor mai înalte calități ale noastre. Este privilegiul fiecărui tânăr să facă din caracterul său un edificiu frumos. Există o nevoie pozitivă de a fi aproape de Isus. El este forța noastră, eficiența și puterea noastră. Nu putem depinde de noi înșine pentru niciun moment. Tineri și tinere, exercitați-vă capacitățile cu credincioșie, împărtășind cu generozitate lumina pe care Dumnezeu v-o dă. Studiați cum le puteți oferi cel mai bine celorlalți pace, lumină, adevăr și numeroasele binecuvântări bogate ale cerului. Dezvoltați-vă în mod constant. Faceți eforturi să ajungeți mai sus și tot mai sus. O mare valoare are acum capacitatea de a vă pune la lucru puterile minții și ale trupului având ca țintă realitățile veșnice. Căutați pe Domnul în modul cel mai serios, ca să puteți deveni din ce în ce mai rafinați și mai cultivați spiritual ... 

Perseverați în munca pe care ați început-o până câștigați victorie după victorie. Educați-vă pentru un scop. Păstrați în vedere standardul cel mai înalt pe care îl puteți realiza, mai bun și tot mai bun, reflectând, astfel, slava lui Dumnezeu. — The Youth’s Instructor, 25 ianuarie 1910

Isus, Marele Medic

Isus a spus: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă bleastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc” (Matei 5:44). Funcționează! 

Lexmy Îi ura pe adventiști încă de când aceștia veniseră în sat și își construiseră biserica exact în spatele casei ei. Ea, familia ei și aproape toată lumea din sat era hindusă. Hindușii au mii de zei pe care îi venerează de generații. Spre deosebire de Dumnezeul creștin invizibil, hindușii își pot vedea zeii, gândea Lexmy. 

Când Israel, evanghelist al Gospel Outreach și conducătorul adventiștilor din zonă, venea la biserică să înceapă întâlnirea de rugăciune sau închinarea de Sabat, ea striga la el: „Dumnezeul tău nu este un zeu adevărat! Ai venit aici numai pentru a obține hrană de la acești oameni, vânzându-le o religie falsă.” 


Ea i-a batjocorit, criticat și reproșat atât pe lucrător, cât și pe oamenii care participau. Cu toate acestea, Israel se oprea întotdeauna la ea acasă, în timp ce mergea în vizită la membrii lui și la oamenii din sat. Într-o zi de joi, când Israel s-a oprit la casa lui Lexmy, a găsit-o la pat. Gemea și avea febră mare. Israel a întrebat dacă se poate ruga pentru ea. 
– Cred că da, a spus ea. S-a rugat ca ea să ajungă să-L cunoască pe Dumnezeu ca Dumnezeul viu căruia Îi pasă de oameni și care poate vindeca. După rugăciune, a ieșit și și-a continuat vizitele. 

În dimineața de Sabat, a apărut o nouă față în biserică. Lexmy a dat buzna bucuroasă până peste cap. Le-a spus tuturor că Israel s-a rugat lui Dumnezeu pentru ea și că Dumnezeu o vindecase complet. Niciunul dintre zeii ei nu putuse să facă asta.Și-a cerut scuze pentru că îl înjurase pe pastor și biserica. Acum, voia să participe și să afle mai multe despre acest Dumnezeu. A mai spus și că va aduce și alți oameni. 

Fidelă cuvântului dat, a adus-o pe una dintre cele mai bune prietene și i-a invitat și pe alții. Soțul ei însă o îngrijorează cel mai mult. Ea l-a rugat pe pastor și pe membri să se roage ca și el să Îl accepte pe Hristos. Acesta încă se închină idolilor familiei, dar Lexmy ar dori să scape de ei și să îl vadă pe soțul ei mântuit. 

Într-un alt sat, o altă femeie a experimentat puterea vindecătoare a lui Isus. Într-o sâmbătă, băiatul ei a venit acasă de la Școala de Sabat exclamând: 

– Mami! Mami! Ghici ce am învățat azi la școala de Sabat! Profesorul mi-a spus o poveste despre un doctor foarte renumit din Israel. Acum lucrează în India și El poate vindeca ochii orbi. – Ești sigur, Suresh?, și-a întrebat mama fiul. 
– Da, mami. Te rog să vii cu mine la centrul de vindecare unde lucrează El. 
– Dar, fiule, El nu va putea să-mi vindece ochii. Eu nu am putut să văd nimic niciodată. Ochii mei erau stricați încă dinainte de a mă naște. În plus, nu am suficienți bani pentru a plăti un doctor atât de grozav, i-a spus mama. Dar fiul nu s-a lăsat descurajat. 
– El nu cere bani. Iubește să vindece oamenii. Vino cu mine repede! Hai, ia-mi mâna! La centrul de vindecare, un lucrător al Evangheliei de la Gospel Outreach i-a salutat călduros pe cei doi. 
– Pace ție și fii bine venită, i-a spus el mamei. 
– Vă rog, domnule, a spus băiatul, invitați-L pe doctorul Isus să o vadă pe mama mea. Știu că poate să-i vindece ochii chiar acum. – Am un plan, a răspuns tânărul pastor. Va dura 40 de zile. Iată ce trebuie să facem: Vino aici în fiecare zi și voi vorbi cu doctorul Isus. Înainte să sosești în fiecare zi, voi sări peste o masă, ținând post, pentru a putea petrece chiar mai mult timp de vorbă cu doctorul Isus. 
– Orice ai spune, vom face, a răspuns mama. În a patruzecea zi, toată lumea era încântată. Suresh abia aștepta să-și privească mama văzându-i fața zâmbitoare pentru prima dată. „Și acum, doctore Isus, Te rog, deschide ochii surorii Tale mai mici ca să poată vedea cât de fericit este Suresh”, s-a rugat lucrătorul. Și exact așa s-a întâmplat. Suresh s-a uitat în ochii mamei sale și a văzut lacrimi de bucurie revărsându-se pe fața ei. 
– Știam că o vei face! Mulțumesc, doctore Isus!