1 Cine iubește mustrarea iubește cunoștința, dar cine urăște dojana este un neghiob.

Iubeşte ştiinţa. Unii oameni ar fi bucuroşi să dobândească ştiinţă, dacă ea nu ar necesita primirea de învăţătură, corectare şi mustrare (vezi 2 Timotei 3,16). Lipsa regretului pentru greşelile trecute, a bunăvoinţei pentru îndreptare şi a aspiraţiilor pentru viitor înseamnă a fi precum fiarele câmpului, care nu au un caracter de format şi un suflet de mântuit (vezi 2 Petru 2,12).


2 Omul bun[[xr:1]] capătă bunăvoință de la DOMNUL, dar pe omul care țese intrigi El îl osândește.

Omul de bine. Semnificaţia de aici este de găsit printr-o comparaţie cu tipul de nelegiuire descris în a doua parte a versetului. Îndurarea Domnului e câştigată de oameni care sunt deschişi şi cinstiţi în umblarea lor.


3 Prin nedreptate, omul nu poate avea o soartă trainică, dar rădăcina[[xr:1]] drepților nu se va clinti.

Rădăcina celor neprihăniţi. Compară cu Psalm 1,3.4; 37,23.31; Efeseni 3,17.


4 Soția[[xr:1]] vrednică[[fn:a]] este coroana soțului ei, dar cea care-i aduce rușine este ca[[xr:2]] putregaiul în oase.

Cununa. Pe vremea lui Solomon, părinţii îi îndrumau pe copiii lor în alegerea tovarăşilor lor de viaţă. Astăzi tinerii insistă să facă propria lor alegere. Faptele afirmate aici ar trebui să fie chibzuite cu judecată şi rugăciune suficient de timpuriu pentru a fi cruţaţi de o alegere necugetată şi de un regret de o viaţă. O femeie slabă, clevetitoare, lipsită de modestie sau cheltuitoare subminează iniţiativa şi hotărârea soţului ei.


5 Planurile drepților nu sunt decât dreptate, dar manevrele celor nedrepți sunt înșelăciune.

Nu sunt decât dreptate. [Sunt drepte, KJV]. Literal, "sunt judecăţi" sau "dreptate". Cei drepţi sunt în totul buni, iar motivele lor lăuntrice îi inspiră să facă bine altora. Conştiinţa lor acţionează ca un judecător şi cântăreşte orice gând şi orice impuls care apare în forul lor interior. Conştiinţa e tot mai mult controlată de îndemnurile Duhului Sfânt cu cât persoana e mai aproape de ţinta asemănării cu Hristos (vezi Galateni 2,20; Efeseni 3,17; Coloseni 1,27).

În contrast cu bunătatea lăuntrică care îi stimulează pe cei drepţi, nelegiuiţii sunt o sursă de sfaturi nesănătoase, care înşeală şi fac rău celor care le iau în seama. Calea cea dreaptă este singură cale a fericirii şi a adevăratului succes (vezi Proverbe 14,12; Ioan 14,6).


6 Cuvintele[[xr:1]] nelegiuiților sunt niște curse ucigașe, dar[[xr:2]] pe cei cinstiți gura lor îi izbăvește.

Cuvintele celor răi. Versetul 5 a pus în contrast gândurile celor drepţi cu sfaturile celor nelegiuiţi. Versetul acesta se ocupă cu gândurile exprimate şi ale unora şi ale altora. Cuvintele celor nelegiuiţi produc întristare şi moarte prin caracterul lor înşelător. Falsele lor acuzaţii şi calomnii dau naştere la vrăjmăşie. Cei drepţi folosesc elocvenţa şi înţelepciunea lor pentru a lumina, pentru a apăra şi pentru a câştiga prieteni pentru cei nevinovaţi, al căror sânge îl caută nelegiuiţii (vezi 1 Regi 21,1-24; 2 Regi 4,1-7).


7 Cei nedrepți[[xr:1]] sunt răsturnați și nu mai sunt, dar casa celor drepți va dăinui.

Rămâne în picioare. Cel neprihănit îşi zideşte casa pe stâncă, Isus Hristos, iar aşteptările lui sunt sigure (Matei 7,24-27). Avându-L pe Mântuitorul, el are viaţa veşnică (1 Ioan 5,11.12, vezi DA 388). S-ar putea ca el să cadă, s-ar putea ca el să cadă de şapte ori, dar el se ridică iarăşi (Proverbe 24,16).


8 Omul este prețuit după măsura priceperii lui, dar[[xr:1]] cel cu inima strâmbă va fi disprețuit.

După măsura priceperii lui. Nu e nimic altceva care să recomande mai trainic pe un om ca înţelepciunea şi priceperea lui. Oamenii pe care se poate totdeauna pune bază, oameni ale căror fapte sunt cârmuite de inteligenţă şi principii înalte (vezi 1 Samuel 18,5) sunt întotdeauna căutaţi. Omul vanitos şi lipsit de bun simţ, omul care îşi face o părere distorsionată despre viaţă şi oameni, un om care denaturează şi răstălmăceşte, e dispreţuit de toţi cei care-l văd aşa cum este, chiar de către aceia care îl folosesc pentru atingerea scopurile lor. Iuda era un asemenea om (Matei 27,3-8; Fapte 1,16-20).


9 Mai[[xr:1]] bine să fii om de rând și să ai o slugă decât[[xr:2]] s-o faci pe fudulul și să n-ai ce mânca.

Să ai o slugă. LXX redă expresia aceasta "slujind însuşi", de unde traducerea RSV "mai bine un om de condiţie umilă, care lucrează pentru sine, decât unul care pozează în om important, dar duce lipsă de pâine". Semnificaţia variantei din KJV este că e mai bine de omul care are o slugă care să lucreze pentru el şi să cultive grâu pentru pâine, chiar dacă este puţin stimat, decât de cel omul lăudăros, care e flămând.

Cuvântul ebraic qalah, tradus aici "smerită", înseamnă "a fi puţin stimat", "a fi dezonorat" şi se deosebeşte de cuvântul tradus "dispreţuit" din v. 8. "Dispreţuit" din versetul 8 vine de la buz, care înseamnă de fapt "a dispreţui", "a arăta dispreţ faţă de".


10 Omul drept înțelege sufletul animalului, dar inima celor nedrepți este crudă.

Fără milă. Dumnezeu are o grijă duioasă faţă de animalele pe care le-a făcut. Suferinţele lor nemeritate nu trec neobservate (Iona 4,11; Matei 6,26; 10,29). Instrucţiunile legii cuprindeau reglementări privind tratarea animalelor (Exod 23,4.5; Deuteronom 25,4; PP 443; DA 500). Vrăjmaşul oamenilor a contribuit mult la agravarea suferinţelor omului şi ale animalelor. Aceia care îl iau pe el ca stăpân devin nemiloşi, iar egoismul lor îi face să fie orbi faţă de nevoile reale ale altora.


11 Cine își[[xr:1]] lucrează ogorul se va sătura de pâine, dar cine aleargă după deșertăciuni este[[xr:2]] fără minte.

Lucruri de nimic. Ebr. reqim. Cuvântul înseamnă simplu "nimicuri" sau "lucruri de nimic". Dacă cineva doreşte să-şi îmbunătăţească condiţie este un lucru bun, dar dacă îşi neglijează îndatoririle prezente ca să se dedice unui vis este o nebunie. Când lucrează în mod angajat în tot ceea ce găsesc mâinile lui să facă, omul îşi asigură hrana de toate zilele, dar are timp pentru a urmări şi alte ţinte valoroase şi pentru a se pregăti în vederea unei slujiri mai înalte (vezi Ed 267).


12 Nelegiuitul râvnește după prada tovarășilor[[fn:a]] lui, dar rădăcina celor drepți aduce rod.

Prada. [Cursa, KJV]. Ebr. masod. Există o oarecare îndoială cu privire la semnificaţia exactă a acestui cuvânt cât şi a propoziţiei în care el apare. Masod e considerat uneori ca însemnând munci legate de asediu. Sensul versetului ar putea fi că nelegiuitul ar dori pradă (sau protecţie), dar nu obţine nici un câştig real, în timp ce omul bun este bine fixat şi rodnic.


13 Cel rău este prins în cursă de vorbirea[[xr:1]] lui păcătoasă, dar[[xr:2]] cel nevinovat scapă din necaz.

Din bucluc. Nelegiuitul se prinde singur în mrejele minciunilor pe care le spune, şi nu e nimeni ca să-l scoată afară. Omul drept intră în bucluc din cauza atacurilor vrăjmaşilor săi, dar cinstea lui şi atotputernicia lui Dumnezeu îl scot din necazuri (vezi Isaia 37,39.40; 2 Petru 2,9).


14 Din rodul[[xr:1]] gurii lui omul mănâncă pe săturate, iar lucrarea mâinilor lui îi aduce răsplătire[[xr:2]].

Rodul gurii. Cel drept e răsplătit atât pentru vorbirea lui bună, cât şi pentru lucrarea mâinilor sale.

Primeşte. A doua parte a versetului poate fi redată literal astfel: "răsplata mâinilor unui om, el i-o va întoarce". Dumnezeu e Cel care face ca aceste răsplătiri să se întoarcă pentru a-l ferici pe omul bun (vezi Iov 1,10; Isaia 3,10).


15 Calea celui neghiob este dreaptă în[[xr:1]] ochii lui, dar înțeleptul ia seama la sfaturi.

Ascultă sfaturile. Vezi cap. 3,7; 13,10; 14,12; 16,2; 21,2; 1 T 360.


16 Neghiobul[[xr:1]] își dă pe față mânia[[fn:a]] imediat, dar omul deștept trece cu vederea ocara.

Îndată. Literal "în zi", care înseamnă "îndată". Omul nebun nu a reuşit să se auto-instruiască în exercitarea stăpânirii de sine. Dacă e iritat de o insultă sau de o desconsiderare închipuită, el dă expresie imediat sentimentelor sale rănite. Înţeleptul îşi dă seama că probabil o astfel de acţiune ar agrava necazul, aşa că aşteaptă până când accesul de furie trece ca abia apoi să caute să îndrepte lucrurile; sau poate să-l ignore cu totul (vezi Proverbe 20,22; 24,29; Matei 5,39, Luca 6,35).


17 Martorul[[xr:1]] credincios face o mărturisire dreaptă, dar martorul mincinos vorbește înșelăciune.

Spune adevărul. Literal "suflă adevărul". Poate o referire la obiceiul format de a spune adevărul, adică un om spune adevărul tot atât de natural cum respiră. Cel care are o astfel de trăsătură de caracter e condus de vocea binelui (MB 104, 105). Pentru motivul acesta creştinul nu trebuie să ezite deloc să depună jurământ la tribunal (vezi MB 104, 105; DA 706, 707).

Dimpotrivă, cel care recurge la subterfugii în mod obişnuit nu spune adevărul nici chiar atunci când jură să-l spună. Obiceiul lui de a ascunde o parte din adevăr sau de a-i da altă faţă până când acesta dă impresia că e cu adevărat o minciună, va arăta curând ascultătorului atent că nu se poate pune preţ deloc pe cuvântul lui (vezi cap. 14,5.25).


18 Unii[[xr:1]] răspund pripit, sfârtecând ca o sabie, dar[[xr:2]] limba înțelepților aduce vindecare.

Străpungerea unei săbii. Asemănarea e deosebit de izbitoare în evreieşte întrucât tăişul unei săbii e numit gura ei. Gura nesocotită, nerăbdătoare rosteşte cuvinte care rănesc inimile prietenilor şi aduc multă suferinţă şi întristare. Cuvinte lipsite de tact străpung adesea inima sensibilă a acelora care sunt în doliu sau în greutăţi, dar înţeleptul ştie ce să spună ca să mângâie pe cei întristaţi, să liniştească pe cei furioşi şi să îmbărbăteze pe cei descurajaţi (vezi cap. 10,11; Ed 236, 237).


19 Buzele care spun adevărul dăinuie în veci, dar limba mincinoasă nu rămâne decât o clipă.

O clipă. Ebraica poate vrea să spună "cât clipesc din ochi". Domnia răului e doar pentru o clipă. Adevărul lui Dumnezeu nu poate fi răsturnat. Chiar şi adevărul omului poate să rămână în picioare fără teamă în faţa oricărui fel de anchetă. Dar minciunile sunt descoperite şi demascate curând, dacă nu în viaţa aceasta, atunci la judecata viitoare. Chiar şi marea amăgire a lui Satana va fi demascată în cele din urmă şi în pe deplin înaintea universului, la sfârşitul mileniului (Apocalipsa 20,1-10; GC 666-670).


20 Cei ce urzesc răul au în inimă înșelăciune[[fn:a]], dar cei ce fac planuri de pace au bucurie.

Cugeţi. Ebr. charash, însemnând "a născoci".


21 Celui drept nu-i place nedreptatea, dar cei răi sunt plini de răutate.[[fn:a]]

Nici o nenorocire. Probabil în sensul că răul care vine peste cel drept e transformat în binecuvântare prin intervenţia lui Dumnezeu (vezi Romani 8,28). Rele. Ebr. ra', de cele mai multe ori tradus "rău". Poate să se refere la răul moral, ca în 1 Regi 11,6 sau la nenorocire, ca în Psalm. 141,5. În versetul de faţă evident este vorba de nenorocire.


22 Buzele mincinoase sunt o scârbă[[xr:1]] pentru DOMNUL, dar oamenii de bună credință sunt plăcerea Lui.

Buzele mincinoase. Compară cu Proverbe 10,31.32; 12,19; 13,5; 16,13; 17,7; Iacov 3,5.6; Apocalipsa 22,15; PP 506. Vezi la Proverbe 6,17; 12,17.


23 Omul[[xr:1]] deștept ascunde ce știe, dar inima celor proști vestește neghiobia.

Ascunde ştiinţa. Omul chibzuit nu-şi ţine gura cu intenţia să înşele, ci din modestie şi prudenţă înţeleaptă. Lipsa de înţelepciune şi de modestie este ceea ce-l face pe nebun să spună tot ce se întâmplă să-i treacă prin minte (vezi cap. 12,16; 13,16; 15,2).


24 Mâna[[xr:1]] celor harnici va stăpâni, iar cei leneși vor fi puși la corvoadă.

Mâna leneşă. Lenevia aduce sărăcie şi tulburare în locul plăcerii făgăduite. Oamenii harnici, care-şi folosesc timpul în mod înţelept, se vor ridica cu siguranţă mai presus de cei leneşi.


25 Îngrijorarea[[xr:1]] doboară inima omului, dar o vorbă[[xr:2]] bună o înveselește.

Neliniştea. Literal, "grija", "îngrijorare". O inimă neliniştită nu poate fi umplută cu pacea făgăduită a lui Hristos, iar neliniştea e o tăgăduire a credincioşiei lui Dumnezeu (vezi Psalm 37,1-11; Matei 6,34; 1 Petru 5,7; PP 294). Povara inimii poate fi uşurată foarte mult printr-un cuvânt de speranţă şi de încurajare şi printr-un îndemn la credinţă în făgăduinţele lui Dumnezeu (vezi Isaia 35,3.4).


26 Cel drept îi arată aproapelui său drumul, dar calea celor nedrepți îi duce în rătăcire.

Cel neprihănit arată prietenului calea cea bună. [Cel drept e mai deosebit ca vecinul său, KJV]. E oarecare îndoială cu privire la semnificaţia cuvintelor ebraice din acest verset. Prima parte poate fi tradusă şi "dreptul cercetează pe prietenul său" sau "dreptul îşi supraveghează păşunea". Înţelesul părţii a doua este evident. Calea omului rău este întunecată şi înşelătoare, aşa că el însuşi e dus spre nimicire şi nu e în stare să călăuzească bine pe nimeni (vezi Matei 15,14).


27 Leneșul nu e în stare nici să-și frigă vânatul, dar cel harnic[[fn:a]] dobândește bogății scumpe.

Leneşul. Nu e clar dacă leneşul nu poate să care animalul pe care îl vânează sau dacă e prea leneş ca să-l gătească, după ce l-a vânat. Cum nu e sigur dacă partea a doua înseamnă că hărnicia, rezultatul hărniciei sau chiar cel harnic în persoană este o comoară. Versetul poate să susţină toate aceste înţelesuri, şi toate sunt adevărate.


28 Pe drumul dreptății se găsește viața dar calea ranchiunei duce la moarte[[fn:a]].

Cărarea neprihănirii. A alege calea sfinţeniei înseamnă a alege viaţa tot atât de mult astăzi ca şi atunci când Solomon a rostit cuvintele acestea, ca şi atunci când, la Garizim şi Ebal, i s-a cerut lui Israel să aleagă (vezi Deuteronom. 27; 28; 30,15-20; Matei 19,17).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

2ML 54

4�

5T 123

10�

PP 442

17�

ML 331; 4T 335

18�

Ed 237

22�

AA 76; ML 331; PP 506

28�

ML 5