De memorat: „Domnul ____ îmbrăcat cu măreţie; Domnul este îmbrăcat şi încins ___, de aceea lumea este ___ şi ___” (Psalmii 93:1).
Psalmii transmit cu tărie convingerea fundamentală în domnia suverană a lui Dumnezeu. Domnul a creat și susține tot ce a creat. El este Împărat suveran peste întreaga lume și o conduce cu dreptate și neprihănire. Legile și îndrumările Sale sunt bune și aduc viața celor care le păzesc. Domnul este un Judecător drept care Se asigură că lumea rămâne bine organizată și face lucrul acesta prin răsplătirea celor neprihăniți și pedepsirea celor răi, dar la momentul ales de El, nu de noi.
Legământul lui Dumnezeu cu Israel joacă un rol special în ce privește siguranța lumii, deoarece vestește salvarea oferită de Dumnezeu. Domnul a adoptat poporul Israel ca moștenire a Lui, făcând din el poporul Său între toate popoarele. Domnul este fidel legământului și continuă să aibă grijă de turma Lui, în ciuda infidelității ei și uneori a răzvrătirii deschise.
Conducerea suverană a lui Dumnezeu ține lumea bine închegată și sigură. Psalmiștii vor ca cititorul să înțeleagă acest adevăr fundamental. Având această perspectivă asemenea unui far, psalmiștii caută să prospere și să Îi slujească lui Dumnezeu cu un devotament total.
Dumnezeu îi cheamă pe oameni să-L vadă în minunile cerurilor. „Ridicați-vă ochii”, spune El, „și priviți. Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în șir, oștirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; așa de mare e puterea și tăria Lui, că una nu lipsește” (Isaia 40:26). Dumnezeu vrea ca noi să cercetăm lucrările infinitului și, din acest studiu, să învățăm să-L iubim, să-L respectăm și să-L ascultăm. Cerurile și pământul, cu bogățiile lor, trebuie să ne învețe lecțiile dragostei, ale purtării de grijă și ale puterii lui Dumnezeu.
Dumnezeu cheamă ființele pe care le-a creat să-și întoarcă privirea de la confuzia din jurul lor și să admire lucrarea mâinilor Lui. Când cercetăm lucrările Sale, îngerii cerului vor fi în preajma noastră pentru a ne lumina mintea și a ne păzi de amăgirile lui Satana. …
Psalmistul declară: „Inima îmi zice din partea Ta: «Caută fața Mea!» și fața Ta, Doamne, o caut” (Psalmii 27:8). … Psalmul 81 explică de ce a fost împrăștiat Israel printre popoare – pentru că L-a uitat pe Dumnezeu, așa cum și bisericile noastre Îl uită azi. Vedeți, de asemenea, Psalmii 89, Psalmii 90, Psalmii 92 și Psalmii 93.
Aceste lucruri au fost scrise pentru avertizarea noastră, în legătură cu evenimentele care vor avea loc în vremea sfârșitului. … Cuvântul lui Dumnezeu conține lecții instructive, date spre mustrare, avertizare, încurajare și lecții pline de făgăduințe bogate. – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, pp. 456–457
Dumnezeul nostru are cerul şi pământul sub porunca Lui şi ştie exact de ce avem nevoie. Noi nu putem vedea decât puţin înaintea noastră, dar „totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face” (Evrei 4:13).
El stă şi tronează mai presus de frământările pământului, toate sunt descoperite privirii Sale divine şi, din marea şi liniştita Sa veşnicie, El porunceşte ceea ce providenţa Lui vede că este cel mai bine. Nici măcar o vrabie nu cade la pământ fără ştirea Tatălui. Ura împotriva lui Dumnezeu îl determină pe Satana să găsească plăcere în a distruge chiar şi creaturile necuvântătoare. Doar prin grija protectoare a lui Dumnezeu sunt păstrate păsările, ca să ne înveselească prin cântecele lor pline de bucurie. Dar El nu uită nici măcar vrăbiile. „Deci să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii” (Matei 10:31). – Mărturii, vol. 8, pp. 272–273
Când atenția este concentrată asupra crucii lui Hristos, întreaga ființă este înnobilată. Cunoașterea iubirii Mântuitorului subjugă sufletul și înalță mintea deasupra lucrurilor vremelnice și a simțurilor. Să învățăm să estimăm lucrurile trecătoare în lumina care strălucește de la cruce. Să ne străduim să pătrundem adâncimile umilinței până la care a coborât Mântuitorul pentru a-l face pe om să aibă parte de bogățiile veșnice. Când studiem planul de mântuire, inima va simți pulsația iubirii Mântuitorului și va fi încântată de frumusețea caracterului Său. – Lift Him Up, p. 248
1. Citește Psalmul 8 și Psalmul 100. Cum sunt descriși oamenii, dar și Dumnezeu în acești psalmi? Ce transmit acești psalmi despre caracterul lui Dumnezeu?
Lumea creată joacă un rol major în psalmi, deoarece afirmă suveranitatea lui Dumnezeu. Cerurile, care sunt „lucrarea mâinilor [Lui]”, proclamă slava și puterea Lui (Psalmii 19:1-4; Psalmii 97:6). Numele lui Dumnezeu este „minunat” pe întreg pământul (Psalmii 8:1,9). Domnul a creat totul; El nu are niciun început (Psalmii 93:2) și niciun sfârșit (Psalmii 102:25-27). Este etern și superior zeilor popoarelor, care sunt „făcuți de mâini omenești” (Psalmii 115:4) și nimic mai mult. Idolii „au mâini, dar nu pipăie” (Psalmii 115:7); cât despre Domnul, „El ține în mână adâncimile pământului […] și mâinile Lui au întocmit uscatul” (Psalmii 95:4,5).
Câțiva psalmi descriu puterea lui Dumnezeu asupra forțelor naturii, despre care popoarele cred că sunt divine (de exemplu, în Psalmii 29, Psalmii 93, Psalmii 104). Acești psalmi reafirmă ideea că Dumnezeu stăpânește asupra întregii creații și este suprem în putere și demnitate. Versetul 3 din Psalmul 100 surprinde o formă subtilă de idolatrie – încrederea în sine –, accentuând că Dumnezeu ne-a făcut, „ai Lui suntem”.
În plus, lumea creată dă mărturie cu privire la iubirea lui Dumnezeu. Tot ce există își datorează existența lui Dumnezeu, care este Susținătorul vieții (Psalmii 95:7; Psalmii 147:4-9). De notat că Dumnezeu nu doar le-a oferit oamenilor existența, ci a făcut din Israelul antic „poporul Lui și turma pășunii Lui” (Psalmii 100:3). Noțiunea de popor și turmă a Lui transmite dorința lui Dumnezeu de a avea o relație apropiată cu poporul Său.
Numai Creatorul are puterea de a binecuvânta și de a-Și face poporul să crească, fiind prin urmare singurul demn de lauda și încrederea oamenilor. Numeroși psalmi cheamă tot ce are suflare, tot pământul, marea și tot ce este în ea să strige de bucurie înaintea Domnului.
Gloria lui Dumnezeu se vede în lumea creată, chiar și în creația degradată de pe planeta Pământ, iar psalmii ni-L indică pe Dumnezeu ca singurul demn de închinare.
„Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?” (Psalmii 8:4). Care este atitudinea ta față de Dumnezeu în calitate de creator al tău? Ținând cont că Dumnezeu știe stelele pe nume (147:4), cu cât mai mult crezi că Îi pasă de tine?
Frumuseţile din natură sunt o temă de contemplare. Studiind frumuseţea naturală din jurul nostru, mintea ne este îndreptată, prin intermediul naturii, către Autorul a tot ceea ce este încântător. Toate lucrările lui Dumnezeu vorbesc simţurilor noastre, preamărindu-I puterea, înălţându-I înţelepciunea. Fiecare lucru creat are un farmec aparte, care trezeşte interesul copilului lui Dumnezeu şi îi modelează gustul pentru a aprecia aceste dovezi ale iubirii lui Dumnezeu mai presus decât lucrarea iscusinţei omeneşti.
În cuvinte pline de ardoare, profetul Îl preamăreşte pe Dumnezeu în lucrurile create de El: „Când privesc cerurile, lucrarea mâinilor Tale, luna şi stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: «Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?»” „Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul!” „Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea, voi istorisi toate minunile Lui.” – Mărturii, vol. 3, p. 377
Dumnezeu are grijă fără încetare de susținerea și folosirea ca slujitori ai Săi a lucrurilor pe care le-a făcut. El lucrează prin legile naturii, folosindu-le ca unelte ale Sale. Acestea nu funcționează prin ele însele. În lucrarea ei, natura mărturisește despre prezența și influența activă a unei Ființe care pune în mișcare toate lucrurile după voia Sa. …
Nu prin propria putere își dă pământul bogățiile an după an și își continuă drumul în jurul soarelui. Mâna Celui Nesfârșit este neîncetat la lucru, călăuzind această planetă. Exercitarea continuă a puterii lui Dumnezeu face ca pământul să-și păstreze poziția în timpul rotației. Dumnezeu face ca soarele să răsară pe cer. El deschide ferestrele cerului și dă ploaie. – Divina vindecare, p. 416
Prin intermediul naturii, Dumnezeu lucrează zi de zi și ceas de ceas, clipă de clipă, pentru a ne păstra în viață, pentru a ne dezvolta și a ne reface. Când vreuna dintre părțile corpului nostru suferă o lezare, imediat începe procesul de refacere; puterile naturii sunt puse la lucru pentru a reface sănătatea. Dar puterea care lucrează prin aceste elemente este puterea lui Dumnezeu. Orice putere dătătoare de viață vine de la El. Când un om se reface după o boală, Dumnezeu este Acela care îl vindecă. Boala, suferința și moartea sunt lucrările unei puteri antagonice. Satana este cel care distruge, Dumnezeu este Cel care reface.
Noi învățăm o lecție foarte importantă atunci când înțelegem relația noastră cu Dumnezeu și relația Lui cu noi. …
Îi suntem supuși lui Dumnezeu pentru că viața noastră vine de la El. Nu primim aceasta de la firea noastră omenească, ci numai de la Dumnezeu. Suntem ai Săi prin faptul că ne-a creat și pentru că ne-a răscumpărat. Nici corpurile noastre nu sunt ale noastre, ca să le tratăm cum ne place, să le slăbim vitalitatea prin obiceiuri care duc la degradare, făcându-ne neînstare să Îi aducem lui Dumnezeu o servire perfectă. Viața noastră și capacitățile noastre Îi aparțin. El Se îngrijește de noi în fiecare clipă, El ține în stare de funcționare mașinăria vie a trupului nostru. Dacă ar fi lăsată în seama noastră chiar pentru o clipă, am muri. Noi depindem cu totul de Dumnezeu. – The Faith I Live By,
Strâns legată – de fapt, inseparabilă – de calitatea Domnului de Creator este calitatea Sa de Împărat, Suveran, Conducător. Afirmația „Domnul împărățește” este proclamată solemn în Psalmii 93:1; Psalmii 96:10; Psalmii 97:1 și Psalmii 99:1, dar ecourile ei răsună în întreaga carte.
Domnul este îmbrăcat în slavă, măreție și putere (Psalmii 93:1; Psalmii 104:1). Este înconjurat de nori și întuneric (Psalmii 97:2), dar Se și învelește „cu lumina ca și cu o manta” (104:2). Aceste metafore redau puterea și măreția Împăratului și sunt atent alese pentru a exprima grandoarea incomparabilă a lui Dumnezeu, care depășește înțelegerea umană.
2. Citește Psalmul 97. Ce caracterizează stăpânirea Domnului? Versetele 2 și 10. Care este domeniul autorității Lui? Versetele 1, 5, 9.
Domnia lui Dumnezeu se manifestă în lucrarea Sa de creație (Psalmul 96:5), de salvare (Psalmul 98:2) și de judecată (Psalmul 96:10). Dumnezeu Își afirmă domnia asupra întregii lumi (47:6-9). Împărăția lui Dumnezeu este o împărăție veșnică, neegalată în putere și grandoare (Psalmul 45:6; Psalmul 93:1,2; Psalmul 103:19). Domnia lui Dumnezeu se bazează pe milă, pe dreptate și pe neprihănire și aduce ordine și stabilitate în lumea creată (Psalmul 98:3; Psalmul 99:4). Domnia lui Dumnezeu îi unește atât pe închinătorii cerești, cât și pe cei pământești în laudă la adresa lui Dumnezeu (Psalmul 103:20-22; Psalmul 148). Mulți psalmi descriu întreaga omenire unită în recunoașterea conducerii suverane a lui Dumnezeu (Psalmul 96:10; Psalmul 97:1; Psalmul 99:1; Psalmul 145:11-13).
Dar nu toți oamenii – și nu toți conducătorii pământeni – recunosc domnia lui Dumnezeu, cel puțin nu deocamdată. Stăpânirea lui Dumnezeu este constant sfidată de cei răi, care Îl neagă și Îl batjocoresc pe Domnul și Îi asupresc poporul (Psalmul 14:1; Psalmul 74:3-22). Deși măcinat de bunăstarea unor oameni răi și tulburat de indulgența lui Dumnezeu, psalmistul se încrede în conducerea suverană a lui Dumnezeu și continuă să prospere în siguranța cu privire la judecățile drepte ale lui Dumnezeu (Psalmul 68:12; Psalmul 73:17-20). Prin credință, poporul lui Dumnezeu se bucură de debutul împărăției lui Dumnezeu odată cu lucrarea lui Hristos de răscumpărare și așteaptă desăvârșirea împărăției la a doua venire a lui Hristos (Matei 12:26-28; 1 Corinteni 15:20-28).
„Urâți răul, cei ce iubiți pe Domnul!” (Psalmii 97:10). De ce ar trebui ca iubirea pentru Dumnezeu să ne facă să urâm răul? Ce legătură există între aceste două concepte?
Înaintea Aceluia care conduce în ceruri, tainele trecutului și ale viitorului sunt ca o carte deschisă și Dumnezeu vede dincolo de nenorocirea, întunericul și ruina aduse de păcat, împlinirea scopurilor Sale de iubire și binecuvântare. Deși norii și negura Îl înconjoară, totuși dreptatea și judecata sunt temelia scaunului Său de domnie. Prin planul de mântuire este adus la îndeplinire un scop mai mare chiar decât salvarea omului și răscumpărarea pământului. Prin descoperirea caracterului lui Dumnezeu în Hristos, beneficiile guvernării lui Dumnezeu vor fi arătate clar înaintea universului, acuzațiile lui Satana, reduse la tăcere, natura și urmările păcatului vor fi făcute clare, iar perpetuitatea Legii lui Dumnezeu demonstrată pe deplin.
Atunci, nimicirea păcatului va da satisfacție iubirii lui Dumnezeu și va restabili onoarea Sa înaintea unui univers de ființe care îndeplinesc cu plăcere voia Sa și care au în inimă Legea Sa.– That I May Know Him, p. 366
„Poţi spune tu că poţi pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, că poţi ajunge la cunoştinţa desăvârşită a Celui Atotputernic? Cât cerurile-i de înaltă: ce poţi face? Mai adâncă decât Locuinţa morţilor: ce poţi şti?” „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci, cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât de sus sunt căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.” „Eu sunt Dumnezeu şi nu este altul ca Mine. Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit.” Pentru minţile mărginite ale oamenilor, este imposibil să înţeleagă pe deplin caracterul sau lucrările Celui Infinit. Pentru intelectul cel mai ascuţit, pentru mintea cea mai puternică şi mai educată, Fiinţa sfântă trebuie să rămână pentru totdeauna învăluită în mister.
Apostolul Pavel exclamă: „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui!” Dar, deşi „norii şi negura Îl înconjoară, dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Său de domnie”. Putem înţelege purtarea Lui faţă de noi şi motivele care Îl determină la aceasta în măsura în care reuşim să înţelegem dragostea şi mila Sa fără margini unite cu puterea infinită. Putem înţelege din planurile Sale doar atât cât este spre binele nostru să ştim, iar dincolo de aceasta trebuie să ne încredem în tăria Celui Atotputernic, în dragostea şi în înţelepciunea Tatălui şi Suveranului a toate. – Mărturii, vol. 5, pp. 698–699
„Urâți răul, cei ce iubiți pe Domnul”, îndeamnă psalmistul … (Psalmii 97:10). … Cuvintele psalmistului arată că aceste progrese vor fi atinse prin slujirea lui Dumnezeu. Trebuie să dăm la o parte vorbirea rea, planurile egoiste și tot ce ne-ar afecta influența sau împiedica judecata. Inima trebuie golită de orice egoism; conduita trebuie să ne fie astfel, încât să nu orienteze niciun suflet spre falsele cărări. – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, p. 397
Marți, 16 ianuarie
3. Citește Psalmul 75. De ce este zadarnică lauda celor răi?
Ca Împărat suveran, Domnul este și Dătătorul legii (Psalmul 99:7) și Judecător (Psalmul 98:9; Psalmul 97:2). Cei răi amenință în mod constant ordinea corectă stabilită de Dumnezeu în lume, dar Domnul va judeca lumea și va pune capăt stăpânirii răului (Psalmul 75:8-10; Psalmul 96:13).
În Psalmul 75, câteva imagini redau distrugerea irevocabilă a celor răi. Imaginea unui potir cu vin roșu (Psalmul 75:8) transmite intensitatea mâniei lui Dumnezeu (Ieremia 25:15; Apocalipsa 14:10). Doborârea puterilor celor răi face trimitere la sfârșitul stăpânirii lor, în vreme ce puterea celor neprihăniți va ajunge să domine (Psalmii 75:10). Dumnezeu alege „vremea hotărâtă” (Psalmul 75:2) pentru judecata Lui. Această judecată executivă va avea loc în mod evident la sfârșitul timpului Psalmul 96:13; 1 Corinteni 15:23-26).
Dumnezeu cercetează inima oamenilor ca parte a judecății Sale. Citește Psalmul 14:2. Se face trimitere aici la Geneza 6:5,8. Ambele pasaje arată că executarea judecății lui Dumnezeu în dreptul lumii este precedată de examinarea vieții oamenilor și de căutarea celor pe care îi poate salva. Această judecată este numită uneori „judecata de cercetare”, când Dumnezeu îi apără pe cei neprihăniți și decide soarta celor răi.
Cum are loc?
Mai întâi, Dumnezeu Își eliberează poporul de cei răi (Psalmul 97:10; Psalmul 146:9) și îi onorează pe cei umili prin faptul că îi salvează (Psalmul 149:4). În al doilea rând, nelegiuiții nepocăiți sunt distruși pentru totdeauna (Psalmul 97:3). Unii psalmi descriu poetic neputința armelor omenești în fața Judecătorului divin (Psalmul 76:3-6). Domnul este, de asemenea, un Dumnezeu iertător, chiar dacă pedepsește greșelile oamenilor (Psalmul 99:8). Oamenii lui Dumnezeu, nu numai cei răi, vor da socoteală în fața lui Dumnezeu (Psalmul 50:4; Psalmul 135:14). Această idee transmisă de psalmi se regăsește și în alte texte biblice: judecata lui Dumnezeu începe cu poporul lui Dumnezeu și se extinde la întregul pământ (Deuteronomul 32:36; 1 Petru 4:17). Psalmistul face apel la Dumnezeu să îl judece, dar se bazează pe neprihănirea lui Dumnezeu să îl apere (Psalmul 7:8-11; Psalmul 139:23,24).
Psalmii ne cheamă să ne bucurăm în așteptarea judecăților lui Dumnezeu (Psalmul 67:4; Psalmul 96:10-13; Psalmul 98:4-9). Cum este judecata lui Dumnezeu o veste bună pentru cei acoperiți de sângele lui Hristos?
Când va veni Domnul Hristos, pământul va tremura înaintea Lui, iar cerurile vor fi înfășurate ca un sul și fiecare munte și fiecare insulă vor fi mutate din locul lor. „Dumnezeul nostru vine și nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor, și împrejurul Lui, o furtună puternică. El strigă spre ceruri sus și spre pământ, ca să judece pe poporul Său: «Strângeți-Mi pe credincioșii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!» Atunci, cerurile vor vesti dreptatea Lui, căci Dumnezeu este Cel ce judecă”. (Psalmii 50:3-6). În perspectiva marii zile a lui Dumnezeu, putem să înțelegem că unica noastră posibilitate de a fi în siguranță va fi aceea de a ne îndepărta de orice păcat și nelegiuire. Cei care vor continua să trăiască în păcat vor fi găsiți printre cei condamnați, care pier. – Credința și faptele, p. 116
Dumnezeu îi aduce pe oameni în situații în care sunt puși la încercare să se vadă dacă ei se vor încrede într-o putere din afara lor și de deasupra lor. El vede ceea ce oamenii nu văd. Adesea El trebuie să rupă legături omenești și să schimbe ordinea lucrurilor așa cum le plănuise omul care are impresia că este perfect în modul său de apreciere. Ceea ce omul consideră că este pentru binele său spiritual și temporar poate fi totuși diferit de experiența pe care trebuie să o aibă un urmaș al lui Hristos. Părerile sale despre valoarea personală pot fi foarte departe de realitate. …
Caracterul trebuie să fie pus la încercare, altfel ar fi mulți falși creștini care ar păstra o aparență de religiozitate până când ar simți că le sunt contrazise înclinațiile, dorința de a-și urma propria cale, mândria și ambiția. Când Dumnezeu îngăduie să vină asupra lor încercări grele, lipsa lor de adevărată evlavie, de blândețe și smerenie asemenea lui Hristos le va arăta că au nevoie de lucrarea Duhului Sfânt.
Adevăratul creștin își ține privirea ațintită la Acela care cercetează inima și încearcă rărunchii, care cere ca adevărul să fie în adâncul inimii. Rugăciunea lui constantă este: „Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea și du-mă pe calea veșniciei” (Psalmii 139:23,24). – In Heavenly Places, p. 266
În prezentarea scenei judecății, când cei drepți primesc răsplata, iar asupra celor răi este rostită sentința, cei neprihăniți sunt descriși ca întrebându-se ce au făcut ca să primească o astfel de răsplată. Dar ei au nutrit permanent o credință fermă în Hristos. Ei au fost umpluți cu Duhul Său Sfânt și, fără să fi făcut vreun efort, ei au lucrat pentru Hristos, în persoana sfinților Săi, oferindu-le acele servicii care aduc o răsplătire sigură. Însă motivul pentru care au făcut acele fapte nu a fost dorința de a primi o răsplată. Ei au privit ocaziile respective ca pe cea mai mare onoare – să le fie îngăduit să facă ce a făcut Domnul Hristos. Ei au făcut totul din iubire pentru Hristos și pentru semenii lor, iar Acela care S-a identificat cu omenirea suferindă a considerat că aceste fapte de iubire și compasiune au fost făcute pentru El. – Lift Him Up, p. 343
4. Tema judecății lui Dumnezeu ridică o întrebare importantă: Cum poate poporul lui Dumnezeu să fie împăcat cu Dumnezeu și să aibă siguranța mântuirii la vremea judecății? Citește Psalmii 94:14; Psalmii 105:7-10; Daniel 7:22.
Poporul lui Dumnezeu este în siguranță pentru că Dumnezeu Și-a stabilit locuința în Sion (Psalmii 76:1,2) și a făcut un legământ veșnic cu acest popor (Psalmii 94:14; Psalmii 105:8-10). Pe lângă faptul că nu va respinge poporul legământului Său, Dumnezeu promite și că va acționa pentru a-i garanta acestuia siguranța. Dumnezeu îi iartă poporului păcatele (Psalmii 103:3), îl instruiește, îl binecuvântează și îl întărește (Psalmii 25:8-11; Psalmii 29:11; Psalmii 105:24). Judecățile divine au rolul să-i întoarcă pe oameni la neprihănire și să arate că lui Dumnezeu Îi pasă de ei (Psalmii 94:8-15).
Psalmul 105 exprimă fidelitatea lui Dumnezeu față de legământul Său în istoria lui Israel. În tot ce s-a întâmplat, bine și rău, Dumnezeu a fost acolo. El l-a condus în mod providențial pe Iosif în Egipt și prin el Și-a salvat poporul și națiunile din acea zonă în timpul foametei (Psalmii 105:16-24). Domnul l-a ridicat pe Moise să scoată poporul din sclavia egipteană, lucru pe care l-a făcut prin semne și minuni (Psalmii 105:25-38). În continuare, le-a oferit israeliților țara promisă (Psalmii 105:11,44) și protecția Lui continuă (Psalmii 105:12-15). I-a înmulțit (Psalmii 105:24), i-a eliberat de opresori (Psalmii 105:37,38), le-a împlinit nevoile zilnice (Psalmii 105:39-41). Domnul deține categoric controlul suveran asupra a tot ce implică poporul Său – un adevăr pe care psalmistul nu îl voia uitat niciodată.
Când Își aduce aminte de legământul Său, Dumnezeu nu Se folosește doar de cunoaștere și de memorie, ci face apel întotdeauna la acțiune (Geneza 8:1; 1 Samuel 1:19; Psalmii 98:3; Psalmii 105:42-44). Tot la fel, când este chemat să își aducă aminte de minunile și judecățile lui Dumnezeu, poporul lui Dumnezeu ar trebui să trăiască în moduri care Îl onorează pe Dumnezeu. În acest legământ, chemarea principală a poporului Israel este să rămână credincios legământului prin păzirea legilor lui Dumnezeu (Psalmii 78:5-7; Psalmii 105:45). Poporul lui Dumnezeu este chemat și să dea mărturie despre Dumnezeu altor popoare, pentru că Domnul dorește ca toate națiunile să se alăture poporului Său, Israel (Psalmii 105:1,2). Lumea este astfel în siguranță în cadrul legământului protector al Dumnezeului atotputernic și plin de har (Psalmii 89:28-34).
Ce găsim la Isus care ne convinge că aceste promisiuni făcute Israelului antic ni se aplică acum nouă? Vezi Galateni 3:26-29.
Legea iubirii este temelia guvernării lui Dumnezeu și numai un serviciu făcut din iubire este plăcut înaintea Cerului. Dumnezeu le-a garantat tuturor libertatea voinței, i-a înzestrat pe oameni cu capacitatea de a aprecia caracterul Său și cu posibilitatea de a-L iubi și de a alege să-I slujească Lui. Atâta timp cât I se închinau lui Dumnezeu, ființele create erau în armonie cu întregul univers. În vreme ce iubirea față de Dumnezeu era mai presus de orice, iubirea față de ceilalți era îmbelșugată. Atâta vreme cât nu a existat călcare a legii, care este expresia caracterului lui Dumnezeu, nicio notă de discordie nu a tulburat armonia cerească.
Dumnezeu cunoaște toate lucrările mâinilor Sale și legământul harului (o favoare nemeritată) a existat din veacurile veșnice în mintea lui Dumnezeu. Este numit legământul veșnic, pentru că planul de mântuire nu a fost conceput după căderea omului, ci el este taina „care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri, dar a fost arătată acum … și … a fost adusă la cunoştinţa tuturor neamurilor” (Romani 16:25,26). – That I May Know Him, p. 366
Dumnezeu cerurilor este prezentat ca fiind Acela care îi ridică pe cei căzuți. El este Prietenul tuturor celor care Îl iubesc și se tem de El și îl va pedepsi pe orice om care îndrăznește să-i îndepărteze de calea cea sigură și să le aducă nenorocire, atunci când, în mod conștiincios ei se străduiesc să rămână pe calea Domnului și să ajungă în căminul celor drepți.
Nicio vrabie nu cade la pământ fără ca Tatăl vostru ceresc să știe. De aceea, oamenii trebuie să aibă grijă să nu cumva, prin cuvinte sau fapte, să îi facă rău sau să-l rănească pe unul dintre cei mai mici copii ai Domnului. Dacă Tatăl nostru ceresc știe și când cade la pământ o vrăbiuță, care nu are suflet, cu siguranță sufletele pentru care a murit Domnul Hristos sunt prețioase pentru El și oare nu va pedepsi Dumnezeu pe cei care le aduc dureri sau dezamăgire inimilor acelora pentru care Domnul Hristos Și-a dat viața?
Cine poate estima sau anticipa darul lui Dumnezeu? Veacuri la rând, păcatul a întrerupt revărsarea binefacerilor lui Dumnezeu asupra oamenilor, dar harul și marea iubire asigurate pentru neamul acesta căzut nu au încetat să se adune și nu și-au pierdut direcția – spre pământ. Dumnezeu trăiește și domnește și, prin Domnul Hristos, a revărsat asupra lumii un potop de vindecare. Mântuitorul nostru a asigurat tot ce este necesar pentru om. – The Upward Look, p. 364
5. Citește Psalmii 19:7; Psalmii 93:5; Psalmii 119:165; Psalmii 1:2,6; Psalmii 18:30 și Psalmii 25:10. Ce idei comune găsești în aceste versete?
Supremația Domnului în lume, în calitate de Creator, Împărat și Judecător suveran, are implicații teologice pentru credibilitatea mărturiilor Sale. „Mărturiile” (ebr. ‚edut, „decret”, „lege”) se referă la ansamblul de legi și hotărâri prin care Domnul guvernează viața religioasă și socială a poporului Său (Exodul 32:15). Acestea sunt „cu totul adevărate” (Psalmii 93:5), reflectând stabilitatea și permanența tronului lui Dumnezeu și a lumii pe care El a creat-o și pe care o susține (93:1,2). Cuvântul ebraic tradus ca „adevărate” (cuvântul „amin” derivă din acest cuvânt) transmite noțiunea de credibilitate, de credincioșie și de trăinicie (2 Samuel 7:16; 1 Cronici 17:23). Legile lui Dumnezeu sunt de neclintit, indestructibile.
Dumnezeu garantează integritatea făgăduințelor și poruncilor Sale. Loialitatea Lui este, pe de o parte, în totalitate încurajatoare, prin faptul că garantează caracterul neschimbător al conducerii Sale, și, pe de altă parte, este în totalitate exigentă, prin faptul că cere din partea oamenilor răspunsuri marcate de încredere și ascultare față de Dumnezeu.
În același timp, lipsa dreptății din lume este descrisă poetic ca zguduire a temeliilor pământului (Psalmii 18:7; Isaia 24:18-21). Legea lui Dumnezeu îi învață pe oameni calea vieții neprihănite care poate face față judecății lui Dumnezeu. Astfel, cei neprihăniți nu vor fi zguduiți, pentru că sunt ferm înrădăcinați în legea lui Dumnezeu, care le oferă stabilitate și siguranță și inima lor este neclintită (ebr. kun înseamnă și „a fi sigur/în siguranță”) în Domnul (Psalmii 112:1,6,7). Nimic nu îi face pe cei care păzesc legea lui Dumnezeu să se clatine (Psalmii 119:165), ceea ce semnifică protecția și călăuzirea lui Dumnezeu în viață (Psalmii 1:2,3,6).
Cuvântul lui Dumnezeu este descris ca o lampă pentru picioarele psalmistului, care astfel îl ferește de cursele ascunse ale vrăjmașilor (Psalmii 119:105,110). Marea pace de care se bucură cei care iubesc legea lui Dumnezeu (Psalmii 119:165) evident nu rezultă dintr-o absență totală a încercărilor (Psalmii 119:161), ci derivă din trăirea în prezența lui Dumnezeu și dintr-o relație sănătoasă cu El.
Care sunt modurile practice în care te-a ajutat păzirea legilor și „mărturiilor” lui Dumnezeu? Pe de altă parte, ai avut de suferit de pe urma încălcării lor?
Cele zece precepte sfinte rostite de Domnul Hristos pe muntele Sinai au fost descoperirea caracterului lui Dumnezeu, făcând cunoscut lumii faptul că El are autoritate asupra întregii moșteniri omenești. Această Lege a Celor Zece Porunci, legea celei mai mari iubiri ce poate fi înfăţișată omului, este vocea lui Dumnezeu vorbind din ceruri sufletului, în făgăduinţa: „Să faci aceasta și nu vei ajunge sub stăpânirea și conducerea lui Satana.“ Nu este nimic negativ în această lege, deși poate apărea astfel. …
Biserica iudeilor din vechime a fost poporul ales al lui Dumnezeu, scos din Egipt și recunoscut ca fiind comoara Sa deosebită. Multele făgăduințe foarte mari și prețioase făcute lui Israel, ca popor, au fost speranța și încrederea bisericii iudaice. În acestea s-au încrezut ei și au fost siguri că vor fi salvați. Niciun alt popor nu a afirmat că este condus de poruncile lui Dumnezeu. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 1, p. 1105
Dar psalmistul spune: „Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta și nu li se întâmplă nici o nenorocire” (Psalmii 119:165). Oamenii nu pot să producă pace. Planurile omenești pentru înnobilarea și înălțarea oamenilor sau a societății nu vor fi în stare să producă pace, deoarece ele nu pot atinge inima. Singura putere care creează sau care perpetuează adevărata pace este harul lui Hristos. Când acesta este sădit în inimă, el va îndepărta patimile care provoacă cearta și dezbinarea. „În locul spinului se va înălța chiparosul, în locul mărăcinilor va crește mirtul”, iar pustietatea vieții „se va veseli și va înflori ca trandafirul. (Isaia 55:13; 35:1). – Hristos, Lumina lumii, p. 302
Studentul să-și ia Biblia ca ghid și să rămână neclintit în principii și, astfel, poate aspira la orice realizări, oricât de înalte. Toate filosofiile firii omenești au dus la încurcătură și rușine când Dumnezeu nu a fost recunoscut ca fiind totul. Însă credința prețioasă inspirată de Dumnezeu aduce tărie și noblețe de caracter. Cu cât ne ocupăm mai mult de bunătatea, îndurarea și iubirea Sa, cu atât percepția adevărului va fi mai clară și cu atât mai înaltă și mai sfântă va fi dorința de a avea o inimă curată și o minte limpede. Sufletul care rămâne în atmosfera pură a gândurilor sfinte este transformat prin comuniunea cu Dumnezeu, prin studierea Cuvântului Său. Adevărul este atât de cuprinzător, întins, profund, larg, încât eul este pierdut din vedere. Inima este înmuiată și adusă la umilință, blândețe și iubire. Iar puterile naturii umane sunt sporite mulțumită supunerii sfinte. În urma studierii Cuvântului vieții, studenții pot dobândi un intelect superior, caracterizat prin profunzime și noblețe. Dacă sunt, asemenea lui Daniel, ascultători și împlinitori ai Cuvântului lui Dumnezeu, ei pot progresa, ca și el, în toate ramurile de instruire. Având o minte curată, ei vor dobândi o minte puternică. Fiecare facultate intelectuală li se va dezvolta. Ei se pot disciplina și educa în așa fel, încât toți cei aflați în sfera lor de influență vor vedea ce poate fi și ce poate face omul când este în legătură cu Dumnezeul înțelepciunii și al puterii. – Divina vindecare, pp. 465–466
Studiu suplimentar: Psalmii 86:5,15; Ellen G. White, Calea către Hristos, capitolul „Iubirea lui Dumnezeu față de om”.
Cum ne ajută adevărul că Dumnezeu este iubire să înțelegem mai bine diferitele descrieri ale lui Dumnezeu și faptelor Lui?
Studiul din această săptămână se concentrează pe câteva descrieri ale lui Dumnezeu și activităților Lui care stau la temelia lumii și o fac trainică și sigură. Psalmiștii I se adresează lui Dumnezeu în calitate de Creator, Împărat, Judecător, Mântuitor prin legământ și Dătător al legii. Rolurile pe care Dumnezeu le are în lume se reflectă mai departe în alte nume și titluri ale Sale, inclusiv cel de Păstor (Psalmii 23:1; Psalmii 80:1), Stânca mântuirii (Psalmii 95:1) și Tată (Psalmii 68:5; Psalmii 89:26). Putem fi în siguranță în lume, chiar și în mijlocul tumultului marii lupte, pentru că Dumnezeu este suveran și credincios în tot ce spune și face.
În continuarea studiului nostru asupra psalmilor, este important să nu uităm să îi citim atât în lumina caracterului divin plin de iubire și har, cât și a planului de a salva și reface lumea. În psalmi, chiar și atunci când se confruntă cu judecata lui Dumnezeu pentru răzvrătirea lor, oamenii continuă să facă apel la Dumnezeu pentru că știu că mânia Lui este numai temporară, dar mila Lui este veșnică (Psalmii 103:8).
Studiu zilnic:
Isaia 45
Isaia 46
Isaia 47
Isaia 48
Isaia 49
Isaia 50
Isaia 51
Ellen G. White, Divina vindecare, capitolul „În camera celui bolnav”.
Studiu suplimentar: Astăzi cu Dumnezeu, „Judecata vine”, p. 296 (14 octombrie).
1. Pentru ce a făcut Dumnezeu pământul?
2. Cine era numită împărăteasa împărățiilor?
3. În ce se vor preface toți munții Domnului?
4. Unde este neprihănirea lui Dumnezeu?
5. Prin ce se poate înlocui vizita la persoanele bolnave?
Prezentare generală
În această săptămână vom analiza cinci aspecte ale suveranității lui Dumnezeu așa cum apar în psalmi. Vom vedea că aceștia afirmă următoarele: (1) Creația constituie baza suveranității lui Dumnezeu. Domnul este făcătorul cerului și al pământului (Geneza 1:1) și al omenirii (1:26). (2) În temeiul acestui adevăr biblic, diverși psalmiști proclamă că Yahve domnește peste întreaga lume și peste toate popoarele. (3) Suveranitatea Domnului este inseparabil împletită cu lucrarea Lui de Judecător. (4) Ca Judecător, Dumnezeu mijlocește pentru cei din poporul Său datorită legământului pe care îl are cu ei. (5) Dumnezeu este fidel regulilor din acest legământ, pentru că legea legământului Său este fundamentul împărăției Sale. După cum vom vedea, aceste cinci subiecte sunt strâns legate între ele.
Comentariu
Psalmul 8 conține două idei principale: Dumnezeu este Creatorul (8:2-4) și ființele umane sunt încununarea creației Sale (8:5-8). Aceste concepte sunt flancate, la începutul și la sfârșitul psalmului, de același verset, cunoscut ca inclusio (un tip de refren biblic care se repetă doar la începutul și la finalul unui pasaj/text – n.r.): „Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul” (8:1,9).
Nu putem trece cu vederea importanța creației în învățăturile Scripturii. Isaia folosește argumentul calității de creator a lui Dumnezeu pentru a anihila presupusa validitate a credinței în idoli (Isaia 40:12-31). Tot la fel, psalmistul folosește același raționament pentru a-L recunoaște pe Yahve ca suveran al cerului și pentru a respinge idolatria (Psalmii 15:1-8; Psalmii 95:3-5,7; Psalmii 96:5). Fundamentul împărăției lui Dumnezeu este creația. Acesta ar trebui să fie motivul pentru care ne închinăm Lui (Psalmii 100:3-5). Creația este, în același timp, motivația pentru Sabat (Geneza 2:1-3; Exodul 20:8-11), iar ziua a șaptea este o reamintire a puterii lui Dumnezeu. În aceste condiții, înțelegem mai bine de ce mesajul din Apocalipsa 14:7 transmite: „Și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor!” Predicarea acestui mesaj este mai relevantă acum decât oricând altcândva, pentru că acum inamicul a creat o relativ nouă paradigmă etiologică despre viață: evoluția.
Dumnezeu ca Împărat
Dumnezeu a creat universul, prin urmare, Îi aparține. Astfel, El este Împărat. „Domnul împărățește […]. Scaunul Tău de domnie este așezat din vremuri străvechi; Tu ești din veșnicie” (Psalmii 93:1,2).
Psalmul 97 rezumă bine mesajul domniei lui Dumnezeu:
(1) Dumnezeu domnește (97:1). Mulți psalmi Îl preamăresc pe Dumnezeu ca Împărat (Psalmii 47, Psalmii 93, Psalmii 95 – Psalmii 99).
(2) Elemente dramatice precum norii, negura, focul, fulgerele, pământul, munții și cerurile Îl înconjoară pe Dumnezeu (Psalmii 97:2-6). Aceste fenomene meteorologice și splendori geologice descriu măreția Împăratului împăraților, care ne inspiră venerație și respect.
(3) Rușinea idolatriei este condamnată în contrast cu superioritatea închinării la Dumnezeu (Psalmii 97:7).
(4) Copiii lui Dumnezeu Îl laudă și se bucură de judecățile drepte ale guvernării Sale (Psalmii 97:8,9).
(5) Iubirea față de Dumnezeu îi inspiră pe credincioși să urască răul (Psalmii 97:10). Domnul Își păzește și Își salvează poporul din mâna celor răi. Acestea sunt suficiente motive de încântare și de mulțumire la adresa lui Dumnezeu (Psalmii 97:11,12).
Dumnezeu ca Împărat este sursa păcii și încrederii copiilor Săi. „Să laude oamenii tăria Împăratului, căci iubeşte dreptatea! Tu întăreşti dreptatea, Tu faci dreptate şi judecată în Iacov” (Psalmii 99.4). Pentru că Dumnezeu este Împărat peste întregul pământ, ar trebui să ne bucurăm și să cântăm „o cântare înțeleaptă”/„laude cu pricepere” (VDCL) (47:7; vezi și versetele 1-6).
Dumnezeu ca Judecător
Domnul este Judecător pentru că este Împărat. În poporul Israel din vechime, monarhul dădea verdictul în procese și chestiuni de natură judiciară (vezi David [2 Samuel 14:1-23]; Solomon [2 Împărați 3:16-28]). Prin urmare, ideea de împărat-judecător era una cunoscută oamenilor din zilele acelea. Când îi ascultau pe psalmiști cântându-și imnurile despre Domnul ca Judecător înțelegeau cu ușurință acest concept.
Psalmul 75 declară că Dumnezeu, Judecătorul nostru, va „judeca cu imparțialitate” (75:2, NTR). Prin urmare, nu avem de ce să ne temem de acțiunile Lui ca Judecător, decât dacă ne aflăm de partea răului. „Căci El vine, vine să judece pământul. El va judeca lumea cu dreptate şi popoarele după credincioşia Lui” (96:13). Scopul judecății lui Dumnezeu este de a coborî pe unul (cei răi [Psalmii 75:4,5]) și de a înălța pe altul (cei credincioși [Psalmii 75:1,2,7]). Același principiu este valabil și în dreptul judecății de cercetare din Daniel 7: Dumnezeu pedepsește cornul cel mic (Daniel 7:26) și Își răzbună poporul (7:22).
Cei credincioși celebrează judecata lui Dumnezeu (75:9) nu pentru că se bucură de distrugerea celor răi, ci pentru că Dumnezeu este fidel promisiunilor Sale și îi salvează pe cei în nevoie (vezi Apocalipsa 19:2). Regăsim la sfârșitul Psalmului 75 această idee a fidelității și salvării divine: „Și voi doborî toate puterile celor răi: puterile celui neprihănit însă se vor înălţa” (75:10).
Dumnezeul legământului
În Orientul Apropiat antic, un legământ era, printre altele, o înțelegere între un împărat puternic și vasalul său. Această înțelegere cuprindea ceea ce i se cerea vasalului pentru a rămâne sub protecția suveranului. Vechiul Testament a preluat această realitate seculară din zilele acelea și a aplicat-o la relația dintre Împăratul cerului și urmașii Săi. „Într-un tratat din Orientul Apropiat antic, Marele Împărat făcea două promisiuni vasalului: prima, că avea să îl atace pe vasal dacă acesta avea să se revolte împotriva lui; iar a doua, că avea să vină în apărarea oricărui vasal loial care ar fi fost atacat” (Tremper Longman III, Raymond B. Dillard, An Introduction to the Old Testament, 2006, p. 260). Când înțelege acest concept, credinciosul dobândește încredere, deoarece prin intermediul acestuia află că se poate baza pe certitudinea protecției din partea lui Dumnezeu.
În acest context, Yahve este descris în psalmi ca un războinic. Psalmul 7 este o rugăciune înainte de luptă în care psalmistul cere intervenția lui Dumnezeu în favoarea poporului Său (7:1,2). Psalmistul cere și protecția lui Dumnezeu și anihilarea dușmanilor Lui (7:4-9). Dumnezeu este apărarea psalmistului (7:10), evocând fie o cetate fortificată, fie un scut. Dumnezeu, Războinicul divin, este descris purtând o sabie, un arc și săgeți „omorâtoare” (7:12,13). El a pregătit o capcană pentru vrăjmașii Săi (7:15).
Dumnezeul legii
Pentru că este un suveran drept, Dumnezeu „Îşi aduce aminte totdeauna de legământul Lui, de făgăduinţele Lui” (Psalmii 105:8). Baza legământului este legea lui Dumnezeu. Prin urmare, nu este o coincidență că poruncile Domnului reprezintă una dintre temele principale din cartea Psalmii (vezi Psalmul 1). De fapt, cel mai lung psalm și capitol din Biblie, Psalmul 119, se concentrează în totalitate asupra Torei – sau legii.
Perspectiva psalmistului asupra legii lui Dumnezeu diferă de ideea predominantă din multe cercuri din zilele noastre, cum că legea divină ar fi un set de reguli rigide care trebuie urmate cu strictețe, pentru a nu atrage pedepse grave ca urmare a violării oricăruia dintre preceptele ei. Cu privire la lege, David declară că „mărturia Domnului” schimbă inima, dând înțelepciune celui neștiutor; legea face ca inima să se bucure și luminează ochii (19:7-10). Câți dintre noi pot spune același lucru despre codurile și legile țărilor noastre? În relația de legământ, poruncile sunt linii de orientare care ne luminează înțelegerea și ne fac în stare să ne bucurăm de o relație profundă cu
Creatorul, Împăratul și Judecătorul nostru.
Tora transmite mai mult ideea de „învățătură” decât de „prevederi legale”. Din acest motiv psalmii prezintă legile lui Dumnezeu ca pe niște comori neprețuite, care „sunt mai de preț decât aurul, decât mult aur curat; sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri” (19:10). A fi sub legământul lui Dumnezeu înseamnă a te bucura de o relație strânsă cu Dumnezeirea.
Aplicație
Cât de fascinant este să ne dăm seama în ce măsură sunt legate între ele cele cinci teme teologice studiate în această săptămână! Această serie tematică are la bază și la origine afirmarea calității de Creator a lui Dumnezeu. A nega acest adevăr fundamental înseamnă a respinge dreptul lui Dumnezeu de Conducător al acestei lumi și de Judecător suveran al fiecărei ființe umane. Astfel, dacă Dumnezeu nu ar fi Judecătorul tuturor, atunci oricine ar putea face orice ar crede de cuviință. Atunci nu ar exista nicio lege veșnică de care să ascultăm. Nu ar exista absoluturi. Din păcate, suntem inundați de această filozofie în fiecare zi. Chiar și unii creștini cad pradă sofismelor ei nocive. De aceea, studiul nostru din această săptămână este foarte important pentru familia noastră, pentru tinerii noștri și pentru membrii bisericii noastre.
Recunoașterea Domnului ca Făcător al nostru ne va face să acceptăm domnia Lui în viața noastră și dreptul Lui de a ne îndruma și mustra atunci când este nevoie. La urma urmei, El este Judecătorul nostru. Creatorul nostru vrea să fie cu noi într-o relație de legământ plină de iubire. Biblia ne promite că, dacă ascultăm de El și mergem alături de El vom avea parte de o experiență dulce și mângâietoare.
Un detaliu pe care l-am abordat în trecere în acest studiu, dar pe care nu l-am explorat în profunzime, este cultivarea unei atitudini de laudă și bucurie. Roagă pe cineva din grupă să citească cu voce tare versetele de mai jos. Sau le poți cere membrilor grupei să citească psalmul la unison. Încurajează-i să aspire la aceeași viață spirituală cu a psalmistului:
Veniţi să cântăm cu veselie Domnului
şi să strigăm de bucurie către Stânca mântuirii noastre.
Să mergem înaintea Lui cu laude,
să facem să răsune cântece în cinstea Lui!
Căci Domnul este un Dumnezeu mare,
este un Împărat mare, mai presus de toţi dumnezeii.
(Psalmii 95:1-3)
Mai mult decât cu cereri și cu tânguieli, ar trebui să ne umplem cu laudă rugăciunile către Împăratul și Judecătorul nostru. De asemenea, truda noastră zilnică va fi mai ușor de purtat și viața noastră devoțională va fi mai fericită când vom fi într-o relație de legământ cu Dumnezeul cerurilor.