Cum lucrează credinţa

Foarte mulţi oameni doresc să aibă mai multă credinţă. Ce ai gândi dacă ai afla că poţi avea atât de multă credinţă pe cât îţi doreşti? Cum a devenit Avraam un om al credinţei? Ştiai că tatăl său era un idolatru?

Iosua 24:2 „Terah, tatăl lui Avraam... slujea altor dumnezei.”

Tocmai de aceea Dumnezeu îl consideră pe Avraam un exemplu de credinţă. El a învăţat cum săcreadă în mijlocul necredincioşilor. A învăţat să fie credincios în mijlocul apostaziei. Nu a beneficiat de o educaţie prea bună, dar rezultatul a fost bun. Şi a fost aşa pentru că a crezut. Cu alte cuvinte, Avraam a devenit un exemplu frumos despre cum poate credinţa să repare viaţa umană alterată şi despre cum poate ea schimba complet o persoană. Atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, Dumnezeu îl foloseşte pe Avraam ca exemplu de om imperfect, care învaţă să trăiască prin credinţă. Să observăm şi alte aspecte ale credinţei lui Avraam.
Gândiţi-vă la următoarele: Avraam a încercat preţ de mulţi ani să aibă un copil. Dar Sara şi Avraam nu au avut copii. Când Dumnezeu i-a spus că Sara va avea un copil, Avraam putea să raţioneze astfel: „Dar Sara şi cu mine nu putem avea copii. Doar am încercat atâţia ani. Dacă Dumnezeu putea să o facă să conceapă, El ar fi făcut de mult timp aceasta pentru ea.”
O asemenea gândire pare să fie logică, dar ignoră cele două lucruri pe care Avraam le păstra în minte: Dumnezeu nu poate minţi şi Cuvântul Său are putere absolută!
Avraam nu se mai gândea la eşecurile şi la trecutul său. Nu mai băga în seamă slăbiciunea sa. El avea totuşi aproximativ o sută de ani. Poate ai şi tu o bunică sau o străbunică de nouăzeci de ani. Ţi-o poţi imagina însărcinată? Sau îţi poţi imagina bunicul ca fiind tăticul unui bebeluş? Este prea neputincios. Are trupul obosit.
Tot aşa de neputincios era şi Avraam. Dar nu s-a gândit la slăbiciunea proprie sau a soţiei sale.

Romani 4:19 „Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.”

Într-un sens, şi noi suntem ca Avraam. Când vine vorba de vieţuire sfântă, noi suntem slabi. Istoricul nostru atestă că nu putem face mai mult, chiar dacă am încercat ani la rând. Cum am proceda dacă Dumnezeu ne-ar spune: „De-acum vei trăi o viaţă sfântă”? Ne vom mai gândi la slăbiciunea noastră, la istoria căderilor noastre? Dacă da, înseamnă că avem „credinţă slabă”. Victoria revine celor care nu consideră că problemele lor sunt prea mari pentru ca Dumnezeu să le poată soluţiona.
Aşa s-a întâmplat cu Avraam; se poate întâmpla şi cu noi.

1. Cunoşti vreun creştin care are o rudă ca Terah – unul care nu-L urmează pe Dumnezeu? Poate eşti chiar tu acel creştin! Cum ai putea tu sau acea persoană să devii un model de trăire creştină, ca Avraam?

2. De ce Biblia deţine atâtea informaţii şi despre vieţile altor oameni în afară de Isus? Ce concluzii eronate am putea trage dacă nu am avea la îndemână relatările unor oameni imperfecţi ca Avraam?

3. Avraam nu a ţinut cont de vârsta lui înaintată când a ales să creadă făgăduinţa lui Dumnezeu că va avea un fiu. Care sunt acele lucruri din viaţa ta la care nu ar trebui să te mai gândeşti dacă ar fi să Îl crezi pe Dumnezeu pe cuvânt?

Ne putem împiedica de lucruri mărunte. Oamenii se împiedică de rădăcinile unui copac, care sunt doar puţin deasupra solului, sau de suprafeţe cu mozaic atunci când nu observă nişte denivelări foarte mici. Ţi s-a întâmplat şi ţie? Aşa se întâmplă şi cu făgăduinţele. Ele nu sunt făcute cu intenţia de a ne împiedica. Ele nu au rolul de a ne face să cădem, aşa cum se întâmplă când ne împiedicăm de o rădăcină de copac ieşită mai în afară. Dar multă lume cade pe calea credinţei împiedicându-se de făgăduinţe. Poate te întrebi ce înseamnă aceasta? Să citim un alt verset despre credinţa lui Avraam.

Romani 4:20 „El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu.” Cum ne împiedicăm de o făgăduinţă? Atunci când nu-i ieşim în întâmpinare dacă ne apare pe cale. Dacă Dumnezeu spune ceva, putem vorbi şi acţiona ca şi când este cu totul adevărat şi demn de crezare. Aşa „ieşim în întâmpinarea” unei promisiuni. Şi cum ne împiedicăm de o făgăduinţă? Prin necredinţă, vorbind şi acţionând ca şi cum Cuvântul lui Dumnezeu nu ar fi adevărat. Ai auzit de credinţă de multe ori. Ai auzit şi de „necredinţă”? Biblia are multe de povestit la acest capitol. Uneori, ucenicii s-au împiedicat de făgăduinţe. Când Isus a făgăduit că, după ce va muri, va învia a treia zi, acea promisiune i-ar fi putut ajuta foarte mult. În schimb, ei s-au poticnit. Ascultaţi ce zice Isus despre aceasta:

Marcu 16:14 „În sfârşit, S-a arătat celor unsprezece când şedeau la masă şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat.”

Căderea ucenicilor era rezultatul necredinţei lor. Când au fugit şi s-au ascuns, ei au acţionat ca şi când cuvintele lui Isus nu ar fi fost adevărate. Când L-a renegat pe Domnul său, Petru a vorbit ca şi când nu credea. Şi Isus i-a mustrat pe ucenici că s-au împiedicat de făgăduinţa Sa. Le dăduse Cuvântul Său. Ei ar fi trebuit să-L creadă. De ce i-a mustrat Isus când ei se simţeau deja destul de rău? Un motiv este acela că necredinţa este foarte distructivă. Poate opri fluxul puterii lui Dumnezeu către Pământ. În unele oraşe, Isus nu putea face multe minuni şi aceasta din cauza oribilei puteri a necredinţei. Necredinţa blochează puterea lui Dumnezeu de a acţiona.

Matei 13:58 „Şi n-a făcut multe minuni în locul acela, din pricina necredinţei lor.”

Marcu 6:5,6 „N-a putut să facă nicio minune acolo, ci doar Şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat. Şi Se mira de necredinţa lor. Isus străbătea satele dimprejur şi învăţa pe norod.”

4. Gândeşte-te când te-ai împiedicat ultima oară de o făgăduinţă. Când se va întâmpla o situaţie asemănătoare, cum ai putea să acţionezi mai bine?

Am învăţat multe despre credinţa lui Avraam. Am aflat că păstra în minte două idei: Cuvântul lui Dumnezeu este şi creativ, şi dătător de viaţă. Am aflat că Avraam nu s-a gândit la slăbiciunea sa sau la întâmplările din trecut, din moment ce a avut o făgăduinţă de la Dumnezeu.
Am aflat despre Avraam că avea o credinţă mare, la fel ca sutaşul şi femeia cananeancă. Mai avem încă ceva de învăţat. Ştiai că Biblia vorbeşte despre o mentalitate a credinţei? Mentalitatea credinţei este a rosti ceea ce crezi. Şi noi toţi ar trebui să avem mentalitatea credinţei.

2 Corinteni 4:13 „Însă fiindcă avem acelaşi duh de credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: «Am crezut, de aceea am vorbit!» şi noi credem, şi de aceea vorbim.” Aici întâlnim un verset biblic foarte practic! Mai jos avem câteva exemple despre cum să practicăm mentalitatea credinţei folosind două făgăduinţe:

Matei 28:20 „Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.”

Romani 8:28 „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” Să ne exercităm credinţa în locul necredinţei:
Exemplul nr. 1: Tu crezi că Isus este cu tine până la sfârşit pentru că El a spus aşa în Matei 28:20. Când eşti ispitit să te simţi descurajat, dacă spui: „Salvatorul meu este cu mine, nu mă voi descuraja”, aceasta este mentalitatea credinţei. Spui ceea ce crezi. Şi dacă te plângi şi te tângui ca şi cum Dumnezeu nu-ţi poartă de grijă, vorbeşti cu necredinţă.
Exemplul nr. 2: Crezi că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care Îl iubesc pe Dumnezeu pentru că El a spus aşa în Romani 8:28. Când se întâmplă ceva care pare să fie rău, dacă zici: „Nu ştiu cum, dar sunt sigur că Dumnezeu va folosi această tragedie pentru binele meu”, aceasta este mentalitatea credinţei. Dar dacă spui: „Oh, de ce a îngăduit Dumnezeu să mi se întâmple asta? Nu-mi vine să cred că m-a lăsat să experimentez aşa ceva!”, tu exprimi astfel mentalitatea necredinţei. Şi nu uita, necredinţa blochează puterea lui Dumnezeu de a acţiona. Avraam avea mentalitatea credinţei. El a dat slavă lui Dumnezeu pentru făgăduinţa de a avea un fiu, chiar dacă nu se simţea în stare să-l aibă.

Romani 4:20 „El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu.” Tu Îi dai slavă lui Dumnezeu atunci când nu te simţi în stare să o faci? Şi dacă descoperi în tine un amestec de credinţă şi necredinţă? Am o veste bună pentru astfel de persoane. Dacă vei vorbi în acord cu partea din tine care crede şi Îi vei cere lui Dumnezeu să aibă grijă de partea care nu crede, Dumnezeu va asculta rugăciunea.

Marcu 9:24 „Îndată, tatăl copilului a strigat cu lacrimi: «Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!»” Citeşte următorul comentariu inspirat făcut pe marginea acestui pasaj biblic. Este una dintre cele mai încurajatoare declaraţii pe care le vei găsi vreodată. Într-adevăr, Dumnezeu răsplăteşte mentalitatea credinţei chiar şi atunci când o găseşte la cineva care se luptă cu îndoiala.
„Dacă poţi face ceva, fie-Ţi milă de noi şi ajută-ne!” Câte suflete apăsate de păcat au înălțat această rugăciune! Şi tuturor, Mântuitorul milostiv le răspunde: „Dacă poţi... totul este cu putinţă celui care crede.” Credinţa este aceea care ne pune în legătură cu cerul şi ne dă puteri pentru a ne lupta cu forţele întunericului. În Hristos, Dumnezeu i-a asigurat omului mijloacele pentru a birui orice trăsătură păcătoasă şi a rezista oricărei ispite, oricât de puternică ar fi. Dar mulţi simt că le lipseşte credinţa şi, din cauza aceasta, stau departe de Hristos. Faceţi ca aceştia, în deznădejdea şi necredinţa lor, să se predea harului Mântuitorului lor milostiv. Să nu privească la ei, ci la Hristos. Acela care i-a vindecat pe bolnavi şi a scos demoni când umbla printre oameni este acelaşi Mântuitor puternic şi astăzi. Credinţa vine prin Cuvântul lui Dumnezeu. Însuşiţi-vă făgăduinţa Sa: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37). Aruncaţi-vă la picioarele Sale şi strigaţi: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” Niciodată nu vei pieri dacă faci astfel, niciodată! – Viaţa lui Iisus, pp. 369, 370
De ce să nu mergi la Isus chiar acum şi să Îl rogi să-ţi dea ajutorul de care ai nevoie?
Dezvoltare: „Luaţi cuvântul lui Hristos ca siguranţă. Nu v-a invitat El să veniţi la El? Nu vă îngăduiţi niciodată să vorbiţi într-un mod deznădăjduit, descurajat. Dacă faceţi astfel, veţi pierde mult. Privind la aparenţe şi plângându-vă atunci când se ivesc greutăţi şi tensiuni, daţi dovadă de o credinţă slabă, bolnăvicioasă. Vorbiţi şi acţionaţi ca şi când credinţa voastră ar fi invincibilă. Domnul are resurse îmbelşugate; a Lui este lumea. Priviţi spre ceruri prin credinţă. Priviţi spre El, care are lumină, putere şi eficienţă.” – Evanghelizarea prin literatură, p. 115

5. Lecţia aceasta ne dă două exemple practice despre cum ne putem încrede în făgăduinţele lui Dumnezeu. Să facem acelaşi lucru cu alte două pasaje biblice. 2 Corinteni 12:9 este unul dintre ele, iar pe celălalt îl poţi alege tu. Cum ai putea să vorbeşti şi să te rogi în aşa fel încât să potriveşti credinţa ta cu aceste făgăduinţe?

6. Scrie pe o foaie de hârtie, în cuvintele tale, paragraful din Evanghelizarea prin literatură.

Chiar la timp – partea a doua

Misionarul Boonpranee Wannadee, preşedintele Bisericii Adventiste din Lao, călătorea împreună cu misionarul ASAP Song Somboon către satul natal al lui Song. Sătenii doreau să afle mai mult despre Dumnezeul adevărat despre care auziseră la radio. Urcând pe poteca abruptă şi alunecoasă, drumul a devenit extenuant, întrucât purtau rucsaci plini cu cărţi şi Biblii. Astfel, cei doi misionari s-au oprit să-I ceară Domnului să le trimită un ajutor. Iată povestirea în continuare. La puţin timp după ce ne-am rugat, am văzut un cuplu urcând spre noi. Song s-a apropiat să vadă mai bine.
– Cred că îmi sunt rude, a spus el. După înfăţişare, cei doi păreau obosiţi, ca după un drum lung. Song nu mai putea de bucurie. A alergat în întâmpinarea lor ca să-i salute şi, într-adevăr, erau rudele sale, pe care nu le mai văzuse de mulţi ani.
– Unchiu’, mătuşa, voi sunteţi? a întrebat Song.
– Da, chiar noi! au răspuns ei, salutându-l cu bucurie.
Unchiul lui Song ne-a spus că merge să ia maşina din garajul din oraş. După ce a aflat că ne îndreptăm către sat, unchiul lui Song ne-a asigurat că maşina lor poate înfrunta un asemenea drum şi ne-a promis că ne vor duce ei când se vor întoarce. Eram atât de fericiţi să auzim astfel de veşti! Puţin mai târziu, înfruntam drumul alunecos şi moale în maşina lor. În timp ce călătoream, am început să mă îngrijorez că aş putea fi arestat dacă predic în acest sat. Şefii locali din acele sate se simţeau adesea ameninţaţi de creştinii care veneau să împărtăşească Evanghelia şi uneori le cereau autorităţilor comuniste să-i aresteze pe evangheliştii care veneau să predice în satele lor fără permisiune oficială. Mă întrebam dacă unchiul lui Song ştia dacă şeful satului era deschis către creştinism.
– Crezi că voi avea probleme cu autorităţile dacă voi spune ceva despre Isus? l-am întrebat.
Unchiul a zâmbit şi a spus:
– Eu sunt şeful satului şi sigur nu te voi aresta!
Vestea aceasta ne-a surprins pe mine şi pe Song. Pe când Song îl întreba cum este să fii şef şi cum este satul pe care-l conducea, eu cugetam la cât de minunat este Dumnezeu. Simţeam prezenţa Sa cum ne conducea şi cum ne supraveghea. Cum am ajuns în sat, şeful a făcut cunoscută sătenilor sosirea noastră. Ei au pregătit o festivitate de bun-venit ca pentru nişte oaspeţi importanţi. Erau nerăbdători să întâlnească pastorii creştini pentru care mulţi dintre ei se rugaseră. Am avut întâlniri cu şapte familii din sat, care studiaseră deja despre Dumnezeu prin intermediul emisiunilor radio şi doreau botezul. Şeful şi familia sa erau printre cei care Îl iubeau pe Dumnezeu şi se considerau creştini. Pe când lăsam în urmă satul, ne bucuram de călăuzirea minuţioasă a lui Dumnezeu în toată această călătorie. În următoarele opt luni, Song a vizitat satul de mai multe ori. Dumnezeu i-a binecuvântat cu înfiinţarea unei grupe de închinători care se întâlneşte în fiecare Sabat dimineaţa.
(Sfârşit)
Rugaţi-vă pentru călăuzire: Iubit Tată ceresc, Îţi încredinţez căile mele! Te rog să continui să ne arăţi voia Ta, mie şi misionarilor ASAP, pas cu pas, zi de zi!

Îndreptăţirea prin credinţă – partea a doua

Actul de credinţă al lui Avraam este înregistrat în Scriptură pentru beneficiul nostru. Ne învaţă o măreaţă lecţie despre încrederea în cerinţele lui Dumnezeu, oricât de tranşante şi de dificile ar fi; îi învaţă pe copii ascultarea absolută de părinţi şi de Dumnezeu. Privind la ascultarea lui Avraam, noi înţelegem că nimic nu este prea preţios pentru a fi dăruit lui Dumnezeu.

Dar mulţi nu ştiu ce înseamnă lepădarea de sine şi sacrificiul de dragul lui Hristos. Dacă Dumnezeu le-ar vorbi cum i-a vorbit lui Avraam şi ar spune: „Renunţă la posesiunile tale, la beneficiile temporare primite de la Mine, pentru a face să avanseze lucrarea Mea”, ei ar fi surprinşi şi ar gândi că Dumnezeu nu poate fi chiar atât de categoric. Dumnezeu ştia cui îi adresează chemarea atunci când l-a chemat pe Avraam. Avraam ştia că Cel credincios şi adevărat i-a poruncit, Cel ale cărui făgăduinţe sunt adevărate. Dacă Dumnezeu i-ar fi poruncit să-şi ofere aurul, argintul şi chiar viaţa, el aşa ar fi făcut, fiind conştient că nu îi dă decât ceea ce Îi aparţine Lui.

Durerea îndurată de Avraam în cele trei zile de încercare îi era destinată atât lui, pentru a învăţa lecţia credinţei şi a ascultării totale, cât şi nouă, pentru a putea înţelege renunţarea de Sine a Tatălui atunci când Şi-a dat Fiul pentru omenirea vinovată. Dumnezeu L-a predat pe Fiul Său chinurilor crucificării, ca omul vinovat să poată trăi. Legiuni de îngeri au fost martori ai suferinţelor lui Hristos, dar nu li s-a permis să intervină, ca în cazul lui Isaac. Nu a fost auzită nicio voce care să oprească sacrificiul. Scumpul Fiu al lui Dumnezeu a fost batjocorit, ridiculizat şi chinuit până când Şi-a dat ultima suflare. Ce dovadă mai mare de milă şi dragoste ar fi putut Dumnezeu să ofere? „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?”

Apostolul Pavel spune: „Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire, după cum zice Scriptura: «Oricine crede în El nu va fi dat de ruşine». În adevăr, nu este nicio deosebire între iudeu şi grec, căci toţi au acelaşi Domn, care este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă.”

Dumnezeu doreşte ca noi să avem credinţă în Hristos ca sacrificiu răscumpărător. Sângele Său este singurul remediu pentru păcat. Pentru noi S-a înălţat din mormânt la cer pentru a sta la dreapta Tatălui. El ne-a eliberat de nelegiuiri şi a înviat pentru a ne îndreptăţi. Când intrăm în posesia minunatelor adevăruri ale credinţei, să spunem împreună cu Pavel: „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” Noi privim lumina gloriei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos. O asemenea imagine a lui Hristos dă slavă Cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta pune credinţei noastre un fundament. Insuflă o speranţă oricărui suflet credincios. Să ne plecăm sufletele înaintea măreţiei adevărului preţios. – The Youth’s Instructor, 8 martie 1900

1. De ce i-a inspirat Dumnezeu pe oameni să scrie istoriile din Biblie? Romani 15:4

2. Enumeră trei lecţii importante pe care ar trebui să le învăţăm din marele exemplu de credinţă al lui Avraam.

3. Ce ar trebui să faci cu ideile, planurile şi prietenii dragi ţie la care însă Dumnezeu doreşte să renunţi?

4. Cum ne ajută credinţa să ascultăm de cerinţele lui Dumnezeu, oricât de tranşante şi de dificile ar fi?

5. Termină fraza: „Dumnezeu nu cere de la om nimic din...”

6. Ce a învăţat Avraam din teribila sa experienţă?

7. Ce putem învăţa despre caracterul lui Dumnezeu din experienţa lui Avraam?

8. Analizează istoria sacrificiului lui Isaac, comparând-o cu cea a Fiului lui Dumnezeu. Există asemănări? Dar deosebiri?

9. Care este dovada cea mai mare a faptului că Dumnezeu ne iubeşte? Romani 8:32

Nu din întâmplare: broaştele

Broaştele sunt animale cu sânge rece, ceea ce înseamnă că temperatura corpului lor este aceeaşi cu a aerului sau a apei din jurul lor. Şi pentru că trăiesc o parte din viaţa lor în apă (respirând prin branhii în stadiul de mormoloc), sunt clasificate ca amfibiene.

Pentru a supravieţui, broaştele nu numai că beau apa, dar au fost create, nu din întâmplare, să o şi absoarbă prin piele. Adulţii respiră prin plămâni, dar pot absorbi oxigen şi prin piele. Ca regulă generală, le numim „broaşte râioase” pe cele cu pielea uscată; iar pielea lor nu are de obicei negi. În ciuda a ceea ce se crede, prin atingerea pielii acestor broaşte nu se iau negi la oameni. Deşi există şi excepţii. Broaştele cu pielea netedă trăiesc în apropierea apelor, pe când celelalte trăiesc mai mult pe uscat.

Există 3 000 de specii de broaşte de apă şi 300 de specii de broaşte de uscat, majoritatea preferând climatul cald. Dar din nou sunt multe excepţii. Unele dintre ele trăiesc în climat rece şi hibernează iarna. Cel puţin o specie trăieşte chiar la cercul arctic şi este înzestrată cu capacitatea de a supravieţui prin îngheţ parţial! O minunată şi neîntâmplătoare caracteristică a broaştelor este că au ochii bulbucaţi, ceea ce le furnizează o vedere panoramică, la care se adaugă o pleoapă semitransparentă, numită „membrană nictitantă”. Această membrană se poate mişca în sus la nevoie, oferind protecţie ochiului fără să blocheze complet vederea. Timpanul lor este localizat în spatele fiecărui ochi, oferind auzul necesar. Nu din întâmplare, limba broaştei este ataşată ca într-o balama în partea de sus a gurii. În acest fel, într-o fracţiune de secundă, îşi poate proiecta limba lipicioasă pentru a prinde o insectă, ca apoi să o înghită. Maestrul Creator a rezolvat şi problema înghiţirii. Deoarece nu există niciun os între ochii ei bulbucaţi şi gură, nu din întâmplare, de fiecare dată când înghite, broasca este programată să clipească! Prin acea clipire, ochiul este presat înăuntru spre gură, şi neajutorata insectă, înmuiată în mucus, este împinsă adânc în tractul digestiv.

Nu din întâmplare, o caracteristică specială de apărare a unor broaşte este abilitatea de a se angaja în războaie chimice. Unele broaşte au glande otrăvitoare, care secretă pe toată suprafaţa pielii o substanţă respingătoare pentru prădători. Creatorul a plasat în spatele ochilor broaştelor râioase două umflături numite glande parotoide. La unele specii, acestea pot secreta un lichid toxic. Unele broaşte pot chiar împroşca cu lichid veninos în prădător, semnal suficient pentru a ţine pericolul departe.

Creatorul a înzestrat unele broaşte cu capacitatea de a scoate un sunet când sunt prinse de prădător, ceea ce îl poate speria, determinându-l să lase prada. Alte broaşte, când sunt atacate, urinează, lăsând un miros neplăcut şi astfel scapă din strânsoarea atacatorului. Creatorul nostru a fost atent să asigure supravieţuirea măcar a unora dintre micile creaturi din lanţul trofic, ca astfel specia lor să nu dispară. Între timp, El a prevăzut ca omenirea să poată supravieţui pentru eternitate prin faptul că a devenit om ca şi noi. Astfel, prin moartea şi învierea Sa, inamicul nostru (păcatul) este anihilat pentru totdeauna. Vom fi martori la aceasta când Isus va reveni, ca să ne ducă în casa Tatălui Său.